„Strangeti-va comori in cer”
„Nu va strangeti comori pe pamant, unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii, ci strangeti-va comori in cer, unde nu le mananca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra.”
( Matei 6,19-21 )
Iata inca o afirmatie socanta a Mantuitorului nostru! Insa cine mai ia seama astazi la un asemenea indemn, chiar daca el vine din partea Domnului? Cine mai este dispus astazi sa dea vrabia din mana pe cioara de pe gard intr-o lume a grabei de a avea totul aici si acum? Cine mai este dispus astazi sa renunte la avantajele prezentului pentru a investi intr-un viitor indepartat?
Cu siguranta ca exista si oameni care inoata contra curentului. Respect pentru ei si slava lui Dumnezeu ca inca mai are in aceasta lume, despre care apostolul Ioan spune ca „zace in cel rau” ( 1 Ioan 5,19 ), oameni care gandesc si traiesc altfel decat o face majoritatea.
Din nefericire, cei mai multi oameni sunt adeptii unei filosofii de viata care se focuseaza asupra unui singur tel: „Carpe diem! – „Traieste clipa!” si fii mai putin increzator in ziua de maine!” ( poetul latin Horatiu, Ode I, 11.8 )
Chiar si copiii, care nu cunosc nici filosofie, nici teologie si nici lucrarile lui Horatiu, gandesc si traiesc conform acestei filosofii de viata. Nu toti, desigur, insa cei mai multi dintre ei. Este de notorietate asa-zisul „test al prajiturii”, facut de psihologul Walter Michel intr-o gradinita in anii 60 ai secolului trecut.
Psihologul le-a oferit copiilor doua posibilitati: fie sa manance pe loc o prajitura, fie sa primeasca doua prajituri daca vor vrea sa astepte cu rabdare. Concluziile testului au confirmat adevarul ca hedonismul este filosofia de viata a majoritatii oamenilor inca din copilarie: cei mai multi copii au preferat sa infulece pe loc prajitura, neavand rabdare sa astepte pana vor primi doua prajituri peste cateva ore.
Testul insa nu s-a oprit in acest punct. Copiii au fost urmariti din punct de vedere comportamental multi ani dupa incheierea lui. S-a constatat ca acei copii care au stiut sa astepte rasplata si sa-si controleze impulsurile au devenit oameni care au reusit in viata, in timp ce copiii care nu au reusit sa-si stapanenasca pofta au devenit adulti nerealizati, neintegrati social si nefericiti.
Da, pentru ca nu stim ( nu am fost educati sau nu ne-am lasat educati ) sa renuntam la unele avantaje imediate si palpabile ale prezentului in favoarea unui viitor mai bun, am ajuns ca societate omeneasca unde suntem astazi, confruntandu-ne cu tot felul de crize:
– criza climatica, pentru ca nu am vrut sa renuntam la confortul exagerat de acum pentru a proteja mediul pentru generatiile de maine
– criza resurselor naturale, pentru ca nu am stiut sa le folosim cu economie pentru ca si generatiile viitoare sa se bucure de ele
– crize politice, pentru ca unii nu vor sa renunte la ambitiile de moment in favoarea unei stabilitati viitoare
Insa cea mai grava consecinta a stilului de viata care se axeaza pe prezent, neglijand viitorul, este criza morala a omenirii, caracterizata de mentalitatea: „Totul mi se cuvine mie si acum. De altii si de ziua de maine nu ma intereseaza.” Sau, asa cum se exprima marchiza de Pompadour, amanta lui Ludovic al XV-lea: „Dupa mine potopul!”
In cunoscuta Predica de pe Munte, Domnul Christos vrea sa indrepte multe lucruri strambe care exista in societatea omeneasca. Unul dintre ele este alipirea inimii omului de comorile pamantesti prezente in tandem cu neglijarea adevaratelor comori ceresti viitoare.
„Nu va strangeti comori pe pamant… strangeti-va comori in cer…Pentru ca acolo unde este comoara voastra este si inima voastra.” ( Matei 6,19-21 )
Un prim amanunt care ma surprinde in enuntul Mantuitorului este folosirea verbului „a strange” la prezent: „Nu va strangeti…ci strangeti-va.” De ce oare Domnul ne indeamna sa strangem „comori”, cand linia generala a moralei biblice este aceea de a oferi cu generozitate, de a sacrifica, de a da din ce este al tau pentru Dumnezeu sau pentru semenii tai? Exista o contradictie intre indemnul lui Iisus de a ne lepada de noi insine ( vezi Matei 16,24 ) si indemnul de a strange comori, fie chiar si in cer?
Nicidecum! Din cuvintele Mantuitorului intelegem ca a strange unele lucruri nu inseamna intotdeauna ceva rau, contrar invataturii Sale de a ne lepada de noi insine. Tendinta de a strange unele lucruri nu este neaparat pacatoasa si demna de condamnat.
De mic copil mi-a placut sa strang, sa colectionez tot felul de nimicuri: timbre, servetele, monede vechi. Apoi, pe masura ce m-am maturizat, am renuntat la colectiile copilariei, insa am continuat sa strang alte lucruri: cunostinte, idei, cugetari, experiente, amintiri. Si le colectionez cu mare drag si acum, fara sa am probleme de constiinta. Insa cea mai scumpa „colectie” pe care o am este cea legata de cunoasterea lui Dumnezeu, o „colectie” de perle si diamante pe care nu le pot echivala ca valoare cu nimic din aceasta lume.
Spre deosebire de colectiile de alta data, care erau de natura materiala si pe care le consideram doar ale mele, fara sa le ofer si altora, „colectiile” de astazi, desi sunt tot ale mele, le ofer cu mare drag si celor de langa mine care au nevoie de ele.
Da, Iisus ne indeamna sa strangem pentru noi anumite comori, fara ca acest lucru sa insemne egoism. Daca strangem cu scopul de a oferi si altora ceea ce am strans, fie ca e vorba de lucruri materiale sau spirituale, totul este in regula.
In istoria biblica intalnim oameni binecuvantati de Dumnezeu care au strans averi uriase. Avraam, Isaac, Iacov, dar mai ales Iov, ies in evidenta posedand averi colosale. Dumnezeu nu i-a condamnat pentru acest lucru. Si aceasta pentru ca acesti oameni au fost buni administratori ai binecuvantarilor primite, impartasind si semenilor lor in nevoie din ceea ce aveau ( vezi Iov 31,16-24 ).
Poti strange pentru tine nu doar bunuri materiale, ci si cunostinte intelectuale, teologice, idei, informatii, intelepciune. Daca le tii doar pentru tine si nu le oferi si altora, ele devin o lumina ascunsa „sub pat”, „sub obroc”, „sub banita”, cand ea ar trebui sa fie „in sfesnic” ( vezi Matei 5,15; Marcu 4,21; Luca 8,16;11,33 ) Daca aceasta lumina pe care am strans-o in ani de truda, de studiu si de cautari nu o punem in „sfesnicul” vietii noastre pentru a-i lumina si pe cei de langa noi, curand ea se va stinge. Va deveni intuneric. Si ce este intunericul? Nimic altceva decat absenta luminii. Adica nimic.
„Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri” ( Matei 5,16 )
Strangerea comorilor – asa cum ne indeamna Iisus – nu este un lucru usor. Presupune efort, sacrificiu, risc si spirit de discernamant pentru a putea deosebi ce este de valoare de ceea ce nu este de valoare.
Nu poti sa nu fii impresionat vazand eforturile si riscurile pana la extrem la care se supun cautatorii de aur, diamante si pietre pretioase din intreaga lume. Dar cat de dureros este ca dupa atatea eforturi si riscuri sa constati ca ceea ce ai in mana nu este aur adevarat, ci pirita – „aurul prostilor”.
Domnul nu ne indeamna sa strangem orice lucruri fara valoare, ci comori, valori adevarate. Printre randuri, putem citi gandul Mantuitorului care pare sa spuna: „Fiti atenti ce strangeti. Pentru ca nu orice lucruri considerate valoroase de catre oameni sunt valoroase si pentru cer. De aceea, ele nu pot trece de controlul „vamal” al cerului. Strangeti lucruri de valoare. Si pentru a deosebi adevaratele comori de cele fara valoare, cereti intelepciune si spirit de discernamant de la Duhul lui Dumnezeu.”
Am un vecin care are casa ticsita cu clasoare pline cu timbre si o colectie impresionanta de numismatica. Sunt zeci de mii de euro investiti in aceste colectii. Pentru unii oameni, mai ales pentru colectionari impatimiti, acestea sunt valori. Dar oare cat valoreaza o colectie de timbre pentru un inger care traieste langa tronul de slava al lui Dumnezeu? Dar o colectie numismatica? Dar un lingou de aur?
Ce reprezinta toate acestea pentru cerul plin de slava? Doar bucati minuscule din tencuiala sau pavajul cetatii Noul Ierusalim – o cetate de aur curat, cu ziduri de iaspis, avand cele 12 temelii impodobite cu 12 feluri de pietre pretioase si avand 12 porti alcatuite fiecare dintr-o perla uriasa ( vezi Apocalipsa 21,18-21 )
Daca in cursul vietii nu vom dobandi intelepciunea de a strange doar lucruri de valoare recunoscute de cer, pe pragul mormantului cu siguranta ca vom dobandi aceasta intelepciune. Insa va fi mult prea tarziu.
Se povesteste despre Alexandru Macedon ca pe patul de moarte, la doar 33 de ani, le-a cerut generalilor sai sa-i implineasca trei dorinte:
1) Sicriul lui sa fie purtat de doctori, ca sa dovedeasca lumii ca doctorii nu pot vindeca intotdeauna
2) Drumul pe care va fi condus la mormant sa fie presarat cu aur, argint si pietre pretioase adunate de el in razboaie, pentru a arata oamenilor ca niciuna dintre aceste bogatii nu-l vor insoti in mormant
3) Mainile sa-i fie lasate sa atarne pe langa sicriu, pentru ca oricine sa vada ca pleaca din aceasta lume la fel cum a venit; cu mainile goale.
Poate ca Alexandru Macedon cunostea experienta lui Iov si cuvintele rostite de acesta dupa ce a pierdut intrega sa avere si pe toti cei zece copii: „Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat, Domnul a luat – binecuvantat fie Numele Domnului.” ( Iov 1,21 )
Ce iluzii desarte isi faceau faraonii Egiptului cand cereau ca la moarte sa fie inmormantati imprteuna cu bogatiile lor imense! Ce amagire! Nici vorba sa le ia cu ei, ci le-au lasat aici ca sa fie furate de hotii de morminte sau sa fie descoperite si studiate de arheologi.
Da, intelepciunea si experienta vietii ne invata ca la moarte nu luam nimic cu noi din ceea ce am adunat pe pamant. Partial adevarat! Caci desi nu luam nimic din valorile materiale dincolo de pragul mormantului, totusi ceva luam cu noi. Iar acel ceva nu-l pot fura hotii si nu-l pot distruge calaii. Nici macar Satana nu poate rapi acel ceva pe care il ducem cu noi in moarte.
Stiti care este acel lucru indestructibil? Caracterul. Acesta ramane inregistrat in memoria cerului, chiar daca noi disparem ca fiinte biologice. Este caracterul o comoara cereasca pe care o putem aduna aici, in aceasta viata? Desigur, cu conditia ca el sa fie aur de 24 de carate, nu pirita – aurul prostilor.
Va invit sa verificati in Bibliile dvs. la ce se refera inspiratia cand se refera la bogatiile oamenilor si la bogatiile lui Dumnezeu. Ori de cate ori este vorba de oameni, Biblia afirma ca acestia erau bogati in vite, aur, argint, terenuri, case, corturi, robi si roabe. Iata cateva exemple:
– Despre Lot: „Lot, care calatorea impreuna cu Avraam, avea si el oi, boi si corturi. Si tinutul acela nu-i incapea sa locuiasca impreuna, caci averile lor erau asa de mari incat nu puteau sa locuiasca impreuna.” ( Geneza 13,5.6 )
– Despre Avraam: „Domnul a umplut de mari binecuvantari pe stapanul meu, care a ajuns la mare propasire. I-a dat oi si boi, argint si aur, robi si roabe, camile si magari.” ( Geneza 24,35 )
– Despre Iov: „Avea 7000 de oi, 3000 de camile, 500 de perechi de boi, 500 de magarite si un foarte mare numar de slujitori” ( Iov 1,3 )
– Despre Nabal: „In Maon era un om foarte bogat, a carui avere era in Carmel; avea 3000 de oi si 1000 de capre...” ( 1 Samuel 25,2 )
Ce sa mai aspunem despre Solomon, care isi descrie averea fabuloasa la inceputul cartii Eclesiastul: case, vii, gradini si livezi cu pomi roditori, iazuri, robi si roabe, copii de casa, cirezi de boi, turme de oi, argint, aur, cantareti si cantarete si „tot ce mi-au poftit ochii” ( vezi Eclesiastul 2,4-10 ). Exemplele pot continua, caci istoria sacra aminteste de multi oameni bogati in privinta lucrurilor materiale.
Dar ce afirma Biblia despre bogatia lui Dumnezeu – cea mai bogata fiinta din Univers, Stapanul tuturor lucrurilor vazute si nevazute. Interesant! Cand se refera la bogatiile celei mai bogate Fiinte din Univers, Biblia nu aminteste nimic de aur, argint, pietre pretioase, robi, roabe, planete, galaxii, etc., ci de cu totul altceva:
– Dumnezeu este un „Domn bogat in indurare” ( Romani 10,12; Efeseni 2,4 )
– Dumnezeu este „bogat in bunatate” ( Neemia 9,17; Numeri 14,18; Psalm 86,15, etc. )
– Dumnezeu este „bogat in credinciosie” ( Psalm 86,15 )
– Dumnezeu este „bogat in fapte de lauda” ( Exodul 15,11 )
Observati diferenta? Cand Cuvantul lui Dumnezeu se refera la lucrurile pe care oamenii le considera bogatii, avem o lista intreaga cu lucruri materiale: aur, argint, cirezi, turme, case, terenuri, etc. In termeni moderni, am putea vorbi de conturi bancare, vile si masini de lux, iahturi, case de vacanta, terenuri agricole, ferme si branduri.
Insa cand acelasi Cuvant se refera la lucrurile in care este bogat Dumnezeu, avem o lista intreaga de trasaturi morale: bunatete, credinciosie, indurare, fapte de lauda, etc. Care e diferenta intre cele doua feluri de bogatii? In timp ce lucrurile materiale se pot deprecia si pot fi furate, calitatile morale ale unei persoane raman nealterate in timp.
In lumea noastra sunt destui „hoti” care sa fure valorile materiale, destule „molii” care sa le roada si suficienta „rugina” care sa le distruga. Legea entropiei este prezenta si lucreaza non-stop. Si nu trebuie sa ne gandim doar la hotii care sparg casele oamenilor si fura ce gasesc in ele. Sunt alti „hoti” care fura valorile materiale ale oamenilor prin inflatie, prin crize artificiale, prin impunerea unor preturi de monopol sau impozite nejustificate.
Da, ceea ce adunam ca valori materiale poate disparea peste noapte. In schimb, ceea ce esti nu-ti poate fura nimeni. Caracterul pe care l-ai dobandit printr-o lupta acerba cu pornirile rele din interior si cu ispitele din exterior, acel caracter sfintit de Duhul lui Dumnezeu si care il oglindeste pe cel al Mantuitorului, nu ti-l poate fura niciun „hot”, nu-l poate ataca nicio „molie” si nu-l poate distruge nicio „rugina”.
Uneori auzim exprimate idei de felul acesta: Orice sacrificiu material pe care-l facem in aceasta viata, fie pentru Dumnezeu, fie pentru semenii nostri, inseamna a aduna in „banca” cerului. Putem fi de acord cu aceasta afirmatie doar daca o intelegem ca pe o simpla ilustratie. Daca am intelege literal aceasta afirmatie, ne-am confrunta cu probleme mari. Ce am putea aduna in cer prin ceea ce sacrificam pe pamant: bani, aur sau palate? Daca ne gandim doar la bogatiile materiale pe care cei mantuiti le vor avea in cer, am pierde mult. Caci nu aurul strazilor, nici margaritarele portilor, nici temeliile impodobite cu aur ale Noului Ierusalim nu vor fi adevarata bogatie a celor mantuiti, ci Insasi persoana lui Dumnezeu.
Cand Iisus ne indeamna sa nu strangem comori pe pamant, ci in cer, El nu se refera in primul rand la locul in care alegem sa depozitam comorile noastre, ci la calitatea lor. Parafrazand cuvintele Sale, indemnul poate suna astfel: „Nu va strangeti comori pamantesti, ci strangeti-va comori ceresti.”
Am inteles despre caracter ca el este o comoara cereasca pe care nu o poate fura nimeni. Insa Domnul foloseste pluralul „comori”, ceea ce inseamna ca mai sunt si alte lucruri pe care le putem tezauriza in cer inca din aceasta viata. Cine poate echivala in aur cat valoreaza o influenta buna – acea „mireasma de viata spre viata” de care aminteste apostolul Pavel ( vezi 2 Corinteni 2,16 )?
Cine poate echivala in valori materiale sufletele salvate datorita unei influente bune? Pentru cer, un zambet oferit cu generozitate unui suflet abatut, un pahar cu apa rece daruit unui om insetat, o strangere de mana a unui semen descurajat, un umar oferit unui suflet intristat pentru a plange pe el sunt valori infinit mai mari decat tone de lingouri de aur sau gramezi de pietre pretioase.
Dar oare cunoasterea lui Dumnezeu, pe care o putem dobandi in aceasta viata, nu este si ea o comoara cereasca pe care nu ne-o poate fura nimeni? Iisus spune ca ea este atat de pretioasa incat echivaleaza cu viata vesnica. Adica cu infinitul. Putem constientiza cat de valoroasa este ea?
„Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu” ( Ioan 17,3 )
Si daca ne gandim putim mai profund, oare nu trebuie sa-L cunoastem inca din aceasta viata pe Cel alaturi de care dorim sa petrecem vesnicia? Pe Dumnezeu ar trebui sa-L cunoasca toti oamenii, fara exceptie. De ce? Pentru ca fiecare om sa poata alege in deplina cunostinta de cauza: „Da, Doamne, imi place de Tine si vreau sa traiesc o vesnicie alaturi de Tine”. Sau, dimpotriva: „Nu, Doamne, sunt unele lucruri in caracterul Tau cu care nu sunt de acord. De aceea, decat sa ma simt strain alaturi de Tine o vesnicie intreaga, mai bine refuz viata vesnica.”
Tinta-program a apostolului Pavel ar trebui sa fie si tinta noastra: „Sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui, ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la invierea din morti.” ( Filipeni 3,10.11 )
De aceea, va invit sa strangem inca de pe acum comori ceresti pe care nu le fura hotii, nu le mananca moliile si nu le distruge rugina: un caracter nobil, o influenta buna si mai ales cunoastere de Dumnezeu. Daca vom face acest lucru, restul este vesnicie. O vesnicie cat viata lui Dumnezeu, traita alaturi de Comoara fara pret – Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului. Exista o comoara mai mare decat aceasta?
Lori Balogh
