Iisus Christos – Fiul lui Dumnezeu- Implicatiile conceptiei potrivit careia Fiul lui Dumnezeu are un inceput al existentei

Iisus Christos – Fiul lui Dumnezeu

– Implicatiile conceptiei potrivit careia Fiul lui Dumnezeu are un inceput al existentei –

Pana in secolul al XIX-lea, a existat o credinta generala cu privire la Persoana lui Iisus Christos. Cei mai multi credeau ca El a fost o persoana reala, care a trait si activat in Palestina la inceputul mileniului intai. Indoielile cu privire la istoricitatea Persoanei Sale au inceput sa apara dupa ce omenirea s-a eliberat de gandirea medievala, puternic dominata de religie, si odata cu aparitia si dezvoltarea noilor curente de gandire ateiste si agnostice. Astazi insa, in urma aparitiei unor dovezi istorice de necontestat, nimeni nu mai poate nega existenta istorica a lui Iisus Christos.

Da, Iisus Christos a fost o Persoana reala, care a schimbat radical cursul istoriei omenirii, transformand milioane de vieti omenesti. Dar cine a fost El cu adevarat? La aceasta intrebare exista patru raspunsuri care oglindesc tot atatea conceptii despre Persoana Sa:

1) Unii oameni considera ca Iisus Christos a fost doar om, insa unul genial in ceea ce priveste cunoasterea naturii umane si a societatii. El Si-a propus sa salveze lumea, creand o noua religie – religia iubirii.

2) Altii sustin ca Iisus Christos este prima creatura a singurului Dumnezeu adevarat. Ca urmare, El nu este de aceeasi natura cu Tatal. El este o creatura superioara tuturor celorlalte creaturi, caci prin El au fost aduse la existenta toate lucrurile din Univers, insa divinitatea Sa este doar derivata din cea a Tatalui si prin urmare inferioara acesteia. Aceasta conceptie poarta denumirea de arianism, intrucat cel care a formulat-o pentru prima data a fost preotul Arie din Alexandria ( 250 – 336 d.Chr. )

3) O alta conceptie sustine ca Iisus Christos este primul nascut al Tatalui, o Fiinta divina adusa la existenta candva in vesnicia trecutului. El are o natura asemanatoare, insa nu identica cu a Tatalui. Conceptia poarta denimirea de semi-arianism.

4) Cea mai raspandita conceptie sustine ca Iisus Christos este a doua Persoana a Dumnezeirii, exista din vesnicie ( deci fara un inceput al existentei! ), avand aceeasi natura si posedand aceleasi atribute divine cu cele ale Tatalui. Aceasta conceptie este adoptata de majoritatea confesiunilor crestine, reprezentand o doctrina fundamentala.

Daca luam in considerare criteriul legat de existenta vesnica sau inceput al existentei, cele patru conceptii pot fi grupate in doua mari categorii:

1) Conceptii despre Iisus Christos care pretind ca El are un inceput al existentei ( ca simplu om, ca prima creatura sau ca singurul nascut al Tatalui )

2) Conceptii despre Iisus Christos care sustin ca El nu are un inceput al existentei, deci este vesnic si de aceeasi natura divina cu Tatal.

Arianismul si semi-arianismul au implicatii care sunt intr-o profunda contradictie cu revelatia Scripturilor. Va propun sa trecem in revista cateva dintre aceste implicatii, observand in acelasi timp daca Scriptura le sustine sau nu.

1) Conceptia potrivita careia Iisus Christos ar avea un inceput al existentei ne conduce in mod natural la ideea de evolutie a Dumnezeirii. De altfel, ideea aceasta a fost lansata chiar de catre unul dintre pionierii Miscarii Advente din secolul al XIX-lea, eruditul Uriah Smith.  El sustinea ca „odata cu Fiul, evolutia Dumnezeirii ca Dumnezeire s-a incheiat.” ( citat de Ty Gibson in lucrarea sa „The Heavenly Trio” )

Daca Fiul lui Dumnezeu ar fi aparut candva in vesnicia trecutului, indiferent cand a fost acel timp, inseamna ca Dumnezeirea nu a fost intotdeauna aceeasi, ci a cunoscut o „evolutie” de la singular la plural, de la o singura Persoana divina la doua Persoane divine. Daca ideea de „evolutie” a Dumnezeirii o asezam pe axa timpului, fie privind spre infinitul trecutului, fie spre cel al viitorului, se nasc doua intrebari:

– Cum arata Dumnezeirea in trecutul infinit indepartat? Era mai putin decat este acum, dat fiind faptul ca exista doar Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul inca nefiind adus la existenta?

– Cum va arata Dumnezeirea in viitorul infinit indepartat? Va fi mai mult decat acum? Dumnezeu va deveni altcineva decat este acum si decat este revelat pe paginile Scripturii?

Unii, incercand sa sustina ideea „evolutiei” lui Dumnezeu, ajung pana la limitele blasfemiei. Un cunoscut jurist contemporan, intrebat fiind daca Dumnezeu evolueaza, a raspuns: „Da, evolueaza. Dumnezeu imbatraneste, are cataracta, glaucom, nu mai vede bine, nu mai aude bine. Asa se explica faptul ca lasa sa se intample toate grozaviile acestea, care observati cum se aduna? Vin din toate partile acum: razboiul, clima care se distruge, bolile…” ( Digi24 – Video CTP: Dumnezeu imbatraneste, nu mai vede bine si nu mai aude bine.” 4.06.2022 )

Ideea ca Dumnezeu evolueaza este deosebit de primejdioasa deoarece conduce la relativism. Totul devine relativ: principiile guvernarii lui Dumnezeu in Univers, Legea Sa, moralitatea, relatiile si chiar fericirea si existenta insasi a Universului. Daca Dumnezeu evolueaza, cine poate garanta ca dupa un anumit timp nu se vor schimba principiile guvernarii Sale? Cat de stabil poate fi un Univers in care principiile care stau la baza guvernarii lui s-ar schimba odata cu „evolutia” Celui care conduce totul?

Daca Dumnezeu ar evolua spre o stare superioara celei actuale, inseamna ca omnipotenta Sa actuala nu este de fapt omnipotenta, iar omniscienta Sa actuala nu ar fi de fapt omniscienta. Exista oare un „dincolo” de starea in care poti totul si cunosti totul?

Cand Biblia Il caracterizeaza pe Dumnezeu ca fiind atotputernic ( vezi Geneza 17,1; 28,3; Exodul 6,3; Numeri 24,16; Luca 1,49; 2 Corinteni 6,18; Apocalipsa 1,8, etc. ), atotstiutor si omniprezent ( vezi Psamul 139 ), acestea sunt superlative. Prin definitie, nu exista un „dincolo” de un superlativ!

Daca ideea ca Dumnezeu evolueaza ar fi adevarata, ar disparea orice punct de referinta, orice idee de siguranta si stabilitate in Univers. In final, ideea ca Dumnezeu evolueaza este intr-o contradictie evidenta cu revelatia Scripturii care afirma fara echivoc:

„Iisus Christos este Acelasi: ieri, azi si in veci.” ( Evrei 13,8 )

„Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb!” ( Maleahi 3,6 )

     „Orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.” ( Iacov 1,17 )

2) Conceptia potrivita careia Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, a fost creat de Tatal sau S-a nascut din Tatal candva in vesnicia trecutului, conduce la concluzia inerenta ca Dumnezeirea este alcatuita din doua Persoane divine, dintre care una este mai mare, in timp ce cealalta este mai mica in rang.

Chiar daca am accepta ideea ca Tatal L-a inzestrat pe Fiul cu aceeasi natura cu a Sa, facandu-L egal cu Sine, nu se poate vorbi totusi de egalitate intre o Persoana divina chemata la existenta si o Persoana divina care cheama la existenta. Conform acestei conceptii este evident faptul ca Tatal ar fi superior in rang Fiului si in acest caz ar disparea monoteismul. O religie care predica un Dumnezeu mai mare si altul mai mic nu mai este monoteista, ci politeista.

3) Daca Fiul lui Dumnezeu ar avea un inceput al existentei, ce ne-ar impiedica sa ne gandim la posibilitatea ( cel putin teoretica ) ca El ar putea avea si un sfarsit al existentei? Din moment ce Iisus ar fi primit existenta si natura divina de la Tatal, teoretic ar fi posibil ca la un moment dat, din varii motive, El sa le piarda pe ambele. In acest caz, nu ar disparea intregul fundament al credintei crestine?

4) Daca Fiul lui Dumnezeu ar avea un inceput al existentei, oricand in vesnicia trecutului, acest simplu fapt ar diminua maretia jertfei de pe Calvar. Aceasta ar insemna ca nu Dumnezeu, in plinatatea divinitatii Sale, Si-a oferit viata pentru salvarea rasei umane decazute, ci un Dumnezeu mai mic in rang ( o creatura, in cazul conceptiei ariene sau o divinitate derivata, in cazul conceptiei semi-ariene ). Or sublimul acestei jertfe consta tocmai in faptul ca Cineva egal cu Tatal in rang Si-a oferit viata de bunavoie pentru salvarea omenirii. O jertfa mai mica nu ar fi fost suficienta pentru realizarea mantuirii rasei umane.

Insa dincolo de aceste implicatii si argumente, ramane intrebarea: Daca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt Persoane divine co-egale, de aceeasi natura si co-eterne, de ce totusi revelatia Scripturii foloseste termenii de „Tata” si „Fiu”, precum si expresii ca: „singurul nascut din Tatal”, „singurul Lui Fiu”, „intaiul nascut din toata zidirea”?

Este doar o modalitate prin care infinitul Dumnezeu Se coboara la nivelul intelegerii noastre limitate. Pentru a ne ajuta sa intelegem cat de mult ne iubeste si cat de mare a fost sacrificiul facut pentru mantuirea noastra, inspiratia a asemanat relatia dintre primele doua Persoane ale Dumnezeirii cu cea dintre un tata si singurul sau fiu, pe care l-a adus ca jertfa.

Ca parinti, putem intelege cate ceva din ceea ce a insemnat ca Tatal ceresc sa-L jertfeasca pe singurul Sau Fiu pentru noi. Pe muntele Moria, cand Avraam era pe punctul de a-l jertfi pe unicul sau fiu al fagaduintei, pe Isaac, el a inteles ceva din marele Plan al Mantuirii. Acest adevar a fost recunoscut de Insusi Iisus Christos cand a afirmat despre el: „Tatal vostru Avraam a saltat de bucurie ca are sa vada ziua Mea; a vazut-o si s-a bucurat.” ( Ioan 8,56 )

Privind la relatia de dragoste desavarsita dintre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, si noi putem sa ne bucuram ca avem un Dumnezeu minunat, a carui dragoste suprema s-a manifestat prin jertfirea a ceea ce a avut El mai scump.

Lori Balogh