Mă rog și aștept
„Dimineața îmi îndrept rugăciunea către Tine și aștept.”
Psalm 5:3
V-ați gândit vreodată că și așteptarea face parte din viața de rugăciune a unui copil al lui Dumnezeu? Cei mai mulți oameni percep rugăciunea ca pe un simplu monolog în care noi ne plângem de un lucru sau altul, cerem ce avem de cerut de la Dumnezeu, pentru ca în final să rostim obișnuitul „Amin!”, închizând astfel canalul de comunicare cu cerul.
Este ca și când atunci când vrem să comunicăm cu cineva prin telefon, ridicăm receptorul, formăm numărul, după care ținem un discurs pentru cel aflat la celălalt capăt al firului, după care spunem „La revedere!” și așezăm receptorul la locul lui. Și aceasta fără ca partenerului de conversație să i se ofere ocazia să spună și el ceva.
Din nefericire, cei mai mulți creștini (de necreștini nici nu mai încape vorbă!) înțeleg viața de rugăciune în acest fel: eu spun… tu asculți; eu continui să spun… tu continui să asculți. Pentru a facilita astfel de rugăciuni-monolog au fost inventate tot felul de metode și mijloace, unele dintre ele folosind tehnologiile cele mai avansate.
– Cărțile de rugăciune: Ai nevoie de o anumită rugăciune? O găsești gata pregătită, răsfoind o asemenea carte. Trebuie doar să o deschizi, să o citești și problema este rezolvată, fără să pui prea mult suflet în ceea ce vrei să-I spui lui Dumnezeu.
– Rozariul: Vrei să arăți că ești stăruitor în rugăciune? Cumperi un rozariu care te va ajuta să ții socoteala rugăciunilor pe care le-ai înălțat, atingând cu degetele mărgea după mărgea, până ce termini întregul șir de mărgele.
– Rugăciuni-audio: Vrei să asculți o rugăciune frumoasă? Dai un simplu clik și rugăciunea rostită de cineva îți va inunda sufletul.
– Rugăciuni-text: Nu ai o carte de rugăciuni, dar vrei totuși să rostești o rugăciune gata pregătită de altcineva? Un simplu clik și internetul îți va oferi tot ceea ce dorești.
– Platforme de rugăciune: Vrei să te unești cu alți creștini pentru a cere un anumit lucru de la Dumnezeu? În online există platforme de rugăciune pe care le poate accesa oricine dorește.
Însă toate aceste mijloace, care nu sunt rele în sine, dar care încurajează genul de rugăciune-monolog, pierd din vedere faptul că la celălalt capăt al „firului” se află Cineva care simte cel puțin aceeași nevoie de a se exprima ca și omul care se roagă. Dacă ținem seama că la celălalt capăt al firului rugăciunii nu se află o ființă de același rang cu noi, ci Însuși Creatorul nostru, oare nu ar fi natural ca cel de rang mai înalt (Dumnezeu) să vorbească mai mult, iar cel de rang inferior (omul) sa vorbească mai puțin?
Din perspectivă biblică, rugăciunea nu este și nu ar trebui să fie un simplu monolog, decât în cazuri excepționale, de forță majoră. Rugăciunea este și trebuie să fie un dialog între două ființe inteligente, care pot face schimb de idei, sentimente, idealuri și planuri de viitor. Iar glasul Duhului Sfânt este cel pe care îl putem auzi chiar în timpul rugăciunii, dacă avem inima deschisă pentru El.
Dialogul presupune însă și perioade de așteptare. Mai ales când acest dialog se desfășoară la distanță (corespondență, e-mail, chat, mesagerie), între mesajul transmis și răspuns pot exista pauze de minute, ore, zile, săptămâni, luni sau chiar ani de zile. Au existat cazuri în care o scrisoare, pierdută din diferite motive, a ajuns la destinație după ani sau chiar zeci de ani.
Ce facem atunci când între momentul cererilor noastre în rugăciune și răspunsul lui Dumnezeu intervine un timp de așteptare? Cum trebuie să interpretăm așteptarea noastră și întârzierea răspunsului din partea lui Dumnezeu? Cum ar trebui să gestionăm perioadele de așteptare și de pauză în dialogul nostru cu cerul?
A aștepta un lucru, un răspuns la o solicitare sau un eveniment plăcut sau neplăcut nu este un lucru ușor de realizat. Și aceasta pentru că în perioadele de așteptare avem senzația că timpul se dilată: minutele devin ore, orele devin zile, iar zilele devin ani…
Indiferent dacă așteptam evenimente plăcute (încheierea unei căsătorii dorite, finalizarea unor studii, nașterea unui copil, etc.) sau, dimpotrivă, lucruri nedorite (o intervenție chirurgicală, un control de la ANAF, o sentința la tribunal, etc.), timpul pare să treacă greu, dureros de greu. De altfel, dacă ne-ar fi permis să filozofăm puțin, întreaga noastră viața este o continuă așteptare. Blaise Pascal spunea că „prezentul este o continuă așteptare a viitorului.”
Dar să revenim la rugăciune! De ce e nevoie de perioade de așteptare între cererile noastre și răspunsul lui Dumnezeu? Mai ales când așteptarea unui răspuns din partea cerului durează întreagă viață, iar uneori răspunsul vine dincolo de sfârșitul vieții.
David, pe care Însuși Dumnezeu îl numește „om după inima Mea” (1 Samuel 13:14; Fapte 13:22), asociază rugăciunii sale de dimineață așteptarea: „Dimineața îmi îndrept rugăciunea către Tine și aștept” (Psalmul 5:3).
Acest singur cuvânt – „aștept” – ne spune mult despre profunzimea acestui om al lui Dumnezeu. David ar fi putut să-I prezinte formal și telegrafic lui Dumnezeu o listă de cereri și rezolvări de probleme, apoi să se ridice grăbit, pornind în iureșul vieții cotidiene, bazându-se pe propria sa înțelepciune. Însă David nu este un adept al îndreptățirii prin propriile fapte, ci al îndreptățirii prin credință. El Îl lasă pe Dumnezeu să aleagă cele mai bune soluții la problemele sale și așteaptă cu răbdare ca El să intervină la momentul potrivit și pe căile alese de El. Acest singur verset (3) exprimă poetic doar în câteva cuvinte întreaga filosofie de viață a împăratului David, omul după inima lui Dumnezeu.
David a știut să aștepte cu răbdare intervenția lui Dumnezeu în cele mai dificile momente ale vieții. Au existat în viața sa două ocazii prielnice pentru a-l elimina pe cel mai mare vrăjmaș al său – împăratul Saul. Și totuși nu a făcut-o, deși tentația era uriașă, iar opinia publică îl îndemna să facă acest lucru. David ar fi putut interpreta cele două ocazii de a-l ucide pe Saul ca fiind două oportunități oferite de Dumnezeu pentru a-și face singur dreptate. Totuși el nu a profitat de ele, lăsându-L pe Dumnezeu să lucreze la timpul potrivit și prin mijloacele alese de El.
Oare Dumnezeu nu așteaptă și El ceva din partea noastră? Ne plângem că uneori răspunsurile Lui vin prea târziu, mult prea târziu… Însă răspunsurile noastre la cererile Lui nu Îl fac și pe El să aștepte? Uneori El stă la ușa inimii o viață întreagă, așteptând ca omul să deschidă „zăvorul” și să-L invite înăuntru.
În viața de toate zilele învățăm să așteptăm, oricât de greu ne-ar fi lucrul acesta. Înaintăm o cerere la o instituție a statului și așteptăm. Nimeni nu pretinde răspunsuri ad-hoc, pentru că știm că cererile noastre trebuie analizate și abia apoi ele sunt fie aprobate, fie respinse. De ce doar atunci când ne rugăm lui Dumnezeu avem pretenția ca răspunsul să vină pe loc? De ce considerăm că în relația noastră cu Dumnezeu așteptarea nu-și are locul, ea devenind uneori insuportabilă?
Știți câte lucruri frumoase ies în evidență la un om care știe să aștepte ceva care întârzie să se întâmple? Dar mai ales la un om care știe să aștepte un răspuns din partea lui Dumnezeu la rugăciunile sale?
În primul rând, așteptarea dovedește că persoana respectivă este răbdătoare. Iar răbdarea este un rod al Duhului Sfânt (vezi Galateni 5:22.23). Sunt cunoscute testele cu copiii cărora li se oferă posibilitatea să aleagă între a primi o bomboană pe loc sau mai multe bomboane dacă vor să aștepte un anumit timp. Cei care știu să-și înfrâneze pofta și aleg să aștepte, dau dovadă de mai multă inteligență și reușesc mai bine în viață decât cei care nu au știut să aștepte.
Așteptarea, atunci când se referă la ceva dorit și plăcut, mărește bucuria împlinirii dorinței. Cu cât așteptarea a durat mai mult timp, cu atât bucuria va fi mai mare și mai intensă. Însă așteptarea probează și credința omului, mai ales încrederea lui în Dumnezeu. Cel care așteaptă cu răbdare un răspuns din partea lui Dumnezeu crede că El poate să-i ofere un răspuns și că acest răspuns va veni cu siguranță la momentul potrivit.
Așteptarea în rugăciune dovedește și dragostea noastră pentru Dumnezeu. Când doi tineri se iubesc cu adevărat, ei știu să aștepte cu răbdare momentul legământului căsătoriei pentru a-și exprima dragostea și sub aspect intim. Când atracția dintre cei doi este doar fizică, erotică, așteptarea este inexistentă.
Și, în final, omul care știe să aștepte răspunsul lui Dumnezeu, chiar dacă acest răspuns întârzie poate ani de zile sau chiar întreaga viață, dovedește maturitate spirituală. Dumnezeu astfel de oameni dorește să aibă lângă Sine.
Așteptarea face parte din procesul educației, al creșterii și al pregătirii noastre în vederea locuirii noastre veșnice cu Creatorul nostru. Și acest proces al refacerii chipului lui Dumnezeu în omul decăzut va continua „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Christos” (Efeseni 4:13).
Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator cu un răspuns la rugăciunea celui care știe să aștepte cu răbdare. Răspunsul va veni cu siguranță. Este doar o chestiune de timp. Și de calendar… Căci Dumnezeu are propriul Său calendar, diferit de al meu și al tău.
Lori Balogh
