Dumnezeu te iubește!

Dumnezeu te iubește!

„Te iubesc cu o iubire veșnică!”

Ieremia 31:3

În viață avem de-a face cu lucruri de care, mai curând sau mai târziu, ne săturam. Și aceasta se întâmplă oricât ar fi de bune acele lucruri. Ne place, de exemplu, un anumit fel de prăjitură și ne bucurăm atunci când cineva ne oferă posibilitatea să o savurăm. Dar dacă acel fel de prăjitură ni s-ar oferi zilnic, de trei ori pe zi? Nu-i așa că ne-am scârbi de ea până acolo încât chiar și amintirea ei ne-ar produce greață?

Chinezii aveau o practică foarte ciudată de a-i pedepsi cu moartea pe unii infractori: îl puneau pe condamnat să-și aleagă un fel de mâncare dintre cele pe care le îndrăgea cel mai mult. Apoi omului i se servea zilnic doar acel fel de mâncare, până când cel condamnat se scârbea de el, apoi refuza să-l mai mănânce. În cele din urmă omul murea de foame, deși avea lângă el hrana pe care el însuși o alesese dintre cele mai preferate feluri de mâncare.

Da, ne putem sătura de un anumit fel de mâncare, de o anumită băutură, de un anumit loc în care ne-am petrecut concediul, de o anumită melodie pe care am ascultat-o prea des, de un anumit program TV, oricât de instructiv ar fi. Sunt însă și lucruri de care nu ne săturăm niciodată.

Ați auzit de cineva care s-a săturat să mai respire aer curat? Cineva care să dorească să respire gaze de eșapament în loc de aer curat? Sau ați auzit de cineva care s-a săturat de lumina ochilor, dorind să fie orb? S-a săturat vreodată cineva de sănătate, dorind să fie bolnav, sau de respectul și aprecierea celor din jur, dorind să fie persecutat? S-a săturat vreodată cineva de viață?

Da, ar putea obiecta cineva, avem chiar exemple biblice de oameni ai lui Dumnezeu care au murit „bătrâni și sătui de zile” (vezi: Avraam – Geneza 25:8; Isaac – Geneza 35:29; David – 1 Cronici 23:1;29:28; Iehoiada – 2 Cronici 24:15; Iov – Iov 42:17). Însă trebuie să înțelegem că oamenii nu se satură de viața în sine, căci „gândul veșniciei” (vezi Eclesiastul 3:11), gândul vieții fără sfârșit, este sădit de Însuși Creatorul în fiecare ființă umană.

Oamenii care mor „sătui de zile” sunt sătui nu de viața în sine, ci de problemele complicate ale vieții, de suferințele și nedreptățile pe care le-au întâmpinat, de slăbiciunile și singurătatea pe care le aduce cu sine bătrânețea. Dacă nu ar exista aceste probleme, toți oamenii cu o rațiune echilibrată ar dori să trăiască veșnic.

Da, sunt unele lucruri de care nu ne săturăm niciodată. Și unul dintre ele este dragostea. Desigur, nu acea dragoste mărturisită gălăgios prin cuvinte, căci dacă cineva, chiar dintre cei apropiați, îți va spune din 5 în 5 minute „Te iubesc!”, te vei scârbi repede de aceste fel de manifestare a dragostei ca de o prăjitură care ți se servește zilnic, de câteva ori pe zi.

Însă de acea dragoste autentică, profundă, pe care cineva drag ți-o arată mereu, uneori prin cuvinte, alteori prin gesturi și fapte, dar întotdeauna prin asigurarea că este lângă tine și la bine, și la rău, dorindu-ți binele suprem, de o asemenea dragoste nu te vei sătura niciodată.

Adevărul pe care doresc să-l subliniez acum nu este o noutate. Dacă ai citit Biblia și ai frecventat o biserică creștină sau ai ascultat predici online, l-ai auzit cu siguranță de multe ori. Însă ți-l reamintesc și pe această cale deoarece avem nevoie de el zilnic, clipă de clipă. Mai mult chiar decât avem nevoie de aer, apă și hrană.

Aș putea să-ți spun, citând un cunoscut text biblic, că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). Însă, deși este un adevăr de esență al Scripturii, această afirmație ar putea să te lase rece. Ai putea gândi: „Da, poate că Dumnezeu este dragoste, dar nu pentru mine. Pentru cei sănătoși și prosperi, cu familii fericite și înconjurați de copii și nepoți, da, Dumnezeu este dragoste. Dar pentru mine, care mă aflu acum pe un pat de spital și având un diagnostic de temut; pentru mine, care sunt singur și părăsit de cei dragi; pentru mine, care sunt disprețuit și prigonit de societate, această afirmație mă lasă rece.”

De aceea, nu-ți voi repeta doar un text biblic cunoscut, care ne reamintește că „Dumnezeu este dragoste”, ci îți voi spune clar și direct: „Dumnezeu te iubește!” Dumnezeu nu ne spune: „Eu vă iubesc pe dvs.”, ci „Eu te iubesc pe tine!” Și nu oricum, ci cu o dragoste veșnică, totală, inimaginabilă: „Te iubesc cu o iubire veșnică!” – ne asigură El pe fiecare dintre noi (Ieremia 31:3).

Dumnezeu te iubește nu pentru că ești mai bun și mai corect decât alții, nu pentru că te străduiești să-I faci pe plac și să fii un om moral, nu pentru că te sacrifici pentru alții, deși lucrurile acestea Îi produc o mare bucurie. El te iubește pur și simplu pentru că El este Tatăl tău ceresc, iar tu ești copilul Său. Ești unic înaintea Lui, căci El nu are în acest Univers decât unul singur ca tine.

Dragostea Lui nu este condiționată de alegerile bune sau rele pe care le faci în viață; nici de atitudinea pe care o ai față de El, fie că și tu Îl iubești, fie că I-ai întors spatele cu indiferență de multă vreme. Dragostea Lui este aceeași și în zilele tale însorite, dar și atunci când cerul vieții tale este plumburiu și tunetele furtunii prin care treci îți asurzesc urechile. Dumnezeu te iubește pur și simplu ca și cum ai fi singurul Său copil în acest Univers.

În Biblie, Tatăl ceresc este zugrăvit doar o singură dată alergând. Și nu este văzut alergând în întâmpinarea unui fiu sau a unei fiice credincioase cu care este într-o relație strânsă de dragoste. Nu, Dumnezeu aleargă cu brațele deschise să-l întâmpine pe fiul Său risipitor îmbrăcat în zdrențe, cu chipul schimonosit de foame și vicii, care Îi dezonorase Numele și Îi produsese cele mai mari dureri sufletești.

Imaginea este atât de copleșitoare încât, dacă ea ar fi singura care să ne transmită un mesaj despre cine este Dumnezeu și cât de mult ne iubește, ar fi suficientă pentru a convinge și cea mai sceptică și răzvrătită inimă omenească. Un „Îmbătrânit de zile” (vezi Daniel 7:9), cu inima sfâșiată de dor după fiul Său plecat de acasă de mulți ani, iese de câteva ori pe zi în locul de unde poate privi departe, în zare, întrebându-Se: „Oare se va mai întoarce fiul Meu? Mi-e atât de dor de el! Oare în inima lui mai există vreun loc pentru Mine? Sau M-a uitat cu desăvârșire?”

Iar atunci când zărește de departe o ființă slabă, zdrențuită, împleticindu-se pe cărare, știe că acesta este fiul Său risipitor care se întoarce în casa părintească. Dar „Bătrânul” nu așteaptă ca fiul Său să ajungă la El, ci El Însuși, așa împovărat de ani cum este, aleargă în întâmpinarea lui. Și nu fiul cade pe grumazul Tatălui, ci Tatăl cade pe grumazul fiului, sărutându-l. Și nu cu un singur sărut rece și formal, ci sărutându-l „mult” și strângându-l cu toată puterea la pieptul Său din care inima pare că vrea să iasă afară.

Iar când slăbănogul și zdrențuitul Său fiu încearcă să rostească câteva cuvinte de pocăință, Tatăl nici nu-l lăsă să-și ducă discursul programat până la capăt, ci poruncește slugilor Sale: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea, puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare” (Luca 15:22).

Da, Dumnezeu te iubește așa cum ești. Vino doar la El, fără să încerci să cosmetizezi trecutul tău rușinos și întunecat. Adu cioburile vieții tale înaintea Lui și El va fi capabil și bucuros să facă din ele un vas nou, ales.

Știu, uneori simți că ai făcut din viața ta un morman de gunoaie și că nu ești vrednic de dragostea Lui. Dar iată ce i s-a întâmplat unui băiețel de doar șase ani (să-i spunem Mihăiță!): Într-o dimineață, băiețelul s-a gândit să pregătească el singur micul dejun pentru părinții săi. A găsit un castron și o lingură, apoi a tras un scaun pe care s-a urcat ca să ia din dulap un vas cu făină. Însă vasul fiind mai greu decât și-a imaginat, acesta i-a scăpat din mână, căzând pe podea.

Apoi, băiețelul a scos cu mâna o parte din făina care mai rămăsese în vas, a amestecat-o cu o cană cu lapte, după care a adăugat zahăr. Podeaua bucătăriei era plină de făină, iar pisicuța familiei a contribuit și ea la înmulțirea dezordinii. Murdar de făină din cap până în picioare, cu mâinile încleiate de amestecul de făină, lapte și zahăr, Mihăiță era dezgustat. Dorise să facă o surpriză plăcută părinților săi, dar uite ce a ieșit!

Mihăiță era într-o mare dilemă: să pună amestecul în cuptor sau pe sobă? Dar când vede pisicuța lingând din vasul său și încearcă să o îndepărteze, atinge fără să vrea cofrajul cu ouă de pe tejghea. Imaginați-vă cum arăta bucătăria în acel moment! Băiețelul își dă seama că ar trebui să facă curățenie, însă cu cât încearcă să facă acest lucru, cu atât dezordinea și mizeria devin tot mai mari.

Când totul să prăbușește în jurul lui, băiețelul vede cu coada ochiului ceva ce îi face inima să-i sară din piept. Stând în pragul ușii, tatăl privește spre el. Mihăiță începe să plângă cu gândul la pedeapsa pe care o va primi. Însă tatăl – surprinzător! – zâmbește. Pășind cu grijă printre urmele de făină, lapte, zahăr și ouă din întreaga bucătărie, tatăl îl ridică pe băiețelul plângând, îl strânge la piept, neținând seama că și el se va murdări de murdăria de pe hainele copilului. Curând apare și mama și în scurt timp bucătăria redevine curată ca la început.

Vezi? Așa te iubește și așa te tratează Tatăl ceresc! De multe ori ne propunem să facem ceva bun pentru noi, pentru semenii noștri sau chiar pentru Dumnezeu. Însă adesea trebuie doar să constatăm că rezultatul celor mai bune intenții ale noastre nu este decât un haos total. Stăm pe marginea eșecurilor noastre și nu suntem capabili să mai facem ordine în viața noastră, decât să plângem. Acela este momentul în care Dumnezeu ne ridică cu dragoste, ne iartă, face ordine în viața noastră, chiar dacă mizeria pe care am produs-o Îl atinge și pe El.

Privind în urmă la experiență vieții lui, un creștin a trebuit să recunoască cu uimire: „Ori de câte ori am făcut ceva rău, așteptându-mă ca Dumnezeu să mă pedepsească, El a venit la mine și m-a „lovit” cu o binecuvântare neașteptată.”

Noi Îl percepem pe Dumnezeu ca pe Unul asemenea nouă: gândind ca noi, acționând ca noi, simțind ca noi. Însă cât de diferit gândește și acționează El în raport cu ființa umană! El Însuși ne atrage atenția asupra uriașei diferențe care există între modul Lui de gândire și modul nostru de gândire: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele” zice Domnul. „Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:8,9).

Da, ești valoros și iubit de Dumnezeu. Dacă nu crezi pentru că o spun eu, cel puțin crede-L pe El când îți spune acest lucru: „De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta” (Isaia 43:4).

Biblia vorbește despre abundența binecuvântărilor, darurilor și harului pe care Dumnezeu are plăcere să le ofere omului care se încrede în El. Mulți oameni au descoperit acest adevăr reconfortant și l-au trăit deja în viața lor. Unul dintre ei este Eric, un fost infractor din Nebraska, SUA, întemnițat pentru comiterea unei crime.

În timpul detenției, Eric a venit în legătură cu niște creștini care l-au ajutat să creadă că, deși era un infractor care făcuse multe alegeri greșite în viață, Dumnezeu încă îl iubea cu o dragoste necondiționată. A început să citească Biblia, viața sa fiind curând transformată în bine. După ce și-a ispășit pedeapsa, Eric a redevenit liber. Și-a continuat studiile, apoi s-a angajat într-o mică companie în care și-a demonstrat abilitățile, mai ales integritatea sa morală.

Într-o zi, managerul companiei l-a chemat pe Eric în biroul său, l-a invitat să se așeze și i-a spus: „Eric, îmi pare rău că trebuie să-ți spun asta, pentru că sunt pe deplin convins că ai putea fi un foarte bun vice-președinte al acestei companii. Dar nu putem să-ți oferim această poziție din cauza trecutului tău. În calitatea ta de infractor condamnat, chiar dacă ți-ai ispășit pedeapsa și viața ta este complet schimbată, conducerea companiei noastre simte că ar avea mari dificultăți legale dacă ți-ar oferi această poziție. De aceea bordul companiei refuză să-ți dea această șansă. Tu meriți jobul și eu doresc să ți-o ofer, dar nu pot.”

Eric s-a rugat pentru situația aceasta, simțind că Dumnezeu are un plan mai bun pentru el. S-a gândit mult și, după ce s-a consultat cu pastorul său, a contactat așa-numita „Comisie de Amnistiere” („Board of Pardon”) din statul său, cerând o programare. Într-un târziu, ziua audienței a sosit, însă lui Eric nu-i era ușor să stea în fața unei mari curți de jurați, ascultând ore în șir cererile altor cetățeni care cereau amnistie.

Când i-a venit rândul, Eric a înaintat în față și a stat calm. Când a fost întrebat de ce crede că ar putea fi amnistiat, el a răspuns simplu: „Domnule, eu nu merit amnistia. Sunt un criminal. Am comis o crimă teribilă și, deși am plătit pentru ea cu ani grei de închisoare, nu merit într-adevăr să fiu amnistiat. Am devenit creștin și voi accepta orice dvs. credeți că este mai util pentru mine.”

După câteva săptămâni, Eric a primit o notă oficială de la Comisia de Amnistiere. După câteva paragrafe introductive conținând un limbaj de lemn, Eric a putut citi următoarea sentință a curții: „După o foarte atentă analiză a tuturor informațiilor pe care le avem, Comisia de Amnistiere vă dăruiește o amnistiere totală.”

Lui Eric i-au trebuit câteva minute ca să realizeze semnificația acestor câteva cuvinte. Implicațiile acestei decizii erau uluitoare. Astăzi, dacă ai avea posibilitatea să arunci o privire în cazierul lui Eric, în el nu vei mai găsi înregistrată nicio crimă. În statul Nebraska nu mai există nicio înregistrare care să amintească de crima lui Eric.

Aceasta este și istoria ta și a mea. A fiecărui om de sub cer. Oricât de grea ar fi povara păcatelor noastre, dacă mergem cu ele înaintea Tatălui nostru ceresc, în Numele Marelui nostru Preot Iisus Christos, ele vor fi șterse din registrele cerului. Dar marea minune de abia acum urmează: Dumnezeu ne va privi ca și cum n-am fi păcătuit niciodată. Îți vine să crezi lucrul acesta?

Da, Dumnezeu te iubește caă nimeni altul în acest Univers. Într-o zi – și această zi este foarte aproape! – vei putea sta înaintea Lui și Îi vei putea mulțumi personal pentru dragostea Sa care ți-a șters trecutul întunecat, făcând din tine un om nou, un moștenitor al vieții fără de sfârșit.

De aceea, fă-I Domnului o mare bucurie chiar acum! Când vorbești cu El în cămăruța tainică a rugăciunii, spune-I: „Tată, știu că mă iubești ca nimeni altul în Univers. Și eu Te iubesc. Vreau să rămân cu Tine pentru veșnicie!”

Lori Balogh