Aparente si esente

Aparente si esente

„De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Domnul.”

( 1 Corinteni 4,5 )

 

A fost un om cu o viata austera, lipsita de excese si distractii. Cei din jur il priveau ca pe un om cu un nivel inalt de moralitate. Dupa moartea sotiei, a refuzat sa se recasatoreasca, dorind sa ramana fidel acesteia pana la final. Alimentatia sa era simpla si se imbraca asemenea unui calugar.

Dormea pe un pat tare, desi nu era deloc sarac, iar dormitorul lui nu era niciodata incalzit. Nici macar iarna! Placerile, distractiile si circul erau departe de preocuparile sale. In schimb, iubea mult filosofia si cartile, pe care le lua cu sine oriunde mergea.

Cine ar putea fi acest om? Toate aparentele ne fac sa credem ca avem de-a face cu un crestin auster, cu o viata morala inalta, dispus sa renunte la sine conform invataturilor Mantuitorului: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.” ( Matei 16,24 )

Dar nu! Acestea sunt doar aparente. Omul zugravit mai sus a fost de fapt un pagan convins, un persecutor al crestinilor: Iulian Apostatul ( 361-363 d.Chr. ), ultimul imparat roman apartinand dinastiei lui Constantin cel Mare. Dupa ce s-a convertit de la crestinism la paganism, Iulian Apostatul a adoptat cateva edicte anticrestine si a incercat cu toata puterea si influenta pe care le avea sa reinvie cultele pagane si obiceiurile si moravurile strabune. Cartea Genezei o considera o culegere de mituri, iar pe Dumnezeul Bibliei Il vedea ca pe un Dumnezeu ranchiunos si gelos. Iata un pagan in esenta, imbracat in aparentele unei vieti de crestin autentic.

Daca acest exemplu nu ne-a convis cu privire la diferentele care pot exista intre aparente si esente si cat de inselatoare pot fi primele, iata un alt caz, poate si mai socant:

A fost un mare iubitor al artelor plastice, el insusi pictand mai multe tablouri reusite cu teme peisagistice. Iubea mult muzica clasica, fiind indragostit realmente de operele lui Richard Wagner. Ii placeau filmele pentru copii, intre preferintele sale aflandu-se filmul „Alba ca zapada”, pe care l-a comandat pentru a-l putea viziona ori de cate ori dorea. Desi a fumat timp de 20 de ani, a invins acest viciu si a lansat prima campanie publica anti-fumat. Prietenilor sai care se lasau de fumat le oferea cate un ceas de buzunar de aur cadou.

Era un vegetarian convins si iubea mult animalele. A dus o campanie impotriva violentei asupra animalelor, iar cand a avut suficienta autoritate, a interzis cu desavarsire vanatoarea si testele pe animale. A compus poezii de dragoste pe cand avea 16 ani pentru o fata careia nu a avut curajul sa-i declare sentimentele sale. Dragostea neimpartasita i-a trezit in minte chiar si gandul sinuciderii. Mai mult decat toate acestea, cunostea profetiile lui Daniel.

Va puteti imagina ca un om atat de sensibil, iubitor de arta, de natura si mai ales iubitor de animale, un om care a renuntat la un viciu greu de invins si care a ales dieta vegetariana pentru a nu contribui la suferinta animalelor a fost capabil sa ucida milioane de oameni nevinovati in cel de-Al Doilea Razboi Mondial? Va puteti explica cum un om ca Adolf Hitler – caci despre el este vorba – a interzis testele pe animale, insa le-a incurajat pe cele facute pe evreii inchisi in lagarele de concentrare?

Oare de cate exemple avem nevoie ca sa intelegem ca, in existenta omenirii decazute, de multe ori sunt diferente uriase intre aparente si esente, intre ceea ce putem percepe cu simturile noastre si ceea ce este ascuns acestor simturi?

Ati trait vreodata experienta filmului intrerupt? Cu siguranta ca da! Urmarind cu atentie un film, o emisiune TV sau un documentar cu o tema de interes, s-a intamplat uneori ca totul sa se intrerupa din cauza unei pene de curent de durata mai mare. Necunoscand toate datele si mai ales finalul cu concluziile de rigoare, am ramas cu ultima impresie. Si suntem atat de siguri ca aceasta ultima impresie este cea corecta!

Va invit sa analizam cateva situatii descrise in Scriptura, observand cat de primejdios este sa tragem concluzii asupra caracterului unor oameni inainte de a avea toate datele. Adica inainte de a viziona „filmul” vietii lor pana la capat.

1) Pilda celor doi fii – Matei 21,28-31: „Un om a avea doi feciori; si s-a dus la cel dintai si i-a zis: „Fiule, du-te astazi de lucreaza in via mea!” „Nu vreau!”, i-a raspuns el…

     Daca „filmul” s-ar rupe in acest punct, am trage imediat concluzia: „Ce fiu neascultator si sfidator! Ce obraznicie sa-ti refuzi tatal pe un astfel de ton! Tanarul asta este complet needucat, e un badaran si nu se va indrepta niciodata! Ar merita sa fie dezmostenit si alungat din casa parinteasca.”

Totusi „filmul” continua si, surprinsi de atitudinea ulterioara a acestui fiu, trebuie sa recunoastem rusinati ca am tras concluzii pripite despre caracterul sau. Versetul 29 ne spune ca „in urma i-a parut rau si s-a dus” in via tatalui. Despre cel de-al doilea fiu, parabola spune ca la invitatia tatalui el a raspuns promt:”Ma duc, doamne!” ( vers. 30 )

     „Ce fiu ascultator si saritor! Nicio clipa nu ezita sa implineasca voia tatalui sau, pe care il numeste ( auziti! ) „doamne”! Astfel de copii sa tot ai! Fiul asta merita sa i se dea si partea de mostenire si a fratelui sau rau.”  Da, asa am gandi daca „filmul” s-ar rupe in acest punct. Insa el continua si ceea ce aflam in continuare ne surprinde in mod neplacut: „Si nu s-a dus.” ( vers. 30 ) Care erau aparentele si care era esenta caracterului fiecaruia dintre cei doi fii?

Primul fiu, cel care si-a refuzat tatal intr-un mod brutal si nepoliticos ( „Nu vreau!” ), fara macar sa invoce o scuza oarecare, aparent este un razvratit incorigibil, fara niciun semn de indreptare. Eticheta pe care i-am aplica-o pe frunte ar fi una greu de dezlipit. Totusi acest om este inca sensibil la apelurile Duhului Sfant si, dupa refuzul initial, el regreta gestul sau si revine asupra hotararii, ducandu-se sa lucreze in via tatalui. Desigur, nimeni nu il lauda pentru atitudinea lui initiala, dar s-a cait si si-a indreptat atitudinea.

Al doilea fiu, cel care a promis atat de convingator ca va implini porunca tatalui sau, in final demonstreaza ca este lipsit de caracter. Sa faci o promisiune si sa nu o implinesti este cea mai buna dovada a lipsei de caracter. Desi initial ne impresioneaza prin promptitudinea raspunsului sau, ulterior ramanem cu gustul amar al unui caracter gaunos, al unui om de nimic, pe care nu poti conta niciodata – o trestie pe care, daca vrei sa te sprijini, se rupe si iti strapunge mana ( vezi Isaia 36,6 ).

Pilda celor doi fii ne-a fost data de Iisus tocmai pentru a invata sa nu-i judecam pe oameni dupa aparente. Mai bine zis, sa nu-i judecam deloc! In parabola nu ne este prezentat un caz ideal, in care ambii fii sa promita si apoi sa implineasca ce au promis. Insa, pentru ca nu traim intr-o lume ideala, ci intr-una stramba si cu valorile rasturnate, trebuie sa ne multumim cu ceea ce este mai putin rau dintre toate relele posibile.

Si care a fost cel mai putin rau dintre cei doi fii? Fireste, raspunsul il cunoastem acum cu totii. De ce? Pentru ca am vizionat intregul „film”. Dar cu ce concluzii am fi ramas daca „filmul” s-ar fi rupt?

2) Iuda Iscarioteanul

Daca relatarea Evangheliilor s-ar fi oprit la trimiterea celor 12 ucenici si la experientele cu care s-au intors din lucrarea lor, ce imagine ne-am fi format despre Iuda, vanzatorul Fiului lui Dumnezeu?

Luca 9,6 ne spune ca la porunca lui Iisus cei 12 ucenici ( deci si Iuda ) „au plecat si au mers din sat in sat, propovaduind Evanghelia si savarsind pretutindeni tamaduiri”. Marcu 6,12.13 completeaza tabloul: „Ucenicii au plecat si au propovaduit pocainta. Scoteau multi draci si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau.”

Lucrarea celor 12 ucenici s-a rezumat la trei aspecte: predicarea Evangheliei, exorcizari si vindecari. Si nu putine! Daca Matei scoate in evidenta ca ucenicii au lucrat „pretutindeni”, Marcu subliniaza un alt aspect: ei au scos „multi draci” si au vindecat „multi bolnavi”.Unde se afla Iuda in tot acest timp? Desigur, pe teren, savarsind cu credinciosie lucrarea incredintata de Iisus.

Apoi il vedem pe Iuda la masa oferita de Simon, zis si „Leprosul”, intr-o ipostaza care il pune din nou intr-o lumina favorabila. Vazand ca o cantitate atat de mare de mir scump este turnat pe capul Mantuitorului, Iuda reactioneaza: „De ce nu s-a vandut acest mir cu 300 de lei si sa se fi dat saracilor?” ( Ioan 12,5 ).

Ce om altruist! Ce grija le purta Iuda celor saraci! Ce inima mare are acest om! Ce spirit de economie! Nu degeaba l-a insarcinat Domnul sa fie trezorierul micii grupe de ucenici. Probabil ca si colegii sai, ceilalti ucenici, il priveau pe Iuda cu respect si admiratie, ca un lider vrednic de Imparatia lui Dumnezeu.

Daca „filmul” vietii lui Iuda s-ar fi rupt in acest punct, oare la ce concluzii am fi ajuns cu privire la caracterul lui? „Iata un ucenic devotat Mantuitorului, un om de caracter, un altruist, un stalp al Bisericii si un candidat sigur la Imparatia cerurilor” – am fi spus cei mai multi dintre noi.

Numai ca Biblia nu se opreste aici, ci deruleaza „filmul” vietii lui Iuda pana la capat. Si ce observam dincolo de aparente? O esenta intunecata, un caracter gaunos, egoist si mandru, capabil sa savarseasca  cel mai odios pacat pe care l-a putut comite vreodata o fiinta umana: tradarea si vanzarea Fiului lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. Dupa ce l-a cunoscut cu adevarat pe fostul sau tovaras de lucrare, evanghelistul Ioan afirma despre Iuda ca „era un hot si, ca unul care tinea punga, lua el ce se punea in ea.” ( Ioan 12,6 ).

     3) Imparatul Ezechia

Daca citim raportul biblic cu privire la Ezechia in primii 14 ani de domnie, vom observa doar lucruri bune. Ezechia i-a intrecut pe cei mai multi dintre predecesorii sai in spiritualitate, desi a avut un tata idolatru ( Ahaz ), care decazuse atat de mult spiritual incat si-a trecut propriul fiu prin foc in cinstea unor zei pagani ( vezi 2 Imparati 16,2-4 ). Acest trecut sumbru al inaintasilor sai evidentiaza si mai mult credinciosia lui Ezechia fatza de Dumnezeul cel viu si adevarat.

Iata raportul pe care Biblia il ofera cu privire la prima parte a domniei lui Ezechia: „Avea 25 de ani cand a ajus imparat si a domnit 29 de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abi, fata lui Zaharia. El a facut ce este placut inaintea Domnului intocmai cum facuse tatal sau David. A indepartat inaltimile, a sfarmat stalpii idolesti, a taiat Astarteele si a sfarmat in bucati sarpele de arama pe care-l facuse Moise, caci copiii lui Israel arsesera pana atunci tamaie inaintea lui; il numeau Nehustan. El si-a pus increderea in Domnul, Dumnezeul lui Israel si dintre toti imparatii lui Iuda, care au venit dupa el sau care au fost inainte de el, n-a fost niciunul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abatut de la El si a pazit poruncile pe care i le daduse lui Moise Domnul. Si Domnul a fost cu Ezechia care a izbutit in tot ce a facut…” ( 2 Imparati 18,2-7p.p.)

Daca filmul vietii lui Ezechia s-ar fi rupt exact atunci cand Dumnezeu a hotarat sa-l cheme la odihna, adica dupa primii 14 ani de domnie, cu ce impresie placuta am fi ramas cu privire la el, la caracterul acestui imparat!

Insa a intervenit o amanare a deznodamantului. Ezechia s-a imbolnavit grav, profetul Isaia a fost trimis la imparat sa-l pregateasca pentru moarte, acesta insa nu a fost dispus sa accepte planul lui Dumnezeu. In urma rugaciunii sale fierbinti, Dumnezeu a amanat deznodamantul cu 15 ani.

Ce descoperim in caracterul lui Ezechia in cei 15 ani de har acordati suplimentar vietii sale? Lucruri la care nu ne-am fi asteptat si pe care nu le-am fi cunoscut daca nu ar fi existat acest timp suplimentar de har. Iar ceea ce descoperim ne schimba radical imaginea despre acest imparat. Desi pe patul de moarte ii promisese solemn lui Dumnezeu: „Acum voi umbla smerit pana la capatul anilor mei dupa ce am fost intristat astfel” ( Isaia 38,15 ), nu dupa mult timp uita promisiunea facuta. Primind vizita unei delegatii de inalti demnitari babilonieni, Ezechia se comporta surprinzator pentru un om care tocmai trecuse printr-o experienta cu Dumnezeu atat de vie.

In loc sa profite de ocazie si sa-I aduca onoare si slava lui Dumnezeu in fatza delegatiei pagane, povestindu-le experienta sa cu Dumnezeu, Ezechia se lauda cu averea si slava imparatiei sale. Nu intamplator, subcapitolul din cartea lui Isaia care relateaza despre aceste evenimente a fost numit „Fudulia lui Ezechia”. Ciudat comportament pentru un om pe care-l credeam atat de spiritual si atasat de valorile lui Dumnezeu!

Insa lucrurile nu se opresc aici. Cand profetul Isaia este trimis la el cu o solie de mustrare, aratandu-i-se ca toate aceste bogatii cu care s-a laudat inaintea delegatiei straine ii vor fi rapite, iar copiii sai vor fi luati robi in Babilon, raspunsul imparatului ne lasa fara cuvine: „Ezechia a raspuns lui Isaia: „Cuvantul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun. Caci, a adaugat el, macar in timpul vietii mele va fi pace si liniste.” ( Isaia 39,8 )

Cuvintele lui Ezechia sunt doar o varianta a celebrei replici a marchizei de Pompadour, amanta lui Ludovic al XV-lea: „Dupa mine, potopul!” Cata mandrie si egoism vedem in caracterul acestui om despre care raportul biblic al primilor 14 ani de domnie ne lasa aparenta unui om de caracter, a unui adevarat om al lui Dumnezeu!

Insa chiar si aceste manifestari de egoism si mandrie pot sa ne conduca pe un drum gresit in privinta aprecierii caracterului lui Ezechia. Noi nu stim cum si-a incheiat viata acest om. Poate ca in ultimii ani de domnie el a regretat profund cele intamplate. Poate ca dincolo de aparentele nefavorabile ale ultimilor ani a existat o esenta buna, un suflet pocait care a incheiat viata pe deplin impacat cu Dumnezeu.

Experienta vietii acestui imparat, ca de altfel a multor altor personaje biblice, ne invata sa nu ne lasam indusi in eroare de aparente. De cele mai multe ori ele ne pot insela. Ganditorii lumii au accentuat acest fapt in cugetarile lor:

     „Cand un om ti se pare aspru, gandeste-te ca o cetate intarita nu este intotdeauna si o cetate dusmana.” ( Nicolae Iorga )

„Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Si Iuda avea amici ireprosabili.” ( Ernest Hemingway )

„Haina nu te face calugar.” ( William Shakespeare )

„Si tipatul unui magar poate sa-ti para un cantec, daca il auzi de departe.” ( Proverb bengalez )

„Fereste-te, cat vei trai, sa judeci oamenii dupa cum arata.” ( Jean de La Fontaine )

Cu siguranta ca ati auzit de o insecta cu un nume ciudat: „Calugarita” ( lat. Mantis religiosa ). Aceasta insecta isi face aparitia pe pajistile din Romania in luna septembrie. Cand o privesti stand cuminte pe o floare sau pe un fir de iarba, iti sugereaza imaginea unei calugarite care se roaga cu mainile impreunate. Insa acestea sunt doar aparente.

Cand sta la panda, calugarita are ambele membre din fatza incrucisate, capul si corpul sunt usor inclinate, iar cele doua aripi asezate una peste alta dau infatisarea unei mantii de calugar. Insecta sta nemiscata, asteptand cu stoicism sa soseasca prada. Cand aceasta se apropie suficient de mult, bratele dotate cu ghimpi si care pareau impreunate ca pentru rugaciune, se desfac ca un arc si lovesc mortal prada. Apoi urmeaza festinul.

Supranumita si „bestia care se roaga lui Dumnezeu”, calugarita este o insecta vorace si canibala, devorandu-si intr-un timp record chiar suratele din propria specie. Asemenea unei fiare, calugarita sfasie, rupe totul fara sa scape nimic, taind ca o masina de tocat carne. Odata ce a inghitit intreaga prada, fara sa lase in urma nimic din ea, isi reia pozitia aparent umila de rugaciune.

Aceasta este doar o biata insecta, atinsa si ea de blestemul pacatului care a lovit intreaga natura dupa caderea primilor nostri parinti. Insa cate „calugarite” cu chip uman, asemenea lui Iulian Apostatul sau Adolf Hitler au existat si vor mai exista pana ce Dumnezeu va pune capat istoriei raului pe planeta noastra?

Putem fi foarte usor inselati de aparente. Dumnezeu insa nu Se insala niciodata, caci El vede esenta, interiorul omului. Cand Samuel a fost trimis de Dumnezeu in familia lui Isai pentru a-l unge pe unul dintre fiii sai ca imparat peste Israel, si el, marele vazator, a fost victima increderii in aparente.

Cand l-a vazut pe Eliab, un tanar inalt, voinic si prezentabil, Samuel si-a zis: „El trebuie sa fie alesul. Da, nu incape indoiala ca el este viitorul imparat.” ( vezi 1 Samuel 16,6 ) Insa Samuel, desi era vazator si avea o relatie speciala cu Dumnezeu, era si el un om cu limite. Si el avea de invatat lectia de a nu se increde in aparente, ci a se increde in Dumnezeu, singurul care nu poate fi inselat de ele.

     „Si Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la infatisarea si inaltimea staturii lui, caci l-am lepadat. Domnul nu Se uita la ce se uita omul; omul se uita la ce izbeste ochii, dar Domnul Se uita la inima” ( 1 Samuel 16,7 )

De ce un copil al lui Dumnezeu trebuie sa fie atat de atent ca sa nu fie inselat de aparente? Un prim motiv ( si deloc de neglijat! ) este acela de a fi feriti de dezamagiri in viata. Cand ai o relatie vie cu Dumnezeu, sigurul care cunoaste inima omului, El te poate avertiza sa te feresti de o relatie care iti poate provoca dezamagiri in viitor: o prietenie, o casatorie, intrarea intr-un perteneriat de afaceri, etc. Personal am avut parte numai de dezamagiri atunci cand m-am bazat doar pe aparente, nu pe indemnurile Duhului Sfant. Cand L-am lasat pe Dumnezeu sa conduca lucrurile, nu dupa aparente, ci dupa esenta lucrurilor, totul a fost bine.

Insa mai este un motiv pentru care trebuie sa fim atenti sa nu fim inselati de aparente: tendinta noastra fireasca de a-i judeca pe altii dupa clisee si instantanee de viata. Toate acestea ne pot crea o imagine falsa despre aproapele nostru.

Il vedem, de exemplu, pe un om ca munceste 12 ore pe zi si ii punem imediat eticheta: „E un om lacom. Vrea sa se imbogateasca.”  Insa ceea ce nu stim despre el este ca are o familie mare de intretinut si ca, dorind sa fie corect cu taxele si impozitele datorate statului, el trebuie sa munceasca mai mult decat altii care fenteaza aceste datorii financiare.

Auzim despre un cunoscut ca a cazut in pacatul adulterului si ne grabim sa-l excludem din Imparatia cerului. Dar ceea ce nu stim noi, dar stie Dumnezeu, este ca acel om a regretat profund pacatul sau, a plans nopti la rand si a primt iertarea lui Dumnezeu.

Poate ca intr-o zi il vedem pe unul dintre colegii de serviciu deprimat, fara chef de viata si imun la orice incercare de a-i reda optimismul. Imediat tragem concluzia: Acest om si-a pierdut credinta in Dumnezeu. Dar ceea ce nu stim este ca in acea dimineata, cand era pe punctul sa plece spre locul de munca, masina s-a stricat, autobuzul a intarziat, pe drum niste hoti i-au furat portmoneul cu acte, iar la serviciu seful i-a adresat o mustrare aspra.

Da, noi vedem doar instantanee din viata semenilor nostri. Dumnezeu insa vede intregul film, intreaga dinamica a lucrurilor. De aceea, sa-L lasam pe El sa judece, caci El nu o va face dupa aparente, ci dupa esente.

„De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Domnul.”

( 1 Corinteni 4,5 )

Lori Balogh