Epistola către romani – Cap. 7,1‑6
Creștinul izbăvit de Lege
- „Nu știți, fraților, – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el?
- Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
- Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, așa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.
- Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Christos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.
- Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre și ne făceau să aducem roade pentru moarte.
- Dar acum am fost izbăviți de Lege și suntem morți fatza de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slova. „
Romani 7,1‑6
Pasajul din Romani 7,1‑6 este unul dintre cele mai dificile pasaje din epistolele apostolului Pavel. În pofida unor dificultăți de interpretare, el poate fi înțeles dacă ținem seama de contextul în care este plasat. Întregul capitol se bazează pe o afirmație fundamentală a apostolului, făcută în capitolul 6,14: „Nu sunteți sub Lege, ci sub har. „
Pentru a explica cititorilor săi sensul acestei afirmații, Pavel folosește unele ilustrații, cum sunt cele legate de botez și relația dintre un scalv și stăpânul său. De data aceasta Pavel continuă să-și explice afirmația folosind o ilustrație din viața a doi oameni căsătoriți. Aceasta are menirea de a explica cum se face trecerea de la Lege la har și care sunt rezultatele acestei schimbări.
În primele trei versete ale capitolului 7, Pavel se folosește de relația de căsătorie ca o ilustrare a relației omului cu Legea lui Dumnezeu. Cât timp are o lege putere asupra omului? Pavel răspunde la această întrebare în versetul 1: „Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el.” Cu alte cuvinte, Pavel vrea să spună că Legea nu poate să urmărească și să pedepsească un om decât în timpul vieții lui. După moarte, legea nu mai are nicio putere asupra lui.
La care lege se referă apostolul aici? Dat fiind faptul că în originalul grecesc termenul „Lege” este fără articol hotărât, Pavel se referă aici la principiul legii în general, nu la o anumită lege concretă. Cu toate acestea, în pasajele următoare ale Epistolei către romani devine tot mai clar că el se referă la Legea Vechiului Testament (vezi cap. 7,7).
Se pare că în concepția apostolului Pavel a fi sub stăpânirea Legii este echivalentul cu a fi sub stăpânirea păcatului (vezi cap. 6,11; 7,1). De ce acest lucru? Pentru faptul că Legea descoperă păcatul (vezi cap.3,20), însă nu e capabilă să înlăture vina și stăpânirea păcatului. Ea cere deplină ascultare de preceptele ei, ne arată norma neprihănirii, însă nu oferă omului nicio putere de a-l face să o împlinească.
În schimb, harul face pentru om ceea ce Legea nu e capabilă să facă. Harul rezolvă și problema vinovăției omului, acordându-i iertare, dar îi oferă și puterea de a duce o viață nouă, o viață de biruință asupra păcatului. Din această perspectivă, pentru Pavel, a fi sub Lege înseamnă a fi sub domnia păcatului, căci Legea nu este capabilă să-l salveze pe păcătos, ci doar să-l condamne.
Ilustrația din viața de căsătorie din versetele 2 și 3 se bazează pe trei idei:
1) Femeia căsătorită este legată prin lege de soțul ei atâta timp cât acesta trăiește.
2) Când îi moare soțul, femeia este liberă de obligațiile legale față de el.
3) Fiind liberă de obligațiile legale față de soțul decedat, ea este liberă să se mărite cu un alt bărbat.
Analogia pe care Pavel o face cu viața creștinului este limpede: Dacă moartea soțului rupe legătura dintre cei doi, la fel, moartea credinciosului împreună cu Christos (cap. 6,3) rupe legătura acestuia cu jugul Legii, care duce la păcat și moarte, făcându-l liber să se unească cu Christos. Dacă legătură de „căsătorie” cu Legea ca mijloc de mântuire a dus doar la păcat, condamnare și moarte, noua legătură de „căsătorie” cu Christos duce la neprihănire și viață veșnică.
În versetul 4, Pavel aplică ilustrația legii căsătoriei la experiența celor credincioși. Ceea ce anulează obligațiile legale în cadrul căsătoriei este moartea unuia dintre soți. La fel, ceea ce anulează stăpânirea păcatului și a Legii asupra unui om este moartea eului, răstignirea omului vechi împreună cu Christos. Odată ce a survenit moartea omului vechi, supus legii păcatului, omul este liber să intre în uniune cu Christos, o uniune bazată pe har.
Pavel explică cum este posibilă moartea în ce privește Legea: „prin trupul lui Christos”, adică prin moartea ispășitoare a Domnului. Apostolul Petru explică acest mecanism în prima sa epistolă: „El (Christos n.n. ) a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați.” (1 Petru 2,24).
Dacă în ilustrația din versetul 2 și 3 ceea ce o eliberează pe soție este moartea soțului ei, în aplicația făcută de apostol în versetul 4 ceea ce îl elibeareaza pe credincios de condamnarea și stăpânirea Legii este moartea eului, a omului vechi. Doar prin moartea omului vechi, răstignit pe cruce împreună cu Christos, omul devine liber să se „căsătorească” cu Christos.
În concluzie, simbolismul folosit de Pavel în acest pasaj este următorul:
– soțul dintâi este omul cel vechi, eul, firea pământească.
– moartea soțului dintâi este răstignirea omului vechi (cap. 6,6)
– recăsătorirea este unirea cu Christos (cap. 6,5)
Rezultatul recăsătoririi, al unirii cu Christos, este aducerea de roade pentru Dumnezeu (vers. 4), roade ale unei vieți transformate. Când moare un creștin față de Lege? Pavel a explicat acest lucru în cap. 6,3‑6: Când creștinul acceptă că omul său vechi (eul, firea pământească) să fie răstiginit împreună cu Christos la intrarea în „mormântul” de apă, cu ocazia botezului.
Afirmația lui Pavel din versetul 4 trebuie înțeleasă corect. El spune: „Voi ați murit în ce privește Legea.” Nicăieri Pavel nu spune că moare Legea. Nu, omul a murit față de Lege. Și aceasta din cel puțin două motive:
1) Omul a murit față de Lege ca mijloc de mântuire. El nu mai căuta mântuirea prin faptele Legii, ci o căută în harul lui Dumnezeu.
2) Omul a murit față de condamnarea Legii. Dacă el a murit cu Christos, îngropând în apa botezului tot trecutul său păcătos, Legea nu-l mai poate condamna și pedepsi. Așadar, nu Legea moare, ci omul cel vechi. Legea rămâne vie, după cum va afirma apostolul mai târziu, spunând despre ea: „Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună.” (cap. 7,12)
Cum trebuie înțeleasă afirmația lui Pavel din versetul 5, unde afirmă că „patimile păcatelor sunt ațâțate de Lege”? La prima vedere, s-ar părea că izvorul acestor patimi păcătoase este Legea în sine. Însă în versetul 12, același apostol Pavel afirmă despre Lege că este sfântă. Poate ceva sfânt să îndemne la păcat? Nicidecum! Ceea ce dorește să scoată în evidență Pavel este faptul că în timp ce Legea scoate în evidență păcatul, firea pământească a omului e înclinată să acționeze exact contrar a ceea ce descoperă Legea ca fiind păcat.
Spiritul răzvrătit al omului îl îndeamnă să facă exact ceea ce interzice Legea. Rolul Legii este vital în identificarea și descoperirea păcatelor, fără de care omul păcătos nu ar simți nevoia unui mântuitor. Una dintre preocupările principale ale lui Pavel a fost aceea de a-i face pe credincioși să înțeleagă legătura strânsă care există între Lege și Evanghelie.
Un creștin nu trebuie să se sprijine de Lege pentru a fi îndreptățit și mântuit, căci doar harul lui Dumnezeu îl poate ierta, îndreptați și sfinți pe om. În același timp, Pavel nu dorește ca respectul față de Legea lui Dumnezeu să aibă de suferit, dat fiind rolul ei în demascarea păcatului și arătarea normei neprihănirii.
În versetul 6, Pavel revine la aplicația ilustrației din versetele 2 și 3. Prin moartea omului vechi, credinciosul este „izbăvit de Lege” și este „mort față de Legea aceasta.” În ce sens este el izbăvit? În cele două sensuri amintite mai sus: El nu mai privește Legea ca fiind un mijloc pentru obținerea mântuirii și este eliberat de mentalitatea legalistă (mântuire prin faptele Legii) și, în același timp, el nu se mai află sub condamnarea Legii, fiind iertat, îndreptățit și sfințit prin harul lui Dumnezeu.
Însă nu se termină totul prin moartea omului vechi. După ce și-a înmormântat omul vechi în apa botezului, omul trăiește o viață nouă, slujindu-i lui Dumnezeu „într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (vers. 6). Prin unirea sa cu Christos, credinciosul ajunge să cunoască un nou mod de a asculta de voia lui Dumnezeu: din inimă, nu de teama pierderii mântuirii sau de teama pedepsei.
„Vechea slovă” amintită de apostol în versetul 6 se referă la ascultarea legalistă a celor care încearcă să obțină iertarea, îndreptățirea și mântuirea prin faptele Legii. Cei născuți din nou nu-I mai slujesc lui Dumnezeu dintr-un duh de robie, din obligație sau teamă, ci dintr-un spirit de recunoștință. Doar o astfel de slujire este plăcută lui Dumnezeu și acceptată de El.
Lori Balogh
