Să nu te temi de viitor!
„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. „
Ieremia 29,11
V-ar plăcea să cunoașteți viitorul? Dar nu la modul general, ci în detaliu? De exemplu, ați dori să știți exact când vă veți îmbolnăvi grav și va trebui să suferiți o intervenție chirurgicală complicată? Sau ziua în care patronul firmei în care lucrați vă va mări salariul sau, dimpotrivă, ziua în care contul bancar vă va fi golit de un hacker? Cum ați trăi ziua de azi dacă ați ști că mâine cineva drag din familie va suferi un accident de circulație sau, dimpotrivă, ați ști că peste un an veți moșteni o avere considerabilă de la o rudă apropiată?
Este evident că veștile proaste ne vor îngrozi, în timp ce lucrurile bune, despre care știm că se vor întâmpla, ne vor bucura. Și asta cu zile, luni și ani mai înainte ca ele să devină realitate. Îmi aduc aminte de vremurile în care serviciul militar era obligatoriu. Pe atunci, o mamă creștină, care avea un băiețel de câțiva anișori, se lamenta continuu gândindu-se că fiul ei, când va ajunge la maturitate, va fi luat în armată.
În loc să se bucure de ceea ce îi oferea prezentul, această mamă trăia anticipat grija pentru fiul ei, deși mai aveau să treacă mulți ani până atunci. Oare nu am suferi cu toții de anxietate, poate chiar de depresie, cunoscând dinainte toate lucrurile rele care ni se vor întâmpla în viață?
Cu siguranță! Însuși Domnul Iisus ne învață că în vremurile din urmă, când istoria păcatului se va apropia de final, „oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” ( Luca 21,26 ) Textul spune clar: oamenii ultimei generații „își vor da sufletul de groază” nu doar în mijlocul nenorocirilor care vor veni, ci așteptând ca acestea să se întâmple.
Cu toate acestea, cunoașterea viitorului a devenit o nouă știință ( viitorologia ) pentru unii, în timp ce pentru alții a devenit o oportunitate de a face mulți bani pe seama credulității și naivității multor oameni. Și aceasta nu doar în culturile păgâne, ci chiar și în sânul creștinismului, în ciuda faptului că Dumnezeu interzice orice încercare a omului de a cunoaște viitorul, indiferent de mijlocul folosit.
În Vechiul Testament există câteva versete care se referă la viitor și la încercarea omului de a-l cunoaște în afara unei revelații speciale din partea lui Dumnezeu. În toate aceste referințe, Dumnezeu interzice categoric orice încercare a omului de a cunoaște viitorul și orice mijloc folosit în acest scop.
„Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul său pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor.” ( Deuteronomul 18,10 )
„Dacă vi se va zice însă: „Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și „bolborosesc”, răspundeți: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?” ( Isaia 8,19 )
De ce această interdicție categorică din partea lui Dumnezeu? Probabil că sunt mai multe motive, pe unele dintre ele cunoscându-le doar El. Însă și noi, oamenii, în ciuda limitărilor noastre în privința cunoașterii, putem identifica unele dintre motive.
Unul dintre ele l-am anticipat deja. Cunoașterea dinainte a lucrurilor rele care ni se vor întâmpla ne-ar demoraliza și ne-ar tăia elanul în lupta vieții. De ce să mă mai zbat astăzi să rezolv problemele curente dacă știu că peste o luna voi fi călcat de hoți, peste un an voi da faliment sau voi fi concediat, iar peste cinci, de exemplu, medicul îmi va pune un diagnostic înfricoșător?
Să ne amintim de Saul și de reacția lui în momentul în care așa-zisul duh al lui Samuel i-a spus că în ziua următoare va muri pe câmpul de luptă. Biblia ne spune că la auzirea veștii rele, „îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung și cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nicio putere, căci nu mâncase toată ziua și toată noaptea.” ( 1 Samuel 28,20 )
Lucrurile rele sunt trăite intens nu doar în momentul în care ele se întâmplă, ci și în perioada premergătoare. Nu ați observat că uneori așteptarea unui eveniment neplăcut este mai dureroasă decât evenimentul însuși? De câte ori nu trebuie să recunoaștem că o intervenție chirurgicală, de exemplu, nu a fost atât de grea ca perioada de dinaintea ei, în care ne făceam tot felul de gânduri și scenarii pesimiste! Apoi, după ce a trecut evenimentul neplăcut, răsuflăm ușurați, spunând: „Ei, nu a fost chiar atât de rău cum m-am așteptat!”
Iată de ce Domnul Iisus ne îndeamnă cu dragoste: „Nu vă îngrijorați de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.” ( Matei 6,34 )
Pe de altă parte, dacă am cunoaște dinainte toate lucrurile bune care ni se vor întâmpla în viitor, ar dispărea farmecul surprizelor plăcute, iar bucuria trăită în momentul împlinirii lor va fi mult diminuată. Ce farmec ar avea să știi că de ziua ta de naștere vei primi cadou un telefon de ultimă generație? Dar ce surpriză plăcută este să-l primești fără să știi dinainte acest lucru!
Ce bucurie ar fi pentru un copil al lui Dumnezeu credincios să știe că Mântuitorul lui ar reveni peste un an, peste cinci ani sau peste zece ani! Dar ce surpriză plăcută ar fi dacă L-ar vedea revenind mâine!
Așadar, cunoașterea dinainte a lucrurilor rele care ni se vor întâmpla în viitor va dubla suferința, în timp ce cunoașterea dinainte a lucrurilor bune care ni se vor întâmpla va înjumătăți bucuria și farmecul surprizei. Iar Tatăl nostru ceresc, care prin definiție este dragoste ( vezi 1 Ioan 4,8 ) dorește ca omul să nu sufere mai mult decât este necesar și să se bucure pe deplin de lucrurile bune care i se vor întâmpla în viitor. Însă mai este cel puțin un motiv pentru care Dumnezeu nu ne descoperă în detaliu viitorul nostru. Iar acest motiv este mult mai profund, căci el ține de relația noastră cu El.
Într-un articol despre viața profesorului de filozofie John Kavanaugh, Clayton Berry relatează experiență trăită de acesta în India. Lucrând timp de mai multe luni în „Casa muribunzilor” din Calcutta, profesorul a avut ocazia să o întâlnească pe Maica Tereza care se ocupa cu îngrijirea muribunzilor abandonați de societate. Impresionat de cele văzute, John Kavanaugh a ajuns într-o dilemă: nu știa dacă era bine să se întoarcă în America și să lucreze în continuare ca profesor de filozofie sau să rămână în India, dedicându-se ajutorării celor în nevoie. Dorea claritate în privința caii pe care urma să o aleagă și asupra viitorului său.
Într-o zi, întâlnindu-se cu Maica Tereza, aceasta l-a întrebat dacă îl putea ajuta cu ceva. Profesorul i-a cerut să se roage pentru el.
– „Pentru ce?” – a întrebat Maica Tereza.
– „Rugați-vă să am claritate cu privire la viitorul meu.”
– „Nu, nu voi face asta” – i-a răspuns Maica Tereza. „E ultimul lucru de care să te agăți și primul la care trebuie să renunți. „
Când profesorul i-a spus că ea părea să aibă întotdeauna claritatea pe care o dorea, Maica Tereza i-a răspuns:
– „Nu am avut niciodată claritate; ceea ce am avut întotdeauna a fost încrederea. Așa că mă voi ruga ca și tu să ai încredere în Dumnezeu.” (1)
De fapt, ce își dorea profesorul Kavanaugh este ceea ce ne dorim majoritatea dintre noi: claritate deplină cu privire la viitorul nostru, cu privire la drumul pe care-l avem de parcurs până la întâlnirea cu Domnul nostru. Este exact ceea ce ne transmite o strofă dintr-un imn creștin îndrăgit: „O, blânda Stea!”:
„Până acum cu dor eu nu ți-am zis: „Condu-mă, Tu! „
Căci eu voiam un drum cu tot deschis. Condu-mă, Tu! „
Da, cu toții dorim să vedem clar drumul pe care-l avem de parcurs. Dacă se poate, cu cât mai multe detalii. Am vrea să știm nu doar ce școală să frecventăm, ci și dacă vom avea profesori buni și colegi simpatici, dacă vom face față la examene, dacă ne vor plăcea toate materiile, dacă ne vom îndrăgosti de vreun coleg sau de vreo colegă și câte și mai câte.
Am vrea să știm nu doar care va fi partenerul nostru de viață, ci și dacă acesta va fi empatic când vom fi în suferință, dacă ne vom certa vreodată și cum vom ieși din criză, dacă el sau ea prefera culoarea roșie sau albastră, dacă vrea sau nu să avem copii și, dacă da, câți, etc.
Până la un anumit punct nu este nimic rău să dorim lucrul acesta. Însuși Dumnezeu ne promite călăuzire și o anumită claritate cu privire la alegerile pe care le avem de făcut în diferitele momente de răscruce ale vieții. Și promisiunile Sale în acest sens sunt unele dintre cele mai mângâietoare pentru noi:
„Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” ( Psalmul 32,8 )
„Urechile tale vor auzi după tine glasul care vă zice: „Iată drumul, mergeți pe el! ” când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga.” ( Isaia 30,21 )
Dacă vom citi însă cu atenție cele două promisiuni divine, vom observa un detaliu care ne scapă la o privire superficială. Iar când e vorba de înțelegerea Scripturii și a voii lui Dumnezeu, detaliile întotdeauna contează! Când suntem la o răscruce de drumuri și nu știm pe ce cale să mergem, Dumnezeu ne promite că ne va arăta calea, drumul cel bun. Însă aceasta nu înseamnă că El ne va oferi toate detaliile călătoriei noastre pe acea cale.
Indicatoarele rutiere au menirea să ne arate direcția corectă în deplasările cu mașina. Ele însă nu ne arată, de exemplu, dacă la kilometrul 5 al autostrăzii s-a produs un accident și șoseaua e blocată, dacă s-a depus polei pe șosea sau niște greviști au blocat circulația pe acel drum. La fel, indicatoarele montane ne arăta poteca ce ne va duce la vârf, însă ele nu ne vorbesc despre cât de greu este urcușul, dacă ne vom întâlni cu un urs pe traseu sau e pericol să ne prindă furtuna.
Da, Dumnezeu în dragostea Sa ne arată calea cea bună și ne promite că va avea privirea îndreptată asupra noastră, dar nu ne descoperă în detaliu cu ce greutăți, obstacole, ispite și dezamăgiri ne vom confrunta pe acea cale. Dacă El ne-ar descoperi viitorul în amănunțime, am avea sentimentul că acesta este sub controlul nostru și nu ne-am mai încrede la fel de mult în Dumnezeu.
Dacă ați ști, că peste un an, de exemplu, v-ați îmbolnăvi de o boală gravă, nu-i așa că nu mai aveți atât de mult nevoie să vă încredeți în Dumnezeu? Ați lua toate măsurile necesare ca să preveniți îmbolnăvirea, ați căuta cei mai renumiți medici și ați apela la cele mai bune tratamente și, firesc, nu va mai trebui să vă încredeți atât de mult în Dumnezeu. Ați avea simțământul că puteți controla singuri situația, cu propria înțelepciune, fără să mai depindeți în totalitate de Dumnezeu. La fel s-ar întâmpla în orice altă situație în care ați ști în detaliu ceea ce vi se va întâmpla în viitor.
Claritatea în privința viitorului ar submina în realitate ceea ce avem mai de preț în această viață: relația cu Dumnezeu. Căci acolo unde omul este în control, nu mai are loc încrederea în Dumnezeu, ci în propria înțelepciune. Iar acolo unde nu există încredere în Dumnezeu, nu există o relație adevărată cu El.
Despre Avraam, strămoșul poporului ales, stă scris: „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia că moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce.” ( Evrei 11,8 ). Raportul biblic cu privire la chemarea lui Avraam este concis, dar revelator pentru relația pe care acesta o avea cu Dumnezeu.
Dumnezeu i-a zis: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta…” ( Geneza 12, 1 ) Care a fost răspunsul? „Avraam a plecat cum îi spusese Domnul…” ( Geneza 12,4 ) Dar cum poți să pleci tu, om al lui Dumnezeu, dintr-o țară bogată și civilizată spre un tărâm pe care nu-l cunoști, locuind acolo că străin și pândit de atâtea pericole?
Textul biblic nu ne lasă nicio posibilitate să credem că Dumnezeu i-ar fi arătat lui Avraam toate greutățile, ispitele și provocările pe care urma să le întâlnească în călătoria sa spre necunoscut. Tocmai această necunoaștere a ceea ce se va întâmpla cu el și familia sa a scos în evidență încrederea sa în Dumnezeu și relația pe care o avea cu El.
Dacă Avraam ar fi știut dinainte că pe muntele Moria Dumnezeu avea să-l cruțe de durerea sfâșietoare de a-l aduce ca jertfă pe fiul făgăduinței, pe Isaac, oare încrederea sa în Dumnezeu ar mai fi fost la fel de evidentă? Dar tocmai pentru că el nu a cunoscut mai dinainte deznodământul acestui moment dramatic din viața sa, Avraam strălucește ca o stea între eroii credinței. El se gândea la învierea ulterioară a lui Isaac după jertfire, dar în niciun caz nu știa soluția cerului: un berbece încurcat în tufișurile din apropierea altarului.
Ce putem spune despre Moise, un alt personaj din galeria eroilor credinței amintiți în Evrei cap. 11? Credeți că atunci când l-a însărcinat să scoată poporul Israel din Egipt și să-l ducă în Canaan, Dumnezeu i-a descoperit lui Moise toate detaliile Exodului? A știut Moise mai dinainte că va petrece 40 de ani în pustie alături de un popor încăpățânat și rebel? A știut el că se va confrunta cu revolta lui Core, Datan și Abiram și că, la un moment dat, chiar fratele său Aaron și sora sa Maria îi vor contesta autoritatea?
Când a trecut Marea Roșie și poporul a izbucnit în cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru miraculoasa eliberare, a știut Moise că el însuși nu va putea să intre în Canaanul atât de mult dorit? A știut el mai dinainte că atunci când se va coborî de pe Sinai, purtând în mâini tablele Legii scrise de mâna lui Dumnezeu, va găsi poporul închinându-se unui vițel de aur?
Este evident că Moise nu a cunoscut toate aceste detalii ale Exodului. Dacă le-ar fi cunoscut mai dinainte, probabil că Moise s-ar fi înspăimântat și ar fi făcut un pas înapoi, refuzând categoric chemarea divină. Sau, dacă totuși ar fi acceptat chemarea, ar fi luat măsuri din timp și nu ar mai fi depins atât de mult de intervențiile divine.
Dumnezeu i-a descoperit clar doar direcția în care el trebuia să conducă poporul: spre Canaan. Restul era umblare zilnică cu Dumnezeu și încredere în călăuzirea Sa zilnică „ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” ( vezi Evrei 11,27 )
Dar Saul din Tars, devenit ulterior apostolul Pavel, a știut el de la început prin ce suferințe și încercări va trece după convertirea sa? Iată cum arată „inventarul” celor mai mari suferințe pe care le-a îndurat în slujba lui Christos, fără să le mai amintească și pe cele mărunte:
„De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării.
Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși.
În osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte! Și pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apăsa grija pentru toate bisericile.” ( 2 Corinteni 11,24‑28 )
Dacă Pavel ar fi cunoscut toate aceste încercări pe care avea să le suporte în slujba lui Christos, oare acolo, pe drumul spre Damasc, Saul și-ar mai fi oferit viața Mântuitorului? Nu știm. Cert este că Dumnezeu, în dragostea Sa, nu ne oferă o asemenea claritate cu privire la viitorul nostru ca să nu ne descurajăm pe calea cea îngustă. Principiul enunțat de Iisus este valabil pentru oricare dintre copiii lui Dumnezeu: „Ajunge zilei necazul ei” ( Matei 6,34 u.p. )
Biblia vorbește despre unii care au crezut că au claritate deplină cu privire la ce se va întâmpla în viitor. Însă niciunul dintre ei nu a sfârșit bine. Priviți ce greșeli au făcut aceștia, pretinzând că văd clar peste timp, pentru ca noi să nu le repetăm greșelile.
În Matei 24, 45‑51, Mântuitorul rostește Pilda celor doi robi în contextul evenimentelor finale și al revenirii Sale în slavă. Despre „robul credincios și înțelept” ( vers. 45 ) lucrurile sunt clare: omul și-a văzut de treabă, neștiind ziua în care stăpânul său va reveni. Despre robul rău însă, Domnul ne dă un amănunt interesant: el „știa” ( sau cel puțin credea că știe! ) că stăpânul său avea să întârzie. De unde știm lucrul acesta? Pentru că el zicea în inima lui: „Stăpânul meu zăbovește să vină!” ( vers. 48 )
Deci omul acesta avea „claritate” cu privire la viitor!? Dar care a fost rezultatul? Stăpânul său a venit în ziua în care robul rău nu se aștepta, surprinzându-l total nepregătit. Ce surpriză imensă, dar neplăcută, pentru un om care credea că știe ce se va întâmpla în viitor! Nu ar fi fost mai bine pentru el să nu aibă aceasta „claritate”?
În Matei 25,1‑13, Domnul Iisus rostește o altă pildă din care tragem aceeași concluzie: Pilda celor zece fecioare. Care dintre cele două categorii de fecioare credeți că avea claritate cu privire la viitor? Sau cel puțin și-au imaginat că sunt stăpâne pe situație?
Cele cinci fecioare înțelepte? Nicidecum! De ce și-au luat cu ele ulei de rezervă? Tocmai pentru că nu știau când va veni mirele, au luat rezerve ca să fie sigure că le va ajunge. În schimb, fecioarele neînțelepte erau sigure că mirele va veni repede, iar uleiul din candele le va fi suficient.
Vedeți cât de fragilă este așa-zisa cunoaștere a viitorului de către om? Omul își imaginează tot felul de scenarii cu privire la viitor, își face planuri ca să fie în control, ia măsurile care crede că îi vor conferi o anumită siguranță, însă în cele din urmă Dumnezeu are ultimul cuvânt, viitorul fiind o mare surpriză pentru toți.
Te temi de viitor? Cu toții avem destule motive să ne temem de el. Este suficient să deschidem un canal de știri pentru a ne convinge că omenirea se afla pe marginea prăpastiei, fără ca oamenii politici să poată schimba ceva în bine. Cum să nu te temi de viitor când vezi că societatea este condusă de oameni fără caracter și fără frică de Dumnezeu? Scriitorul Alvin Toffler scria în cartea „Șocul viitorului”:
„Ne aflăm într-un tren a cărui viteză crește gonind pe o linie presărată cu un număr necunoscut de macaze, care duc la o destinație necunoscută. Pe locomotivă nu se află niciun om de știință, iar acarii s-ar putea să fie demoni. Cea mai mare parte a societății se află în vagonul de bagaje și privește înapoi.”
Ca oameni ai Scripturii, care acordăm atenție profețiilor referitoare la timpul sfârșitului, știm că ultimul act al luptei dintre bine și rău nu va fi deloc ușor. Omenește privind lucrurile, avem destule motive să ne temem. Profetului Daniel i s-a descoperit ca înainte de revenirea Domnului Christos va fi „o vreme de strâmtorare cum nu a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta.” ( Daniel 12, 1 )
În capitolul „Timpul strâmtorării” din cartea „Tragedia veacurilor” scrisă de Ellen G. White, autoarea afirmă: „Adesea, se întâmplă că încercarea se arată dinainte mai mare decât în realitate; dar acest lucru nu este adevărat cu privire la criza din fața noastră. Imaginația cea mai vie nu poate cuprinde mărimea ei. În acest timp de criză orice suflet trebuie să stea pentru sine înaintea lui Dumnezeu.” ( 2 )
În același capitol, autoarea afirmă un lucru care într-adevăr ne poate aduce teamă de viitor: „Aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu au fost acuzați că au adus nenorocire peste lume și vor fi priviți ca fiind cauza convulsiilor îngrozitoare ale naturii, a discordiei și a vărsării de sânge dintre popoare, care umplu pământul de durere.” ( 3 )
Ca urmare, continuă Ellen G. White, „cei iubiți ai lui Dumnezeu vor trece prin zile grele, legați în lanțuri, închiși după gratiile închisorilor, condamnați la moarte, iar alții, în mod vădit, vor fi lăsați să moară de foame în temnițele întunecoase și dezgustătoare. Nicio ureche omenească nu este deschisă să audă gemetele lor; nicio mâna omenească nu este gata să le dea ajutor.” ( 4 )
Da, putem crede că se vor întâmpla astfel de lucruri în țările păgâne, sub dictatură. Dar putem să ne imaginăm că asemenea persecuții vor avea loc și în țările occidentale și democratice, apărătoare ale drepturilor omului? Profeția din Apocalipsa cap. 13 ne arată că chiar de acolo, din inima democrației occidentale, va porni ultima persecuție împotriva celor care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus Christos” ( Apocalipsa 12,17 ).
În 2021, a fost lansat un film de mare succes, intitulat „Războiul de mâine” ( The Tomorrow War ). Este un film science fiction a cărui acțiune se petrece în anul 2051. În acel an, niște extratereștrii vor invada pământul și vor încerca să nimicească rasa umană pur și simplu devorându-i pe oameni. Omenirea e îngrozită, căutând fel și fel de soluții pentru a scăpa de acești extratereștrii care pun în pericol chiar existența omenirii.
Undeva, pe la minutul 30 al peliculei, apare o replică ce ar trebui să ne dea de gândit: Un personaj al filmului afirmă în fața colegilor săi de luptă că a găsit soluția pentru a scăpa de teroarea extratereștrilor. El spune că a observat că în zilele de sâmbătă aceștia stau în bârlogul lor și nu fac nimic, fiind timpul optim pentru a-i distruge. Observați mesajul subliminal? Vedeți cum se încearcă să se inducă oamenilor ideea că cei vinovați pentru toate suferințele de pe pământ sunt păzitorii Sabatului Poruncii a patra?
Da, omenește avem motive să ne temem de viitor. Nu de un viitor îndepărtat, ci de unul care bate la ușă! Și totuși, nu trebuie să ne temem! În aceeași lucrare, autoarea Ellen G. White continuă: „Îl va uita Dumnezeu pe poporul Său în acest ceas al încercării? L-a uitat El pe Noe cel credincios, atunci când judecățile lui Dumnezeu au fost dezlănțuite peste lumea antediluviană? L-a uitat El pe Lot atunci când a căzut foc din cer pentru a nimici cetățile câmpiei? L-a uitat El pe Iosif, înconjurat de idolatri în Egipt? L-a uitat El pe Ilie când jurământul Izabelei îl amenința cu aceeași soartă ca a preoților lui Baal? L-a uitat El pe Ieremia în groapa cea mă întunecoasă și dezgustătoare a închisorii? I-a uitat El pe cei trei demnitari în cuptorul de foc? Sau pe Daniel în groapa leilor?
„Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul! ” Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele” ( Isaia 49,14‑16 ). „Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „…Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.” ( Zaharia 2,8 ) ( 5 )
Da, avem motive sa ne temem de viitor. Și totuși, Cineva ne bate ușor pe umeri și cu un glas duios ne șoptește: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uită cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău! Eu te întăresc și tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” ( Isaia 41,10 ) „Dacă vei trece prin ape, Eu voi și cu tine și râurile nu te vor îneca. Dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău…” ( Isaia 43,2.3 )
Corrie Ten Boom, o spraviețuitoare a lagărelor de concentrare naziste, spunea: „Nu-ți fie teamă să-ți încredințezi viitorul pe care nu-l cunoști unui Dumnezeu pe care-L cunoști! „ Augustin, unul dintre părinții bisericii din Antichitatea târzie, adaugă: „Încredințează-ți trecutul milei lui Dumnezeu, prezentul dragostei Sale și viitorul Providenței Sale.” Iar un proverb turcesc spune: „Dacă poți face ceva, de ce să te neliniștești? Iar dacă nu poți face nimic, de ce să te neliniștești?”
Așadar, nu te teme de ziua de mâine! E adevărat că nu poți schimba trecutul. Dar îți poți nenoroci prezentul îngrijorându-te cu privire la viitor. Nu te teme de viitor! Dumnezeu este deja acolo și te așteaptă cu brațele deschise. Dar brațele Sale nu sunt goale, ci vin cu daruri bogate pentru cei ce se încred în El.
„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” ( Ieremia 29,11 )
De ce „un viitor și o nădejde”? Nu era suficient ca Dumnezeu să ne promită doar un viitor? Ei bine, viitorul, oricât ar fi de îndepărtat, odată și odată va deveni prezent. Și atunci ce ne rămâne? Nădejdea unui nou viitor și mai luminos, care și el va deveni prezent. Dar lucrurile nu se vor sfârși nici atunci, căci va exista o nouă nădejde a unui nou viitor…
Așa va fi întreaga veșnicie: o spirală fără sfârșit, tot mai largă și tot mai înaltă, la fel cum va fi și dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Săi răscumpărați, dar și dragostea copiilor Săi pentru El. Ce poate fi mai frumos decât un astfel de viitor?
Lori Balogh
Referințe:
(1) www.catholiceducation.org, Clayton Berry, „Jesuit Philosopher Recounts Time with Mother Tereza”
(2) Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, ed. Viață și Sănătate, București 2002, pag. 545
(3) Ibidem, pag. 538
(4) Ibidem, pag. 548
(5) Ibidem, pag. 548
