Epistola către romani – Cap. 7,7-13

Epistola către romani – Cap. 7,7-13

Legea dă cunoștința păcatului

7. „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am fi cunoscut decât prin Lege. De pilda, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!”
8. Apoi păcatul a luat prilejul și a făcut să se nască în mine prin poruncă tot felul de pofte; căci fară Lege, păcatul este mort.
9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat și eu am murit.
10. Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea viață, mi-a pricinuit moartea.
11. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, și prin însăși porunca aceasta m-a lovit cu moartea.
12. Așa că Legea, negreșit, este sfânta, și porunca este sfântă, dreaptă și bună.
13. Atunci un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum! Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos prin faptul că se slujea de aceeași poruncă.”

Romani 7,7-13

     Apostolul Pavel continuă dialogul său imaginar cu acei creștini care interpretau greșit afirmațiile sale. O primă controversă a apărut în urma afirmației sale din cap. 5,20: „Dar unde s-a înmulțit păcatul, harul s-a înmulțit și mai mult.” Unii au tras concluzia că este ceva de dorit ca omul să păcătuiască, pentru ca harul lui Dumnezeu să se înmulțească. Însă Pavel intervine categoric, întrebând retoric: „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, că să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?” ( cap. 6,1.2 )

A doua controversă a apărut în urma afirmației apostolului din cap.6,14: „Pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.” Din nou unii creștini au tras concluzia greșită că, aflându-se sub har, omul are libertatea să păcătuiască. Pavel intervine din nou categoric, repudiind această idee primejdioasă printr-o întrebare retorică: „Ce urmează de aici? Să păcătuim mereu pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum!” ( cap. 6,15 ) Apoi el demonstrează că harul îl conduce pe om la ascultare de Dumnezeu, nu la o viață de continuă păcătuire. Deși credinciosul a murit față de Lege ca mijloc de mântuire, dar și în ce privește condamnarea ei, el Îi slujește lui Dumnezeu „într-un duh nou” ( cap. 7,6 ).

Cea de-a treia controversă apare în jurul noțiunii de „lege”. Până în acest punct al epistolei sale, Pavel făcuse câteva afirmații despre Legea lui Dumnezeu care ar fi putut fi interpretate greșit. În cap. 4,15 el afirmase că „Legea aduce manie”. În cap. 5,20, apostolul afirmase că „Legea a venit că să se înmulțească greșeala”. Iar în cap. 7,5, tot el afirmase că patimile păcatelor sunt ațâțate de lege.

În urma acestor afirmații, Pavel se temea că unii dintre cititorii epistolei sale vor trage concluzia greșită că Legea este ceva rău din moment ce aduce mânie, face să se înmulțească greșelile și provoacă păcatul. Întrebarea din cap.7,7 este strâns legata de o asemenea posibilă concepție greșită despre Lege: „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?”

Ca și în alte cazuri precedente, Pavel combate categoric o astfel de idee, afirmând „Nicidecum!” Apoi, în restul capitolului 7, apostolul este preocupat cu apărarea caracterului sfant și spiritual al Legii, dorind să-i convingă pe cititorii epistolei sale că problema nu este în Lege, ci în natura decăzută a omului.

Abordând subiectul Legii, Pavel se confrunta cu o situație dificila. Pe de o parte, el vrea să-i convingă pe cititorii săi că Legea e ceva bun, dacă este folosită corect, iar pe de altă parte, Pavel le atrage atenția credincioșilor că Legea poate fi folosită greșit, dacă e considerată a fi un mijloc de obținere a mântuirii. La întrebarea dacă Legea e ceva păcătos din versetul 7, Pavel aduce un argument care combate această teorie falsă: Dimpotrivă, Legea descoperă păcatul, îl identifică și îi arata toată urâțenia.

Dacă Legea descoperă păcatul, poate fi ea ceva păcătos? A face această asociere greșită e ca și cum am spune că un medic este rău pentru că descoperă o boala gravă sau că o oglindă este vinovată pentru că descoperă faptul că cel ce se privește în ea are părul dezordonat. Nici Dumnezeu și nici Legea Lui nu reprezintă cauza bolii păcatului nostru respingător, ci cauza se află în noi, în natura noastră decăzută.

Când Pavel afirma în vers. 7 că „păcatul nu l-am fi cunoscut decât prin Lege”, el repetă o idee exprimată anterior în cap.3,20: „Prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.” Afirmând acest lucru, Pavel insistă asupra rolului Legii: acela de a fi o oglindă în care, privindu-se și cercetându-se pe sine, omul poate identifica păcatul din propria sa viață.

De ce oare Pavel a ales tocmai Porunca a zecea ca exemplificare a rolului de oglindă a Legii? Pentru că această poruncă este singura dintre cele zece porunci care pătrunde până la rădăcina păcatului. Toate celelalte porunci se referă la acțiuni păcătoase, însă Porunca a zecea descoperă marele adevăr că păcatul nu este doar un comportament exterior greșit, ci și o natură interioară coruptă. Păcatul înseamnă mai mult decât faptele exterioare, vizibile. Înainte că el să fie prezent în cuvinte și fapte, el este prezent în minte și inimă, adevăr pe care Însuși Mântuitorul l-a exprimat în Predica de pe Munte ( vezi Matei 5,21.22.27.28 ).

Pavel afirmă că nu ar fi cunoscut că orice dorință egoista e păcat dacă nu ar fi existat Legea; mai exact, dacă Porunca a zecea nu i-ar fi descoperit că păcatul nu este doar cel de la nivelul faptelor, ci că el începe de la nivelul ascuns al ființei lăuntrice a omului.

În versetul 8, apostolul Pavel personifică păcatul, asemanându-l cu un agresor care, folosindu-se de Lege, ne asaltează zi de zi, căutând să ne ducă în robie. Întrebarea care se naște este următoarea: Dacă „Legea este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” ( cap. 7,12 ), cum poate păcatul să se folosească de ceva sfant, drept și bun pentru a se înmulți? Răspunsul este simplu: Din cauza naturii noastre decăzute, suntem înclinați să facem exact ceea ce este interzis.

Pavel afirmă că însăși porunca „Să nu poftești!” a trezit în el pofta păcatului. Desi Legea este bună, păcatul îl determină pe omul nerenăscut să vadă în ea doar o îngrădire a libertății sale, provocând în el resentimente și atitudini de împotrivire față de această Lege. Mark Twain îl aseamănă pe om cu un catâr care e inclinat să facă exact opusul a ce i se spune să facă.

Faptul că ceva este interzis omului, trezește în el și mai mult dorința de a experimenta acel lucru interzis. Legea în sine nu e capabilă să desființeze răzvrătirea omului. Dimpotrivă, efectul ei poate fi contrariul, adică să trezească în omul păcătos și mai multa răzvrătire față de Dumnezeu. În felul acesta, păcatul se arată pe sine a fi atât de păcătos, încât poate modifica rolul Legii: de cel de demascare a păcatului, la cel de promovare a păcatului.

Afirmația apostolului că „fară Lege păcatul este mort” ( vers. 8 ) atrage din noua atenția asupra rolului Legii: acela de a demasca păcatul, de a-l pune în lumină, la fel cum o oglindă scoate în evidentă dezordinea, murdăria sau lipsa de frumusețe a unei persoane. Fără Lege, păcatul nu mai este atât de clar identificat, însă aceasta nu înseamnă că el nu există. El a existat și înainte de darea Legii pe Sinai, în toate generațiile care au trăit de la Adam până la Moise, însă el nu a fost atât de evident demascat ca atunci când a fost data Legea.

Remarca apostolului din versetul 9 ridică și ea unele probleme: „Odinioară, fiindcă eram fară Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat și eu am murit.” Pavel fusese educat în fariseism și nu avea cum să fie „fară Lege”. Toți băieții evrei cunoșteau Legea. Mesajul apostolului este însă altul: A existat în viața sa o perioadă în care nu înțelegea Legea în profunzimea ei. O avea, dar se raporta doar la cerințele ei exterioare pe care, implinindu-le, se vedea neprihănit.

Când a înțeles profunzimea Legii, când a înțeles că înaintea lui Dumnezeu contează mai mult motivele din spatele unor fapte decât faptele în sine, Pavel a devenit conștient de păcătoșenia sa ( „păcatul a înviat și eu am murit” ). Desigur, păcatul fusese prezent tot timpul, însă doar Legea l-a scos la lumină în toată urâțenia și hidoșenia lui. Atunci Pavel „a murit” nu față de păcat, ci față de încrederea pe care o avusese în propria sa neprihănire. Și astfel „porunca, ea, care trebuia să-mi dea viață, mi-a pricinuit moartea” – afirmă cu durere Pavel în versetul 10.

În ce sens Legea era menită să dea viață, așa cum afirmă Pavel în versetul 10? Intenția lui Dumnezeu cu privire la Lege era ca ea să fie un standard al neprihănirii și un ghid pentru o viețuire bună, trăită la cele mai înalte cote. Din acest punct de vedere, Legea dădea sens vieții, ferindu-l pe om de degradarea produsă de păcat și de moartea care este consecința lui inevitabilă.

După intrarea păcatului în lume, Legea a dobândit un rol nou: acela de a-l ajuta pe omul păcătos să identifice păcatul din viață lui. Dumnezeu a dat Legea Sa pentru bunăstarea noastră fizica, mintală și spirituală. De aceea, viața și prosperitatea ființelor create depind de deplina ascultare de această Lege neschimbătoare a lui Dumnezeu.

În versetul 11, Pavel pare că se referă la propria sa experiență din perioada în care era fariseu. Încercând să dobândească îndreptățirea și mântuirea prin faptele Legii, tocmai aceasta înțelegere greșită a rolului Legii l-a adus sub condamnarea ei și la moarte ca perspectivă. Când, mai tărziu, a înțeles că rolul Legii este doar acela de a demasca păcatul, iar neprihănirea se poate obține doar prin credință, el a simțit ce înseamnă ca omul să nu mai fie „Lege, ci sub har” ( cap. 6,14 ).

Deși oamenii au folosit greșit Legea, făcând din ea un mijloc de mântuire, și deși păcatul se folosește de Lege pentru a se înmulți, Pavel arată în versetul 12 că „Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună”. De altfel, în restul capitolului apostolul continuă să prezinte Legea într-o lumină cât se poate de bună. Ea este „duhovnicească” ( vers. 14 ) și „bună” ( vers. 16 ), mărturisind că „după omul dinăuntru” îi place Legea lui Dumnezeu ( vers. 22 ).

Dacă aceasta este concepția mareului apostol cu privire la Legea lui Dumnezeu, de ce oare există în creștinismul de azi aversiune față de ea? În versetul 13, Pavel se referă la o noua idee greșită vehiculată de adversarii săi: Dacă Legea este bună, cum poate ceva bun să aducă ceva atât de rău cum este moartea? Răspunsul său categoric este din nou „Nicidecum!” Moartea a venit nu din cauza Legii, ci a păcatului. Răul nu se află în Lege, ci în om și în înclinațiile sale păcătoase.

Însă, pentru ca să se arate cât de rău este păcatul, acesta s-a folosit de lege pentru a aduce moartea. În rezumat, Pavel întreabă: „Oare ceva bun, ca Legea, mi-a adus moarte?” Și tot el raspunde: „Nicidecum! Moartea a adus-o păcatul, nu Legea.” Adevărata natură a păcatului se descoperă când acesta se folosește de ceva bun pentru a aduce suferință și moarte.

Lori Balogh