Ispravnicia crestina

Ispravnicia crestina

Prin “ispravnicie crestina” se intelege modul in care un crestin isi administreaza bunurile, precum si datoriile pe care le are fata de Dumnezeu. Pentru unii oameni, acest subiect este piatra de poticnire a credintei lor, neintelegand ca au responsabilitatea fata de Daruitorul tuturor binecuvantarilor de care se bucura in viata.

Cine este proprietarul de drept al pamantului?

Levitic 25, 23; Psalmul 24,1; Deuteronom 10, 14; 1 Corinteni 10, 26

Dumnezeu, in calitate de Creator, este Stapanul de drept si absolut al cerului, al pamantului si al tuturor bunurilor materiale si spirituale care se afla in ele. In ceea ce priveste pamantul, sunt doua motive majore pentru care Dumnezeu este Stapanul absolut al lui:  1. El este Creatorul, aceasta implicand urmatoarele: – El a avut ideea originala

– El a investit putere, inteligenta si dragoste in lucrarea creatiunii

– El a realizat-o

– El o sustine

2. El este Rascumparatorul omenirii si al intregii creatiuni din blestemul pacatului si al mortii.1 Petru 1, 18-19

Consecinte

1 Corinteni 6, 19-20: “Voi nu sunteti ai vostri” Desi suntem fiinte libere, noi nu suntem proprii nostri stapani. Apartinem lui Dumnezeu si, prin urmare, suntem responsabili de felul in care ne administram binecuvantarile primite.

Pamantul a fost dat omului : Psalmul 115, 16

Dumnezeu a dat pamantul si bunurile de pe el tuturor oamenilor, nu doar unor clase favorizate, de aceea vointa Lui este ca toti oamenii sa se bucure in mod egal de darurile primite. Matei 5, 45  Din acest motiv, biserica  este de partea oricaror legi care sprijina egalitatea intre oameni, dandu-le posibilitatea de a se bucura in mod echitabil de binecuvantarile lui Dumnezeu.

Omul – un administrator: Geneza 1, 28; 1 Petru 4, 10; 1 Corinteni 4, 1-2

Incredintand pamantul in miinile omului, Dumnezeu nu a renuntat la calitatea sa de Stapan, de Proprietar al pamantului. El nu i-a permis omului sa faca tot ceea ce doreste cu creatiunea lui Dumnezeu, ci a dat niste legi in care omul trebuie sa se integreze.

Ce este un administrator ( “ispravnic”) ?

Un om in care stapanul ( patronul ) are incredere deplina

– Un om care se identifica cu interesele si planurile stapanului

– Un om care foloseste averea stapanului la fel cum ar folosi-o acesta daca ar fi prezent

– Un om care trebuie sa fie gata sa dea socotela in fiecare clipa de felul in care a administrat averea stapanului

Dumnezeu – un „Stapan” generos: Ioan 3, 16; Coloseni 2, 10

Dupa caderea in pacat, Dumnezeu, in loc sa ne nimiceasca pentru neascultarea de Legea Sa, ne-a daruit: harul Sau, ocrotirea ingerilor Sai cei sfinti, nadejdea mantuirii, Duhul Sfant, Cuvantul scris si, mai presus de orice- pe Fiul Sau ca Jertfa pentru salvarea noastra.

Daca Dumnezeu este Stapanul absolut, daca noi suntem doar niste administratori ai pamantului si daca El ne-a dat tot ce a avut mai scump pentru salvarea noastra, oare omul nu are nicio datorie fata de El? Dincolo de datorie, nu ar trebui sa existe si recunostinta din partea omului pentru tot ceea ce a primit? Si aceasta recunostinta nu ar trebui sa se manifeste in toate aspectele, inclusiv cel material? Geneza 28, 20-22

Daruirea sistematica in Biblie

Biblia vorbeste despre o daruire sistematica, constanta si, in acelasi timp, benevola. Daruirea sistematica nu trebuie sa devina constrangere sistematica, deoarece Dumnezeu nu primeste decat daruri de bunavoie. Daruirea sistematica izvoraste din principiul dragostei recunoscatoare.

Daruirea in biserica crestina are doua componente: 1. zecimea si 2. darurile benevole ( avand diferite destinatii: saraci, constructii de biserici, evanghelizare, ajutor in cazuri de calamitati etc. )

Principiul zecimii a fost instituit in timpurile V.T. si practicat de toti oamenii credintei. Geneza 14, 19-20; 28, 22.

In poporul Israel, principiul zecimii era reglementat prin lege: Levitic 27, 30- 34

In timpurile N.T. Mantuitorul a reafirmat principiul zecimii: Matei 23, 23

Daruirea – o piatra de incercare a credinciosiei: Maleahi 3, 8-10

Necredinciosia in ce priveste zecimea, dar si zgarcenia indiferent de motivatia invocata, este considerata de catre Dumnezeu drept furt, inselaciune. De aceea, fie blestemul, fie binecuvantarea, sunt consecintele pe care fiecare om si le atrage singur asupra sa, in functie de felul in care a inteles datoria sa fata de Dumnezeu si semeni.

Dupa cum Dumnezeu Si-a rezervat in Eden un pom din care omul nu avea voie sa manance, dupa cum tot El Si-a rezervat a saptea parte din timp- sabatul-la fel, El si-a rezervat a 10-a parte din bunurile noastre materiale. ( care, in final, tot Lui ii apartin )

Biblia ne prezinta , in timpurile bisericii apostolice, si un avertisment sever pentru cei care, in mod voit, premeditat, cauta sa-L insele pe Dumnezeu. Faptele apostolilor 5, 3-4

Zecimea in istoria bisericii crestine

–          In biserica primara era respectat principiul zecimii.

–          In secolul al 3-lea, Ciprian scria ca a scazut zelul crestinilor si credinciosia in privinta zecimii

–          Parinti ai bisericii ca Ioan Gura de Aur, Ambrozie, Ieronim au atras atentia ca zecimea este o datorie sfanta.

–          Augustin credea ca invazia popoarelor germanice era o pedeapsa divina pentru neplata zecimii.

–          Biserica catolica a recunoscut principiul zecimii, in timp ce protestantii nu l-au discuitat prea mult. Luther s-a pronuntat public pentru zecime.

–          Revolutia franceza a desfiintat practica zecimii in Biserica Catolica.

–          Astazi se observa o revenire la practica zecimii

Billy Graham: “ Biblia ne invata sa dam zecimea. Adica a 10-a parte din castigul nostru net Ii apartine lui Dumnezeu.”

Lori Balogh

This entry was posted in Doctrine - Rezumate and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Ispravnicia crestina

  1. Anghel says:

    Felicitari frate,o invatatura pe intelesul tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.