Restaurarea Sabatului

Restaurarea Sabatului

Atunci când puterea politico-religioasă simbolizată prin „cornul cel mic” ( vezi Daniel 7,25) a schimbat Legea divină, înlocuind adevărata zi de odihnă (Sabatul zilei a șaptea – sâmbăta) cu o falsă zi de odihnă (duminica), în Legea lui Dumnezeu a fost făcută o spărtură. Dumnezeu, în preștiința Lui, a prevăzut acest atac al vrăjmașului asupra Legii morale și a descoperit prin profeții Săi că această „spărtură” va fi reparată, iar Sabatul va fi restaurat în timpul premergător revenirii Mântuitorului.

„Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit „dregători de spărturi”, „cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit” (Isaia 58,12).

Pentru a înțelege la ce se referă expresia: „dregător de spărturi”, ne vin în ajutor versetele următoare (13 și 14), care arată spre un timp în care se va produce o reformă în privința Sabatului biblic:

„Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nedându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”

Un alt pasaj biblic care vorbește despre restaurarea Sabatului este cel din Isaia 56, 1‑8. De data aceasta, Sabatul nu mai este privit ca un bun spiritual aparținând doar poporului Israel, ci ca un bun al întregii lumi. Întâlnim în acest pasaj promisiuni făcute unor categorii de oameni din afara poporului Israel: fameni, străini, alte popoare, iar Casa lui Dumnezeu va deveni „o casă de rugăciune pentru toate popoarele”

„Așa vorbește Domnul: „Păziți ce este drept și faceți ce este bine, căci mântuirea Mea este aproape să vină și neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna ca să nu facă niciun rău!

Străinul care se alipește de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărți de poporul Său!” Și famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” Căci așa vorbește Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut și vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bun decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge.

Și pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”

Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: „Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el” (Isaia 56,1‑8).

Însă cel mai actual pasaj biblic care vorbește despre restaurarea zilei de odihnă în zilele din urmă este cel din Apocalipsa 14,6‑12, pasaj cunoscut și sub denumirea: „Cele trei solii îngerești” sau „Întreita solie îngerească”. Prima dintre cele trei solii este redată astfel:

„Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” (Apocalipsa 14,6.7).

Soliile celor trei îngeri din Apocalipsa cheamă întreaga lume la închinarea la viul și adevăratul Dumnezeu Creator, al cărui semn – Sabatul – este în contrast cu semnul fiarei de care se amintește în cea de-a treia solie îngerească. Lucrarea aceasta este premergătoare celei de-a doua veniri a Domnului Christos.

Chemarea de a ne închina Creatorului, „Celui care a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele apelor”, este o referire directă la Porunca a patra a Decalogului în care se spune: „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exod 20,11).

Includerea Poruncii a patra în această avertizare finală confirmă intenția lui Dumnezeu de a restaura Sabatul zilei a șaptea înainte de revenirea Domnului Christos. Vestirea soliei îngerești va genera un conflict care va cuprinde întreaga lume. Problema centrală va fi ascultarea de Legea lui Dumnezeu, care are în centrul ei porunca referitoare la ziua de odihnă – Sabatul săptămânal.

În fața acestei Legi divine, fiecare om va hotărî de partea cui va trece, primind fie semnul lui Dumnezeu (Sabatul) și implicit și sigiliul aprobării Sale, fie semnul fiarei și implicit dezaprobarea Sa. Pentru a împlini această misiune divină, Biserica lui Dumnezeu trebuie să fie încă de acum un exemplu de păzire statornică și plină de iubire a Sabatului biblic.

Ultima Biserică din istoria lumii – Biserica Rămășiței (vezi Apocalipsa 12,17), cea care Îl va întâmpina pe Domnul Christos la revenirea Sa, se va distinge prin respectarea cu sfințenie a zilei de odihnă spre care arată Porunca a patra din Decalog:

„Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus” (Apocalipsa 14,12).

Lori Balogh