Coloseni 2,20‑23: „Nu lua, nu gusta”
„Dacă ați murit împreună cu Christos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și când ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”?
Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești, au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și o asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești.”
Pasajul biblic citat mai sus este folosit de unii comentatori pentru a-i critica pe creștinii care încă respectă prevederile legilor sănătății din Vechiul Testament, așa cum sunt prezentate mai ales în Leviticul capitolul 11 (animalele curate și necurate). Aceste prevederi sunt considerate anacronice pentru creștinii Noului Legământ, care sunt liberi să mănânce „tot ce se vinde pe piață”, fără să să-și facă probleme de conștiință (vezi 1 Corinteni 10,25).
Acele „învățături începătoare ale lumii”, despre care amintește Pavel, sunt identificate de acești comentatori ca fiind legile date poporului Israel cu privire la hrana curată și necurată, legi de care un creștin care a ” murit împreună cu Christos” nu ar trebui să mai țină seamă.
Acești comentatori nu țin însă seama de două amănunte importante din pasajul citat din Coloseni:
1) „Învățăturile începătoare” de genul „nu lua, gusta” sunt ale lumii, nu ale Bisericii. Pavel se exprimă clar și fără echivoc, identificându-le ca „învățături începătoare ale lumii” (vers.20). Este evident că Pavel nu are în vedere învățăturile Bisericii, care nu au de-a face cu lumea, ci cu Dumnezeu. Așadar, identificarea acestor „învățături începătoare ale lumii” cu prevederile legilor sănătății din Leviticul capitolul 11 este rău-intenționată și neadevărată.
2) Pavel specifică în versetul 22 că aceste porunci: „Nu lua, nu gusta…” sunt „porunci și învățături omenești”, nicidecum biblice. Făcând această precizare, Pavel exclude interpretarea unor comentatori care susțin că în discuție sunt aduse prevederile Vechiului Legământ cu privire la alimentele curate și necurate. Reglementările din Leviticul capitolul 11 și din alte părți ale legii mozaice nu sunt „porunci și învățături omenești”, ci legi divine. Confuzia pe care o fac unii creștini în această privință este jalnică.
Atunci, la ce se referă Pavel când vorbește despre „învățăturile începătoare ale lumii”? În mai multe pasaje din epistolele sale, Pavel atrage atenția credincioșilor asupra unor practici ascetice, incluzând zile de post și abținerea de la anumite alimente sănătoase și permise de Cuvântul lui Dumnezeu, din dorința, probabil, de a se apropia mai mult de Dumnezeu (vezi 1 Timotei 4,1‑5; Romani 14,2.3).
În Didahia, capitolul 8 (cea mai veche opera literară creștină postbiblică), există o poruncă dată creștinilor de a posti miercurea și vinerea, nu lunea și joia, așa cum făceau evreii. (1) Se pare că în Biserica primară încercau să pătrundă unele obiceiuri și practici ascetice, constând în ținerea unor zile de post, respectarea unui regim vegetarian strict și abținerea de la anumite alimente permise de legea mozaică.
Atâta vreme cât respectarea acestor reguli omenești nu puneau în pericol Evanghelia lui Christos, Pavel nu ia o atitudine hotărâtă împotriva lor, lăsându-i pe creștini să decidă singuri, potrivit propriei lor conștiințe ce e bine de făcut. Totuși, Pavel subliniază că aceste învățături și practici nu sunt de origine divină, ci sunt doar niște „învățături și porunci omenești” (vezi Coloseni 2,22), niște „învățături începătoare ale lumii”, pe care cei care „au murit împreună cu Christos” nu mai au obligația să le păzească.
Legea lui Moise nu le cere nicăieri credincioșilor să împlinească astfel de reguli. Așadar, întreaga discuție din Coloseni 2,20‑23 nu se referă la prevederile clare ale Legii mozaice cu privire la alimentele curate și necurate, porunci care sunt de origine divină, ci la acele „învățături și porunci omenești”, care au „o înfățișare de înțelepciune”, dar care nu sunt de niciun folos în adevărata luptă a credinței.
Referindu-se la toate poruncile omenești care îngreunau viața credincioșilor în loc să o ușureze, Mântuitorul a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”, căci „orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină” (vezi Matei 15,9.13).
Spunând lucrurile acestea, Domnul Christos nu a interzis regulile stabilite de oameni (în cazul de față, cele cu privire la alimentație), atâta vreme cât ele nu intră în conflict direct cu Legea lui Dumnezeu. Însă El afirmă clar că acestea sunt inutile, „degeaba”.
De aceea, un creștin înțelept va ști întotdeauna să facă deosebire între o cerință clară a lui Dumnezeu, aflată pe paginile Scripturii, și o regulă sau practică omenească. Cel care va face această deosebire nu va fi niciodată în confuzie cu privire la ce să mănânce, ce să bea și cum să-și organizeze viața cât mai bine cu putință, spre slava lui Dumnezeu și spre propria lui fericire.
Lori Balogh
Referințe:
(1) Samuele Bacchiochi, „Sabatul sub foc încrucișat”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2001, pag. 272
