Controversa trinitariană de-a lungul secolelor
Doctrina despre Trinitatea (Triunitatea) Divină a fost mărul de discordie între creștini încă din primele secole. Încercând să înțeleagă și să explice taina naturii Dumnezeului unic, unii creștini au negat ideea că Acesta Se poate manifesta în trei Persoane divine distincte, având aceeași natură, aceleași atribute, același caracter și aceleași scopuri.
În esență, întreaga controversă trinitariană își trage seva din neacceptarea unei realități: natura Divinității este o taină pe care trebuie să o acceptăm prin credință, pe baza evidențelor biblice, fără a încerca să o explicăm în termeni omenești. Limitele noastre umane, date de calitatea noastră de creaturi, ne împiedică să pătrundem în tainele naturii divine, decât în măsura în care Însuși Dumnezeu ne revelează anumite lucruri despre Sine în Cuvântul Său.
De aceea, scoaterea încălțămintei din picioare, asemenea lui Moise înaintea rugului aprins (vezi Exodul 3,5), ca un gest de umilință și respect față de Dumnezeu, este cea mai bună atitudine a omului care dorește să se apropie de El.
Încă din primele secole ale erei creștine, au existat grupuri de credincioși care au negat doctrina trinitariană în forma adoptată astăzi de cele mai multe confesiuni creștine. Astfel, ebionismul (63 – 500 d.Ch.), reprezentând o ramură a iudaizanților din creștinismul primar, nega divinitatea lui Iisus Christos, considerându-l pe apostolul Pavel un apostat.
În secolul al II-lea, Teodot din Bizanț a dat naștere curentului monarhianismului dinamic, un crez care susținea că Iisus a fost Dumnezeu până la întrupare și a redevenit Dumnezeu după înviere. Potrivit acestui crez, Iisus S-a născut ca orice muritor de rând, fiind adoptat de Tatăl ca Fiu al Său cu ocazia botezului.
În secolul al III-lea, Noet și Sabelin din Roma au dat naștere unui nou curent: monarhianismul modalist (sabelianismul). Potrivit teologiei lor, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei ipostaze sau trei moduri de existență ale aceluiași Dumnezeu unipersonal. În anul 220 d.Ch., Noet și Sabelin au fost excomunicați din cauza vederilor lor.
În anii 260‑270 d.Ch., un alt monarhianist important, Paul de Samosata, susținea că la botez „Logosul” divin s-a unit cu omul Iisus. Însă cea mai cunoscută erezie care a zguduit creștinismul primelor secole a fost de departe arianismul. În calitate de adept al lui Origene, prezbiterul Arie din Alexandria (250‑336 d.Ch.) a reușit să adune în jurul său un număr mare de adepți.
Principalele idei susținute de arieni erau următoarele: Doar Tatăl este Dumnezeu adevărat, Fiul fiind prima Sa creație din nimic. Având un început al existenței Sale, Fiul nu are aceeași natură cu Tatăl. Cât despre Duhul Sfânt, El era considerat doar o emanație impersonală din unicul Dumnezeu adevărat.
Arianismul s-a răspândit cu repeziciune în majoritatea triburilor germanice (burgunzii, suevii, vizigoții, alamanii, longobarzii), însă ulterior, acestea au adoptat crezul ortodoxo-catolic. Un mare număr de episcopi au trecut de partea arianismului, iar Constantin cel Mare, când a acceptat botezul pe patul de moarte, a fost botezat de Eusebiu de Nicomedia, un episcop arian. Mai mult decât atât, fiul lui Constantin, Contanțiu al II-lea, a susținut pe față crezul arian în imperiu.
În secolul al IV-lea, Macedonius, patriarh de Constantinopole (342‑346 și 351‑360 d.Ch.), a încercat să facă un compromis între trinitarianism și arianism, susținând binitarianismul. Potrivit crezului său, există doar două Persoane divine care alcătuiesc Dumnezeul unic: Tatăl și Fiul, în timp ce este negată personalitatea Duhului Sfânt.
În controversa trinitariană, un rol important l-au avut Sinoadele ecumenice de la Niceea (325 d.Ch.) și Constantinopole (381 d.Ch.), în cadrul cărora a fost stabilit crezul împărtășit mai târziu de catolici, ortodocși și protestanți deopotrivă. Acest crez conține unele formulări speculative, care induc ideea că Iisus S-a născut din Tatăl, cândva în veșnicia trecutului, iar Duhul Sfânt, care „purcede” de la Tatăl (în Apus, și de la Fiul – controversa „filioque”), ar putea apărea ca fiind o emanație divină, nu o persoană.
„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor; și întru Unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate lucrurile s-au făcut… Și întru Unul Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, care din Tatăl purcede, Acela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin proroci…”
Referitor la formulările speculative din crezul niceean, Aetius din Antiohia (350 d.Ch.), un viticultor, aurar și medic, devenit diacon și apoi episcop, a obiectat faptul că există o lipsă de logică în aceste formulări. Conform opiniei sale, afirmația din crezul niceean ca Iisus este „Cel de o ființă cu Tatăl” (este de aceeași natură) este în contradicție cu afirmația că Iisus S-a născut din Tatăl cândva în veșnicia trecutului. Dacă Iisus S-a născut în mod fizic din Tatăl, El nu poate fi Dumnezeu adevărat asemenea Tatălui, deoarece natura divină este nenăscută – susținea Aetius din Antiohia.
Ca urmare a răspândirii crezului catolic, dar și prin măsuri politico-militare, bisericile ariene au dispărut de pe scena istoriei. Arianismul a renăscut însă după aproape un mileniu sub forma unitarianismului din secolul al XVI-lea. Primii lui fondatori în Europa au fost Laelio și Fausto Sozzini (Socinus), unchi și nepot, niște umaniști italieni care s-au opus misticismului și superstițiilor, luând o atitudine critică față de cercetarea biblică.
Mergând pe principiul respingerii oricăror învățături pe care rațiunea nu le putea accepta, unitarienii au negat câteva doctrine importante: predestinația, păcatul strămoșesc, îndreptățirea, învierea, nemurirea sufletului, dar și divinitatea lui Iisus. Conform crezului unitarian, Iisus a fost doar un simplu om, în timp ce Duhul Sfânt este doar o emanație divină.
Ideile unitariene au pătruns adânc în conștiința americanilor, influențând oameni de stat și de cultura că: Benjamin Franklin (1706‑1790), savant și diplomat; Thomas Paine (m. 1809), scriitor; Thomas Jefferson (m. 1826), filosof, om de cultură și președinte american; James Madison, politician și președinte, părinte al Constituției americane.
Ideile unitariene și antitrinitariene erau la modă în America secolului al XIX-lea, însă ele s-au diluat odată cu trecerea timpului, prin acceptarea darwinismului și universalismului (credința că în final toate sufletele vor fi salvate).
În ultimele decenii, ideile antitrinitariene au cunoscut un reviriment, răspândirea lor fiind facilitată de tehnologiile moderne, mai ales de internet. Unele dintre argumentele antitrinitarienilor sunt legate de faptul că doctrina Trinității ar fi de origine catolică și nu biblică, fiind inspirată din triadele de zei păgâni: Brahma, Vișnu și Șiva din mitologia hindusă; Nimrod, Iștar și Tamuz din mitologia babiloniană; Osiris, Isis și Horus din mitologia egipteană.
Dacă aceste argumente sunt sau nu pertinente, rămâne de văzut. Un studiu atent al Scripturilor, însoțit de multă rugăciune și un spirit de umilință, ne va aduce clarificările necesare. Se va dovedi că doctrina Trinității nu este nici de origine catolică, nici de origine păgână, ci are baze scripturistice solide.
Acceptarea prin credința a doctrinei Trinității nu presupune obținerea tuturor răspunsurilor la întrebările existente. Așa cum am afirmat deja, natura divină este, prin definiție, o mare taină, implicând pentru noi, niște creaturi limitate și decăzute, o mulțime de întrebări fără răspuns. Căci „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri pe vecie…” (Deuteronomul 29,29)
Însă la fel de adevărat este faptul că respingerea doctrinei Trinității și acceptarea unuia sau altuia dintre crezurile antitrinitariene (ariene sau semiariene), ridică un număr mult mai mare de întrebări fără răspuns. A alege între un crez care ridică unele întrebări fără răspuns, și un alt crez care ridică infinit mai multe astfel de întrebări, este o problemă de înțelepciune. O înțelepciune venită de sus…
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare; și ea îi va fi dată” (Iacov 1,5)
Lori Balogh
Va salut cu multa pace, frate Trif,
Spatiul si timpul nu-mi permite sa va enumar o lista lunga de intrebari pe care as putea sa le pun unui om care respinge doctrina Trinitatii. Pentru mine, doctrina Trinitatii este mult mai aproape de revelatia biblica decat doctrina unitariana sau binitariana ( care sustine ca exista doi Dumnezei: Tatal si Fiul, Fiul fiind un Dumnezeu mai mic decat Tatal, in timp ce Duhul Sfant este doar o emanatie venita de la Tatal ).
Nu am inteles intrebarea dv. de la punctul 1): Daca a murit Iisus, de ce sustineti ca a murit intreaga Trinitate ?
De asemenea, nu am inteles de ce la punctul 2) sustineti ca exista trei Entitati distincte, iar apoi negati ideea de Trinitate. Cat priveste comparatia pe care o faceti intre vitelul de aur si doctrina Trinitatii, aceasta mi se pare total neinspirata.
Cu stima,
Lori B.
Pt mine acceptarea doctrinei Trinitatii mi-ar ridica multe semne de intrebare…de expl 1) daca Isus a murit ,a murit toata trinitatea si atunci cine ia inviat? 2) la botezul lui Isus e clar ca Tatal era in cer, Fiul pe pamant iar spiritul sfant s-a asezat pe Isus , deci 3 entitati distincte.Va zic un „secret” D-zeu a fost tare suparat ca israelitii l-au reprezentat sub forma unui vitel la Sinai zicand: „Iata dumnezeul care te-a scos din tara Egiptului”,nu faceti si voi aceeasi greseala cand vedeti clar ca omul creat dupa chipul lui D-zeu este un unicat ,altfel ar avea 3 capete si nu vreau sa ma gandesc cum ar arata…
Frate Ruben,
Este doar o aparenta faptul ca evit unele discutii. Dar, credeti-ma, am foarte putin timp la dispozitie. Am carti care asteapta sa fie studiate, am proiecte pe care le-am inceput si vreau sa le finalizez, am intrebari puse de unii cititori la care trebuie sa rapund. Si, mai presus de toate, am si eu un suflet care doresc sa fie salvat prin harul Mantuitorului nostru.
De aceea, uneori sunt nevoit sa sar peste unele comentarii, fara insa a le ignora. Ca sa fac fatza la tot ce presupune activitatea pe blog, ar trebui sa ma ocup cel putin 5-6 ore zilnic doar cu el. Ceea ce imi este imposibil, caci mai am si alte obligatii pe care nu le pot ignora.
Cu privire la subiectul Trinitatii, am scris si, cu ajutorul Domnului, voi mai scrie.
Va salut cu toata stima si dragostea frateasca,
Lori B.
Bine, domnule Lori Balogh. Eu am discutat cu sute de persoane pe multe subiecte biblice, dar niciodată o discuție largă cu privire la trinitate. As fi vrut să discut cu dumneavoastră despre aceasta, dar se pare că evitați. Este adevărat că am multe obiecții cu privire la aceasta, dar pentru a vedea dacă este adevărata o doctrină, trebuie analizată la sânge.
Per total, a fost interesantă discuția cu dumneavoastră. Referitor la articolele de pe site nedoctrinare, le citesc cu plăcere. Mult succes în continuare.
Cu stimă,
Ruben Gafencu.
Pãcatul nu putea sã fie oprit si înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia Persoane a Dumnezeirii, care urma sã vinã nu cu puterea schimbatã, ci cu plinãtatea puterii dumnezeiesti. Doar Duhul face sã aibã efect cele sãvârsite de Mântuitorul lumii. Prin Duhul ajunge inima curatã. Prin Duhul ajunge credinciosul pãrtas de naturã dumnezeiascã. Hristos a dat Duhul Sãu cu putere divinã, pentru a birui toate înclinatiile spre rãu, mostenite si cultivate,sºi pentru a întipãri caracterul Sãu în bisericã.
citat din Hristos, Lumina lumii (pag. 671) de E. G. White
Cartea „Educatie”, asa cum arata si titulul ( si care, in paranteza fie spus, este considerata de lumea laica drept una dintre cele mai bune carti in domeniu ), nu se ocupa cu doctrine biblice. In Tragedia veacurilor, doctrinele apar disparat, ca de altfel in toate cartile lui E. G. White. Iar daca nu ati citit intreaga carte, nu aveti cum sa le descoperiti. Dansa nu a stabilit doctrine, nici nu a scris carti de doctrina, ci s-a ocupat de anumite teme spirituale necesare dezvoltarii Bisericii.
Cat priveste Wikipedia, stim bine cum a luat nastere si cat de usor se pot strecura greseli in articolele ei.
Referitor la faptul că am spus că Ellen White era netrinitariană: mă apăr și zic că nu este tendentioasa. Deoarece nu am citit mult din Ellen White, nu pot să îmi fac o părere definitivă. De aceea am spus: „la o primă vedere”. Faptul că pe Wikipedia este numită antitrinitariană contribuie la asta.
Am 2 cărți scrise de Ellen White, una „Educație „, din care am citit mai mult de jumătate și nu îmi aduc aminte să fi citit ceva să denote că era trinitariană, și cealaltă „Marea Luptă”, care doar am rasfoit-o și nu am citit-o din lipsă de timp.
Nu știu de ce unitarianismul vi se pare că ridică multe întrebări. Mie mi se pare cel mai simplu și cel mai clar mod de al vedea pe Dumnezeu.
Frate Ruben,
Ma indoiesc ca dv. sa fi citit macar o parte din cartile lui E. G. White. Asadar, concluzia dv.:”La câte cărți a scris ar fi fost de așteptat măcar un capitol să fi scris, dar nu se poate găsi nici măcar o frază”, este total nefondata ( chiar tendentioasa ). Daca ati fi citit cateva scrieri, ati fi gasit suficiente dovezi ca dansa a fost o trinitariana convinsa. Va recomand in acest sens cartea „Viata lui Iisus” ( sau dupa o alta titulatura, „Christos Lumina Lumii” )
In ce ma priveste, si eu sunt un trinitarian convins, insa fara sa ma bazez pe scrierile lui E. G. White, ci exclusiv pe Biblie. Din cate am inteles, dv. sunteti fie unitarian, fie binitarian. Eu nu pot accepta aceste conceptii din mai multe motive. Unul dintre ele este acela ca unitarianismul si binitarianismul imi ridica mult mai multe intrebari fara raspuns decat trinitarianismul.
Domnul sa va binecuvanteze !
Nu e cam puțin? La câte cărți a scris ar fi fost de așteptat măcar un capitol să fi scris, dar nu se poate găsi nici măcar o frază. Deci, dacă a fost trinitariană, nu a fost o apărătoare a acestei doctrine, cum sunt membrii AZS de azi.
Pentru mine, la o primă vedere, Ellen White, nu a fost antitrinitariană, mai degrabă netrinitariană.
În fine, Biblia conține un capitol întreg care vorbește despre înviere (1 Corinteni 15), câteva capitole care vorbesc despre moartea lui Isus, o grămadă de capitole care vorbesc despre încrederea în oameni, altele care vorbesc despre credință, altele, iubire, în Galateni și Romani se vorbește despre lege etc. Dar niciun capitol despre Trinitate. Doar niste versete care pot fi interpretate. De aceea eu sunt antitrinitarian.
Pentru clarificare, va rog sa cititi articolul de la adresa: https://www.loribalogh.ro/2017/02/dezvoltarea-doctrinei-trinitatii-in-biserica-adventista-de-ziua-a-saptea/
Am început să studiez asta și am găsit pe Wikipedia ceva ce m-a uimit: La subiectul „Biserici și creștini antitrinitarieni” se spunea că Ellen White a fost antitrinitariană.
Isaac Newton a fost un alt antitrinitarian cunoscut. El a pretins că a citit pe toți părinții bisericești importanți și a zis că potrivit a ceea ce a citit doctrina trinitatii nu era cunoscută înainte de secolul al 3-lea.
Eu nu am citit decât foarte puțin dintre ei și aș fi curios să știu dacă a avut dreptate.
Foarte frumos și folositor articolul! Se vede aici ceva mai presus de știința umană: o înțelepciune venită de la Dumnezeu, „care dă tuturor cu mână largă”. Domnul să vă binecuvânteze!