Doctrina predestinarii – un mar al discordiei in crestinism
„In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Iisus Christos, dupa buna placere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Sau, pe care ni l-a dat in Prea Iubitul Lui” ( Efeseni 1, 4-6 )
Cale ferata sau volan ?
Ce este viata omului: o cale ferata, pe care esti obligat sa mergi doar inainte, fara posibilitatea de a te abate nici la dreapta, nici la stanga, sau un drum cu multe rascruci, in care poti alege daca mergi si in ce directie vrei sa te indrepti ?
Unii sunt adeptii primei variante. Pentru ei, viata inseamna un destin prestabilit de divinitate, de la care nu se pot abate oricate eforturi ar face. In limbajul uzual al acestor oameni, atunci cand nu li se implinesc visele, apar frecvent sintagme ca: „asa i-a fost scris”, „asta i-a fost soarta”, „a fost lovit de soarta” si altele.
Altii sunt adeptii celei de-a doua variante. Pentru acestia, viata inseamna o suita continua de alegeri personale, o viata traita cu „volanul” in mana, cu nenumarate ocazii de a alege sa continui sau sa renunti la drum, de a alege intre stanga si dreapta.
Sunt doua filosofii de viata complet diferite, bazate pe doua principii ce par ireconciliabile: predestinatia si liberul arbitru ( vointa libera, libertatea de alegere ). Controversa este veche de cand lumea si nu pare sa inceteze pana la sfarsitul ei, impartind omenirea in doua clase distincte, avand doua moduri de gandire diferite, doua moduri de a privi viata, lumea si pe Dumnezeu complet diferite.
Unii sfarsesc prin a se resemna, renuntand la orice efort de a schimba ce este gresit in viata lor sau in societate. Astfel de oameni devin apatici si indiferenti. Altii, dimpotriva, sunt mereu dinamici, mereu in cautarea unor oportunitati care sa le permita sa schimbe propriul destin, precum si al societatii in care traiesc. Cine are dreptate ? Poate fi doctrina predestinarii armonizata in vreun fel cu doctrina liberului arbitru ?
Ecuatia nu este atat de simplu de rezolvat. Aparatorii doctrinei predestinarii nu pot raspunde unor intrebari de genul: Unde este dreptatea lui Dumnezeu in cazul in care El hotaraste dinainte ca unii sa fie salvati, iar altii nu ? Ce rost mai are judecata finala daca oamenii nu sunt responsabili pentru viata lor ? Ce rost are lupta credintei, daca deja exista o hotarare divina cu privire la destinul oamenilor ?
Pe de alta parte, aparatorii doctrinei liberului arbitru nu pot nega niste realitati evidente: Ne nastem fara ca cineva sa ne intrebe daca dorim sau nu sa intram pe scena vietii; ne nastem in familii pe care nu noi le-am ales, in zone geografice si perioade ale istoriei pe care, de asemenea, nu le-am ales noi; invatam si vorbim o limba materna, pe care nu noi am ales-o si incepem sa fim educati intr-un sistem de valori moral-religioase pe care, de asemenea, nu le-am ales noi; nu depinde de alegerea noastra zestrea genetica cu care ne nastem, nici trasaturile fizice, nici temperamentul si nici trasaturile personalitatii noastre. Asadar, exista un determinism care nu poate fi negat.
Daca astfel stau lucrurile cu privire la cele doua doctrine aparent ireconciliabile, unde este adevarul ? Care este conceptia biblica cu privire la predestinatie si liberul arbitru ? Exista vreo sansa ca cele doua sa se armonizeze ?
Intre vechi si nou
Prin definitie, doctrina predestinarii este acea doctrina religioasa conform careia destinul omului a fost fixat mai dinainte de catre divinitate, omul neavand posibilitatea de a-l modifica. Doctrina aceasta poate fi intalnita in majoritatea religiilor lumii, fie antice, fie contemporane, cunoscand diferite variante: unele moderate, altele extreme.
Astfel, vechii babilonieni, care il aveau ca zeu principal pe Marduk, creatorul luminii, al vietii si al lumii, credeau ca acesta stabilea cursul implacabil al fiecarei vieti, fie spre bine, fie spre rau. Vechii greci credeau si ei intr-o zeitate care predestina viata fiintelor umane si chiar a zeilor Olimpului. Moisa si Moira – o zeitate tainica si binara, controla chiar si destinul marelui Zeus.
De la greci, ideea de predestinare a ajuns la romani, care au botezat-o pe Moira ( ursitoarea cea rea ) Fatum ( de la care deriva termenul „fatalitate” ). Sub o forma sau alta, teoria predestinarii a intrat in preocuparile multor filozofi ( Aristotel, Seneca, stoicii, Jean Paul Sartre, etc. ), dar si teologi ( Augustin, Pelagius, Toma d’Aquino, Zwingli, Calvin, Luther, etc. ), ajungand pana in zilele noastre.
Totusi, in mitologiile popoarelor au existat si exceptii umane care au reusit sa infrunte destinul prin propriile alegeri si eforturi, ajutati uneori tacit chiar de zei ( de ex. Hercules, eroul mitologiei grecesti ). Chiar si imparatii romani incercau sa-si schimbe destinul mituindu-i pe auguri ( preotii romani ) astfel incat acestia sa spuna doar ceea ce doreau ei cu privire la destinul lor. In religiile orientale au aparut curente care sustin ca omul se poate rupe de lantul nesfarsit al reincarnarilor prin asceza si indeplinirea unor obligatii.
Venind mai aproape de noi, in mitologia noastra exista asa-zisul mit al ursitoarelor, preluat din mitologia greaca, in care acestea erau numite „moire”. Potrivit acestei credinte, in cea de-a treia noapte de viata a pruncului, nasa trebuie sa pregateasca o masa bogata, impodobita cu flori, care trebuie sa cuprinda bucate despre care se crede ca le plac ursitoarelor ( prajituri, vin, etc. ). Aceasta masa este oferita ca ofranda.
In popor se crede ca, in acea noapte, ursitoarele apar la poarta casei respective si prezic destinul copilului intr-un vis de noapte al mamei. Dimineata, nasa o intreaba pe mama cu privire la ceea ce i s-a descoperit in vis de catre ursitoare cu privire la destinul copilului.
Daca ideea de predestinare se regaseste, intr-o forma sau alta, in majoritatea religiilor lumii, fie antice, fie contemporane, care este situatia in crestinism ?
Crestinismul si teoria predestinarii
Primul care a enuntat o doctrina sistematica cu privire la predestinare a fost Augustin, episcop de Hippo ( 354 – 430 ). In esenta, invatatura lui consta in doua idei principale:
– Mai intai Dumnezeu face planul, iar apoi alege in urma planului
– Dumnezeu alege pentru cer tot atatia oameni cati ingeri au cazut
Dupa aproximativ o mie de ani, Martin Luther ( 1483 – 1546 ) a adoptat si a dezvoltat teoria lui Augustin. In lucrarea sa „Sclavia vointei”, Luther scria: „Si in cazul in care credem ca Dumnezeu stie si stabileste mai dinainte toate lucrurile si ca nimic nu se poate intampla decat prin voia Sa, atunci insasi ratiunea omului marturiseste ca nu exista vointa libera nici in oameni, ingeri sau vreo alta creatura. ( p.317, paragraf 19).
Un alt reformator care a elaborat poate cea mai severa forma a doctrinei predestinarii a fost elvetianul Jean Calvin ( 1509 – 1564 ), a carui invatatura, discutata si elaborata la Sinodul din Dort ( 1618 – 1619 ), a devenit o doctrina oficiala a Bisericii Reformate din Olanda.
Argumentul lui Calvin era acela ca Dumnezeu nu este arbitrar atunci cand hotaraste ca unii oameni sa primeasca viata vesnica, iar altii sa fie pierduti pentru totdeauna, deoarece El este drept si, de fapt, toti oamenii merita moartea.
Spre deosebire de alti adepti ai doctrinei predestinarii care sustineau o predestinare simpla ( Dumnezeu i-a predestinat pe unii oameni pentru viata vesnica ), Calvin este adeptul unei predestinari duble ( Dumnezeu i-a predestinat pe unii pentru viata vesnica, iar pe altii pentru moarte vesnica ). Iata cum definea el predestinarea:
„Numim predestinatie acel decret etern al lui Dumnezeu, prin care a hotarat ce trebuie sa faca orice om, caci nu spre destinatie au fost creati toti, ci unora li s-a hotarat viata vesnica, altora osanda vesnica. Deci dupa cum a fost creat cineva spre un sfarsit sau altul, il numim predestinat spre viata sau spre moarte” (Institutio, 3, Opera selecta, 4,1931, p. 370).
„Prin predestinare intelegem decizia din vesnicie a lui Dumnezeu, prin care a hotarat in El Insusi care este voia Sa cu privire la soarta fiecarui om. Nu toti sunt creati in mod egal, ci unii sunt predestinati să aiba parte de viata vesnica, iar altii de condamnare vesnica. (Institutio Christianae Religionis 3. 21. 5)
Argumentele biblice cel mai des invocate de sustinatorii doctrinei predestinarii sunt cateva texte din epistolele lui Pavel, in mod deosebit: Efeseni 1,4-6; Romani 8, 29.30 si cap. 9, 15-21. In secolul al XVII-lea, teologul protestant olandez Iacob Arminius l-a criticat pe Calvin, aducand ca argument liberul arbitru al omului. El se baza pe numeroase pasaje biblice care reprezinta o invitatie facuta oamenilor de a alege intre bine si rau, intre viata si moarte.
In esenta, Iacob Arminius sustinea ca:
– Omul poate decide daca va fi salvat sau pierdut, dupa ce Dumnezeu i-a acordat har
– Alegerea si condamnarea de catre Dumnezeu a oamenilor se bazeaza pe prestiinta Sa, iar alegerea este conditionata, nu neconditionata
– Oamenii se pot opune harului lui Dumnezeu, iar Biblia arata ca omul poate cadea din mantuire.
Mai tarziu, in secolul al XX-lea, teologul Karl Barth a afirmat ca Dumnezeu, prin Iisus Christos, a ales intreaga omenire pentru a fi mantuita, deci toti oamenii sunt predestinati pentru mantuire.
Intr-adevar, doctrina predestinarii este un adevarat mar al discordiei in crestinism. In timp ce protestantii sustin aceasta doctrina, ortodocsii si neoprotestantii o resping. Totusi, unde este adevarul ? Este nevoie sa trecem intr-o tabara sau alta, sau mai bine este sa ne pastram neutralitatea, stand la distanta ?
Poate ca povestea magarului lui Buridan ne va ajuta sa iesim din zona neutralitatii si indiferentei, luand o atitudine corecta si biblica fatza de cele doua doctrine: a predestinarii si a liberului arbitru. De fapt, magarul lui Buridan a murit de foame, desi avea mancare din belsug. De ce ? Pentru ca, stand intre doua capite de fan, nu se putea decide pe care sa o aleaga. Morala: Atitudinea de indiferenta si neimplicare in intelegerea adevarului este mortala.
Lacunele doctrinei predestinarii
Doctrina predestinarii, asa cum a fost sustinuta de reformatori, mai ales de Calvin, are lacune serioase din punct de vedere logic si teologic. Iata doar cateva probleme pe care le ridica aceasta invatatura:
1) Daca toti oamenii sunt pacatosi si merita aceeasi soarta: moartea ( vezi Romani 3,23; 6, 23 ), de ce Dumnezeu ii alege doar pe unii pentru mantuire si viata vesnica ? Daca in aceasta ecuatie nu ar interveni si liberul arbitru al omului, care decide ce va face cu harul lui Dumnezeu care i s-a oferit, Dumnezeu ar aparea ca un judecator nedrept si arbitrar. Totusi, Biblia vorbeste despre dreptate ca fiind unul din principiile de baza ale guvernarii lui Dumnezeu.
In caracterul Sau „bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta” ( Psalmul 85, 10 ). Iar atunci cand istoria pacatului se va fi sfarsit, cei mantuiti, adunati pe „marea de cristal” aflata inaintea tronului lui Dumnezeu, impreuna cu fiintele din intregul Univers, vor recunoaste plini de admiratie: „Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor” ( Apocalipsa 15, 3 up. ).
2) Daca Dumnezeu le-ar acorda har doar unor oameni, in timp ce altora le-ar aplica doar dreptatea, inseamna ca harul si dreptatea sunt separate, iar Dumnezeu ar deveni in acest caz un judecator partinitor si nedrept. Iar daca El ar fi nedrept, cine poate garanta ca in vesnicie, dupa ce se va incheia istoria pacatului si a lumii noastre, nu se vor ridica alti „Luciferi” revoltati din cauza nedreptatilor existente ?
3) Daca Dumnezeu a hotarat mai dinainte cine va fi mantuit, inseamna ca acesti oameni nu pot pierde mantuirea orice s-ar intampla. Inseamna ca nu exista pentru ei posibilitatea apostaziei. Insa acest lucru este contrazis de Biblie, care ne prezinta un mare numar de cazuri de apostazie ( Balaam, Saul, Iuda,Dima, etc. ), dar si avertismente cu privire la pericolul de a cadea de la credinta.
„Caci cei ce au fost luminati odata si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit” (Evrei 6, 4-6 ).
4) Daca Dumnezeu a hotarat mai dinainte cine va fi pierdut, inseamna ca eforturile acestor oameni de a schimba in bine viata lor, faptele lor bune si planurile lor sunt inutile. In acest caz, ce rost mai au toate indemnurile Scripturii de a duce lupta cea buna a credintei, de a face fapte bune si de a duce mantuirea noastra pana la capat ?
„Indeamna-i ( pe „bogatii veacului acestuia”, nn. ) sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie, pentru ca sa apuce adevarata viata” ( 1 Timotei 6, 18.19 ).
„Lupta-te lupta cea buna a credintei, apuca viata vesnica la care ai fost chemat si pentru care ai facut acea frumoasa marturisire inaintea multor martori” ( 1 Timotei 6,12 )
Astfel de indemnuri nu ar mai avea nicio ratiune in cazul in care Dumnezeu ar fi hotarat mai dinainte soarta oamenilor, fie spre mantuire, fie spre pierzare.
5) Daca „ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”, inseamna ca omul nu se poate pocai cand vrea el, ci numai daca Dumnezeu doreste ca el sa se pocaiasca. In acest caz, ce rost au indemnurile Bibliei: „Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii…” ( Evrei 3, 7.8; Psalmul 95, 7.8 ) ?
6) Daca Dumnezeu a hotarat mai dinainte destinul fiecarui om, fie spre bine, fie spre rau, acest lucru ar anula valoarea fiintei umane ca persoana. Or, personalitatea este data si de capacitatea fiecarui individ de a actiona conform propriei ratiuni, conform propriilor motivatii si scopuri.
O fiinta umana care nu poate decide in dreptul sau nu s-ar deosebi de un robot programat sau de o papusa in mana unui papusar. Daca un criminal ar fi predestinat sa ucida, de ce trebuie sa suporte arestul si inchisoarea ? Daca un pedofil ar fi predestinat la pedofilie, de ce mai trebuie el acuzat de societate ? Care este vina unor fiinte umane programate sa faca raul si care nu au libertatea de a lua decizii cu privire la ele insele ?
7) Insa cea mai grava consecinta a doctrinei predestinarii consta in distorsionarea imaginii lui Dumnezeu, a caracterului Sau, a planurilor si intentiilor Sale. Predestinarea inseamna ca Dumnezeu ii pedepseste pe cei pe care, de fapt, nu vrea sa-i mantuiasca. Si daca nu vrea sa-i mantuiasca, unde mai este responsabilitatea omului ? Ce vina are el ?
Daca Dumnezeu ar hotara dinainte si in mod arbitrar cine va fi salvat si cine nu, El ar deveni sursa raului, fapt ce ar darama intreaga conceptie biblica despre un Dumnezeu sfant, neprihanit, drept si iubitor.
„Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ).
Oare Dumnezeu este dragoste doar pentru unii oameni ?
„Dar eu cu cine votez ?”
Cunoscuta replica a cetateanului turmentat din piesa lui Caragiale poate fi aplicata si in acest domeniu. Daca ni s-ar cere sa raspundem la intrebarea: „In ce credem: in doctrina predestinarii sau in cea a liberului arbitru”, ce am raspunde ?
Daca am raspunde: „Cred in doctrina predestinarii” sau „Cred in doctrina liberului arbitru”, de fapt am crede un adevar biblic doar pe jumatate. Desi cele doua invataturi par ireconciliabile din punct de vedere omenesc, totusi ele se armonizeaza perfect in viziune Scripturii.
In lumina Bibliei, destinul omului este rezultatul prevederilor divine potrivit carora toti oamenii sunt randuiti si chemati la mantuire, la care se adauga alegerea pe care fiecare om o face in dreptul sau: fie spre bine si mantuire, fie spre rau si moarte.
Cu alte cuvinte, exista o predestinare generala, o hotarare divina de a chema la mantuire toti oamenii:
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 ).
„Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat si ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti, si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Iisus Christos” ( Tit 2, 11-13 ).
Insa fatza de aceasta chemare la mantuire, hotarata de Dumnezeu inainte de intemeierea lumii in marele Sau Plan de Mantuire, omul este liber sa aleaga: fie sa accepte planul lui Dumnezeu, fie sa-l respinga.
„Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata , ca sa traiesti tu si samanta ta” ( Deuteronomul 30, 19 ) .
Chiar de pe primele pagini ale Bibliei aflam despre libertatea pe care Creatorul le-a dat-o primilor nostri parinti in gradina Edenului. Insasi existenta pomului cunostintei binelui si raului este o dovada a libertatii omului de a alege. Iar aceasta libertate de alegere este manifestarea iubirii divine, caci dragostea care nu ofera libertate de alegere nu mai este dragoste, ci tiranie.
In finalul istoriei pacatului, intreaga Creatie va recunoaste dreptatea si dragostea lui Dumnezeu in toate caile, planurile si procedeele Sale cu omul:
„Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului si ziceau: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !
Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau ? Caci numai Tu esti sfant si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate” ( Apocalipsa 15, 3.4 ).
„Dumnezeu a oferit un loc in marele Sau plan fiecarei natiuni si fiecarui om. Corectitudinea oamenilor si a natiunilor este masurata dupa firul cu plumb aflat in mana Celui care nu greseste niciodata.Toti isi hotarasc destinul prin propria alegere, iar Dumnezeu domnete peste toti pentru implinirea scopurilor Sale.” ( Educaţie, p.141,142, ed 2001)
Asadar, ce este viata omului: o cale ferata sau un drum cu multe rascruci ? Cu siguranta, ea este un drum pregatit de intelepciunea unui Tata ceresc iubitor, dar la rascrucile caruia Satana ne pandeste cu ofertele sale ademenitoare. Cei care alegem suntem noi. Depinde doar de noi daca Planul Mantuirii, pentru care a fost predestinata intreaga lume, se va implini sau nu in dreptul nostru.
Lori Balogh
