„Vor face semne mari și minuni”

„Vor face semne mari și minuni”

„Căci se vor scula Christoși mincinoși și proroci mincinoși; vor face semne mari și minuni până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.”

Matei 24:24

Minunile noastre cele de toate zilele

Apa se transformă în vin… Bolnavii sunt vindecați fără tratamente sau intervenții chirurgicale… Oamenii umblă pe ape ca și când sub tălpile lor ar fi uscat… Un nor luminos în timpul nopții și întunecos ziua călăuzește o grupă de credincioși… Oameni aflați pe continente diferite comunică doar prin gânduri…

Ce sunt toate acestea? Miracole ale timpurilor biblice? Nicidecum! Sunt fapte petrecute în zilele noastre, tăind răsuflarea celor ce le trăiesc. „Sunt fapte obișnuite, zilnice” – afirmă Mel Teri, un adept al mișcării de redeșteptare spirituală din Indonezia (1964‑1967), în cartea sa „Ca un vânt puternic”.

Ca o confirmare a acestei afirmații, autorul relatează în cartea sa câteva întâmplări miraculoase petrecute sub ochii săi și având aparența celui mai curat creștinism. „Până în 1967, ori de câte ori aveam împărtășirea în biserica din Timor” – scrie autorul -, „luam apă, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu, care o transforma în vin.” Această minune a transformării apei în vin s-a repetat de mai mult de 60 de ori.

O altă minune relatată de autor: Un grup de credincioși străbate jungla. Deși soarele dogorește nemilos, grupul este protejat de niște nori asemenea unor umbrele. Noaptea, o lumină puternică, asemenea unui reflector, îi călăuzește prin desișurile junglei. Ploaia nu are niciun efect asupra lor, căci – povestește un membru al grupului -, „vedeam ploaia la 10 m în spatele nostru, în față, la stânga și la dreapta, dar niciodată nu ne-a atins vreun strop.”

Într-o casă izolată, 20 de credincioși sunt hrăniți de animale, în timp ce la o altă adunare, într-un loc în care nu exista apă și posibilități de spălare, hainele murdare sunt curățate doar prin puterea… rugăciunii.

Iată și o minune mult mai spectaculoasă decât cele amintite: Într-un oraș indonezian are loc o înmormântare. La durerea familiei îndoliate participă peste o mie de persoane, printre ei numărându-se și o grupă de credincioși care încep să se roage la căpătâiul tânărului decedat cu două zile în urmă, al cărui cadavru începuse să intre în putrefacție.

Cu toții cântă și se roagă pentru învierea celui mort. În momentul în care încep să intoneze cea de-a opta cântare, se petrece ceva neobișnuit: Cel mort se ridică, se uită împrejur, zâmbește și le spune celor din jurul său: „Iisus m-a readus la viață. Fraților și surorilor, vreau să vă spun că viața nu se sfârșește în momentul morții. Am murit de două zile și am experimentat aceasta. Raiul și iadul sunt lucruri reale. Dacă nu-L veți găsi pe Iisus în această viață, veți fi condamnați la iad cu siguranță.”

Iată un alt miracol, petrecut de data aceasta pe continentul american. La Longview – oraș cu circa 30 000 de locuitori din statul Washington – un proiectant al fabricii Reynolds Aluminium moare în urma unui accident de muncă. Președintele organizației charismatice se roagă pentru cel decedat și doar după 15′ acesta înviază. Faptul a fost relatat în revista „Voice” a mișcării chrismatice astfel: „M-am rugat pentru un om mort și am văzut literalmente cum cel iubit a înviat”.

Așadar, ce sunt acestea: minuni ale timpurilor biblice, înșelătorii bine ticluite, iluzionism sau sunt minuni reale, produse prin puterea Duhului Sfânt? Dar să nu tragem încă nicio concluzie. Înainte de a face acest lucru, să pătrundem în labirintul atât de întortocheat și dificil al miracolelor moderne, pornind de la câteva texte biblice:

„Căci se vor scula Christoși mincinoși și proroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință chiar și pe cei aleși” (Matei 24:24).

„Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă unii se vor lepăda de credință ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor” (1 Timotei 4:1,2).

„Săvârșea semne mari și minuni (fiara cu coarne de miel n.n.) până acolo că făcea să se pogoare foc din cer pe pământ în fața oamenilor. Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei” (Apocalipsa 13:13,14).

„Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci care fac semne nemaipomenite…” (Apocalipsa 16:13,14).

Pătrunzând în acest uriaș labirint al minunilor, să încercăm să înțelegem ce sunt minunile, care este originea lor, cum putem deosebi o minune divină de una satanică și în ce măsură minunile reprezintă un semn al timpului sfârșitului.

Goana după senzațional

Fie că se află în intimitatea căminului său, fie în societate, omul secolului al XXI-lea aleargă mereu după senzațional. Conform legii cererii și ofertei, pe această slăbiciune a omului modern se bazează majoritatea programelor oferite de televiziunile comerciale. Alergând după senzațional, oamenilor li se oferă senzaționalul în diferite ambalaje, care mai de care mai atrăgătoare.

În ciuda instruirii sale și a progresului tehnico-științific, în ființa umană a rămas ceva nedefinit care o atrage spre lucruri inedite și ieșite din monotonia vieții cotidiene. Este adevărat că datorită creșterii cunoștinței și exploziei informațiilor, omul modern a devenit mult mai sceptic și mai rezervat față de ceea ce numim miracol.

Totuși, goana după senzațional există și omul veacului nostru cade ușor în capcanele lui. La întrebarea: Ce este un miracol? sunt date câteva răspunsuri clasice. Iată două dintre ele:

1) Minunea este un fenomen pe care nu-l putem explica și înțelege, un fenomen supranatural. Definiția nu este completă, deoarece ceea ce pentru unii este un fenomen obișnuit și explicabil, pentru alții poate fi un miracol neînțeles.

Dacă pentru lumea civilizată televizorul, internetul și telefonul mobil sunt lucruri obișnuite pe care nu le considerăm minuni, cu totul altfel sunt privite acestea în triburile izolate din junglele Amazonului sau ale Africii.

2) Minunea este un fenomen contrar legilor naturale cunoscute. Însă nici această definiție nu este corectă din punct de vedere creștin, deoarece, în acest caz Dumnezeu, care este autorul legilor naturii, ar anula propriile legi. În privința aceasta, Domnul Christos a spus că „o împărăție dezbinată împotriva ei însăși nu poate dăinui” (Matei 12:25).

„Dumnezeu nu anulează legile Sale” – scrie un autor inspirat -, „ci lucrează continuu prin intermediul lor, folosindu-le ca instrumente. Ele nu lucrează singure. Dumnezeu este continuu la lucru în natură, care I se supune” (1).

Totuși, ce sunt minunile și în ce constau ele? Analizându-le, putem afirma că există trei căi prin care ele se pot produce:

1) Grăbirea unor procese naturale, prin adăugarea de către Creator a unui plus de energie.

2) Înlocuirea unei legi naturale cu o altă lege naturală.

3) Intervenția puterii creatoare a lui Dumnezeu.

În toate aceste cazuri, elementul comun este prezența unei puteri exterioare care se folosește de legile naturii, potrivit unei științe superioare celei umane. Întrebarea care se naște din această primă concluzie este următoarea: Această putere capabilă să facă lucruri ieșite din cotidianul vieții este unică sau nu? Este Dumnezeu singurul capabil să facă minuni sau există și o altă forță care le poate produce?

Izvorul minunilor

Să luăm aminte la două versete biblice:

„Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei, și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci care fac semne nemaipomenite…” (Apocalipsa 16:13,14).

„Arătarea lui („omul fărădelegii” n.n.) se va face prin puterea Satanei cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase” (2 Tesaloniceni 2:9).

Pentru cercetătorul atent al Cuvântului lui Dumnezeu, care acceptă în întregime adevărurile lui, faptul că în Univers există două forțe: una a binelui și alta a răului, nu reprezintă o taină. Aceste forțe nu sunt abstracte, fără personalitate și inteligență, ci ființe personale, cu voință, conștiință și afectivitate.

În veșniciile nepătrunse ale trecutului, Universul nostru era guvernat de un singur principiu; cel al iubirii. Dumnezeul dragostei nu cerea ființelor create de El nimic altceva decât iubire în cel mai curat, mai profund și mai larg sens al cuvântului. Consecința era o armonie desăvârșită între voința lui Dumnezeu, în calitate de Creator, și voința ființelor inteligente din Univers, în calitate de creaturi, armonie care aducea o stare de pace, fericire, siguranță, împlinire și libertate.

Însă în această atmosferă luminoasă apare un punct întunecat, undeva într-un colț al inimii lui Lucifer – cea mai strălucitoare, cea mai puternică și cea mai inteligentă dintre ființele create de Dumnezeu. Acolo, în cotloanele ascunse ale inimii lui, se naște primul gând păcătos, prima notă discordantă în armonia universală, prima răzvrătire a unei creaturi împotriva Creatorului.

Îngerul de lumină, de o inteligență pe care noi, oamenii, suntem incapabili să o înțelegem, se transformă treptat, în ciuda eforturilor pline de dragoste ale Dumnezeirii de a-l readuce pe calea cea bună, într-un înger de întuneric.

Lucifer („purtător de lumină”) devine Satana („împotrivitorul”), Diavolul, Belzebub, Mamona, Prințul întunericului, „tatăl minciunii” și, în cele din urmă, la piciorul crucii de pe Golgota, el devine ucigașul Fiului lui Dumnezeu.

Astăzi, deși nevăzut și negat de omul supercivilizat al secolului al XXI-lea, el se află în spatele fiecărui gând necurat semănat în mințile oamenilor, al fiecărui cuvânt aspru și al fiecărei fapte egoiste. De ce îngăduie Creatorul să se dezvolte o astfel de forță a răului în Univers? Acesta este un alt subiect care merită o tratare separată. Am subliniat existența acestei forțe uriașe a răului – a două după cea a lui Dumnezeu – deoarece ea este capabilă să producă tot felul de minuni, semne și manifestări miraculoase.

O cunoaștere clară a ceea ce este și poate face Satana – acest înger de lumină devenit prinț al întunericului – este deosebit de importantă pentru înțelegerea subiectului de care ne ocupăm. Dacă ceea ce cunoaștem despre Satana se rezumă doar la niște imagini naive, în care acesta este zugrăvit ca un monstru negru, cu coadă, copite, coarne și aripi, înseamnă că suntem foarte vulnerabili și gata să cădem în capcanele sale.

Niciun verset biblic nu ne permite să minimalizăm inteligența, abilitatea, viclenia și puterea extraordinară pe care le deține acest înger căzut. În descrierea făcută de profetul Ezechiel îngerului de lumină de altă dată citim:

„Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe… Timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua în care ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine” (Ezechiel 28:12‑15).

Luând în discuție problema minunilor și a posibilității ca ele să aibă și o origine satanică, sunt necesare trei precizări sprijinite pe Sfânta Scriptură:

1) Satana poate face minuni.

Despre „omul fărădelegii” – simbolul religiei apostate – care urma să apară în istorie, apostolul Pavel precizează că „arătarea lui se va face prin puterea Satanei cu tot felul de minuni, semne și puteri mincinoase” (2 Tesaloniceni 2:3,9).

Iar Apocalipsa, vorbind despre plaga a șasea, precizează: „Apoi am văzut ieșind din gura balaurului, și din gura fiarei, și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci care fac semne nemaipomenite…” (Apocalipsa 16:13,14).

2) Minunile pe care nu le poate înfăptui, Satana le contraface. El este marele înșelător, marele iluzionist.

Există o limită peste care Satana nu poate trece, fie din cauza puterilor sale limitate, fie din cauza limitelor pe care i le pune Creatorul. Atunci când nu poate realiza o minune, el cheamă în ajutor iluzia și înșelăciunea, contrafăcând lucrarea pe care nu o poate face în mod real.

Exemplul biblic al celor zece urgii revărsate asupra Egiptului în ajunul exodului poporului evreu ne arată că, într-adevăr, există o limită a puterilor celui rău. Vrăjitorii egipteni nu au reușit să imite decât primele două urgii. În fața celei de-a treia, ei au fost obligați să recunoască public: „Aici este degetul lui Dumnezeu” (Exodul 8:18,19).

Înșelăciunea este prezentă și în cazul multor vindecări spectaculoase. Satana are puterea de a trimite anumite boli asupra oamenilor și tot el le poate retrage, dând impresia unor minuni de vindecare, care au efectul de amăgire a oamenilor.

Criteriul lăsat de Mântuitorul cu privire la deosebirea profeților falși de cei adevărați: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:15‑20) este perfect valabil și în cazul vindecătorilor de ocazie de care este plină lumea noastră. Așa-zișii vindecători în Numele lui Iisus trebuie să treacă testul „roadelor”: rodul propriului lor caracter și rodul vizibil în viața celor pe care ei pretind că i-au vindecat.

Într-o carte a lui Kathryn Kuhlman, o vindecătoare notorie din secolul al XX-lea, autoarea relatează câteva minuni de vindecare săvârșite înaintea unor săli arhipline. Am fost surprins în mod neplăcut de ceea ce se întâmpla în viața celor vindecați. Astfel, un om vindecat de o boală gravă face primul său drum spre un magazin, de unde comandă o garnitură nouă de mobilă, înainte chiar de a-și anunța familia de minunea care s-a produs cu el. Un tânăr care nu mai putea face sport din cauza unor probleme de sănătate la un picior, prima sa grijă după vindecare este aceea de a se înscrie din nou într-o echipă de baschet. Oare aceasta este dovada vindecării depline?

Din relatarea minunii vindecării celor zece leproși, înțelegem care ar trebui să fie „rodul” adevărat al acesteia: recunoștința față de Dumnezeu și începutul unei vieți noi, trăite după principii noi și într-o ascultare de voința lui Dumnezeu.

Atunci când vindecările spectaculoase, atât de prezente în bisericile charismatice și atât de popularizate pe internet, nu îl conduc pe om la pocăință și la o viață nouă în Christos, să fim siguri că ele nu își au originea în Dumnezeu, ci în puterile răului. Toate minunile săvârșite de Iisus Christos au urmărit nu doar vindecarea fizică, ci în primul rând pe cea a sufletului. „Iată că te-ai făcut sănătos” – îi spune Domnul slăbănogului de la scăldătoarea Betesda -, „de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14).

3) Satana nu poate da viață.

Oricâtă putere ar avea ca fost înger de lumină care stătea în prezența lui Dumnezeu, Satana nu poate nici crea, nici nu poate da viață. Aceasta este o prerogativă care Îi aparține doar lui Dumnezeu. În acest caz, deoarece el nu poate face o minune reală, se folosește de iluzie și înșelăciune.

Am amintit aceste câteva aspecte legate originea unor minuni deoarece suntem în plină confruntare între forțele răului și cele ale binelui. Urmărind cu atenție evenimentele din lume, constatăm o înmulțire fără precedent, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a unor așa-zise redeșteptări religioase, care imită cele petrecute cu două milenii în urmă în timpul Rusaliilor. În fața acestor provocări, îndemnul Mântuitorului este cu atât mai prețios: „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36).

Minuni care durează… trei zile

Între anii 1964‑1967, Indonezia a cunoscut fiorii unei mari redeșteptări religioase. Faptele neobișnuite pe care le-am relatat la început sunt doar câteva dintre „miracolele” care au zguduit lumea de atunci. În acei ani, unii indonezieni de origine mahomedană sau din alte religii păgâne, impresionați de minunile văzute, s-au convertit la creștinism.

Care este însă situația actuală? Conducătorii bisericilor creștine din acea zonă au constat cu tristețe că mulți dintre cei ce aderaseră la creștinism nu erau în realitate convertiți. Astăzi, mulți dintre cei convertiți la creștinism în acea perioadă și care mai trăiesc nu mai sunt creștini. După ce a trecut isteria acelor ani efervescenți, după ce valul miracolelor s-a liniștit, dorința după idealurile înalte creștine s-a stins.

Acesta nu este un caz izolat. Istoria contemporană cunoaște una dintre cele mai fierbinți perioade ale sale din acest punct de vedere. YouTube este plin de filmulețe având ca temă vindecări spectaculoase săvârșite în săli arhipline de vindecători celebri. „După roadele lor îi veți cunoaște” pe adevărații profeți și adevărații vindecători – spunea Mântuitorul (Matei 7:15‑20).

Primul „rod” pe care ar trebui să-l observăm la un vindecător este cel al caracterului său. Trăiește el în conformitate cu voința lui Dumnezeu? Sau trăiește după propriile porniri ale firii pământești? Învață el pe cei din jur ascultarea de Legea lui Dumnezeu, conducându-i la Christos și la Scripturi, sau ei pun înaintea oamenilor doar niște porunci omenești?

Ce fel de influența au învățăturile, cuvintele și faptele lor asupra celor din jur? Soliile lor conduc la adevărată pocăință sau încurajează la continuarea unei vieți păcătoase?

Există vreo urmă de egoism sau mândrie în ei? Urmăresc ei prin tot ceea ce fac și spun doar slava lui Dumnezeu, uitând de ei înșiși, sau în centrul atenției se află propria lor persoană?

Acestea sunt doar câteva întrebări pe care orice om sincer trebuie să și le pună când se confruntă cu apariția unor pretinși profeți sau vindecători prezenți în redeșteptările religioase moderne.

În general, minunile de vindecare sunt folosite ca argument în favoarea atestării originii divine a unei redeșteptări religioase. Însă trebuie să fim foarte atenți cu astfel de argumente, deoarece minunile nu reprezintă în ele însele dovada aprobării lui Dumnezeu. Dacă ele ar fi o dovadă a lucrării divine în cadrul unei religii, atunci ar fi logic să credem că religiile păgâne sunt aprobate de Dumnezeu, căci în sânul lor se produc multe minuni.

În Faptele Apostolilor ni se vorbește despre un oarecare Simon, ale cărui minuni uimeau întregul popor: „Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte și ziceau: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu care se numește mare”. Îl ascultau cu luare aminte pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui” (Fapte 8:10,11).

Era Simon un om al lui Dumnezeu, un profet trimis de cer? Categoric, nu! Totuși, aprecierea publică era cu totul alta. În realitate, Simon lucra cu puterea lui Satana, al cărui slujitor era. A fost nevoie de intervenția diaconului Filip, apoi a apostolilor Petru și Ioan, pentru ca adevărul să iasă la lumină și poporul să fie ferit în continuare de amăgirile Diavolului.

Nu, minunile nu reprezintă un certificat al autenticității unei religii, al unui profet, al unui vindecător sau al unei mișcări de redeșteptare religioasă. Scripturile nu ne relatează nicio minune săvârșită de Ioan Botezătorul și, cu toate acestea, el este considerat de Iisus ca fiind cel mai mare profet al tuturor timpurilor (Luca 7:28).

Dumnezeu poate face minuni și le face în situații speciale. Însă minunile nu reprezintă modul Său obișnuit de a lucra. Minunile sunt fapte excepționale făcute de Dumnezeu în împrejurări excepționale, cu un scop bine definit: răspândirea Evangheliei și întoarcerea oamenilor la pocăință.

Concluzii

Subiectul în discuție nu ar fi meritat o atenție atât de mare, dacă Cuvântul lui Dumnezeu nu ne-ar fi atenționat cu privire la creșterea spectaculoasă a acestor fenomene în imediata apropiere a revenirii Mântuitorului. Simțind că istoria se va încheia curând și că termenul hotărât de Creator până la distrugerea definitivă a răului se apropie cu pași repezi, Satana își dublează eforturile pentru a-i amăgi pe oameni și a mări confuzia în care se zbate omenirea.

Din bogatul său arsenal de luptă împotriva adevărului fac parte și minunile. Diavolul știe prea bine că, în setea lui după senzațional, omul modern este foarte receptiv la tot ce înseamnă supranatural, fiind ușor de manipulat și condus pe o cale greșită.

Am relatat la început de cazul așa-zisei învieri a unui inginer al fabricii Reynolds Aluminium din Longview, SUA. Cazul a fost relatat cu mult entuziasm pe paginile de orientare charismatică a revistei „Voice”. Un pastor a investigat cazul și a avut o întrevedere cu Allan Freund, eroul „înviat”. Iată ce a mărturisit acesta: „Nu cred că am murit în urma accidentului. Am primit îngrijire medicală și mi s-a făcut respirație artificială, deci am respirat tot timpul. Nu am avut niciun picior rupt.”

Această mărturie a celui „înviat” contrazice radical afirmațiile revistei „Voice”. Inginerul Allan Freund este total nemulțumit de faptul că însănătoșirea lui a fost pusă pe seama unei minuni.

Dacă citim cu atenție textele biblice referitoare la înmulțirea minunilor în perioada premergătoare revenirii lui Christos, ne atrag atenția câteva expresii: „proroci mincinoși” (Matei 24:24), „duhuri înșelătoare” (1 Timotei 4:1,2) și „puteri mincinoase” (2 Tesaloniceni 2:9).

Toate aceste expresii au un element comun: minciuna. Scopul ei? Să abată atenția oamenilor într-o direcție greșită, atunci când întreaga ființă umană ar trebui să se concentreze pentru pregătirea în vederea întâlnirii cu Mântuitorul lumii.

Dacă existența minunilor false, de origine satanică, este o realitate, oare ar trebui să negăm însăși ideea de miracol? Categoric, nu! Noi credem că un Dumnezeu atotputernic poate și va face lucruri minunate pentru Biserica Sa, dincolo de puterea noastră de înțelegere. Însă El va apela la minuni doar în condiții excepționale. Când se poate face ceva pe cale naturală, Dumnezeu nu folosește supranaturalul. Noi credem în minuni. În adevăratele minuni care își au originea în Dumnezeu. Însă cea mai mare minune, care le întrece pe toate celelalte, este minunea nașterii din nou.

Apa se transformă în vin, iar oamenii rămân uimiți văzând minunea. Dar oare nu este o minune mai mare transformarea unui caracter? Bolnavii sunt vindecați, iar presa și internetul răspândesc în lume sute și mii de astfel de știri. Dar oare nu este o minune mai mare aceea a vindecării unui bolnav spiritual, înlănțuit zeci de ani de poftele și patimile sale degradante? Nu este mai senzațional să vezi un astfel de om, lipsit altă dată de speranța vieții veșnice, cum își ridică ochii scânteind de speranță spre cer?

Morții înviază și minunile înșelătoare produc fiori de teamă între oameni. Dar oare nu este o minune mai mare să vezi cum dintr-un om mort în păcat înviază un om nou în Christos? Pâinile se înmulțesc, hrănind gurile înfometate ale oamenilor. Dar oare nu este o minune mai mare aceea de a avea „Pâinea vieții” și de a o vedea înmulțindu-se pentru toți cei flămânzi după neprihănire?

Ce sunt acestea: minuni ale timpurilor biblice? Nu, ci ele sunt minuni ale zilelor noastre, petrecute zi de zi între noi. Însă dincolo de toate acestea, noi așteptam împlinirea celei mai mari minuni a tuturor timpurilor: minunea revenirii în slavă a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Christos. Semnele timpului ne arată că avem toate șansele să vedem cu ochii noștri împlinindu-se această minune mult așteptată de creștinii tuturor timpurilor.

„Amin! Vino, Doamne, Iisuse!”

Apocalipsa 22:20

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Testimonies” vol. 8