Ilustrații despre prima venire a lui Iisus
Misiunea Apollo
După reușita misiunii Apollo 11, în care oamenii au pășit pentru prima dată pe Lună, John Kennedy a afirmat că aceasta a fost cea mai măreață săptămână după săptămâna Creației. Însă președintele american a pierdut din vedere că cea mai măreață săptămână de după Creație a fost cea în care Domnul Iisus a coborât pe planeta noastră, născându-Se în ieslea Betleemului.
În căutarea unei soții
Soren Kierkegaard, marele teolog danez, relatează povestea unui prinț care căuta o fecioară potrivită pentru a-i fi regină. Într-o zi, în timp ce trecea prin satul în care îl trimisese împăratul cu treabă, ochii i s-au oprit asupra unei fete prea-frumoase din sectorul sărac al acelui loc. În zilele ce au urmat, nu de puține ori a avut ocazia să o mai vadă pe acea tânără frumoasă, de care până la urmă s-a și îndrăgostit.
Toate bune și frumoase, doar că nu știa cum să-i ceară mâna. Ar fi putut să-i poruncească să se căsătorească cu el, dar chiar și un prinț își dorește ca mireasa lui să consimtă liber și nesilită de nimeni să-i fie soție. De asemenea, ar fi putut să se îmbrace în uniforma cea mai frumoasă și să meargă la fată acasă cu trăsura regală trasă de șase cai.
Dar, dacă ar fi procedat așa, atunci nu ar fi putut fi sigur că tânăra îl iubește sau doar e copleșită de splendoarea regală. Prințul a venit însă cu o altă soluție: Și-a dezbrăcat roba regală, s-a mutat în sat, intrând nu cu coroana pe cap, ci îmbrăcat în straie țărănești, a trăit în mijlocul sătenilor, cunoscându-le grijile și preocupările, și învățându-le limba. Cu timpul, tânăra a ajuns să îl iubească pentru caracterul lui și pentru că el o iubise mai întâi.
Culegere de Lori Balogh



