Ilustrații despre Providența lui Dumnezeu
Naufragiatul
Pe apele Oceanului Pacific naviga un vapor. Întâmplarea face ca o furtună să scufunde vaporul împreună cu o mare parte dintre pasageri. Cei câțiva care au scăpat s-au prins de bucăți plutitoare care s-au lăsat purtate de curenți.
Un supraviețuitor al acestei nenorociri reușește să ajungă pe o insulă destul de mică. Oarecum fericit că a scăpat, omul încearcă să-și asigure un trai, cercetând insula, căutând mâncare și bineînțeles construind un adăpost pe malul apei din crengi și iarbă.
„Este destul de bine” – gândea omul. „Am găsit hrană, am o locuință și voi aștepta ca în curând să treacă un vapor să mă ia.”
Însă trecu o zi, trecură două, apoi o săptămână, două, trei, și omul era tot pe insulă, singur, hrana fiind formată din fructe și uneori ouă crude furate de la păsările insulei. Speranța de a veni vreun vapor dispăruse cu totul, realizând că se găsește pe o insula izolată a oceanului și șansele sunt minime.
În singurătatea și disperarea lui, omul strigă la Dumnezeu după ajutor. Și în fiecare zi își lua timp să se roage la Dumnezeu, poate, poate va primi ajutor și vreun vapor își va face apariția. Timpul trecea și omul era tot pe insulă, ca un sălbatic.
Într-o zi, ducându-se după mâncare, găsi hrană din belșug și fericit atât cât putea fi având în vedere situația, se întoarse la colibă, însă o găsi arzând. Nu putea înțelege cum a luat foc, însă în disperarea sa strigă către Dumnezeu:
„De ce Doamne? Nu mi-e de ajuns că m-ai părăsit aici, acum îmi și dai foc la locuință? Nu e viața destul de grea și așa? De ce?”
Se întinse deznădăjduit pe jos și se uita cum coliba ardea. Ce șanse avea să se întoarcă în civilizație, cu un Dumnezeu care nu ascultă rugăciunile oamenilor? Și rămase așa întins, foamea îi trecuse în deznădejdea sa și adormi. În câteva ore, omul se simți strigat și luat la palme.
Se sculă surprins și realiză că era înconjurat de oameni și putea comunica cu ei. Omul nu văzuse niciun vas în apropiere. Oare cum de știuseră cei de pe vapor că el era pe insulă? Așa că îi întrebă:
„De unde ați știut că eu sunt naufragiat aici?” Răspunsul veni plin de uimire:
„Păi nu ai semnalizat tu prin focul de pe plajă?”
Morala: Asemenea omului din poveste și noi suntem de multe ori nemulțumiți de ceea ce face Dumnezeu, deși nu știm că de multe ori aparentul rău este spre binele nostru.
Albert Schweitzer
Într-o lucrare autobiografică, doctorul Albert Schweitzer povestește despre cât de greu i-a fost până și-a găsit calea și rostul vieții. La început, s-a hotărât să se dedice artei și științei, însă nu i-a fost deloc ușor să-și găsească câmpul de activitate. Apoi s-a ocupat de copiii orfani, dar nu a reușit. Mai târziu, s-a ocupat de prizonierii eliberați, dar nici aici nu a avut satisfacții.
În 1904, a găsit pe biroul său un buletin publicat de Societatea Misionară din Paris. L-a pus deoparte pentru a se ocupa de treburile sale, când, deodată, i-a atras atenția un articol intitulat: „O nevoie a misiunii din Congo.”
Articolul arăta câtă nevoie era de oameni care să ajute lucrării din acea țară africană. Autorul articolului își exprima convingerea că unii dintre cei asupra cărora Dumnezeu privise vor fi mișcați de acest apel și vor răspunde chemării.
Terminând de citit articolul, Albert Schweitzer își reluă liniștit lucrul. Ulterior el a mărturisit că din acel moment a știut ce are de făcut, căci își găsise rostul vieții. Din acel moment el și-a început viața de consacrare după voia lui Dumnezeu.
Frumoasa lucrare făcută de el în Congo a pornit de la un banal buletin informativ pus de cineva pe biroul său. Oare cel care a pus acel buletin informativ a știut vreodată câte roade a adus acel simplu gest?
Culegere de Lori Balogh
