Sabatul biblic și pseudo-sabatul

Sabatul biblic și pseudo-sabatul

Doctrina despre Sabat este o doctrină specifică Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. În acest punct credința adventistă se deosebește de cea a majorității creștinătății (vezi Exodul 20:8‑11).

„Adventiștii de ziua a șaptea cred că binefăcătorul Creator, după cele șase zile ale Creației S-a odihnit în cea de-a șaptea zi și a instituit Sabatul pentru toți oamenii, ca un monument de aducere aminte al Creației. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea zilei a șaptea ca zi de odihnă, de închinare și slujire, în armonie cu învățătura și practica lui Iisus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de o plăcută comuniune cu Dumnezeu și între credincioși. El este un simbol al răscumpărării în Christos, un semn al sfințirii noastre, o dovadă a loialității și o pregustare a viitorului nostru veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legământului dintre El și poporul Său. Păzirea deplină a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus de soare până la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare și răscumpărătoare ale lui Dumnezeu” (Puncte fundamentale, 19).

Etimologia: Cuvântul „Sabat” vine din limba ebraică, însemnând zi de odihnă. La evrei, ziua a șaptea era singura zi care purta un nume. Toate celelalte zile erau identificate prin ziua întâi, ziua a doua, ziua a treia etc.

Expresii sub care apare Sabatul în Biblie

1) Sabat (vezi Exodul 16:23);

1) Ziua Sabatului (vezi Exodul 35:3);

3) Ziua a șaptea (vezi Exodul 35:2);

4) Sabatele Mele (vezi Exodul 31:13);

5) Sabatul Domnului (vezi Leviticul 23:3);

6) Ziua Mea cea sfântă (vezi Isaia 58:13);

7) Ziua Domnului (vezi Apocalipsa 1:10).

Originea Sabatului

Ideea că porunca de a păzi Sabatul zilei a șaptea a fost dată doar evreilor și că ea există doar de la darea Legii pe Sinai este o prejudecată. Biblia ne descoperă faptul că Sabatul a fost dat omului înainte de căderea în păcat, înainte de a se naște poporul evreu. Sabatul a fost instituit în Eden, înainte de apariția păcatului pe pământ, ca un memorial al Creației (vezi Geneza 2:2‑3).

Trei amănunte importante:

1) Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea;

2) El a binecuvântat Sabatul;

3) El a sfințit Sabatul (l-a pus deoparte pentru un scop sfânt).

Consecințe:

1) Sabatul este universal. Fiind dat primei perechi de oameni, el a fost dat întregii omeniri, nu unui singur popor.

2) Sabatul este veșnic. Fiind dat înainte de căderea omului în păcat, când nu exista moarte, Sabatul era o sărbătoare veșnică pentru toate generațiile de oameni care s-ar fi născut.

3) Sabatul este independent de Planul de Mântuire.

Scopul Sabatului

1. Memorial al Creației (vezi Exodul 20:11; Psalmul 111:4);

2. Simbol al eliberării din robie (vezi Deuteronomul 5:15);

3. Semn de identificare între adevăratul Dumnezeu și adevăratul Său popor (vezi Ezechiel 20:12,20; Exodul 31:13,17);

4. Semn al sfințirii (vezi Exodul 31:13; Ezechiel 20:12);

5. Semn al loialității față de Dumnezeu (vezi Exodul 16:4,23,26,29‑30);

6. Zi de cult și de comuniune (vezi Isaia 56:6‑7; 66:23);

7. Simbol și pregustare a odihnei mântuirii (vezi Evrei 4:9‑11).

Dovezi ale existenței Sabatului înainte de Sinai

1. Mărturia lui Iisus: Sabatul a fost făcut pentru om (omenire -vezi Marcu 2:27‑28);

2. Existența ciclului săptămânal încă de la începuturile istoriei (vezi Geneza 8:10‑12; 29:27);

3. Căderea manei în timpul Exodului, înainte de darea Legii pe Sinai (vezi Exodul 16).

Christos și Sabatul

1. El se numește pe Sine „Domn al Sabatului” (vezi Marcu 2:28).

2. El a luat parte la serviciile divine din sinagogă în Sabat (vezi Luca 4:16).

3. El îi învăța pe oameni în Sabat (vezi Luca 4:31).

4. El îi vindeca pe bolnavi în Sabat (vezi Matei 12:10‑12).

5. El a dezlegat Sabatul de tradițiile omenești (vezi Ioan 5:18). De observat: A dezlega nu înseamnă a desființa, ci a elibera (vezi Matei 5:17‑19).

6. El a fost preocupat de păzirea Sabatului și după înălțarea Sa la cer (vezi Matei 24:20).

7. El a pecetluit lucrarea răscumpărării noastre prin odihna Sa în mormânt într-o zi de Sabat, după cum a pecetluit lucrarea Creației odihnindu-se în ziua a șaptea.

Isus a păzit Sabatul nu în felul în care o făceau oamenii religioși ai timpului, plini de prejudecăți și tradiții omenești, ci așa cum o cere adevăratul spirit al Legii divine.

Sabatul în Biserica primară

1. Cu ocazia morții și îngropării lui Iisus, ucenicii și-au întrerupt pregătirile pentru îngropare, „odihnindu-se după Lege” (vezi Luca 23:56; 24:1).

2. La mulți ani după înălțarea lui Christos la cer, apostolii au continuat să respecte Sabatul, să predice în Sabat, să conducă servicii divine în Sabat (vezi Fapte 13:14,44; 16:13; 17:2; 18:4,11).

3. Spre sfârșitul secolului întâi, apostolul Ioan, scriind cartea Apocalipsa, vorbește de ” ziua Domnului” (vezi Apocalipsa 1:10). „Ziua Domnului” nu poate fi interpretată ca fiind duminica, deoarece în secolul întâi d.Ch. nu se cunoștea acest termen pentru prima zi a săptămânii, care era cunoscută în lumea păgână ca fiind „ziua soarelui”.

Dacă Iisus a spus că El este „Domnul Sabatului ” (vezi Marcu 2:28), este logic să considerăm că ziua Domnului este Sabatul Domnului, nu o altă zi.

Pseudo-sabatul (duminica)

Schimbarea zilei de odihnă în Biserica creștină s-a produs treptat, având mai multe cauze. Primele informații cu privire la creștini care au păzit duminica le avem din secolul al doilea.

Motive invocate pentru schimbarea zilei de odihnă:

1) Duminica este ziua învierii Mântuitorului;

2) Creștinii nu doreau să fie confundați cu iudeii, din cauza persecuțiilor la care erau supuși de către romani.

3) Duminica era deja o zi de sărbătoare în lumea păgână sub numele de „dies solis”- „ziua soarelui”.

Prima lege duminicală civilă: 7 martie 321, dată de împăratul Constantin cel Mare, având un scop politic: menținerea unității imperiului.

Schimbarea zilei de odihnă a fost profetizată cu mult timp înainte în Biblie (vezi Fapte 20:29‑30; Daniel 7:25).

Restaurarea Sabatului (vezi Isaia 58:12‑14; 56:2‑8; Apocalipsa 14:6‑12)

În ultima perioadă a istoriei omenirii, Biblia prezice o restaurare a păzirii adevăratei zile de odihnă. Spărtura făcută în Legea lui Dumnezeu prin desființarea Sabatului zilei a șaptea urma să fie reparată de către Dumnezeu prin intermediul unei biserici cu o misiune specială – Biserica Rămășiței.

Unul dintre semnele distinctive ale acestei biserici este și păzirea adevăratei zile de odihnă, în contrast cu restul creștinătății care serbează sabatul fals, stabilit de om și nu de Dumnezeu (vezi Apocalipsa 14:12).

Sabatele ceremoniale

Evreii aveau în calendarul lor religios, în afară de Sabatele săptămânale, și o serie de sabate ceremoniale, care nu erau legate de ciclul săptămânal, ci de ceremoniile de la templu. Biblia face o distincție clară între aceste sabate, numindu-le „sabatele voastre”, în contrast cu Sabatul zilei a șaptea, numit „Sabatul Domnului”.

Sabatul Poruncii a patra are caracter veșnic și universal, făcând parte din Legea morală, pe când sabatele ceremoniale au avut un caracter temporar și local, făcând parte din legea ceremonială, abrogată prin jertfa Mântuitorului (vezi Leviticul 23:7,8,21,24,25,27,28,32,35,36,38; Coloseni 2:14).

Lori Balogh