O lume în agonie

O lume în agonie

„Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.”

Apocalipsa 12:12

Oare ce ne rezervă viitorul? Cum va arăta lumea de mâine? La ce trebuie să ne așteptam în zilele, lunile și anii care vor urma? Iată câteva întrebări, uneori exprimate, alteori rămase undeva în străfundul ființelor noastre.

Acum, când scriu aceste gânduri (sfârșitul lunii martie 2011), au trecut aproape trei luni din noul an. Deja câteva nenorociri majore au lovit frumoasa „planetă albastră”: inundațiile fără precedent din Australia și America de Sud, revoluțiile din țările arabe, cutremurul devastator din Noua Zeelandă, cutremurul și dezastrul produs de tsunami din Japonia, catastrofa nucleară de la centrala din Fukushima, războiul din Libia…

Am enumerat doar câteva dintre cele mai mari nenorociri care au lovit pământul, fără să le mai luăm în considerare pe cele care aparțin cotidianului. Și este doar începutul noului an… Este numai firesc să ne întrebăm: La ce trebuie să ne mai așteptam în zilele care vor urma?

Pentru cel care se apleacă asupra Cuvântului lui Dumnezeu cu sinceritate, ceea ce se întâmplă acum pe pământ nu reprezintă o surpriză. Criza globală în care am făcut deja primii pașii era prevăzută în Scripturi. În mai multe locuri din Cuvântul lui Dumnezeu suntem atenționați că înainte de revenirea Domnului Christos pe pământ, va fi o vreme de strâmtorare cum nu a mai fost în întreaga istorie a omenirii:

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta” (Daniel 12:1).

„Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi” (Matei 24:21).

De când a început istoria păcatului pe planeta noastră, au existat întotdeauna crize de tot felul. Întotdeauna au existat dezastre naturale, războaie, epidemii, și foamete. Legându-se de acest lucru, mulți încearcă să contrazică ideea că acum omenirea se află într-o criză fără precedent.

Am avut ocazia să discut despre acest subiect cu un preot care avea o viziune largă asupra vieții și Bibliei. Una dintre afirmațiile lui mi-a rămas în memorie pentru tot restul vieții: „Da, întotdeauna au fost cutremure de pământ, dar niciodată ca astăzi. Întotdeauna a fost foamete, dar niciodată ca astăzi. Întotdeauna au fost războaie, dar niciodată ca astăzi… Cred că revenirea Mântuitorului este foarte aproape” – afirma preotul.

Într-adevăr, criza pe care o traversăm este unică prin complexitatea ei. Este asemenea unui cancer cu multiple rădăcini. Iată câteva dintre componentele crizei actuale:

– Criza economică. Despre ea se vorbește până la intoxicare pe toate canalele media. Economiile multor state se află în pragul colapsului, nu pentru că nu mai au puterea de a produce, ci pentru ca nimeni nu mai are nevoie de produsele respective. Rezultatul? Sărăcie, șomaj, foamete…

– Criza financiară. Propoziția care se aude cel mai des în aceste timpuri este: „Nu mai sunt bani!” Oare e adevărat că nu mai sunt bani? Oare au dispărut subit sau i-a distrus cineva? Nu, cu siguranță că banii nu sunt mai puțini decât acum câțiva ani. Ei sunt tot atâția, dacă nu chiar mai mulți… Problema este că ei nu mai circulă, stând grămadă prin bănci, saltele, sertare și seifuri, asemenea talantului îngropat din parabola Domnului.

– Criza mediului. Astăzi până și copii de grădiniță știu de poluare și încălzire globală. Ceea ce este mai îngrijorător pentru omenirea secolului al XXI-lea este pericolul unui dezastru nuclear de proporții în fața căruia nu există nicio protecție reală. În lume există aproximativ 440 de centrale nucleare în funcțiune, alte 65 în construcție și alte aproximativ 200 în faza de proiect. Multe dintre aceste centrale sunt vechi, având la bază o tehnologie depășită, oricând fiind posibil un dezastru nuclear.

– Criza alimentelor. Se vorbește tot mai mult despre o iminentă criză alimentară. Se pare că resursele alimentare se împuținează, iar astăzi, dintr-o populație de peste opt miliarde de locuitori, circa un miliard trăiește într-o sărăcie lucie, sub limita subzistenței. Ce se va întâmpla când populația va crește? Nu e greu să ne imaginăm: alimente din ce în ce mai puține și din ce în ce mai scumpe. Iar când oamenii sunt înfometați, sunt capabili de orice…

– Criza demografică. Până în jurul anului 1800 populația globului nu a depășit cifra de un miliard de locuitori. În doar un secol, în 1927, populația globului s-a dublat, ajungând la două miliarde. După numai 50 de ani, în 1974, populația s-a dublat din nou, ajungând la patru miliarde de locuitori. După numai 13 ani, în 1987, populația a crescut cu încă un miliard. Începând cu 1987, la fiecare 12 ani, la populația globului se mai adaugă încă un miliard, ajungând în acest an (2011) la cifra de șapte miliarde.

Și toată această creștere demografică a avut loc în ciuda celor două războaie mondiale cu zecile milioane de victime, în ciuda numeroaselor războaie locale și a măsurilor drastice luate de China cu privire la controlul nașterilor (China este statul a cărui populație numără peste un miliard de locuitori).

– Criza energetică. Astăzi încă ne bucurăm de beneficiile aduse de gazele naturale și de petrol. Chiar dacă sunt din ce în ce mai scumpe, ele încă există. Dar ce se va întâmpla când aceste resurse vor seca? E greu de imaginat viața în astfel de condiții…

Dacă la toate acestea adăugăm și criza morală în care se afundă societatea omenească, putem spune fără să greșim că, într-adevăr, lumea se află în agonie. Și aceasta nu este doar concluzia bisericii, care multă vreme a fost acuzată că este alarmistă, ci este concluzia oamenilor de știință, a specialiștilor și a oamenilor politici care conduc lumea. Care este cauza care a adus lumea în pragul colapsului?

În 28 ianuarie 1986, din Kap Kennedy, Florida, a fost lansată într-o nouă misiune naveta spațială Challanger. Soarele de abia răsărise, era frig și cerul era senin. Ziua se arăta foarte frumoasă, iar naveta se pregătea pentru al 25‑lea zbor. Echipajul era format din șapte persoane, cinci bărbați și două femei, o echipă tânără, multirasială și multiconfesională.

Era adunată o mare mulțime de spectatori, printre care se aflau părinții și rudele astronauților, aflați în tribuna oficială. Într-o liniște impresionantă a început numărătoarea inversă: 5, 4, 3, 2, 1, 0… Naveta era lansată, înălțându-se maiestos spre cer. Toți spectatorii zâmbeau, bucurându-se de reușita decolării care decursese bine.

Singurii care erau neliniștiți erau inginerii care se opuseseră lansării. După părerea lor, la o temperatură de sub 0* C, ar fi trebuit să fie schimbate garniturile rezervoarelor. Ei insistaseră pe lângă NASA în acest sens, știind că cea mai sofisticată tehnică trebuie să se supună unor legi de neschimbat. Însă oficialitățile, la fel ca și în cazul lansării la apă a Titanicului de altă dată, nu au vrut să ia seama la avertisment.

Pe cer se vedea doar o frumoasă dâră albă și luminoasă, totul părând a fi în ordine. Dar în secundă 73 de la lansare, o bubuitură puternică a făcut ca zâmbetele și bucuria de pe fețele celor de la sol să dispară. O liniște de vreo 40′ s-a așternut între spectatori, până ce, cu o voce sugrumată de emoție, un comentator NASA a anunțat: „Am primit un raport de la centrul de zbor: naveta a explodat.”

Acesta este unul dintre cele mai tulburătoare accidente din istoria zborurilor în cosmos. A fost însă o tragedie care se putea evita. Cum? Dacă oficialii care au coordonat zborul ar fi luat în serios avertismentele inginerilor. Dacă ar fi ținut seama de niște legi ale fizicii de neschimbat…

În Universul din care facem și noi parte, există o lege verificată de milenii: legea cauzei și efectului. Această lege afirmă că orice efect are (nu se poate să nu aibă!) o cauză care a produs acel efect. Sau, spus într-un limbaj mai simplu: „Nu iese fum fără foc”.

Desigur, în orice criză se caută „țapii ispășitori”. Sunt învinovățiți inginerii care au proiectat centralele nucleare, șefii de stat care declanșează războaie, bancherii care țin banii grămadă și nu-i lăsa să circule. Istoria ne-a dovedit în nenumărate rânduri că soluția rezolvării unei crize nu este să găsești un țap ispășitor. Chiar dacă l-ai găsit și l-ai eliminat, problema rămâne în continuare.

Adevărată soluție este identificarea cauzei care a produs relele și înlăturarea ei. Care este cauza tuturor relelor care se abat din ce în ce mai violent asupra pământului? Este oare Dumnezeu responsabil de ceea ce se întâmplă astăzi pe pământ? Biblia ne ajută să identificăm adevărata cauză. Iată câteva texte:

1) Iacov 1:13: „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni.”

Textul ne arată clar că nu Dumnezeu este sursa răului din lume. Nu stă în caracterul Lui să facă vreun rău ființelor create de El. El este izvorul binelui, frumosului, neprihănirii și adevărului. Din tronul Său nu izvorăște și binele și răul deopotrivă. Dacă ar fi așa, de ce ar mai fi acuzat Satana?

2) 1 Ioan 4:8: „Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.”

Dacă Biblia ar fi alcătuită doar din acest singur verset, ar fi suficient să înțelegem un lucru esențial. Textul nu spune că Dumnezeu iubește, ci ne asigură că EL este dragoste. Aceasta este natura Lui pe care nu o poate schimba: „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6).

Ce înseamnă că Dumnezeu este dragoste? În cea mai frumoasă definiție a dragostei pe care o putem găsi pe paginile Scripturii, cea din 1 Corinteni cap. 13, Pavel explică: Dragostea „nu se gândește la rău și nu se bucură de nelegiuire” (1 Corinteni 13:5,6).

Așadar, Dumnezeu nu este răspunzător de criza în care lumea se adâncește din zi în zi. Inima Sa de Creator și Tată este sfâșiată la vederea lucrurilor care se întâmplă pe pământ. Acesta este însă doar prima parte a răspunsului la întrebarea: Care este cauza tuturor relelor care se abat asupra lumii? Biblia nu se oprește aici, ci ne oferă și partea a doua a răspunsului.

3) Ieremia 2:19: „Tu singur te pedepsești cu răutatea ta și tu singur te lovești cu necredincioșia ta, și vei ști și vei vedea ce rău și amar este să părăsești pe Domnul, Dumnezeul tău și să n-ai nicio frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.”

Sunt amintite patru cauze care aduc în viața individului, a unui popor sau a lumii întregi suferința și strâmtorarea: răutatea omului, necredincioșia față de Dumnezeu, părăsirea lui Dumnezeu și lipsa temerii față de El.

Știți ce înseamnă, în esență, a fi rău, a fi necredincios față de Dumnezeu, a-L părăsi și a nu avea teamă de El? Toate se reduc la un singur lucru: călcarea Legii Sale. Aceasta este adevărata cauză a întregului șir de nenorociri abătute asupra pământului, de la căderea lui Adam până la revenirea în slavă a Domnului Christos.

4) Isaia 48:18: „O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, și fericirea ta ca valurile mării.”

Câtă durere putem citi printre rânduri! Cât de mult suferă Dumnezeu pentru neascultarea omului, și câtă compasiune manifestă El față de suferințele pe care oamenii și le trag asupra lor prin neascultare de Legea Sa. Și cât de mult dorește El să ofere lumii adevăratele valori: pacea, fericirea, mântuirea…

Privită dintr-o anumită perspectivă, istoria lumii nu este altceva decât o istorie a suferinței omenești. Însă ea mai este și o istorie a neascultării și răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu și a Legii Sale. De-a lungul timpului, Dumnezeu a folosit toate mijloacele posibile pentru a ne convinge că singura cale pentru omul păcătos de a găsi fericirea este ascultarea de voința divină, exprimată în Legea Sa.

La Sinai, Creatorul a dat poporului Său, și prin el întregii lumi, Legea scrisă de propria Sa mână. El ar fi putut să-i dicteze lui Moise această Lege. Dumnezeu însă a preferat să o scrie cu propria Sa mână, nu pe pergament, pe papirus sau pe tăblițe de lut, ci pe piatră, ca să arate prin aceasta că Legea Sa e importantă și de neschimbat.

Atmosfera în care a fost dată Legea a fost deosebită. Nu era o atmosferă de sărbătoare, nu se auzeau corurile îngerești și nu s-au întins mese festive. Dimpotrivă, manifestările naturii corespundeau solemnității momentului, arătând că Legea lui Dumnezeu nu e o joacă sau un moft, pe care omul îl poate trata cu superficialitate, ci un lucru cât se poate de serios.

Muntele era acoperit cu un nor gros, se auzeau tunete, iar cerul era brăzdat de fulgere. În tot acest timp trâmbițele sunau cu putere, iar de pe Sinai se înălța un fum gros, ca dintr-un cuptor. Locul se cutremura, iar din mijlocul norului se auzea glasul lui Dumnezeu rostind cu solemnitate Cele Zece Porunci.

Poporul a fost atât de impresionat de scenele văzute și trăite încât l-a rugat pe Moise să fie intermediarul între Dumnezeu și popor. De ce atâtea manifestări solemne? Dumnezeu dorea să imprime în cugetul poporului Său și al lumii întregi sfințenia Legii Sale, lăsând în conștiința omului o impresie care nu se poate șterge ușor.

Dacă mergem mai departe în istoria sfântă, întâlnim sanctuarul (întâi cortul întâlnirii, apoi tabernacolul din pustie, urmat de templu). Este oare întâmplător că în cea mai sfântă încăpere a sanctuarului (Sfânta Sfintelor), acolo unde doar marele preot putea intra doar o singură dată pe an, se afla Legea Celor Zece Porunci? Și prin această rânduială Dumnezeu dorea să atragă atenția asupra sfințeniei Legii Sale.

Apoi, prin lucrarea profeților Săi, Dumnezeu a readus mereu în atenția poporului Său importanța ascultării de Legea Sa. Neemia merge până acolo încât afirmă despre Dumnezeu că „i-a rugat fierbinte” pe cei care se considerau poporul Lui, să se întoarcă la Legea Lui, dar n-au vrut (vezi Neemia 9:29).

Apoi, după ce a epuizat toate mijloacele avute la dispoziție, Dumnezeu a folosit argumentul suprem pentru a-i convinge pe oameni să asculte de voința Sa: L-a trimis în lume pe unicul Lui Fiu ca să moară. Știți ce a adus cu Sine Fiul lui Dumnezeu venind în lume?

Psalmul 40:7,8: „Atunci am zis: Iată-Mă că vin! În sulul cărții este scris despre Mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, și Legea Ta este în străfundul inimii Mele.”

Un singur lucru a adus cu Sine Fiul lui Dumnezeu în această lume: dorința și hotărârea de a face voia Tatălui și de a împlini Legea Sa, căci – spunea El -, „am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17). Cât de vinovați se fac acei creștini care, sub o formă sau alta, sub un pretext sau altul, lovesc în Legea veșnică a lui Dumnezeu! Oare care va fi argumentul acestor oameni la judecata finală când vor fi întrebați cum și-au permis să modifice și să neglijeze Legea „cea sfântă, dreaptă și bună” pe care a dat-o Dumnezeu întregii omeniri (vezi Romani 7:12).

Dacă Legea lui Dumnezeu se află în inima Fiului Său, așa cum afirmă profeția mesianică din Psalmi (40:7,8), în cine lovesc de fapt cei care se ating de această Lege sfântă? Ei lovesc direct în inima Mântuitorului…

Da, Dumnezeu a folosit toate mijloacele posibile pentru a ne convinge că în această viață trecătoare, trăită sub imperiul păcatului și al morții, singura cale de a fi fericiți este ascultarea de voința divină exprimată în Legea Sa.

Un singur lucru nu l-a făcut și nici nu-l va face vreodată Dumnezeu: El nu ne va forța să ascultăm dacă nu dorim să o facem benevol. Libertatea alegerii este unul dintre stâlpii pe care se sprijină guvernarea divină și ea va fi întotdeauna respectată.

Suntem deja intrați în acea criză finală de care ne-au vorbit Mântuitorul și profeții poporului Său. Care e cauza tuturor relelor și suferințelor care se abat din ce în ce mai violent asupra lumii? Am încercat în câteva cuvinte să o identificăm, bazându-ne pe Cuvântul lui Dumnezeu. Vă invit însă să continuăm ideea, bazându-ne și pe opiniile unor oameni. Iată răspunsul pe care Anne Graham, fiica cunoscutului evanghelist Billy Graham, l-a dat într-un interviu luat într-o emisiune matinală de Jane Clayson cu privire la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001:

„Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple așa ceva și să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?” – a fost întrebarea pusă de reporter. După ce a meditat câteva clipe, Anne Graham a dat un răspuns magistral, pe care nu l-a pregătit dinainte:

„Și eu mi-am pus deseori această întrebare și am găsit următoarele răspunsuri: Sunt profund convinsă că Dumnezeu a fost și rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca și noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem și chiar Îi poruncim să iasă din școlile noastre, din guvernul și din viețile noastre, că ne descurcăm și singuri, fără ajutorul Lui… Și, El fiind un adevărat gentleman, cred că pur și simplu S-a dat calm la o parte…

Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila și protecția, dacă Îi cerem să ne lase în pace? Cred că totul a început când Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America să devină o țară atee) a afirmat că nu dorea niciun fel de rugăciuni în școlile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată și a devenit lege obligatorie în SUA…

Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în școli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți), iar noi am spus O.K.

Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate și stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să știe ce vorbește, așa că am spus O.K.

Apoi, altcineva a spus că profesorii și diriginții nu ar trebui să-i disciplineze pe copii atunci când greșesc. Iar conducătorii de școli au spus că niciun membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că școlile nu au nevoie de publicitate proastă și în niciun caz de procese. Iar noi am spus O.K.

Apoi, cine știe ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei școli a spus că băieții, fiind băieți, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noștri anticoncepționale. Așa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu va trebui să le spunem părinților că le-au primit de la școală. Iar noi am spus O.K.

Apoi, unii dintre aleșii noștri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viața lor privată, atâta timp cât își fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare dintre noi. Mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv președintele în viața sa privată, atâta timp cât am o slujbă și economia merge bine.

Apoi, niște libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu nuduri, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine. Iar noi am spus O.K. Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, și încă mai departe, afișându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K, au dreptul la liberă exprimare.

Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența și sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât divertisment, nu are efecte adverse și, oricum, nu o ia nimeni în serios, așa că totul a mers înainte.

Iar acum ne întrebăm speriați de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înșiși. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei și culege.

Noi Îi spunem lui Dumnezeu: „Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetița ucisă în clasă?” Iar Dumnezeu răspunde: „Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam fi Eu acolo, când voi mi-ați spus să plec din școli?”

E ciudat cum oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu, și apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost? Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.

E ciudat cum toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gândesc, nu spun și nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie… E ciudat cum se pot trimite mii de glume prin e-mail și ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite și altora.

E ciudat cum tot ceea ce este vulgar, crud și obscen trece liber prin presă, în timp ce orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de muncă. Este, în sfârșit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Christos, fiind în același timp un creștin invizibil în timpul săptămânii.”

Să încheiem totuși într-un ton optimist! Și dacă suntem optimiști, în ciuda relelor tot mai mari care se petrec pe îmbătrânita noastră planetă, aceasta nu se datorează vreunei „nădejdi înșelătoare” (Ieremia 7:4) ci cuvântului profetic demn de toată încrederea. Biblia ne asigură că în aceste ultime clipe de istorie, Dumnezeu are pe pământ un popor care Îl onorează printr-o ascultare totală și necondiționată de Legea Sa: „Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus” (Apocalipsa 14:12).

„Aici”, în cea mai întunecată parte a istoriei omenirii, când lumea e confruntată cu o strâmtorare fără precedent și când crize de tot felul îi vor determina pe oameni să-și dea „sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ” (Luca 21:26), Dumnezeu are un popor sfânt, plin de răbdare și păzitor al tuturor poruncilor lui Dumnezeu (nu doar o parte!) și al credinței lui Iisus. Aceștia sunt cei pe care Dumnezeu îi va onora în ziua cea mare a revenirii Mântuitorului, spunând despre ei:

„Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om se fiul său care-i slujește. Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește” (Maleahi 3:17,18).

Lori Balogh

Referințe:

(1) http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7557689-ins-populatia-glob-ajunge-7-miliarde-2010-romania-are-21-5-milioane-locuitori.htm