Rugăciunea în taină – taina rugăciunii

Rugăciunea în taină – taina rugăciunii

Marile biserici istorice – cea apuseană și cea răsăriteană – învață despre cele șapte taine prin care harul lui Dumnezeu este transmis credincioșilor: botezul, mirungerea, spovedania (pocăința), împărtășania, nunta, hirotonia și maslul.

Există însă o taină a vieții spirituale prin care harul lui Dumnezeu se revarsă asupra credincioșilor, nu doar odată în viață (ca în cazul botezului și al căsătoriei), nici periodic (ca în cazul spovedaniei sau împărtășaniei), ci zilnic, clipă de clipă: este „taina rugăciunii”.

Folosind termenul „taină” în dreptul rugăciunii, nu trebuie să ne gândim la ceva enigmatic și imposibil de descifrat, ci trebuie să avem în vedere un sens mai larg: ceva ascuns pentru moment, dar care poate fi cunoscut de către cel care dorește. Care este secretul (taina) unei vieți de rugăciune plină de împlinire?

În pasajul din Matei 6:1‑6.16‑18, Iisus amintește de trei manifestări ale vieții noastre spirituale: milostenia, rugăciunea și postul. În toate cele trei cazuri se repetă, ca un leit-motiv, expresia „Tatăl tău care vede în ascuns.”

Desigur, oamenii pot interpreta diferit această expresie. Unii vor trage concluzia că Dumnezeu se ascunde de om, că evită comunicarea cu creaturile Sale, că este indiferent la nevoile omului… Din nefericire, mulți au o astfel de concepție despre Dumnezeu. Dar cât de adevărată este ea?

În cadrul ceremoniei de sfințire a Templului, împăratul Solomon a rostit binecuvântarea. Prima propoziție al acestei binecuvântări este șocantă la o primă citire: „Atunci Solomon a zis: Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric” (2 Cronici 6:1). Cum să interpretăm această „ascundere” în întuneric a Dumnezeului nostru? Apostolul Pavel recunoaște și el faptul că „acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față” (1 Corinteni 13:12).

De ce această atitudine din partea unui Dumnezeu de la care așteptam mântuirea? Dacă Dumnezeu „se ascunde” de om, El o face nu pentru a fi inaccesibil, inabordabil, ci paradoxal, tocmai pentru ca să fie posibilă comunicarea dintre El și omul păcătos. În condițiile păcatului, în care omul și-a pierdut slava și neprihănirea inițială, o comunicare directă, nemijlocită cu Creatorul este imposibilă. A fost nevoie din partea lui Dumnezeu de o „ascundere” a slavei Sale, a măreției Sale, pentru a se putea continua comunicarea. Ochii care au stat prea mult în întunericul spiritual al păcatului nu pot suporta lumina slavei divine. Prea multă lumină îi poate orbi.

De-a lungul istoriei, mulți oameni au dorit să-L vadă și să comunice direct cu Dumnezeu. Erau inconștienți de ceea ce doreau. Dacă cerul le-ar fi împlinit dorința exact așa cum au cerut, s-ar fi topit într-o fracțiune de secundă în prezența slavei divine.

„Arată-mi slava Ta!” – se ruga Moise lui Dumnezeu. Răspunsul plin de răbdare și înțelegere al cerului a fost: „Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască” (Exodul 33:18.20).

Biblia relatează despre situații în care oameni credincioși au venit în contact direct cu îngeri cerești. Care a fost urmarea imediată? Profetul Daniel relatează o astfel de experiență trăită în prezența unui singur înger ceresc, o ființă creată ca și noi, dependentă de Dumnezeu ca și noi: „El (îngerul Gabriel n.n.) a venit atunci lângă locul unde eram și, la apropierea lui, m-am înspăimântat și am căzut cu fața la pământ… Pe când îmi vorbea el, am căzut cu fața la pământ leșinat. El m-a atins și m-a așezat iarăși pe picioare în locul în care mă aflam… Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile …” (Daniel 8:17‑18. 27).

Dacă prezența unui simplu înger ceresc este de nesuportat pentru natura umană păcătoasă, ce s-ar întâmpla cu noi dacă Dumnezeu ar încerca să comunice cu noi fără să-Și ascundă slava Sa? În acest context trebuie să înțelegem indemnul Mântuitorului: „Și tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie ușa și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns. Și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti” (Matei 6:6).

Dacă există un secret al rugăciunii eficiente, dacă există un secret al unei vieți de rugăciune plină de împliniri, atunci acest secret este rugăciunea tainică. Mântuitorul vorbește aici despre intimitatea care trebuie să caracterizeze legătura noastră cu Tatăl. După cum doi tineri care se iubesc caută intimitatea, după cum doi prieteni care se apreciază reciproc caută să fie cât mai mult timp împreună doar ei doi, la fel și Tatăl ceresc tânjește după o comuniune intimă cu copiii Săi. O comuniune care să nu fie deranjată de nimeni și de nimic!

Citind istoria sacră de pe paginile Scripturii, observăm că ori de câte ori oamenii s-au întors la Dumnezeu din toată inima, făcând o reformă în viața lor de rugăciune, s-au întâmplat lucruri mari:

– S-a cutremurat locul în care erau adunați (Pavel și Sila în închisoarea din Filipi).

– Din stâncă au curs izvoare de apă (în timpul Exodului).

– A coborât foc din cer (Ilie pe Muntele Carmel).

– Apele s-au despărțit (trecerea Marii Roșii).

– S-au deschis cerurile (martiriul lui Ștefan).

– S-au rupt lanțuri și s-au deschis porți de închisoare (eliberarea lui Petru).

Privind istoria sacră, mă întreb: unde sunt acele minuni de care vorbește Biblia? De ce ele nu se repetă în viața fiecărui creștin, în viața fiecărei biserici? De ce rugăciunile noastre nu sunt atât de eficiente ca ale bărbaților credinței de altă dată? Probabil că încă nu am descoperit „taina” (secretul) rugăciunii eficiente – rugăciunea în taină.

„Noi trebuie să ne rugăm în cercul familiei și, mai presus de toate, nu trebuie să neglijăm rugăciunea în taină, pentru că aceasta este viața sufletului nostru. Este imposibil să creștem în cele spirituale dacă rugăciunea este neglijată. Rugăciunea înălțată în familie sau numai în public nu este suficientă. În tăcerea singurătății să deschidem întreaga noastră ființă ochiului cercetător al lui Dumnezeu, Cel care ascultă rugăciunile.

Nicio ureche curioasă nu trebuie să se încarce cu povara unor astfel de cereri, ascultându-le. În rugăciunea în taină întreaga ființă se eliberează de influențele înconjurătoare, se eliberează de orice frământare. În mod liniștit, dar totuși fierbinte, rugăciunea se va înălța astfel la Dumnezeu. Plăcută și durabilă va fi atunci influența ce pornește de la Cel ce vede în ascuns, a cărui ureche este deschisă ca să audă rugăciunea care pornește dintr-o astfel de inimă” (1).

Rugăciunea în taină este cel mai înalt tip de rugăciune. Aici nu cuvintele au importanță, ci spiritul, simțămintele, pacea și armonia care se realizează între Dumnezeu și om. Ea nu este un simplu monolog. Dimpotrivă, ea este un dialog viu în care se transmit reciproc gânduri și simțăminte.

Rugăciunea în taină nu înseamnă numai: „Ascultă, Doamne, căci robul tău vorbește!”, ci și „Vorbește, Doamne, căci robul tău ascultă!” Ea este rugăciunea pe care Duhul Sfânt o rostește înăuntrul ființei noastre, mărturisind împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:16). Rugăciunea în taină este ceva asemănător cu comuniunea dintre doi tineri îndrăgostiți care se privesc în ochi, iar privirea lor spune mai mult decât o mulțime de cuvinte.

Timpul rugăciunii în taină

Nu există un timp delimitat, căci camera de audiență a Tatălui este deschisă permanent, fără pauze. Ne putem ruga în taină ziua sau noaptea, dimineața, la prânz sau seara, în orice clipă. Cu toate acestea, rugăciunea de dimineață este cea mai valoroasă din punct de vedere spiritual. Ea se aseamănă cu acordarea unei viori înainte de concert.

O zi începută fără rugăciunea tainică de dimineață se aseamănă cu o simfonie interpretată cu instrumente neacordate. Totul va suna fals. Viața noastră poate deveni fie o muzică plăcută, fie o sursă de zgomote. Totul depinde de acordarea ființei noastre după „diapazonul” ceresc în primele clipe ale noii zile.

„Dacă îngăduim ca iureșul muncii să ne îndepărteze de năzuința de a căuta zilnic pe Domnul, noi putem comite greșeli grave și ne expunem unor pierderi, căci Domnul nu va fi cu noi” (2).

Locul rugăciunii în taină

Nu exista un loc anume, căci ne putem ruga în taină acasă, pe drum, în călătorie, la serviciu, la cumpărături, oriunde… Cu toate acestea, există un loc ideal pentru comuniunea noastră cu cerul: „odăița ta.”

Termenul grec folosit de evanghelistul Matei, din care s-a tradus cuvântul „odăiță”, este „tameion”, care înseamnă cameră secretă, loc privat, cea mai ascunsă cameră a unei locuințe. În Orient, această încăpere era folosită ca loc de păstrare a zestrei și a obiectelor de valoare ale unei familii. Atunci când Mântuitorul ne îndeamnă să intrăm în odăița noastră („tameion”) pentru a ne ruga în taină, El ne sugerează o făgăduință: dacă intrăm acolo, ne vom îmbogăți spiritual.

„Rugăciunea este cheia în mâna credinței care deschide tezaurul unde se găsesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic” (3).

De fapt, odăița tainică a rugăciunii devine un adevărat sanctuar personal, în care o ușă se închide – cea a grijilor, temerilor și îndoielii, iar o alta se deschide – cea a păcii, siguranței și mântuirii.

Durata rugăciunii în taină

Nu există rețete, nu există limite, nu există șabloane… Un lucru este însă sigur: în „tameion” nu trebuie să existe noțiunea de timp. Între noi și Dumnezeu nu trebuie să se interpună nimeni și nimic, nici măcar timpul. Spun acest lucru  având în vedere mai ales rugăciunea tainică de dimineață, înălțată adesea în grabă, între două înghițituri de ceai, cu ochii pe ceas și cu mâna pe clanța ușii.

Este nepotrivit să ne cronometrăm timpul pe care-l petrecem în rugăciunea tainică. Sună a statistică, iar statisticile sunt reci. Cineva se poate ruga în taină un minut, însă fierbinte, în timp ce altcineva se poate ruga o oră, însă bolborosind niște formule reci care nu pot învinge gravitația pământului. Dacă este o greșeală să măsurăm durata rugăciunii în taină, este o virtute să măsurăm durata rugăciunilor noastre în public.

Totuși, cât timp ar trebui să stăm în „odăița” noastră? Până ce vom simți pacea cerului în inimile noastre, până ce între noi și Tatăl ceresc se instalează o dulce și plăcută armonie. Experiența profetului Daniel din capitolul 6 al cărții sale ne arată câtă valoare găsea el în rugăciunea tainică. Nici chiar decretul de moarte al împăratului Darius nu l-a putut determina pe Daniel să renunțe la legătura sa cu cerul.

Concluzii

Dumnezeul nostru este „în ascuns” pentru că El dorește să aibă cu noi cea mai intimă comuniune, nederanjată de nimeni și de nimic. Dacă suntem slabi spiritual, dacă biserica nu simte valul înviorării, dacă lucrarea de salvare de suflete merge încet, dacă suntem lumești și înclinați spre apostazie, aceasta se întâmplă pentru că neglijăm rugăciunea tainică, cea care este secretul succeselor spirituale.

„Cerul este deschis rugăciunilor noastre… O, de am petrece mai mult timp pe genunchii noștri și mai puțin timp în a planifica pentru noi înșine, crezând că putem face vreun lucru mare!” (4).

Unii se tem că Satana le-ar spiona rugăciunile tainice și evită să se roage cu glas tare. Sunt convins că, dacă noi facem totul pentru ca să fim în taină cu Tatăl nostru, El va face totul ca să fim singuri, nespionați, nederanjați… Într-o intimitate desăvârșită.

Lori Balogh

 

Referințe:

(1) E. G. White, „Calea către Christos”, pag.99

(2) E. G. White, „Sfaturi pentru sănătate”, pag.424

(3) E. G. White, „Calea către Hristos”, pag.95

(4) E. G. White, „Scrisoarea 52”, 25 septembrie 1874