Romani 14,14 – „În Domnul Iisus nimic nu este necurat în sine”

Romani 14,14 – „În Domnul Iisus nimic nu este necurat în sine”

„Eu știu și sunt încredințat în Domnul Iisus că nimic nu este necurat în sine și că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.”

Textul citat mai sus este folosit de unii comentatori pentru a demonstra că legile sănătății privitoare la folosirea cărnii unor animale nu mai sunt actuale pentru creștini. Dacă, potrivit celor afirmate de Pavel, „nimic nu este necurat în sine”, înseamnă că prevederile privitoare la deosebirea dintre animalele curate și necurate din Leviticul capitolul 11 nu mai sunt valabile în Noul Testament.

Într-adevăr, scos din contextul lui, acest text pare să confirme această supoziție. Însă este o greșeală elementară aceea de a scoate un text din contextul în care se află și a încerca să-l interpretăm izolat de restul Scripturii. Făcând această greșeală, se ajunge frecvent la aberații, contradicții și doctrine false, nesusținute de Scripturi în ansamblul lor.

Dacă vom citi întregul capitol 14 din Romani, vom realiza că subiectul în discuție este îngăduința creștină, nicidecum problema consumării cărnii, fie curată, fie necurată. Unii creștini din comunitatea din Roma considerau că nu e bine să se mai consume niciun fel de carne, ci doar verdețuri.

Ei își făceau scrupule din cauza faptului că o parte din carnea pe care o puteau cumpăra fusese închinată idolilor, devenind astfel, în opinia lor, necurată, chiar dacă din punct de vedere al criteriilor biblice (vezi Leviticul cap.11) era curată. Din acest motiv, comunitatea era împărțită în două: cei care consumau carne și cei care au optat pentru o dietă vegetariană.

Problema apărută în comunitatea din Roma nu consta în faptul că unii au ales o dieta, în timp ce alții au ales o altă dietă. Fiecare era liber să aleagă ce dietă dorea, atâta vreme cât se încadra în prevederile din Leviticul capitolul 11. Ceea ce l-a îngrijorat pe apostolul Pavel a fost apariția unui spirit de judecată care începea să otrăvească Biserica pe această temă. Membrii Bisericii din Roma începuseră să se acuze reciproc pentru felul în care înțelegeau să-și alcătuiască dieta.

„Unul crede că poate să mănânce de toate, pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdețuri. Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; și cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.” (Romani 14,2.3)

În capitolul 14 din Epistola către romani, Pavel ia atitudine nu împotriva unui stil de viață sau altul, ci împotriva tendinței creștinilor de a-i judeca pe cei care împărtășeau alte opinii decât ei: „Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? „… „Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai degrabă judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” (Romani 14,10.13).

Acei creștini care consumau doar verdețuri sunt numiți „slăbi în credință” nu pentru că erau vegetarieni, ci pentru că tulburau comunitatea prin judecarea celor care nu aveau aceleași vederi. Pe de altă parte, Duhul Sfânt, Cel care a inspirat atât cărțile Vechiului Testament cât și epistolele apostolului Pavel, nu se putea contrazice pe Sine, învățându-ne un lucru într-o parte a Bibliei și contrazicând acel lucru într-o altă parte a ei.

Atunci când Pavel afirmă: „nimic nu este necurat în sine”, trebuie să ținem seama de contextul în care el a făcut această afirmație. Cuvântul „nimic” nu trebuie înțeles în sensul lui absolut, deoarece semnificația multor cuvinte este dată de contextul în care se află. Exemple în acest sens ne sunt oferite de Comentariile Biblice AZS:

„De pildă, când Pavel spunea: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite” (1Corinteni 6,12), afirmația lui, când e izolată de context, ar putea fi interpretată că apostolul era un desfrânat. Contextul, care este o avertizare împotriva imoralității, imediat interzice o astfel de deducție. La fel, în Exodul 16,4, expresia „în fiecare zi” [KJV] ar putea fi interpretată ca însemnând în fiecare zi a săptămânii. Totuși, contextul arată că Sabatul este exclus” (Comentarii Biblice AZS).

Așadar, în contextul capitolului 14, cuvântul „nimic” nu se referă la orice aliment care ar putea exista în această lume, fie curat, fie necurat din punct de vedere biblic, ci la verdețurile folosite de creștinii vegetarieni, precum și la carnea animalelor curate, folosită de creștinii omnivori.

Când Pavel spune că „nimic nu este necurat în sine” („koinos”, gr.), el vrea să afirme că alimentele permise de Biblie nu pot fi întinate din cauza scrupulelor de conștiința ale unor creștini „slabi”. Necurăția nu stă în natura alimentului, ci în felul în care îl privește credinciosul. Creștinii „slabi” considerau că nu trebuie să mănânce din carnea jertfită idolilor, considerând-o necurată, chiar dacă ea era permisă de Scriptură.

Pavel încearcă să-i convingă pe creștinii „slabi” de faptul că scrupulele lor nu au niciun temei, alimentele permise de Biblie neputând să fie întinate de prezența idolilor. Foarte probabil că aceeași problema apăruse și în comunitatea din Corint, căci în epistolele lui Pavel către credincioșii de acolo el abordează aceeași problemă a scrupulelor pe care și le făceau unii creștini cu privire la carnea jertfită idolilor:

„Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, știm că în lume un idol este totuna cu nimic și că nu este decât un singur Dumnezeu” (1 Corinteni 8,4)

În concluzie, în capitolul 14 din Romani apostolul Pavel nu dă liber la consumul oricăror alimente, făcându-le curate pe toate, în pofida prevederilor din Leviticul cap.11, ci dorește să aplaneze un potențial conflict între creștinii care au ales o dietă vegetariană din anumite motive de conștiință (nicidecum biblice!) și cei care continuau să consume carnea animalelor permise de Cuvântul Scripturii.

Lori Balogh