Religia Greciei antice

Religia Greciei antice

     Religia grecilor antici era o religie fara dogme, fara un credo rigid si fara texte sacre. Acest fapt facea ca preotilor sa nu li se ceara o pregatire teologica speciala, asa cum se intampla in alte zone ale lumii antice. Practic, orice cetatean care se dovedea loial statului putea deveni preot, fie intamplator, prin tragere la sorti, fie prin alegere.

     Preotii greci nu reprezentau o patura sociala privilegiata ca in Egipt, India sau Babilon, iar durata functiei de preot era de obicei de un an. Insa existau si cazuri in care preotul era numit pentru mai multi ani sau chiar pe viata.

     In timp ce in Egipt si in Orientul Apropiat clerul domina statul, in Grecia fenomenul era invers: statul domina si controla clasa sacerdotala, oferindu-le preotilor doar functii minore in temple. De asemenea, in clasa sacerdotala nu exista ierarhie si nu existau nici seminare pentru pregatirea preotilor. In Grecia, biserica si statul erau una. Fiecare putea crede ce dorea, cu conditia sa participe la ceremoniile cultului oficial.

     Zeii Greciei antice, la inceputurile istoriei, erau atotputernici. Deasupra lor era doar Destinul – legea suprema a Universului, care ii asigura stabilitatea si ordinea. Cu timpul insa, zeii au fost antropomorfizati, fiind inzestrati cu calitati si defecte, cu virtuti si vicii umane. Astfel, zeii greci au fost umanizati , fapt care a fost criticat de unii poeti si filozofi. Xenofon, de exemplu, a criticat conceptia potrivit careia zeii ar avea aspect uman, atribuindu-li-se aceleasi greseli, patimi si pacate ca cele ale oamenilor.

     Aceasta atitudine critica s-a accentuat in veacurile urmatoare, intre critici numarandu-se Pericle, Fidias, Platon, Anaxagora si Protagoras. Ultimilor doi amintiti, filozofi atenieni, li s-au intentat chiar procese de impietate, iar Socrate a fost silit sa se sinucida, fiind acuzat ca nu crede in zeii recunoscuti de stat.

     Nu putea fi vorba de libertate religioasa in Grecia antica. Prin legile sale, statul considera impietatea o crima pe care o sanctiona prin pedepse foarte aspre. Cultele straine, desi isi manifestau prezenta in orasele-state grecesti, erau suspectate si urmarite.

     Ca forme de cult, cele mai importante erau rugaciunea, purificarea, sacrificiile si respectarea sarbatorilor. Se aduceau ofrande zeilor, mai ales sacrificii de animale, fiecare zeu avand preferintele sale: Atena prefera vaca, Poseidon – taurul, Afrodita – capra, Asclepios – cocosul.

     Sarbatorile erau foarte numeroase, insa binevenite intr-un calendar care nu era prevazut cu o zi de odihna ca in cel crestin. Doar in luna octombrie, de exemplu, erau nu mai putin de opt zile de sarbatoare.

     Vechii greci au stabilit resedinta zeilor lor in Olimp, cel mai inalt munte din Grecia continentala. In felul acesta, zeii erau deasupra si, in acelasi timp, aproape de ei.. Zeii olimpieni nu erau egali, ci exista o ierarhie bine stabilita. Asemenea oamenilor, si zeii traiau in familii asupra carora Zeus isi exercita autoritatea suprema.

     Principala diferenta dintre zei si oameni consta in faptul ca prin venele zeilor nu curgea sange, ci un lichid mai fluid, numit “icor”, care facea ca trupul lor sa fie de neatins si nemuritor. Hrana zeilor consta in diferite arome si parfumuri, nectar si ambrozie ( substanta necunoscuta ), precum si din fumul care se ridica de la jertfele de animale aduse de oameni.

     Zeul suprem, tatal celorlalti zei, era Zeus. Acesta, unindu-se cu multe femei, a dat nastere unei multimi de zei, eroi sau simpli muritori. Sotia si sora lui Zeus era Hera. In Panteonul grecesc existau si zeitele-femei virgine Artemis si Palas Atena. Prima era zeita vanatorii si protectoarea animalelor, iar a doua era zeita polisului grecesc. O alta zeitate feminina importanta a grecilor era Afrodita, zeita dragostei si adulterului.

     Zei olimpieni mai erau si Apollo-zeul armoniei si puritatii, Hermes-fiu al lui Zeus si mediatorul intre zei si intre zei si oameni, Ares-zeul razboiului, Hefaistos-fiul Herei si zeu al prelucrarii metalelor si al focului, Dionysos-unul din cei mai vechi zei greci si singurul din panteonul grec care nu avea niciun fel de relatii cu alti zei, Poseidon-fratele lui Zeus si zeu al marii, Demeter-zeita recoltelor.

     Insa, pe langa zeii olimpieni, grecii mai aveau o sumedenie de alti zei inferiori. Practic, fiecare familie, fiecare trib si fiecare cetate isi aveau zeul sau. Toate obiectele, toate fortele din cer si de pe pamant, evenimentele fericite, toate mestesugurile si artele, toate viciile si calitatile erau personificate intr-un zeu, de obicei cu forma umana. La toata aceasta pleiada de zeitati se mai adaugau demonii, zanele, sirenele, nimfele si alte fiinte supranaturale, la fel de numeroase ca si muritorii.

     Grecii aveau atat de multi zei incat, spunea Hesiod, “niciun muritor n-ar fi in stare sa-i numere pe toti.” O clasificare arbitrara ii imparte pe zeii vechilor greci in sapte categorii: 1) Zeii din cer 2) Zeii de pe pamant 3) Zeii fertilitatii 4) Zeii animale 5) Zeii subterani 6) Stramosii si eroii 7) Zeii olimpieni.

     Templele nu erau pentru credinciosi, ci pentru zei, fiind locuinta acestora. Grecii confundau adesea zeitatea cu statuia acesteia, care era spalata, imbracata, ingrijita cu dragoste si, uneori, chiar certata ca este neglijenta. Zeilor li se ofereau fructe, vita-de-vie, copaci, animale si chiar sacrificii umane cu ocazia unor razboaie sau calamitati. Cu timpul s-a renuntat la sacrificiile umane, fiind ucisi doar criminalii, si acestia doar dupa ce au fost imbatati bine. Locul oamenilor in jerfe a fost luat de animale, cele mai des sacrificate fiind taurul, oaia si porcul.

     Grecii erau renumiti pentru oracolele lor, mai ales pentru cel al lui Zeus de la Dodona si cel al lui Apollo de la Delfi. Nu doar grecii, ci si romanii si barbarii veneau sa-i consulte pe zei si sa li se prezica viitorul.

     La oracolul lui Apollo din Delfi slujeau mai multe preotese. Dupa ce  inhalau un gaz care emana printr-un orificiu ce se deschidea in sol, sub templu, si dupa ce mestecau frunzele unui dafin narcotic, preotesele cadeau in transa si aveau convulsii. In aceasta stare, preoteasa de serviciu, numita Pythia, rostea cuvinte fara legatura pe care preotii le traduceau pentru popor. Raspunsurile la intrebari erau date in asa maniera incat sa se poata intelege in mai multe feluri, astfel incat infailibilitatea oracolului sa fie pastrata nestirbita.

     Religia vechilor greci nu a exercitat o influenta prea mare asupra moralei, fiind mai apropiata mai mult de magie decat de etica. Perfectionarea ritualurilor avea mai mare importanta decat morala pentru greci. De fapt, nici zeii grecilor nu erau un model de cinste si virtute. Pentru ca sufletul sa fie salvat nu conta atat de mult comportamentul in timpul vietii, cat respecatarea ritualurilor.

     Punctul culminant al vietii religioase a vechilor greci il reprezenta adorarea zeului sau zeitei orasului in timpul ceremoniilor publice. Acestea reprezentau un moment apoteotic pentru intreaga comunitate. Cu toate acestea, religia Greciei antice a fost distrusa de filozofie. Pitagora s-a indoit de existenta zeilor, Socrate i-a ignorat, Democrit i-a negat, iar Euripide i-a ridiculizat.

Lori Balogh

 

Bibliografie:

* Religiile lumii, Editura Aquila, Bucuresti 2008

* Will si Ariel Durant, Civilizatii istorisite, Editura Prietenii Cartii, vol. 1, Bucuresti 2002

* Ovidiu Dramba, Istoria culturii si civilizatiei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985

 

    

Acest articol a fost publicat în Religii antice și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Religia Greciei antice

  1. Carmen spune:

    Interesant, scurt si concis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free