Psalmul 58 – Justitia omeneasca sub reflector

Psalmul 58 – Justitia omeneasca sub reflector

 

Către mai-marele cântăreţilor.

„Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David

 

  1. „Oare tăcând faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor?
  2. Dimpotrivă, în inimă săvârşiţi nelegiuiri; în ţară puneţi în cumpănă silnicia mâinilor voastre.
  3. Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.
  4. Au o otravă ca otrava unui şarpe, ca otrava unei aspide surde, care îşi astupă urechea,
  5. care n-aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit.
  6. Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei!
  7. Să se risipească întocmai ca nişte ape care se scurg! Săgeţile pe care le-aruncă ei să fie nişte săgeţi tocite!
  8. Să piară ca un melc care se topeşte umblând; să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei!
  9. Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spin verde sau uscat, îl va lua vârtejul.
  10. Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; îşi va scălda picioarele în sângele celor răi.
  11. Şi atunci oamenii vor zice: „Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!”

 

      Cand judecatorii se cred zei

Psalmul 58 este o descriere plina de metafore a lumii in care traia David. O lume a oamenilor puternici, care se considerau zei, o lume a celor care pareau a fi arbitrii istoriei, controland destinele oamenilor de rand, o lume in care domnea nedreptatea din varful piramidei pana la baza ei.

In cuvinte pline de sarcasm, psalmistul arunca o provocare tuturor judecatorilor nedrepti, tuturor celor puternici care uita ca deasupra lor privegheaza Dumnezeu, adevaratul si supremul Judecator.

Psalmul este una din cele mai agitate creatii ale lui David, intreaga lucrare fiind o tesatura de imprecatii izvorate dintr-un accentuat spirit al dreptatii. Fiecare verset este strabatut de dorinta fierbinte a autorului de a se face dreptate in lumea in care traia. Indignarea lui fatza de nedreptatile pe care le vedea la fiecare pas atinge cote inalte, pana acolo incat sa doreasca declansarea razbunarii divine impotriva tuturor acestor nelegiuiti cu gulere albe. David isi  manifesta bucuria nedisimulata ca intr-o buna zi Dumnezeu va face dreptate.

Cei care trebuiau sa fie pionierii dreptatii comiteau un dublu pacat. Pe de o parte, comiteau un sacrilegiu fatza de Dumnezeu, Judecatorul cel drept, pe care nu-L luau in considerare atunci cand luau decizii. Pe de alta parte, acesti judecatori nedrepti comiteau o crima sociala fatza de semenii lor, pe care-i manipulau in functie de propriile lor interese.

Psalmul prezinta un contrast evident intre judecatorii nedrepti de pe pamant si Dumnezeu, Judecatorul cel drept din cer. Ca si in cazul altor psalmi, limbajul folosit este colorat, specific Orientului, exprimand marele adevar ca ticalosia omului nelegiuit nu poate perverti dreptatea lui Dumnezeu.

Aceasta era lumea in care traia David. Dar oare lumea noastra este diferita de a lui ? Nu domneste si astazi nedreptatea ? Nu traim si noi intr-o lume cu valorile rasturnate in care castiga cei mai tari si mai vocali ? Toate acestea insa pana intr-o zi, cand Dumnezeu va spune: „Destul !” si va trage linia, intocmind „nota de plata” fiecarui om.

De aceea, Psalmul 58, desi a fost scris cu circa trei milenii in urma, este cat se poate de actual. Rugaciunea inaltata de inima franta si ranita a psalmistului poate deveni rugaciunea tuturor celor oprimati si nedreptatiti din toate timpurile. O rugaciune care va avea un raspuns extrem de dureros pentru cei rai. Si aceasta din cel putin doua motive care reies din versurile psalmului:

1) Cei neprihaniti, chiar daca au fost nedreptatiti in aceasta viata, vor primi rasplata din partea lui Dumnezeu.

2) Cei rai vor avea parte de judecata lui Dumnezeu si vor cunoaste din plin ce inseamna razbunarea Lui.

Daca numai de aceste doua realitati viitoare ar tine seama cei puternici de pe pamant, oare cum ar arata lumea in care traim ? Cu siguranta ca ar fi de nerecunoscut !

 

     Coruptie la nivel inalt

In Psalmul 58 David se ocupa in principal de sistemul juridic din Israel, de acel segment social atat de expus tentatiei coruptiei si inechitatii. Nu stim daca interpelarile pline de sarcasm ale psalmistului au dat roade, insa ele raman ca o mustrare si un avertisment pentru judecatorii din toate veacurile.

Oare tacand faceti voi dreptate ? Oare asa judecati voi fara partinire, fiii oamenilor ? Dimpotriva ! In inima savarsiti nelegiuiri; in tara puneti in cumpana silnicia mainilor voastre” ( vers. 1.2 ).

Intrebarile psalmistului adresate judecatorilor din tara sunt retorice si ironice in acelasi timp. Fiind desemnati de Dumnezeu sa cantareasca dreptatea intre oameni, acesti judecatori pun in cumpana silnicia, violenta. Nu stim ce fapte nelegiuite concrete avea in vedere David cand a scris acest psalm, insa este evident ca in sanul acestei categorii sociale se instalase falsul simtamant ca sunt zei.

Noul Testament vine cu un exemplu concret in acest sens: Pilda judecatorului nedrept ( Luca 18,1-8 ). Caracterizarea pe care Mantuitorul o face judecatorului nedrept din pilda este cat se poate de concludenta: „Intr-o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea si de oameni nu se rusina” (vers. 2 ).

Ceea ce ne frapeaza in aceasta pilda nu este in primul rand nedreptatea judecatorului. In general oamenii isi ascund faradelegile, fie de rusine, fie de teama consecintelor. Insa aici avem de-a face cu o nedreptate afisata, nedisimulata. Insusi judecatorul nedrept recunoaste fara jena: „de Dumnezeu nu ma tem si de oameni nu ma rusinez” ( vers. 4 ).

Aceasta este atitudinea celui care, dandu-L pe Dumnezeu la o parte, se aseza el in locul Lui, impartind dreptatea ( sau mai corect: nedreptatea ) dupa bunul sau plac.

Cu siguranta ca ai fost si tu obiectul unei nedreptati majore. Cu siguranta ca ai fost dezamagit si tu de cei pusi sa imparta dreptatea pe pamant. Atunci vei intelege ce vrea sa spuna David in acest psalm si, mai ales, vei intelege indignarea lui si limbajul sau sarcastic.

Sa fii sigur insa de un lucru: Dumnezeu – dreptul si adevaratul Judecator suprem – nu va lasa lucrurile asa. Insusi Mantuitorul ne asigura ca va veni ziua in care Dumnezeu va dezradacina raul definitiv din Creatia Sa: „Auziti ce zice judecatorul nedrept ? Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fatza de ei ? Va spun ca le va face dreptate in curand” ( Luca 18, 6-8 ).

 

     Decadere pe toate planurile

Marea problema a judecatorilor lui Israel din vremea lui David nu era doar aceea ca judecau stramb, ci faptul ca intreaga lor viata era profund pacatoasa si corupta. „Cei rai sunt stricati inca din pantecele mamei lor, mincinosii se ratacesc odata cu iesirea din pantecele mamei lor” ( vers. 3 ).

Cum ar putea cineva sa fie drept daca inca din pruncie si-a stricat calea, devenind corupt pana in cele mai ascunse resorturi ale fiintei sale ? Comparatia pe care psalmistul o face in dreptul acestor judecatori corupti este cat se poate de dura: „Au o otrava ca otrava unui sarpe, care isi astupa urechea, care n-aude glasul vrajitorilor, glasul fermecatorului celui mai iscusit” ( vers. 4.5 ).

Referindu-se la „aspida surda” ( naparca, vipera ) care-si astupa urechile ca sa nu auda glasul fermecatorilor, sfantul Augustin face trimiterea la textul din Fapte 7,57, care ne vorbeste de calaii diaconului Stefan care-si astupau urechile ca sa nu auda mustrarile acestuia.

Incapatanarea naparcii de a se supune imblanzitorului de serpi nu este cauzata insa de surzenie. In realitate este vorba doar de dificultatea de a imblanzi sarpele. Se pare ca expresia „surd ca o naparca” isi are originea tocmai in aceasta dificultate de imblanzire a unor serpi ( vezi Eclesiastul 10,11; Ieremia 8,17 ).

David se foloseste de imaginea imblanzitorilor de serpi, deseori intalniti in Orient ( India este renumita in acest sens ) si a esecului lor de a imblanzi o „aspida surda” tocmai pentru a demonstra ca nu exista solutie omeneasca la problema rautatii omului. Iar cand aceasta rautate are gulere albe si este instalata pe scaune de unde trebuie impartita dreptatea, doar Dumnezeu mai poate schimba lucrurile.

Insa daca urechile trupesti pot fi deschise pentru a fi „imblanzite”, ce se mai poate face cand omul isi inchide de bunavoie „urechile” sufletului in fatza indemnurilor Duhului Sfant ? Aceasta este singurul pacat de neiertat de care aminteste Mantuitorul: „De aceea, va spun: Orice pacat si orice hula vor fi iertate oamenilor; dar hula impotriva Duhului Sfant nu le va fi iertata. Oricine va vorbi impotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi impotriva Duhului Sfant nu va fi iertat nici in veacul acesta, nici in cel viitor” ( Matei 12, 31.32 ).

Nu intamplator Mantuitorul ii aseamana pe cei care nu se lasa „imblanziti” de indemnurile Duhului Sfant cu niste „pui de naparci” ( Matei 12, 34 ).

 

     „Dumnezeule, zdrobeste-le dintii din gura !”

In versetele 6-9, David rosteste o serie de imprecatii pline de metafore sugestive. De unde atata indignare si revolta din partea unui om despre care Insusi Dumnezeu a declarat ca este un „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ) ?

David e constient ca acesti oameni nu pot fi indreptati vreodata pentru simplul motiv ca ei nu se lasa schimbati. De la imaginea „aspidei surzi” care nu se lasa imblanzita de vrajitori, psalmistul trece la o alta metafora sugestiva: aceea a puilor de lei ai caror dinti cere sa fie zdrobiti, pentru ca sa fie lipsiti de puterea de a mai face rau.

Aceeasi rugaciune o intalnim si in Psalmul 3,7, in care psalmistul Ii cere lui Dumnezeu: „Scoala-Te, Doamne ! Scapa-ma, Dumnezeule ! Caci Tu bati peste obraz pe toti vrajmasii mei si zdrobesti dintii celor rai”.

Asculta Dumnezeu astfel de rugaciuni, chiar daca ies de pe buzele unui om dupa inima Lui, asa cum a fost David ? Putin probabil ca o astfel de rugaciune ar fi implinita la propriu. La figurat insa, Dumnezeu intervine adesea in vietile oamenilor nelegiuiti, oprind raul din dezvoltarea lui. Desi El lasa un camp de toleranta si acorda un anumit timp de har in care aparent nu Se implica, totusi El supravegheaza situatia in detaliu, stabilind un hotar peste care nu se poate trece. Da, exista dreptate in Univers, iar Dumnezeul dreptatii nu va lasa ca lucrurile sa se descompuna de tot.

Dar asa cum apele incolburate ale unui torent se pierd in nisipurile fierbinti ale desertului, David se roaga ca cei ce fac nedreptate pe pamant sa se risipeasca intocmai „ca niste ape care se scurg” ( vers. 7 ). Adica sa dispara complet si pentru totdeauna. El se mai roaga ca „sagetile pe care le arunca ei sa fie niste sageti tocite ! Sa piara ca un melc care se topeste umbland; sa nu vada soarele, ca starpitura unei femei” ( vers.7.8 ).

Imaginea melcului care „se topeste umbland” face apel la falsa credinta populara ca in timpul umblarii sale, datorita darei pe care o lasa pe unde trece, melcul dispare treptat, se dezintegreaza in neant. Aceasta este dorinta psalmistului cu privire la toti cei care, in loc sa imparta dreptatea din pozitiile lor privilegiate, „pun in cumpana silnicia mainilor lor” ( vers. 2 ). Iar dorinta sa este ca raul sa fie nimicit cat mai curand, la fel cum oalele puse la incalzit nu apuca sa se incalzeasca din cauza unei pale de vant care stinge focul ( vers. 9 ).

Imprecatiile rostite de psalmist ni se pot parea dure si incompatibile cu statutul de om dupa inima lui Dumnezeu. Insa daca privim lucrurile din perspectiva dreptatii divine absolute, un om neprihanit nu poate decat sa doreasca, sa se roage si sa faca tot ce ii sta in putinta pentru a pune capat raului iremediabil.

Din nefericire pentru ei, si cei care se lipsesc de nelegiuire, cultivand-o ca pe o valoare, vor avea aceeasi soarta cu ea: vor disparea pentru todeauna.

 

     „Cine rade la urma…”

Psalmul 58 se incheie cu o veste buna pentru toti cei oprimati, pentru toti cei care au avut parte in aceasta viata de „erori judiciare” din partea unor oameni care s-au crezut zei: „Cel fara prihana se va bucura la vederea razbunarii; isi va scalda picioarele in sangele celor rai. Si atunci oamenii vor zice: „Da, este o rasplata pentru cel fara prihana. Da, este un Dumnezeu care judeca pe pamant !” ( vers.10.11 ).

In finalul psalmului, David face apel la o practica  obisnuita in razboaiele vremii: biruitorii isi scaldau mainile si picioarele in sangele celor invinsi. In literatura ugaritica se spune ca Anath, zeita razboiului, „isi spala mainile in sangele razboinicilor.”

Desigur, David vorbeste figurat in ultimele versete ale psalmului. Nimeni nu-si imagineaza ca un om neprihanit, pentru care viata este este o valoare imensa, poate sa se bucure plin de satisfactie vazand cum curge sangele semenilor sai. Cu atat mai putin, nimeni nu-si poate imagina cum niste oameni nascuti din nou, „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”                  ( Geneza 1,26.27 ),  pot avea macabra placere de a-si scalda picioarele in sangele asupritorilor lor.

Aici e vorba de bucuria finala, cand dupa o lunga perioada de timp in care se parea ca nu exista dreptate divina, si ca lucrurile erau lasate in voia fortelor raului, cei mantuiti vor vedea cu ochii lor actionand dreptatea absoluta divina. La vremea cuvenita, stabilita de Creator si de nimeni altcineva, El va trage linia si va pune un hotar peste care celor nelegiuiti nu le va fi ingaduit sa treaca. Iar acest timp nu este indepartat. Este chiar la usa !

Poate ca si tu ai fost victima „erorilor judiciare” ale oamenilor. Poate ca si tu ai gustat din cupa amara a nedreptatilor care se savarsesc in aceasta lume. Poate ca ai incercat sa te lupti cu nedreptatea, calomnia si minciuna, dar mereu ai fost dezamagit. Nu incerca sa schimbi singur lumea ! Fii de partea neprihanirii, a adevarului si a dreptatii, fa-ti partea ta si in rest accepta ca Dumnezeu sa intervina la timpul potrivit.

Ai incredere in intelepciunea Sa si asteapta ziua in care El va introna din nou pe pamant dreptatea vesnica. Atunci te vei putea alatura psalmistului, cantand ca si el: „Dumnezeu este un Dumnezeu care judeca pe pamant” ( vers. 11 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free