„Pe deplin și repede”
-Evanghelia în toată lumea-
Vi s-a întâmplat vreodată să vorbiți despre lucruri pe care nu le înțelegeți? Cred că sunteți de acord că este greu… Foarte greu… Poate va părea ciudat că tocmai subiectul acestui articol pornește de la un verset biblic pe care nu-l înțeleg (cel puțin pentru moment!): „Căci Domnul va împlini pe deplin și repede pe pământ cuvântul Lui” (Romani 9:28).
Este adevărat că sunt pasaje biblice care vorbesc despre adevăruri pe care încă nu le înțelegem. Poate că nu le-am studiat suficient și nu ne-am rugat pentru mai multă lumină în această privință. La fel de adevărat este faptul că există adevăruri pe care nu le vom înțelege niciodată pe deplin, nici chiar după o veșnicie trăită în Împărăția slavei lui Dumnezeu.
Cele două „taine” despre care vorbește Biblia („taina evlaviei” – 1 Timotei 3:16 și „taina fărădelegii” – 2 Tesaloniceni 2:7) vor rămânea taine pentru eternitate. De ce? Pentru că niciodată omul păcătos și mântuit nu va putea înțelege două lucruri: 1) de ce ne-a iubit Dumnezeu atât de mult încât a dat pentru mântuirea noastră ceea ce a avut mai scump și 2) cum a putut apărea păcatul într-un Univers creat perfect. Versetul citat mai sus nu face parte din niciuna dintre aceste categorii. Nu-l înțelegem pentru că nu a sosit timpul…
Mă uit uneori pe http://www.worldometers.info/ și rămân uimit de repeziciunea cu care se rotește contorul ce indică creșterea populației globului. Apoi caut statistici care ne arată ce procent din populația globului e reprezentat de creștini. Cifrele nu sunt deloc încurajatoare: La o populație de peste opt miliarde de locuitori, creștinii de abia trec de două miliarde…
Dacă alături de aceste cifre așezăm promisiunea Mântuitorului: „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor oamenilor. Atunci va veni sfârșitul” (Matei 24:14), nedumerirea noastră crește cu atât mai mult.
Ne întrebăm uneori cu toată sinceritatea: „Doamne, când se va întâmpla ca Evanghelia să ajungă la orice suflet care trăiește pe pământ? Ce mijloace putem folosi pentru ca acest deziderat să devină o realitate și istoria păcatului să ajungă la finalul ei?” Se fac mereu planuri misionare, se fac sacrificii de timp și bani, se apelează la cele mai moderne mijloace tehnice (telefonul mobil, internetul, transmisiile prin satelit, radioul și televiziunea) dar, cu toate acestea, rezultatele sunt sub așteptări. Ținta pare de neatins…
Descurajarea nu-și are însă locul în viața unui copil al lui Dumnezeu, nici în viața și lucrarea Bisericii lui Christos care, în aceste timpuri solemne de sfârșit de istorie, are o misiune specială. Dumnezeu ne asigură că deține controlul deplin al tuturor lucrurilor și că, la timpul potrivit, El „va împlini pe deplin și repede” lucrarea Lui”.
Suntem în fața unei promisiuni a cărei împlinire nu o înțelegem. Nu știm ce mijloace va folosi Dumnezeu pentru ca Evanghelia să ajungă la orice suflet din miliardele care există deja și care se vor mai naște între timp. Însă știm un lucru: Acolo unde noi, cu viziunea noastră limitată, nu mai întrevedem nicio soluție, Dumnezeu are încă mii de căi de rezolvare pe care noi nu le cunoaștem încă.
Nu mi-am propus să fac speculații cu privire la împlinirea acestei promisiuni și îmi mențin afirmația că am în față un verset biblic pe care (încă) nu-l înțeleg. Ceea ce doresc este să ne întărim încrederea în atotputernicia și înțelepciunea divină.
În Biblie există suficiente argumente ce dovedesc faptul că, dacă Dumnezeu vrea să facă ceva, acel lucru se va împlini cu siguranță, oricât de nefavorabile ar fi împrejurările și oricât de întunecoasă ar fi perspectiva din punctul nostru de vedere. Vă propun să ne oprim asupra câtorva evenimente care dovedesc faptul că Dumnezeu deține controlul total și că, dacă El vrea, poate împlini planul Său „pe deplin și repede”.
1) Creația – un eveniment unic și irepetabil.
În doar șase zile, Creatorul a adus la existență, într-o armonie perfectă, toate lucrurile văzute și nevăzute din acest Univers. În doar șase zile, au fost aduse la existență toate speciile de plante și animale care împodobesc planeta Pământ, cu atâta diversitate de forme de viață, cu o varietate de forme, culori și arome care ne vorbesc despre inteligența și imaginația infinită a Creatorului.
Cu toată tehnica secolului nostru, nici până astăzi oamenii de știință nu au reușit să inventarieze toate speciile de plante și animale existente pe planetă. Nu știm încă dacă „banala” lumină este de natură corpusculară sau este energie. Nu cunoaștem încă natura forței gravitaționale; nu suntem siguri de numărul planetelor din sistemul nostru solar și nu știm exact ce este viața. Vedem și ne minunăm de creșterea firului de iarbă, însă nu știm să explicăm ce se întâmplă în el.
Ce să mai vorbim de macrocosmos? Doar galaxia noastră – Calea Lactee -, are în jur de 150 miliarde de stele, dintre care unele de sute de ori mai mari decât soarele (de ex. steaua Antares din constelația Scorpionul, a 15‑a stea ca strălucire, este de circa 700 de ori mai mare decât soarele). Ce să mai vorbim de găurile negre care sunt o enigmă pentru mintea celor mai renumiți astronomi și astrofizicieni? Dar despre quasari – acele „vârtejuri’ cosmice având o forță pe care mintea umană nu o poate cuprinde?
Dar Calea Lactee este doar una dintre sutele de milioane de galaxii cunoscute… Toate aceste lucruri pe care omenirea nu a reușit nici măcar să le inventarieze după milenii de istorie au fost făcute de Creator „pe deplin și repede”, „căci El zice și se face, poruncește și ce poruncește ia ființă” (Psalmul 33:9).
2) Exodul – un eveniment unic în istoria lumii.
Când Dumnezeu a hotărât că a sosit timpul pentru eliberarea poporului evreu din robie, evenimentul s-a produs „pe deplin și repede”, fără nicio amânare. „Șederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de 430 de ani. Și, după 430 de ani, tocmai în ziua aceea, toate oștile Domnului au ieșit din țara Egiptului” (Exodul 12:40‑41).
Nu știm exact cât au durat cele zece plăgi căzute peste egipteni, dar este clar faptul că timpul necesar eliberării poporului Israel a fost foarte scurt, de ordinul săptămânilor sau chiar mai puțin. Un popor de sclavi, în număr de 2‑3 milioane de suflete, a fost „rugat” să plece din Egipt, atunci când Dumnezeu a hotărât lucrul acesta.
3) Răspândirea creștinismului în primul secol.
A fost de asemenea o dovadă că, dacă Dumnezeu vrea, lucrarea Sa poate înainta „pe deplin și repede”. Oare de cât timp și de ce mijloace am avea nevoie ca să câștigăm pentru Christos 3000 de suflete? Probabil că am avea nevoie de mai multe vieți… În Ziua Cincizecimii, în urma unei singure predici – cea a lui Petru -, Biserica creștină a crescut într-o singură zi cu acest număr impresionant.
În secolul întâi, într-o singură generație de oameni, credința creștină s-a răspândit în toată lumea cunoscută atunci. Și aceasta fără internet, radio, TV, transmisii prin satelit și fără mijloacele moderne de călătorie. Dumnezeu a dovedit și în acel moment istoric că El este capabil să împlinească „pe deplin și repede” o lucrare, dacă a sosit timpul ei.
4) Să intrăm acum într-un domeniu cu totul deosebit: cel al formării caracterului.
Oare și în acest domeniu Dumnezeu poate lucra rapid și perfect? Noi știm că sfințirea
(creșterea, desăvârșirea) este lucrarea unei vieți întregi și că Duhul lui Dumnezeu are nevoie de timp pentru a înlătura „gunoiul” din caracterele noastre. Lucrarea aceasta cere cooperarea omului și, deoarece voința lui e liberă, ea durează uneori o viață întreagă.
Scriptura dovedește că și în acest domeniu atât de sensibil Dumnezeu poate lucra cu succes și cu mare repeziciune, atunci când El consideră că a sosit momentul potrivit. Într-o singură zi El poate face ceea ce în mod normal se realizează într-o viață. Doriți un exemplu? Iată-l pe Iosif, una dintre cele mai luminoase figuri ale Vechiului Testament. Nu întâmplător Inspirația a rezervat 12 capitole din cartea Genezei care vorbesc despre acest om al lui Dumnezeu, devenit un model de curăție și integritate pentru zeci și zeci de generații de oameni.
Iosif se naște ca al 11‑ lea copil al lui Iacov. Deși se naște printre ultimii copii, Iosif câștigă un loc privilegiat între fiii lui Iacov, fapt ce a dus la apariția multor tensiuni și nemulțumiri. Caracterul luminos al acestui fiu al lui Iacov se face remarcat încă de timpuriu. Iosif dovedește că este un suflet curat, activ și deosebit de săritor. Când este trimis de Iacov în căutarea fraților săi, după ce parcurge circa 80 km fără să-i găsească, e dispus să mai meargă încă 25 km pentru a se întâlni cu ei.
Să nu uităm că pe vremea aceea nu existau trenuri, automobile sau elicoptere… Condițiile de călătorie erau dintre cele mai grele, fiind nevoit să străbată zone de deșert sau regiuni controlate de bande de hoți.
Iosif este un tânăr de o mare tărie morală, un om serios, bun și credincios față de Dumnezeul părinților săi. Este deosebit de sensibil, iar spiritul său ascuțit de dreptate îl face să sufere din cauza comportamentului deplorabil al fraților săi. Neputând să-i vadă păcătuind împotriva lui Dumnezeu, Iosif își permite să-i mustre delicat, informându-l în același timp pe Iacov de faptele lor rele. Spera în felul acesta că Iacov, prin autoritatea sa părintească, va reuși să le îndrepte comportamentul.
În ciuda acestor calități de netăgăduit, Iosif nu este un sfânt. Noi îl cunoaștem mai ales prin prisma celor întâmplate în Egipt, unde putem vedea o serie de calități remarcabile. Însă, pe când era încă în casa părinților săi, Iosif avea și defecte de caracter nebiruite. Dragostea părtinitoare a lui Iacov a făcut ca în adolescentul Iosif să fie încurajate și cultivate defecte pe care Dumnezeu le dorea îndepărtate.
Iosif este încrezător în sine, pretențios, răsfățat, fiind obișnuit să fie privit în familia sa ca cel mai iubit, cel mai privilegiat, cel căruia trebuie să i se acorde întreaga atenție. În condiții normale, lui Iosif i-ar fi trebuit mulți ani pentru a birui aceste defecte de caracter.
Și totuși, Dumnezeu lucrează de așa manieră în viața acestui adolescent răsfățat, pretențios și încrezător în sine, încât doar în câteva ore el devine un bărbat stăpân pe sine, maturizat, curajos și serios, așa cum de fapt îl cunoaștem din istoria biblică. Dragostea părtinitoare a lui Iacov pentru fiul său, haina pestriță ce arăta spre intenția lui Iacov de a-i acorda dreptul de întâi născut, visele profetice ale lui Iosif, toate conduc la ura crescândă a fraților săi care vor folosi prima ocazie favorabilă pentru a-l înlătura pe rivalul lor.
Și astfel, la doar 17 ani, Iosif este vândut ca sclav unei caravane de ismaeliți. Pe neașteptate, tânărul răsfățat și pretențios de altă dată se vede rupt de rădăcinile sale. Încerc, cu ajutorul imaginației, să înțeleg ce se întâmpla în inima acestui tânăr. Nu aș dori să trăiesc niciodată groaza, durerea, simțământul înstrăinării, neliniștea și întunericul sufletesc pe care le trăia în acele momente tânărul Iosif.
În timp ce caravana se îndepărta de locurile natale, atât de familiare lui, Iosif plânge cu amar, privind neputincios colinele înverzite pe care, cu puțin timp în urmă le colinda cu turmele tatălui său. Printre ele, cu ochii imaginației, Iosif întrezărește și corturile lui Iacov… Singur, părăsit de toți și neajutorat, aparent părăsit chiar de Dumnezeu, Iosif cade pradă unei dureri de nedescris…
Mă întreb: ce aș fi făcut eu în locul lui? Câți dintre noi nu ar fi strigat plini de indignare spre Dumnezeu: „De ce m-ai părăsit, Doamne? Ce ți-am greșit de mă pedepsești atât de rău?” Probabil că unii dintre noi nu am rezista șocului încercării și, în final, ne-am pierde credința.
Dar Iosif nu face acest lucru. În mijlocul lacrimilor, gândul i se înalță spre Dumnezeul părinților săi. Își amintește de învățăturile tatălui său, de visul primit de Iacov pe când fugea de mânia fratelui său Esau, de făgăduințele date de Dumnezeu și cum toate acestea s-au împlinit în mod minunat în viața lui Iacov.
Toate aceste lecții prețioase de viață îl ajută pe Iosif ca, în momentele sale de supremă încercare, să facă un pas decisiv în viața sa: Atunci și acolo, ca sclav ce se îndrepta spre o destinație necunoscută, cu un viitor întunecat, fără nicio perspectivă încurajatoare, Iosif se consacră pe deplin lui Dumnezeu, invitându-L să-i fie alături în țara exilului său.
El se hotărăște să-I slujească lui Dumnezeu orice s-ar întâmpla, indiferent de consecințe, chiar cu riscul de a-și pierde viața. Maturizat în doar câteva clipe, Iosif se va comporta de acum înainte ca un adevărat ambasador al cerului într-o lume străină de Dumnezeu, străină de Legea Sa și de principiile dreptății și ale neprihănirii.
Schimbarea de direcție în viața acestui adolescent este spectaculoasă. Într-o singură zi, datorită Providenței divine, Iosif se transformă dintr-un copil răsfățat și pretențios într-un bărbat credincios, maturizat spiritual, gata să dea piept cu orice provocare a vieții. Să nu uităm că defectele de caracter pe care le avea Iosif ar fi necesitat, în condiții normale, mulți ani pentru a fi biruite…
Concluzii
Când Dumnezeu consideră, în înțelepciunea Sa, că a sosit momentul potrivit pentru împlinirea unui anumit plan al Său, El va folosi căi și mijloace nebănuite pentru acest scop. Și El o va face „pe deplin și repede”.
Versetul din Romani 9:28 nu trebuie înțeles acum. Va sosi vremea când îl vom înțelege și ne vom minuna de modul în care va lucra Providența. Acum trebuie doar să avem încredere deplină că cerul are resurse suficiente pentru împlinirea promisiunilor făcute.
Dacă Dumnezeu a adus la existență imensitatea Creației Sale în doar șase zile, dacă El a putut elibera un popor întreg de sclavi într-un timp atât de scurt, dacă El a făcut ca religia creștină – atât de nepopulară prin ideea mântuirii printr-un Dumnezeu răstignit pe cruce -, să re răspândească în întreaga lume cunoscută a primului secol doar în câteva decenii, de ce nu am avea încredere că „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor” (Matei 24:14)?
Planurile lui Dumnezeu se vor împlini chiar dacă oamenii se vor împotrivi lor și Evanghelia va ajunge pretutindeni chiar dacă tu și cu mine nu ne vom angrena în predicarea ei. „Dacă voi veți tăcea, pietrele vor vorbi” (Luca 19:40) – ne avertizează Mântuitorul. Dacă vor tăcea cei mari, vor vorbi copiii, ca în timpurile întunecatului Ev Mediu. Vor „vorbi” sateliții, internetul, natura, împrejurările, cărțile, articolele, evenimentele și, deasupra tuturor acestora, va vorbi Duhul Sfânt, singurul Misionar adevărat care îi poate întoarce pe oameni de pe căile lor spre Iisus, Mântuitorul omenirii.
„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oștirilor” (Zaharia 4:6).
Nu am nicio îndoială că Dumnezeu „va împlini pe deplin și repede cuvântul Lui” pe pământ. Dar noi suntem oare pregătiți să ne ocupăm locul în acest plan măreț?
Lori Balogh
