„Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati”

“Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati”

– Promisiunea lui Dumnezeu pentru cei intristati –

“Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati” Matei 5,4

Te-ai gandit vreodata cat de important este, in relatiile dintre oameni,  banalul gest al atingerii ? Dar in relatiile dintre oameni si animale ? Ce efecte pot avea o simpla strangere de mana, un sarut sau o mangaiere ?

Poate ca iti sunt inca vii in memorie scenele copilariei… Uneori veneai acasa plangand dupa o cazatura zdravana. Ce facea mama in acele momente ? Iti amintesti prea bine: dupa ce iti spala rana si o pansa asa cum se pricepea  ea, te mangaia pe frunte , spunandu-ti duios: “Nu mai plange ! O sa treaca…” Si parca durerile dispareau intr-o clipa…

Sau poate iti amintesti de supararea provocata de unul din profesorii de liceu…Cand erai cel mai descurajat, o mana asezata pe umarul tau si un glas de prieten  iti reinviorau sufletul, dandu-ti din nou  curajul de a lupta mai departe. Cineva, care a studiat indelung sufletul omului, spunea ca cea mai mare nevoie a celui ce sufera  este un umar pe care sa planga. Or, aceasta nevoie a sufletului omenesc presupune atingere…

La institutul Karolinska din Stockholm, fiziologul Kerstin Uvnas-Moberg a facut un experiment pe cobai. Zilnic, fiziologul suedez a mangaiat pe burta , timp de cinci minute, un cobai. Prin miscari lente si apasandu-i blana cu aceeasi presiune , timp in care o asistenta controla tensiunea arteriala, pulsul si temperatura micului animal, el a observat ca masajul l-a relaxat pe cobai in asa masura incat putea fi operat fara narcotice.

Ideea ca limbajul atingerii este una din cele mai importante forme ale comunicarii a determinat-o pe Tiffany Field ( psiholog american ) sa initieze cateva studii importante legate de acest subiect. In calitate de conducator al Touch Research Institute ( Institutul pentru cercetarea atingerii ), ea a demonstrat ca orice mangaiere, atingere sau masaj influenteaza echilibrul hormonal al organismului, intarindu-i imunitatea, eliberandu-l de stres si alinand durerile. Rezultatele studiilor au aratat ca imbratisarile au un efect terapeutic asemanator medicamentelor, iar o simpla mangaiere pe cap sau pe umar poate ajuta mult o persoana in timpul unei crize dureroase. Sub efectul mangaierii, terminatiile nervoase ale pielii trimit o serie de mesaje spre centrul placerii situat la baza creierului. Acesta declanseaza secretia de endorfine, hormoni cu proprietati euforizante si linistitoare care ne elibereaza de tensiuni.

“La copii– spune psihologul american– contactul fizic este conditia de baza a cresterii. Se pare ca in noi, nevoia de contact ( atingere ) este inradacinata genetic. Orice mangaiere tandra ne face mai siguri pe noi, suntem mai putin timorati.”

Un alt studiu interesant arata ca atingerea poate creste chiar si bacsisul primit de chelneri. Experimentul din 1992, facut de cercetatorul american Jakob Hornik, a demonstrat ca acei chelneri si acele chelnerite care pun mana pe bratul clientului primesc un bacsis mai consistent decat cei care pastreaza distanta.

In mileniul trei, spune Tiffany Field, simtul pipaitului este pe cale de disparitie. Omenirea trece printr-o adanca foame de atingere, caci mass-media o face sa stea ore in sir in fata televizorului, calculatorului sau telefonului, singura atingere cu persoanele dragi realizandu-se prin tastatura, sau telecomanda. Aceasta “foame de contact”, observa acelasi psiholog, ii determina pe oameni sa alerge la “mangaieri contra cost”. Numai in Germania anilor ’96 au fost prescrise medical ( si platite prin sistemul asigurarilor ) circa 65 milioane de masaje, neluand in calcul cele platite din bugetul personal.

Atingerea este una din formele comunicarii umane, este limbajul pe care il folosim instinctiv pentru a ne arata sentimentele , pentru a demonstra altora ca sunt iubiti si apreciati.

Contactul cu cei din jur ne ofera siguranta, placere, caldura si mangaiere, amintindu-ne ca nu suntem singuri. Viata ne demonstraeza din plin acest lucru. Cand copilul plange, mama il mangaie. Cand un adult se loveste, isi mangaie locul loviturii in mod instinctiv. Cand te doare o parte a corpului, mana se indreapta , tot instinctiv spre locul durerii, iar cand nu poti exprima prin cuvinte ceea ce simti pentru o persoana, solutia o gasesti intr-o mangaiere. Pentru cei mai multi, o simpla atingere usoara le declanseaza o senzatie de bine pe care niciun medicament din lume nu o poate produce.

Da, avem nevoie de mangaiere, asa cum avem nevoie de hrana, de aer sau de apa. Pentru a fi fericiti, pentru a lupta eficient impotriva bolilor, pentru a ne elibera de stres, avem nevoie de mangaiere. Lumea e plina de oameni din ce in ce mai agresivi, mai stresati si mai vulnerabili la boala pentru ca le lipsete contactul fizic cu cei din jur, sunt infometati de atingere si mangaiere. Studiile arata ca agresiunea excesiva merge mana in mana cu contactul fizic limitat. Copiii care au parte de un contact fizic mai intens cu parintii lor sunt mai echilibrati , iar animalele mangaiate des sunt mai sanatoase si mult mai blande. Adultii sunt mai optimisti, iar batranii nu se mai tem de singuratate si moarte.

Daca asa stau lucrurile cu mangaierea, daca printr-o simpla atingere sau imbratisare poti face atat de mult bine celor din jur, de ce atunci nu am incerca sa facem lumea mai buna in ceea ce depinde de noi ? Din zece oameni intrebati daca au fost mangaiati vreodata, patru au raspuns ca niciodata nu li s-a intamplat acest lucru. Daca ne raportam la populatia globului, de peste 6,5 miliarde de oameni, ajungem la teribila concluzie ca aproape trei miliarde de oameni nu cunosc ce este aceea o mangaiere facuta cu dragoste. Desigur, din randul acestor oameni se ridica cei mai multi agresori, criminali si delicventi…

Din fericire pentru noi, Dumnezeu cunoaste acesta profunda nevoie a naturii umane. O cunoaste pentru ca El ne-a creat asa. Te-ai gandit vreodata de ce omul a fost creat in felul descris de Biblie ?

“ Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata  si omul s-a facut astfel un suflet viu…

Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om .” ( Geneza 2, 7; 21-22 )

Omul a fost creat prin atingerea Creatorului. El S-a plecat spre pamant, a luat o bucata de tarana, a modelat-o si apoi, tot prin atingere, El i-a dat suflarea de viata. Oare nu putea El sa porunceasca, asa cum a facut in cazul lumii vegetale si animale ? Desigur ! “Caci El zice si se face; porunceste si ce porunceste ia fiinta.” ( Psalm 33, 9 ). Creatorul a preferat insa sa aduca la existenta coroana creatiunii Sale nu prin porunca, ci prin atingere. De ce ? Pentru ca relatia Sa cu omul sa fie una cat mai apropiata, cat mai intima. De atunci, din zorii lumii in care ne-am nascut , oamenii sunt infometati dupa atingerea dragostei.

Apoi, dupa finalizarea Creatiei, Biblia ne spune ca Dumnezeu a pastrat un contact fizic nemijlocit cu omul creat, implinind aceasta nevoie a naturii noastre. Creatorul venea regulat in caminul primilor nostri parinti pentru a se intalni in mod fizic cu omul. Biblia ne spune ca “Domnul Dumnezeu umbla prin gradina in racoarea zilei” ( Geneza 3, 8 ), cautandu-l pe om, stand de vorba cu el, avand un contact cat mai apropiat cu lucrarea mainilor Sale. Se putea si altfel ? Desigur ! Creatorul ar fi putut ramane in cerul Sau plin de slava, pe tronul Universului, comunicand cu omul prin ingeri, prin telepatie, prin vise sau alte mijloace supranaturale. Dar El a preferat sa vina personal in Eden pentru a sta fata in fata cu creatura Sa.

Din nefericire, tragedia s-a intamplat: pacatul a creat un zid de despartire intre om si Dumnezeu ( Isaia 59, 6 ), facand ca acest contact fizic cu divinitatea sa sa fie intrerupt. De atunci si pana astazi, omenirea e infometata de prezenta fizica, nemijlocita a Creatorului. Omul e avid de mangaierea pe care numai Tatal ceresc o poate da copiilor Sai de pe pamant, fapt pe care psalmistul David il zugraveste atat de plastic in psalmii sai:

“Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa te doreste sufletul meu pe tine , Dumnezeule ! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu?” ( Psalm 42, 1-2 )

Ar putea un Tata ceresc iubitor sa ramana indiferent fata de strigatul de ajutor al fiintelor omenesti pe care le-a creat ? Ar putea ramane El linistit pe tronul Universului stiind ca noi tanjim dupa prezenta si mangaierea Lui ? Cu siguranta ca nu ! Biblia Il prezinta pe Cel care ne-a creat ca pe un Dumnezeu al mangaierilor, un Tata ceresc dornic de a fi in cea mai intima si mai profunda relatie cu creaturile sale. Apostolul Pavel scrie despre acest lucru in termenii cei mai incurajatori pentru noi:

“Binecuvant sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Christos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz. Caci, dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Christos, tot asa prin Christos, avem parte din belsug si de mangaiere.” ( 2 Corinteni 1, 3-5 )

Poate chiar in aceste momente treci prin descurajari pe care nimeni nu le poate intelege. Cei de langa tine, oricat te-ar iubi, nu te pot ajuta prea mult. O strangere de mana, o imbratisare sau o mangaiere fizica iti sunt de mare ajutor. Insa adevarata mangaiere de care ai acum nevoie este cea a sufletului si pe care numai Tatal ceresc o poate da. Psalmistul David a experimentat adesea acest mare adevar: “ Cand ganduri negre se framanta cu gramada inlauntrul meu, mangaierile tale imi invioreaza sufletul.” ( Psalm 94, 19 )

Poate ca Dumnezeu nu va veni in mod fizic langa tine, asa cum s-a intamplat in unele situatii exceptionale. Poate ca El nu iti va strange mana, poate nu vei simti imbratisarea Lui sau mangaierea data pe crestetul capului tau. Dar cu siguranta ca El va face altceva, mult mai important pentru tine: iti va mangaia sufletul. Prin Duhul Sau cel Sfant, El te va imbratisa, te va mangaia, iti va da acea atingere de care ai nevoie pentru a lupta mai departe. Cand devii constient de aceasta Prezenta, nimic altceva nu mai conteaza . Te simti deja in atmosfera cerului si durerile, oricare ar fi ele, dispar asemenea cetii in prezenta soarelui. Crezi lucrul acesta ?

Daca inca te mai indoiesti, te rog citeste Psalmul 13. Observa starile sufletesti ale lui David si intelege cat de multe dureri apasau asupra sufletului sau. Dar te mai rog sa observi ceva: spre finalul psalmului ( care nu este altceva decat o rugaciune ) , starea sufleteasca a lui David se schimba radical. Din gemete, plansete, nedumeriri si autocompatimiri, David ajunge sa incheie rugaciunea sa cu un imn de lauda:

“Eu am incredere in bunatatea Ta, sunt cu inima vesela din pricina mantuirii Tale; cant Domnului caci mi-a facut bine.” ( Psalm 13, 5-6 )

Care e secretul acestei schimbari radicale a starii sale sufletesti ? Mangaierea divina. Atunci cand Dumnezeu Il trimite pe Mangaietorul ( Duhul Sfant- vezi Ioan 14, 15. 26; 15, 26; 16, 7.13 ), Persoana divina specializata in a ne mangaia in toate problemele si necazurile cu care ne confruntam in viata, cerul efemerei noastre existente se lumineaza, bucuria mantuirii izbucneste  asemenea unei fantani arteziene si orizontul ni se deschide din nou, invitandu-ne la continuarea luptei pana la biruinta finala.

Poate ca si tu ai avut candva asemenea experiente fericite cu Dumnezeu. Insa necazurile prin care treci acum le-au umbrit si nu mai vezi nicio cale de iesire. Adu-ti aminte, te rog, de un sfat pe care si eu l-am primit de la cineva mai intelept ca mine: Cand esti la o rascruce de drumuri si nu stii pe ce cale sa mergi, cand intunericul din jurul tau este atat de dens incat nu mai vezi nicio raza de lumina, intoarce-te pana la locul unde ai vazut ultima data lumina.

Asa face orice drumet intelept atunci cand, umbland pe carari de munte , se rataceste, pierzand cararea cea buna. El se intoarce pana la punctul in care a zarit pentru ultima data marcajul. Apoi reia drumul, de data aceasta pe cararea cea buna.

Poate ca ultima data ai vazut lumina prezentei divine citind un pasaj biblic. Sau, poate ai zarit-o rugandu-te in taina sufletului tau. Oricare ar fi acest loc, intoarce-te la el si cu siguranta ca acolo vei gasi lumina si, mai ales, mangaiere.

Imi aduc aminte de o perioada nefasta din viata mea, in care credinta mea in Dumnezeu se zdruncina din temelii, pana acolo incat ajunsesem sa ma indoiesc de existenta Lui. Durerea, suferinta si nelinistea sufleteasca erau de nedescris in cuvinte omenesti. Cum am iesit din acea criza ? Am aplicat sfatul pe care tocmai ti l-am dat deja: am cautat lumina acolo unde stiam ca o gasisem si in vremurile bune. Pentru mine acel loc era rugaciunea. Desi eram cu sufletul sfasiat de necredinta si indoiala, m-am plecat din nou inaintea unui Dumnezeu in care nu mai credeam,  sperand ca El exista si ca ma va scoate din acel necaz. Si, minune ! El era tot acolo unde Il gasisem de atatea ori in viata pana atunci.

Ca raspuns la rugaciunea disperata a sufletului meu, o lumina imensa a coborat in suflet ( poate ca si in camera in care ma aflam ) si pacea si mangaierea pe care le-am experimetat in acele momente au fost o experienta de neegalat. De atunci stiu ce inseamna mangaierea Tatalui ceresc si pot afirma cu cea mai mare siguranta ca nicio comoara din lume nu o poate egala.

Da, avem nevoie de mangaiere in cele mai diferite situatii din viata, iar Dumnezeu este mereu dispus sa ne-o dea la momentul cel mai potrivit. De mangaierea aceasta  vor avea insa nevoie chiar si cei mantuiti in Imparatia  Sa. Contrar prejudecatilor noastre, in cer vor mai exista lacrimi…

Gandeste-te la cuvintele Mantuitorului referitoare la momentul revenirii Sale:

“Va spun ca in noaptea aceea, doi insi vor fi in acelasi pat: unul va fi luat si altul lasat; doua femei vor macina impreuna: una va fi luata si alta va fi lasata. Doi barbati vor fi la camp: unul va fi luat si altul va fi lasat.” ( Luca 17, 34-36 )

Mantuitorul ne-a lasat sa intelegem ca revenirea Sa va produce unele despartiri dureroase. Mai mult decat atat, acestea vor fi vesnice…Parinti mantuiti vor fi despartiti pentru vecie de copiii lor care au intors spatele mantuirii ( sau invers !) ;  soti credinciosi vor fi despartiti de sotiile lor indiferente fata de Dumnezeu ( sau invers ! ) , prieteni despartiti de prieteni, vecini despartiti de vecini, rude despatite de rude …Aceasta inseamna durere si lacrimi…

Eu nu pot sa- imi imaginez ca cei mantuiti vor deveni dintr-o data amnezici si lipsiti de suflet odata ce vor ajunge in cer. Cu siguranta ca, cel putin o perioada de timp, ei vor plange pentru cei dragi care nu se pot bucura de viata vesnica asemenea lor. Insa stiu un lucru: Dumnezeu a promis mangaiere si in aceasta situatie atat de delicata:

“ El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut…( Apocalipsa 21, 4 )

Mainile acelea  strapunse pe cruce vor fi cele care vor sterge lacrimile care vor mai curge pe obrajii celor mantuiti la inceput de vesnicie. Mainile pe care noi le-am strapuns prin pacatele noastre vor fi cele care ne vor aduce mangaierea , pacea si binecuvantarea vesnica.

Binecuvantate fie aceste Maini care ne mangaie !

Lori Balogh


This entry was posted in Promisiuni divine and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.