Cele 70 de săptămâni
-Capitolul 9-
Talmudul rabinilor conține un blestem teribil pentru cei care îndrăznesc să descifreze profeția din Daniel 9,24- 27. De ce acest lucru? Răspunsul este cât se poate de clar: Acela care studiază această profeție va ajunge, în mod inevitabil, să creadă că Mesia cel promis în Scripturile Vechiului Testament nu poate fi altcineva decât Iisus Christos. Or, lucrul acesta este inacceptabil pentru cea mai mare parte a poporului evreu.
În ceea ce privește blestemul, nu trebuie să ne temem de el. Iată câteva motive:
- Cartea lui Daniel ne-a fost lăsată de Providența divină nu pentru a o considera un obiect de muzeu, ci pentru a fi studiată. În cap. 12,4 al cărții, îngerul Gabriel îi spune lui Daniel că la vremea sfârșitului mulți vor citi această carte, iar cunoștința va crește. Este un îndemn indirect pentru generația noastră de a lua în serios această carte.
- Însuși Mântuitorul vorbește de Cartea lui Daniel în Predica de pe Munte, adăugând: „Cine citește să înțeleagă!” Găsim, în aceste cuvinte ale Domnului, un îndemn clar de a studia aceasta carte.
- Cât privește apetența unora de a blestema pe cei care nu sunt de acord cu ideile lor, Biblia ne asigură: „Cum sare vrabia încoace și încolo și cum zboară rândunica, așa nu nimerește blestemul neîntemeiat.” (Proverbe 26,2)
Ținând cont de aceste considerații, vă invit să continuăm, fără nicio teamă, studiul cap.9, unul dintre capitolele biblice cele mai pline de Persoana și lucrarea Mântuitorului. Doar cap.53 al Cărții lui Isaia îl poate depăși în această privință.
Contextul capitolului 9
Trecuseră 13 ani de la marea viziune primită de Daniel în anul al treilea al lui Belșațar, ultimul împărat al Babilonului. Imperiul Babilonian căzuse sub stăpânirea mezilor și perșilor, Daniel rămânând un înalt demnitar și sub nouă stăpânire.
Ne găsim în anul 538 î.Ch. Daniel este deosebit de preocupat de soarta poporului său, a Ierusalimului, dar mai ales este preocupat de soarta Templului care zăcea în ruine. Trecuseră aproape 70 de ani de când el și mulți alți concetățeni fuseseră luați robi în Babilon. De aproximativ o jumătate de secol, în Templul din Ierusalim nu se mai aduceau jertfe. O jumătate de secol în care poporul fusese împrăștiat printre neamuri, riscând să-și piardă identitatea, dar mai ales misiunea. Mulți evrei își găsiseră în Babilon un loc comod, își întemeiaseră familii, începuseră afaceri, fapt care îi făcea pe cei mai mulți dintre ei să uite de Ierusalim, de Templu, de Dumnezeul părinților lor.
Daniel, aflat acum la o vârstă înaintată, nu-L uitase nicio clipă pe Dumnezeu și făgăduințele Sale. Deși trecuseră atâția ani de robie, el a păstrat în tot acest timp o legătură vie și continuă cu Scripturile pe care le avea la acea dată. Studiind profeția lui Ieremia cap. 25,11‑12, Daniel găsește că robia babiloniană trebuia să dureze 70 de ani.
Ce face profetul când descoperă această încurajatoare speranță a eliberării, așa cum a fost profetizată de Ieremia? Daniel ar fi putut închide Scriptura gândind: „Cine știe dacă Dumnezeu va mai împlini această făgăduință? Suntem prea păcătoși.”
Daniel însă nu a gândit în felul acesta, ci a făcut ceea ce face orice om care se încrede în iubirea Tatălui ceresc: „Mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă.” (Daniel 9,3)
Din rugăciunea pe care Daniel o înalță spre Dumnezeu, se observă o anume frământare sufletească a profetului. Pe de o parte, el se temea pentru poporul său, ca nu cumva, prin acomodarea cu lumea Babilonului să-L fi uitat pe Dumnezeu, iar Acesta sa nu mai poată împlini făgăduințele Sale. Pe de altă parte, Daniel primise în viziunea din cap.8 o descoperire cu privire la curățarea Sfântului Locaș care îl tulbura: trebuiau să treacă 2300 zile profetice (2300 ani reali) până să se realizeze acest lucru. Daniel aplica perioada de 2300 de ani la Templul din Ierusalim, iar gândul că trebuie să treacă o perioadă atât de lungă până la restaurarea lui îl umplea de neliniște. Cu aceste frământări vine el înaintea Domnului, spunându-I tot ce îl frământă, tot ce îi produce neliniște.
Daniel 9,4- 19: Rugăciunea lui Daniel
Puține rugăciuni pe care le găsim consemnate pe paginile Bibliei cer mai mult de două minute pentru a fi rostite. Dumnezeu trebuie să fi avut motive întemeiate atunci când a hotărât, în Providența Sa, ca această rugăciune să ne fie transmisă pe cale scrisă, în toate detaliile ei.
În fapt, această rugăciune a izvorât din studiul Cuvântului lui Dumnezeu, pe care îl avea la îndemână la acea dată Daniel, și din încrederea lui deplină în acest Cuvânt. Nu poți să nu fii mișcat de umilința și îndrăzneala profetului care răzbat din cuvintele rostite de el.
În ceea ce îl privește pe aducătorul răspunsului atât de prompt al cerului la această rugăciune – îngerul Gabriel – el nu apare în Vechiul Testament decât în capitolele 8 și 9 ale Cărții lui Daniel. În Noul Testament, Gabriel apare în legătură cu nașterea lui Ioan Botezătorul și a lui Iisus (vezi Luca 1,19; 26‑33). Se pare că acest înger puternic, care stă înaintea tronului lui Dumnezeu, a luat locul lui Lucifer după căderea acestuia și alungarea lui din cer.
Daniel 9,20‑23: Ce îmbărbătare pentru Daniel să vadă că cerul e atât de aproape când este nevoie de ajutorul divin!
„Ia aminte și înțelege vedenia („mareh”)!” – îi spune îngerul lui Daniel. La care vedenie se referă îngerul? Cu siguranță că e vorba de vedenia redată de profet în cap.8, căci nu avem niciun indiciu că Daniel ar fi avut între timp o altă descoperire divină (pentru argumente suplimentare vezi studiul 17).
Daniel se roagă la vremea jertfei de seară, care ar fi trebuit să fie adusă în Templul din Ierusalim la ora 3 p.m. Deși de mai bine de 50 de ani nu se mai aduceau jertfe la Templu, acesta aflându-se în ruine, Daniel se roagă totuși la ora la care ar fi trebuit să se aducă jertfa. Peste cinci secole, exact la aceeași oră, Mântuitorul urma să-Și dea duhul pe cruce, în calitate de Jertfă și Miel al lui Dumnezeu.
Daniel 9,24: Gabriel intră direct în subiect, răspunzând frământărilor profetului, dar continuând în același timp explicația viziunii din cap.8, din punctul în care Daniel nu a mai putut să o suporte: „70 de săptămâni au fost hotărâte („chatak”) asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte”.
Chiar din primele cuvinte ale îngerului rezultă clar că porțiunea aceasta din viziune se referă exclusiv la poporul iudeu și la Ierusalim, Gabriel răspunzând direct la frământările lui Daniel și la cererea lui ca Dumnezeu să împlinească făgăduințele Sale cu poporul iudeu.
Verbul din ebraică, din care a fost tradus cuvântul „hotărâte”, este „chatak”, verb ce mai poate fi tradus prin „separate”, „tăiate”, „retezate”. Având în vedere că ceea ce ni se prezintă în cap. 9 este o continuare a viziunii din cap.8, este firesc să tragem concluzia că cele 70 de săptămâni sunt „tăiate”, „retezate” dintr-o perioadă mai lungă de timp, amintită anterior. Singura perioada de timp amintită anterior este cea de 2300 de zile.
La sfârșitul perioadei de 70 de săptămâni (490 ani, conform principiului de interpretare perioadelor profetice: 1zi profetică = 1an literal), urmau să se realizeze, conform celor spuse de Gabriel în versetul 24, șase lucruri importante:
- „Încetarea fărădelegii” – Este vorba de timpul de har acordat de Dumnezeu poporului Său pentru a se pocăi. În ciuda ocaziilor oferite și a timpului de har îndelungat, poporul evreu a umplut paharul nelegiuirilor lor, prin respingerea Fiului lui Dumnezeu și persecutarea primilor creștini.
- „Ispășirea păcatelor” – Se face referire la jertfa lui Christos, singura care poate realiza ispășirea deplină a păcatelor. Datorită acestei jertfe, păcătosul nu mai este nevoit să aducă jertfe de animale ca în vremurile Vechiului Testament.
- „Ispășirea nelegiuirii” – Ștergerea nelegiuirilor.
- „Aducerea neprihănirii veșnice” – Îndreptățirea păcătosului prin atribuirea neprihănirii lui Christos.
- „Pecetluirea vedeniei și proorociei” – Prin moartea lui Christos, planul lui Dumnezeu de salvare a neamului omenesc a fost pecetluit. Nimic nu-l mai putea schimba sau anula. Jertfa a ratificat Planul Mântuirii, iar viziunile primite de Daniel aveau garanția că se vor împlini.
- „Ungerea Sfântului Sfinților” – Este vorba de ungerea Locului Sfânt al Sanctuarului ceresc, înainte ca Domnul Christos să fie numit Mare Preot în Templul ceresc.
De reținut este faptul că în limba ebraică expresia „Sfântul Sfinților” nu se referă la o persoană, ea aplicându-se mai mult la lucruri. Ungerea semnifică dedicarea Templului ceresc pentru o lucrare specială care trebuia să înceapă în el: lucrarea de mijlocire a Mântuitorului în favoarea păcătoșilor.
Daniel 9, 25: Versetul stabilește timpul venirii lui Mesia, precum și punctul de plecare al celor 2300 de ani. Ne reamintim de cele trei decrete consemnate de istorie și Biblie:
- Decretul lui Cirus – 538 î.Ch. (vezi Ezra 1,1)
- Decretul lui Darius 1 (Histaspe) – 520 î.Ch. (vezi Ezra 6,1‑12)
- Decretul lui Artaxerxes Longimanus – 457 î.Ch. (vezi Ezra 7,1‑26)
Primele două decrete (cel al lui Cirus și Darius) se refereau doar la reconstrucția Templului din Ierusalim, ceea ce semnifică restaurarea religioasă a poporului iudeu. Doar decretul lui Artaxerxes se referea la reconstrucția Templului, dar și a Ierusalimului, oferindu-le evreilor un statut de autonomie. În urma aplicării acestui decret, statul evreu era refăcut.
În 444 î.Ch., a fost dat încă un decret pe timpul dregătorului Neemia, acesta nefăcând altceva decât să întărească decretul din 457 î.Ch. al lui Artaxerxes.
Toate aceste decrete erau, în esență, unul singur și ele reprezentau porunca sau decretul lui Dumnezeu pentru restaurarea poporului Său. (vezi Ezra 6,14)
Profeția specifică faptul că „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” (457 î.Ch.) începe derularea celor 70 de săptămâni (490 ani). Tot ea ne arată că, de la această dată până la Unsul (Mesia), trebuiau să treacă 7+62 de săptămâni=69 de săptămâni (483 de ani).
Unii comentatori biblici au luat ca punct de pornire al celor 70 de săptămâni alte date, însă orice altă dată, în afară de cea specificată de profeție, nu duce la niciun rezultat. Iată câteva exemple:
- Dacă am socoti anul 538 î.Ch. (primul decret – cel al lui Cirus, de reconstrucție a Templului). drept anul de pornire pentru cele 70 de săptămâni profetice (490 de ani reali), Mesia ar fi trebuit să apară după 69 de săptămâni (483 de ani), adică în anul 55 î.Ch. – o dată imposibilă pentru Iisus.
- Dacă am porni de la al doilea decret – cel al lui Darius 1, din anul 520 î.Ch. (al doilea decret pentru rezidirea Templului), Mesia ar fi trebuit să apară la anul 37 î.Ch. – din nou o concluzie imposibil de acceptat în legătură cu Iisus.
- În cele din urmă, o altă dată adusă în discuție este anul 444 î.Ch., data la care s-a dat un nou decret pentru rezidirea Ierusalimului, cel din timpul lui Neemia. Dacă am lua în considerare această dată, atunci Mesia ar fi trebuit să înceapă lucrarea publică în jurul anului 39 sau 40 d.Ch., ceea ce, de asemenea este inacceptabil pentru lucrarea lui Iisus.
Singura dată acceptabilă este cea specificată de înger – „darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”, respectiv anul 457 î.Ch., anul în care decretul lui Artaxerxes Longimanus permitea evreilor să-și rezidească cetatea și să refacă structurile statale în deplină autonomie.
Perioada de 70 de săptămâni profetice este împărțită în trei părți: 7 săptămâni, 62 săptămâni și o săptămână (ultima).
7săptămâni + 62 săptămâni + 1 săptămână = 70 săptămâni
70 săptămâni (490 ani)
7 săptămâni 62 săptămâni 1 săptămână
(49 ani) (434 ani) (7 ani)
457 î.Ch. – 408 î.Ch. 408 î.Ch. – 27 d.Ch. 27 d.Ch. – 34 d.Ch.
Primele șapte săptămâni profetice (49 de ani reali) acoperă perioada lui Ezra și Neemia, o perioadă tulbure în care s-au rezidit Templul și Ierusalimul. După decretul lui Artaxerxes din anul 457 î.Ch., iudeii au început să reconstruiască Ierusalimul. Templul a fost terminat 49 de ani mai târziu, în jurul anului 408 î.Ch. Al doilea segment – cele 62 de săptămâni profetice (434 de ani reali), la sfârșitul cărora trebuia să apară Mesia, ne conduce la anul 27 d.Ch., anul botezului lui Iisus – eveniment care a marcat ungerea Sa pentru lucrarea specială pe care o avea de făcut.
„Unsul” este Însuși Domnul Christos, despre care stă scris: „Cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Iisus din Nazaret…” (Faptele Apostolilor 10,38) În Vechiul Testament, ungerea simboliza umplerea cu Duhul Sfânt (vezi 1 Samuel 16,13). De asemenea, este de subliniat faptul că erau unși numai preoții și regii, ceea ce corespunde perfect calității Domnului Christos de Rege și Mare Preot.
Așadar, Unsul (Mesia) trebuia să apară nu după 7 săptămâni profetice (49 de ani reali) de la decretul lui Artaxerxes, ci după 7+62 de săptămâni (483 de ani reali). Profeția spune că în ultima săptămână din cele 70 Unsul urma să fie stârpit (omorât). Dacă El ar fi apărut după primele 7 săptămâni profetice (49 de ani reali), concluzia ar fi că El ar fi trebuit să trăiască pe tot parcursul celor 62 de săptămâni profetice (434 de ani reali), pentru ca în ultima săptămână profetică (7 ani reali) din cele 70, El să fie omorât. Un Mesia care să trăiască pe pământ câteva sute de ani, înainte de a se aduce jertfă este o idee inacceptabilă. Mesia – Fiul lui Dumnezeu – a fost și om adevărat, care „a trebuit să Se asemene fraților Lui în toate lucrurile” (vezi Evrei 2,17), inclusiv în ceea ce privește longevitatea.
Profeția ne trimite nu la anul nașterii lui Mesia, ci la anul în care Acesta urma să fie uns cu Duhul Sfânt pentru a începe lucrarea publică: anul 27 d.Ch. În vechime, preoții erau unși la vârsta de 30 de ani – un amănunt demn de a fi luat în considerare. Sfârșitul celor 7+62 de săptămâni profetice (483 de ani reali) ne duce la anul 27 d.Ch., anul în care Iisus a fost botezat și a început lucrarea Sa publică. În anul 27 d.Ch., Biblia afirma că Iisus avea vârsta de 30 de ani (vezi Luca 2,23), adică avea vârsta care-I permitea, din punctul de vedere al regulilor iudaice, să înceapă lucrarea Sa publică.
Decalajul dintre vârsta Mântuitorului (aproximativ 30 de ani) și anul 27 d.Ch. se explică printr-o greșeală făcută la calcularea erei creștine. Iisus S-a născut în realitate nu în anul 1 al erei creștine, ci cu aproximativ patru ani mai devreme. Biblia afirmă că, în momentul nașterii Mântuitorului, Irod cel Mare trăia (vezi Matei 2,13‑20). Or, istoria consemnează faptul că Irod cel Mare a murit în anul 4 î.Ch., ceea ce ne duce la concluzia că la începutul anului 1 d.Ch. Iisus avea în jur de trei ani. Un calcul simplu ne arată că în anul 27 d.Ch. Iisus era în vârstă de aproximativ 30 de ani.
Daniel 9,26: „După aceste 62 de săptămâni Unsul va fi stârpit.”
Versetul 26 al cap.9 ne introduce în mijlocul evenimentelor petrecute în ultima săptămână profetică dintre cele șapte zeci. Până acum, în studierea profeției celor 70 de săptămâni (490 de ani), am acoperit 69 de săptămâni (sau 483 dintre cei 490 de ani). Profeția spune că după cele 62 de săptămâni ce urmează primelor 7 săptămâni, adică după cele 69 de săptămâni (483 de ani), Unsul urma să fie „stârpit”. Verbul tradus aici prin „va fi stârpit” este același cu cel tradus prin „nimicit” în numeroase versete din Leviticul, expresie care era legată de sistemul jertfelor, când cei care călcau legământul erau „nimiciți” din mijlocul poporului (vezi Leviticul 7,27; 17,10.14; 20,6. 17). În Daniel 9,26 ne este prezentată imaginea lui Iisus, Cel nevinovat, care este „nimicit” pentru păcatele altora.
Profeția nu specifică în acest punct anul exact al morții Mântuitorului, ci doar perioada în care acest eveniment urma să aibă loc: în perioada imediat următoare anului 27 d.Ch. Specificația anului morții Lui se face în vers. 27: „la jumătatea săptămânii”, adică în anul 31 d.Ch.
„Și nu va vea nimic”- afirmă în continuare profeția. Deși urma să fie „nimicit” pentru păcatele poporului, Mesia „nu va avea nimic”, ceea ce reprezintă un indiciu cu privire la învierea Sa. Scopul urmărit de Satana va fi anulat prin învierea lui Iisus, care a dat o și mai mare amploare lucrării Sale.
„Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș…” Este o profeție evidentă cu privire la Roma păgână, care urma să cucerească Ierusalimul și să distrugă Templul sub comanda lui Titus, în anul 70 d.Ch.
Ceea ce ne atrage atenția în finalul versetului 27 este afirmația că „războiul va ținea până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile”. Privind la istoria mai veche sau mai recentă a Palestinei, nu putem decât să dăm deplină dreptate Bibliei: Palestina este unul dintre locurile cele mai fierbinți ale planetei, unul dintre zonele cele mai nesigure, unde butoiul cu pulbere poate exploda în orice moment.
Daniel 9,27: „El va face un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână.”
Cine? Mesia. Când? După încheierea celor 69 de săptămâni profetice (493 de ani reali, adică în timpul ultimei săptămâni profetice cuprinsă între anii 27 și 34 d.Ch.). Profeția se referă la întemeierea Bisericii creștine. În primii trei ani și jumătate ai ultimei săptămâni profetice (27- 31 d.Ch.,) Domnul Christos a lucrat în mod direct și nemijlocit la întemeierea ei. Apoi, în a doua parte a ultimei săptămâni (31- 34 d.Ch.), cei care au lucrat la zidirea Bisericii au fost apostolii.
Afirmația că „el va face un legământ trainic cu mulți” se referă evident la iudeii care L-au primit pe Iisus în vremea aceea. De fapt, Biserica creștină a fost întemeiată de Iisus și apostolii Săi prin iudeii care au acceptat noua învățătură.
Cu toate că profeția nu menționează un anume eveniment pentru ultimul an – anul 34 d.Ch. – mulți cred că este vorba despre anul în care Pavel a primit Evanghelia și a devenit marele apostol al neamurilor (Faptele Apostolilor 9). Cu alte cuvinte, s-a încheiat perioada în care Israelul fusese socotit, în mod exclusiv, poporul ales al lui Dumnezeu, iar la sfârșitul celor 490 de ani a început o nouă eră din istoria mântuirii, urmând ca Evanghelia să fie predicată în întreaga lume.
Ultima săptămână profetică se încheie în anul 34 d.Ch., an în care iudeii l-au ucis pe Ștefan – primul martir creștin. Dacă pe Mântuitorul L-au răstignit romanii cei păgâni, pe diaconul Ștefan l-au ucis iudeii, pornind cu acea ocazie o prigoană cruntă împotriva Bisericii creștine. În anul 34 d.Ch., odată cu încheierea celor 70 de săptămâni profetice „tăiate”, „hotărâte” pentru poporul evreu, acest popor a fost lepădat ca popor ales. „Via” a fost dată altor vieri (vezi Matei 21,41). Această ultimă săptămână profetică a fost săptămâna de aur pentru iudei, căci ei au avut ocazia să-L cunoască și să-L primească pe Mesia cel așteptat.
„La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfă și darurile de mâncare.”
Este vorba despre anul 31 d.Ch., an în care Mântuitorul a fost răstignit. Versetul 27 ne prezintă și semnificația morții Domnului: încheierea sistemului ceremonial al jertfelor, în sensul că acestea nu mai aveau nicio valoare în derularea Planului de Mântuire. Lucrul acesta este arătat clar în Marcu 15,34- 39, unde se spune că, în momentul morții Domnului pe cruce, perdeaua din Templu s-a rupt în două, simbolizând sfârșitul rolului Sanctuarului pământesc. Simbolul se întâlnea cu realitatea. Iisus, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele omenirii, fiind jertfit pe cruce, anula necesitatea jertfelor de animale din cadrul sistemului ceremonial. Tot ce era asociat cu vechiul sistem: jertfele, preoția și sanctuarul, urma să fie înlocuit (vezi Evrei 9,1-15).
Concluzii
Profeția celor 70 de săptămâni este una dintre cele mai remarcabile profeții biblice. Omul de știință Peter W. Stoner a abordat probabilitatea matematică a mesianității lui Iisus în cartea sa „Science Speaks” (Știința vorbește, Chicago: Moody Press). Conform celor spuse de el, există doar o șansă de 1 la 10 la puterea 17 (100 000 000 000 000 000) ca toate profețiile cu privire la Iisus să se împlinească în același om și în același timp.
Într-o lume în care prezicătorii de pe marginea străzii, horoscopul din ziare și tot felul de alți ghicitori ai viitorului captează atenția a milioane de oameni, profeția celor 70 de săptămâni este făcută dintr-o țesătură care dovedește, dincolo de orice îndoială, că există un Dumnezeu care este atât de preocupat de această lume și de oamenii din ea, încât a oferit dovezi de necontestat ale mesianității lui Iisus.
Ultima săptămână profetică oferită de Dumnezeu poporului evreu a fost săptămâna lor de aur – ocazia specială oferită de cer, dar pierdută pentru veșnicie. Ceea ce este Sabatul după o săptămână de trudă, așa trebuia să fie cea de-a 70‑a săptămână profetică pentru iudei: o perioadă de odihnă, de întâlnire cu Mesia.
Există și pentru noi o ultimă săptămână de aur: cea în care trebuie să ne pregătim să ne întâlnim cu Mântuitorul nostru la revenirea Sa în glorie. Îl vom respinge asemenea iudeilor, sau Îl vom primi cu bucurie?
Lori Balogh
… în conformitate cu Daniel 7:11 papalitatea continuă să fie în templul lui Dumnezeu.
Există și varianta corectă ca Isaia 2:2-4 și Mica 4:1-3 să se împlinească cu Sanctuarul ceresc și Ierusalimul ceresc, iar 2 Tes. 2:3-4 să se fi împlinit în biserica lui Dumnezeu în perioada supremației papale. Viitorul va descoperi cum va lucra Dumnezeu cu Israelul fizic.
Nu știu, poate că după o încercare de a aduce jertfe de animale la Templu, acestea vor înceta, dar nu prin lucrarea antichristului. Poate autoritățile vor avea ceva de spus. Sau, de exemplu, ONG-urile pot declanșa proteste, Templul poate intra în patrimoniul UNESCO, iar oamenii pot continua să fie învățați la Templu. Nicio viață nu ar mai trebui sacrificată în numele religiei. Evreii vor înțelege că primul Templu a fost distrus din cauza neascultării de poruncile morale ale lui Dumnezeu, iar al doilea Templu a fost distrus din cauza respingerii lui Iisus ca Mântuitor. Dar poate greșesc în așteptările mele cu privire la al treilea Templu, deși au trecut aproape 2000 de ani și doar Dumnezeu poate produce o schimbare radicală în viitorul apropiat în privința lor, fără se se întâmple ceva semnificativ.
Multe binecuvântări în prezența Domnului Iisus!
Revin cu o adăugire:
Sunt în totul de acord, cuvintele apostolului Pavel din 2 Tes. 2:2-4 s-au împlinit în perioada de supremație papală, așa cum bine a explicat și fratele Eugen în postările de mai sus. Însă e foarte probabil să se împlinească din nou. E vorba despre aceeași fiară care a fost, acum nu mai este și va veni, adică papalitatea care de data asta va fi în alianță cu o parte a protestantismului apostaziat.
Revenind puțin la Templul de la Ierusalim, încerc să remarc câteva aspecte pozitive. Apostolul Pavel și ceilalți apostoli nu au fost deranjați de prezența Templului în vestirea Evangheliei. Dimpotrivă, a fost un reper pentru a vorbi despre Hristos, în special iudeilor, și despre Sanctuarul Ceresc. Și se spune că „mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut” (Fapte 4:4) sau „mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba” (Fapte 13:43) sau „mulți dintre ei au crezut” (Fapte 17:12). Nu toți, dar mulți. Chiar dacă se mai aduceau jetfe la Templu, acestea erau ca o povară și mulți iudei Îl acceptau cu bucurie pe Iisus ca jertfă pentru păcatele lor.
Același lucru se poate întâmpla în viitor. Și catolicii ar putea vorbi iudeilor despre inutilitatea jertfelor de animale și despre mântuirea prin harul lui Iisus și am convingerea că mulți evrei vor crede. Rămâne însă al doilea reper important al Templului: Legea morală. Din păcate, după distrugerea Templului în anul 70 dH, acest reper moral s-a pierdut printre neamuri și chiar printre unii evrei care nu au mai avut o dovadă vizibilă sau să spunem palpabilă a dreptății lui Dumnezeu, ci unii au rămas doar cu harul lui Hristos iar ceilalți cu aproape nimic. Biserica adevărată a locuit în locuri izolate și în locul ei s-a ridicat „omul fărădelegii” amintit de apostolul Pavel. Nu distrugerea Templului a fost singura cauză a abandonării Decalogului de către neamuri. Se poate aminti aici detașarea neamurilor față de iudei și compromisul cu păgânismul.
Astăzi, adventismul este o rămășiță credincioasă a bisericii lui Dumnezeu, care păzește poruncile morale originale și ține mărturia lui Iisus și căreia Dumnezeu i-a încredințat pe deplin solia primului înger din Apocalipsa 14. (Chiar dacă putem cunoaște mai mult, să nu ne asumăm încă soliile îngerului al doilea și al treilea). La momentul potrivit, cred că Dumnezeu va interveni și mai mult pentru ca slava Numelui Său să fie cunoscută de toți oamenii. Multă pace!
Bună ziua!
Îmi cer scuze că intervin, dar doresc să prezint și o altă părere referitoare la Templul de la Ierusalim. Nu este exclus ca acest Templu să fie reconstruit a treia oară, poate în viitor, peste 100-200 de ani. De ce?
Așa cum în cartea profetului Daniel cap. 11:41 ni se vorbește despre „țara cea minunată” la vremea sfârșitului, cu referire la statul Israel ce a luat din nou ființă în anul 1948, tot astfel profeții Isaia (cap. 2:2-4), Mica (cap. 4:1-3), apostolul Pavel (2 Tes. 2:3-4) ne vorbesc despre un Templu la Ierusalim la vremea sfârșitului. Să fie o profeție condiționată? E posibil. Nu știu cu exactitate ce va urma. Este adevărat că funcția Templului pământesc a încetat odată cu jertfa Domnului Hristos. Dar ce ar fi dacă alături de adventiști și alți creștini, la un moment dat evreii să înalțe Decalogul prin intermediul Templului și să se întoarcă la Domnul Hristos? Statul evreu este astăzi susținut de creștinătate. Iar „omul fărădelegii” nu ar putea fi papalitatea care va vorbi din acel Templu despre o altă lege? Templul de la Ierusalim, dacă va exista, va aduce și mai mult în discuție epistola către Evrei și existența Sanctuarului Ceresc. Din Romani 11:25-27 înțeleg că ultima persoană care va primi pecetea lui Dumnezeu, înainte de revenirea Mântuitorului, va fi dintre evrei.
Poate părea mai greu de crezut, dar dacă Dumnezeu va alege următorul profet dintre creștinii care astăzi nu înțeleg Decalogul original și va produce o trezire spirituală tocmai în rândurile celor care sunt prea siguri de harul lui Dumnezeu?
De aceea e bine să rămânem umili și să mulțumim că astăzi putem asculta de Dumnezeu în înțelegere cu toți oamenii.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie ȋn inima oricărui cititor şi vă rog deasemenea să primiţi urarea mea la intrarea ȋntr-un an nou : Viaţă veşnică ȋn neprihănire !
Astăzi voi ȋncheia ceea ce am vrut să spun cu privire la revenirea Domnului nostru drag şi un eventual al treilea Templu ȋn Israel.
Există ȋn Sfȃnta Scriptură, ȋn Noul Testament o profeţie măreaţă cu privire la viitorul poporului Israel, profeţie din care lipseşte cu desăvȃrşire un alt Templu la Ierusalim.
Romani 11:25-27 Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri ȋnţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut ȋntr-o ȋmpietrire care va ţine pȃnă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mȃntuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va ȋndeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legămȃntul pe care-l voi face cu ei, cȃnd le voi şterge păcatele.”
Fiind unul dintre creştinii dintre neamuri, ȋn primul rȃnd mă interesează faptul că mȃntuirea mea şi a fraţilor mei depinde şi de acel număr al Neamurilor. Ȋmi place mult că numărul este unul „deplin”, adică nu va exista vreun aspirant la Ȋmpărăţie care să nu aibă timpul necesar pentru a-şi face alegerile ȋn mod corect de partea Domnului sau de partea adversarului Său.
Ȋnsă să privim spre poporul Israel. „O parte” a scris fratele Pavel şi din ceea ce cunoaştem astăzi cu privire la timpul ȋn care a fost scrisă epistola, expresia se referă la marea majoritate a acestui popor. Proporţia se păstrează şi astăzi, din cȃte ȋmi dau seama.
Dar ceea ce mă interesează la această profeţie este faptul că va exista un timp ȋn istorie ȋn care ȋmpietrirea aceasta VA ȊNCETA.
Şi ce anume se va ȋntȃmpla cȃnd ȋmpietrirea va ȋnceta ? Generaţia aceea din poporul ales se va ȋntoarce la Acela pe care ȋnaintaşii lor l-au renegat.
Osana ! Aleluia ! Ce zi măreaţă !
Nu există aici niciun fel de Templu pămȃntesc care să-L conteste pe Domnul Isus Hristos şi Jertfa Sa făcută ȋn favoarea omenirii.
Ȋnţelegerea versetului 26 este uşurată de faptul că fratele Pavel ȋl citează pe fratele Isaia. Trimiterea este ȋn majoritatea traducerilor Noului Testament sub versetul 26. Şi iată cum suna textul la care se referă apostolul, fix ȋn cartea proorocului :
Isaia 59:20 „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor ȋntoarce de la păcatele lor”, zice Domnul.
Textul din cartea fratelui Isaia ar trebui să fie suficient pentru orice copil al lui Dumnezeu care ȋnţelege că Tatăl nostru din ceruri are aceeaşi măsură pentru toţi oamenii, iar măsura la care mă refer se găseşte ȋn altă carte a apostolului Pavel :
2Timotei 2:19. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avȃnd pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”
Or ȋntoarcerea viitoare a poporului Israel la Mȃntuitorul lor şi al nostru ȋi va obliga, la fel cum ne obligă pe noi astăzi, la depărtarea de fărădelege, care nu va fi nimic altceva decȃt ȋntoarcerea de la păcatele lor, pe care o anticipa fratele Isaia.
Desigur ar mai fi lucruri de spus, dar nu este ȋn intenţia mea să ocup spaţiul fratelui Lori inutil. Iubitorii Bibliei vor discerne singuri, de exemplu, de ce fratele Pavel nu a citat textul proorocului exact ca ȋn cartea acestuia şi alte lucruri.
Doresc fiecărui cititor binecuvȃntarea Domnului Isus Hristos !
Pacea Domnului Isus Hristos să fie ȋn inima oricărui cititor.
Comentariul pe care l-am postat mai sus necesita, după părerea mea, unele completări, dar nu am găsit timpul potrivit pȃnă acum.
Meditaţia cu rugăciune la Cuvȃntul Domnului conduce, sub călăuzirea Duhului Sfȃnt, la descoperirea unor legături neaşteptate ȋn interiorul Cuvȃntului, legături care ne pot ajuta să ne facem o idee despre două valenţe ale Jertfei Domnului Isus Hristos, valenţe subliniate ȋn Noul Testament, anume jertfa de Paşte / jertfa de ispăşire din marea Zi a Ispăşirii.
Pentru ȋnceput să luăm seama la o descoperire pe care Domnul nostru drag a făcut-o oamenilor ce trăiau ȋn vremea ȋntrupării Sale, descoperire cu privire la acţiunile Sale de după ridicarea la cer.
Ioan 12:32. Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii.”
Cu această informaţie ȋn minte să privim insistenţa cu care Apocalipsa se referă la Domnul Isus Hristos cu numele „Mielul”. Din cele două putem extrage faptul că prima acţiune a Domnului nostru drag, după preluarea ȋntregii puteri ȋn cer şi pe pămȃnt (Matei 28:18) a fost aceea de a-Şi exercita influenţa astfel ȋncȃt oamenii de pe ȋntreaga faţă a pămȃntului să fie atraşi către El.
Mai mult, privind faptul că, ȋn Apocalipsa, Domnul Isus Hristos este numit „Mielul” pȃnă la finalul cărţii putem discerne că această acţiune a Sa va fi continuă pȃnă la ȋnchiderea Harului. Deci chiar şi ȋn cea din urmă clipă de Har va fi deschisă uşa care să permită păcătosului pocăit să aibe acces la iertarea şi curăţirea divină. Osana !
Dar ce se ȋntȃmplă ȋn acest timp cu valoarea de jertfă din Ziua Ispăşirii a Jertfei Domnului ?
Ea a stat o vreme ȋndelungată ȋn aşteptare.
Dacă ne afundăm privirile ȋn cartea Levitic ca să ȋnţelegem rostul Zilei Ispăşirii, observăm cum sȃngele tuturor jertfelor aduse peste an de iudeii pocăiţi atingea obiectele sanctuarului. Era o mulţime de sȃnge la altarul de la uşa cortului ȋntȃlnirii, era sȃnge ȋn Sfȃnta, ȋnaintea perdelei ce desparte Sfȃnta de Sfȃnta Sfintelor şi era sȃnge pe coarnele altarului tămȃierii.
Tot acel sȃnge a stat şi stă mărturie faptului că PLATA PĂCATULUI ESTE MOARTEA !
Ȋn mod simbolic păcatele pentru care cursese acel sȃnge erau asupra sanctuarului, căci Ȋnsuşi Tatăl nostru din ceruri a fost iniţiatorului planului conform căruia pentru omul ajuns păcătos nu din propria iniţiativă , ci ȋnşelat de viclenia Şarpelui celui vechi, exista Mȃntuitor. Iar Tatăl a pus ȋn sanctuarul Său tot planul Său de mȃntuire, căci a prevăzut o Zi a Ispăşirii, zi ȋn care ȋn mod simbolic Sfȃntul Locaş urma a fi curăţit de păcatele celor pocăiţi, iar acestea erau transferate asupra iniţiatorului păcatului ȋn lumea noastră, fostul heruvim ocrotitor, Satana.
Ȋn Ziua Ispăşirii un sȃnge special ajungea chiar ȋn inima sanctuarului, ȋn Sfȃnta Sfintelor, ȋn partea dinspre răsărit, sau ȋn partea dinspre perdeaua de separare a capacului ispăşirii, şi tot acolo era stropit acelaşi sȃnge ȋnaintea chivotului legămȃntului. Dar să dăm cuvȃntul Scripturii :
Levitic 16:16. Astfel sa faca ispasire pentru Sfantul Locas, pentru necuratiile copiilor lui Israel si pentru toate calcarile de lege, prin care au pacatuit ei. Sa faca la fel pentru Cortul intalnirii, care este cu ei in mijlocul necuratiilor lor.
Mai departe acelaşi sȃnge ajungea din nou ȋn curtea sanctuarului unde era stropit asupra altarului jertfelor. Să urmărim expresiile Scripturii :
Levitic 16:18. Dupa ce va iesi, sa se duca la altarul care este inaintea Domnului si sa faca ispasire pentru altar; sa ia din sangele vitelului si tapului si sa puna pe coarnele altarului de jur imprejur.
19. Sa stropeasca pe altar cu degetul lui de sapte ori din sange, si astfel sa-l curete si sa-l sfinteasca de necuratiile copiilor lui Israel.
Ca urmare, rezultă că acel sȃnge simbolic CURĂŢA Sfȃntul Locaş. Din acest moment sȃngele ȋşi ȋncheia activitatea şi doar singur marele preot oficia transferul păcatelor celor pocăiţi asupra simbolului ales pentru Satan.
Levitic 16:20. Cand va ispravi de facut ispasirea pentru Sfantul Locas, pentru Cortul intalnirii si pentru altar, sa aduca tapul cel viu.
21. Aaron sa-si puna amandoua mainile pe capul tapului celui viu si sa marturiseasca peste el toate faradelegile copiilor lui Israel si toate calcarile lor de lege cu care au pacatuit ei; sa le puna pe capul tapului, apoi sa-l izgoneasca in pustiu, printr-un om care va avea insarcinarea aceasta.
22. Tapul acela va duce asupra lui toate faradelegile lor intr-un pamant pustiit; in pustiu sa-i dea drumul.
O scurtă paranteză : am văzut că există anumite neȋnţelegeri cu privire la articolul scris de fratele Lori cu privire la mileniu. Rog cititorii să-şi ȋndrepte atenţia şi asupra Levitic 16:22. Ȋnchid paranteza.
E timpul să-l ascultăm acum pe fratele Pavel :
Evei 8:1. Punctul cel mai insemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al Maririi, in ceruri,
2. ca slujitor al Locului Preasfant si al adevaratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.
Şi
Evrei 9:23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt in ceruri au trebuit curatate in felul acesta, trebuia ca insesi lucrurile ceresti sa fie curatate cu jertfe mai bune decat acestea.
24. Caci Hristos n-a intrat intr-un locas de inchinare facut de mana omeneasca, dupa chipul adevaratului locas de inchinare, ci a intrat chiar in cer, ca sa Se infatiseze acum, pentru noi, inaintea lui Dumnezeu.
Este surprinsă aici acţiunea valenţei de jertfă din Ziua Ispăşirii a Jertfei Domnului Isus Hristos.
Şi este momentul să explic de ce am anunţat mai sus că valoarea de jertfă din Ziua Ispăşirii a Jertfei Domnului Isus Hristos a stat o vreme ȋndelungată ȋn aşteptare.
Ȋn profeţiile scrise de fratele Daniel stă scris :
Daniel 8:13. Am auzit pe un sfant vorbind; si un alt sfant a intrebat pe cel ce vorbea: „In cata vreme se va implini vedenia despre desfiintarea jertfei necurmate si despre uraciunea pustiirii? Pana cand va fi calcat in picioare Sfantul Locas si ostirea?”
14. Si el mi-a zis: „Pana vor trece doua mii trei sute de seri si dimineti; apoi Sfantul Locas va fi curatat!”
Şi
Daniel 9:24. Saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale celei sfinte, pana la incetarea faradelegilor, pana la ispasirea pacatelor, pana la ispasirea nelegiuirii, pana la aducerea neprihanirii vesnice, pana la pecetluirea vedeniei si prorociei si pana la ungerea Sfantului sfintilor.
25. Sa stii, dar, si sa intelegi ca de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului pana la Unsul, la Carmuitorul, vor trece sapte saptamani; apoi timp de saizeci si doua de saptamani, pietele si gropile vor fi zidite din nou, si anume in vremuri de stramtorare.
26. Dupa aceste saizeci si doua de saptamani, Unsul va fi starpit, si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea si Sfantul Locas, si sfarsitul lui va fi ca printr-un potop; este hotarat ca razboiul va tine pana la sfarsit, si impreuna cu el, si pustiirile.
27. El va face un legamant trainic cu multi timp de o saptamana, dar la jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare, si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, pana va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarat.”
Cum cele 2300 de zile profetice sunt anunţate fără un reper sigur la care să fie raportate, iar cele 70 de săptămȃni sunt „tăiate” de undeva, creştinii azş au ȋnţeles că alăturȃnd cele două imagini din profeţie se obţine imaginea clară. Cele 70 de săptămȃni profetice aşezate la ȋnceputul celor 2300 de zile profetice ne conduc la momentul ȋn care Marele nostru Preot, Isus Hristos, a ȋnceput ȋn adevăratul sanctuar din ceruri lucrarea de curăţire corespunzătoare Zilei Ispăşirii de la sanctuarul de pe pămȃnt construit de Israel. Anul 1844.
Consider legitimă ȋntrebarea : cȃt durează această Zi a Ispăşirii ?
Raţionamentul este următorul : deoarece ȋn urma acestei Zile a Ispăşirii sanctuarul din ceruri rămȃne curat, şi pentru că valoarea de jertfă de Paşte a Jertfei Mȃntuitorului funcţionează pȃnă la ȋnchiderea Harului, este normal ca şi cealaltă valoare a Jertfei Mȃntuitorului să funcţioneze tot pȃnă atunci.
Mă opresc astăzi aici. Cred totuşi că voi mai reveni pe subiect ȋncă o dată, ȋn altă zi.
Domnul Isus Hristos, care ne judecă inimile, să ne dea tuturor după Sfȃntă voia Sa atunci cȃnd ne aplecăm asupra Cuvȃntului Său.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie ȋn inima oricărui cititor.
Ca simplu ucenic al Domnului Isus Hristos mă simt uimit de entuziasmul fraţilor mei creştini evanghelici cu privire la eventualitatea unui al treilea Templu iudaic la Ierusalim. Cunosc şi eu ca şi dȃnşii cuvintele fratelui Pavel din epistola către Tesaloniceni cu privire la lepădarea de credinţă şi arătarea omului fărădelegii, fiul pierzării, care se va aşeza ȋn Templul lui Dumnezeu, dȃndu-se drept Dumnezeu. Dar 2Tesaloniceni 2:3,4 trebuie judecat cu puţină răbdare şi cu un pic mai multă rugăciune (parerea mea).
Ȋnainte de a-l analiza, propun cititorilor un exerciţiu de imaginaţie. Dacă astăzi 05.12.2018 la Ierusalim ar fi un Templu iudaic, după Lege, ce credeţi că ar face evreii de astăzi acolo ? Aţi citit ȋn ultimul timp ȋn presă despre vaca roşie fără pată şi fără cusur trupesc ? Dar ȋn Numeri 19 aţi citit ce urmează să se ȋntȃmple cu acel animal ? Şi ce vom zice ȋnţelegȃnd ce are să se ȋntȃmple : – uite ce bine, fraţii iudei s-au ȋntors la Domnul Isus Hristos ?
Nicidecum, fraţii mei evanghelici, dimpotrivă, ei vor declara public prin jertfele animalelor că sȃngele Domnului Hristos este nefolositor lor şi o ȋntreagă generaţie de evrei se va ȋmpietri ȋn necredinţă ȋn raport cu Domnul şi Mȃntuitorul lumii. Un eventual al treilea Templu iudaic nu va avea nevoie ca fiul fȃrădelegii să intre ȋn el, căci spiritul lui va fi acolo de la bun ȋnceput, continuȃnd să-L conteste pe Mesia.
Atunci la ce Templu al Dumnezeului Atotputernic se referă fratele Pavel ȋn epistola către Tesaloniceni ? Fără ȋndoială că la Templul despre care acelaşi frate Pavel a vorbit ȋn 1Corinteni 3. Iar faptul acesta este probat de istorie.
Cȃnd Roma a preluat puterea a controlat conştiinţele oamenilor. I-a despărţit de lucrarea de Mare Preot a Mȃntuitorului nostru, de iertarea Lui, de curăţirea Lui şi le-a dat ȋn loc iertarea ei, indulgenţele ei, alături, desigur, de torturile, uciderile şi rugurile ei. Ȋn felul acesta profeţia fratelui Pavel din 2Tesaloniceni este pentru noi deja istorie.
Cum rămȃne atunci cu timpul care curge ȋn continuare şi peste generaţia noastră ? Fratele Daniel gȃndeşte o pauză ȋntre săptămȃna a 69a şi a 70a. Eu gȃndesc ceva diferit.
Ȋn Noul Testament, mai ȋntȃi ȋn Evanghelia lui Ioan, Domnul Isus Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Este o trimitere directă la jertfele de la Templu. Dar la care anume ? Fratele Petru spune şi el depre Mȃntuitorul că este Mielul fără cusur şi fără prihană (1Petru 1:19), apoi Apocalipsa vorbeşte pe larg despre Mielul ȋnjunghiat de la ȋntemeierea lumii.
Pe de altă parte Evangheliile raportează la unison că Domnul a fost răstignit ȋn preajma Paştelui şi ȋn spiritul sărbătorii iudaice din jertfa de Paşte se mănȃncă, iar fratele Ioan ȋnregistrează ȋn Evanghelia lui faptul că Domnul a vorbit despre necesitatea ca trupul Său să fie mȃncat, iar sȃngele Său băut.
Iar fratele Pavel ȋnchide problema anunţȃnd : „ … Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1Corinteni 5:7 up).
Ȋn acelaşi timp, tot fratele Pavel deschide un nou orizont deoarece scrie Romanilor că Domnul a fost rȃnduit de Tatal nostru să fie o jertfă de ispăşire (Romani 3:25). Ȋl susţine fratele Ioan care spune ȋn prima sa epistolă că „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele… ȋntregii lumi” (1Ioan 2:2) şi (1Ioan 4:10). Tot fratele Pavel ȋnchide problema spunȃnd Evreilor că Domnul face ispăşire pentru popor ȋn calitate de „Mare Preot milos” şi tot el le spune aceloraşi ce fel de jertfă de ispăşire este Domnul Isus Hristos, pomenind ȋn legătură cu El de sȃngele animalelor care era dus de Marele Preot ȋn Locul Preasfȃnt şi că nimeni nu mănca din trupul acelor jertfe (Evrei 13:10-12). Adică e vorba de jertfa de ispăşire din marea zi a Ispăşirii !!!
Prima concluzie pe care o putem trage, avȃnd ȋn minte cele de mai sus, este că Domnul Hristos a mers la Tatăl Său cu Jertfa Sa care includea toate tipurile de jertfe aduse la Templul iudaic.
A doua, Cina Domnului se pliază pe jertfa de Paşte, din care putea mȃnca cel ce jertfea mielul.
A treia necesită o paranteză. Cu privire la jertfa de ispăşire găsim ȋn cartea Levitic că această jertfă „curăţeşte” (Levitic 8:14,15). Ne interesează verbul folosit pentru că el atinge Daniel 8:14 „…Sfȃntul Locaş va fi curăţit”.
Acum putem merge la a treia concluzie. Aşezȃnd cele 70 de săptămȃni la ȋnceputul perioadei profetice de 2300 seri şi dimineţi, din care avem tot dreptul să concluzionăm că au fost „tăiate” sau „hotărȃte”, vom ajunge ȋn anul 1844. Domnul a ȋnceput atunci lucrarea de curăţire a Sfȃntului Locaş din ceruri.
Astfel ȋncȃt, astăzi 06.12.2018 trăim ȋncă ȋn timpul Ispăşirii finale, cȃnd viaţă oricărui credincios trece la judecată. Ȋn paralel, Cina Domnului ȋşi continuă drumul anual pănă la momentul ȋn care se va termina şi judecata celor vii.
Domnul Isus Hristos sa ne dea tuturor dupa Sfanta Voia Sa .
Va salut cu multa pace de la Domnul, frate Branzei,
Am toata stima si consideratia pentru dv., pentru predicile dv. si pentru modul respectuos in care v-ati exprimat opiniile in legatura cu profetia lui Daniel. Cred ca asa trebuie sa se manifeste adevaratul spirit al lui Christos, chiar atunci cand nu impartasim acelasi punct de vedere asupra unui subiect biblic.
Am citit comentariul dv. si va multumesc pentru el. In mare, eram familiarizat cu ideile expuse de dv., insa marturisesc ca am unele rezerve fatza de ele. Foarte pe scurt, fara a intra in amanunte:
1) Imi este greu sa inteleg profetia celor 70 de saptamani din Daniel 9, 24-27 ca fiind impartita in doua perioade separate de doua milenii de istorie. Nu gasesc niciun indiciu biblic care sa ma conduca la ideea ca ultima saptamana profetica s-ar derula la finele istoriei, dupa un hiatus de doua mii de ani. Dimpotriva, afirmatia ingerului ca cele 70 de saptamani au fost „hotarate” ( „chatak” ebr. – „taiate”, „retezate”, „separate” ) dintr-o perioada mai mare ( cele 2300 de seri si dimineti din Daniel 8 ), imi arata ca aceasta perioada se deruleaza fara o pauza de secole sau milenii.
2) Punctul de plecare al profetiei celor 70 de saptamani este „darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului” ( cap. 9,25 ), fapt implinit in anul 457 i.Chr. prin decretul lui Artaxerxes Longimanus. Decretul dat pe vremea lui Neemia ( 444 sau 445 i.Chr. ) nu a fost altceva decat o intarire a primului decret. Mi se pare logic ca ingerul sa se fi referit la decretul initial, nu la cel care decurgea din primul.
Ar mai fi si alte considerente pentru care imi exprim rezervele fatza de interpretarea data de dv., insa ma opresc aici, dorindu-va cele mai alese binecuvantari ceresti in activitatea dv.
Cu stima,
Lori B.
CELE 70 DE SĂPTĂMÎNI
Vedenia din cel de al 9-lea capitol al cărţii lui Daniel este o profeţie privitoare la Israel şi la evenimentele cheie prin care va trece acest popor „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), Cîrmuitorul” (Dan. 9:25).
Această perioadă cuprinde istoria din „vremea neamurilor”, pînă cînd Dumnezeu se va arăta şi va reaşeza Israelul în prerogativele Mesianice („toate neamurile vor fi binecuvîntate în sămînţa ta” – Gen 22:18).
Iată cuprinsul profeţiei:.
(a) În versetele 24-27 i se spune lui Daniel că: „70 de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului său”. Aceste 70 de săptămîni (sau septade, deoarece în limba folosită grupa de 7 nu are neapărat semnificaţia de săptămînă) sînt împărţite în două grupe, după cum urmează: primele 69 de săptămîni şi săptămîna a-70-a.
De la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului” şi pînă în ziua cînd Mesia va fi „stîrpit” au fost hotărîte şapte săptămîni şi şase zeci şi două de săptămîni”. Făcînd socotelile ajungem la 69×7=483 de ani de la decret şi pînă la moartea lui Mesia. Rămîne încă o a 70-a săptămînă de ani, rezervaţi pentru vremea sfîrşitului, cînd un „domn al unui popor care va veni” va face un legămînt trainic cu Israelul, dar la mijlocul acestei săptămîni va călca legămîntul şi, intrînd în Templu, se va da drept Dumnezeu.
Pentru a înţelege profeţia trebuie să stabilim data la care s-a dat decretul pentru rezidirea Ierusalimului. Trecînd peste cele trei decrete amintite de Ezra în cartea sa şi care au lăsat Ierusalimul cu zidurile încă neridicate, ajungem la porunca dată de Artaxerxe ca urmare a cerem făcute de Neemia: „trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, CA S-O ZIDESC DIN NOU” (Neemia 2:5). Data acestui decret ne este dată la începutul cărţii: „În luna Nisan a anului al douăzecelea al împăratului Artarxerxe” sau în luna Nisan 445 î.Cr.
După obiceiul evreiesc, atunci cînd nu ni se precizează ziua din lună este vorba de cea dintîi zi a ei. Făcînd transformările corespunzătoare calendarului Iulian, Sir Robert Anderson în colaborare cu „Astronomer Royal” au ajuns la concluzia că această dată a fost 14 Martie 445 î.Cr. În socotelile profetice vorbeşte în anii luni-solari de cîte 360 de zile (vezi toate socotelile lui Ioan în cartea Apocalipsei) şi dacă facem socotelile de rigoare ajungem exact la ziua în care a intrat Domnul Isus în Ierusalim. Nu se poate să nu fii şocat de precizia cu care s-au împlinit prezicerile lui Daniel. Cu pasiunea lui pentru amănunte, Evanghelistul Luca ne spune că aceste lucruri se întîmplau „în cel de al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar” (Luca 3:1). Ştiind că Tiberiu şi-a început domnia la 19 August anul 14 d.Cr. ajungem cu socoteala la anul 29 d.Cr. sau exact 483 de ani de la porunca pentru rezidirea Ierusalimului.
Cine a citit Evangheliile ştie că Domnul Isus s-a retras într-un fel de obscuritate deliberată după ce a fost refuzat de mai marii evreilor aşteptînd ceea ce El numea „Ceasul” care-i fusese hotărît. Era vorba de ceasul profetic al împlinirilor Mesianice (Ioan 2:4; 7:8; 8:20).
„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din CEASUL acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit pînă la CEASUL acesta!” (Ioan 12:27).
Într-adevăr în repetate rînduri El le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre divinitatea Sa, dar în ziua Floriilor a primit slava mulţimilor care L-au primit ca pe Mesia! Cînd fariseii au protestat, invocînd blasfemia şi teama de represaliile romanilor, Domnul Isus le-a spus clar: „Aceasta este ziua! Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!” (Luca 19:40)
Fără a-şi face iluzii, El a privit de departe Ierusalimul şi a izbucnit în plîns spunînd: „Dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sînt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile cînd vrăşmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strînge din toate părţile te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră peste piatră, PENTRU CĂ N-AI CUNOSCUT VREMEA CÎND AI FOST CERCETATA” (Luca 19:42-44)
Ierusalimul ar fi trebuit să ştie că se împliniseră cei 483 de ani şi că venise vremea profeţiei rostită de Zaharia: Împăratul, Cîrmuitorul venise blînd şi călarepe un mînz, pe mînzul unei măgăriţe (Zaharia 9:9; Matei 21:4-5). Se împlniseră cei 483 de ani de aşteptare. „Unsul” înainta spre criza supremă a călătoriei lui terestre. Se apropia de momentul cînd avea să fie „stîrpit”, şi nimeni în afară de El nu ştia încă ce vroise să spună Daniel atunci cînd adăugase „stîrpit, şi nu va avea nimic” (9:26). Mîntuitorul călătorea înspre înviere!
Ce se întîmplă însă cu săptămîna a-70-a? Ea rămîne încă în viitor. Între „stîrpirea” Unsului la sfîrşitul celei de a 69 săptămîni şi începutul celei de a 70-a săptămîni se întinde acum „taina ţinuta ascunsă de veacuri”: vremea Bisericii. Biserica a fost un secret pe care Dumnezeu nu l-a descoperit celor din Israel (Efeseni 3:2-13). La sfîrşitul acestei perioade, în care harul este „la neamuri”, Dumnezeu se va întoarce iarăşi înspre Israel, îi va readuce în patria lor şi vor trăi împreună cu toată omenirea vremea amăgitoare a Anticristului. Sub protecţia lui iniţială, ei îşi vor putea reconstrui Templul, dar la jumătatea săptămîna, legămîntul va fi rupt, Anticristul va intra în Templu dîndu-se drept Dumnezeu şi declanşmd lanţul violent de evenimente relatat pe larg în cartea Apocalipsei.
Din păcate nu putem merge mai departe în analizarea profeţiilor lui Daniel. Sperăm însă ca acest studiu asupra celor două pasaje profetice de bază să vă fie folositor pentru investigaţii personale ulterioare. Între timp, cu cea de a-70-a săptămînă în minte, noi aşteptăm sunetul trîmbiţei divine, vocea arhanghelul, coborîrea Domnului, deschiderea mormintelor, învierea celor sfinţi, stăpînirea din timpul împărăţiei, şi slava de care vor fi urmate toate acestea.
Am citit articolul , 457 nu este anul decretului , o sa arat in cele ce urmeaza .Trebue sa incepem de la robia Babiloniana .
Pana acum,nu s-au gasit dovezi arheologice care sa sustina evenimentele din Biblie,precum si relatia dintre regele babilonean si profetul evreu Daniel.Cert e ca deportarea evreilor si distrugerea Ierusalimului au fost dovedite istoric La scurt timp după cel de-al doilea război mondial, cand asirologul Donald J.Wiseman, pe vremea când era custode la Muzeul Britanic, a făcut o descoperire remarcabilă. El a găsit prima tăbliță a Cronicii babiloniene între peste 80 000 de tăblițe și fragmente din colecția muzeului. Aceasta avea următorul text: „În anul al șaptelea, în luna Kislev, regele babilonian (…) a mărșăluit în țara Hatti (Siria), a asedia tcetatea lui Iuda (adică Ierusalimul) și, în ziua a doua a lunii Adar, a cucerit cetatea și l-a capturat pe rege.” Această dată corespunde cu 16 martie 597 î.Hr. (Wikipedia)
Ieremia 29;10 „Dar iată ce zice Domnul: ‘De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.”, Ieremia a spus asta in intre anii 592 – 590 , inseamna ca 70 de ani sau inplinit in anii 522 -520 cea ce corespunde cu cucerirea Babilonului de catre Darius I .(Darius I, cumnatul lui Smerdis, nepotul lui Arsames 521 î.Hr. -486 î.Hr. Darius este cel care a cucerit Babilonul .(Wikipedia) „ Daniel a duso bine sub domnia lui Dariu si sub domnia liu Cir Persanul „ (Daniel. 6,28).
Nu se poate ca decretul din ( Ezra 1, 1) sa fie al lui Cirus cel mare – 538 i.Chr. din cateva motive , si anume , anul 538 nu era primul an al domniei lui Cirus , nu s-au implinit cei 70 de ani , in Ezra 1 se specifica ca Cirus ia dat lui Zorobabel uneltele si vasele ce lea luat Nebucadnetar , iar in anul 520 cand Darius cucereste Babilonul (Daniel 5;1-4. „Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai-mari ai lui şi a băut vin înaintea lor.
2 Şi, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
3 Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai-marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
4 Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră”
.
buna in Ioan 2,20 fariseii ii spun Domnului ca templul a fost zidit in 46 de ani nu 49
Biblia afirma ca in momentul nasterii Mantuitorului , Irod cel Mare traia ( Matei 2, 13-20 ). Or, istoria consemneaza faptul ca Irod cel Mare a murit in anul 4 i.Chr, ceea ce ne face sa tragem concluzia cala ineputul anului 1 d.Chr. Iisus avea in jur de trei ani. Un calcul simplu ne arata ca in anul 27 d.Chr. Iisus era in varsta de aproximativ 30 de ani. Alte date nu am sa va ofer pentru moment.
Cu stima,
Lori B.
Nu , nu ai dreptate aici cu anul botezului lui Hristos , si nici cu anul mortii care se stie clar si de catre ,,crestinatate,, . Anul botezului conform profetiei cu cele 70 de saptamani de ani , cade exact in anul 29 e.n si nu 27 . Asta pentru ca , conform detaliului exact dat de Dumnezeu cu anul al 15-lea a lui Tiberius Cezar asta reiese. Al 15-lea an alui Tiberius a fost anul 29 e.n cand Hristos a fost botezat de catre Ioan, avand aproape 30 de ani . Si asta se intampla in TOAMNA lui 29 e.n . De unde stim lucrul acesta? . Pai daca venim inapoi de la anul mortii sale care este bine stiu anul 33 e.n . Venim inapoi 3 ani si jumatate asa cum spune profetia . Din primavara lui 33 e.n venim inapoi 3 ani si jumate si ajungem exact in toamna lui 29 .e.n cand a fost botezat.
Voi lamuri acest aspect, care m-a preocupat si pe mine, intr-un articol viitor.
Cu stima,
Lori B.
Ati scris: „3. Decretul lui Artaxerxes Longimanus- 457 i.Chr. ( Ezra 7, 1-26 )”
Nu vad nicaieri aici in Ezra capitolul 7 vreo porunca cu privire la reconstructia cetati Ierusalim! Vad doar despre casa Lui Dumnezeu, deci Templul. Si vedem ca e vorba de anul 7 al domniei al imparatului Artaxerxes.
In schimb, un alt decret (Neemia 2:1-18) dat in anul al 20-lea al imparatului Artaxerxes (deci nu acelasi cu cel dat in anul 7 al domniei lui), vedem ca e vorba de rezidirea cetati Ierusalim.
Fiti binecuvantati
VINO DOAMNE ISUSE…
Buna Domnul Lori .
Multumesc pentru acest text din Biblia Sinodala,dar se pare ca si aici sunt separate 7 sap. si 62 sap. Iar dupa cele 62 sap.Cel-Uns va pieri, nu spune ca dupa cele 69 de sap. “Sa stii si sa intelegi ca de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului si pana la Cel-Uns, Cel-Vestit, sunt sapte saptamani si sasezecisidoua de saptamani; si din nou vor fi zidite pietele si zidul din afara, in vremuri de stramtorare. Iar dupa cele sasezecisidoua de saptamani, Cel-Uns va pieri, fara sa se gaseasca vreo vina in El,…” Oricum multumesc frumos pentru efortul depus de a cauta si alte versiuni sa imi aratati textul.Cu mult respect, si doresc sa aveti o zi buna. La revedere.
Domnule Victor,
Va salut cu stima, incercand sa lamuresc ceea ce in mod firesc apare ca o nebuloasa in interpretarea textului din Daniel 9,25.
Intr-adevar, in versiunea lui Cornilescu nerevizuita, acest verset ne aduce unele dificultati in intelegerea lui si aceasta se datoreste unei traduceri defectuoase. Daca doriti sa intelegeti sensul corect al lui Daniel 9,25, va indemn sa citi pasajul in Biblia Sinodala ( ortodoxa ) si in versiunea revizuita a Bibliei lui Cornilescu, in care erorile de traducere au fost eliminate.
In aceste traduceri, Unsul apare mereu cu litera mare, referindu-se la Iisus Mesia, iar cele doua perioade: 7 saptamani si 62 de saptamani nu mai sunt separate, ci alcatuiesc un intreg, respectiv 69 de sapatamani, moment in care Mesia urma sa inceapa activitatea publica.
Iata cum suna textul in versiunea Bibliei Sinodale: „Sa stii si sa intelegi ca de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului si pana la Cel-Uns, Cel-Vestit, sunt sapte saptamani si sasezecisidoua de saptamani; si din nou vor fi zidite pietele si zidul din afara, in vremuri de stramtorare. Iar dupa cele sasezecisidoua de saptamani, Cel-Uns va pieri, fara sa se gaseasca vreo vina in El…”
In versiunea revizuita a Bibliei lui Cornilescu ( GBV 1989, 1990 ), textul e redat astfel: „Sa stii deci si sa intelegi ca de la darea poruncii pentru restabilirea si zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul ( Mesia ), Printul, sunt sapte saptamani si saizecisidoua de saptamani; pietele si gropile vor fi zidite din nou, chiar in timpuri de stramtorare. Dupa aceste saizecisidoua de saptamani, Unsul va fi starpit si nu va avea nimic…”
Sper ca aceste precizari sa va ajute sa depasiti greutatea intelegerii acestui pasaj profetic.
Buna domnul Lori,navegind pe internet am descoperit aceasta pagina si sunt dispus sa purtam un dialog in legatura cu Dan.9,24-27.
Imi pare tare neclar si in ceata ,Dan.9.25
Sa stii dar,si sa intelegi,ca de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului,pina
Unsul (Mesia),la Cirmuitorul vor trece sapte saptamini, 7 saptamini x 7 zile =
49 zile/ani .si doua puncte.Apoi incepe o alta perioada de timp, de 62 saptamini.
Dupa 62 saptamini unsul,aici e pus cu litera mica fata din ves.25 ca e cu litera mare .
si este stirpit cred ca omorit (crucificat) si nu la jumatatea saptaminii cum e in ves.27.
Isaia 44,28 : 45 ,1. Cir este numit de Dumnezeu pastorul Meu, si respectiv unsul Sau.
Are cumva vreo legatura Cir cu cei 49 de ani din Dan.9.25 ?.
Ce parere aveti despre aceasta, ca la sfirsitul celor 62 sap. va nimicit.
Multumesc frumos