Originea răului și căderea în păcat
Păcatul este un intrus în Creația lui Dumnezeu. Apariția lui este inexplicabilă, căci a-l explica înseamnă a înțelege ceea ce Biblia numește „taina fărădelegii” (vezi 2 Tesaloniceni 2:7).
A căuta un motiv al apariției lui înseamnă a-l scuza, iar a scuza păcatul înseamnă, în ultimă instanță, a-L face pe Dumnezeu responsabil de apariția lui. Din acest motiv, apariția păcatului în Univers va rămâne o taină pentru veșnicie.
O Creație desăvârșită
La sfârșitul fiecărei zile a Creației, Dumnezeu a verificat ceea ce a creat în acea zi. Rezultatul: Toate erau „bune” (vezi Geneza 1:4,10,12,18,21,25).
La sfârșitul zilei a șasea, El a verificat din nou tot ce crease. Rezultatul: Toate „erau foarte bune” (vezi Geneza 1:31).
Dumnezeul Creației este un Dumnezeu sfânt și drept, care urăște păcatul (vezi Deuteronomul 32:4; Iov 34:10; Iacov 1:13; Psalmul 5:4 etc.).
Concluzie: Un Dumnezeu care urăște răul și care a adus la existență o Creație desăvârșită, nu poate fi acuzat de apariția răului. Aceasta rămâne o taină.
Putea fi prevenită apariția păcatului? Da, însă numai dacă Dumnezeu ar fi suprimat libertatea de alegere a ființelor create, făcând din ei niște roboți. Iubirea lui Dumnezeu nu putea face acest lucru. Acordarea libertății de alegere ființelor create a implicat un risc din partea Creatorului.
Originea răului în Univers
Păcatul a apărut pentru prima dată în Univers în inima lui Lucifer, heruvimul ocrotitor de la tronul lui Dumnezeu (vezi Isaia 14:12‑14; Ezechiel 28:12‑17). Păcatul originar a fost mândria. S-au depus eforturi pentru a-l convinge pe Lucifer de primejdia în care se afla și de care nu era nici el conștient. Când toate eforturile au eșuat, a izbucnit un război în cer, în urma căruia Lucifer, împreună cu o treime dintre îngerii cerului, au fost izgoniți din cer. Dumnezeu a fost nevoit să ia o astfel de măsură radicală pentru a împiedica un dezastru în Univers (vezi cap. „Originea răului” din cartea «Tragedia veacurilor» de E. G. White).
Căderea omului
Pământul a fost adus la existență în condițiile în care păcatul apăruse în Univers. Argumente:
1. Geneza 2:15: Grădina Edenului trebuia păzită de către prima pereche de oameni. Ceva se întâmplase în Univers, și asta cerea o atenție sporită din partea omului.
2. Geneza 2:17: Existența pomului cunoștinței binelui și răului în gadină Edenului.
Concluzie: Omul avea cunoștință de apariția răului în Univers și trebuia să fie în gardă.
Istoria căderii omului în păcat (vezi Geneza 3)
Gravitatea gestului de a lua din fructul oprit:
-Primii oameni fuseseră avertizați de apariția răului în Univers.
-Proba la care au fost supuși a fost cea mai ușoară posibilă. Nu erau înfometați, căci aveau tot Edenul la dispoziție.
-Porunca lui Dumnezeu prin care li se interzicea să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului a fost cât se poate de clară (vezi Geneza 2:16‑17).
-Gestul de a lua din fructul oprit era un act de răzvrătire clară față de porunca lui Dumnezeu, în condițiile în care păcatul apăruse deja în Univers.
Consecințele păcatului:
1. Consecințe imediate:
a) Schimbarea naturii umane: Omul a căpătat o natura decăzută, păcătoasa (vezi Romani 3:23);
b) Cunoașterea răului (vezi Geneza 3:22);
c) Frica (vezi Geneza 3:10);
d) Rușinea (vezi Geneza 3:10);
e) Prezența lui Dumnezeu a devenit insuportabilă (vezi Geneza 3:8);
f) Spiritul de îndreptățire de sine și de acuzare a celuilalt (vezi Geneza 3:12);
g) Blestemarea pământului (vezi Geneza 3:17);
h) Truda în câștigarea existenței (vezi Geneza 3:17);
i) Suferința la naștere (vezi Geneza 3:16);
j) Pierderea Paradisului (vezi Geneza 3:22,24).
2. Consecințe îndepărtate:
Toate formele răului care s-au dezvoltat în cursul istoriei omenirii: crima, războaiele, violența, minciuna, imoralitatea, poligamia etc.
Ce este păcatul?
Definiție: orice deviere de la voința cunoscută a lui Dumnezeu, fie nefăcând ceea ce El a poruncit, fie făcând ceea ce El a interzis (vezi 1 Ioan 3:4; Iacov 4:17; Romani 14:23).
Păcatul implică atât gândurile, cât și acțiunile omului. Domnul Christos ne-a învățat că păcatul apare la nivelul simțămintelor și al gândurilor (vezi Matei 5:21‑32).
Păcatul produce vinovăție. Aceasta, netratată corect, duce la distrugerea facultăților mintale, fizice și spirituale ale omului, în final ducând la moarte.
Plata păcatului este moartea (vezi Romani 6:23). Antidotul vinovăției este iertarea, care aduce pace sufletească și o conștiința liberă.
Soluția lui Dumnezeu la căderea omului în păcat este jertfa Domnului Christos.
Lori Balogh
