Natura omului
Deși moartea este un subiect neplăcut, voia lui Dumnezeu este ca noi să cunoaștem tot ce ne este descoperit în privința aceasta (vezi 1 Tesaloniceni 4:13‑14).
Importanța acestei doctrine
Dumnezeu dorește ca noi să cunoaștem adevărul cu privire la natura omului și cu privire la starea omului în moarte pentru a fi feriți de cea mai răspândită înșelăciune a lui Satana – credința în nemurirea sufletului. În același timp, El dorește să avem o perspectiva luminoasă, biblică, plină de speranță asupra viitorului nostru, fiind eliberați de teama față de concepția iadului antic și a purgatoriului medieval.
Crearea omului
Cu privire la apariția omului pe pământ, Biblia ne prezintă o viziune opusă celei pe care ne-o prezintă teoria evoluționistă:
1. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său și după asemănarea Sa (nu forma corporală, ci darul rațiunii, al libertății, al aprecierii binelui și răului, capacitatea de a iubi, de a comunica etc. vezi Geneza 1:26). Expresia „după chipul lui Dumnezeu” vorbește despre originea superioară a omului, în timp ce expresia „după asemănarea lui Dumnezeu” ne arată că omul nu este egal cu Dumnezeu.
2. Crearea omului a constat din două faze:
a) Crearea trupului material (vezi Geneza 2:7);
b) Insuflarea principiului vieții în trupul material.
Trup material (țărână) + Suflare de viață (duh) = Suflet viu (omul)
Potrivit raportului Creației din cartea Genezei, sufletul nu este o parte a ființei umane, ci ființa umană în întregul ei (vezi Ezechiel 18:4,20; Fapte 2:41).
Natura omului
Omul a ieșit din mâinile Creatorului său cu posibilitatea de a trăi veșnic. Nemurirea de care se bucura era însă condiționată de ascultarea sa de Dumnezeu (vezi Geneza 2:16‑17). Prin păcătuire, omul a pierdut nemurirea dată de Creator, devenind o ființă muritoare (vezi Romani 6:23; 1 Corinteni 15:53‑54; Ezechiel 18:4,20).
Singurul care are nemurirea, conform Scripturilor, este Dumnezeu. El este singurul care are în Sine Însuși izvorul vieții, fără să depindă de o sursă exterioară de viață (vezi 1 Timotei 6:16; 1:17). Toate celelalte ființe necăzute în păcat din Univers (îngerii, locuitorii altor lumi) au o nemurire condiționată. Ele au fost înzestrate cu viață veșnică, neavând în ele însele izvorul vieții.
Starea omului în moarte
1. Moartea este procesul invers Creației. Dacă la Creație a avut loc o operație de adunare, la moarte are loc o operație de scădere:
Suflet viu (omul) – Suflarea de viață (duh) = Trup fără viață (țărână)
Ceea ce retrage Dumnezeu la moartea omului este exact ceea ce i-a dat la naștere, adică suflarea de viață (scânteia de viață, principiul vieții) care este o energie impersonală, inconștientă (vezi Iacov 2:26; Psalmul 104:27‑29; Eclesiastul 12:7).
2. Moartea este privită în Biblie ca un somn, în peste 50 de versete (vezi Ioan 11:11‑14; Daniel 12:2).
3. Biblia folosește de aproximativ 1 600 de ori cuvântul „suflet”, însă niciodată nu se vorbește de un suflet nemuritor.
4. Texte biblice care vorbesc despre starea omului în moarte în mod direct:
– Iov 7:9‑10: Cel mort nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai cunoaște locuința.
– Iov 14:10‑12: Moartea este un somn din care omul nu se va mai scula înainte de încheierea istoriei păcatului.
– Psalmul 6:5: Morții nu-L mai pot lăuda pe Dumnezeu în locuința morților.
– Psalmul 88:10‑12: În mormânt nu mai există laudă la adresa lui Dumnezeu, nici cunoștință.
– Psalmul 115:17‑18: Morții nu-L mai pot lăuda pe Dumnezeu.
– Eclesiastul 9:5‑6,10: Morții nu mai știu nimic. În locuința morților nu mai există știință, înțelepciune, pricepere, activitate.
5. Texte biblice care vorbesc indirect despre starea omului în moarte:
– Ioan 14:2‑3: Ce logică ar avea această făgăduință dacă, la moarte, credincioșii ar merge în „rai”?
– Matei 24:30‑31: Adunarea aleșilor lui Dumnezeu se va face atunci, la sfârșitul timpului, nu la moarte.
– Apocalipsa 22:12: Domnul Iisus va da răsplata celor credincioși la revenirea Sa, nu la moartea lor.
– Matei16:27: Răsplata va fi dată la sfârșit, nu la moartea omului.
– Evrei 11:13,39‑40: Pavel afirmă că cei credincioși care au murit încă n-au primit răsplata.
– Faptele apostolilor 2:29,34: David nu a fost ridicat al cer, în raiul lui Dumnezeu, după moartea sa.
– Daniel 12:2,13: Lui Daniel Dumnezeu îi spune că își va primi răsplata la învierea celor credincioși, nu la moarte.
– Ioan 11:35: Dacă Lazăr, după moarte, ar fi fost dus în rai, de ce mai plângea Iisus la mormântul său?
Originea învățăturii nebiblice despre nemurirea sufletului
Geneza 3:4: „Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veți muri!” Satana este autorul învățăturii cu privire la așa-zisa nemurire a sufletului. Deși Dumnezeu i-a avertizat pe primii oameni că vor muri negreșit, în cazul în care vor fi neascultători, Satana a reușit să amăgească o lume întreagă că omul are un suflet nemuritor. Minciuna aceasta s-a răspândit în întreaga lume păgână, intrând în creștinism pe filiera filozofiei lui Platon, cel care susținea că sufletul omenesc este o particulă nemuritoare pe care omul o primește la nașterea sa. Filozofia lui Platon a influențat gândirea multor părinți ai Bisericii creștine, ei devenind neoplatoniști.
Concepția Bisericii Adventiste cu privire la starea omului în moarte
„Adventiștii de Ziua a Șaptea cred că bărbatul și femeia au fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dotați cu individualitate și cu libertatea de a gândi și de a acționa. Deși au fost creați ca ființe libere, reprezentând o unitate indivizibilă a corpului, minții și spiritului, erau dependenți de Dumnezeu pentru viață, suflare și toate celelalte.
Când primii noștri părinți nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ei au negat dependența lor de El și au căzut din înalta lor poziție, pe care au avut-o când au ascultat de Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu în ei a fost mânjit și au devenit supuși morții. Urmașii lor au împărtășit această natură căzută împreună cu consecințele ei. Aceștia se nasc cu slăbiciuni și tendințe spre rău.
Dar Dumnezeu, în Christos, a împăcat lumea cu Sine și, prin Duhul Său, a refăcut în muritorii pocăiți chipul Făcătorului lor. Creați spre slava lui Dumnezeu, ei sunt chemați să-L iubească pe El, să se iubească unii pe alții și să aibă grijă de cele din jurul lor” (Puncte fundamentale, 7).
„Adventiștii de ziua a șaptea cred că plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, care singur are nemurirea, va da viață veșnică celor răscumpărați ai Săi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconștiență pentru toți oamenii. Când Domnul Christos, care este viața noastră, Se va arăta, cei neprihăniți în viață vor fi glorificați și luați ca să întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiți, va avea loc după o mie de ani” (Puncte fundamentale, 25).
Lori Balogh
