Acte de cult comemorative

Acte de cult comemorative

Tradiția sau învățăturile biblice?

Matei 15:1‑14: Un dialog între Mântuitorul și farisei pe marginea tradițiilor omenești.

Sunt de subliniat trei versete: 3, 9 și 13, în care Domnul Christos ne învață câteva lucruri importante:

1. Oamenii religioși au două feluri de învățături: unele omenești (tradiția), iar altele de origine divină.

2. Oamenii religioși sunt înclinați să respecte mai mult învățăturile omenești (datina) decât poruncile lui Dumnezeu.

3. Respectarea datinii este zadarnică din punct de vedere al mântuirii („degeaba”) și poate deveni chiar o piedică în calea mântuirii dacă ea duce la călcarea Legii lui Dumnezeu.

4. „Orice răsad” (învățătură, obicei, datină, act de cult) pe care nu l-a instituit Dumnezeu în biserică „va fi smuls din rădăcină”.

Iată de ce Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea recunoaște ca acte de cult comemorative doar acele acte lăsate de Dumnezeu, cele care au o bază biblică. Biserica lui Christos nu recunoaște tradiția ca având autoritate morală și doctrinală, fiind fidelă principiului protestant „Sola Scriptura” (Biblia și numai Biblia ca autoritate morală și doctrinală).

Sfânta Cină – instituirea ei

Vezi Matei 26:26‑28; 1 Corinteni 11:23‑26. Textele ne arată timpul și împrejurarea în care a fost instituită Cina Domnului: în timpul sărbătorii pascale. În seara zilei de joi, Mântuitorul se afla cu ucenicii sărbătorind Paștele iudaic. Din relatarea celor patru evangheliști rezultă că în acea seară, în timpul mesei pascale, Iisus S-a folosit de pâinea nedospită și vinul nefermentat pe care le avea pe masă pentru a institui un nou act de cult comemorativ pentru Biserica creștină – Sfânta Cină.

Porunca Mântuitorului ca acest act să fie adus la îndeplinire în viața bisericii (vezi Luca 22:19; 1 Corinteni 11:24). În fapt, în acea seară Domnul a înlocuit Paștele iudaic cu Cina Sfântă.

Temeiul schimbării sărbătorii pascale cu Sfânta Cină

1. Paștele era o sărbătoare națională a poporului evreu, fiind sărbătoarea eliberării din robia egipteană (vezi Exodul 12:26- 27). Biserica creștină, fiind alcătuită din toate popoarele lumii, nu mai avea de ce să respecte o sărbătoare națională iudaică.

2. A doua semnificație a Paștelor consta în faptul că ele arătau în viitor spre Mielul lui Dumnezeu care urma să ridice păcatul lumii. Or, Acest Miel al lui Dumnezeu era pe punctul să fie adus ca jertfă, în Persoana lui Iisus (vezi Ioan 1:29,36). Prin urmare, această a doua semnificație a Paștelor urma să dispară odată cu jertfa adusă de Christos (vezi 1 Corinteni 5:7).

La Golgota, simbolul mielului pascal s-a întâlnit cu realitatea. Din acest moment, jertfele de animale nu mai aveau sens, căci Christos a devenit jertfa supremă.

În concluzie, Biserica creștină nu mai are niciun temei biblic să continue să serbeze Paștele iudaic. În amintirea morții Sale, Domnul a instituit pentru Biserica Sa Sfânta Cină.

Semnificația Sfintei Cine (vezi 1 Corinteni 11:26).

Sfânta Cină are o dublă semnificație:

1. Ne amintește de jertfa Mântuitorului și de legământul cel nou al harului în care am fost acceptați.

2. Ne amintește de făgăduința revenirii Mântuitorului.

Elementele care compun Cina Domnului

Sfânta Cină este alcătuită din două elemente: pâinea și vinul. Ce fel de pâine și vin a folosit Domnul în seara în care a instituit Cina?

Sfânta Cină a fost instituită în prima zi a săptămânii azimilor – Paștele iudaic. În această perioadă, evreii nu foloseau niciun aliment fermentat, fermentul fiind pentru ei un simbol al păcatului. Cu 14 zile înainte de Paște, orice evreu făcea curățenie generală în casă, aruncând orice aliment fermentat: drojdie, pâine dospită, murături, băuturi alcoolice. Prin urmare, la masa pascală în timpul căreia Domnul a instituit Sfânta Cină nu se găseau decât pâine nedospită (azimi) și vin nefermentat (must). Lucrul acesta nu este contestat nici de evrei.

Un alt motiv pentru care pâinea și vinul folosite erau nefermentate se găsește în realitățile pe care le simbolizau. Iisus era „Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:19). De aceea simbolurile folosite trebuiau să fie curate, libere de orice aluzie la păcat. Deoarece, în mentalitatea iudaică, orice ferment era un simbol al păcatului, jertfa neprihănită a lui Iisus nu putea fi simbolizată prin pâine dospită și vin fermentat.

În concluzie, la instituirea Cinei, Mântuitorul a folosit pâine nedospită și vin nefermentat.

Trupul și sângele sunt reale sau doar simboluri?

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea consideră că pâinea și vinul sunt doar simboluri materiale, exterioare ale harului interior, invizibil. Ea nu crede în transubstanțiație (transformarea pâinii și vinului în trupul real și în sângele real al Mântuitorului).

Pregătirea pentru Sfânta Cină are două aspecte:

1. Pregătirea sufletească (vezi 1 Corinteni 11:28- 31). Este de o mare importanță și constă într-o profundă cercetare de sine, mărturisire a păcatelor și rezolvarea tuturor neînțelegerilor cu semenii.

2. Actul umilinței constând în spălarea picioarelor (vezi Ioan 13:1‑17). Acest act a fost îndeplinit de Însuși Domnul Iisus, apoi a lăsat porunca de a fi îndeplinit și în biserică, de către urmașii Săi.

Rostul acestui act al umilinței este acela de:

– a îndepărta neînțelegerile;

– a-l scoate pe om din egoismul său;

– a-l coborî pe om de pe picioroangele înălțării de sine.

Actul umilinței a fost controversat de-a lungul timpului, fiind abandonat în majoritatea bisericilor creștine. Se mai practică ocazional cu ocazia sărbătorii Paștelor creștine, însă într-un cerc foarte restrâns și pe alocuri.

Concluzii

Participarea la Sfânta Cină este o expresie a credinței în jertfa ispășitoare a lui Christos și în făgăduințele Sale. Este o reînnoire a legământului botezului și o pregustare a cinei din Împărăția lui Dumnezeu la care vor participa toți mântuiții din toate timpurile (vezi Matei 26:29).

Lori Balogh