Ilustrații despre cinste și corectitudine
Sămânța
Un bogat om de afaceri creștin a decis că este timpul să lase un succesor la comanda companiei sale. În loc de a se orienta spre unul dintre directorii firmei sau copiii săi, el a decis să încerce ceva deosebit. Într-o zi și-a convocat tot executivul care era format din tineri și le-a spus:
„Dragii mei, a sosit timpul să numesc un înlocuitor la conducerea companiei în calitate de manager general (CEO). Așa că decizia mea este că unul dintre voi să ocupe acest post.” Toți au rămas șocați, în timp ce șeful a continuat:
„Astăzi intenționez să dau fiecăruia câte o sămânță – o sămânță specială. Vreau ca să luați sămânța aceasta acasă, s-o plantați, s-o udați și apoi exact peste un an să veniți cu planta care a răsărit și crescut din această sămânță. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecăruia și după un criteriu personal voi alege viitorul manager general.”
Un tânăr, pe nume Jim, a fost prezent la întâlnire și, asemenea fiecăruia, a primit și el o sămânță. A plecat acasă și cu entuziasm a împărtășit soției planul șefului. Soția l-a ajutat să găsească un vas potrivit, pământ de calitate, îmbunătățit cu îngrășământ natural, și apoi a plantat sămânța.
În fiecare zi, Jim turna apă în acel vas și aștepta cu nerăbdare să vadă un semn că sămânța a încolțit și o mică plantă și-a făcut apariția. După vreo trei săptămâni, colegii lui vorbeau despre semințele lor și despre plantele care au început să răsară. Jim urmărea cu atenție vasul în care plantase sămânța, dar nimic nu se întâmpla. Trei, patru, cinci săptămâni au trecut dar în vasul cu pământ nu se vedea niciun semn de încolțire și creștere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simțea falimentar în încercarea lui de a face sămânța să se transforme în plantă.
Au trecut șase luni… Nimic însă nu se întâmplase în vasul cu pământ al lui Jim. Cu nespusă părere de rău, Jim și-a dat seama că omorâse sămânța. Fiecare dintre colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum, Jim a hotărât să nu spună colegilor săi nimic din experiența lui eșuată. El a hotărât însă să continue să ude sămânța și să-i adauge îngrășământ… Cine știe? Poate într-o zi sămânța va încolți.
După exact un an, fiecare dintre cei ce primiseră o sămânță de la șef și-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus soției că el nu îndrăznește să meargă la companie cu un vas gol. Soția însă l-a încurajat să fie cinstit cu ceea ce i s-a întâmplat. Deși a simțit un gol în stomac, gândindu-se la experiența pe care o va avea – poate cea mai jenantă experiență din viața lui – a hotărât totuși să dea ascultare sfatului soției.
Astfel, în ziua hotărâtă pentru inspecție, Jim și-a luat vasul în care nu era decât pământ și s-a prezentat la sala de conferințe a companiei. Când a intrat în sală, Jim a fost șocat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite în culori și mărimi. Jim și-a pus vasul pe podea și mulți din colegii lui au bufnit în râs. Alții l-au compătimit sincer. Când șeful și-a făcut apariția, a salutat membrii executivului, rotindu-și privirea asupra tuturor. Jim cauta un colț cât mai îndepărtat pentru a se ascunde.
„Wow! Ce plante minunate, copaci, flori ați crescut voi!” – a spus șeful. „Astăzi unul dintre voi va fi numit managerul general al companiei.”
Deodată, șeful l-a descoperit pe Jim în colțul cel mai îndepărtat al sălii cu vasul său gol. A rugat pe directorul financiar să-l invite pe Jim în față. Jim a înghețat! El a început să gândească cam așa: „Șeful și-a dat seama de eșecul meu. Mare lucru să nu mă concedieze.”
Când Jim a ajuns în față, șeful l-a întrebat ce s-a întâmplat cu sămânța lui. Astfel că Jim a trebuit să-i spună istoria sa. După ce Jim a terminat, șeful a spus că toată lumea, cu excepția lui Jim, să ocupe un loc. Apoi, arătând cu mâna spre Jim, a spus:
„Iată-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.” Lui Jim nu-i venea să creadă. Jim falimentase total în plantarea seminței. Cum putea el să fie manager general cu un asemenea eșec? Apoi șeful a continuat:
„Cu un an în urmă, am dat fiecăruia dintre cei prezenți în această sală o sămânță. V-am spus să luați sămânța, să o plantați, să o udați și să mi-o aduceți astăzi înapoi. Ceea ce voi nu ați știut este că toate semințele pe care vi le-am dat au fost fierte. Toate au fost semințe moarte care nu aveau cum să încolțească. Toți, cu excepția lui Jim, mi-ați adus pomi, plante, flori. Când v-ați dat seama că sămânța pe care v-am dat-o eu nu încolțește, ați înlocuit-o cu altă sămânța procurată de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul și cinstea de a aduce vasul cu planta mea în el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.”
Dacă plantezi cinste, vei secera încredere. Dacă plantezi bunătate, vei secera prieteni. Dacă plantezi umilință, vei secera măreție. Dacă plantezi perseverență, vei secera satisfacție. Dacă plantezi respect, vei secera perspectivă. Dacă plantezi hărnicie, vei secera succes. Dacă plantezi iertare, vei secera împăcare. Dacă plantezi credință în Iisus, vei avea un seceriș bogat.
Atenție: ce plantezi azi,vei secera mâine.
Bani pentru un pui
Într-o seară, un om a intrat într-un magazin fast-food și a comandat niște pui după care se îndrepta spre parc, pentru un picnic romantic cu o doamnă, la lumina lunii. Când s-a uitat în pachet, a avut parte de o surpriză. În loc de pui, a descoperit că era depozitul bancar al restaurantului: nouă mii de dolari. Tânărul a adus înapoi pachetul și a cerut să i se dea în loc de bani puiul pe care îl comandase.
Managerul, uimit de onestitatea tânărului, i-a cerut numele și i-a spus că vrea să cheme ziariștii și postul local de televiziune pentru a face un reportaj cu privire la el. Avea să devină un erou local, un exemplu de cinste și moralitate, care să-i inspire și pe alții. Omul flămând a dat din umeri.
„Sunt așteptat la întâlnire. Vreau să-mi dați puiul.” Dar acesta a insistat să îi dea voie să spună povestirea la știri. În momentul acesta tânărul s-a înfuriat pe manager și a cerut puiul.
„Nu înțeleg” – a spus managerul. „Sunteți un om cinstit într-o lume necinstită! Este o ocazie perfectă pentru a arăta lumii că mai există oameni cinstiți, care sunt dispuși să ia poziție pentru dreptate. Vă rog, dați-mi numele dumneavoastră și al doamnei cu care aveți întâlnire. Este soția dumneavoastră?”
„Asta este problema” – spuse tânărul. „Soția mea este acasă. Femeia din mașină este prietena mea. Acum, dați-mi puiul, ca să plec”.
Poartă-ți crucea fără niciun compromis
Pastorul William Hinson a povestit despre discuția pe care a avut-o la un mic dejun cu un membru al bisericii sale, care era un om de afaceri foarte prosper. Omul de afaceri îl cunoscuse pe Domnul Iisus de curând. Nu a trecut mult timp de la această decizie și el a trebuit să cunoască cât de mare este uneori prețul uceniciei. În timpul micului dejun, omul de afaceri a povestit pastorului marea dilema cu care se confrunta:
„În slujba mea, eu dictam prețurile produselor împreună cu alte companii cu care colaborăm. În timpul licitațiilor, eu aranjam cu acei prieteni care să fie prețul de vânzare a produselor, profitând pe rând din acest joc. În acest fel am scos multe companii de pe piață, împiedicându-le pentru a cumpăra produse cu un preț bun. Acum, după ce am devenit creștin, nu mai pot proceda la fel și le-am spus și colegilor mei că nu mă mai pot asocia cu ei la această înșelăciune.
Aceștia mi-au zis – spunea omul de afaceri -, dacă nu voi continua în același fel, mă vor scoate din jocul lor și voi pierde afacerea. De aceea am ajuns într-o mare dilemă: Ce să fac: Să-mi schimb modul necinstit în care am făcut afaceri până acum, sau să continui să fac același lucru știind că sunt greșit?”
Omul de afaceri a fost onest și a mărturisit că practicile lui în afaceri nu erau potrivite cu principiile creștine. De aceea nu s-a mai asociat cu vechii parteneri. Aceștia s-au ținut de cuvânt și l-au scos afară din jocul lor. În acest fel omul de afaceri, prosper de altădată, a rămas fără obiectul afacerilor sale, iar compania lui a dat faliment. Grea decizie, nu-i așa?
I-ați crucea și lucrează fără să faci vreun compromis. Nu te mulțumi să fii creștin doar cu numele, ci fii un adevărat urmaș al Domnului Iisus!
Vă vine să credeți?
Cu câțiva ani în urmă, Robert Ripley, în cartea sa „Vă vine să credeți? ” povestea despre un englez care a refuzat o moștenire de 5 milioane de dolari, deoarece acești bani au rezultat din fabricarea berii.
Omul, pe nume Fred Charington, a văzut în tinerețe un bețiv care a ieșit dintr-un bar și care și-a bătut nevasta cu cruzime, deoarece aceasta se oferise să-l ducă acasă. Această scenă a fost atât de oribilă, încât el a jurat că niciodată nu va profita de ceva care are legătură cu alcoolul. Astfel, când tatăl său i-a lăsat o avere, făcută prin bere, el a refuzat-o.
Poveste cu tâlc
Într-o dimineață, stăpânitorul unei cetăți fu trezit de niște strigăte care se auzeau din piață:
„Hai la mere! Mere dulci cum n-ați mai gustat!” Ridicându-se indispus din pat și privind pe fereastră, văzu un târgoveț ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulțime de mușterii.
„Trebuie să fie tare bune merele alea” – își spuse mai-marele cetății și, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic și îi porunci:
„Ia cinci galbeni și mergi în piață să cumperi mere de la târgovețul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic și îi spuse:
„Uite patru galbeni, du-te și cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
„Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgovețul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer, îi dădu doi galbeni și îl trimise în piață. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveț și îl luă la rost:
„Hei, ce tot strigi așa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetății și, drept pedeapsă, mi-a poruncit să-ți confisc căruța asta cu mere”.
Zis și făcut. Întors la șeful său, străjerul se laudă:
„Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruța cu mere a târgovețului”. Primul străjer merse la stolnic:
„M-am târguit și, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat, am reușit să cumpăr un sac cu mere!”
Stolnicul – repede la paharnic:
„Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate și apoi merse la primul sfetnic:
„Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfățișă înaintea stăpânitorului cetății și glăsui:
„Maria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reușit să târguiesc decât cinci mere”. Mai-marele cetății mușcă dintr-un măr și cugetă:
„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… Scump, foarte scump! Și, cu toate astea, târgovețul acela avea o mulțime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”
Portofele „pierdute”
Numai unul din cinci britanici ar returna un portofel celui ce l-a pierdut, a afirmat o firmă de protecție și pază, citată de CNN. Informația contrazice percepția generală, dar atrage atenția și asupra importanței purtării de grijă asupra bunurilor personale.
În urma unui sondaj, cercetătorii au găsit că 10% dintre adulți și-au pierdut portofelul în ultimii 5 ani, și altor 8% li s-a furat. Sondajul din iulie și august 2010 a intervievat 2029 de persoane. În medie, oamenii au în portofel echivalentul a 130 de dolari cash și 10 000 de dolari pe carduri de debit sau credit. „A pierde portofelul este o experiență foarte tulburătoare și îți produce mari neplăceri și griji” – afirmă Sarah Blaney. Aproximativ 110 ore sunt petrecute apoi în recuperarea sau înlocuirea actelor pierdute.
În cadrul sondajului cu privire la dispoziția de a returna un portofel pierdut, 3 din 5 oamenii au declarat că ar face acest lucru. La proba practică, doar 1 din 5 a făcut-o, aceasta fiind cifra medie. Echipa de lucru a „pierdut” câte 20 de portofele în cinci orașe mari ale Angliei. Fiecare portofel conținea 10 lire, o fotografie, bilete de transport, bonuri și carduri și informații despre posesor. „Pierderile” au fost făcute în centre comerciale, muzee, cafenele, parcări, pe stradă sau în transportul în comun. Numai 20% dintre portofele au fost returnate. Dintre acestea, puțin peste jumătate aveau suma intactă.
Un portofel pierdut la muzeu are cele mai mari șanse de a fi returnat, aproape jumătate dintre cele găsite fiind înapoiate posesorilor. La un centru comercial rata scade la 30%, iar în cafenele sau transportul public rata este 0%.
Urmările neglijențelor mici
În 1996, o cursă a companiei peruane Aero-Peru, având 70 de oameni la bord, s-a prăbușit în Oceanul Pacific la puțin timp de la decolare. Imediat după decolare, piloții au constatat că nu funcționa nici altimetrul și nici vitezometrul. Prin urmare, zborul era un zbor orb, fără pilot automat și deci fără control.
Turnul de control a încercat în zadar să controleze traiectoria avionului, care în cele din urmă s-a prăbușit, ducând la moartea tuturor celor 70 de oameni de la bord. Cercetările ulterioare au dus la descoperirea cauzei prăbușirii avionului: o simplă și banală bandă de scotch pusă pe un orificiu din cabina piloților cu ocazia curățeniei, pe care omul de serviciu a uitat să o îndepărteze. Orificiul în cauză era legat de computerul care stabilea altitudinea și viteza. Fiind astupat, computerul a dat informații greșite.
Aplicație: Ce înseamnă o simplă neglijență? Atenție la lucrurile aparent mici și neînsemnate! „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari.”
„Eddie cel ușuratic”
Cu mulți ani în urmă, Al Capone stăpânea efectiv fiecare colțișor al orașului Chicago. Era recunoscut drept urzitorul a tot ceea ce putea fi mai josnic, de la contrabandă cu alcool până la prostituție și crimă.
Capone avea un avocat supranumit „Eddie cel ușuratic”. Îndemânarea și abilitățile sale avocățești l-au ținut pe marele Al departe de închisoare ani în șir. Este adevărat că răsplata sa a fost regească. În semn de recunoștință, Capone nu numai că l-a răsplătit pe Eddie cu imense sume de bani, dar i-a făcut parte și de câștigurile sale, lăsându-l să se bucure de nespuse privilegii.
Eddie însă avea o slăbiciune. Avea un fiu pe care-l iubea ca pe ochii din cap. Eddie se îngrijea ca fiul său să aibă tot ce-și dorește: haine scumpe, mașini luxoase și o educație aleasă. În mod surprinzător, Eddie, cel care era băgat până în dinți în crima organizată, dorea ca fiul său să deosebească răul de bine. Dorea ca fiul său să devină o persoană mai bună decât el. Cu toată averea și influența sa, Eddie n-a putut să-i ofere fiului său două lucruri: un nume bun și un exemplu bun de urmat.
Într-o bună zi, „Eddie cel ușuratic” a ajuns la concluzia că trebuie să facă tot posibilul ca să repare răul pe care l-a făcut. În consecință, a hotărât să se prezinte la autoritățile locale și să le spună adevărul despre Al „Cicatrice” Capone, astfel curățindu-și numele pătat și dovedindu-i fiului său că avea integritate morală. Eddie a divulgat totul.
N-a trecut un an și viața lui Eddie s-a sfârșit, el fiind găsit secerat de gloanțe pe o stradă lăturalnică din Chicago. În ochii lui Eddie, acest scump sacrificiu al său reprezenta cel mai prețios dar pe care a putut să-l ofere fiului său.
Când scrii cu pixul altuia
Un comerciant de articole de papetărie a încercat să convingă un director al unei companii să cumpere de la el cinci sute de pixuri cu pastă. După ce a reușit să-l convingă, a început să completeze factura. Dar directorul companiei l-a oprit deodată, zicând:
„Nu mai scrie nimic, pentru că renunț la comandă!” Surprins de această schimbare bruscă, comerciantul a părăsit îmbufnat biroul directorului. Mai târziu, șeful comerciantului întâlnindu-l pe acest director, l-a întrebat:
„De ce ați anulat comanda pentru cele cinci sute de pixuri cu pastă recomandate de angajatul meu?”
„Angajatul tău – a răspuns zâmbind directorul -, mi-a prezentat timp de aproape o jumătate de ora toate beneficiile pe care le pot avea folosind aceste pixuri. El mi-a spus că până și profitul companiei va crește dacă voi folosi aceste pixuri, iar toți cei care îi vor observa pe angajații companiei mele folosindu-le, îi vor invidia.
Cu aceasta a reușit să mă convingă de calitățile pixurilor pe care le produceți și am acceptat să-mi scrie factura pentru cinci sute de pixuri. Dar când angajatul tău a început să completeze documentul, am observat că folosea un pix cu cerneală produs de altă firmă. El nu folosea produsele pe care încerca să mi le vândă. De aceea, am anulat comanda.”
Dreptatea unui împărat roman
Împăratul roman Tiberiu avea obiceiul să-și mențină ani îndelungați în post guvernatorii provinciilor numiți de el, cu condiția ca aceștia să nu-i creeze probleme și să achite corect și punctual obligațiile lor, îndeosebi în privința strângerii și a livrării către împărat a impozitelor.
Când unul dintre guvernatorii săi, din exces de zel, a trimis visteriei imperiale o sumă mai mare decât cea cuvenită, împăratul l-a admonestat, amenințându-l cu destituirea:
„Am cerut ca oile mele să fie tunse, nu rase!” – și-a argumentat el poziția, adăugând: „Vreau să am lână și la anul, nu oi moarte de frig!”
Comerț primitiv, dar cinstit
În lucrarea sa „Istorii”, Herodot povestește despre cartaginezi care, în călătoriile lor în Libya, dincolo de Coloanele lui Heracles, au întâlnit un ținut cu oameni deosebiți. Ori de câte ori ajungeau cartaginezii acolo și își descărcau marfa, după ce o înșirau pe mal de-a lungul țărmului, se urcau iarăși în corăbii și făceau să iasă fum. Băștinașii, văzând fumul, se apropiau de țărm, puneau aur lângă mărfuri, apoi se îndepărtau.
Cartaginezii se dădeau atunci jos din corăbii, îl cântăreau din ochi și, dacă aurul era potrivit cu marfa, îl luau și plecau. Dar dacă nu li se părea îndeajuns, se suiau din nou în corabie și așteptau. Ceilalți, apropiindu-se, mai adăugau alt aur pe lângă cel pe care-l puseseră, până când îi mulțumea pe negustori.
Nu se înșelau unii pe alții: cartaginezii nu se atingeau de aur mai înainte să fi egalat prețul mărfii, și nici băștinașii nu se atingeau de marfă mai înainte ca aceștia să fi luat aurul.
Datoria lui Diogene
Se povestește despre Diogene că, odată, a cumpărat un butoi – probabil vestitul lui butoi -, cu zece drahme. Învoiala făcută cu negustorul a fost să-i plătească cinci drahme pe loc, iar restul să-i rămână dator. După o bucată de vreme, întâlnindu-se cu negustorul, acesta îi ceru să-i dea și cele cinci drahme rămase din datorie. Mirat, filozoful i-a spus:
„Probabil dumneata nu ești serios; nu a fost învoiala noastră să-ți dau cinci drahme și cu restul să-ți rămân dator?”
„Ba da” – răspunse omul.
„Ei bine, dacă eu ți-aș plăti cele cinci drahme, s-ar încălca înțelegerea, căci nu ți-aș mai datora nimic.”
Hoțul se teme de hoți
Într-o zi, un lăptar primește o citație de la judecătorie, fiindu-i intentat proces de către un brutar, care îl acuza că îl înșală la cântar când îi vinde unt. Într-adevăr, uneori primea 900 de grame de unt, alteori 800 și chiar 750 de grame. La proces, judecătorul îl întreabă pe lăptar:
„Dumneata ai cântar acasă?”
„Nu, nu am.”
„Atunci, cum pretinzi că vinzi untul cu kilul?”
„Domnule judecător, eu am o balanță. Pun pe o parte a balanței kilul de pâine pe care îl cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până se echilibrează.”
Culegere de Lori Balogh
