Viitorul și Biblia

Viitorul și Biblia

În preajma unor date mai deosebite, lumea este cuprinsă de psihoza sfârșitului lumii. Așa s-a întâmplat în preajma anului 1 000, când întreaga Europa creștină era cuprinsă de febra sfârșitului. Bisericile erau pline până la refuz, în timp ce sute de pelerini s-au îndreptat spre Țara Sfântă, în speranța că sfârșitul îi va găsi acolo.

Așa s-a întâmplat și în preajma anului 2 000, și probabil că experiența se va repeta ori de câte ori calendarul va indica o dată mai specială, de genul 12/12/2012… În preajma unor date de felul acesta, unii iau în calcul un posibil sfârșit al civilizației umane, cauzat fie de un cataclism natural – de genul ciocnirii pământului cu un asteroid -, fie de izbucnirea unui război nuclear la scară planetară, în timp ce alții se așteaptă la o schimbare radicală a ordinii în lume.

Mulți ani la rând, emisiunea „Lumea creștină” a postului de radio „Europa Liberă” a avut drept motto o afirmație a cunoscutului scriitor și om politic francez Andre Malraux (1901‑1976): „Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc.”

Observați ideea? Veacul nostru va aduce fie sfârșitul civilizației umane, fie o schimbare majoră în viața omenirii, în urma căreia lumea nu va mai arăta așa cum o știm acum. Am citat cuvintele lui Malraux – devenite motto-ul unei emisiuni cu o mare audiență -, nu pentru a le susține, ci pentru a ne conștientiza de starea de spirit care există în omenirea de azi.

Ca orice om care trăiește la început de nou mileniu, ne întrebăm și noi: Oare cum va arăta lumea viitorului? Ce surprize pot apărea? La ce ne putem aștepta în viitorul apropiat?

Dorința de a cunoaște viitorul a existat în toate timpurile. Din această sete de cunoaștere s-au născut încă din cele mai vechi timpuri o mulțime de preocupări și practici care vizau cunoașterea viitorului. Iată doar câteva dintre ele:

1) Practicile oculte.

Acestea sunt cele mai vechi și cele mai răspândite, fiind întâlnite la toate popoarele și pe toate continentele. Faptul că aceste practici sunt vechi nu înseamnă că sunt pe cale de dispariție. Dimpotrivă, lumea începutului de mileniu trei cunoaște un reviriment, o explozie a acestor practici oculte în toate zonele globului, inclusiv în țările civilizate ale Occidentului.

Cum am putea altfel explica faptul că în orașe mari și civilizate, cum este Parisul, de exemplu, există zeci de mii de ghicitori, vrăjitori, clarvăzători, spiritiști și astrologi, printre care și Madame Soleil, căreia i se făcea nu demult mare reclamă în mass- media? Cum am explica altfel faptul că într-un singur cartier al New York-ului, Manhattan, există peste 500 de vrăjitoare? Cum s-ar justifica altfel noianul de literatură dedicată fenomenelor oculte?

Dacă în marile metropole ale lumii există un număr atât de mare de prezicători, concluzia logică este că și cererea este mare, datorită unei clientele avide de cunoașterea viitorului. Dureros este faptul că nu doar oamenii de rând și needucați apelează la astfel de practici, ci și oameni din înalta societate, oameni educați care au mari responsabilități în societatea noastră.

Dintre aceste practici oculte, câteva sunt demne de amintit:

– Necromanția – Invocarea spiritelor morților în vederea aflării viitorului (spiritism). Suntem uimiți să aflăm că oameni la care nu ne-am fi așteptat au practicat acest gen de ocultism (Hașdeu, Brâncuși etc.).

– Chiromanția – Citirea viitorului și a caracterului unei persoane după liniile din palmă.

– Ghicitul în cafea și în cărțile de Tarot.

– Horoscopul – Harta cu poziția aștrilor în momentul nașterii unui copil, după care astrologii (cititorii în stele) pretind că pot prezice viitorul unei persoane.

– Globul de cristal, planșetele franceze, biletele de papagal.

– Ghicitul cu ajutorul unor organe ale animalelor sacrificate (mai ales ficatul).

– Oracolul – În Grecia antică era renumit Oracolul lui Apollo din Delphi, unde o preoteasă numită Pithya, mestecând frunzele unei anumite plante și inspirând un gaz care ieșea din crăpătura unei stânci, intra în transă, după care răspundea întrebărilor cu privire la viitor.

– Calculatorul – Din această listă lungă nu putea lipsi tehnologia de ultimă oră, pusă în slujba viitorologiei.

2) Literatura și cinematografia SF (science – fiction). Deși disimulat, cele două reprezintă tot o încercare a omului de a pătrunde în tainele viitorului, în atmosfera lumii de mâine. Faptul că acest gen de literatură și acest gen de filme sunt căutate, demonstrează faptul că există o foame nebună după cunoașterea viitorului.

Se consideră că unul dintre părinții SF este eruditul Leonardo da Vinci care, îmbinând posibilitățile tehnice cu imaginația sa bogată, a dat naștere unor invenții ale viitorului, care au depășit cu mult posibilitățile și mentalitatea timpului său. El și-a imaginat o mulțime de aparate și dispozitive cu care noi suntem demult obișnuiți, dar care în vremea lui erau de domeniul fantasticului: tancul, elicopterul, parașuta, submersibilul etc. Ceea ce pentru Leonardo era lumea de mâine, pentru noi este demult lumea de azi.

3) Viitorologia (futurologia).

Sunt termeni apăruți pentru prima dată în 1923, definind o știință nouă care are ca obiectiv studierea viitorului. Un astfel de congres s-a ținut și în România în 1976‑1977.

În lume există numeroase asociații și organizații care au ca obiectiv studierea viitorului. Este cunoscut în acest sens Clubul de la Roma, format din savanți care, pe baza observațiilor și a tendințelor actuale ale lumii noastre (megatendințe), alcătuiesc scenarii și modele ale viitorului apropiat. Asociația „Resurse pentru viitor” a primit doar într-un singur an de la Fundația Ford peste un milion de dolari pentru studii de viitorologie.

În concluzie, foamea de viitor există și nimeni nu poate nega acest lucru. Sunt cheltuite sume uriașe, se țin congrese, se fac călătorii și se apelează de la practicile oculte până la cele mai noi tehnologii, doar-doar se va putea descifra ceva cu privire la lumea de mâine.

Puțini oameni însă acordă aceeași importanță unei alte surse de informare: Biblia. Această carte veche de peste 3 500 de ani mai are încă multe de spus despre trecutul, prezentul și mai ales despre viitorul omenirii. Și aceasta pentru că ea nu este o carte a oamenilor (deși a fost scrisă de oameni), ci ea este Cuvântul lui Dumnezeu adresat lumii noastre.

Dacă vom studia Biblia în lumina subiectului de care ne ocupăm, vom observa două lucruri foarte importante:

1) Biblia condamnă foarte categoric orice practică veche sau modernă folosită de oameni pentru prezicerea viitorului, cu excepția celor alese de Dumnezeu pentru acest scop.

„După ce vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveți să faci după urăciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul său sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului…” (Deuteronomul 18:9‑12).

Să observăm că aproape toate practicile oculte amintite în acest pasaj biblic au de-a face cu cunoașterea viitorului. De ce această poruncă atât de categorică din partea lui Dumnezeu? Motivele sunt mai multe:

– Nimeni în acest Univers, cu excepția lui Dumnezeu, nu cunoaște viitorul. Nici chiar Diavolul, cu toată inteligența sa de înger căzut, nu-l cunoaște, decât în măsura în care el însuși apelează la căile lăsate de Dumnezeu pentru acest scop, respectiv la profeția biblică. Satana poate doar intui mersul evenimentelor și poate descoperi supușilor lui intențiile și planurile sale. Dar între intențiile lui și realitate se interpune întotdeauna voința lui Dumnezeu, Cel care ține totul sub control.

Viitorul este un domeniu care îi aparține în exclusivitate Creatorului. „Aduceți-vă aminte de cele petrecute în vremile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple, și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:9,10).

– Dumnezeu ne iubește și vrea să ne ferească de mulțimea amăgirilor pe care Satana le răspândește în lume prin intermediul uneltelor sale. Dacă Dumnezeu este singurul care cunoaște viitorul, e de la sine înțeles că toate eforturile omului de a-l cunoaște pe altă cale decât cea lăsată de El sunt zadarnice. Sunt doar amăgiri…

– În înțelepciunea Sa, Dumnezeu consideră că nu ne este de folos să cunoaștem viitorul în amănunțime. Nu ne putem imagina cât de imposibilă ar fi viața dacă am cunoaște tot ce ni se va întâmpla în următorii ani.

Imaginați-vă cum ar fi viața dacă ați ști că mâine ați fi răpuși de o boală incurabilă, sau ca peste câteva zile vă veți certa cu vecinii sau partenerul de viață, sau că peste o lună veți deveni șomer sau că hoții vă vor fura mașina… Nu e așa că veți cădea în depresie? Apatia, lipsa de motivare sau chiar disperarea ar pune cu siguranță stăpânire pe sufletele noastre.

Sau, dimpotrivă, privind la cealaltă latură a vieții – cea a bucuriei -, imaginați-vă că ați ști dinainte că fiul sau fiica dvs. va lua premiul întâi în fiecare an școlar, că veți primi un cadou frumos cu ocazia zilei de naștere, știind exact în ce va consta el, sau că vi se va mări salariul de luna viitoare … Nu e așa că aceste mici bucurii ale vieții și-ar pierde farmecul?

Făcând suma, concluzia este aceea că viața ar fi nefericită, chiar imposibilă, îndemnându-i pe unii să ajungă până la gestul limită al sinuciderii. Necazurile prin care vom trece ne-ar distruge sufletele anticipat, în timp ce bucuriile n-ar mai fi o surpriză și nu ar mai avea niciun farmec.

Trebuie să recunoaștem că viața pe care o trăim, chiar în condițiile păcatului, are frumusețea ei. Și într-o mare măsură, această frumusețe se datorează și faptului că nu cunoaștem viitorul.

Ca o concluzie la cele afirmate referitor la practicile amintite, Biblia ne atrage atenția în mod solemn: „Dacă vi se zice însă: „Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc, răspundeți: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?” La Lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile peste poporul acesta” (Isaia 8:19.20).

2) Dacă Biblia condamnă categoric orice practică ocultă cu privire la aflarea viitorului, este de reținut totuși faptul că ea are multe de spus cu privire la el. Biblia vorbește despre „lucruri viitoare” (vezi Ioan 16:13), „viața viitoare” (vezi 1 Timotei 4:8), „judecata viitoare” (vezi Fapte 24:25), „veacul viitor” (vezi Marcu 10:30), „mânia viitoare” (vezi 1 Tesaloniceni 1:10), „lumea viitoare” (vezi Evrei 2:5), „bunuri viitoare” (vezi Evrei 10:1), „cetatea viitoare” (Evrei 13:14) etc.

Iată două texte biblice, dintre numeroasele existente, care vorbesc despre viitor:

„Căci cel ce face răul n-are niciun viitor, și lumina celor răi se stinge” (Proverbele 24:20).

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” (Ieremia 29:11).

Două lucruri reies clar din cele două pasaje biblice:

1) Păcatul și oamenii care se alipesc de el nu au niciun viitor, chiar dacă pe termen scurt ei prosperă.

2) Un viitor există – și el este luminos! -, dar el e rezervat doar neprihănirii și oamenilor care trăiesc în ea.

E încurajator să știm că în mijlocul nesiguranței vieții, când nu suntem siguri nici pe clipa prezentă, cu atât mai puțin pe cea viitoare, există un Dumnezeu care ne-a pregătit un viitor sigur și măreț. În același timp, cât de neliniștiți ar trebui să fie toți aceia care întorc spatele lui Dumnezeu, refuzând „colacul de salvare” oferit de El prin jertfa lui Christos, și alipindu-se de păcatele favorite. Pentru aceștia nu exista viitor, ci doar așteptarea înfricoșată a zilei pedepsei finale.

Da, Biblia are multe de spus cu privire la viitor. Însă trebuie să ținem cont de două aspecte importante:

1) Dumnezeu ne descoperă doar ceea ce înțelepciunea Sa consideră că ne este folositor.

2) Metoda Sa este cu totul alta decât toate practicile omenești amintite.

Pentru a înțelege metoda divină de cunoaștere a viitorului, vă propun să ne întoarcem cu imaginația cu mai bine de 1 900 de ani în urmă, pe o mică insula stâncoasă din Marea Egee, numită Patmos. Pe la anul 94 d.Ch., pe această insulă izolată este exilat, din ordinul împăratului Domițian, bătrânul apostol Ioan.

Tradiția spune că, înainte de a fi exilat, Ioan fusese chemat de cezar pentru a da socoteală de credința sa. Înaintea tronului imperial, Ioan ținuse o cuvântare care i-a impresionat pe toți, mai puțin pe împărat, care s-a înfuriat pe bătrânul apostol și a poruncit să fie aruncat într-un cazan plin cu ulei clocotit.

Dumnezeu însă l-a ocrotit pe bătrânul Său serv, așa cum făcuse și cu cei trei tineri evrei din Babilon aruncați în cuptorul aprins. Ca urmare a minunii supraviețuirii lui Ioan, printr-un act imperial pedeapsa capitală se comută în exil pe viață. Astfel, bătrânul apostol ajunge să fie exilat pe mica insula populată doar de criminali și condamnați de drept comun.

Să încercăm să ni-l imaginăm pe bătrânul apostol șezând pe țărmul stâncos, înconjurat pretutindeni de apele nesfârșite ale mării și gândindu-se la biserica sa, pe care o slujise întreaga viață. Întrebări peste întrebării îi trec prin minte: Ce se va întâmpla cu Biserica lui Christos? Va rezista ea oare în mijlocul persecuției crunte îndreptată împotriva ei? Când se va încheia lupta dintre bine și rău? Câți vor fi biruitori?

Zi de zi, aceste întrebări îi frământă sufletul, până ce, într-o zi de Sabat, se întâmplă ceva ieșit din comun. În timp ce medita la toate aceste lucruri, Ioan aude înapoia lui o voce puternică, asemenea unei trâmbițe. Când se întoarce să vadă al cui este glasul, nu-i vine să creadă: este Însuși Mântuitorul în trup proslăvit, Cel pe care-L slujise întreaga viață și de care își legase toate speranțele și așteptările sale.

„Când L-am văzut” – spune Ioan -, „am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților. Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și și cele care au să fie după ele” (Apocalipsa 1:17‑19).

Așa s-a născut Apocalipsa, cea mai enigmatică pentru unii, dar și cea mai plină de lumină, pentru alții carte a Bibliei. Apocalipsa s-a născut din frământările și întrebările cu privire la viitor ale unui bătrân credincios, întrebări la care Dumnezeu nu a întârziat să răspundă.

„După aceste lucruri” – spune Ioan -, „m-am uitat și iată că era o ușă deschisă în cer. Glasul cel dintâi pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri” (Apocalipsa 4:1).

Ce este această „ușă deschisă”? Este metoda lui Dumnezeu de a ne descoperi lucrurile viitoare, lumina cuvântului profetic despre care Petru scrie: „Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări Luceafărul de dimineață în inimile voastre” (2 Petru 1:19).

Dacă Dumnezeu ne-a deschis o ușă sigură spre cunoașterea viitorului prin cuvântul Său profetic, de ce am încerca să intrăm pe alte „uși” interzise de El?

Lori Balogh