“Daca mana ta te face sa cazi…”

“Daca mana ta te face sa cazi…”

     Schimbari bruste sau lente ?

     Nimanui nu-i plac schimbarile bruste, radicale. Nici cand e vorba de temperatura de afara, nici cand e vorba de colectivul in care ne desfasuram activitatea si, cu atat mai putin, atunci cand in discutie se afla stilul nostru de viata. De aceea, daca trebuie sa schimbam ceva, preferam sa o facem gradat, lent, pe neobservate, astfel incat socul sa nu fie atat de mare.

     Stiti insa care este marele risc al schimarilor lente, gradate ? Riscul e acela ca ele sa nu mai fie facute niciodata. E bine cunoscut cazul fumatorilor inraiti care se tem de o renuntare totala la fumat, preferand sa reduca treptat numarul tigarilor. Rezultatul este ca cei mai multi raman in continuare fumatori. Cineva mi-a spus, mai in gluma, mai in serios, ca lui i-a fost usor sa se lase de fumat, pentru ca a facut-o de… vreo mie de ori !?

     Cand privim lucrurile din punt de vedere moral, schimbarile lente in stilul de viata nu sunt de niciun folos. Dimpotriva, ele ne pot amagi, creandu-ne falsa impresie ca suntem pe drumul cel bun, cand in realitate inca ne “balacim” in mocirla pacatului. Nu am gasit in Biblie niciun indiciu ca Dumnezeu ar accepta schimbari lente, de durata nedeterminata, in ceea ce priveste viata morala a unui om. Dimpotriva, cand e vorba de reforme, ele trebuie sa fie radicale. Un exemplu in acest sens il reprezinta cateva cuvinte ale Mantuitorului care au produs nedumerire in multe minti de-a lungul timpului.

     “Daca mana ta te face sa cazi in pacat, taie-o; este mai bine pentru tine sa intri ciung in viata, decat sa ai doua maini si sa mergi in gheena, in focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.

     Daca piciorul tau te face sa cazi in pacat, taie-l; este mai bine pentru tine sa intri in viata schiop, decat sa ai doua picioare si sa fii aruncat in gheena, in focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.

     Si daca ochiul tau te face sa cazi in pacat, scoate-l; este mai bine pentru tine sa intri in Imparatia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decat sa ai doi ochi si sa fii aruncat in focul gheenei, unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.” ( Marcu 9, 43-48 )

     Figurat sau real ?

     Multi s-au intrebat daca, in acest context, Mantuitorul a vorbit figurat sau nu. Daca am interpreta aceste cuvinte ca atare, am ajunge la confuzii uriase in ce priveste adevarul si la niste contradictii inexplicabile cu alte parti ale Scripturii. Iata cateva motive pentru care am facut aceasta afirmatie:

     1) Domnul Christos spune: “Daca mana ta te face sa cazi in pacat…”  De fapt unde se naste pacatul: in picioarele, in mainile, in ochii sau in mintea omului ? Este evident ca madularele corpului nostru sunt doar niste executanti ai unor stimuli veniti din organul de decizie: mintea. Este adevarat ca , in conditiile pacatului, in natura umana locul ratiunii tinde sa fie luat de sentimente  ( inima ), insa indiferent cine are cea mai mare putere de influenta, tot mintea este cea careia ii apartine decizia finala de a merge pe o cale sau alta.

     Acesta e motivul pentru care Scriptura ne indeamna: “Pazeste-ti inima ( mintea ) mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii” ( Proverbe 4,23 ). Insusi Manuitorul a afirmat ca “din inima ( minte ) ies gandurile rele, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele…” ( Matei 15,19 ).

     Daca asa stau lucrurile, daca inima e cea care indeamna la pacatuire si daca mintea e cea care, ascultand de inima, da comanda mainilor,  picioarelor si ochilor de a pacatui, de ce sa-ti tai mana sau piciorul si de ce sa-ti scoti ochiul pentru a rezolva problema ?  Poti face dintr-un mar paduret un mar de soi daca scuturi toate merele padurete si le arunci ? Nicidecum !

     Dumnezeu nu se multumeste cu reforme superficiale, exterioare. El, care intotdeauna i-a indemnat pe oameni sa patrunda in adancimea problemei pacatului, nu putea sa se contrazica pe Sine , indemnandu-i pe oameni sa se autoflageleze sau sa se automutileze pentru a se mantui.

     Am fost impresionat de subiectul unui film in care erau descrise suferintele sufletesti ale unui calugar catolic, retras undeva in singuratatea pustiului. Cand a simtit ca ispita ii dadea tarcoale, calugarul a luat un topor si si-a taiat degetele de la mana. Au trecut apoi ani de zile si ispita a revenit. Calugarul nu i-a mai rezistat si a cazut in pacat, desi isi taiase mana…

     Daca luam in discutie pasajul biblic paralel, cel din Matei 5, 29-30 , aici intalnim o nuanta in plus: “Daca mana ta cea dreapta te face sa cazi in pacat…” Daca am interpreta literal acest pasaj biblic, s-ar ridica o alta problema: Doar mana dreapta a comis pacatul ? Mana stanga, nu ? Si daca cineva a pacatuit cu mana dreapta, el nu mai poate continua sa o faca si cu mana stanga, dupa ce si-a taiat-o pe cea dreapta ? Fireste ca da ! Insa nu acest lucru doreste Mantuitorul sa ne transmita in acest pasaj.

     2) “Este mai bine pentru tine sa intri ciung in viata”, spune Domnul in continuare. Din nou, daca am interpreta literal aceste cuvinte, am ajunge la serioase contradictii cu alte parti ale Scripturii. Ati gasit undeva in Biblie ca in Imparatia lui Dumnezeu vor fi ciungi, schiopi, orbi, surzi sau cu altfel de infirmitati ? Daca asa ar sta lucrurile, probabil ca in Imparatia lui Dumnezeu toti cei mantuiti ar trebui sa aibe limbile taiate, avand in vedere faptul ca cele mai multe pacate sunt savarsite cu limba…

     Eu nu am gasit asa ceva in Scripturi. Dimpotriva, Biblia ne descopera ca in viata viitoare oamenii vor avea trupuri perfecte, nemuritoare:

     “Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci schiopul va sari ca un cerb si limba mutului va canta de bucurie; caci in pustie vor tasni ape, si in pustietate, paraie…” ( Isaia 35, 5.6 )

     “Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trambita. Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati. Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii sa se imbrace in neputrezire si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire. Cand trupul acesta supus putrezirii se va imbraca in neputrezire si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: “”Moartea a fost inghitita de biruinta.” ( 1 Corinteni 15, 51-54 )

     Nu, in Imparatia lui Dumnezeu nu vor exista oameni infirmi, ci oameni cu trupuri noi,  inzestrate cu nemurire. E adevarat ca in Apocalipsa sta scris ca “frunzele pomului vietii slujesc la vindecarea neamurilor” ( Apocalipsa 22,2 up. ), insa aceasta nu inseamna ca cei mantuiti vor incepe viata vesnica cu bolile si infirmitatile de care sufera acum, scapand de ele treptat pe parcursul vesniciei, cu ajutorul acestor “frunze” ale pomului vietii.

     Textul nu se refera la bolile sau la infirmitatile fizice, ci la redobandirea treptata a acelei staturi initiale pe care Creatorul a hotarat-o pentru om in ziua in care l-a creat. In Biblie se vorbeste despre uriasii care au trait in vechime, iar descoperirile arheologice au scos la iveala urme pietrificate in unele straturi geologice, apartinand unor oameni din vechime care aveau o statura de circa trei metri. Noi suntem niste pigmei in raport su statura oamenilor de la inceput. De aceea, Dumnezeu a prevazut ca in Imparatia Sa rasa umana sa revina treptat la statura initiala a primilor oameni din Paradis.

     Mesajul

     In concluzie, in pasajul biblic citat la inceput Domnul Christos vorbeste figurativ, in pilde. El nu a intentionat sa ne invete nici sa ne autoflagelam sau sa ne automutilam pentru a scapa de ispite, nici nu a vrut sa ne transmita ideea ca in Imparatia lui Dumnezeu vom intra asa cum suntem acum, cu bolile, slabiciunile si infirmitatile noastre.

     Altceva a intentionat Domnul sa ne transmita pe calea acestui limbaj figurat: Atunci cand suntem confruntati cu ispita, cand ea ne da tarcoale, cand ne simtim incatusati de pacat, cand suntem ispititi sa facem compromisuri, asezandu-ne la masa negocierilor cu el, atunci suntem in cel mai mare pericol si singura cale de iesire este o reforma radicala, o atitudine transanta fatza de pacat.

     Sa nu uitam ca atunci cand a rostit aceste cuvinte, Mantuitorul era in trup omenesc ca si noi, supus slabiciunilor de tot felul si cunoscand din plin puterea ispitei in propria Sa fiinta. El stia ca nu poate negocia cu pacatul, stia ca nu se poate face casa buna cu ispita si de aceea El a inchis , ori de cate ori a fost posibil, usa inaintea ispitei. De fiecare data cand a depins de El, Domnul Iisus a taiat orice posibilitate ca ispita si pacatul sa se apropie de inima Sa curata si de mintea Sa neprihanita.

     Exemplul

     Priviti la exemplul Sau si observati cum a procedat cand simtea ca ispita incearca sa-si faca loc in sufletul Sau:

     1) Matei 4, 1-11: Ispitirea in pustie

     Desi este un pasaj biblic arhicunoscut, el ramane si astazi la fel de tainic in profunzimea lui. Se pare ca scena ispitirii in pustie contrazice invataturile Mantuitorului de care tocmai am amintit. Desi pe noi ne invata sa luam o atitudine radicala fatza de pacat, inchizand usa ori de cate ori aceasta depinde de noi, iata ca El nu pare sa procedeze asa: El Insusi merge in pustie ca sa fie ispitit de Diavol.

     Ce greseala am facut spunand cele de mai sus ? Nu, Iisus nu S-a dus de bunavoie ca sa fie ispitit ! El a fost dus de Duhul Sfant in pustie ca sa fie ispitit. Sunt convins ca Domnul Iisus nu a iesit niciodata in calea ispitei de bunavoie. El nu a facut curte pacatului, nu a cochetat cu nelegiuirea, pentru ca nu I-a facut niciodata placere asa ceva. Insa in acele momente de inceput ale lucrarii Sale publice, El S-a lasat condus de intelepciunea Tatalui Sau.

     Scena ispitirii apare la prima vedere ca o negociere intre Domnul Iisus si Diavol. Insa daca citim cu atentie, Domnul nu rosteste niciun cuvant in plus. Putinele cuvinte rostite de El taie din radacina orice putere a ispitei. Iar atunci cand Diavolul ajunge la culmea ispitirii , cerandu-I Mantuitorului sa i se inchine in schimbul evitarii crucii, El raspunde categoric: “Domnului Dumnezeului sa te inchini si numai Lui sa-I slujesti.”

     2) Matei 14, 14-23: Inmultirea painilor

     In acea ocazie, Mantuitorul le-a vorbit multimilor adunate intreaga zi, pana spre seara. Minunea inmultirii celor cinci paini si doi pesti cu care au fost hraniti cinci mii de barbati, afara de femei si copii, i-a uimit pe toti cei prezenti.

     Sa ne imaginam starea de spirit a norodului care a vazut aceasta minune, dar mai ales starea de spirit a ucenicilor prezenti acolo. Ziua fusese bogata in evenimente. Multi bolnavi fusesera vindecati, multe adevaruri fusesera predicate , iar seara, Domnul facuse o minune care ii lasase pe toti fara glas. Toti erau entuziasmati. Ucenicii jubilau si cu mare bucurie le sugerau celor prezenti ca acest Iisus este imparatul de care poporul iudeu avea nevoie. Cu totii erau atat de entuziasmati, incat erau gata sa-L ia pe Iisus pe sus , sa-L duca la Ierusalim si sa-L proclame imparat.

     E demn de observat cum procedeaza Domnul atunci cand Isi da seama de pericol, cand vede ca misiunea Sa pamanteasca nu a fost inteleasa: “Indata dupa aceea, Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui pe partea cealalta, pana va da drumul noroadelor.” ( vers. 22 )

     Iisus si forta ? Cu siguranta ca ucenicii nu voiau sa piarda acea ocazie favorabila, in care popularitatea Mantuitorului ajunsese la cote maxime. De aceea, El a fost nevoit sa ia o atitudine cat se poate de categorica fatza de ispita care plutea in aer, recurgand la toata autoritatea Sa pentru a nu-L fi pusa in primejdie misiunea.

     Versetul urmator ( 23 ) ne spune ca Domnul Iisus S-a suit singur pe munte sa se roage. Pentru cine si pentru ce se ruga El ? Nu, nu pentru Sine, ci pentru ucenicii Sai care inca nu intelegeau adevarata Lui misiune pe pamant. Ei inca nu intelegeau ca El nu venise sa intemeieze o imparatie pamanteasca, ci una spirituala, o imparatie care trebuia inaugurata prin suferintele de nedescris ale crucii. Daca Mantuitorul nu ar fi luat atunci acea masura radicala, nu stim cum ar fi decurs in continuare lucrarea Sa de rascumparare a neamului omenesc.

     3) Matei 16, 21-23: Petru Il ispiteste pe Iisus

     Simtind ca lucrarea Sa pamanteasca se apropie de sfarsit, Mantuitorul a incercat sa-i pregateasca pe ucenicii Sai pentru marea criza prin care urmau sa treaca la Golgota. In acest scop, in mai multe randuri, El le-a vorbit despre batjocurile, suferintele si moartea Lui, apoi despre invierea Sa.

     Dar, desi le vorbea deschis, fara pilde, ei nu intelegeau nimic. Erau atat de convinsi pana in ultimul moment ca suirea la Ierusalim reprezinta instalarea Domnului pe tronul Iudeii, incat mintea lor nu accepta ideea ca El sa moara.

     Intr-o astfel de ocazie, in care Domnul le-a vorbit despre suferintele si moartea Lui, Petru L-a luat deoparte pe Iisus, mustrandu-L:”Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne, sa nu Ti se intample asa ceva”( vers. 22 ).

      Bietul Petru ! El nu stia ca prin buzele lui vorbea atunci Diavolul, incercand ( pentru a cata oara ? ) sa-L determine pe Domnul sa renunte la misiunea Lui. Insa Domnul se intoarce spre Petru si, cu aceeasi atitudine categorica si ferma, rosteste cateva cuvinte grele pentru ucenicul Sau: “Inapoia Mea, Satano ! Tu esti o piatra de poticnire pentru Mine, caci gandurile Tale nu sunt gandurile lui Dumnezeu, ci ganduri de-ale oamenilor.” ( vers. 23 )

     Grele cuvinte pentru zelosul ucenic ! El, care-L iubea atat de mult pe Iisus, sa aiba parte de cuvinte atat de dure… De ce a fost Domnul atat de categoric cu Petru in acea ocazie ? Nu il iubea pe ucenicul  Sau ? Desigur ca il iubea ! Insa tocmai din acest motiv Iisus trebuia sa-si duca la bun sfarsit misiunea pe pamant, jertfindu-Se pe cruce.

     Lectia

     Ati observat un element comun celor trei momente amintite din viata Mantuitorului ?  In fiecare situatie amintita se regaseste aceeasi ispita: aceea de a renunta la misiunea Lui. In scena ispitirii, Diavolul i-a propus direct sa se inchine lui in schimbul evitarii drumului lung al mantuirii prin suferinta si cruce. In scena inmultirii painilor, multimea incurajata de ucenici dorea sa-L faca imparat, de asemenea evitand crucea. Iar in dialogul cu Petru, acesta refuza ideea ca Domnul sa sufere si sa moara pe cruce.

     In fiecare situatie amintita, cand a simtit ca ispita e prea aproape, Iisus a luat aceeasi atitudine categorica. Daca El nu ar fi procedat astfel, astazi noi nu am fi avut nicio nadejde a mantuirii.  Copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au fost nevoiti sa ia aceeasi atitudine categorica fatza de ispita, oricare ar fi fost aceasta.

     Priviti la Moise, cel mai bland om de pe fatza pamantului!  Confruntat cu idolatria poporului care juca inaintea vitelului de aur, blandul Moise ia cele doua table de piatra ale Legii, pe care Insusi Dumnezeu le scrisese, si le sfarama de piciorul muntelui.

     Priviti la Ghedeon cum taie stalpul idolatru inchinat Astarteei si cum darama altarul lui Baal care era chiar al tatalui sau ! El si-a riscat viata prin acest gest. Insa Ghedeon stia ca nu trebuie sa se aseze la masa negocierilor cu pacatul si ca nu trebuia sa se poarte cu manusi fatza de el.

     Priviti la Ilie pe Muntele Carmel ! Priviti cum sta singur dar hotarat sa ramana de partea lui Dumnezeu si a adevarului , fatza in fatza cu  850 de preoti pagani, un imparat idolatru si un popor nehotarat.

     Priviti la Petru ! Ce atitudine categorica a fost nevoit sa ia cand curatia Bisericii primare era pusa un primejdie de pacatul a doi dintre membrii ei: Anania si Safira !

     Copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au stiut sa faca reforme radicale atunci cand s-au confruntat cu ispita. Dar noi ? Imi aduc aminte de un caz real petrecut intr-o biserica crestina din tara. Fiul unui crestin avea o prietena care locuia intr-o alta localitate. Deoarece telefonul era scump la data aceea, el s-a gandit ca ar fi bine sa traga niste fire de pe stalpul de telefon din apropiere, asa ca putea vorbi nestingherit atat cat dorea, fara sa plateasca nimic.

     Hotia a fost insa descoperita, iar faptul a ajuns la cunostinta Bisericii care era pusa in situatia de a dezaproba fapta tanarului. Pastorul l-a chemat pe tatal tanarului nostru, spunandu-i ca va trebui sa suporte consecintele. Acesta a inceput sa se scuze, spunand ca el nu avea ce sa-i faca fiului sau, acesta fiind major.  “Dar cand ai vazut firele de tefon legate de stalp, ai luat toporul sa le tai?”, l-a intrebat pastorul.

     Da, aceasta e reforma radicala pe care o asteapta Dumnezeu de la noi, laodiceenii sfarsitului de istorie, care inca nu ne-am clarificat pozitia fatza de “micile” si “nevinovatele” pacate care mai exista in viata noastra. Crestinul trebuie sa fie un om pasnic, bland si linistit, insa aceasta nu inseamna ca el nu trebuie sa aiba coloana vertebrala si personalitate. Mai ales cand e vorba de o problema atat de serioasa cum e pacatul.

     Daca mana ta, piciorul tau, ochiul tau sau gandul tau te fac sa cazi in pacat, pune mana pe “topor” si taie orice legatura cu ispita, inainte ca ea sa se transforme in pacat ! Inchide orice usa inaintea ispitei, ori de cate ori aceasta depinde de tine ! Alege sa ramai de partea adevarului si a lui Dumnezeu oricat te-ar costa aceasta ! Daca Dumnezeu va vedea la tine dorinta si hotararea de a ramane integru, El va duce lupta mai departe, facand din tine un biruitor si un mostenitor al Imparatiei Sale.

     “Celui ce va birui ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.” ( Apocalipsa 3,21 )

     Aceasta este promisiunea pe care Mantuitorul o face tuturor celor care Il vor imita in atitudinea Sa fatza de ispita si pacat. Nu merita orice sacrificiu din partea noastra ?

Lori Balogh