Nemurirea sau efemeritatea sufletului?
Un ganditor spunea ca cea mai mare tragedie a mortii este faptul ca pleci fara sa te poti lua pe tine. Simtamantul ca la moarte dispari definitiv din univers este groaznic si nimeni nu se impaca cu gandul ca lasa in urma doar amintiri, care si ele se vor sterge iremediabil.
Creatorul a asezat in strafundul fiintei noastre “gandul vesniciei” ( Eclesiastul 3, 11 ) si, oricat am fi de sceptici in relatia noastra cu El si cu Cuvantul Sau, avem cu totii aceasta aspiratie spre nemurire, spre “tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.
Ne resemnam in fata mortii, dar in strafundul fiintei noastre nu o acceptam. O consideram un intrus in existenta noastra, un vrajmas redutabil caruia nu vrem sa-i facem nicio concesie.
In acest context, trebuie sa recunoastem ca invatatura despre nemurirea sufletului este deosebit de atractiva pentru natura umana. E linistitor sa stii ca, dupa ce ai trait intreaga viata dupa bunul tau plac, neglijand sau sfidand cerintele lui Dumnezeu exprimate in Cuvantul Sau, ceva din tine continua sa existe si dupa moarte. Cand te afli pe pragul mormantului unui prieten, al tovarasului de viata, al unui parinte sau poate chiar al propriului tau copil, nu poate fi mangaiere mai mare decat aceea de a sti ca sufletul celui disparut calatoreste printre stele, insotit de ingeri, spre “ loc luminat, loc cu verdeata.”
Iata de ce invatatura despre nemurirea sufletului este atat de raspandita la toate popoarele, in toate religiile, in toate culturile si civilizatiile lumii. Dar, faptul ca aceasta invatatura este atractiva, mangaietoare si aducatoare de speranta, face din ea un adevar ? Cand bolnavul de cancer aflat in faza terminala primeste asigurari din partea medicului ca se va vindeca, aceasta schimba realitatea cu ceva ? Nu cumva ne aflam in fata unui “drog” de alta natura , singura lui menire fiind aceea de a ne “anestezia” sufletele pentru a nu mai simti durerea despartirii de cei disparuti ?
Prin profetul Ieremia, Domnul ne indeamna cu toata consideratia pe care o are fata de noi: “Nu va hraniti cu nadejdi inselatoare!” ( Ieremia 7, 4 pp. ). De ce face El asta ? Pentru ca o speranta inselatoare este mai primejdioasa decat cunoasterea unui adevar dureros. Cati bolnavi incurabili mor cu sperante false in suflet, fara sa fie pregatiti pentru moarte !
Daca exista o mangaiere in privinta mortii, aceasta nu trebuie cautata in ideea de nemurire, ci in ceea ce Dumnezeu ne descopera in Cuvantul Sau cu privire la moarte. Biblia ne invata ca mormantul nu este un punct final, ci doar o virgula. Si aceasta nu pentru ca ceva din noi ar continua sa existe dupa moarte, ci pentru ca Iisus, singurul care are “cheile mortii si ale locuintei mortilor”( Apocalipsa 1, 18up. ) va deschide , la timpul potrivit, ferecaturile ei , chemand din nou la viata , prin inviere, pe toti oamenii.
Eu, asemenea multor altor oameni, nu cred in invatatura despre nemurirea naturala a sufletului. O consider prima, dar si cea mai mare si mai raspandita amagire pe care Satana, “sarpele cel vechi”, ( Apocalipsa 12, 9 ) a reusit sa o insamanteze in constiintele oamenilor. Poate ca ceva din mine ar dori ca aceasta invatatura sa fie adevarata…Natura umana pacatoasa ar dori sa ramana neschimbata si totusi sa fie nemuritoare…
Scripturile, ratiunea si, nu in ultimul rand, bunul simt nu-mi permit insa sa accept aceasta invatatura. De ce nu pot crede in nemurirea naturala a sufletului ? Iata cateva motive:
1) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca prefer sa-L cred pe cuvant pe Dumnezeu, nu pe “sarpele cel vechi” ( Apocalipsa 12, 9 ). Citind si recitind istoria Creatiunii si a caderii omului, nu poti trece cu vederea, daca esti bine intentionat, contradictia dintre doua afirmatii categorice.
Prima este un avertisment cat se poate de solemn al Creatorului dat primilor nostri parinti:
“ Domnul, Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.” ( Geneza 2, 16-17 )
A doua este o asigurare data acelorasi oameni de sarpele care i-a dus in ispita: “Atunci sarpele a zis femeii: Hotarat ca nu veti muri.” ( Geneza 3, 4 )
Daca Insusi Creatorul ne spune” “Vei muri negresit”, ce ar trebui sa ma faca sa cred cuvintele unei creaturi care spune contrariul: “Hotarat ca nu veti muri” ? Aici este “macazul” de la care se desprind cele doua mari conceptii despre starea omului in moarte: sufletul este muritor sau nemuritor. Cui dam creditul nostru ?
Din nefericire, majoritatea omenirii da crezare “sarpelui cel vechi”, magulindu-se cu falsa speranta ca ceva din noi continua sa existe si dupa moarte. Eu aleg sa-L cred pe Dumnezeu !
2) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Biblia ne invata ca “plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 ), nu viata vesnica intr-o alta sfera de existenta. Moartea este finalul vietii, nu continuarea ei. Daca prin moarte trebuie sa intelegem o altfel de existenta, ma intreb: in ce consta atunci pedeapsa pentru pacat ?
3) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura promoveaza independenta fata de Dumnezeu. Teza nemuririi sufletului neaga in mod direct ideea ca viata noastra este dependenta de Creator. Daca sufletul omului este nemuritor in mod neconditionat, de ce ar mai avea el nevoie de Dumnezeu ?
4) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Dumnezeu ne avertizeaza ca “sufletul care pacatuieste, acela va muri” ( Ezechiel 18, 4.20 ). Indiferent ce intelegem prin suflet ( fie o parte a fiintei umane, fie fiinta umana in totalitatea ei ), Biblia este clara in aceasta privinta: “fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ), sufletul tuturor este muritor.
5) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face absurda si inutila insasi Creatiunea. Daca sufletul ar simti, ar gandi si ar putea sa comunice in absenta trupului, de ce a fost nevoie ca Dumnezeu sa creeze trupul ? De ce a fost nevoie ca El sa se plece in tarana pamantului si sa modeleze cu propriile Sale maini lutul lipsit de viata ? In cazul acesta, trupul ar aparea ca o colivie, ca o inchisoare a sufletului, de care ar trebui sa scapam cat mai repede pentru a ne elibera sufletul incatusat.
Biblia ne invata insa ca trupurile noastre sunt “temple ale Duhului Sfant” pe care trebuie sa le pastram in cea mai buna stare posibila ( 1 Corinteni 3, 16-17; 6, 19-20 ).
6) Nu cred in nemurirea sufletului datorita unei aritmetici simple pe care Creatorul a aplicat-o la crearea omului: “Domnul, Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu.” ( Geneza 2, 7 )
Aritmetic, crearea omului poate fi exprimata si asa:
Trup ( tarana ) + suflare de viata ( viata ) = suflet viu ( omul ca intreg )
Moartea este o operatie inversa: “ Pana nu se intoarce tarana in pamant, cum a fost, si pana nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat” ( Eclesiastul 12, 7 ) Aritmetic, moartea omului poate fi exprimata si asa:
Suflet viu ( omul ) – suflare de viata ( viata ) = trup ( tarana )
Ceea ce retrage Dumnezeu la moarte nu este o entitate constienta de sine, ci duhul de viata pe care l-a dat la nastere ( scanteia de viata, viata insasi ).
7) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta teorie presupune ca ceva din noi ramane constient dupa moarte. Biblia ne invata insa altceva:
“Cei vii, in adevar, macar stiu ca vor muri. Dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, demult au si pierit si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare…
Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta, caci in locuinta mortilor in care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune.” ( Eclesiastul 9, 5-6. 10 )
8) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Biblia numeste locuinta mortilor “locul tacerii”:
“Nu mortii lauda pe Domnul, si nici vreunul din cei care se pogoara in locul tacerii “( Psalmul 115,17)
Ar putea oare tacea un suflet ajuns in iad, in mijlocul unor chinuri de nedescris ? Nu ar striga el dupa mila si ajutor ? Dar un suflet ajuns in rai ? Ar putea oare tacea, fara sa-L laude pe Mantuitorul sau ? Si totusi, locuinta mortilor este un “loc al tacerii”, pentru ca acolo nu mai este viata, nu mai este constiinta de sine.
“Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine si cine Te va lauda in locuinta mortilor “? ( Psalmul 6, 5; vezi si Psalm 30,9; 88,10-12 )
9) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Scriptura ne invata ca “singurul care are nemurirea” este Dumnezeu ( 1 Timotei 6, 16 ).
Adam si Eva au fost creati cu o nemurire conditionata de ascultare. Nemurirea pe care cei doi au primit-o la Creatiune a fost un dar din partea lui Dumnezeu pentru ei. Din nefericire, neascultarea i-a facut sa piarda darul nemuririi, iar avertismentul Creatorului: “In ziua in care vei manca din el ( pomul cunostintei binelui si raului ), vei muri negresit” ( Geneza 2,17 ) a devenit o trista realitate pentru intreaga rasa umana.
10) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face absurda doctrina invierii, atat de clar prezentata in Biblie.
De ce ar mai fi nevoie de inviere daca sufletul , descatusat de trup, ar putea simti, ar putea comunica si ar putea rationa ? In acest caz invierea pare absurda…Daca mortul e “viu”, de ce sa mai invieze ? Daca el e trez, de ce sa se mai trezeasca ? A readuce sufletul liber si fericit in “colivia” trupului ar parea absurd si chiar inuman din partea Creatorului.
11) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura loveste la temelia jertfei Mantuitorului. Daca nu exista moarte adevarata, ci doar o trecere intr-o alta sfera de existenta, de ce a murit Christos ? Ce moarte va fi nimicita la finalul istoriei pacatului , daca moartea inseamna, de fapt, o altfel de viata ? ( vezi 1 Corinteni 15, 26 )
12) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Mantuitorul a promis: “Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.” ( Apocalipsa 22, 12 )
Daca cei drepti ajung in rai, iar cei nelegiuiti ajung in iad imediat dupa moarte, ce sens mai are promisiunea Mantuitorului ca va aduce cu Sine rasplata tuturor oamenilor ?
13) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face inutila si absurda judecata finala a lui Dumnezeu. Daca oamenii ar fi judecati imediat dupa moarte, primindu-si rasplata in secundele imediat urmatoare judecatii, ce rost ar mai avea judecata finala ? Mai poate schimba ea ceva ?
14) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face inutila revenirea Mantuitorului. Daca cei drepti ar fi deja in rai, alaturi de Domnul, ce rost ar mai avea a doua venire pentru ei ? In ce ar mai consta atunci “fericita noastra nadejde “ ( Tit 2, 13 ) ?
15) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura nu este de origine biblica, ci pagana.
Scripturile VT nu contin referiri la o astfel de invatatura , ea patrunzand in iudaismul de dupa eliberarea din robia babiloniana prin intermediul elenismului. Desi invatatura are vesminte crestine, ea provine de la filozofii greci, indeosebi de la Aristotel si Platon.
“Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii si nu dupa Christos.” ( Coloseni 2, 8 )
16) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura deschide larg usa spiritismului. Daca sufletul ar continua sa existe dupa moarte, de ce nu am incerca sa comunicam cu el ? Si, de ce Satana ar pierde o astfel de ocazie, travestindu-se in spiritele celor morti si influentand viata celor vii dupa propriile interese si scopuri ?
Biblia ne invata ca “Satana se ( poate ) preface intr-un inger de lumina”, iar “slujitorii lui se prefac in slujitori ai neprihanirii” ( 2 Corinteni 11, 14-15 ). Asa-zisele spirite ale mortilor nu sunt decat demoni travestiti, avand misiunea de a-i amagi pe oamenii necunoscatori ai Cuvantului lui Dumnezeu.
17) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Dumnezeul in care cred si pe care Il descopera Biblia este un Dumnezeu “plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat…” ( Exod 34, 6-7 )
Invatatura despre nemurirea sufletului atrage dupa sine alte invataturi false: cele legate de existenta raiului si iadului. Cea de-a doua, in mod deosebit, este incompatibila cu caracterul lui Dumnezeu.
Un Dumnezeu care ni se descopera ca Tata, avand autoritatea deplina de a-l pedepsi pe omul pacatos, iar in calitatea Sa de Creator, avand dreptul deplin de viata si de moarte asupra creaturilor Sale, nu va fi nedrept in judecatile Sale. El, care “atat de mult a iubit lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara , ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ), va pedepsi oare vesnic, in chinuri de nedescris, pe omul pacatos ? Oricate pacate ar putea face un om in scurta lui viata, acestea nu pot justifica o pedepsire vesnica. Nicio instanta omeneasca , oricat ar fi de dura, nu pedepseste atat de disproportionat o nelegiuire. Cu atat mai putin nu ar face-o un Dumnezeu al iubirii, care pe crucea Golgotei ne-a dat cea mai mare dovada a dragostei ce ne-o poarta.
Desi nu cred in nemurirea naturala, neconditionata, a sufletului, cred totusi in acea nemurire pe care cei mantuiti o vor primi ca dar din partea lui Dumnezeu , la sfarsitul istoriei atat de dramatice a lumii in care traim. Scriptura ne promite ca El “va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea” ( Romani 2, 7 ). In aceasta nemurire cred, pe aceasta o astept, pentru ea ma pregatesc, legandu-mi toate sperantele de Cel care, prin marea si infinita Sa Jertfa, a devenit “Calea , Adevarul si VIATA” ( Ioan 14, 6 ).
Lori Balogh
Materialul era despre nemurirea sufletului nu despre Sabat.
Stimati frati in Domnul Isus,
Sunt bucuros si-I multumesc lui Dumnezeu ca asistand la discutia dvs „controversata” mi-ati adus multa lumina in intelegerea subiectului despre sambata din vechiul testament !!
Multumesc domnului Lori B. pt materialul postat si deasemeni celor care l-au provocat la explicatii detaliate pe intelesul tuturor..
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu tot ce stie EL ca aveti intr-adevar nevoie !!
Cu respect, Cristian Pavel !!
Stimate d-le Gheju,
Spatiul si timpul nu-mi permit sa abordez pe larg obiectia amintita de d-v. Sper insa, cu ajutorul Domnului, ca in viitor sa pot posta pe blog un material in acest sens.
Acum, cate ceva, doar telegrafic… In primul rand, tin sa precizez ca planul de mantuire nu s-a incheiat la cruce. Acolo s-a derulat doar punctul culminant al acestui plan, prin moartea Mantuitorului. Acest plan de mantuire se va sfarsi doar atunci cand va fi restabilita armonia in intregul Univers, prin nimicirea definitiva a raului si a celor care l-au promovat, si cand cei mantuiti isi vor primi rasplata. Din acest punct de vedere, ne aflam spre finalul planului de mantuire, insa mai sunt cateva evenimente care trebuie sa se implineasca.
Cu privire la sabatele ceremoniale, care sunt numite de apostolul Pavel „o umbra a lucrurilor viitoare”, ar fi multe de spus, insa ma voi rezuma doar la cateva aspecte.
Epistola catre Evrei ne arata ca sanctuarul pamantesc era „o umbra” a celui ceresc: „Ei ( preotii ) fac o slujba care este chipul si umbra lucrurilor ceresti”( Evrei 8,5 ). Tot ceea ce continea, precum si ritualurile care se desfasurau in el, erau niste simboluri care aratau spre adevarata rezolvare a problemei pacatului: jertfa lui Christos si lucrarea Lui de mijlocire in Sanctuarul ceresc. Nu doar sanctuarul, cu jertfele si simbolurile lui, reprezenta o umbra a ceea ce urma sa se implineasca in cadrul planului de mantuire, ci si sarbatorile iudaice, pazite ca sabate ( numite de noi ceremoniale ). Leviticul cap. 23 aminteste pe larg de aceste sarbatori si sabate ceremoniale. Aceste sarbatori nu comemorau doar evenimente din trecutul istoriei poporului Israel ( ca de ex. Pastele ), ci ele aveau si un rol simbolic ( tipologic ), aratand spre niste evenimente viitoare prin care va trece poporul lui Dumnezeu ( Biserica ).
Existau trei sarbatori principale in primavara: Pastele, Sarbatoarea azimilor ( strans legata de Paste ) si Rusaliile ( Cincizecimea ), precum si un ritual al primelor roade. Toate aceste sarbatori de primavara si-au gasit implinirea in jertfa Domnului, invierea Lui si a celor inviati odata cu El ( primele roade ) si in Ziua Cincizecimii, cand a fost revarsat Duhul Sfant peste Biserica primara.
Existau insa si trei sarbatori de toamna: Sarbatoarea trambitelor, Ziua ispasirii si Sarbatoarea corturilor, marcate si ele de pazirea unor sabate ceremoniale. Aceste sarbatori trimiteau in viitor, spre evenimente ce urmeaza sa aiba loc in finalul planului de mantuire: judecata lui Dumnezeu ( Ziua ispasirii ) si adunarea celor mantuiti in Imparatia lui Dumnezeu( Sarbatoarea corturilor ). Sabatele ceremoniale care insoteau aceste sarbatori de toamna erau, in acest sens, „o umbra” a unor lucruri viitoare, care inca nu s-au implinit.
Daca sarbatorile de primavara ne vorbesc despre implinirea mantuirii, cele de toamna ne vorbesc despre definitivarea rascumpararii noastre.
In speranta ca am reusit sa raspund obiectiei d-v in doar cateva fraze, va salut su stima.
Lori B.
Stimate d-le Balogh,
Am citit cu atentie comentariul oferit ca argument pt. d-l Nica Ionel referitor la ziua de odihna.Intervin cu o scurta precizare,si anume:
Nu credeti ca explicatia pe care o dati in pasajul urmator se afla in contradictie clara cu contextul Biblic ?
Odata cu Golgota, aceste sabate ceremoniale si-au incheiat menirea, ele find doar o “umbra a lucrurilor viitoare” ( Evrei 10, 1; Coloseni 2,16 ). Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Colose : “Nimeni dar sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare.” ( Coloseni 2, 16 )
Intrebare : daca odata cu Golgota aceste sabate ceremoniale si-au incheiat menirea ,de ce a mai fost nevoie (Duhul Sfant prin probabil Ap.Pavel)sa mentioneze ca sunt o umbra a lucrurilor viitoare. Despre care lucruri viitoare este vorba ? E de prisos sa mai amintesc ca atat cartea Evrei cat si Coloseni au fost scrise dupa incheierea planului de mantuire a omului prin Domnul Isus Hristos.Ce explicatie aveti la aceasta obiectie ?
Nelu G.
INCA NU AVETI PACAT,DAR CIND PAZITORII TOT ADEVARULUI VOR FI,STRIMTORATI,ARUNCATI IN TEMNITE,SI CHIAR OMORITI,DACA NICI ATUNCI NU VA VETI DESPIETRI INMIMILE,SI DESTUPA MINTILE,VETI AVEA MARE PACAT,FIINDCA ACESTA VA FI,SEMNUL SI PECETEA ATOTPUTERNICULUI IEHOVA.CUM PUTETI NESOCOTI O PORUNCA DIVINA,CARE A FOST INLOCUITA CU UNA OMENEASCA,LAUDINDU-SE CHIAR BISERICA CATOLICA,SI TOTODATA MINDRINDU-SE SI CHIAR ACUZIND PE TOTI ASA ZISI PROTESTANTI,PUPATORI DE SUTANA,LASI SI FRICOSI,CARORA LE ESTE FRICA SI DE UMBRA LOR.DAR MAI BINE ESTE SA STATI LA CALDURA IARNA SI LA CLIMA VARA,ASTEPTIND RAPIREA.TOTI CRESTINII AU SUFERIT PINA CHIAR LA MARTIRAJ,DAR VOI SINTETI MIREASA,EI NU”?TERZITIVA CA VA ORBIT SATANA SI VA TINE ROBI IN INVATATURA LUI.P.S.EU NU FAC PARTE DIN NICI-O RELIGIE,CULT,SAU SECTA CI DOAR DIN BISERICA LUI HRISTOS.
10. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale.
11. Sa ne grabim, dar, sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.Daca pentru Tatal si Fiul aceasta inseamna a lucra, pentru mine ce ar trebui sa insemne ? Eu inteleg ca sabatul pemtru mine ( cel putin ) a inceput din momentul in care l-am primit pe Dumnezeu in inima mea prin Domnul Isus Hristos ca Domn ,Stapan si Mantuitor si se va sfarsi in momentul cand ma va lua la El.
Domnule Nica,
Apreciez efortul d-v de a apara o doctrina la care tineti mult. Regret insa ca aceasta doctrina nu este biblica, ea facand parte din eforturile „cornului cel mic” din Daniel 7,25 de a schimba Legea cea vesnica a lui Dumnezeu.
Observ la d-v ( si, in general, la majoritatea credinciosilor evanghelici ) ca nu reusiti sa faceti deosebire ( desi Biblia este foarte clara in aceasta privinta ) intre doua legi pe care Dumnezeu le-a dat in timpurile VT: Legea morala ( Decalogul ) – o lege vesnica, ce oglideste caracterul sfant si de neschimbat al Datatorului ei, si Legea mozaica ( alcatuita din tot felul de legi ceremoniale si civile date exclusiv evreilor) – o lege temporara, care a fost abolita la cruce. Biblia vorbeste despre doua zile de Sabat: Sabatul saptamanal, prevazut in porunca a patra si care are un caracter vesnic, si Sabatele ceremoniale, prevazute in Legea mozaica, zile care nu cadeau intotdeauna sambata, ci in oricare din zilele saptamanii.
D-v afirmati: „Sabatul face parte din categoria lucrurilor pe care apostolul le numeste “umbra lucrurilor viitoare”. Care Sabat este o umbra a lucrurilor viitoare? Sabatul saptamanal? Nicidecum, caci el este o umbra ( imagine ) a lucrurilor trecute ( Creatiunea ) !
In afara Sabatelor saptamanale, in calendarul religios al poporului Israel existau si sabatele ceremoniale sau anuale. Acestea nu erau legate de ciclul saptamanal, putand sa cada in oricare din zilele saptamanii. Ele erau: prima si ultima zi a Sarbatorii Azimilor, Ziua Cincizecimii, Sarbatoarea Trambitelor, Ziua Ispasirii si prima si ultima zi a Sarbatorii Corturilor ( vezi Leviticul 23, 7.8.21.24.25.27.28.35.36 )
De exemplu, sabatul Zilei Ispasirii trebuia tinut din seara zilei a noua pana in seara zilei a zecea. Tinand cont ca anul religios iudaic era bazat pe calendarul lunar, aceasta zi de sabat putea cadea in oricare zi din saptamana.
Cand sabatele anuale coincideau cu Sabatul saptamanal, ele erau numite “zile mari”. O astfel de “zi mare” a fost sabatul in care Mantuitorul a stat in mormant, caci el a coincis cu primul sabat ceremonial al Sarbatorii Azimilor. ( vezi Ioan 19,31 )
Biblia face distinctie clara intre aceste sabate ceremoniale si Sabatul saptamanal. In timp ce sabatele ceremoniale sunt numite “sabatele voastre”, Sabatul saptamanal este numit “Sabatul Domnului”:
“Aceasta sa fie pentru voi o zi de sabat, o zi de odihna si sa va smeriti sufletele in ziua aceasta; din seara zilei a noua pana in seara urmatoare, sa praznuiti sabatul vostru” ( Leviticul 23, 32 )
“Sase zile sa lucrati; dar ziua a saptea este Sabatul, ziua de odihna, cu o adunare sfanta. Sa nu faceti nicio lucrare in timpul ei: este Sabatul Domnului in toate locuintele voastre.” (Leviticul 23, 3 )
“Afara de acestea ( sabatele anuale ), sa paziti Sabatele Domnului…” ( Leviticul 23, 38 )
Este de retinut: In timp ce Sabatul saptamanal a fost instituit la sfarsitul saptamanii Creatiunii pentru intreaga omenire, sabatele anuale au fost date poporului evreu ca parte integranta a legii ceremoniale de la Sinai. Aceste sabate anuale au fost date evreilor ca sa le mentina permanent in memorie anumite evenimente din istoria lor, in acelasi timp ele prevestind lucrarea Domnului Christos.
Odata cu Golgota, aceste sabate ceremoniale si-au incheiat menirea, ele find doar o “umbra a lucrurilor viitoare” ( Evrei 10, 1; Coloseni 2,16 ). Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Colose : “Nimeni dar sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare.” ( Coloseni 2, 16 )
Cat despre Sabatele saptamanale , care au fost instituite inainte de caderea omului in pacat, ele nu sunt “umbra lucrurilor viitoare”, ci un memorial al “lucrurilor trecute”, un memorial al Creatiunii. Aceasta este motivul pentru care Sabatul sapatamanl trebuia sa ramana in vigoare si dupa moartea si invierea lui Iisus Christos.
Imi pare rau sa va spun, dar argumentele d-v in favoarea unei banuite schimbari a zilei de odihna sunt de natura gnostica, caci este stiut ca gnosticii se opuneau vehement invataturilor VT.
Mantuitorul ne invata ca „Sabatul a fost facut pentru OM” ( Marcu 2,27.28 ), nu pentru EVREI ! Si o dovada ca Sabatul a fost cunoscut de cei care au trait inainte de nasterea poporului evreu este existenta ciclului saptamanal pe care oamenii il respectau ( vezi potopul sau casatoria lui Iacov cu Lea si Rahela din Geneza ). D-v argumentati ca Sabatul nu era cunoscut inainte de evrei prin lipsa unor porunci explicite. Chiar credeti ca argumentul acesta sta in picioare ? Va dau un exemplu: cartea Esterei nu aminteste nimic despre Numele lui Dumnezeu. Dupa logica d-v, ar terebui sa ne indoim de existenta lui Dumnezeu doar pentru ca Numele Lui nu este amintit ?
In Biblie nu intalnim nicio porunca sau aluzie cu privire la schimbarea zilei de odihna, stabilita de Creator inca de la inceputurile istoriei lumii. De asemenea, nu gasim in Scripturi niciun indiciu ca Domnul Christos sau apostolii Sai ar fi facut aceasta schimbare. Mai mult decat atat, conducatori religiosi cu renume din diferite biserici recunosc acest lucru. Iata cateva din declaratiile acestora:
1. Ca raspuns la intrebarea “Puteti dovedi ca biserica are puterea de a institui sarbatori legiferate?”, Stephen Keenan a scris: “Daca nu ar fi avut o astfel de putere, nu ar fi putut face schimbarea la care toate religiile moderne adera, si anume nu ar fi putut inlocui sarbatorirea Sabatului Zilei a Saptea cu sarbatoarea Duminicii, prima zi a saptamanii – o schimbare pentru care nu exista nici o autorizare scripturistica” (Stephen Keenan, A doctrinal Catechism, p. 174)
2. “Puteti citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa si nu veti gasi nici macar un singur rand care sa autorizeze sfintirea Duminicii. Sfanta Scriptura porunceste ca o obligatie religioasa pazirea zilei de Sambata, o zi pe care noi niciodata nu o sfintim” – Cardinal Gibbons, Faith of Our Fathers, p.111, 112
3. Monseniorul Segur a scris: “Biserica Catolica a fost aceea care, prin autoritatea lui Isus Hristos, a transferat aceasta odihna asupra zilei de Duminica, in amintirea invierii Domnului nostru. Astfel, sarbatorirea Duminicii de catre protestanti reprezinta un omagiu pe care il aduc (in ciuda propriilor convingeri) autoritatii Bisericii Catolice” – Monsenior Segur, Plain Talk About Protestantism of Today, p.225.
4. “Ei (papii) pretind schimbarea Sabatului in Ziua Domnului, ceea ce este contrar Decalogului; si nu au alt exemplu pe buzele lor decat schimbarea Sabatului. Ei pretind ca puterea Bisericii este foarte mare, deoarece schimbarea aceasta este contrara unuia dintre preceptele Decalogoului.” Philip Schaff, The Creeds of Christendom, vol. 3, p.64.
5. Biserica Romano-Catolica recunoaste ca in Conciliul de la Laodiceea ( 336 d.Chr. ) a transferat “solemnitatea de la Sambata la Duminica.” Observati limbajul folosit de unul dintre catehisme:
Intrebare: “Care zi este ziua de Sabat?”
Raspuns: “Sambata este ziua de Sabat.”
Intrebare: “De ce sarbatorim noi Duminica in locul Sambetei?”
Raspuns: “Noi sarbatorim Duminica in locul Sambetei deoarece Biserica Catolica, in Conciliul de la Laodiceea (A.D. 336) a transferat solemnitatea de la Sambata la Duminica” – Rev. Peter Geiermann, C.SS.R., The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine, p. 50, 2 nd edition, 1910
6. Protestantul Andrew Lincoln afirma in lucrarea sa: „De la Sabat la Ziua Domnului”: „ Nu se poate sustine faptul ca Noul Testament autorizeaza credinta ca, de la inviere, Dumnezeu a hotarat ca prima zi a saptamanii sa fie pazita ca Sabat… A deveni sabatarian al zilei a saptea este singura optiune consecventa pentru toti aceia care sustin ca intreg Decalogul este obligatoriu ca Lege morala.” Andrew Lincoln, „De la Sabat la Ziua Domnului”
Cum s-a ajuns ca majotitatea crestinilor sa serbeze o alta zi de odihna decat cea biblica ?
Schimbarea s-a produs treptat. Pana la mijocul secolului al II-lea d.Chr., nu exista nicio dovada ca crestinii s-ar fi inchinat duminica. Pe la mijlocul secolului al II-lea, apar primele informatii potrivit carora unii crestini pazeau in mod voluntar duminica, nu ca pe o zi de odihna, ci ca pe o zi de inchinare.
Biserica din Roma, alcatuita in mare parte din credinciosi proveniti dintre neamuri, s-a aflat in fruntea tendintei de schimbare a zilei de odihna. In Roma, capitala imperiului, s-au creat puternice sentimente antiudaice. S-au dat cateva edicte imperiale, cum este cel al imparatului Hadrian, edicte cu un puternic caracter antiiudaic.
Crestinii din Roma, incercand sa se distanteze de iudei si pentru a nu fi confundati cu acestia, au renuntat treptat la unele practici comune cu ale iudeilor. Intre aceste practici s-a numarat si pazirea Sabatului, fiind inlocuita treptat cu pazirea duminicii. In biserica primara existau doua curente puternice:
– Iudaizantii, pentru care crestinismul nu era altceva decat o continuare, intr-o forma noua, a mozaismului.
– Gnosticii, care se opuneau violent Vechiului Testament, aducand in crestinism o serie de idei, invataturi si practici provenind de la mai multe credinte pagane. De la mijlocul secolului al II-lea, pana in secolul al V-lea, influenta duminicii a crescut tot mai mult, insa crestinii din aproape intregul Imperiu Roman au continuat sa pazeasca Sabatul zilei a saptea – sambata.
Socrates, un istoric din secolul al V-lea , scrie: “Aproape toate bisericile din lume sarbatoresc sfintele taine in Sabat, in fiecare saptamana, totusi crestinii din Alexandria si Roma, tinand seama de o veche traditie, au incetat a mai face acest lucru.” “Istoria Eclesiastica”, cartea V, cap. 22
Sozomen, un alt istoric care a trait in aceeasi perioada, scrie si el: “Oamenii din Constantinopol si de aproape pretutindeni se intalnesc laolalta in Sabat ca si in prima zi a saptamanii, obicei ce niciodata n-a fost urmat in Roma sau la Alexandria.” “Istoria Eclesiastica”, cartea VII, cap.19
Aceste referinte demonstreaza rolul conducator al Romei in nesocotirea pazirii Sabatului biblic in favoarea pazirii primei zile a saptamanii – duminica.
Prima dovada a pazirii duminicii o avem de la Iustin Martirul, in jurul anului 150, d.Chr.: “In ziua care se numeste “ziua soarelui”, toti din sate si de pe camp se aduna in acelasi loc. Ne adunam in tot cursul zilei soarelui deoarece ea este prima zi in care Dumnezeu, scotand materia din intuneric, a creat lumea si tot in aceasta zi Iisus Christos, Mantuitorul nostru, a inviat din morti.”
Domnule Nica,
Va provoc la un exercitiu de sinceritate. In primii ani ai Bisericii primare, Biblia ne raporteaza ca au fost mari discutii in sanul Bisericii ( discutii ce puteau duce la o adevarata schisma ) pe marginea unei prevederi a Legii mozaice, respectiv a circumciziunii ( vezi Fapte cap. 15 si Epistolele lui Pavel catre Romani si Galateni ). Pentru rezolvarea disputei, a fost nevoie de intrunirea primului Conciliu bisericesc la Ierusalim, al carui final il cunoastem. Intrebarea mea este: Daca pentru o prevedere a unei legi trecatoare unii crestini evrei au facut atata caz, ce s-ar fi intamplat daca cineva ar fi incercat sa schimbe ziua de odihna prevazuta intr-o lege cu caracter vesnic ? Cum credeti ca a fost posibil ca sa se faca trecerea de la Sabatul poruncii a patra la ziua soarelui, sarbatorita in intreaga lume pagana, fara nicio discutie si fara ca Biblia sa consemneze aceste lucru ? Cum s-a putut face o schimbare atat de importanta, fara ca sa se nasca dispute, conflicte si schisme si fara ca istoria sa nu le consemneze ?
As avea inca multe, foarte multe de discutat cu d-v, insa timpul si spatiul nu ne permit acest lucru. Daca doriti si aveti rabdarea sa cititi mai mult in legatura cu importanta Sabatului in viata crestinilor NT, va rog sa accesati linkurile de mai jos, in care veti gasi mai multe articole legate de acest subiect:
https://www.loribalogh.ro/2013/01/ziua-a-saptea-sambata-sau-duminica/
https://www.loribalogh.ro/2013/01/sabatul-in-noul-testament/
https://www.loribalogh.ro/2012/12/sabatul-inainte-se-sinai/
https://www.loribalogh.ro/2012/11/scopul-si-semnificatiile-sabatului/
https://www.loribalogh.ro/2012/09/originea-sabatului/
Cu stima,
Lori Balogh
* voiam sa zic 20 de ori
Scopul nu e ca dvs sa gasiti argumente ci sa aflati adevarul, iar Adevarul e Hristos iar Biblia este adevarul despre „Adevar”. Daca 20 de ani nu v-au schimbat e un nonsens sa se intample acest lucru in cateva minute de discutie pe cale textuala…insa totusi nu e rezonabil a pasa o afirmatie in bratele unei sfortari cu miros de parere personala. Adevaratul context spune ceea ce vrea Dumnezeu nu ceea ce vor niste muritori ca noi… Va cer rabdarea de a citi urmatoarele randuri dezbracat de hainele culorii confesionale, aceasta fiind ultima mea interventie, considerand ca pe acest criteriu nici macar nu ar trebui dezbateri potrivit Cuvantului Biblic pe care dvs ar trebui sa-l cunoasteti deja din moment ce il cititi de 20 de ani (lucrul pe care il regret cu privire la articolul dvs sunt versete si afirmatii pe care le-am vazut intinse ca o guma de mestecat ca sa atinga zonele dorite de noi…). Asadar redau:
Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului). De ce asadar sa spunem, daca nu tii sabatul ai crezut degeaba in Domnul Isus, tu nu poti fi mantuit? Daca Domnul Isus este domn al sabatului inseamna ca El are autoritate plenara asupra Sabatului si poate oricand sa il dea la o parte sau nu. Scriptura ne prezinta un pasaj sugestiv in aceasta privinta: “Dar Isus le-a raspuns: Tatal Meu lucreaza pana acum si Eu de asemenea lucrez. Tocmai de aceea cautau si mai mult Iudeii sa-L omoare, nu numai fiindca deslega ziua sabatului dar si pentru ca zicea ca Dumnezeu este Tatal Sau…” (Ioan 5:17-18). Domnul Isus deslega ziua Sabatului; in limba greaca verbul este “luo” care inseamna a desfiinta sau a demola. E usor de inteles acest verb, intrucat daca esti proprietarul (domnul) unui zid, ai toata autoritatea sa-l zidesti sau sa-l demolezi oricand voiesti. Va rog sa studiati cu atentie crestinismul si sa nu il confundati cu o forma de iudaism in care tot ce facem e sa mai anexam si jertfa lui Hristos la acesta. Priviti la ziua de inchinare a Bisericii in Scripturi si veti vedea ca aceasta era in prima zi a saptamanii, adica duminica. Faptele Apostolilor 20:7: “In ziua dintai a saptamanii eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor…” De asemenea priviti si 1 Corinteni 16:1-2: “Cat priveste strangerea de ajutoare pentru sfinti, sa faceti si voi cum am randuit Bisericilor Galatiei. In ziua dintai a saptamanii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea dupa castigul lui…” Bsericile Galatiei adunau o colecta speciala pentru saraci in cadrul intalnirii lor si asa trebuiau sa faca si cei din Biserica din Corint. Faptul ca le strangeau acasa nu presupune ca nu mergeau nicaieri in aceasta zi ci arata ca ziua de inchinare a Bisericii era duminica (prima zi a saptamanii) intrucat la inceputurile sale Biserica nu a dispus de cladiri pentru inchinare si de aceea se adunau prin case. Asadar Biserica Domnului se inchina la inceputurile sale in prima zi a saptamanii si aceasta datorita unor evenimente marcante cum ar fi invierea Domnului Isus care a avut loc intr-o zi de duminica si mai apoi ziua cinzecimii care a avut loc tot intr-o zi de duminica. Remarcati va rog ca ucenicii Domnului Isus cat si Biserica primara de la Ierusalim erau evrei si oameni veniti dintr-un context evreiesc iar cand spui ca niste evrei tin ca zi de inchinare prima zi a saptamanii atunci afirmi lucruri care dovedesc o schimbare puternica de mentalitate. Ziua aceasta de inchinare a inceput cu timpul sa fie numita ca fiind ziua Domnului, astfel in Apocalipsa 1:10 citim astfel: “In ziua Domnului eram in Duhul“. Termenii de referinta in greaca din expresia “ziua Domnului” cat si din expresia “Cina Domnului” sunt aceiasi. Cu privire la Ziua Domnului, citam urmatoarea explicatie: “Prima zi a saptamanii cunoscuta ca ziua Domnului este foarte importanta in Scriptura. Domnul Isus a inviat in prima zi a saptamanii (Ioan 20), Biserica Noului Testament s-a nascut in prima zi a saptamanii (Lev.23:16; F.A.2.), iar primii credinciosi se adunau si-si aduceau darurile inaintea Domnului in prima zi a saptamanii (1 Cor.16:1-2). Ziua Domnului nu este o zi obisnuita tot asa cum Cina Domnului nu este o cina obisnuita. Amandoua au o valoare extraordinara si atat “ziua” cat si “cina” sunt ale Domnului care nu este oricine. Ele sunt sfinte in caracterul lor si trebuie respectate ca atare de toti cei care il iubesc pe Domnul Isus in mod sincer”. (acest citat bloc apartine din sursa: Oliver Green, “The Revelation”, pag.37-38).
Priviti acum un alt text biblic pentru o mai clara imagine de ansamblu a subiectului discutat: “Piatra pe care au lepadat-o zidarii (preotii din vremea Domnului Isus) a ajuns sa fie pusa in capul unghiului cladirii. Domnul a facut lucrul acesta si este o minunatie inaintea ochilor nostri. Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim in ea!” (Ps. 118:22-24). Un verset paralel cu acesta este cel din Fapte 4:10-11 care spune astfel: “Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos in numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. (si acum atentie:) El este Piatra lepadata de voi zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului“. Ne uitam la episodul lepadarii Domnului Isus ca Patra de catre zidarii preoti si identificam acest episod ca fiind ziua rastignirii si timpul sederii Sale in mormant (a trupului Sau) zilele fiind cele de vineri si respectiv sambata. Dar priviti partea motivanta a profetiei: “Piatra lepadata a ajuns sa fie pusa in capul unghiului“. Aceasta inseamna ca desi zidarii L-au aruncat pe Hristos pe cruce si apoi in mormant totusi ziua invierii Sale e ziua in care Piatra se ridica si se pune prin invierea Sa glorioasa in capul unghiului. Psalmistul continua si spune: “Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul (si nu Constantin cel mare), sa ne bucuram si sa ne veselim in ea!” Asadar ziua invierii Domnului Isus devine o zi a celebrarii, o zi facuta de Dumnezeu pentru bucuria noastra. Secolul I si II dezvaluie ca ziua de inchinare a Bisericii Crestine a fost ziua de duminica. Se redau pentru confirmare urmatoarele surse (preluate din “Ziua de odihna in lumina Sfintelor Scripturi” de Geabau Pascu, pag.51-53):
Scrisoarea lui Barnaba a fost datata intre anii 70-79 d.Hr. si cuprinde urmatoarea afirmatie: “De aceea si sarbatorim noi ziua a opta ca sarbatoare de bucurie in care zi si Isus a inviat din morti si dupa ce S-a aratat S-a inaltat la ceruri“.
Ignatiu a fost prezbiter in Antiohia si este martirizat in anul 107 d.Hr. Ignatiu care a fost ucenicul lui Ioan apostolul, in scrisoarea sa catre magnesieni, scrie: “Nu va amagiti prin invataturi ratacite si basme vechi, pentru ca sunt nefolositoare; caci daca pana acum vietuim ca iudeii, marturisim prin aceasta ca n-am primit harul… Daca si acei care au vietuit dupa randuiala veche au venit la o nadejde noua, nu mai tin sambata, ci-si oranduiesc viata potrivit Zilei Donului, cu care incepe viata noastra prin El si prin moartea Sa“.
Didahia numita si invatatura celor doiprezece apostoli si scrisa la inceputul sec al II- lea ne vorbeste despre primii crestini: “Se intrunesc in ziua Domnului, frang painea si dau multumiri“.
Iustin Martirul in cartea sa “Dialogul cu iudeul Trifan”, scrisa in anul 155 d.Hr. aduce argumente:
-Iustin: “Ne defaimati ca nu traim dupa Lege, nu ne taiem imprejur trupul la fel ca stramosii nostri si nu pazim sambata…”
– Trifan: “Nu aratati o viata deosebita de a neamurilor, prin aceea ca nu paziti nici sambetele, nici sarbatorile si nu va taiati imprejur”.
– Iustin: “Legea cea de pe Horebeste o lege veche si ea este numai a voastra, pe cand cealalta (a harului) este a tuturor. Si dupa cum si un testament care se face mai tarziu il face de asemenea nelucrator pe cel dinaintea lui…Neamurile care au crezut in Hristos si s-au pocait de pacatele lor…cu toate ca nu pazesc sambetele, nici nu se taie imprejur si nu pastreaza sarbatorile, totusi ele vor mosteni mostenirea cea sfanta a lui Dumnezeu”.
Tot Iustin Martirul, aparandu-i pe crestini impotriva paganilor scrie in anul 140 d.Hr.: “In ziua duminicii toti cei ce traiesc la orase sau la tara, toti ne adunam intr-un loc si citim cuvintele apostolilor sau ale prorocilor… Duminica este ziua in care toti ne tinem adunarile noastre, fiindca ea este prima zi in care Dumnezeu a creat lumea si in care Isus Mantuitorul nostru a inviat din morti. Caci El a fost rastignit cu o zi inainte de ziua lui Saturn (sambata), iar in ziua dupa Saturn (de dupa sambata, adica duminica) s-a aratat apostolilor si ucenicilor Sai, pe care I-a invatat aceste lucruri pe care le-am supus consideratiei voastre“.
Tertulian scrie in anul 197 d.Hr. o scrisoare numita “Ad nations” (Catre neamuri), unde combate ideea gresita ca soarele ar fi zeul crestinilor idee datorata zilei de duminica pe care acestia o sarbatoreau. Iata ce scrie Tertulian: “Daca ziua soarelui noi o consacram inveselirii, aceasta dintr-o pricina cu totul alta decat inchinarea la soare“. Intr-o alta scrisoare datata din 211 d.Hr. el scrie:”Pe cand sarbatorile paganilor sunt anuale, tu crestine ai sarbatoare totdeauna in ziua a opta“.
Dionisie din Corint, le scrie o scrisoare crestinilor din Roma adresata lui Soter (166-177 d.Hr.) si face mentiunea despre scrisoarea lui Clement: “Astazi am tinut ziua Domnului in care am citit scrisoarea ta“.
Irineu episcop de Lion si episcop al lui Policarp de Smirna spune: “Duminica noi toti o praznuim ca o zi de odihna“.
Ciprian episcop al Bisericii din Cartagina spune intr-o epistola: “Ziua imediat urmatoare sambetei, adica ziua in care a inviat Hristos si ne-a daruit si noua viata este ziua Domnului“.
Clement din Alexandria in 194 d.Hr. scrie: “Duminicile noi le inchinam bucuriei si tinem ziua Domnului, liberi de orice piedica, grija si datorie, lasand deoparte lucrul nostru lumesc, ca sa nu dam loc diavolului sa lucreze“.
Unii obiecteaza la cele de mai sus afirmand ca sabatul vechi testamentar este un semn vesnic care trebuie tinut de toti crestinii, citand astfel Exod 31:12-13: “Domnul a vorbit lui Moise si a zis: vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: sa nu care cumva sa nu tineti Sabatele Mele, caci acesta va fi intre Mine si voi si urmasii vostri un semn dupa care se va cunoaste ca Eu sunt Domnul care va sfintesc“. Observati va rog ca sabatul trebuia sa fie un semn al Legamantului dintre Dumnezeu si evrei. Sabatul nu este un semn insa intre Dumnezeu si neamuri, astfel eu nu tin Sabatul pentru ca acesta nu este intre mine si Dumnezeu ci intre Dumnezeu si poporul evreu. Aceasta nu ma priveste pe mine. Insa si in ceea ce priveste aplicabilitatea pe scara larga a acestui semn se poate discuta mai multe. Cu privire la acest paragraf fratele Geabau Pascu comenteaza: “Sabatul ar fi ramas un legamant necurmat, “un semn vesnic” intre Dumnezeu si Israel daca Israel nu L-ar fi respins pe Hristos si ar fi implinit scopul pentru care Dumnezeu l-a ales. Dar intrucat Israel nu si-a indeplinit menirea alegerii sale si L-a respins pe Hristos, a trebuit sa inceteze Vechiul Legamant si sa fie inlocuit de Noul Legamant. Odata cu caderea vechiului legamant se intelege ca a cazut si sabatul – semnul vechiului legamant – pentru ca e de nconceput sa continue semnul legamantului fara legamant“.
O alta obiectie posibila din partea unora, ar fi aceea ca Sabatul a intrat in functiune din Geneza 2:3: “Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse“. Desigur Dumnezeu S-a odihnit de lucrarea Lui de creatie dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu lucreaza de atunci. Nu, Cuvantul ne arata ca Dumnezeu lucreaza pentru sustinerea a ceea ce a creat, de ex. priviti Ioan 5:17: “Dar Isus le-a raspuns: Tatal Meu lucreaza pana acum si Eu de asemenea lucrez“. Iar in ceea ce priveste aplicabilitatea Sabatului in perioada premozaica, trebuie spus ca nicaieri nu apare o porunca pentru om ca acesta sa tina Sabatul. Daca Dumnezeu ar fi dorit ca omul sa tina Sabatul din Geneza 2, socotim ca una din poruncile pe care Adam le-ar fi primit ar fi fost si aceasta de a tine Sabatul. Dumnezeu insa ii spune doar sa pazeasca si sa lucreze gradina si sa nu manance din pomul oprit. Priviti la Avraam intemeietorul natiunii lui Israel si veti vedea ca Dumnezeu face un legamant cu Avraam iar semnul acestui legamant nu este sabatul ci taierea imprejur. De fapt de la Adam si pana la Moise nu apare nici o referire biblica cu privire la Sabat si la tinerea acestuia. Mai mult decat atat cartea Iov, o carte foarte veche care dateaza inainte de Moise nu vorbeste nici un cuvant despre sabat desi vorbeste despre creatie, potop si alte indatoriri ale omului fata de Dumnezeu. Consideram ca daca Sabatul ar fi intrat in vigoare din Geneza 2 am fi putut gasi referinte biblice care sa ateste acest fapt. Ceea ce este cert e faptul ca Sabatul nu transcede veacurile ci a fost pentru o vreme, un semn intre Dumnezeu si natiunea Israel dar un semn al legamantului mozaic care a fost inlocuit de noul legamant, asadar sabatul nu mai este un semn in vigoare. Ba mai mult decat atat, Scriptura afirma in mod evident: ”Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos”. Sabatul face parte din categoria lucrurilor pe care apostolul le numeste “umbra lucrurilor viitoare”. Puneti acum cuvantul imagine in locul cuvantului umbra si dati-mi voie sa va redau un exemplu auzit la unul din oamenii lui Dumnezeu. Ca sot care calatoresc port pretutindeni cu mine imaginea fotografica a sotiei mele. Fiind departe de ea ma uit la aceasta “umbra” a ei, la aceasta imagine, insa cand sunt acasa cu ea si am realitatea chipului ei inaintea ochilor mei, abandonez “umbra“, fotografia pentru ca acum pot petrece timp cu ea. Sabatul este o umbra a unei realitati care avea sa vina si pentru ca acum a venit noi lasam umbra la o parte si privim realitatea; nu mai privim fotografia pentru ca avem imaginea reala in fata noastra – odihna lui Dumnezeu.
Sa nu credeti ca Am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric ci Sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile. “Inainte ca sa se fi intamplat” este un termen care il explica pe “implinesc”. Termenii “sa implinesc” si “s-a intamplat” din Matei 5:17-18 au acelasi inteles si explicatie cu cel din Matei 1:22, unde scrie: “Toate aceste lucruri s-au intamplat ca sa se implieneasca ce vestise Domnul prin prorocul care zice…” Astfel a implini inseamna ca Domnul Isus a venit sa implineasca cu privire la Sine tot ce este scris despre El in Lege si prooroci. Implinirea aceasta la care se face referire nu justifica ideea ca Mantuitorul ar fi tinut sabatul, iar cu privire la lege, Matei 5:18 nu afirma ca nu va trece ci spune ca nu va trece inainte de a se fi intamplat toate lucrurile.
A afirma ca Domnul Iisus este Domn al Sabatului doar ca sa-l anuleze oricand doreste El, mi se pare o afirmatie deplasata si straina de contextul biblic, precum si de invatatura Domnului si a apostolilor cu privire la porunca a patra a Decalogului. Contextul se refera la controversa dintre Domnul si farisei cu privire la felul in care trebuie pazit Sabatul, si nicidecum daca Sabatul mai trebuie sau nu tinut ( vezi Marcu 2, 23-28 – „Spicele de grau si Sabatul” ). Daca citim cu atentie si fara prejudecati acest pasaj biblic, intelegem ca aici nu este nici pe departe vorba de desfiintarea Sabatului, ci doar de o reforma in felul in care unii evrei din acea vreme intelegeau sa-l pazeasca. De fapt, Domnul se declara pe Sine „Domn al Sabatului”, aratand spre originea pazirii zilei a saptea. Or, Domnul Iisus nu poate fi Domn peste ceva ce El desfiinteaza. Ar fi un nonsens.
In alta ordine de idei, ce intelegeti d-v prin „lege si Moise care au tinut pana la Christos” ? Vreti sa spuneti ca Decalogul, Legea morala, nu mai trebuie respectat ? Vreti sa spuneti ca de la Chriostos incoace crestinii pot sa se inchine la idoli, sa ia in desert Numele lui Dumnezeu, sa fure, sa comita adulter, sa minta , sa pofteasca ce nu e ingaduit sau sa ucida ? Orice crestin de buna credinta inca respecta aceste porunci, caci ele stau la baza tuturor constitutiilor limii. De ce doar porunca a patra, care se refera la Sabat, este data la o parte ? De ce tocmai porunca ce ne promite odihna, sfintire si binecuvantare este scoasa din viata noastra ? Stiti de ce ? Pentru ca asa a vrut „cornul cel mic” din profetia lui Daniel 7,25, in spatele caruia se afla mereu marele vrajmas al lui Dumnezeu: Satana.
Accept provocarea cu privire la cartea Faptele Apostolilor. Dati-mi argumente pertinente ca primii crestini pazeau duminica si eu ma voi inclina in fatza adevarului. Am citit cartea aceasta de peste 20 de ori, insa eu inca nu am gasit astfel de argumente. Dimpotriva…
si eu detest falsurile si de aceea atrag atentia asupra studiului biblic care trebuie facut luand textul in context nu scotandu-l afara pentru a sublinia niste pretexte care sunt convingeri personale carora vreti sa le dati greutate biblica. Ca si credinciosi noi suntem crestini nou-testamentari pentru ca legea si Moise au tinut pana la Hristos. Fiul Omului este Domn al SAbatului ca sa-l anuleze oricand doreste El – acesta este sensul din Evanghelie al versetului citat de dvs. Va provoc la un studiu al cartii F.A. pentru a vedea in ce zi se mentioneaza ca Biserica se inchina lui Dumnezeu…..
cred cu tarie ca adevaratul sabat pt om este sambata! in rest totul e desertaciune si praf aruncat in vant…
Sabatul nu este o zi lipsita de orice activitate. Daca el ar insemna lipsa oricarei activitati, un pazitor al Sabatului nu ar trebui sa se dea jos din pat, caci in clipa in care si-ar face igiena personala, s-ar imbraca, ar manca, s-ar deplasa, etc, el ar calca porunca lui Dumnezeu.
Domnul Christos a spus clar ca „Sabatul a fost facut pentru om” ( Marcu 2,27.28 ), pentru binele lui, pentru bucuria lui, pentru cresterea lui spirituala, dar si pentru slujirea semenilor. Asadar, sunt activitati firesti care sunt permise in Sabat: un minimum de igiena personala, hranirea, lectura unei carti potrivite cu spiritul Sabatului, deplasarea la biserica, vizitarea unui bolnav, ajutarea unui sarac, etc. Toate „lucrarile” in Sabat ale Mantuitorului sau ale ucenicilor Sai au fost de genul acesta. Nu cred ca cineva i-ar putea acuza , fie pe ucenici, fie pa Insusi Domnul, ca in Sabat s-au dus la pescuit sau au lucrat in atelierul de tamplarie ca sa castige bani.
Si mai este un aspect: fariseii si carturarii evrei au adaugat la porunca lui Dumnezeu o multime de porunci omenesti, constand in tot felul de restrictii. Rabinii ii invatau pe oamenii de rand ca nu au voie sa poarte la ei in Sabat o batista, caci ar insemna ca poarta poveri in Sabat; nu era voie sa scuipi iarba in Sabat, potrivit rabinilor, caci aceasta insemna lucrarea de udare a ierbii; nu era voie sa se manance oul ouat in Sabat; distanta pe care un evreu avea voie sa o parcurga in Sabat era strict masurata, respectiv pana la cea mai apropiata sinagoga, etc.
Toate aceste restrictii omenesti au golit Sabatul de bucuria si de binecuvantarea pe care Creatorul a dorit sa le aiba aceasta zi de odihna si inchinare. Acesta este si motivul pentru care Iisus a facut o reforma a Sabatului, aratandu-ne cum trebuie pazit, eliberandu-l de balastul poruncilor omenesti. El a „dezlegat” Sabatul de chingile acestor porunci omenesti, redandu-i menirea initiala. Din nefericire, multi crestini confunda „dezlegarea” Sabatului cu desfiintarea lui, ceea ce este o mare eroare.
Foarte binevenit acest articol.
Dupa ani de studiu si cercetari am ajuns la concluzia ca intr-adevar sambata este adevarul Sabat, ziua de odihna si inchinare.
Prin urmare, anul trecut (cand am venit din Turcia unde acum locuiesc), cu ajutorul Domnului, am fost botezata in Biserica Adventista de Ziua a Saptea.
Domnul sa fie laudat!
Am citit articoul dvs.
Totusi ucenicii Domnul Nostru Isus au facut lucrari in ziua de Sabat si chiar Domnul Isus a facut lucrari in ziua Sabatului. Ex. in Matei 12.
În vremea aceea, într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. Ucenicii Lui erau flămânzi, aşa că au început să smulgă spice de grâu şi să mănânce. 2 Când au văzut fariseii lucrul acesta, I-au zis lui Isus:
– Uite, ucenicii Tăi fac ce nu este voie să se facă în ziua de Sabat!
3 El le-a răspuns:
– N-aţi citit ce a făcut David[a] atunci când i s-a făcut foame atât lui, cât şi celor ce erau cu el? 4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile prezentării, pe care nici el şi nici cei ce erau cu el nu aveau voie să le mănânce, ci doar preoţii. 5 Sau n-aţi citit în Lege că în ziua de Sabat preoţii încalcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi? 6 Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! 7 Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă doresc, nu jertfă!“[b], n-aţi fi condamnat nişte nevinovaţi! 8 Căci Fiul Omului este Domn şi al Sabatului!