Sfârșitul lumii

Sfârșitul lumii

Mai în glumă, mai în serios…

Sfârșitul lumii… Subiect de coșmar pentru unii, dar și de glumă pentru alții. Toți sunt de compătimit: primii, deoarece nu sunt pregătiți pentru acest eveniment, iar ultimii, pentru că iau în derâdere un subiect cât se poate de serios.

Dacă cineva ar fi abordat acest subiect acum un secol, ar fi fost considerat un alarmist, un fel de cucuvea care vrea să sperie lumea fără motiv. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, lumea era deosebit de optimistă cu privire la viitorul ei. În atmosferă plutea un entuziasm general. Încrezătoare în sine și în noile descoperiri ale științei și tehnologiei, omenirea nu voia să audă de un posibil sfârșit al ei. Toți cei care îndrăzneau să vorbească despre așa ceva erau repede marginalizați și categorisiți ca fiind alarmiști.

A fost însă nevoie de câteva evenimente majore petrecute în secolul al XX-lea, pentru ca optica lumii să se schimbe radical. Cele două războaie mondiale, cu zecile de milioane de victime ale lor, au readus în discuție posibilitatea unui sfârșit al lumii provocat de om.

După lansarea celor două bombe atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, în august 1945, a apărut un nou pericol necunoscut până atunci: pericolului nuclear. Odată cu el, fel de fel de scenarii ale unei apocalipse nucleare bântuie media din întreaga lume, în ciuda tratatelor de pace și neagresiune. Iar pericolul nuclear este cât se poate de serios. Doar Rusia deține peste 40 de rachete nucleare (numite de americani „Satana”), capabile să lovească teritoriul american pe orice rută (fie peste Pacific, fie peste Atlantic, fie peste Polul Nord sau Sud). O singură astfel de rachetă poate distruge jumătate din teritoriul SUA.

Ce să mai spunem de nașterea terorismului, de războiul biologic cu viruși sintetici, de războiul climatic, de apariția crizelor de tot felul (criza alimentară, financiară, economică etc.), poluarea, pericolul unei invazii extraterestre, și multe altele.

Astăzi, apocalipsa este la ea acasă. Despre sfârșitul lumii se vorbește fără nicio reținere în toată mass-media. Și nu numai… Instituții de prestigiu, cum este Clubul de la Roma, alcătuit din fini observatori ai fenomenelor ce se petrec în lume, trag tot mai multe semnale de alarmă cu privire la un iminent sfârșit al civilizației umane, dacă tendințele actuale nu se vor modifica rapid.

Unii dintre semenii noștri sunt pradă unei adevărate psihoze pe tema sfârșitului lumii. Familii întregi din Europa și SUA se pregătesc cât se poate de serios pentru o apocalipsă iminentă. Oamenii se retrag în zone izolate unde învață tehnici de supraviețuire pentru scenariile apocaliptice pe care și le imaginează.

Unii investesc sume colosale de bani în provizii care să le ajungă mulți ani de aici înainte, alții se înarmează și își instruiesc familiile să folosească armele pentru cazurile în care hoții ar încerca să le fure proviziile. O firmă din California s-a specializat în fabricarea de buncăre de oțel, dotate cu strictul necesar pentru supraviețuirea unei familii timp de mai multe săptămâni, chiar în cazul unui război nuclear.

Și pentru ca subiectul să pară și mai serios, oamenii de știință încearcă să găsească soluții cosmice pentru situația în care planeta noastră nu va mai fi locuibilă. O astfel de soluție, aflată deocamdată în faza de science-fiction, constă în construirea, prin efortul tuturor guvernelor lumii, a unei arce cosmice, o structură spațială gigantică, lansată în cosmos, în care să fie reproduse condițiile de pe pământ și în care să se poată refugia o parte din omenire.

A vorbi astăzi despre sfârșitul lumii este la modă. Fie că e pus pe seama poluării și încălzirii globale, fie pe seama unui asteroid care în viitorul apropiat va lovi pământul, fie că va izbucni un Al Treilea Război Mondial în care se vor folosi armele nucleare, sfârșitul lumii este o temă cât se poate de actuală. O teă luată mai în glumă, mai în serios…

A fi sau a nu fi?

Dacă luăm în serios ceea ce spune Biblia, sfârșitul lumii va fi un eveniment real, nu o glumă. Despre el ne vorbesc profeții Vechiului Testament, dar și autorii cărților Noului Testament. Însuși Domnul Iisus Christos a vorbit despre sfârșitul acestei lumi, prezentându-ne câteva semne mai importante care îl anunță (vezi Matei 24), iar cartea Apocalipsa este o adevărată panoramă a istoriei lumii până în amurgul ei.

O întrebare: Cum ne imaginăm ultimele zile trăite pe acest pământ? Mi-e teamă că răspunsul unora dintre noi la această întrebare poate scoate la lumină o concepție greșită cu privire sfârșitul lumii. Probabil că mulți creștini, chiar de bună credință fiind, își imaginează că ultimele zile de har vor fi pline de evenimente atât de strigătoare la urechile conștiinței omului, încât cu toții vom recunoaște, vrând-nevrând: „Acesta e sfârșitul! Să ne pregătim repede!”

Dar dacă sfârșitul nu va veni atât de spectaculos încât să-i trezească pe toți oamenii? Dacă, obișnuindu-ne cu evenimentele dramatice ale zilelor noastre, nu mai sesizăm că sub ochii noștri se împlinesc fără să știm semnele sfârșitului lumii?

„Cât de banal este sfârșitul!” – spunea un creștin care a înțeles ceva esențial din descoperirile Bibliei pe această temă. Îndrăznesc să-i dau dreptate acestui om. În lumina Bibliei și a descoperirilor ei profetice, într-adevăr sfârșitul lumii se pare că va fi, dintr-un anumit punct de vedere, banal. Cel puțin pentru o anumită categorie de oameni: cei care se așteaptă la evenimente ieșite din comun, care să-i trezească la realitate.

Surpriză plăcută sau neplăcută?

Biblia este plină de pasaje care vorbesc despre sfârșitul lumii ca fiind o surpriză la scară planetară. La ce ne gândim când vorbim de surpriză în acest context? Cuvântul „surpriză”, asociat cu expresia „sfârșitul lumii”, îmi spune ceva anume: sfârșitul timpului de har se va derula oarecum obișnuit pe planeta noastră. Da, vor fi crize din ce în ce mai profunde: probabil vor izbucni noi războaie, se vor înteți catastrofele naturale, se va agrava poluarea, oamenii vor deveni tot mai răi…

Dar, atenție! Lucrurile acestea se tot întâmplă de câteva decenii încoace și nimeni nu le consideră ca suficient de edificatoare pentru un sfârșit iminent. Ne-am obișnuit și cu încălzirea globală, și cu veștile de război, și cu atentatele teroriste, și cu tsunami-urile, și cu asteroizii, și cu șomajul și cu toată pleiada de crize și suferințe prin care trece umanitatea în ultimele zile.

Cineva spunea că omul se poate obișnui chiar și… spânzurat. Este doar o glumă macabră, însă ea ascunde un mare adevăr. Ne obișnuim treptat cu răul, iar înmulțirea lui nu ne mai impresionează și nu mai reprezintă un semnal de alarmă că sfârșitul se apropie. Ne vedem mai departe de viață, considerând că este normal să fie așa. Și, pe negândite, pe nepregătite, sfârșitul lumii se apropie de noi, e chiar la uși, iar noi nu-l vedem.

Aici este marea surpriză pe care o va trăi întreaga omenire. Va fi o surpriză plăcută sau neplăcută? Depinde de noi… Numai de noi. Iată câteva argumente biblice care vorbesc despre sfârșitul lumii ca fiind o mare surpriză pentru întreaga omenire (inclusiv pentru biserică):

1) Domnul Christos vorbește despre revenirea Sa ca despre un eveniment care va surprinde lumea întreagă. Doar în pasajul din Matei 24:36‑51, expresia „nu știe nimeni”, care se referă la ziua revenirii Sale, apare de șase ori. În Matei 25:13, Mântuitorul ne avertizează: „Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”

2) Apostolul Petru întărește și el ideea surprizei, spunând că „ziua Domnului va veni ca un hoț” (2 Petru 3:10).

3) Apostolul Pavel le scrie credincioșilor din Tesalonic: „Pentru că voi înșivă știți că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea” (1 Tesaloniceni 5:1,2).

4) Vizionarul Ioan repetă și el aceeași idee în cartea Apocalipsa, citând cuvintele Mântuitorului: „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și-și păzește hainele” (Apocalipsa 16:15).

5) Sigilarea celor credincioși în ultimele zile de har se va face în timp ce îngerii lui Dumnezeu țin cele patru vânturi ale cerului să nu bată pe pământ (Apocalipsa 7:1‑3).

6) Afirmația lui Pavel din 1 Tesaloniceni 5:3 este încă un argument în favoarea ideii că sfârșitul lumii va fi o mare surpriză: „Când vor striga: „Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată.” Oamenii se așteaptă la multe „prăpădenii” care ar putea aduce sfârșitul lumii (ciocnirea cu un asteroid, încălzirea globală, stingerea soarelui, un război nuclear etc.), însă apostolul ne vorbește despre ceva neașteptat, ceva la care omenirea nu se gândește și pe care nu îl ia în calcul.

Într-adevăr, sfârșitul pare să fie banal, fără evenimente zguduitoare care să-i oblige pe oameni să-L caute pe Dumnezeu. Toate pasajele amintite vorbesc despre o surpriză cauzată fie de faptul că evenimentele sfârșitului nu vor fi atât de grozave încât să ne oblige să recunoaștem că vine sfârșitul, fie că suntem atât de adormiți din punct de vedere spiritual, încât nu mai sesizăm gravitatea și mesajul acestor evenimente.

Și acum, un alt pasaj biblic, reprezentând un fragment dintr-o predică a Domnului Christos, asupra căruia va invit să ne oprim pentru câteva momente: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit Potopul și i-a prăpădit pe toți. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți. Tot așa va fi și în ziua când se va arăta Fiul omului” (Luca 17:26‑30).

Vorbind despre preocupările oamenilor din timpul Potopului și al Sodomei, Mântuitorul subliniază faptul că în vremea sfârșitului vor exista aceleași preocupări până în ultima zi a istoriei: câștigarea existenței, clăditul, mâncatul, căsătoria, plăcerile, comerțul și tot ceea ce e legat de o viață normală. Nu putem înțelege din aceste cuvinte decât că sfârșitul lumii va veni ca o mare surpriză, în timp ce oamenii își văd liniștit de treburile și plăcerile lor.

Să analizăm pe scurt cele două perioade la care face referire Domnul Christos:

1) „Zilele lui Noe”, premergătoare Potopului biblic, au fost zile normale, fără evenimente ieșite din comun care să-i oblige pe oamenii din acele timpuri să se pregătească de un dezastru mondial.

„Deși natura începuse să dea semne de degradare tot mai evidente, din cauza căderii omului și a blestemului rostit asupra pământului, ea mai păstra încă multe dintre darurile Providenței. Oamenii ajunseseră la o culme a inteligenței, însă își foloseau capacitățile intelectuale doar spre rău. Pierzând cunoștința despre adevăratul Dumnezeu, antedeluvienii căzuseră în idolatrie, păcătuind pe față și fără nicio rușine sau teamă de consecințe.

Crimele luau proporții tot mai mari, iar legământul căsătoriei nu mai era respectat, multe familii fiind distruse. Corupția domina toate nivelele societății și doar o mică grupă de oameni mai păstra principiile neprihănirii. Cei mai mulți oameni foloseau darurile lui Dumnezeu în mod egoist, împodobindu-și casele cu lux și dedându-se la lăcomie. Ucideau animale din plăcere și cu sadism, fiind din ce în ce mai insensibili față de viața omului.

Mai marii lumii și majoritatea omenirii declarau război Legii lui Dumnezeu, considerându-i fanatici pe cei care se străduiau să asculte de cerințele ei. Astfel, violența a umplut întregul pământ și toate planurile și gândurile oamenilor erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău (vezi Geneza 6:5).

Avertismentele lui Noe cu privire la apropierea unui dezastru mondial erau întâmpinate de conducătorii lumii cu ironie, inspirându-le oamenilor o siguranță fatală: „Nu vă îngrijorați, căci un astfel de eveniment (Potopul) nu va avea loc niciodată. Fiți liniștiți, nu vă temeți! Noe e un fanatic sălbatic” (1).

Aceasta era starea lumii antedeluviene. Peste o astfel de lume, Potopul a venit ca o surpriză neașteptată, care a nimicit planurile, luxul, realizările, dar și viețile oamenilor din acel timp.

2) „Zilele lui Lot”, premergătoare nimicirii cetăților din valea Iordanului, au fost de asemenea normale până în ultima clipă.

Ținutul din valea Iordanului în care se aflau cele patru cetăți nimicite: Sodoma, Gomora, Adma și Teboim, era de o frumusețe și bogăție deosebite. Pământul fiind foarte fertil, cu eforturi minime se obțineau mari bogății. Valea Iordanului era bogată în palmieri, măslini, viță-de-vie și tot felul de pomi fructiferi, iar pe dealurile din jur pășteau numeroase turme de oi și vite.

Bogăția câștigată cu ușurătate a făcut ca oamenii locului să devină din cale afară de egoiști, timpul liber pe care-l aveau din belșug petrecându-l în tot felul de plăceri păcătoase, în orgii și beții. Decăderea morală ajunsese la o culme, locuitorii distrându-se în fapte de violență. Aici, sodomia era la ea acasă.

Asemenea lumii antedeluviene, locuitorii din valea Iordanului trăiau într-o siguranță falsă, fără să bănuiască faptul că sfârșitul acelei civilizații era iminent. Iată cum descrie un scriitor inspirat ultima zi a Sodomei:

„În timp ce îngerii se apropiau cu însărcinările lor aducătoare de pieire, oamenii din Sodoma visau la prosperitate și plăceri. Ultima zi a fost ca toate celelalte care veniseră și trecuseră. Seara se apropia cu tabloul plăcerilor și al siguranței. Un câmp de o frumusețe incomparabilă era luminat de razele soarelui coborâtor” (2).

Iată cum este descrisă de același autor ultima dimineață a Sodomei:

„Soarele se înălța deasupra pământului când Lot intra în Țoar. Razele limpezi ale soarelui de dimineață păreau a vesti orașelor de câmpie numai prosperitate, fericire și pace. Zbuciumul zgomotos al vieții zilnice începuse să se simtă pe străzi; oamenii mergeau pe căile lor diferite, după afacerile sau plăcerile zilei. Ginerii lui Lot făceau haz de temerile și avertismentele bătrânului slab de minte. Dar deodată și pe neașteptate, ca un trăsnet din cerul senin, izbucni furtuna” (3).

Există câteva elemente comune celor două perioade amintite: Oamenii ajunseseră la o culme a inteligenței, prosperității și luxului, la o culme a decăderii morale, a violenței și a siguranței nepăsătoare. Când această culme a fost atinsă, Dumnezeu a fost nevoit să intervină, nimicind cele două civilizații prospere, dar atât de decăzute încât Providența nu a mai văzut nicio cale de întoarcere.

Lecția oferită de istoria sacră ne arată că ori de câte ori un individ, o națiune sau o civilizație ajunge la culmea imoralității și violenței, Dumnezeu intervine, punând capăt răului. Deși răbdarea lui Dumnezeu este îndelungă, există totuși un hotar peste care omul nu poate trece fără să cunoască mânia și dezaprobarea divină.

Imoralitate și violență au existat întotdeauna în istoria lumii, de la căderea primilor noștri părinți. Dar a existat vreodată un timp mai decăzut din punct de vedere moral ca astăzi? A existat un timp mai plin de violență ca astăzi? Știrile unei singure zile aduc suficiente argumente că omenirea trăiește pe marginea prăpastiei și un singur pas greșit e suficient ca totul să se prăbușească în neant.

Închiderea harului pentru lumea antedeluviană și civilizația din valea Iordanului s-a produs pe neașteptate, ca o mare surpriză. Când Noe a intrat în corabie și s-a închis ușa după el (semn al închiderii harului pentru lume), și când Lot părăsea Sodoma, căutându-și salvarea în munți, natura și omenirea mergeau pe făgașul lor normal. Nimic nu prevestea catastrofa ce urma să se întâmple.

„Tot așa va fi și în ziua când se va arăta Fiul omului” – spune Domnul Christos.

Semne ale sfârșitului lumii sunt din ce în ce mai numeroase și mai evidente. Dar cine ia seama la ele? După ce trece noutatea, oamenii își văd netulburați de treburile lor, fără să schimbe nimic în atitudinea lor față de Dumnezeu, semenii lor sau mediul înconjurător.

Ați auzit de vreo redeșteptare religioasă în mijlocul religiilor păgâne sau între confesiunile creștine ca urmare a creșterii pericolului nuclear, a terorismului, a poluării sau a pericolului ciocnirii planetei cu un asteroid? E adevărat că după un cutremur mai mare bisericile se umplu până la refuz timp de câteva săptămâni. Dar apoi? Vorba lui Eminescu: „Iar noi locului ne ținem: cum am fost, așa rămânem.”

Cum credeți că se vor desfășura ultimele zile de har? Se așteaptă cineva ca să se producă vreun eveniment atât de zguduitor încât să ne ia de mână ca pe Lot și să ne scoată din Sodoma preocupărilor noastre zilnice?

Poate că ar trebui să renunțăm la șabloanele pe care le-am creat cu privire la sfârșitul lumii, luând serios în calcul ideea că acesta va veni ca o mare surpriză pentru întreaga lume și pe o cale neașteptată, imprevizibilă. Da, sfârșitul va fi banal și va veni ca o surpriză: plăcută pentru cei pregătiți, și neplăcută pentru majoritatea lumii.

Ce e de făcut pentru a fi permanent pregătiți pentru sfârșitul lumii? Nu sunt lucruri ieșite din comun, ci doar câteva lucruri la îndemâna fiecăruia: o viață de comuniune cu Domnul și Mântuitorul nostru, făcând din El prietenul nostru cel mai bun, împlinirea conștiincioasă a responsabilităților față de familie, societate și biserică și folosirea darurilor lui Dumnezeu spre binele și mântuirea celor din jur.

„Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse. Să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni și va bate la ușă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! … Și voi dar fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți!” (Luca 12:35‑40).

Fie ca surpriza revenirii lui Iisus să fie o surpriză plăcută pentru cât mai mulți! De ce plăcută? Pentru că ceea ce astăzi oamenii numesc sfârșitul lumii, va fi de fapt începutul unei lumi mai bune… Infinit mai bune…

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 99

(2) Idem, p. 172

(3) Idem, p. 177