Isaia 1, 10-15: “Nu vreau…Sabate”

Isaia 1, 10-15: “Nu vreau…Sabate”

“Ascultati Cuvantul Domnului, capetenii ale Sodomei ! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei !

“Ce-mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre”, zice Domnul. Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor si de grasimea viteilor; nu-Mi place sangele taurilor, oilor si tapilor.

Cand veniti sa va infatisati inaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile ?

Nu mai aduceti daruri de mancare nefolositoare, caci Mi-e scarba de tamaie ! Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea !

Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi.

Cand va intindeti mainile, Imi intorc ochii de la voi; si oricat de mult v-ati ruga, n-ascult, caci mainile va sunt pline de sange”

     Pasajul din Isaia 1,10-15 este folosit adesea de catre antisabatarieni pentru a dovedi ca institutia Sabatului, alaturi de alte randuieli mozaice, nu mai erau pe placul lui Dumnezeu inca din timpurile Vechiului Testament.

     Intr-adevar, textele citate contin afirmatii si expresii dure care, la o citire superficiala, ar putea sa-i conduca pe unii cititori la o astfel de concluzie. Iata cateva din ele:

      “Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor si de grasimea viteilor” ( vers. 11 )

     “Nu-Mi place sangele taurilor, oilor si tapilor” ( vers. 11 )

     “Mi-e scarba de tamaie” ( vers. 13 )

     “Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare” ( vers. 13 )

     “Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre. mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi” ( vers. 14 )

     Una din cele mai elementare si frecvente greseli care se fac in privinta interpretarii unui text biblic este scoaterea lui din contextul imediat si interpretarea lui fara sa se tina seama de contextul general al Bibliei.

     Daca citim primele noua versete ale capitolului intai din Isaia, vom afla motivele care L-au determinat pe Dumnezeu sa faca astfel de afirmatii socante care, in esenta lor, pun in evidenta marea durere sufleteasca pe care El o resimtea la vederea unor stari de lucruri in poporul Sau.

     Versetul 2 ne vorbeste despre Israel ca fiind un popor care s-a rasculat impotriva lui Dumnezeu. In versetul 3, folosindu-Se de comparatia cu boul si magarul care-si cunosc stapanul si ieslea, Domnul arata, prin antiteza, ca propriul Sau popor nu-L cunostea pe El si nici nu-L baga in seama pe adevaratul Dumnezeu.

     Versetul 4 contine cateva epitete dureroase prin care Dumnezeu isi caracterizeaza poporul: “neam pacatos, popor incarcat de faradelegi, samanta de nelegiuiti, copii stricati.” Acelasi verset ne spune ca acest popor L-a parasit pe Domnul, L-a dispretuit si I-a intors spatele.

     Versetul 5 ne spune ca, in ciuda pedepselor primite, acest popor s-a razvratit din ce in ce mai rau. Versetul 6, folosind o metafora, il zugraveste pe poporul Israel ca pe un trup in care,  din cap si pana in talpi nimic nu este sanatos, totul fiind plin de vanatai si rani nevindecate.

     Chiar daca nu am tine cont de informatiile care ni se dau in versetele care preced pasajul pe care il avem in atentie, gasim chiar in interiorul lui cateva elemente care ne indica motivul supararii si durerii lui Dumnezeu.

     Astfel, in vers. 10, Dumnezeu se adreseaza poporului Sau si conducatorilor lui prin doua expresii socante: “Ascultati Cuvantul Domnului, capetenii ale Sodomei ! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei !” De ce aceasta asociere a poporului lui Dumnezeu cu doua cetati antice devenite un simbol al depravarii ?

     Istoria biblica ne arata cat de decazute erau cetatile din Valea Iordanului. Erau atat de decazute incat Dumnezeu a fost nevoit sa le stearga de pe fatza pamantului, numele lor ramanand pentru posteritate ca un simbol al depravarii, al imoralitatii si al razvratirii impotriva lui Dumnezeu.

     Asocierea poporului sfant, ales de Dumnezeu pentru a fi sursa binecuvantarilor tuturor popoarelor ( Geneza 12, 2.3 ), cu simbolurile depravarii umane ne arata gradul de decadere morala la care ajunsese poporul Israel pe vremea profetului Isaia.

     Insa versetul care ne indica cu cea mai mare claritate motivul supararii lui Dumnezeu este vers. 13:   “Nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea.”

     Versetele care urmeaza pasajului pe care-l avem in atentie ne indica si ele motivele  care L-au determinat pe Dumnezeu sa fie atat de indurerat incat sa rosteasca cuvinte atat de grele. Aici se vorbeste de faptele rele facute de popor ( vers. 16 ). Ierusalimul, o cetate alta data credincioasa, este numit acum “curva”, o cetate plina de ucigasi ( vers. 21 ).

     Vers. 23 demasca pacatele conducatorilor poporului: razvratirea, hotia, mita, nedreptatea si asuprirea, iar vers. 24 ii zugraveste pe cei ce ar fi trebuit sa fie modele de viata ca pe niste “potrivnici” si “vrajmasi” ai lui Dumnezeu.

     Toate indemnurile la pocainta prezente in contextul pasajului in discutie, insotite de fagaduinata iertarii ( vers. 18 ) ne arata o apostazie grava si generalizata in care cazuse poporul Israel.

     Acesta este contextul in care Dumnezeu, in marea sa durere provocata de apostazia poporului Sau, rosteste cuvinte atat de grele. Tinand cont de aceste amanunte, ne mira de ce Dumnezeu afirma despre Sabat, despre ceremoniile de la templu si despre jertfele aduse acolo ca I-au ajuns o povara ? Ne mira faptul ca El nu mai privea cu placere la Sabatele si sarbatorile tinute de popor, doar ca simple ritualuri, fara niciun continut ?

     Toate randuielile legate de jertfele de la templu, de sarbatori si Sabate isi aveau izvorul in Dumnezeu. El le daduse poporului Israel prin Moise. Putea oare Dumnezeu sa se dezica de ceea ce tocmai El poruncise si le aratase israelitilor ca este bine ? Este El un Dumnezeu schimbator ?

     Nicidecum ! “Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb”, ne asigura chiar Dumnezeu prin glasul profetului Maleahi ( cap. 3,6; vezi si Evrei 13,8; Iacov 1,17 ). Daca s-a produs vreo schimbare, aceasta s-a produs in om. Si daca omul a pervertit lucrurile  sfinte randuite de Dumnezeu ( jertfe, sarbatori, Sabatul ), aceasta nu inseamna ca aceste randuieli au devenit rele in esenta lor. Daca cineva rauvoitor toarna cateva picaturi de otrava intr-un pahar de must si-l altereaza, nu mustul e de vina, ci otrava.

     Dumnezeu nu putea ura ceea ce El Insusi randuise pentru poporul Sau. Ceea ce ura El era aceasta simbioza blestemata dintre lucrurile sfinte, randuite de El si pacat. Insa, daca unii credinciosi apostaziati au intinat lucrurile sfinte prin nelegiuirile lor, inseamna ca acele randuieli nu mai trebuie respectate de catre credinciosii sinceri ?

     „Ideea este că slujbele religioase solemne, atunci când sunt însoţite de o viaţă de nelegiuire, sunt dezgustătoare pentru Domnul. Pe vremea lui Isaia evreii erau „înaintaţi” în ce priveşte formele religiei, însă „înapoiaţi” în ce priveşte neprihănirea. Mulţi din cei care ţineau cu stricteţe cerinţele formale ale legii ceremoniale călcau pe faţă poruncile solemne ale Legii lui Dumnezeu. Calea lor era un simulacru de religie şi o ruşine în faţa lui Dumnezeu.” ( Comentarii Biblice AZS )

     Cu totii stim ca rugaciunea este cel mai intim si mai profund mijloc de comunicare intre om si Creatorul sau. Stiati insa ca si rugaciunea poate deveni o “scarba” inaintea lui Dumnezeu ? Iata ce scrie inteleptul Solomon in Proverbele sale:

     “Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba” ( Proverbe 28,9 )

     Daca exista crestini nesinceri, a caror rugaciune este o “scarba” inaintea lui Dumnezeu, inseamna ca trebuie sa renuntam la rugaciune ? Nimeni nu va sustine acest lucru, nu-i asa ? Ma intreb: Atunci de ce sustin unii ca trebuie sa renuntam la Sabat, daca unii evrei l-au discreditat si intinat prin faptele lor nelegiuite ?

Lori Balogh