Pilda banului pierdut

Pilda banului pierdut

    “Biroul”… sufletelor pierdute

     In marile gari si aeroporturi ale lumii exista birouri specializate pentru a veni in sprijinul celor care au pierdut anumite obiecte sau valori. In ultima vreme, pe internet au aparut tot felul de site-uri de genul “pierdutsigasit.ro”, care ofera servicii celor care, fie au pierdut, fie li s-a furat ceva.

     Oamenii pierd tot felul de lucruri, unele dintre cele mai ciudate. Am citit un top al celor mai ciudate obiecte pierdute pe un mare aeroport londonez, pe lista aparand: o geanta cu 60 000 de euro, un ceas Rollex, cheile unei limuzine de lux , un cec semnat in alb, o proteza dentara, un ochi de sticla, peruci, pantofi, umbrele, etc.

     Nu am auzit insa sa existe undeva in lumea noastra si un “birou” al… sufletelor pierdute. Si acest lucru este cu atat mai ciudat cu cat sufletul omenesc este infinit mai pretios decat ceasurile si limuzinele de lux, sau decat cecurile semnate in alb. In lumea noastra, valorile sunt rasturnate. Pe primele locuri pe scara valorilor lumii se afla obiectele, functiile, diplomele si titlurile, nu sufletele oamenilor.

     Din fericire, scara valorilor lui Dumnezeu este cu totul alta. Si pentru ca in ochii Lui sufletul omului este atat de pretios incat “a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 ), El a initiat in Evanghelia Sa un astfel de “birou” al sufletelor pierdute. Scopul urmarit este evident: sa vina in ajutorul celor care, in valtoarea grijilor si ispitelor vietii, si-au pierdut sufletul si nu-l mai pot gasi singuri.

     “Adresa” biroului amintit este la indemana tuturor: Evanghelia lui Luca, cap. 15. Iar pe “raftul” lui se pot regasi trei parabole care ne ajuta sa intelegem cat de mare este valoarea unui suflet in ochii lui Dumnezeu, fie ca acel suflet este constient ca este pierdut, fie ca nu realizeaza acest lucru.

     Cele trei pilde: Pilda oii ratacite, Pilda banului pierdut si Pilda fiului risipitor au fost rostite de Domnul Christos ca reactie la iritarea care se citea pe fetzele conducatorilor religiosi ai poporului, atunci cand vedeau ca Mantuitorul ii trata pe oameni in mod egal, cu acelasi respect si iubire, fie ca erau carturari si farisei, fie ca erau vamesi si pacatosi de rand. Acest mod nediscriminatoriu de comportament al Mantuitorului ii irita la culme pe acesti fruntasi iudei, care nu-si puteau explica de ce ei se simteau mereu mustrati si condamnati in prezenta lui Iisus, in timp ce marii pacatosi ai societatii erau atrasi de El si se simteau atat de bine in prezenta Lui.

     Unor astfel de oameni, care nu dadeau niciun ban pe sufletele acestor marginalizati ai societatii, Mantuitorul le-a spus o noua pilda: Pilda banului pierdut:

     “Sau care femeie, daca are zece lei de argint si pierde unul din ei, nu aprinde o lumina, nu matura casa si nu cauta cu bagare de seama pana cand il gaseste ? Dupa ce l-a gasit, cheama pe prietenele si vecinele ei si zice: “Bucurati-va impreuna cu mine, caci am gasit leul pe care-l pierdusem.” Tot asa, va spun ca este bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un singur pacatos care se pocaieste.” ( Luca 15, 8-10 )

     Tema cu variatiuni

     Capitolul 15 din Evanghelia lui Luca este consacrat unei singure teme: cautarea si gasirea sufletelor pierdute. Aceastei teme unice, Mantuitorul ii dedica nu mai putin de trei parabole distincte: Pilda oii ratacite, Pilda banului pierdut si Pilda fiului risipitor.

     Intelegem de aici cat de important este  acest subiect in ochii lui Dumnezeu si cata importanta ar trebui sa-i acordam si noi, la randul nostru. Daca Mantuitorul a dedicat trei parabole subiectului cautarii sufletelor pierdute, inseamna ca niciodata nu vom ajunge sa studiem, sa predicam, dar mai ales sa traim acest adevar indeajuns.

     Totusi, desi tema celor trei parabole este aceeasi, ele nu sunt identice. Ele sunt asemenea fatzetelor aceluiasi diamant, fiecare cu stralucirea ei proprie, sau, asa cum comenta marele predicator Spurgeon, cele trei pilde reprezinta cele trei fetze ale piramidei Evangheliei, avand fiecare din ele o alta inscriptie.

     Cele trei pilde au in vedere trei clase diferite de oameni. Astfel, Pilda oii ratacite ii vizeaza pe cei pierduti, zdrobiti de greutati si ispite, care isi dau seama ca s-au instrainat de Dumnezeu, insa nu au puterea sa se intoarca singuri in casa parinteasca. Pilda banului pierdut, dimpotriva, ii are in vedere pe cei care s-au instrainat de Dumnezeu, fara sa-si dea seama de starea lor. Asemenea banului ( drahnei ) care nu este constient de sine, aceste suflete sunt in primejdie, dar raman nepasatoare si indolente.

     In ceea ce priveste ultima parabola – cea a fiului risipitor -aceasta ii vizeaza pe cei care, desi au fost candva langa Dumnezeu, totusi s-au departat de El. Insa, spre deosebire de banul pierdut, fiul risipitor este constient de starea lui, iar spre deosebire de oaia ratacita, el poate lua drumul inapoi spre casa tatalui sau.

     Daca este ceva miscator in aceaste trei pilde, atunci acel lucru este grija nepartinitoare a lui Dumnezeu pentru fiecare categorie de oameni pierduti in parte. Fie ca este vorba de “oaia” ratacita  prin pustiurile lumii, fie ca este vorba de “banul” pierdut in casa Bisericii, sau de fiul risipitor din propriile noastre familii, grija cerului de a cauta si a recupera ceea ce s-a pierdut este aceeasi. Noi, oamenii, adesea facem diferente intre cei instrainati de Dumnezeu. Cerul, insa, nu este partinitor.

     Din analiza celor trei pilde se poate observa ca pierderea creste in intensitate. Daca in prima pilda se pierde o oaie dintr-o suta, in cea de-a doua se pierde un ban din zece, iar in ultima parabola, se pierde un fiu din doi. Dramatismul creste de la 1%, in cazul Pildei oii ratacite, ajungand la 10%, in cazul Pildei banului pierdut si crescand pana la 50%, in cazul Pildei fiului risipitor. Poate nu intamplator Mantuitorul pleaca de la pierderea unei oi si ajunge la pierderea unui fiu.

     Insa dincolo de aceste considerente, ceea ce ne lumineaza sufletele, citind toate cele trei parabole, este finalul lor luminos. In niciunul din cazuri nu avem zugravit un esec, ci o biruinta. Chiar daca s-a declansat drama unei pierderi, cu toate suferintele care i-au urmat, bucuria regasirii obiectului pierdut este imensa.

     Domnul Iisus nu ne prezinta cele trei parabole pentru a ne vorbi despre esecul Planului de Mantuire, ci dimpotriva, despre reusita si implinirea lui. De fapt, isi poate imagina cineva un Mantuitor invins ?

 

     Simbolistica pildei

     Pilda banului pierdut lucreaza, asemenea tuturor celorlalte pilde, cu simboluri. Acestea nu sunt multe la numar si nici greu de descifrat:

     1) Femeia care cauta drahma pierduta are o semnificatie multipla. Ea Il simbolizeaza in primul rand pe Domnul Christos, Cel care, in timpul vietii Sale pamantesti “a maturat” intreaga Palestina in cautarea sufletelor pierdute, strabatand “toate cetatile si satele, invatand pe norod in sinagogi, propovaduind Evanghelia Imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta care era in norod” ( Matei 9,35 ).

     In Biblie, femeia este si un simbol al Bisericii: fie Biserica curata si adevarata a lui Christos, in cazul in care femeia este virtuoasa, fie Biserica apostaziata, in cazul in care ea este desfranata ( vezi Ezechiel cap.16; Apocalipsa cap. 12 si 17, etc. ). Aceasta interpretare a simbolului femeii ne vorbeste despre misiunea  Bisericii in aceasta lume: aceea de a cauta atat “oile” pierdute prin pustiurile lumii, dar si “banii” pierduti in mijlocul poporului lui Dumnezeu, fara insa a-i neglija pe “fiii risipitori” din propriile noastre familii.

     Insa semnificatia simbolului femeii mai are o componenta, una strict personala. Femeia ne poate simboliza pe oricare dintre noi, asezand asupra noastra responsabilitatea de a-i cauta pe cei pierduti, fie din afara Bisericii, fie din interiorul ei, fie din propriile noastre familii.

     2) Casa in care s-a pierdut banul are si ea o semnificatie multipla. Ea poate simboliza lumea in care Domnul Christos a venit ca “sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut” ( Luca 19,10 ). Dar la fel de bine ea poate simboliza Biserica lui Christos in care, din nefericire, nu doar se castiga suflete, dar se si pierd. Din punctul acesta de vedere, Biserica este asemenea unui tren in miscare, in care unii urca, in timp ce altii coboara, spre mantuirea sau nemantuirea lor.

     Insa simbolul casei poate fi inteles si in mod personal, el semnificand propriile noastre familii in care, din nefericire, unele suflete dragi noua pot fi, cel putin pentru moment, pierdute.

     3) Banul pierdut are insa o singura semnificatie: sufletul care s-a instrainat de Dumnezeu si care, datorita orbirii provocate de pacat, a devenit insensibil, inconstient si nepasator fatza de propria stare. Dupa cum banului pierdut ii este indiferent daca se gaseste intr-un loc de cinste sau, dimpotriva, pe pardoseala, acoperit de praf si mizerie, la fel este si omul pacatos, mort din punct de vedere spiritual.

     Insa, oricat de pierdut este acest ban, oricat de gros ar fi praful in care s-a afundat, el ramane o valoare. Pilda ne vorbeste despre un ban ( drahma ) de argint, primit probabil ca zestre de catre femeie cu ocazia nuntii. Valoarea financiara nu era mare, insa cea sentimentala era imensa. Femeile tineau mult la zestrea primita si o transmiteau cu mare grija copiilor lor.

     Dupa cum o moneda are inscriptionata pe ea autoritatea careia ii apartine, la fel si omul, chiar in starea de degradare in care se afla, acoperit de mizeriile si praful pacatului, ramane o valoare. Ceva din Chipul Creatorului, desi sters de vreme, inca exista in el.

     4) Lumina aprinsa, potrivit Scripturii,  este Cuvantul lui Dumnezeu: “Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea” ( Psalmul 119, 105 ). Aceasta lumina a Scripturilor ne conduce la adevaratul Izvor al ei: Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a spus despre Sine: “Eu sunt Lumina lumii: cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” ( Ioan 8,12 ).

     5) Matura este un simbol ceva mai greu de descifrat. Ca sa-i intelegem semnnificatia trebuie sa ne gandim la utilitatea ei. Matura este destinata curateniei, inlaturand praful si mizeria. Care este acel element care face ordine in viata omului pacatos, inlaturand tot ce nu este dupa voia lui Dumnezeu ?

     Desigur, este vorba de Duhul Sfant. Insa, pentru a face curat in viata unui om, Duhul lui Dumnezeu se foloseste, asa cum comenteaza marele predicator Spurgeon, de “matura” Legii lui Dumnezeu, fara de care lumina Evangheliei nu ar fi de niciun folos. Asadar, nici “lumina” fara “matura”, dar nici “matura” fara “lumina” ! Nici Evanghelie fara Lege, dar nici Lege fara Evanghelie !

     6) Vecinii femeii, cu care aceasta impartaseste intreaga bucurie a regasirii banului pierdut ii reprezinta pe ingeri, dupa cum reiese chiar din concluzia pildei: “Tot asa va spun ca este bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un singur pacatos care se pocaieste” ( Luca 15,10 ).

     Asadar, “vecinii” Bisericii, dar si ai fiecaruia dintre noi in parte, sunt chiar ingerii lui Dumnezeu. Iata o vecinatate incurajatoare…

 

     Pierdut, cautat si gasit

     Daca in Pilda oii ratacite oaia se pierduse undeva afara din staul, prin vaile adanci sau pustiurile vietii, in  Pilda banului pierdut pierderea se produce in casa. Banul nu este pierdut nici pe mare, nici pe carari de munte sau prin pietele oraselor, ci acolo unde ne-am astepta cel mai putin: in casa. Banul nu este pierdut pentru ca nu s-ar mai afla in casa, ci pentru ca nu mai este la locul lui, acolo unde l-a asezat cu multa grija femeia.

     Intelegem de aici ca parabola nu se refera atat de mult la oamenii care s-au instrainat de Dumnezeu din afara Bisericii, ci chiar la cei care s-au pierdut in interiorul ei. Poate ca acesti oameni inca mai respecta niste forme ale religiei, inca se mai imbraca frumos cand vin cu intreaga Biserica la inchinare. Poate ca ei inca isi mai indeplinesc un minimum de datorii si responsabilitati in Biserica. Dar inima lor nu mai este la locul ei, acolo unde a fost candva pe vremea dragostei dintai.

     Pot fi pierduti oameni din afara Bisericii care s-au afundat in pacate grosolane, dar si crestini cu numele, a caor inima nu mai bate demult pentru Domnul. Si cel mai trist lucru este faptul ca acesti oameni, asemenea drahmei pierdute, nu sunt constienti de starea lor.

     Cu toate acestea, pilda ne aduce multa speranta si in aceste cazuri. De ce ? Iata cateva motive:

     1) Banul este pierdut, dar el nu este uitat de stapana casei. Femeia careia ii apartine acest ban tine o evidenta exacta a averii sale. Aceasta este nadejdea noastra: desi oamenii se pierd, fie in afara, fie in interiorul Bisericii, Dumnezeu nu ii uita. El tine o evidenta exacta, iar inima Sa se gandeste si tanjeste dupa fiecare dintre ei.

     2) Banul este pierdut, dar nu a fost pierdut si dreptul femeii asupra lui. Acest ban nu va ajunge niciodata in proprietatea altuia. Si acesta este un gand incurajator: chiar si cei morti in greselile si pacatele lor inca Ii apartin lui Dumnezeu. Inscriptia Creatorului din om, desi poate ca este stearsa si deteriorata datorita  pacatului, inca se mai vede, aratand ca Ii apartinem in totalitate.

     3) Banul este pierdut, dar este pretuit. El este pretuit nu atat pentru valoarea lui financiara, caci o drahma nu reprezenta o valoare prea mare in acea vreme. Era a doua moneda ca valoare si reprezenta plata unei zile de munca .

     Asadar, nu valoarea financiara era aceea care facea ca banul sa fie pretuit de femeie, ci valoarea lui sentimentala. Acel ban facea parte din zestrea femeii, iar miresele din acea vreme purtau cu mandrie aceste monede cusute pe o bentita. Pierderea unei astfel de monede, avand o valoare sentimentala atat de mare, reprezenta o mare nenorocire, iar bucuria regasirii ei era pe masura.

     Nu la fel stau lucrurile si cu noi, oamenii ? Psalmistul se intreaba : “Ce este omul, ca sa Te gandesti la el ? Si fiul omului ca sa-l bagi in seama ? “ ( Psalmul 8,4 ) Intr-adevar, ce este omul ? Un pumn de tarana vorbitoare, ale carui zile zboara ca o scanteie. Dar ce valoare imensa, sentimentala, are el in ochii Creatorului ! Noi suntem “monede” din marea zestre a Creatiunii si lipsa oricaruia dintre noi Il face pe Creatorul nostru sa nu aiba liniste pana ce nu ne va gasi si aduce inapoi la locul pe care ni l-a pregatit in marele Sau plan.

     4) Banul este pierdut, dar exista speranta ca va fi gasit. Cand a facut inventarul si a observat lipsa drahmei, femeia nu a deznadajduit, ci a trecut imediat la cautarea ei, avand speranta ca il va gasi.

     5) Banul este pierdut, dar este pierdut in casa. Nu pe fundul marii, nu in prapastiile muntilor sau in nisipul pustiului, unde sansa de a-l gasi ar fi fost minima. Femeia stie ca acest ban se afla in casa.

     Este atat de mangaietor sa stim ca oricat s-a instrainat cineva de Dumnezeu, el este pierdut “in casa”. Aceasta inseamna ca el inca se mai afla sub influenta harului lui Dumnezeu, in zona de lucru a Bisericii, acolo unde lucreaza inca Duhul Sfant.

     Pierderea banului  este o drama, dar nu este o fatalitate. Iar finalul luminos al parabolei ne aduce speranta ca cei de langa noi, care sunt inca pierduti si instrainati de Dumnezeu, nu sunt fara nadejde. Dumnezeu are evidenta fiecaruia dintre ei, ii pretuieste si va face tot posibilul si imposibilul ca si ei sa fie regasiti si readusi la adapostul mantuirii.

 

     Alarma: S-a pierdut un ban !

     Este deosebit de incurajator un mic detaliu al parabolei: in momentul in care a observat lipsa drahmei, femeia a declansat imediat cautarea ei. Ar fi putut amana cautarea pentru o alta zi. De asemenea, ea ar fi putut porunci unei slujitoare sa caute drahma, sau ar fi putut angaja o firma de curatenie pentru aceasta lucrare.

     Insa aceasta femeie, simbol al Domnului Christos, dar si al Bisericii Sale, a pornit personal in cautarea banului, intocmai cum pastorul din Pilda oii ratacite a plecat personal in cautarea oii pierdute. De ce aceasta implicare personala a femeii ?

     In primul rand pentru ca ea era proprietareasa banului. Apoi pentru ca ea cunostea cel mai bine valoarea acestuia,avand si responsabilitatea fatza de zestrea pe care o avea. Si nu in ultimul rand, pentru ca ochii ei erau mai buni decat ai unui strain care ar fi cautat banul fara interes, superficial si fara entuziasm.

     Din clipa in care a constatat lipsa , femeia a facut din cautarea banului misiunea ei prioritara. Nu este natural sa fie astfel ? Daca cineva pierde un obiect de valoare, un document sau o suma de bani, se mai aseaza linistit la masa, amanand cautarea pentru mai tarziu ? Isi mai face siesta sau plimbarea de dupa-amiaza in liniste ?

     Chiar daca femeia si-ar fi propus  sa aiba o alta activitate, aceasta ar fi fost facuta fara atentie, caci gandul ei ar fi fost mereu la banul pierdut. Daca in acel timp ar fi trebuit sa coase hainele copiilor, probabil ca mainile i-ar fi tremurat si ar fi lucrat in paguba, cu gandul la drahma pierduta. Daca o vecina ar fi vizitat-o in acele clipe, poate femeia ar fi gandit :”Oh,de ar pleca vecina mai repede, ca sa-mi caut drahma !”

     Ce bine ar fi daca si Biserica ( si fiecare dintre noi ) ar gandi la fel ! Ce bine ar fi daca toate celelalte activitati, oricat de bune ar fi acestea, ar trece pe plan secundar fatza de urgenta de gradul “O” : cautarea sufletelor pierdute.

     Ce a facut femeia pentru a-si regasi drahma pierduta ? Este exact ceea ce trebuie sa facem fiecare dintre noi atunci cand pornim in cautarea sufletelor pierdute de langa noi:

     1) Femeia a  aprins lumina. Locuintele din Orient erau formate, in general, dintr-o singura camera intunecoasa, fara ferestre mari, ca cele de astazi, ci doar cu niste mici deschizaturi in perete. Acest fapt facea ca locuintele sa fie intunecoase in plina zi. Orice cautare amanuntita a unui obiect necesita aprinderea unei surse de lumina.

      Pe plan spiritual, aprinderea luminii inseamna folosirea Cuvantului lui Dumnezeu, despre care psalmistul David spunea ca este “o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea” ( Psalmul 119, 105  ). Fara lumina Evangheliei nu exista nicio sansa ca cei pierduti sa fie regasiti. Filozofiile lumii, eruditia, talentele, vointa si educatia sunt bune in sfera lor. Insa in ceea ce priveste mantuirea, salvarea celor pierduti nu este posibila fara ca lumina Evangheliei sa fie aprinsa in viata lor.

     2) Femeia a luat o matura si a maturat casa.

     Lumina este esentiala in cautarea celor pierduti, insa nu este si suficienta. Ea doar descopera murdaria si praful care s-au asezat peste sufletele oamenilor. Pentru a le indeparta este nevoie de “matura” Duhului Sfant care se foloseste de Legea lui Dumnezeu in acest scop. Este adevarat ca aceasta lucrare produce deranj, iar unii vor carti. Poate ca unii vor “tusi” a nemultumire, caci linistea si tihna casei vor fi deranjate.

     Cautarea sufletelor pierdute nu convine lumii si, cu atat mai putin, lui Satana. O Biserica activa, care “lumineaza” si “matura” in cautarea celor instrainati de Dumnezeu, va starni “praful” impotrivirii , al criticilor si chiar al persecutiei din partea lumii. Dar ce conteaza toate acestea fatza de bucuria de nedescris de la sfarsit ?

     3) Femeia a cautat drahma “cu bagare de seama”.

     Ea nu a facut lucrul acesta formal, doar de dragul de a-si linisti constiinta. Toata atentia si energia femeii au fost concentrate asupra cautarii si gasirii banului pierdut. Lumina putea fi folosita in multe alte activitati, dar acum ea a fost aprinsa in mod special pentru cautarea drahmei. Matura putea face curat si afara, in ograda; dar acum ea slujea doar la cautarea drahmei. Ochii femeii puteau privi in multe alte directii, dar acum ei erau concentrati doar asupra cautarii drahmei.

     Priviti la Iisus, venit pe planeta noastra razvratita in cautarea celor pierduti si instrainati de Dumnezeu ! A renuntat uneori la somnul Sau pentru a Se ruga pentru noi sau pentru a sta de vorba cu oameni fara pace in inima, ca Nicodim. A renuntat uneori la mancarea Sa, desi era flamand, doar ca sa le imparta altora “painea”  si “apa vietii” Cuvantului lui Dumnezeu, asa cum a facut in cazul femeii din Samaria. Iisus a renuntat la tot: la reputatia Sa religioasa, la timpul Sau, la cerul din care venise si, in final, la viata Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Si toate acestea, ca sa ne poata cauta si readuce inapoi la Tatal.

     4) Femeia a cautat banul pierdut pana ce l-a gasit.

     Nicio clipa ea nu si-a intrerupt cautarea febrila, nicio clipa nu s-a gandit la amanarea  sau la abandonarea cautarii. Aceasta este o mare mangaiere pentru noi, cei care avem parinti, copii, rude, vecini, prieteni si cunoscuti care inca stau departe de Dumnezeu si de mantuire.

     Femeia si-a cautat drahma pana ce a gasit-o. La fel, Dumnezeu Isi va cauta fiii pierduti pana ce ii va gasi. Iar bucuria regasirii celor pierduti va intrece orice alta bucurie nevinovata pe care cineva o poate trai pe acest pamant. In Biserica exista multe ocazii de bucurie: partasia frateasca, agapele, studiul si rugaciunea impreuna, nuntile, nasterea copiilor si multe altele. Insa bucuria intoarcerii unui suflet la Dumnezeu le intrece pe toate celelalte.

     De aceea, in momentul in care si-a regasit drahma pierduta, femeia a minimalizat orice bucurie si a exclamat: “Bucurati-va impreuna cu mine, caci am gasit leul pe care-l pierdusem” ( vers. 9 ). Oare aceasta bucurie imensa pe care o simte inima lui Dumnezeu la regasirea unui suflet pierdut, bucurie la care participa intreaga ostire a ingerilor sfinti, nu este suficient de motivatoare pentru noi ? Nu ne motiveaza aceasta bucurie sa cautam si noi “drahmele” pierdute din jurul nostru ?

     Pentru un singur ban, femeia a rascolit toata casa. Pentru un singur om pacatos salvat, Iisus ar fi venit in aceasta lume si S-ar fi jertfit. Iata ce valoare imensa avem in ochii Creatorului nostru !

     Concluzii

     In lume exista tot felul de birouri de obiecte pierdute. Dumnezeu are insa un singur “birou” de acest fel: un “birou al sufletelor pierdute”. Le cunoaste pe fiecare in parte, le pretuieste, le cauta si face tot posibilul si imposibilul sa le gaseasca si sa le readuca la Sine. Aceasta este mangaierea si nadejdea noastra.

     Si daca fiecare dintre noi avem, undeva in strafundul inimii noastre, un astfel de “birou” cu suflete dragi, care inca sunt instrainate de Dumnezeu, sa nu ne pierdem speranta. Sa ne rugam pentru ele, sa le iubim, sa lucram pentru ele cu tact si delicatete si sa asteptam cu rabdare ziua in care Duhul lui Dumnezeu va face ordine in viata lor, inlaturand praful si molozul pacatului.

     Sa nu uitam: toate cele trei parabole amintite se incheie luminos. Iisus nu este un invins, ci un Biruitor. Caci “Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut” ( Luca 19,10 ).

Lori Balogh