De ce Adam și Eva nu au murit imediat după păcătuire?

De ce Adam și Eva nu au murit imediat după păcătuire?

Una dintre întrebările care se nasc în mintea celui care citește raportul Genezei este legată de avertismentul dat primilor noștri părinți în grădina Edenului, imediat după ce aceștia au fost aduși la existență: „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci, după plăcere, din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit” (Geneza 2,16.17)

Au murit Adam și Eva în ziua căderii lor în păcat? Nicidecum! Cum putem înțelege atunci avertismentul: „în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit”?

În primul rând, trebuie să privim acest avertisment ca pe un mijloc educațional. Când un părinte îl avertizează pe copilul lui să fie cuminte și să nu facă un anumit lucru, el nu-i spune: „Fiule, să nu faci cutare lucru, căci în ziua în care-l vei face te voi ierta.” Nimeni nu procedează în felul acesta. Orice avertisment care urmărește educarea copiilor conține și enunțarea unor pedepse, în cazul în care voința părinților a fost ignorată. De aceea, orice părinte își avertizează copiii, amintindu-le în mod special de pedeapsă, chiar dacă ulterior îi va ierta.

În mod asemănător, nici Dumnezeu nu le spune primilor noștri părinți: „În ziua în care veți mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, vă voi ierta”. Orice educație temeinică presupune și informarea cu privire la urmările unei alegeri sau alteia. În cazul în discuție, urmările unei alegeri greșite din partea lui Adam nu puteau să fie altele decât despărțirea de Izvorul vieții, adică moartea.

În al doilea rând, trebuie să ținem cont de opțiunile pe care le avea Creatorul în momentul în care S-a declanșat drama păcatului. Dumnezeu a putut alege între trei posibilități:

1) Să-i omoare pe Adam și pe Eva, iar apoi să creeze alți oameni.

2) Să-i ierte necondiționat pe cei doi, trecându-le cu vederea păcatul, fără să-i pedepsească.

3) Să ia asupra Sa pedeapsa pentru păcat, eliberându-i pe cei doi de vina lor.

Prima soluție ar fi fost ușoară și rapidă, satisfăcând dreptatea universală. Însă această soluție nu ar fi satisfăcut și dragostea lui Dumnezeu. Or Biblia ne învață că „Dumnezeu este dragoste” (vezi 1 Ioan 4,8). Dragostea este însăși natura lui Dumnezeu.

A doua soluție ar fi satisfăcut dragostea, însă ea ar fi însemnat călcarea dreptății, dând frâu liber păcatului în Univers. Doar a treia soluție, cea care a fost de fapt aleasă de Creator, putea îmbina în mod armonios dragostea cu dreptatea, astfel încât armonia Universului să fie asigurată.

De ce, totuși, Creatorul a spus: „În ziua în care veți mânca din el, veți muri negreșit”? La această întrebare au fost date mai multe răspunsuri.

Un prim răspuns este acesta: Conform versetului din 2 Petru 3,8, pentru Domnul o zi este ca o mie de ani. Deci Adam, deoarece a trăit mai puțin de o mie de ani (vezi Geneza 5,5), a murit în „ziua” aceea, pe parcursul primului mileniu.

Un alt răspuns este legat de interpretarea expresiei „vei muri negreșit”, înțeleasă ca „vei muri murind”. Cei care preferă acest răspuns susțin că, de fapt, prin avertismentul dat, Dumnezeu dorea să le spună celor doi că în ziua în care vor păcătui, ei vor deveni muritori. Ceea ce s-a și întâmplat.

Al treilea răspuns este acela că pedeapsa cu moartea pentru neascultarea lor a fost comutată în pedeapsă cu suspendare, datorită promisiunii venirii unui Mântuitor (vezi Geneza 3,15). „Sămânța femeii”, Mesia, va veni și Își va da viața pentru mântuirea omenirii decăzute. În virtutea acestei jertfe, Dumnezeu ar fi renunțat la pedeapsa capitală pentru Adam și Eva.

Într-un articol al lui Tarsee Li, profesor de Vechiul Testament la Oaqwood University, intitulat „De ce nu au murit Adam și Eva imediat?”, se dă și un al patrulea răspuns la această întrebare (1). Totul se rezumă la înțelesul expresiei „în ziua în care”, expresie care apare de cinci ori în Geneza (cap. 2,4; 3,5; 5,1.2; 21,8).

Comparând traducerea acestei expresii în cele cinci versete, se poate observa că ea diferă în funcție de context: „în ziua în care”, „când”, „de îndată ce”, etc. Explicația acestei variații de traduceri a expresiei biblice „în ziua în care” este aceea că ea definește imprecis momentul sau perioada de timp la care se referă.

Expresia „în ziua în care” poate însemna o clipă, o zi sau un moment nespecificat în timp. De aceea, o traducere a expresiei ebraice care să nu conțină cuvântul „zi” ar corespunde mai bine sensului și intenției autorului, de exemplu: „atunci când”, „de îndată ce” sau „oricând”.

În ceea ce privește a doua parte a avertismentului dat de Creator („vei muri negreșit”), cuvântul „negreșit” are menirea de a întări certitudinea morții, nu momentul morții.

Vechiul Testament ne oferă un exemplu concret de felul în care trebuie înțeleasă semnificația expresiei „în ziua în care”. În 1 Împărați 2,36‑46, este relatat modul în care și-a încheiat viața Șimei, cel care-l blestemase pe împăratul David, pe când acesta fugea în grabă de fiul său Absalom.

Solomon i-a stabilit lui Șimei domiciliul forțat la Ierusalim, cu interdicția foarte clară: „Să știi bine că în ziua în care vei ieși și vei trece pârâul Chedron, vei muri” (1 Împărați 2,37). Însă Șimei a ignorat porunca împăratului și după trei ani și-a părăsit domiciliul, plecând din Ierusalim la Gat, în Filistia, pentru a recupera niște slujitori care fugiseră de la el.

După ce i-a găsit pe slujitorii fugari, i-a adus înapoi la Ierusalim, însă Solomon a aflat de acest lucru și a poruncit ca Șimei să fie pedepsit cu moartea. Întrebarea care se pune este: A murit Șimei în ziua în care a călcat porunca lui Solomon? Nicidecum! Drumul până la Gat, recuperarea slujitorilor și întoarcerea lui Șimei la Ierusalim, apoi timpul care a trecut până ce Solomon a fost înștiințat de fapta lui Șimei, au necesitat multe zile.

Așadar, cuvintele de avertizare ale lui Solomon: „Să știi bine că în ziua în care vei ieși… vei muri” nu au însemnat că Șimei avea să moară chiar în ziua în care a plecat din Ierusalim, călcând porunca împăratului. Aici e vorba mai degrabă de certitudinea pedepsei și nu de timpul când ea va fi aplicată celui vinovat.

Din momentul în care Șimei a ales să calce porunca lui Solomon, el a fost destinat să moară chiar dacă executarea pedepsei nu a avut loc în ziua respectivă.

În mod asemănător, în cazul lui Adam, afirmația: „în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit” nu se referă la momentul morții, ci la certitudinea că el va muri. Odată ce primii noștri părinți au mâncat din pomul oprit, moartea lor avea să fie sigură.

Ținând cont de aceste aspecte, avertismentul lui Dumnezeu ar putea fi citit astfel: „Dacă vei călca porunca Mea și vei mânca din pomul oprit, destinul tău va fi moartea.” Din nefericire, Adam și Eva au ignorat avertismentul Creatorului, iar moartea a intrat în lumea noastră, dovedind că „plata păcatului este moartea” (Romani 6,23).

Lori Balogh

Referințe:

(1) Tarsee Li, articolul „De ce nu au murit Adam și Eva imediat? „, publicat în volumul „Interpretarea Scripturii”, ed. Viață și Sănătate, București, 2012