„O strâmtorare cum n-a mai fost”

„O strâmtorare cum n-a mai fost”

Visuri deșarte

Revistele de specialitate, publicate în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut, promiteau oamenilor un viitor luminos. Multe dintre articole cuprindeau descrieri ale lumii de mâine (devenită lumea de azi pentru generația noastră), așa cum era văzută cu ochii imaginației generației din acea vreme.

Cititorul avea posibilitatea să citească despre viitoarele călătorii spațiale, despre viitoarea bază spațială construită pe Lună, de unde urmau să pornească noi misiuni spațiale spre Marte, Jupiter, Saturn și chiar dincolo de granițele sistemului nostru solar, spre alte lumi și galaxii. Erau publicate fotografii ale unor machete de orașe submarine, construite cu tot confortul râvnit de generațiile care urmau să trăiască în secolul al XXI-lea.

Se vorbea de orașe subpământene, de roboți de bucătărie care urmau să facă toată treaba în gospodărie, aducându-ne ceașca cu ceai sau cafea la pat în fiecare dimineață. În transporturi, se prezentau machete ale unor automobile ultramoderne și ieftine, care nu vor mai folosi petrolul drept combustibil, ci alte energii nepoluante. Erau prezentate multe alte vise, aspirații, planuri și scenarii ale viitorului.

Aceasta era lumea viitorului așa cum era imaginată cu câteva decenii în urmă. Însă lumea de mâine de atunci, pentru noi a devenit lumea de azi. Și ce constatăm? Unde sunt călătoriile spațiale spre alte planete? Din cauza costurilor prea mari, s-a renunțat și la zborurile spre Lună, aflată la o distanță medie de doar 384 400 de kilometri. Cât despre baze lunare sau călătorii spre alte planete, nici vorbă deocamdată. Mai auzim din când în când de câte un zbor al vreunei navete spațiale în jurul Pământului, sau spre stația spațială internațională și doar atât…

Unde sunt orașele submarine sau subpământene promise? Au rămas doar în imaginația generațiilor trecute. Lumea de mâine, așa cum și-au imaginat-o generațiile de acum câteva decenii a fost o simplă iluzie, un vis frumos de copil… În schimb, noi, cei care trăim în secolul al XXI-lea, vedem pe viu cum arată adevărata lume de azi.

Să se ridice cortina!

Creștinii adevărați nu sunt nici pesimiști, nici alarmiști. Și noi ne bucurăm din plin de noile descoperiri în domeniul științei și tehnologiei, care ne măresc confortul și ne ușurează viața. Însă, în timp ce ne bucurăm de toate aceste descoperiri, noi avem deplină încredere în Cuvântul lui Dumnezeu care dă la o parte cortina dintre prezent și viitor, ajutându-ne să vedem câte ceva dincolo de ea, în culisele viitorului.

Ce ne descoperă Biblia cu privire la ziua de mâine? Nimic încurajator pentru cei ce doresc ca această lume a păcatului și a morții să continue la nesfârșit. Este adevărat că profetului Daniel i s-a descoperit că în vremea sfârșitului „cunoștința va crește” (Daniel 12:4). Dar să observăm că doar cunoștința va crește, fără ca oamenii să fie mai buni, mai nobili.

În ultimul secol, cunoștințele au crescut într-un ritm amețitor, ducând la specializări și supra specializări în diferite domenii ale științei. Erudiții de altă dată, care se pricepeau în toate domeniile, nu mai există tocmai din această cauză. A devenit lumea mai bună pentru că oamenii știu mai multe?

Este un fapt dovedit că cele mai noi descoperiri științifice, cele mai noi tehnologii și cele mai scumpe materii prime sunt folosite nu în economie, nici în dotarea spitalelor, orfelinatelor sau azilelor, ci în industria militară. Cum va arăta lumea de mâine în lumina Bibliei?

Să lăsăm la o parte imaginația, căci am văzut cât este de înșelătoare, și să mergem direct la sursă, la Acela care cunoaște viitorul la fel de bine ca prezentul și trecutul, descoperindu-ne câte ceva despre acest subiect în Cuvântul Său.

1) „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3:1‑5).

„Vremuri grele” este o sintagmă care spune multe. De ce vor fi grele vremurile din urmă? Asociați, vă rog, profeția din Daniel 12:4, cu privire la creșterea cunoștinței în vremea sfârșitului, cu acest pasaj și vedeți ce rezultă! Răutate, egoism, mândrie, toate asociate cu creșterea cunoștinței. Ce rezultă din această asociere? Nimic altceva decât niște forme perfecționate ale răului, pe care omenirea nu le-a cunoscut până acum.

Să ne gândim doar la descoperirea energiei atomice pe la mijlocul secolului al XX-lea, ca o confirmare a împlinirii profeției din Daniel 12:4. Care a fost rezultatul practic al acestei descoperiri? Prea puțin a fost folosită pentru binele și confortul omului, dar mult, mult prea mult a fost folosită în industria militară.

Ați auzit cumva de căruțe-capcană? Eu încă nu am auzit… În schimb, emisiunile de știri ne informează mereu despre automobile-capcană, folosite tot mai des în „industria” terorismului modern. Și astfel, automobilul, care este unul dintre mijloacele de transport atât de necesare astăzi, contribuie și mai mult la creșterea gradului de nesiguranță a vieții.

Cu câteva decenii în urmă, calculatoarele ocupau încăperi mari ale firmelor de altă dată. Astăzi, miniaturizarea a redus totul la ediții de buzunar. Foarte bine! Însă și răul s-a miniaturizat. Cine nu a auzit de bombe plasate în scrisori-capcană? Cine nu a auzit de drone – avioane spion de dimensiunile unei jucării – sau sateliți-spion care pot citi ziarul pe care-l ai în mână? Într-adevăr, creșterea cunoștinței, asociată cu răutatea naturii umane, face ca vremurile sfârșitului să fie grele. Din ce în ce mai grele…

2) „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte” (Daniel 12:1).

Ce anume face ca această strâmtorare din timpul sfârșitului să fie „cum nu a mai fost” (fără precedent)? Să ne gândim la perioadele de criză pe care omenirea deja le-a parcurs de-a lungul istoriei sale. Să ne reamintim de persecuția creștinilor în timpul Romei păgâne, să ne aducem aminte de întunecatul Ev Mediu în care „Sfântul Oficiu” (Inchiziția Bisericii Catolice) îi ardea pe rug pe oameni pentru singura „vină” de a poseda și a citi Biblia. Să nu uităm Noaptea Sfântului Bartolomeu din 23‑24 august 1572, când peste 30 000 de hughenoți din Paris și din împrejurimi au fost masacrați mișelește, doar pentru că nu se închinau lui Dumnezeu așa cum le cerea Biserica Catolică.

Să ne reamintim de ororile petrecute în timpul celor două războaie mondiale, de deportările, exilările, masacrele, lagărele de concentrare și exterminare, dar și de dictaturile comuniste cu tot răul pe care l-au adus în lume. Nu au fost toate acestea suficient de dureroase? Ce ar mai putea fi adăugat pentru ca această strâmtorare finală să fie fără precedent?

Dacă în cele ce urmează vom încerca să înțelegem câte ceva despre ultima mare criză prin care va trece lumea, aceasta nu înseamnă că putem cunoaște totul. Criza finală va întrece orice așteptare, orice previziune.

În crizele obișnuite ale vieții, observăm că de cele mai multe ori perioada de așteptare este mai grea decât criza însăși. E mai mare frica de a merge la dentist, decât extracția propriu-zisă a dintelui care doare. Însă nu la fel vor sta lucrurile și în ceea ce privește marea strâmtorare. Ea va depăși orice imaginație și doar cei care astăzi își clădesc casa caracterului pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu și a unei relații profunde cu Mântuitorul, doar ei vor putea trece bine de această mare și ultimă strâmtorare a lumii.

Unicitatea strâmtorării finale

În cele ce urmează voi încerca să prezint câteva motive pentru care această ultimă criză din istoria omenirii va fi fără egal:

1) O panică generalizată

„Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor. Oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Luca 21:25,26).

Când Biblia spune că „oamenii nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor”, ea sugerează că ei nu vor mai avea soluții la problemele societății. Astăzi se încearcă o sumedenie de soluții care să îmbunătățească viața societății omenești: schimbarea legilor, a guvernelor, a regimurilor, etc. Pe rând vor fi epuizate toate soluțiile politice, economice, legislative și religioase pe care oamenii le au la îndemână. Ce va urma când toate soluțiile vor fi epuizate? O panică generală, o psihoză la scară planetară…

Cu toții știm cât de periculoasă este panica – acea stare de groază în fața unui pericol iminent, în care oamenii fac lucruri pe care nu le-ar face în condiții normale. În cartea „Cuptoarele lui Hitler”, Olga Lengyel – o supraviețuitoare a lagărelor de concentrare naziste – povestește un fapt dramatic petrecut în camerele de gazare.

De regulă, într-o ședință de gazare erau trimise, fără să li se spună adevărul, familii întregi: bărbați cu soțiile și copiii lor, tineri și bătrâni. De fiecare dată, oamenilor li se ordona să se dezbrace pentru îmbăiere și despăduchere. Însă cei care deschideau ușa camerelor de gazare după ce se încheia gazarea celor din interior, rămâneau întotdeauna șocați de priveliștea macabră din fața lor: un morman de cadavre care ajungeau până la tavan, asemenea unei piramide. Ceea ce șoca era faptul că imaginea era mereu aceeași: în vârful piramidei se aflau cadavrele celor mai puternici bărbați, în timp ce dedesubt se aflau, strivite și însângerate, cadavrele femeilor, bătrânilor și copiilor.

Cum se explică acest lucru? Când se vedeau închiși și se dădea drumul la gazele otrăvitoare, oamenii intrau în panică, luptându-se în mod instinctiv să ajungă cât mai sus, acolo unde încă se mai putea respira o gură de aer curat. În panica generală, nefericiții oameni uitau că acolo se aflau copii nevinovați, bătrâni neputincioși și femei plăpânde, călcând unii peste alții spre gura de aer curat. Așa se face că cei mai puternici se aflau întotdeauna deasupra, morți și ei, dar călcând peste trupurile copiilor, soțiilor și ale părinților lor.

Într-adevăr, reacțiile oamenilor care nu sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu sunt imprevizibile în fața unui pericol iminent. Panica generală face să dispară și ultimele sentimente umane, făcând să predomine instinctele animalice.

Biblia ne oferă și exemple în această privință. Vorbind despre asediul asupra Samariei, ridicat de Beh-Hadad, împăratul Siriei, Biblia relatează despre efectele lui asupra populației asediate; o foamete cumplită (vezi 2 Împărați 6:24‑33). În acele condiții limită, au început să se vândă la prețuri fabuloase lucruri care au devenit brusc alimente foarte căutate: capete de măgar și găinațul de porumbel.

Însă lucrul cel mai oribil care s-a petrecut în acele zile a fost acela că unele femei au ajuns să-și ucidă pruncii în ascuns pentru ca să-i mănânce tot în ascuns. În vremuri de normalitate, oamenii nu-și pot imagina că vor face astfel de lucruri. Însă timpurile de criză dovedesc faptul că oamenii sunt capabili de orice.

2) Duhul Sfânt se va retrage încet, dar sigur de pe pământ, lăsând omenirea pradă propriilor sale alegeri.

Noi nu ne putem imagina cum poate arăta o lume din care Duhul Sfânt va fi retras. Nu ne putem imagina ce poate face omul care nu mai are nicio frână morală și în care nu mai există nicio aspirație nobilă. În fiecare om lipsit de Duhul Sfânt se ascunde un mic Lucifer capabil să desăvârșească lucrarea răului.

Dacă există ceva bun în fiecare dintre noi, aceasta se datorează doar prezenței Duhului lui Dumnezeu, căci este scris: „Orice ni se da bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1:17).

Aceeași Scriptură ne spune că prezența Duhului Sfânt în om aduce „roade” în caracterul lui: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22,23), adică tot ceea ce face ca un caracter să fie nobil, armonios și frumos.

Cum vor arăta oamenii fără aceste „roade” ale Duhului Sfânt? Cum va arăta lumea fără dragoste, bucurie, pace, blândețe și răbdarea pe care doar Dumnezeu le aduce în viața oamenilor? E greu de imaginat…

Dar de unde știm că Duhul Sfânt se va retrage de pe pământ? Răspunsul îl găsim în relatarea Potopului. Când Dumnezeu a privit spre pământ și a văzut că răutatea omului era la superlativ și că toate gândurile, intențiile, planurile și acțiunile lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău, El a hotărât: „Duhul Meu nu va rămânea pururea în om” (Geneza 6:3).

Un alt argument în favoarea ideii că Duhul Sfânt va fi retras de pe pământ de la acei oameni care L-au respins definitiv în timpul vieții îl găsim în Pilda talanților (vezi Matei 25:14‑30). Să observăm verdictul stăpânului în dreptul robului care primise doar un talant: „Luați-i talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Căci celui ce are i se va da și va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, i se va lua și ce are” (Matei 25:28,29).

Ce înțelegem de aici? Înțelegem că acei oameni care se vor împotrivi an de an apelurilor Duhului Sfânt, în cele din urmă vor fi părăsiți de El și lăsați pradă consecințelor propriilor alegeri. În același timp, cei care s-au lăsat conduși și sfințiți de El, vor primi o măsură mai bogată din Duhul Sfânt. Această experiență este asemănată în Biblie cu ploaia târzie căzută peste roadele câmpului, o ploaie atât de necesară pentru coacerea lor.

3) Mânia lui Satana

„Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme” (Apocalipsa 12:12). Mesajul apocaliptic este cât se poate de clar: Știind că timpul e pe sfârșite și, odată cu el, se apropie ziua socotelilor, Diavolul e cuprins de o „mânie mare”. Cum se va materializa aceasta? Nu cunoaștem toate detaliile până nu va sosi timpul acela. Acesta este motivul pentru care marea și ultima strâmtorare va fi una fără precedent.

Versetul citat mai sus ne descoperă cine se află în spatele cortinei, cine este autorul moral al tuturor relelor care se văd în lume și cine este cel care va arunca lumea întreagă în ultima mare criză. Satana nu cunoaște viitorul. Singurul care-l cunoaște și singurul care-l stăpânește este Dumnezeu. Însă Satana face altceva (ceea ce ar trebui să facem fiecare dintre noi!): El studiază profețiile biblice pe care le cunoaște mai bine decât orice muritor. Pe măsură ce le înțelege, el devine tot mai conștient de apropierea sfârșitului timpului de har, ceea ce-l face să fie cuprins de o mânie de nedescris.

Deși nu știm în ce va consta în mod practic revărsarea mâniei lui, totuși câteva lucruri le putem intui. Diavolul va declanșa o luptă aprigă și deschisă împotriva lui Dumnezeu, împotriva Legii Sale și împotriva Bisericii Sale. Această luptă a fost permanentă, însă în ultimele clipe de har ea va ajunge la apogeu. „Mănușile” vor fi date jos și lupta va fi deschisă. Satana nu se va mai ascunde și nu va ezita să arunce în luptă toate armele răului, studiate și perfecționate de-a lungul mileniilor de istorie a păcatului.

El se va folosi de toate armele și de toți aliații săi omenești pe care-i controlează, aruncând în luptă ultimele inovații păstrate special pentru acest timp. Și toate acestea pentru că el știe că mai are puțină vreme și oricum nu mai are nimic de pierdut.

Trebuie oare să ne îngrozim când citim despre această mânie mare a celui rău? Nicidecum! O anumită teamă este necesară, însă nu acea groază paralizantă pe care o trăiesc animalele în prezența șerpilor veninoși. Este acea teamă firească ce trebuie să ne determine să căutăm adăpost în brațele Mântuitorului, a Aceluia care va zdrobi în curând capul „șarpelui celui vechi, acela care înșală întreaga lume, numit Diavolul și Satana” (Apocalipsa 12:9).

Putem fi siguri că Satana cu întregul său iad de demoni nu poate face niciun rău celui mai slab dintre copiii lui Dumnezeu care se roagă. Dacă trebuie să ne temem de ceva, atunci trebuie să ne temem de a ne juca cu păcatul, cel care ne poate despărți de Dumnezeu. Însă atâta vreme cât suntem la adăpostul Mântuitorului, nu trebuie să ne temem de mânia Diavolului.

Mă întreb: Văzând cât rău există în lume acum, ce mai trebuie să se întâmple ca el să se coacă? Și când răul va fi copt, va putea cineva să stea în picioare în timpul acelei crize? Vor exista biruitori în ultimul act al dramei luptei dintre bine și rău?

Biblia este plină de încurajări în această privință. În aceste ceasuri teribile, Dumnezeu va avea un popor credincios, care-L va onora înaintea întregului Univers. „După aceea, m-am uitat și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice nord și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare și ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie și a Mielului!” (Apocalipsa 7:9,10).

De unde vin toți acești biruitori? Răspunsul îl găsim în versetul 14: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.” Ei vor fi biruitorii ultimei mari strâmtorări. Mai dorește cineva să facă parte din acea mare mulțime a mântuiților? Atunci să ia aminte la îndemnul apostolului Pavel:

„Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor Diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.

De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.

Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții” (Efeseni 6:10‑18).

Lori Balogh