Sabatul biblic înaintea „plutonului de execuție”

Sabatul biblic înaintea „plutonului de execuție” 

Cu mai mult timp în urmă, mi-a căzut în mână o revistă creștină din perioada interbelică. Răsfoind-o, am dat peste un articol în care erau prezentate, laconic și fără explicații, șasesprezece argumente împotriva păzirii Sabatului zilei a șaptea și șase argumente în favoarea înlocuirii lui cu duminica în timpurile Noului Testament.

Fără a avea pretenția unei argumentări exhaustive ( complete ), mi-am propus să iau în discuție toate aceste argumente anti-Sabat și pro-duminică. Într-o astfel de controversă, argumentele relevante sunt cele biblice. Cele extrabiblice pot avea importanță pentru una dintre părți, nu însă și pentru cealaltă parte.

Dacă argumentele aduse de o parte sau alta sunt sau nu pertinente, rămâne de văzut. Fiecare om care caută adevărul cu privire la acest subiect va putea cântări argumentele prin propria sa judecată, având la dispoziție Cuvântul Scripturii.

Argumente împotriva păzirii Sabatului în Noul Testament

1) Poziția lui Iisus față de Sabat a fost deosebită de cea a evreilor.

Răspuns: Este foarte adevărat că Mântuitorul a avut o altă poziție față de Sabat în comparație cu mentalitatea vremii, influențată de învățăturile rabinilor. Însă poziția diferită pe care a avut-o Mântuitorul față de Sabat nu înseamnă desființarea lui.

Dacă privim la viața și activitatea Sa publică, observăm că Domnul Iisus a avut poziții diferite față de cele ale contemporanilor Săi în multe domenii. El a avut o poziție diferită față de activitățile care se desfășurau în curtea templului ( vezi Luca 19, 45.46 ), izgonindu-i pe negustorii și schimbătorii de bani de acolo. Dar aceasta nu înseamnă că El a desființat templul sau că ar fi avut această intenție.

Iisus a avut o poziție diferită față de femeia prinsă în adulter, pe care cărturarii și fariseii o doreau pedepsită cu moartea, dar pe care El a iertat-o. Aceasta nu înseamnă că El a desființat Porunca a șaptea care interzice adulterul, căci, în final, femeia a fost îndemnată de Mântuitorul: „Du-te și să nu mai păcătuiești!” ( Ioan 8, 1‑11 ).

Poziția diferită a Domnului Christos față de modul în care contemporanii Săi înțelegeau să facă voia lui Dumnezeu se vede clar în Predica de pe Munte în care apare de câteva ori contrastul: „Ați auzit că s-a zis celor din vechime… dar Eu vă spun…” ( vezi Matei 5, 21.22; 27.28; 31.32; 33.34; 38.39; 43.44 ).

În privința Sabatului, Mântuitorul a dorit să facă o reformă profundă în păzirea și sfințirea lui, făcând din această zi o adevărată zi de desfătare și bucurie, o zi de închinare și odihnă, lăsată de Creator pentru binele și fericirea omului ( vezi Marcu 2, 27.28 ).

2) Iisus vindeca și predica sâmbăta pentru că atunci găsea poporul adunat.

Răspuns: Dintre numeroasele vindecări făcute de Mântuitorul, doar șapte ni se spune că au fost făcute în Sabat ( orbul din naștere, femeia gârbovă, demonizatul din sinagogă, omul cu mâna uscată, slăbănogul din Betsaida, soacra lui Petru și bolnavul de dropică ). Cele mai multe vindecări însă nu au fost făcute în Sabat. În ceea ce privește predicarea, Iisus a folosit orice ocazie, fie că era Sabat, fie că era o zi obișnuită a săptămânii. Faptul că Iisus obișnuia să participe la slujba religioasă din sinagogă dovedește că El era un păzitor al Sabatului.

Evanghelistul Luca ne spune că „după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă și S-a sculat să citească” ( Luca 4,16 ). A afirma despre Iisus că intra în sinagogă în zilele de Sabat doar pentru că acolo găsea poporul adunat și nu pentru că El Însuși se închina în această zi, este o insinuare. Cel care Se numește pe Sine „Domn al Sabatului” ( vezi Marcu 2,27.28 ) putea oare să disprețuiască această zi? Mai ales ca această zi era pusă deoparte prin una dintre poruncile Decalogului ( Porunca a IV-a ) …

3) Învățătorii evreilor L-au învinuit pe Iisus că nu tine Sabatul.

Răspuns: Învățătorii evreilor L-au învinuit pe Domnul Iisus de multe lucruri, fără ca acestea să fie adevărate. L-au învinuit de hulă pentru că ierta păcatele și Se numea pe Sine Fiul lui Dumnezeu ( vezi Matei 9,1‑3; Ioan 5,18 ), deși El cu adevărat putea ierta păcatele și cu adevărat era Fiul lui Dumnezeu.

Unii dintre ucenici L-au părăsit și învinuit pentru că vorbirea Lui „era prea de tot. Cine poate s-o sufere?” ( vezi Ioan 6,60 ), deși Iisus nu vorbea de la Sine, ci de la Tatăl. Au existat multe astfel de învinuiri nedrepte la adresa Mântuitorului, însă ele nu s-au dovedit a fi adevărate.

Cu privire la Sabat, învinuirile erau legate nu de călcarea Poruncii a patra din Decalog, ci de călcarea unora dintre cele câteva sute de adaosuri făcute de rabini poruncii date de Dumnezeu. Cu aceste porunci omenești Iisus nu a fost niciodată de acord. De aceea, El a luptat pentru ca molozul adunat de oameni în jurul poruncii lui Dumnezeu să fie îndepărtat, lăsând porunca din Lege așa cum a fost dată de Creator și trăind-o așa cum a fost intenția Lui inițială.

Cât despre regulile rabinice cu privire la păzirea Sabatului, Mântuitorul a spus clar: „Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești” ( Matei 15, 9 ) și „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină” ( Matei 15, 13 ).

4) Iisus Se socotea slobod de Lege, El numindu-Se pe Sine Domn al Sabatului (Marcu 2,28).

Răspuns: Dacă Iisus nu S-ar fi simțit obligat să respecte Legea Tatălui, El nu ar fi împlinit-o, după cum El Însuși mărturisește:

     „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slova din Lege, înainte să se fi întâmplat toate lucrurile” ( Matei 5, 17.18 ).

Și dacă El nu ar fi împlinit toate poruncile Legii, ar fi fost dovedit ca fiind păcătos de contemporanii Săi. „Cine Mă poate dovedi că am păcat? ” – îi întreba El pe cei care-L urmăreau și spionau la fiecare pas ( vezi Ioan 8,46 ). Cu toate acestea, nimeni nu L-a putut învinui de comiterea vreunui păcat. Chiar și păgânul Pilat a trebuit să recunoască: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta” ( Luca 23,4 ). Iar după moartea Sa pe cruce, sutașul roman care asistase la toate chinurile Lui a exclamat: „Cu adevărat, omul acesta era neprihănit” ( Luca 23,47 ).

Dacă Iisus Se socotea liber de ceva, aceasta nu se întâmpla față de Legea lui Dumnezeu cea „sfântă, dreapta și bună” ( Romani 7,12 ), ci față de regulile pe care rabinii le-au stabilit și impus oamenilor ca și când ar fi fost date de Însuși Dumnezeu.

5) Sabatul a fost creat ca o apăsare a omului ( Marcu 2,27: „Sabatul a fost făcut pentru om” ).

Răspuns: Niciun copil al lui Dumnezeu, înțelegând binecuvântările rezultate din ascultarea de Lege în litera și spiritul ei, indiferent în ce perioadă istorică a trăit, nu a văzut în niciuna dintre poruncile Decalogului o apăsare sau constrângere. Dimpotrivă, adevărații credincioși au văzut în păzirea legii secretul adevăratei libertăți. În Psalmul 119, psalmistul vorbește despre plăcerea și bucuria lui de a păzi Legea lui Dumnezeu:

„Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă pe căile Lui” ( vers. 2 ).

„O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale” ( vers. 5 ).

„Mă desfătez în orânduirile Tale și nu uit Cuvântul Tău” ( vers. 16 ).

„Totdeauna mi se topește sufletul de dor după legile Tale” ( vers. 20 ).

„Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale; fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine” ( vers. 40 ).

„Mai mult prețuiește pentru mine Legea gurii Tale decât o mie de lucruri de aur și de argint” ( vers. 72 ).

Cel care l-a inspirat pe David să scrie în chip profetic despre venirea lui Mesia: „Atunci am zis: „Iată-Mă că vin! În sulul cărții este scris despre Mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule și Legea Ta este în fundul inimii Mele” ( Psalmul 40, 7.8 ) nu putea socoti niciuna dintre poruncile lui Dumnezeu ca fiind o povară sau apăsare. Cel care are Legea lui Dumnezeu în inimă, o simte ca o desfătare, după cum scrie profetul Isaia:

„Dacă-ți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile Tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nedându-te la flecarii, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit” ( Isaia 58, 13.14 ).

6) Cazul slăbănogului de la scăldătoarea Betesda, căruia Iisus i-a poruncit să-și ridice patul, deși era Sabat (Ioan 5, 1‑16), și porunca de a nu duce poveri în Sabat din Ieremia 17, 21‑27.

Răspuns: Porunca din cartea profetului Ieremia cu privire la scoaterea, introducerea sau purtarea de poveri în Sabat este în spiritul Poruncii a patra din Decalog și se referă la activitățile obișnuite ale omului din timpul săptămânii. Aceste activități trebuie să înceteze în Sabat, dedicând această zi închinării și slujirii lui Dumnezeu și semenilor.

În cazul vindecării slăbănogului a fost o situație specială. Să nu ne imaginăm că patul lui era o mobilă grea pe care s-a chinuit să o transporte în Sabat. Patul lui consta dintr-o simplă rogojină pe care trebuia să o facă sul și să o ia de acolo. Este ca și cum Iisus i-ar fi poruncit să-și facă patul și să lase ordine în urma lui.

Există unele activități minime pe care orice credincios le face în Sabat, fără ca să îl calce: se scoală din pat, își face igiena personală, se îmbrăcă, se încalță, servește masa, etc. Dacă aceste activități minime și atât de necesare ar fi considerate călcări ale Sabatului, atunci am ajunge la o concluzie aberantă: ca să țină Sabatul, un om nu ar avea voie să se scoale din pat timp de 24 h. Ceea ce este absurd… Nu aceasta este intenția lui Dumnezeu cu privire la sfințirea Sabatului.

7) În discuțiile Sale cu oamenii, Iisus a amintit toate poruncile, dar nu și porunca referitoare la Sabat ( vezi Marcu 10, 17‑20; Matei 19, 16‑20; Luca 18, 18‑21 ).

Răspuns: Iisus nu a pomenit niciodată toate Cele Zece Porunci, ci doar pe unele dintre ele. Toate pasajele amintite mai sus se referă la discuția dintre Iisus și tânărul fariseu bogat, discuție în care Mântuitorul amintește doar cinci dintre Cele Zece Porunci, iar acestea se referă la relațiile dintre oameni.

De ce amintește El porunci doar de pe a două tablă a Legii? Probabil că tânărul fariseu era deficitar tocmai la acest aspect al ascultării de Dumnezeu: iubirea față de aproapele. Ca orice fariseu, primele porunci ( între care se număra și cea referitoare la Sabat ) erau păzite cu sfințenie. Dacă în această discuție Iisus nu amintește nimic despre Sabat, le fel de adevărat este faptul că El nu amintește nimic nici despre prima, a doua și a treia poruncă. Înseamnă că nici acestea nu trebuiau respectate? Ar fi absurd să credem așa ceva…

8) Iisus nu a dat o poruncă clară de desființare a Sabatului, dar El i-a poruncit slăbănogului de la Betesda să calce Sabatul.

Răspuns: Este lăudabil că se recunoaște faptul că Iisus nu a dat nicio poruncă cu privire la desființarea Sabatului. Însă a firma ca El i-a poruncit slăbănogului să calce Sabatul este o afirmație fără acoperire. Cel care spunea prin pana psalmistului: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, și Legea Ta este în fundul inimii Mele” ( Psalmul 40, 8 ) putea oare porunci unui om să calce Legea Tatălui Sau?

Cel care a afirmat cât se poate de clar: „Să nu credeți că am venit să stric Legea și Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” ( Matei 5,17 ), putea oare să-i îndemne pe oameni să strice și să calce această Lege?

Dacă Domnul i-a poruncit slăbănogului să-și ridice patul ( care, de fapt, nu era o mobilă grea, ci o simplă rogojină pe care a făcut-o sul și a luat-o sub braț ), înseamnă călcare de Sabat? Dacă acest gest ar însemna călcare de Sabat, atunci cei care în Sabat se scoală din pat, își fac patul, își fac igiena personală, se îmbrăcă și se încalță, ar fi călcători ai Sabatului. Nu ar fi absurd să credem așa ceva?

Iisus ne-a arătat că „Sabatul a fost făcut pentru om” ( Marcu 2,27 ), spre binele și desfătarea lui. Sabatul nu este o zi în care credincioșii sunt terorizați ca nu cumva să nu facă vreo mișcare greșită care ar putea să atragă mânia lui Dumnezeu, ci o zi de bucurie, de adevărată odihnă spirituală, rezultată prin comuniunea cu Dumnezeu, cu Cuvântul Său și cu frații de credință.

9) Vindecările făcute de Iisus în Sabat puteau aștepta.

Răspuns: Exact asta afirmă și fruntașul sinagogii, mâniat că Iisus o vindecase pe femeia gârbovă într-o zi de Sabat: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați și nu în ziua Sabatului” ( Luca 13,14 ).

Unora care aduc astfel de argumente Iisus le spune pe față: „Fățarnicilor, oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?” ( Luca 13, 14‑16 ).

Mântuitorul a făcut șapte vindecări în Sabat, raportate în Evanghelii: slăbănogul din Betesda, demonizatul din sinagogă, femeia gârbovă, omul cu mâna uscată, orbul din naștere, bolnavul de dropică și soacra lui Petru. Dacă ar fi dorit, El ar fi putut face toate vindecările numai în Sabat. Totuși, El nu a făcut lucrul acesta. Cele câteva vindecări făcute în Sabat au menirea de a restaura scopul inițial al Sabatului, așa cum a fost intenționat de Creator: o zi de odihnă, de eliberare, de refacere și de vindecare.

Din nefericire, prin nenumăratele reguli privitoare la păzirea Sabatului, rabinii iudei au indus poporului ideea că în Sabat sunt interzise orice activități. Absurdul la care s-a ajuns a fost acela că oamenii bolnavi erau lăsați să sufere în Sabat, în timp ce animalele necuvântătoare erau îngrijite.

Când Domnul Iisus a spus că „Sabatul a fost făcut pentru om” ( Marcu 2, 27.28 ), El ne-a arătat că în această zi sunt permise ( și chiar recomandate! ) acele activități care slujesc lui Dumnezeu și nevoilor urgente ale semenilor noștri. Îngrijirea unor bolnavi în Sabat nu este o călcare de Sabat, ci dimpotrivă, este o datorie izvorâtă din dragostea față de aproapele.

10) Iisus lucrează în Sabat fără justificări speciale.

Răspuns: Conform raportului Evangheliilor, ce fel de lucrări a făcut Iisus în Sabat? A găsit cineva vreo referință că Iisus a intrat în atelierul de dulgherie și a onorat vreo comandă? A găsit cineva vreo dovadă biblică conform căreia El S-ar fi dus la câmp pentru a face diferite munci agricole? Sau că S-ar fi suit în barca de pescuit pentru a prinde pește pentru vânzare? Ce fel de lucrări a făcut Iisus în Sabat?

El a făcut exact acele lucrări pe care le poate face orice credincios păzitor al Sabatului: a predicat Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, a vizitat și a vindecat bolnavi. Dacă aceasta înseamnă calcare de Sabat, atunci cei care judecă astfel nu sunt departe de mentalitatea rabinilor și fariseilor fățarnici de pe vremea Mântuitorului.

11) Apostolii predicau în Sabat pentru că atunci găseau poporul adunat.

Răspuns: Dacă acest argument ar fi serios, ar trebui aplicat în mod consecvent și la păzitorii duminicii: preoții și pastorii predică duminica pentru că atunci găsesc poporul adunat în biserici. Nu-i așa că „argumentul” este lipsit de seriozitate?

Cartea Faptele apostolilor ne relatează că, în una dintre călătoriile sale misionare, Pavel a ajuns în cetatea Filipi, cetate în care nu exista nicio sinagogă. Așadar, Pavel nu avea de ce să predice în Filipi deoarece nu era nimeni adunat într-o sinagoga. Totuși, Pavel împreună cu câțiva credincioși au ieșit din cetate și, undeva în mijlocul naturii, au serbat Sabatul, conform poruncii lui Dumnezeu ( vezi Fapte 16, 11‑15 ).

De asemenea, ni se spune că în Efes Pavel a predicat timp de trei luni în sinagoga din cetate ( vezi Fapte 19, 8‑10 ). Însă, din cauza împotrivirii iudeilor față de învățătura creștină, Pavel a renunțat să mai predice în sinagogă, alegând să le vorbească celor interesați în școala lui Tiran timp de doi ani.

Așadar, argumentul că apostolii predicau în Sabat pentru că atunci găseau poporul adunat este doar pe jumătate adevărat. Ei predicau în Sabat în primul rând pentru că acesta era ziua de odihnă și închinare pe care ei au respectat-o, conform Poruncii a patra din Decalog ( Exodul 20, 8‑11 ).

12) Apostolii nu s-au referit la Sabat în timpul Conciliului din Ierusalim ( Fapte 15, 24‑29 ).

Răspuns: Într-adevăr, apostolii nu au făcut referire la Sabat în hotărârile luate cu ocazia Conciliului din Ierusalim. Dar la fel de adevărat este faptul că ei nu au făcut referire nici la alte porunci din Decalog. Înseamnă că creștinii aveau „undă verde” la călcarea Celor Zece Porunci?

Cine poate să-și imagineze că un creștin din secolul I avea libertatea de a se închina la idoli, de a lua în deșert Numele lui Dumnezeu, de a-și necinsti părinții, de a fura sau ucide? Ar fi absurd să credem așa ceva.

Conciliul de la Ierusalim nu a avut pe ordinea de zi problema Decalogului: dacă el mai trebuia sau nu respectat de creștini. Subiectul principal pe ordinea de zi era cu totul altul:

     „Atunci, unii din partidă fariseilor care crezuseră, s-au ridicat și au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise” ( Fapte 15, 5 ). Aceasta era problema în discuție, nu valabilitatea Decalogului, respectiv a Sabatului biblic. Iată de ce apostolii nu amintesc nimic despre Sabat și nici despre alte porunci din Legea Morală.

13) Pavel privește Vechiul Testament ca pe ceva trecător și provizoriu ( Galateni 3,19: „Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța” căreia îi fusese făcută făgăduința” )

Răspuns: Afirmația este total lipsită de seriozitate și în întregime falsă. Să nu uităm că Scripturile primilor creștini constau în exclusivitate din cărțile Vechiului Testament. Noul Testament a apărut mult mai târziu.

Pe de altă parte, același apostol face, în epistolele, sale câteva afirmații care ar trebui să le dea de gândit celor ce susțin că el ar fi considerat întregul Vechi Testament ca ceva trecător. Iată câteva dintre acestea:

„… Eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci” ( Fapte 24, 14 up. )

„Deci prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum! Dimpotrivă, noi întărim Legea” ( Romani 3,31 )

„Așa că Legea, negreșit, este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună” ( Romani 7,12 ).

„Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” ( Romani 8,4 ).

Este total lipsit de sens să susținem că Pavel a considerat întregul Vechi Testament ca fiind trecător și provizoriu. Dacă ceva a fost trecător și provizoriu, atunci acel ceva a fost legea ceremonială legată de slujbele de la sanctuar și care și-a găsit împlinirea deplină în viața, lucrarea, moartea, învierea și mijlocirea Mântuitorului. Atât și nimic mai mult! În rest, raportul Creației, darea și enunțul Legii, profețiile, Psalmii, biografiile, poezia biblică și toate istorisirile pline cu învățături morale ale Vechiului Testament sunt valabile și astăzi și vor fi valabile până la sfârșitul istoriei păcatului.

14) Texte care vorbesc despre Lege ca fiind un îndrumător spre Christos ca: Galateni 2,16; 3,24.25; 5,14; 2 Corinteni 5,17 și Romani 3,20 demonstrează că Legea și-a încheiat rolul pentru creștinii Noului Testament.

Răspuns: Multe texte din epistolele lui Pavel vorbesc nu împotriva Legii lui Dumnezeu, ci împotriva mentalității greșite a unor creștini care credeau că pot obține neprihănirea prin ascultarea de Lege. Această atitudine greșită față de Lege decurge din înțelegerea greșită a rolului Legii morale în viața unui creștin, atitudine numită „legalism” și viu condamnată de Pavel.

Neprihănirea se capătă numai prin credință, în timp ce ascultarea de Lege vine ca urmare firească a recunoștinței celui salvat prin har, a celui pe care Domnul Christos l-a îmbrăcat cu neprihănirea Sa. Oare cum arată haina neprihănirii celor care calcă în mod voit poruncile lui Dumnezeu?

Pentru explicații detaliate la unele texte din epistolele lui Pavel cu privire la Lege și rolul ei în viața unui creștin, vezi:

Galateni 3, 24.25: “Legea ne-a fost un indrumator spre Christos”

Romani 10,4: “Christos este sfarsitul Legii”

Efeseni 2,15: “A inlaturat … Legea poruncilor”

2 Corinteni 3, 5 up.-18: Slova si Duhul

și multe altele.

15) Pavel le imputa galatenilor faptul că ei țin zile, luni, vremi și ani după legea evreiască ( Galateni 4,9.10 ).

Răspuns: Legea morală ( Decalogul, Cele Zece Porunci ) nu este o lege evreiască. Înainte ca această Lege să fie dată în scris poporului evreu pe Sinai, ea era cunoscută de întreaga omenire, fiind transmisă din generație în generație pe cale orală. Despre dovezi cu privire la existența Legii morale înainte de Sinai, vezi articolul de la următoarea adresă:

Decalogul inainte de Sinai

Ceea ce condamnă apostolul în comportamentul unor credincioși este încercarea acestora de a deveni mai sfinți și mai plini de merite înaintea lui Dumnezeu prin respectarea unor prevederi ale legii lui Moise, legi ceremoniale care își găsiseră împlinirea deplină în viața și moartea Domnului Christos ( sărbătorile iudaice, zilele de post, practica circumciziunii, sabatele ceremoniale, etc. ).

Pavel nu le putea imputa galatenilor ca țin Sabatul zilei a șaptea din moment ce el însuși respecta această zi ( vezi Fapte 16, 11‑13; 17,1.2; 18, 1‑4. 11 ) și din moment ce el a declarat atât de clar:

„Legea este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună” ( Romani 7,12 )

„Deci prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum! Noi întărim Legea.” ( Romani 3,31 ).

16) Sabatul e umbra lucrurilor viitoare, deci aparține trecutului ( Coloseni 2,16.17 ).

Răspuns: Greșeala pe care o fac cei mai mulți antisabatarieni este aceea de a confunda sabatele ceremoniale din calendarul iudaic ( vezi Leviticul 23 ) cu Sabatul săptămânal, Sabatul Poruncii a patra. În timp ce sabatele ceremoniale puteau să cadă în oricare zi din săptămână și arătau spre viitor, în derularea Planului de Mântuire, Sabatul Poruncii a patra este săptămânal și nu arată spre viitor, ci spre trecut, trimițându-ne la Creație și la originea noastră.

Deci Sabatul săptămânal nu este „o umbră a lucrurilor viitoare”, ci un memorial al Creațiunii, având menirea să ne reamintească mereu originea noastră și cine este Dumnezeul cel viu care ne-a creat. Prin calitatea lui de memorial, Sabatul nu aparține trecutului, ci prezentului și viitorului.

Concluzii

Prin pana psalmistului David, Mântuitorul spunea: „Iată-Mă că vin! În sulul cărții este scris despre Mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, și Legea Ta este în fundul inimii Mele” ( Psalmul 40,7.8 ).

Ce se poate înțelege din aceste cuvinte? Înțelegem că cel care se atinge de Legea lui Dumnezeu, fie de întreaga Lege, fie chiar și de una dintre poruncile ei, de fapt se atinge de inima lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Iar cine se atinge de inima Mântuitorului…

Să tragem fiecare propriile concluzii!

Lori Balogh