Vor fi toți oamenii mântuiți?

Vor fi toți oamenii mântuiți?

În lume circulă o teorie deosebit de atractivă, mai ales pentru oamenii care nu sunt în cele mai bune relații cu Dumnezeu și cu semenii lor. Teoria poartă numele de „universalism” și susține că, în final, toți oamenii vor fi mântuiți, indiferent cât de grave le sunt păcatele și indiferent dacă se pocăiesc sau nu de ele.

Conform acestei teorii, monștrii cu chip uman ca: Adolf Hitler, Pol Pot, Torquemada, Stalin sau Osama bin Laden își vor găsi locul lângă Dumnezeu, bucurându-se de mântuire ca orice credincios sincer și devotat.

Scripturile sunt pline de pasaje care ne arată că, într-adevăr, Dumnezeu Și-ar dori ca toți oamenii să fie mântuiți. Fiind Tatăl nostru, al tuturor, ca orice tată El ar dori ca toți copiii să fie lângă El, salvați și în siguranță. Iată doar câteva din textele biblice care vorbesc despre această mare dorință a lui Dumnezeu:

„Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește că toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1 Timotei 2,3.4).

„Noi muncim, în adevăr, și ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor” (1 Timotei 4,10).

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat…” (Tit 2,11).

„Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului” (Isaia 45,22).

„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește că niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3,9).

Este evident că dorința Tatălui ceresc este ca toți oamenii să fie mântuiți și să se bucure de darul vieții veșnice. Însă existența unei dorințe este o garanție că ea va deveni realitate? În timp ce Biblia ne asigură de cele mai bune gânduri, planuri și dorințe ale lui Dumnezeu cu privire la mântuirea tuturor oamenilor, tot ea ne coboară cu picioarele pe pământ, arătându-ne că mântuirea nu va fi primită de toți.

Deși Dumnezeu le întinde mâna iertării tuturor oamenilor, nu toți oamenii întind mâna împăcării cu El, ca să poată primi darul mântuirii.

Unul dintre adevărurile fundamentale pe care le găsim pe paginile Bibliei este acela că „Dumnezeu este dragoste” (vezi 1 Ioan 4,8). Dragostea reprezintă însăși natura Sa. Însă, pentru ca dragostea să fie dragoste, ea trebuie să respecte libertatea de alegere a celui iubit, libertatea de a spune „Da” sau „Nu”. Dragostea cu sila nu este posibilă. De aceea există atâtea inimi frânte și atâtea divorțuri.

Oare cum ar arăta cerul dacă Dumnezeu l-ar umple cu oameni care nu doresc să fie acolo? Cum ar putea un Dumnezeu al iubirii să-i aducă pe toți oamenii lângă El în ciuda voinței lor? Și aceasta nu pentru un an, nici pentru un secol, nici pentru un mileniu, ci pentru veșnicie…

Nu, Dumnezeu nici nu vindecă, nici nu mântuie pe nimeni împotriva voinței lui. De fapt, la judecata finală, Dumnezeu va oferi fiecărui om exact ceea ce a ales în viață: fie viața veșnică, fie pieirea veșnică.

O ilustrare a ceea ce se întâmplă în privința mântuirii omului este „Proclamația de Emancipare” semnată de președintele american Abraham Lincoln pe data de 1 ianuarie 1863. Prin acest decret, toți sclavii erau declarați liberi. În felul acesta, Războiul Civil a fost recunoscut în final ca fiind un război pentru eliberarea sclavilor.

La opt luni de la terminarea războiului, pe 18 decembrie 1865, a fost ratificat Amendamentul 13 din Constituție, prin care era declarat sfârșitul sclaviei. Odată cu intrarea în vigoare a documentului, orice sclav de pe teritoriul american era declarat liber.

Cu toate acestea, nu toți sclavii au devenit liberi. Și aceasta din diferite motive. Pentru ca un sclav să devină liber era necesar să fie îndeplinite câteva condiții:

– Sclavul trebuia să afle vestea cea bună a eliberării.

– După ce a auzit vestea eliberării, el trebuia să creadă că este adevărată.

– Sclavul trebuia să creadă că acest decret îl privea și pe el, nu doar pe alți sclavi.

– Odată ce a auzit și a crezut în această „Proclamație de Emancipare”, el trebuia să refuze să mai fie sclav, să iasă din starea de sclavie și să ceară ajutorul guvernului pentru a rămâne liber.

Istoria Statelor Unite ne arată că, deși „Proclamația de Emancipare” a fost dată, nu toți sclavii au devenit liberi. De ce? Din diferite motive: unii nu au auzit de acest decret; alții au auzit de el, dar nu au crezut în el; iar alții, pur și simplu, nu au dorit să devină liberi.

În mod asemănător, pe crucea Golgotei Domnul Iisus a semnat decretul de eliberare a întregului neam omenesc din sclavia păcatului. „Documentul”, semnat și parafat cu însuși sângele Fiului lui Dumnezeu, garantează eliberarea tuturor oamenilor: bărbați și femei, săraci și bogați, oameni simpli sau educați, copii și bătrâni. Toți au acces la iertarea lui Dumnezeu și, în final, la mântuire.

De ce, totuși, nu vor fi mântuiți toți oamenii? Din aceleași motive diverse: unii nu aud vestea cea bună a eliberării lor din robia păcatului (Evanghelia), alții o aud, dar nu cred în ea, iar alții pur și simplu nu doresc să fie mântuiți.

Mântuirea nu este o afacere între Dumnezeu și om, ci un dar oferit de El fără plată, după cum ne asigură și apostolul Pavel în epistolele sale: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Iisus Christos, Domnul nostru” (Romani 6,23).

Și pentru că mântuirea nu este o afacere, în acest domeniu legea cererii și ofertei nu funcționează. Oferta lui Dumnezeu de a da mântuire nu se reglează după cererea omului. Dimpotrivă, oferta este cât se poate de generoasă, atât de generoasă încât îi cuprinde pe toți oamenii din toate epocile, toate culturile și de pe toate meridianele lumii.

Marea problemă nu este oferta limitată de mântuire din partea lui Dumnezeu, ci cererea limitată de mântuire din partea omului. Puțini, mult prea puțini oameni acceptă darul mântuirii. Deși nu-i costă nimic…

Vestea cea bună a mântuirii (Evanghelia) este adusă tuturor, prin har. Dar ea trebuie primită personal, prin credință.

Lori Balogh