Cine L-a ucis pe Iisus Christos

Cine L-a ucis pe Iisus Christos

     Moartea Domnului Iisus Christos pe cruce, precedata de arestarea Sa abuziva si de o judecata nedreapta, atat din punct de vedere al dreptului roman, cat si dupa legea mozaica, a ridicat si continua sa ridice numeroase intrebari. Una dintre aceste intrebari constituie subiectul de care ne ocupam in aceasta ocazie: Cine L-a ucis pe Iisus Christos ? Cine se face vinovat de moartea Lui ? Cine va fi tras la raspundere la judecata finala pentru moartea Fiului lui Dumnezeu ? La cruce a fost comisa o crima, sau a fost adusa o jertfa ?

Ne punem astfel de intrebari nu din dorinta de a cauta un tap ispasitor pentru ceea ce s-a intamplat la cruce, aruncand intreaga vina asupra lui, ci pentru a intelege mai profund semnificatia mortii Fiului lui Dumnezeu. Asadar, cine L-a ucis pe Iisus Christos ? Intrebarea comporta mai multe raspunsuri si, paradoxal, toate au suport biblic. Va propun sa le analizam pe rand:

1) Romanii L-au ucis pe Iisus Christos

Raportul Evangheliilor este unanim in aceasta privinta: Cei ce L-au rastignit efectiv pe Iisus, cei care au executat cea mai cruda si mai rusinoasa pedeapsa capitala din acea vreme, nu au fost altii decat romanii. Doar ei, in calitate de stapani, aveau dreptul sa execuute verdictul pedepsei capitale, lucru care s-a si intamplat la porunca lui Pilat din Pont.

Rastignirea propriu-zisa nu a fost facuta de evrei, ci de soldatii romani aflati sub comanda unui sutas ( centurion ; vezi Matei 27,26-38; Marcu 15, 15-28.39; Luca 23, 24-34. 47; Ioan 19, 23.24 ).

Aceeasi soldati romani au fost cei care au impletit cununa de spini si au pus-o pe capul Mantuitorului. Tot ei au fost cei care L-au imbracat cu o haina de purpura ( semn al regalitatii ) si care L-au batut in cap cu o trestie, batandu-si joc de El: „Plecaciune, Imparatul iudeilor !” ( Marcu 15, 16-20 ).

Dar oare romanii au fost singurii raspunzatori pentru moartea lui Iisus ? Biblia indreapta reflectorul si spre evrei, aratand ca…

2) Liderii religiosi iudei au fost vinovatii morali pentru moartea lui Iisus Christos

Chiar daca nu ei L-au rastignit efectiv pe Iisus, caci legea romana nu le permitea, liderii religiosi evrei s-au aflat in postura instigatorilor, al celor care au facut presiuni asupra autoritatilor romane de a-L condamna la moarte pe Iisus.

Evanghelistul Matei ne spune: „Preotii cei mai de seama si batranii au induplecat noroadele sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L omoare. Dregatorul a luat cuvantul si le-a zis: „Pe care din amandoi voiti sa-l slobozesc ?” „Pe Baraba”, au raspuns ei. Pilat le-a zis: „Dar ce sa fac cu Iisus care se numeste Christos ?” „Sa fie rastignit”, i-au raspuns cu totii. Dregatorul a zis: „Dar ce rau a facut ?” Ei au inceput sa strige si mai tare: „Sa fie rastignit !” ( Matei 27, 20-23 ).

Desi nu evreii L-au rastignit efectiv pe Iisus, totusi ei raman in istorie ca vinovatii morali pentru aceasta uriasa nedreptate facuta nu unui simplu om, ci chiar Fiului lui Dumnezeu. In diferite ocazii dupa Cinzecime, apostolii, plini de Duhul Sfant, au afirmat raspicat vinovatia conducatorilor religiosi ai iudeilor din acea vreme cu privire la moartea Domnului Iisus:

„Pe Omul acesta, dat in mainile voastre dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege” ( cuvantarea lui Petru in ziua Cincizecimii – Fapte 2,23 ).

     „Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Dumnezeul parintilor nostri, a proslavit pe Robul Sau Iisus, pe care voi L-ati dat in mana lui Pilat si v-ati lepadat de El inaintea lui, macar ca el era de parere sa-I dea drumul. Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas. Ati omorat pe Domnul vietii…” ( cuvantarea lui Petru inaintea norodului, dupa vindecarea ologului din nastere – Fapte 3, 13-15 ).

„S-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel ! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos, in Numele lui Iisus Christos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti” ( cuvantarea lui Petru inaintea Sinedriului – Fapte 4, 10 ).

„Dumnezeul parintilor nostri a inviat pe Iisus, pe care voi l-ati omorat, atarnandu-L pe lemn” ( a doua infatisare a apostolilor inaintea Sinedriului – Fapte 5,30 ).

Vinovatia morala a liderilor religiosi din acea vreme este evidenta. Din nefericire, lumea crestina a extins aceasta vinovatie asupra tuturor generatiilor de evrei care s-au nascut ulterior, fapt care este regretabil si care incalca principiile biblice ale dreptatii atat de clar prezentate in cartea profetului Ezechiel:

„Sufletul care pacatuieste acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau ! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el si ratutatea celui rau va fi peste el” ( Ezechiel 18,20 ).

Dar oare vinovati de uciderea Fiului lui Dumnezeu sunt doar romanii si conducatorii evrei din acea vreme ? Biblia ne mai spune ceva important in aceasta privinta:

     3) Pacatele noastre, ale tuturor oamenilor, L-au ucis pe Iisus

In cea mai clara si mai cunoscuta profetie mesianica de pe paginile Vechiului Testament, profetul Isaia precizeaza:

„Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor... El a fost luat prin apasare si judecata; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese sters de pe pamantul celor vii si lovit de moarte pentru pacatele poporului meu ?” ( Isaia 53, 5.6.8 ).

Si daca aceasta profetie nu este destul de convingatoare pentru cineva, iata ce marturisesc apostolii Noului Testament:

„El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fatza de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati” ( 1 Petru 2,24 ).

„Cei ce au fost luminati odata si au gustat darul ceresc si s-au facut partasi Duhului Sfant si au gustat cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor si care totusi au cazut este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit”( Evrei 6, 4-6 ).

Oare cei care arunca intreaga vinovatie pentru uciderea lui Iisus asupra poporului evreu nu au citit niciodata in Scripturi aceste versete ? Ceea ce s-a intamplat pe cruce este greu de inteles pentru mintea umana limitata. Scriindu-le credinciosilor din Corint despre acest subiect, apostolul Pavel face o afirmatie socanta:

     „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El ( Tatal ) L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El” ( 2 Corinteni 5,21 ).

Iisus Cel Neprihanit, Fiul lui Dumnezeu, a fost facut pacat pentru noi pe crucea Golgotei. Ce inseamna acest lucru ? Nimic altceva decat schimbarea naturii: Cel Neprihanit devine pacat pentru noi, incarcat cu povara tuturor pacatelor omenirii, incepand cu Adam si pana la ultimul om care va trai pe pamant. Iar atunci cand o fiinta este silita sa-si schimbe natura, ea nu supravietuieste, ci moare.

Asadar, romanii au avut partea lor de vina in uciderea lui Iisus. Conducatorii poporului evreu din acea vreme, de asemenea, au avut partea lor de vina. Insa in final, ceea ce L-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu au fost pacatele noastre, ale tuturor, asezate asupra Lui. Dar oare adevarul se opreste aici ?

4) „Sabia” Tatalui s-a indreptat asupra Fiului pe cruce

„Scoala-te, sabie, asupra Pastorului Meu si asupra omului care Imi este tovaras ! zice Domnul ostirilor. Loveste pe pastor si se vor risipi oile” ( Zaharia 13,7 ).

Daca profetia din Zaharia nu ar fi fost citata de Insusi Mantuitorul imediat dupa Sfanta Cina luata impreuna cu ucenicii, ea ar fi ramas probabil in umbra. Insa chiar inainte de a intra in teribilele chinuri sufletesti din Ghetsemani, Mantuitorul le-a amintit ucenicilor Sai aceasta profetie:

„Atunci Iisus le-a zis: „In noaptea aceasta toti veti gasi in Mine o pricina de poticnire, caci este scris: „Voi bate Pastorul si oile turmei vor fi risipite” ( Matei 26, 31;Marcu 14,27 ).

Este evident ca Domnul Iisus aplica profetia la moartea Sa iminenta. Insa cine se afla in spatele ei ? „Sabia” Tatalui, Cel care in momentele in care Fiul atarna pe cruce, purtand povara pacatelor intregii lumi, a trebuit, cu inima sfasiata de durere, sa-Si intoarca Fata de la El. Pe cruce, in momentele agoniei Sale, Fiul lui Dumnezeu a fost parasit in mod real de Tatal Sau, care nu putea privi cu placere la pacatele lumii.

Acest simtamant al parasirii Sale de catre Tatal L-a facut pe Iisus sa strige sfasietoarele cuvinte: „Eli, Eli, Lama Sabactani ?” adica: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ?” ( Matei 27, 46 ).

Cu toata conspiratia pornita impotriva lui Iisus de conducatorii religiosi evrei impreuna cu autoritatile romane, in ciuda pacatelor care au fost asezate asupra Lui pe cruce, Iisus nu ar fi murit daca nu ar fi fost parasit de Tatal, daca „sabia” Lui nu s-ar fi ridicat impotriva „Pastorului” poporului Sau.

Insa „diamantul” are mai multe fatete. Si cu cat are mai multe, cu atat el este mai valoros. Pe langa toate aceste „fatete” legate de moartea Fiului lui Dumnezeu, mai exista una, cea mai stralucitoare si cea mai impresionanta.

5) Iisus Si-a dat viata de bunavoie.

Iata ce ne marturiseste chiar El: „Tatal Ma iubeste pentru ca Imi dau viata ca iarasi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau de la Mine. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatal Meu” ( Ioan 10, 17.18 ).

Aceasta afirmatie a Mantuitorului ne schimba radical perspectiva asupra mortii Sale. Intelegem din cuvintele Mantuitorului ca daca El nu ar fi fost de acord sa-Si dea viata, nici romanii cu toate legiunile lor instruite, nici conducatorii religiosi iudei cu toate intrigile lor, nici pacatele noastre si nici „sabia” Tatalui nu L-ar fi putut ucide.

Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Si-a sat viata de bunavoie pe cruce pentru ca noi sa fim mantuiti. Acesta este marele adevar care straluceste ca un far de pe Golgota. Pe cruce nu s-a savarsit doar o crima, desi vinovatia omului este si ramane evidenta; pe cruce a fost adusa o Jertfa. In aceasta consta sublimul gestului facut de Iisus pe cruce.

Iata de ce, in vesniciile necuprinse, cei mantuiti, impreuna cu intreaga Creatie, vor exclama plini de o recunostinta profunda:

     „Vrednic este Mielul care a fost junghiat sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda. Si pe toate fapturile care sunt in cer si pe pamant, sub pamant, pe mare si tot ce se afla in aceste locuri le-am auzit zicand: „A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor” ( Apocalipsa 5, 12.13 ).

Lori Balogh