Tata al tuturor, copii ai aceluiasi Tata

Tata al tuturor, copii ai aceluiasi Tata

Care credeti ca este cea mai mare descoperire despre Dumnezeu pe care a facut-o Domnul Iisus in timpul vietii Sale pamantesti? Raspunsurile pot sa difere:

– Cineva ar putea sa se gandeasca la invatatura lui Iisus despre iubirea lui Dumnezeu, pe care a exemplificat-o in viata si moartea Sa. Si este foarte adevarat lucrul acesta! Textul de aur al Bibliei, care reprezinta doar un mic fragment din dialogul nocturn care a avut loc intre carturarul Nicodim si Iisus, surprinde exact acest mare adevar: Dumnezeu ne iubeste.

     „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” ( Ioan 3,16 )

Daca doar acest adevar ne-ar fi fost descoperit la prima venire a Domnului Christos, ar fi fost suficient pentru noi ca sa stim cine este Dumnezeu, pentru a ne increde in El. Caci acolo unde este dragoste, este totul, iar acolo unde aceasta lipseste, nu este nimic.

– Altcineva ar putea sa considere foarte importanta descoperirea ca Dumnezeu este o Fiinta spirituala, de aceea inchinarea adevarata este doar aceea care este facuta „in duh si in adevar” ( vezi Ioan 4,24 ). Ce inseamna pentru noi aceasta descoperire a Mantuitorului despre Dumnezeu si la ce se refera inchinarea „in duh si in adevar”?

Dumnezeu este o Fiinta spirituala infinita, care nu este supusa acelorasi limitari la care sunt supuse fiintele create de El. Noi suntem fiinte materiale finite; El este o Fiinta spirituala infinita. Din acest motiv, Dumnezeu nu este preocupat atat de mult de locurile si formele de inchinare vizibile ( desi si acestea au rolul lor ), pe care oamenii religiosi apartinand diferitelor religii pun un asa mare accent, cat pe spiritul in care I se inchina oamenii.

Ceea ce este demn de remarcat este faptul ca Iisus nu a descoperit acest mare adevar despre Dumnezeu fariseilor, preotilor si carturarilor poporului Israel ( elita teologica a timpului ), ci unei simple femei samaritene, care nici ea nu era „usa de biserica”. Din dialogul purtat de Domnul Iisus cu aceasta femeie reiese ca ea avea un trecut moral cu care nu putea sa se laude inaintea oamenilor, cu atat mai putin inaintea lui Dumnezeu.

– Am putea sa ne gandim la sfintenia lui Dumnezeu, precum si la sfintenia lucrurilor, locurilor si evenimentelor care sunt legate de Numele Sau. Evangheliile ne relateaza despre doua ocazii diferite: una la inceputul activitatii publice a Mantuitorului ( vezi Ioan 2,13-16 ) si cealalta la sfarsitul ei ( vezi Luca 19,13-16 ), in care Cel care Se numea pe Sine Cel „bland si smerit cu inima” ( Matei 11,29 ) a folosit un bici de streanguri pentru a-i izgoni din templu pe negustorii lacomi si galagiosi.

Cu lacrimi in ochi si prefacandu-Se ca loveste in ei cu biciul, Iisus, prin a carui natura umana razbatea natura Sa divina in acele momente, a strigat plin de indignare: „Ridicati acestea de aici si nu faceti din Casa Tatalui Meu o casa de negustorie!” ( Ioan 2,16 ). „Casa Mea va fi o Casa de rugaciune. Dar voi ati facut din ea o pestera de talhari” ( Luca 19,46 ).

Insa mai sunt si alte descoperiri facute de Iisus despre Dumnezeu. El ne-a vorbit si despre judecata viitoare a lui Dumnezeu, o judecata care va restabili dreptatea pe pamant si in urma careia fiecare fapta, cuvant, gand, intentie, plan si motivatie isi va primi o rasplata corecta si vesnica.

Pilda vierilor ( Marcu 12,1-9 ), Pilda neghinei ( Matei 13,24-30 ), Pilda navodului ( Matei 13,47-50 ), Pilda bogatului nemilostiv ( Luca 16,19-31 ), Pilda talantilor ( Matei 25,14-30 ) si Pilda oilor si caprelor ( Matei 25,31-46 ) au ca tema centrala judecata lui Dumnezeu care va restabili dreptatea si armonia in Univers.

Mantuitorul ne-a invatat nenumarate lucruri despre Dumnezeu: despre unitatea care exista in sanul Trinitatii, despre harul Lui si despre grija pe care El o poarta omului si tuturor creaturilor Sale. Insa cea mai mare descoperire, care de fapt le inglobeaza pe toate celelalte, este faptul ca Dumnezeu este si Tatal nostru. Ideea de „tata” presupune dragoste, har, iertare, grija pentru bunastarea copiilor Sai, sacrificiu de sine, dar si respect si disciplinare atunci cand copiii merg pe o cale gresita.

Este adevarat ca si in Vechiul Testament intalnim ocazional titulatura de „Tata” in dreptul lui Dumnezeu. Iata cateva exemple:

„N-avem toti un singur Tata? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu?” – intreaba profetul Maleahi in capitolul 2,10 p.p. al cartii sale. In cartea care-i poarta numele, profetul Isaia face doua afirmatii asemanatoare: „Totusi, Tu esti Tatal nostru! Caci Avraam nu ne cunoaste si Israel nu stie cine suntem; dar Tu, Doamne, esti Tatal nostru, Tu din vesnicie Te numesti Mantuitorul nostru” ( Isaia 63,16; vezi si cap. 64,8 ).

Insa aceste referiri la Dumnezeu ca fiind Tatal nostru sunt doar sporadice in Vechiul Testament. Cel care a scos acest adevar la lumina lui adevarata de sub „molozul” conceptiilor gresite despre Dumnezeu a fost Insusi Domnul Iisus, Fiul Tatalui ceresc.

Cand s-a pus problema instruirii ucenicilor Sai cu privire la rugaciune, Iisus i-a invatat sa se adreseze lui Dumnezeu ca fiind „Tatal nostru care esti in ceruri” ( Matei 6,9; Luca 11,2 ). Cand Iisus S-a referit la relatia Sa directa cu Dumnezeu, El L-a numit „Tata” ( Ioan 17,1.5.24.25 ). Cand le-a vorbit ucenicilor despre relatia Sa cu Dumnezeu, Iisus L-a numit „Tatal Meu” ( Ioan 20,17 ), iar cand S-a referit la relatia ucenicilor cu Dumnezeu, Iisus L-a numit pe Acesta „Tatal vostru” ( Ioan 20,17 ).

Dumnezeul suveran al Universului, Creatorul tuturor lucrurilor vazute si nevazute, Cel inaintea caruia ostirile ceresti se pleaca in adorare, este Tatal nostru. Doar un singur cuvand, insa cat de mult ne vorbeste el despre cine este Dumnezeu si ce planuri si intentii are cu creaturile , chiar in starea decazuta in care se afla planeta noastra!

Daca El este Tatal nostru, intelegem ca El este nu numai un Dumnezeu „de departe”, transcendent, Atotputernic si Suveran, Creator si Imparat al imparatilor, ci si un Dumnezeu „de aproape”, imanent, care Se pleaca sa implineasca nevoile, aspiratiile  si chiar dorintele copiilor Sai ( vezi Ieremia 23,23 ).

Chiar daca nu Se numeste pe Sine „Tata” intr-una dintre cele mai frumoase promisiuni pe care le gasim pe paginile Bibliei, totusi ideea exista: „Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.” ( Isaia 57,15 )

Invatatura ca Dumnezeu este Tatal nostru ceresc trebuie sa le fi placut mult contemporanilor Domnului Iisus. Pana la un punct, insa! Daca Iisus ar fi dat de inteles ca Dumnezeu este Tatal doar al fariseilor, carturarilor si preotilor, precum si al oamenilor religiosi din poporul Israel, totul ar fi fost OK pentru ei.

Insa cand Iisus a stat de vorba cu o femeie samariteana impotriva oricaror reguli ale vremii, cand El a intrat sa manance in casa vamesului Levi-Matei sau a lui Zacheu, cand El S-a atins de leprosi, vindecandu-i, sau cand a iertat femei prostituate si demonizate, demonstrand ca Dumnezeu nu este Tatal doar al celor religiosi, ci si al celor considerati pacatosi de neiertat, lucrurile nu au mai parut in regula.  Nici macar pentru ucenicii lui Iisus! Aceasta a fost una dintre lectiile cele mai greu de invatat pentru ucenici, lectia la care au ramas adesea corijenti in cei trei ani si jumatate de activitate publica a Fiului lui Dumnezeu.

Dupa doua milenii de crestinism, spiritul exclusivist inca exista in lume. Inca se crede ca Dumnezeu este Tatal doar al unei natiuni privilegiate, doar al unei religii sau confesiuni, doar al unor oameni care si-au castigat merite pentru aceasta favoare. Din nefericire, unii Il considera pe Dumnezeu un fel de „proprietate privata” de care se pot bucura doar ei. Nu si altii aflati dincolo de „gardurile” conditiei lor sociale, ale religiei sau ale confesiunii lor!

Tocmai aceasta prejudecata adanc inradacinata in mintea iudeilor de atunci ( si chiar din zilele noastre ), din nefericire prezenta chiar in mentalitatea ucenicilor Sai, a dorit Mantuitorul sa o desfiinteze. Oare nu tocmai aceasta prejudecata a fost vizata de Iisus cand a spus: „Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acestea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu si va fi o turma si un Pastor” ( Ioan 10,16 )?

In „staulul” acesta, din nefericire, tot El spune ca nu sunt doar „oi”, ci si „capre”, care la judecata finala vor trece la stanga Domnului, ratand mantuirea ( vezi Matei 25,31.33 ). In timp ce dincolo de „gardul” staulului nu sunt doar „capre” vrednice de pedeapsa cerului, ci si „oi” pe care „Marele Pastor al oilor” ( Evrei 13,20 ) le ingrijeste si le va aduce la timpul potrivit in singurul Sau „staul”.

De ce oare Iisus subliniaza in predica Sa din sinagoga Nazaretului ca pe vremea lui Ilie „erau multe vaduve in Israel, totusi Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, afara de o vaduva din Sarepta Sidonului” ( Luca 4,25.26 )? Si tot in acea ocazie, El incearca sa le deschida mintea si inima ascultatorilor Sai, amintindu-le ca „multi leprosi erau in Israel pe vremea prorocului Elisei si totusi niciunul dintre ei n-a fost curatit, afara de Naaman Sirianul” ( Luca 4,27 ).

Care a fost reactia iudeilor religiosi din Nazaret ( doar erau la sinagoga, in Sabat, nu? ) la auzul ideii ca Dumnezeu este Tatal nu doar al poporului ales, ci si al neamurilor? „Toti din sinagoga ( oameni religiosi, nu-i asa? ), cand au auzit aceste lucruri, s-au umplut de manie. Si s-au sculat, L-au scos afara din cetate si L-au dus pana in spranceana muntelui, pe care era zidita cetatea lor, ca sa-L arunce jos, in prapastie” ( Luca 4,28.29 ). Pe cine? Pe Mantuitorul lumii, Acela care venise sa-Si dea viata pentru intreaga lume, nu doar pentru iudei!

Iata unde poate duce exclusivismul religios! Cat de mult a trebuit sa-L doara pe Dumnezeu vazand acest exclusivism chiar in mijlocul poporului Sau privilegiat! Si cat de mult a trebuit sa-L doara pe Fiul lui Dumnezeu vazandu-Si proprii ucenici „contaminati” cu acest „virus” mortal! In cei trei ani si jumatate de activitate publica, Mantuitorul a trebuit sa repete din nou si din nou lectia tolerantei fatza de cei ce nu sunt ca noi, dar care totusi sunt copii ai Tatalui ceresc.

Cu siguranta ca Mantuitorul avea inca multe alte lucruri de facut in Iudeea si Galileea, insa a preferat sa faca un drum lung si obositor impreuna cu ucenicii Sai ( ~ 80 de km ) pana la o cetate  feniciana, locuita de o populatie pagana. De ce?

Pe de o parte, Iisus era obosit de permanentul conflict in care Se afla cu iudeii religiosi din Palestina, tanjind dupa un loc retras in care sa stea doar El si ucenicii Sai. Pe de alta parte, El dorea sa-i instruiasca pe ucenici cum sa lucreze pentru pagani. Greu lucru! Era greu si sa gaseasca linistea de care avea nevoie, dar si mai greu era sa-i scape pe cei dragi Lui de „ochelarii de cal” care-i impiedica sa oglindeasca adevaratul caracter al lui Dumnezeu intre pagani.

De aici atitudinea destul de surprinzatoare a Mantuitorului pentru ucenici, dar si pentru noi, cititorii evangheliilor care relateaza despre aceasta intamplare. O intamplare atipica pentru imaginea pe care o avem despre Iisus in relatia Sa cu oamenii aflati in nevoi si suferinta.

Femeia aceasta pagana ( canaaneanca dupa relatarea lui Matei ( cap. 15,22 ) si grecoaica de origine siro-feniciana dupa relatarea lui Marcu ( cap. 7,26 ), pe langa cererea ei disperata catre Domnul pentru vindecarea fiicei sale demonizate, dovedeste o intelegere uimitoare cu privire ca cine era Iisus si care era misiunea Sa pe pamant.

„Ai mila de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica-mea este muncita rau de un drac” ( Matei 15,22 ) – I se adreseaza ea lui Iisus. Numindu-L pe Acesta „Domn” si „Fiul lui David”, ea recunoaste de fapt divinitatea si mesianitatea Lui. Cati dintre contemporanii Domnului Iisus au ajuns la aceasta intelegere, recunoscandu-L ca fiind Mesia?

Doar niste orbi ( vezi Matei 9,27; 20,30.31 ), un cersetor ( vezi Luca 18,38 ) si niste copii care, la intrarea lui Iisus in Ierusalim, au strigat: „Osana, Fiul lui David!” ( vezi Matei 21,15 ). Ceilalti, in frunte cu liderii religiosi ai vremii, aveau tot felul de opinii ciudate cu privire la identitatea lui Iisus. Unii credeau ca El este o reincarnare a lui Ioan Botezatorul, Ilie, Ieremia sau unul dintre profetii din vechime ( vezi Matei 16,13.14 ), in timp ce altii ( cei care erau priviti ca fiind „spuma” religiei iudaice: fariseii, carturarii, preotii ) vedeau in Iisus fie doar pe „fiul tamplarului” din Nazaret ( vezi Matei 13,55 ), fie un colaborator al lui „Beelzebul, domnul dracilor” ( vezi Matei 12,24; Luca 11,15 ).

In mijlocul unor astfel de prejudecati care circulau in poporul iudeu la acea data, credinta femeii canaaneene ca Iisus era Mesia este remarcabila. Nu ne mira deloc faptul ca la finalul testului la care a fost supusa – caci este evident ca Iisus a facut un test atat pentru ea, cat si pentru ucenicii Sai – Mantuitorul a apreciat la superlativ credinta ei in auzul tuturor ucenicilor: „O, femeie, mare este credinta ta. Faca-ti-se cum voiesti!” Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela.” ( Matei 15,28 )

Oare cum s-a simtit multimea iudeilor, care asista probabil cu satisfactie la esecul ucenicilor de a-l vindeca pe tanarul demonizat, cand Iisus i-a numit pe spectatorii acelei scene „neam necredincios”? ( vezi Marcu 9,19 ) Dar Petru, cel mai vocal si mai plin de initiativa dintre ucenicii Domnului, oare cum s-a simtit el cand, dupa salvarea de la inec, Iisus il mustra spunandu-i: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit”? ( Matei 14,31 )

Cum s-au simtit toti ceilalti ucenici dupa potolirea furtunii pe mare, cand Domnul i-a mustrat din nou: „Pentru ce sunteti asa de fricosi? Tot n-aveti credinta?” ( Marcu 4,40 ) Ei, poporul ales si privilegiat, sunt mustrati pentru necredinta lor, in timp ce o femeie pagana este apreciata pentru marea ei credinta in Iisus, Fiul lui Dumnezeu!

Insa femeia siro-feniciana nu este un caz izolat de credinta veritabila prezenta in mijlocul paganismului. Biblia ne ofera o multime de exemple asemanatoare, care sunt pe de o parte incurajatoare pentru cei care nu apartin poporului ales sau Bisericii lui Christos, iar pe de alta parte mustratoare pentru cei ce se pretind a fi copii ai lui Dumnezeu.

Priviti, va rog, la doua situatii dramatice consemnate in istoria Vechiului Testament. Sihem, fiul mostenitor al domnitorului hevit Hamor, o violeaza pe Dina, fiica lui Iacov ( vezi Geneza 34 ). Insa dupa fapta lui reprobabila, el se indragosteste de fata si, pentru a o avea de sotie, este dispus, el si intregul popor, sa accepte circumciziunea.

Pe de alta parte, Amnon, unul dintre fiii lui David, o violeza pe Tamar, sora lui, dupa care o uraste in asa masura incat nu o mai suporta in preajma lui si o izgoneste din locuinta sa ( vezi 2 Samuel 13 ). Un pagan vs. un fiu al lui Avraam! Ambii au savarsit aceeasi fapta imorala, totusi cine dintre ei a dovedit mai multa omenie dupa fapta savarsita, incercand sa repare pacatul?

Priviti la exemplul lui Naaman, comandantul armatei siriene, un pagan idolatru, care e dispus sa daruiasca in semn de recunostinta pentru vindecarea lui o intreaga avere ( 10 talanti de argint, 6000 de sicli de aur si 10 haine de schimb  – vezi 2 Imparati 5,5 ), iar apoi, reintors in tara sa, sa se inchine viului Dumnezeu.

Apoi amintiti-va de cei 10 leprosi iudei vindecati de Iisus care, cu exceptia unui samaritean, au plecat fericiti ca au fost vindecati fara sa-I adreseze macar un singur cuvant de multumire Celui care-i vindecase ( vezi Luca 17,11-19). Oare spre cine a privit Dumnezeu cu mai mare placere: spre cei care se considerau fii ai lui Avraam, dar care aveau mari lacune in caracter, sau pe paganii care, desi nu apartineau poporului ales, au dovedit ca aveau un caracter nobil?

Magii de la Rasarit erau si ei pagani, lipsiti de privilegiile pe care le aveau preotii si carturarii de la Ierusalim. Insa ei cunoasteau profetiile mesianice mai bine decat multi iudei contemporani cu Iisus. Si, in timp ce propriul Sau popor nu I-a oferit Pruncului ceresc la nasterea Sa decat o iesle rece, acesti intelepti pagani I-au adus daruri bogate: aur, smirna si tamaie ( vezi Matei 2,1-11 ).

Ellen G. White scrie in cartea „Viata lui Iisus”: „Printre aceia pe care evreii ii considerau pagani, erau oameni care aveau o intelegere mai buna a profetiilor biblice privindu-L pe Mesia decat invatatorii lui Israel.” ( pag. 30, ed. engl. )  Nu este acesta un paradox greu de explicat?

Cum este posibil ca Mantuitorul sa afirme despre un sutas roman din Capernaum, care prin definitie era un pagan si un om al sangelui: „Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare” ( Luca 7,9 ), in timp ce despre locuitorii iudei din aceeasi localitate tot El sa spuna: „Si tu, Capernaume, vei fi inaltat oare pana la cer? Vei fi coborat pana in locuinta mortilor. Caci, daca ar fi fost facute in Sodoma minunile care au fost facute in tine, ea ar fi ramas in picioare pana in ziua de astazi” ( Matei 11,23 )?

Se pare ca vor fi multe surprize la sfarsit, cand Dumnezeu va trage linie si va aduce vesnicia: unii dintre cei despre care eram siguri ca vor fi mantuiti, nu vor fi, in timp ce altii, pe care ii socoteam pierduti, se vor bucura de viata viitoare.

Un mare adevar pe care evreii din toate timpurile, dar si multi crestini exclusivisti din zilele noastre nu l-au inteles din Scripturi este acela ca Dumnezeu nu este partinitor. Pentru El, toti oamenii, indiferent de etnie, rasa, sex, cultura sau pozitie sociala, sunt creaturile Sale pretioase, pe care le iubeste cu o dragoste vesnica.

„Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea” ( Ieremia 31,3 ) – ne spune Cel care ni S-a descoperit ca fiindu-ne Tata. Iar crucea de pe Golgota ne confirma acest lucru. Toti avem acelasi Tata, toti suntem fiii aceluiasi Tata. Toti avem acces la aceleasi izvoare ale manturii, „pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 )

„Caci de la rasaritul soarelui pana la asfintit, Numele Meu este mare intre neamuri si pretutindeni se arde tamaie in cinstea Numelui Meu si se aduc daruri de mancare curate; caci mare este Numele Meu intre neamuri”, zice Domnul ostirilor.” ( Maleahi 1,11 )

„Nu sunteti voi oare pentru Mine ca si copiii etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din tara Egiptului, ca si pe filisteni din Caftor si pe sirieni din Chir?” ( Amos 9,7 )

Ucenicii si, in general, primii crestini au inteles greu universalitatea Evangheliei. Insa au inteles in cele din urma. Pavel, fariseul exclusivist de alta data, ajunge la convingerea ca „nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Christos Iisus. Si daca sunteti ai lui Christos, sunteti samanta lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta.” ( Galateni 3,28.29 )  Iar ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, vorbeste despre o „Evanghelie vesnica” ce va fi vestita „locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod” ( Apocalipsa 14,6 ).

     „Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi, nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cand Se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum este. Oricine are nadejdea  aceasta se curateste, dupa cum El este curat.” ( 1 Ioan 3,2.3 )