Vremea fiarelor – Fiara cu coarne de miel

Vremea fiarelor – Fiara cu coarne de miel

Vremea fiarelor

Cain, faraon, Babilon, Roma, fiara din adânc, fiara din mare, fiara cu coarne de miel… Istoria noastră, a pământenilor, a fost o istorie marcată de tot felul de fiare: despoți, instituții, imperii, guverne și ideologii, toate fiind manipulate de „balaurul cel mare, șarpele cel vechi numit Diavolul și Satana” (Apocalipsa 12:9) și acționând în același sens: limitarea drepturilor fundamentale ale omului, în mod deosebit, dreptul la o conștiință liberă, neîngrădită.

Pentru a-și atinge interesele, fiarele care s-au perindat pe scena istoriei au recurs la tot felul de mijloace: intimidări, amenințări, șantaj, minciună, denigrare, violență, crimă… Și chiar dacă uneori aceste puteri și-au ascuns adevăratele intenții sub „blana de oaie”, în natura lor ele tot fiare au rămas, sfâșiind tot ce se poate sfâșia în istoria zbuciumată a planetei noastre.

„Bine, bine” – ar putea obiecta cineva – „a trecut vremea intoleranței. Acum nu se mai uzează de argumentul forței, ci de forța argumentului. Evul Mediu întunecat a apus demult, iar omenirea trăiește acum într-o eră luminată, un timp al drepturilor omului, al libertăților garantate prin tratate internaționale.”

Așa să fie oare? În 1986, când SUA au bombardat Libia, președintele Reagan a declarat: „Națiunea americană este o națiune pașnică, însă atunci când nu-și atinge scopurile pe cale pașnică, ea va recurge la forță.” Nu este acesta un glas de fiară? Și câte astfel de glasuri se aud din ce în ce mai vocale astăzi!

Biblia ne avertizează că nici în finalul de istorie lumea noastră nu va scăpa de teroarea fiarelor. Până în marea zi în care Mielul lui Dumnezeu va reveni pe pământ pentru a restabili Împărăția neprihănirii veșnice, istoria pământului va continua să fie sfâșiată de fiare. Vor exista ultimele două fiare cărora li se va îngădui să intre pe scena lumii în ultimul act al luptei dintre bine și rău: fiara din mare și fiara cu coarne de miel.

Apocalipsa cap. 13 ni le prezintă pe larg, arătându-ne că, cu puțin timp înainte de revenirea în slavă a Mântuitorului, cele două fiare vor colabora strâns, aducând asupra lumii întregi cea mai teribilă criză care a existat vreodată: marea strâmtorare de care vorbește profetul Daniel:

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit și anume oricine va fi găsit scris în carte” (Daniel 12:1).

O nouă fiară pe scena lumii

Anul 1995 a fost declarat de ONU drept „Anul internațional al toleranței”. În acel an s-au ținut tot felul de conferințe și au avut loc o mulțime de evenimente care au avut drept scop crearea unui climat de toleranță între oamenii atât de deosebiți ca rasă, cultură, educație, condiție socială și religie.

Eforturile oamenilor de bine în acest sens sunt lăudabile și merită întregul sprijin al bisericii. În același timp însă, ca oameni ai credinței, care avem deplină încredere în cuvântul profetic al Scripturilor, suntem datori să atragem atenția că, în ciuda tuturor eforturilor care se fac în acest sens, lumea se îndreaptă spre o dictatură religioasă cu consecința ei inerentă: persecuția.

Capitolul 13 din cartea Apocalipsa este una dintre cele mai actuale profeții escatologice (care privesc timpul sfârșitului), un adevărat „mers al trenurilor” (mai bine zis al fiarelor), care ne arată la ce „haltă” ne aflăm în drumul nostru spre Împărăția lui Dumnezeu.

Această profeție ne arată că, în ultimul act al luptei dintre bine și rău, pe scena lumii vor acționa în tandem două forțe total diferite ca natură și istoric al lor, însă unite în scopuri și interese: fiara din mare și fiara cu coarne de miel. Aceste două puteri vor colabora în sensul instaurării unei Noi Ordini Mondiale, aducând lumea în cea mai neagră dictatură care a existat vreodată pe pământ, eveniment care va grăbi sfârșitul acestei lumi.

Din analizarea tuturor semnelor de identificare pe care ni le oferă Scriptura, am înțeles că prima fiară, cea care apare în câmpul vizual al profetului ca născându-se din mare, reprezintă papalitatea. Aici este vorba de instituția papală, nicidecum de credincioșii Bisericii Romano- Catolice, care sunt obiectul dragostei și grijii lui Dumnezeu, asemenea oricărui om de pe fața pământului.

Instituția papală este singura putere politico-religioasă care a dominat lumea o perioadă lungă de timp (1260 de ani). În toată această perioadă, papalitatea i-a persecutat pe „sfinții Celui Prea Înalt” (vezi Daniel 7:25), ducând un permanent „război cu sfinții” (vezi Apocalipsa 13:7). La sfârșitul dominației ei mondiale, papalitatea a primit o „rană de moarte” (vezi Apocalipsa 13:7) care i-a pus în pericol propria existență. Rana mortală însă s-a vindecat, iar astăzi întreaga omenire este uimită de puterea, măreția și influența papalității.

Însă, în timp ce lumea rămâne uimită de renașterea fiarei din mare după rana de moarte primită în timpul Revoluției Franceze, pe scenă apare cea de-a doua fiară: cea care iese din pământ și care are două coarne ca ale unui miel:

„Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară care avea două coarne ca ale unui miel și vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ în fața oamenilor.

Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie și trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.

Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreapta sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul ei este șase sute sasezecișisase” (Apocalipsa 13:11‑18).

Cine este această nouă fiară și pe cine reprezintă?

Criterii de identificare

Ca și în cazul primei fiare, Biblia nu ne lasă în confuzie cu privire la identificarea celei de-a doua fiare. În pasajul biblic citat mai sus ne sunt oferite câteva criterii de identificare, pe care le putem clasifica în trei categorii: criterii cronologice, criterii geografice și criterii referitoare la caracteristicile stăpânirii acestei fiare.

1) Datele cronologice

a) Descrierea primei fiare (cea care iese din mare) se încheie cu versetul 10: „Cine duce pe alții în robie, va merge și el în robie”. Textul face aluzie la rana de moarte primită de papalitate în timpul Revoluției Franceze, mai exact la anul 1798, când Napoleon Bonaparte l-a însărcinat pe generalul Berthier să-l aresteze pe papa Pius al VI-lea.

Cu acea ocazie, statul papal a fost desființat, domeniile papale au fost confiscate, iar papa a fost luat prizonier în Franța, unde a și murit un an mai târziu. Cea de-a doua fiară intră în scenă după ce Biblia face aluzie la prizonieratul papei.

Așadar, fiara cu coarne de miel trebuia să apară pe scena istoriei la un timp bine precizat, respectiv în preajma primirii rănii de moarte de către prima fiară, adică în preajma anului 1798. John Wesley, marele reformator englez din secolul al XVIII-lea, a observat acest amănunt încă din anul 1754, când scria: „Puterea aceasta n-a apărut încă, dar ea va veni curând, deoarece apariția ei trebuie să aibă loc la finele celor 42 de luni ale fiarei dintâi.” Wesley prevedea apariția celei de-a doua fiare, însă el nu bănuia că aceasta va fi legată chiar de propria sa națiune.

b) Al doilea element cronologic de identificare poate fi întâlnit în descrierea fiarei care apare din pământ, mai precis în simbolul coarnelor de miel. Ce înseamnă faptul că cea de-a doua fiară are două coarne asemenea coarnelor unui miel?

În profețiile apocaliptice (Daniel și Apocalipsa), fiarele apar deseori ca simboluri ale unor puteri politice care au avut legătură cu istoria mântuirii și cu poporul lui Dumnezeu. De fiecare dată însă, aceste animale apar pe scena profetică în stare matură. În Daniel cap. 7 de exemplu, apar leul, ursul și pardosul, toate fiind animale mature. Aceasta înseamnă că, în momentul în care intră pe scena profetică, ele deja au un trecut istoric considerabil.

În Apocalipsa cap. 13 însă, întâlnim un amănunt inedit: cea de-a doua fiară este văzută având „două coarne ca ale unui miel” (vers. 11). Ce simbolizează mielul? În primul rând blândețe, apoi toleranță, nevinovăție, dar și … tinerețe.

De aici putem trage concluzia că fiara cu cele două coarne de miel trebuie să reprezinte o națiune tânără, o putere politică fără prea mult trecut istoric. Cine poate fi această putere?

2) Datele geografice

Toate fiarele pe care le întâlnim în profețiile din Daniel și Apocalipsa sunt văzute ridicându-se din mare (vezi Daniel 7:2,3 și Apocalipsa 13:1). Ce reprezintă marea? Cheia simbolului ne este oferită chiar de cartea Apocalipsa: „Apele pe care le-ai văzut și pe care șade curva” – îi explică îngerul lui Ioan -, „sunt noroade, gloate, neamuri și limbi” (Apocalipsa 17:15).

O mare liniștită înseamnă perioade de pace, în timp ce o mare agitată înseamnă perioade de conflicte, de războaie. Toate imperiile despre care vorbesc profețiile apocaliptice s-au născut pe teritorii deja locuite și stăpânite de popoare puternice, în urma unor războaie sângeroase. Spre deosebire de acestea, fiara cu coarne de miel este singura care se ridică din pământ.

Acest amănunt indică faptul că noua putere mondială urma să apară pe un teritoriu nelocuit (sau slab locuit), un teritoriu liniștit, luat în stăpânire fără prea mari eforturi, fără războaie sângeroase ca în celelalte cazuri.

3) Caracteristicile stăpânirii fiarei

Toate celelalte fiare apărute pe scena profetică sunt fiare fioroase, care inspiră teamă. Spre deosebire de acestea, cea de-a doua fiară din Apocalipsa 13 are trăsături deosebite (cel puțin la început). Cele două coarne de miel – simbol al blândeții, toleranței și nevinovăției -, inspiră încredere.

Aspectul pașnic al acestei fiare (care rămâne totuși fiară, deși are coarne ca ale unui miel!) nu sperie pe nimeni și nu indică vreun pericol iminent. În fond, cine se sperie de două coarne de miel? Deci fiara care iese din pământ trebuie să fie, cel puțin la începutul existenței ei, o putere politică tânără, pașnică, tolerantă și blândă.

Acum să facem suma și să observăm cărei puteri din lume i se potrivesc toate aceste criterii de identificare. Cea de-a doua fiară:

– Apare pe scena istoriei în preajma rănii de moarte a primei fiare, adică în preajma anului 1798.

– Ea este o putere politică relativ tânără, fără prea mult trecut istoric.

– Ea apare pe un teritoriu practic nelocuit, liniștit, fără războaie sângeroase de cucerire.

– La începutul existenței ei, fiara este o putere blândă, tolerantă, pașnică, o putere care asigură și apără drepturile fundamentale ale omului.

Toate aceste criterii ne conduc spre o singură concluzie: fiara cu coarne de miel reprezintă SUA.

Confirmarea istorică

După descoperirea Americii de către Cristofor Columb, în 1492, a început procesul colonizării Lumii Noi de către europeni. În secolele care au urmat, colonizarea s-a intensificat, în mod deosebit în secolul al XVIII-lea. Mulțimi de europeni: unii săraci, alții persecutați religios de puterea papală care domnea în Europa, dar și numeroși aventurieri s-au refugiat pe acest pământ liniștit și ospitalier, locuit doar de câteva triburi de indieni băștinași.

Astfel s-au format primele colonii engleze care, în urma Războiului de Independență din 1775‑1783, și-au câștigat independența. În cursul acestui război, în 1776, a fost proclamată Declarația de Independență care a constituit piatra de temelie a viitorului stat american.

Apoi, în 1787, a fost adoptată Constituția.

Iată că, cu câțiva ani înainte de lovitura mortală dată papalității, în 1798, pe scena istoriei apare o nouă națiune și o nouă putere politică, o națiune tânăra care se ridica rapid pe un teritoriu imens și relativ liniștit. O mare parte din teritoriul actual al SUA a fost de fapt cumpărat: Alaska – de la ruși, Florida – de la spanioli și Louisiana – de la francezi.

Dar ce pot simboliza cele două coarne ca ale unui miel care împodobesc capul acestei noi fiare? Potrivit textului din Deuteronomul 33:17, coarnele unui animal simbolizează puterea acelui animal: „Coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului; cu ele va împunge pe toate popoarele, până la marginile pământului…” În profeție, cornul simbolizează puterea unei națiuni. Se ridică totuși întrebarea: Ce putere poate sta în două coarne de miel?

Dacă privim cu atenție în Constituția SUA, observând principiile care stau la baza ei, vom înțelege de ce această națiune a ajuns atât de puternică. Constituția SUA are la bază două principii fundamentale:

1) Principiul republican: stat fără rege. Acest principiu asigură cetățenilor americani deplină libertate civilă.

2) Principiul protestant: biserică fără papă. Acest principiu asigură cetățenilor americani deplină libertate religioasă.

Acestea sunt cele două coarne de miel care au constituit și constituie și azi puterea națiunii americane, o națiune care a oferit adăpost milioanelor de oameni din lumea întreagă, oprimați din diferite motive.

Călătorul care se apropie de rada portului New York este copleșit de priveliștea care i se deschide înaintea ochilor la vederea uriașei Statui a Libertății, care promite „libertate în țara oamenilor liberi și în căminul celor curajoși”. Pe piedestalul statuii sunt gravate cuvinte pline de speranță și încurajare pentru cei oprimați, care sunt în căutarea unui adăpost protector: „Dați-mi pe oamenii voștri obosiți, pe săracii voștri, mulțimile voastre înghesuite și care doresc să respire în mod liber.”

Aceasta este America Lumii Noi, o putere politică tânără, sprijinită pe principiile republicane și protestante, gata să ofere ocrotire și adăpost celor ale căror drepturi fundamentale le sunt călcate în picioare de puterile lumii.

Metamorfoza

Însă această fiară cu coarne ca de miel, la început inofensivă, pașnică, blândă și tolerantă, este văzută în profeție că se va metamorfoza: Ea va începe să vorbească asemenea unui balaur.

Pe cine reprezintă balaurul? Apocalipsa 12:9 ne oferă cheia acestui simbol: „Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume…”

De când s-a născut păcatul în Univers, Lucifer, prin metodele sale de constrângere și cu spiritul său de intoleranță, a devenit un balaur gata să înghită pe oricine i se opune și nu-i împlinește planurile.

Să observăm că, deși aspectul fiarei care iese din pământ rămâne neschimbat (rămân cele două coarne ca ale unui miel), glasul fiarei se schimbă. În profețiile apocaliptice, „glasul” sau vorbirea unei fiare înseamnă decretarea de legi impuse oamenilor.

Cu ocazia câștigării independenței SUA, Thomas Jefferson, unul dintre fondatorii SUA, a făcut o declarație surprinzătoare, care se armonizează perfect cu profeția din Apocalipsa cap. 13 în privința modificării glasului fiarei cu coarne de miel:

„Spiritul vremii se va schimba. Conducătorii noștri vor deveni corupți și poporul nostru indiferent. Un singur fanatic poate să pornească o persecuție și oameni buni pot deveni victimele sale… De la încheierea acestui război, vom lua-o la vale. Nu vom mai recurge la popor pentru sprijin. Ei vor fi uitați și nimeni nu va mai socoti că este bine să acorde respect pentru drepturile oamenilor.”

Suntem uimiți de clarviziunea cu care acest mare om de stat american a privit metamorfozarea națiunii americane în anii ce aveau să urmeze. Dintr-o națiune blândă și tolerantă, garantă a drepturilor omului, va apărea o națiune intolerantă, care va călca în picioare conștiințele și libertățile oamenilor.

Care vor fi cauzele care vor duce la schimbarea glasului celei de-a doua fiare? Ce anume va determina transformarea unei națiuni pașnice într-o națiune care va constrânge libertățile fundamentale ale omului? Iată câteva dintre aceste cauze:

1) Climatul politic internațional

Atâta vreme cât a existat URSS și sateliții săi din Europa răsăriteană și Asia, lumea era polarizată spre cele două supraputeri: SUA și URSS. Niciuna dintre cele două supraputeri nu putea face ce voia, fără să țină seama și de interesele puterii rivale.

Începând cu anul 1989, prin desființarea URSS, SUA au devenit practic singura supraputere mondială, având pretenția de a fi „jandarmul” lumii. De fapt, glasul de balaur s-a auzit încă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când SUA au dictat pacea în lumea întreagă, forțând apoi Japonia să capituleze prin lansarea celor două bombe atomice asupra ei.

Glasul de balaur s-a auzit și se aude de atunci încoace permanent în diferitele conflicte apărute pe glob: Războiul din Golf, atacarea Libiei, bombardarea fostei Yugoslavii, Afganistan, Irak, etc.

2) Crizele interne

Acestea reprezintă o altă cauză a schimbării glasului națiunii americane. Privind cu atenție la crizele cu care se confruntă SUA, nu e de mirare schimbarea glasului ei. Criza morală (într-un singur an americanii au cheltuit circa patru miliarde de $ pentru pornografie), rata crescândă a divorțurilor care lovesc mai mult de jumătate dintre familiile americane, violența de pe micile și marile ecrane, de pe internet, dar și din viața reală (un copil american vede circa 13 000 de scene violente între cinci și patrusprezece ani), economia falimentară (SUA este statul cu cele mai mari datorii din lume), corupția generalizată, ajunsă până la Casa Alba (vezi cazul președintelui Richard Nixon), toate acestea conduc la un singur rezultat: oamenii sunt tot mai nemulțumiți, tot mai revoltați, iar liderii religioși fac presiuni din ce în ce mai mari pentru ca guvernul să emită legi cu fundament creștin, care să salveze națiunea de la dezastru.

3) Dezastrele naturale

Aceia dintre noi care urmăresc știrile pot observa că în ultimele decenii teritoriul SUA este lovit de tot felul de calamități, din ce în ce mai dese și mai distrugătoare (tornade, uragane, cutremure, inundații). Toate aceste dezastre vor ridica în inimile creștinilor întrebări de genul: De ce ni se întâmplă toate aceste nenorociri? Nu cumva Dumnezeu Și-a întors Fața de la America și nu o mai binecuvântează?

De aici până la decretarea unor legi care vor restrânge libertățile omului, forțându-i pe cetățenii americani să se închine lui Dumnezeu într-un anumit fel, impus de majoritate, nu mai este decât un pas.

4) Terorismul

În formele lui cele mai violente, terorismul va duce în mod inevitabil la restrângerea libertăților oamenilor, făcând să se audă tot mai clar glasul de balaur al fiarei cu coarne de miel. După atentatul din 11 septembrie 2001, considerat cel mai sângeros atentat din istoria SUA, restrângerea libertăților cetățenilor americani a devenit evidentă.

5) Influența tot mai crescândă a papalității asupra națiunii americane

Statul american este un stat protestant prin definiție, bazele sale fiind puse de „părinții peregrini” care, fugind de persecuția pornită de papalitate împotriva necatolicilor, au găsit un adăpost pe teritoriul american.

Pe zi ce trece însă, poporul american cade tot mai mult sub influența catolicismului. Școlile catolice sunt foarte căutate, iar în urma stabilirii relațiilor diplomatice între SUA și Vatican, în 1984, colaborarea dintre cele două supraputeri este din ce în ce mai evidentă. Practic, niciun președinte american nu își încetează mandatul fără să treacă cel puțin odată pe la Vatican, de obicei în preajma unor decizii importante pentru planetă.

Iată ce declara William Wilson, fost ambasador al SUA la Vatican și unul dintre prietenii intimi ai fostului președinte Reagan: „În aceste ultime zile, noi (SUA), împreună cu Vaticanul am început să înțelegem rolul religiei în problemele internaționale.”

În concluzie, toate aceste cauze, și probabil altele pe care acum încă nu le intuim, vor face că fiara cu coarne de miel, blândă și tolerantă la început, să devină o fiară înspăimântătoare, care, prin decretele și legile sale, va constrânge și va restrânge libertățile fundamentale ale omului.

Pentru noi e mai ușor să credem lucrul acesta, deoarece deja vedem semne clare ale acestei metamorfozări a glasului fiarei cu coarne de miel. Pentru generațiile anterioare însă, aceste lucruri păreau de necrezut. A afirma acum o sută de ani ca SUA vor părăsi principiile libertăților civile și religioase, devenind o putere care va sluji „balaurului celui mare” și persecutându-i pe cei care vor lupta pentru libertatea de conștiință, ar fi părut ca fiind o insultă la dresa poporului american.

În anul 1888, autoarea americană E. G. White a dat publicității volumul „Tragedia veacurilor.” Într-o vreme în care SUA nu dădeau niciun semn că vor deveni o supraputere mondială care va impune cu forța legile ei, autoarea comenta textele din Apocalipsa 13 astfel: „Precizarea că va vorbi ca un balaur și va folosi toată puterea fiarei dintâi prezice clar dezvoltarea unui spirit de intoleranță și persecuție pe care l-au dat pe față națiunile reprezentate prin balaurul și prin fiara care semăna cu un leopard. Iar declarația că fiara cu două coarne a făcut ca pământul și cei ce locuiesc pe el să se închine fiarei dintâi arată că autoritatea acestui popor va fi folosită pentru impunerea unei respectări care va constitui un act de omagiu față de papalitate” (1).

Același autor afirmă: „Atunci când bisericile principale din SUA se vor uni asupra unor puncte de doctrină care le sunt comune, influențând statul pentru a impune decretele lor și pentru a susține instituțiile lor, atunci America protestantă va face un chip al ierarhiei Romei, iar aplicarea de pedepse civile asupra dizidenților va fi rezultatul inevitabil al acestei acțiuni” (2).

Concluzii

Profețiile din cartea Apocalipsa i-au fost date bătrânului profet Ioan cu aproape două milenii în urmă. Cu mai bine de două secole și jumătate în urmă (1754), John Wesley prevedea apariția fiarei cu coarne de miel, deși nu se întrevedea niciun indiciu în acest sens. După declararea independenței SUA, Thomas Jefferson prevedea că națiunea americană se va corupe și va începe să vorbească asemenea unui balaur. Iar cu mai bine de un secol în urmă, autoarea americană E. G. White a prevăzut același lucru cu privire la metamorfozarea puterii americane.

Astăzi noi putem vedea cu ochii noștri împlinirea tuturor acestor previziuni. Este adevărat, ele s-au împlinit doar parțial, însă ceea ce mai rămâne de împlinit din profeția din Apocalipsa cap. 13 aparține viitorului foarte apropiat.

„Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape” (Apocalipsa 1:3).

Dumnezeu nu dorește să ne facă surprize neplăcute. El nu vrea să fim surprinși nepregătiți de evenimentele viitoare. De aceea El a rânduit, în înțelepciunea și dragostea Sa, să ne descopere pe calea cuvântului Său profetic tot ceea ce avem nevoie pentru a fi pregătiți. „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci” (Amos 3:7).

Cel ce dorește să fim surprinși nepregătiți este „balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9). De aceea, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a lăsat „cuvântul prorociei făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre” (2 Petru 1:19).

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 405

(2) Ibidem, p. 407