Obiceiurile culinare in timpurile biblice

Obiceiurile culinare in timpurile biblice

     Hrana si Scripturile

     Hrana ocupa un loc important in istoria biblica. Aceasta incepe cu stabilirea de catre Creator a hranei ideale pentru primii nostri parinti ( Geneza 1,29 ), urmata, dupa un timp relativ scurt, de gestul intinderii manii lor dupa fructul interzis, si incheindu-se cu prezentarea celor douasprezece roade ale pomului vietii si chemarea la nunta Mielului ( Apocalipsa 22, 2,17 ).

Biblia aminteste de numeroase mese la care au participat personaje importante ale istoriei sacre, insa cea mai importanta dintre toate este de departe Cina cea de Taina, ultima ocazie in care Mantuitorul a luat masa impreuna cu ucenicii Sai inainte de patima Sa.

Chiar Tara Promisa era zugravita in termeni legati de hrana, caci Canaanul pamantesc era „tara unde curge lapte si miere” ( Exodul 3,8; Dauteronomul 26, 15 ). Astfel, laptele si mierea deveneau simboluri ale belsugului si ale binecuvantarilor ceresti. Tara daruita de Dumnezeu poporului Sau era „o tara cu grau, cu orz, cu vii, cu smochini si cu rodii; o tara cu maslini si cu miere; tara unde vei manca paine din belsug, unde nu vei duce lipsa de nimic” ( Deuteronomul 8, 8.9 ).

De  asemenea, principalele sarbatori iudaice erau insotite de mese speciale care mareau bucuria spirituala legata de evenimentele sarbatorite.

Servirea mesei

Atunci cand erau asteptati oaspeti la masa, exista obiceiul ca musafirii sa astepte in sala de asteptare pana la sosirea tuturor invitatilor. Apostolul Pavel se refera la acest obicei in 1 Corinteni 11, 33.34, cand ii indeamna pe credinciosii din Corint: „Cand va adunati sa mancati, asteptati-va unii pe altii.”

In sala de asteptare, oaspetii erau serviti cu vin si aperitive. Dupa sosirea tuturor invitatilor, acestia intrau in sala de mese unde li se aducea apa pentru spalarea mainilor. Apoi li se oferea din nou vin, se rostea binecuvantarea pentru toti mesenii si se servea masa.

La Ierusalim exista un obicei strict: atata vreme cat pe usa atarna un servet de masa, oaspetii puteau intra. Indata ce servetul era indepartat, oaspetii intarziati nu mai puteau intra in sala de mese. In timpul lui Iisus, in societatea romana pagana femeile si copii nu mancau la aceeasi masa cu barbatii. Prin contrast, evreii serveau masa impreuna.

Mesele si banchetele somptuoase care pot fi vazute in filme nu reprezinta realitatea, caci anticii nu isi permiteau intotdeauna mese bogate. La tara, dimineata se servea de obicei ceva usor ( ca in cazul lui Rut si Boaz ), in timp ce principala masa a zilei era cina.

Exista obiceiul ca cei invitati la masa sa aiba locurile stabilite dinainte, criteriul cel mai de seama fiind varsta. Observam acest obicei in relatarea intalnirii lui Iosif cu fratii sai ( Geneza 43, 33.34 ).

Prin termenul „masa” ( ca mobilier ) se intelegea cu totul altceva decat intelegem noi astazi. Initial masa era o simpla rogojina sau o bucata de piele, apoi mesele au inceput sa fie confectionate din lemn sau piatra.

In Noul Testament este mentionata „trapeza”  – o masa cu patru laturi ( Matei 15, 27 ). Cel mai adesea se folosea o masa cu trei laturi, numita „triclinium”, de inaltimea unei mese de cafea din zilele noastre si la care mesenii stateau intr-o rana. Aceasta era inconjurata de canapele joase, foarte obisnuite in lumea romana.

La masa exista obiceiul de a sta rezemat in cot, semn ca hrana putea fi savurata pe indelete si ca oamenii care o consumau erau liberi. Acest obicei era practicat de toti evreii la masa de Paste ca semn al eliberarii din sclavie. Astazi, insa, obiceiul rezemarii nu mai este practicat in lumea evreiasca.

Spalarea mainilor era un adevarat ceremonial. In cadrul lui, fiecarui oaspete i se dadea cate un vas a carui marime era potrivita cu varsta celor invitati. Un alt obicei premergator servirii mesei era spalarea picioarelor, obicei stravechi amintit in diferite ocazii: cand Avraam i-a intampinat pe ingeri ( Geneza 18,4 ), in Cantarea Cantarilor 5,3, cand Iisus se afla in casa fariseului Simon ( Luca 7, 36-38 ) si la Cina cea de Taina ( Ioan 13,5 ). Obiceiul spalarii picioarelor isi avea originea in pustie, unde oamenii intrau in cort avand picioarele murdare de praf.

In timpul lui Iisus, erau folosite in timpul mesei linguri si cutite ( furculitele au aparut mult mai tarziu, in Evul Mediu ). In societatile traditionale exista obiceiul ca mesenii sa inmoaie o bucata de paine in acelasi vas. Niciodata nu se lua hrana din vas cu degetele, iar ordinea in care invitatii isi inmuiau painea in vas era stabilita de varsta. De aceea, cei invitati trebuiau sa se astepte unii pe altii la servirea mesei.

Vinul se servea adesea din aceeasi cupa. Rabinii stiau insa de pericolul transmiterii bolilor pe aceasta cale, fapt pentru care ii indemnau pe meseni sa stearga marginea cupei si inainte de a bea si dupa ce au baut si au lasat cupa jos.

In privinta vaselor, cei bogati mancau din vase de aur, argint sau sticla alba ( mai ales saducheii ), in timp ce majoritatea oamenilor de rand nu-si permiteau decat vase de ceramica. Vasele de bucatarie mai erau confectionate si din piatra si acestea, desi nu erau frumoase, erau preferate de unii datorita credintei ca impuritatile rezultate din ritualuri nu ramaneau in aceste vase ( vezi Ioan 2,6 ).

Pastrarea hranei se facea in camari in care se depozitau vase cu grane, vin, ulei, ustensile si pietre de macinat de diferite marimi. Oamenii saraci nu aveau bucatarii, insa cei bogati isi permiteau sa aiba incaperi special destinate pregatirii hranei si sufragerii in care se servea masa. Cei saraci serveau masa de obicei pe o rogojina intinsa pe podea, intr-o camera multifunctionala care, cel mai adesea, era singura incapere a casei.

Hrana era preparata in cuptoare de lut, unele asemanatoare unor vase rasturnate care erau folosite la coacerea painii. Alte cuptoare erau mai mari, fiind prevazute cu un raft deasupra focului, pe care se puneau vasele cu mancare. De obicei, cuptoarele se aflau afara, insa unele case aveau cuptoare si in interior pentru prepararea hranei pe timp de iarna.

Prepararea painii

In cele mai multe case granele erau macinate si transformate in faina folosindu-se o rasnita manuala. Aceasta era atat de importanta in vechile gospodarii, incat era interzisa folosirea ei ca gaj pentru imprumut ( Deuteronomul 24,6 ).

Dospirea nu se facea cu drojdie, asa cum se face astazi, ci cu ajutorul unor bucati de aluat crud, vechi de pana la trei saptamani, in care drojdia se forma de la sine.

Prepararea painii era o activitate grea si de durata, pentru care femeile trebuiau sa se scoale mult inainte de revarsatul zorilor. Intr-o ora de macinat se puteau obtine doar 800 g de faina. Presupunand ca se consuma aproximativ ½ kg de faina pe zi de fiecare membru al familiei, sotia avea nevoie de circa 3h pentru a obtine faina necesara hranei unei familii alcatuite din cinci sau sase persoane. Cand erau aduse sclave in familie, sotiile scapau de aceasta corvoada.

Coacerea painii dura doar cateva minute si se facea pe un strat de carbuni sau in cuptoarele amplasate de obicei in curtile caselor. Combustibilul cel mai des folosit in Orientul Apropiat erau excrementele de animale, asa cum se mentioneaza in Ezechiel 4,15. Totusi Iisus, atunci cand a pregatit o masa cu paine si peste pe malul Marii Galileii pentru ucenicii Sai, a folosit carbuni ( vezi Ioan 21, 9 ).

Sotiile aveau datoria ca in ziua pregatirii, premergatoare Sabatului, sa coaca o cantitate dubla de paine ca sa ajunga si la mesele din Sabat. Painile aveau o forma rotunda, asemenea lipiilor de la pizza de astazi si asemanatoare pietrelor rotunde de pe dealurile Tarii Sfinte. De aici si asemanarea pe care Iisus o facea intre paine si pietre: „Cine este omul acela dintre voi care, daca-i cere fiul sau o paine, sa-i de a o piatra ?” ( Matei 7, 9 )

Lori Balogh

Bibliografie:

Miriam Feinberg Vamosh, „Hrana din timpurile biblice – de la marul lui Adam la Cina cea de Taina” , Societatea Biblica Interconfesionala din Romania