Psalmul 26 – Un strigăt după dreptate

Psalmul 26 – Un strigăt după dreptate

1. „Fă-mi dreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăție și mă încred în Domnul fără șovăire.
2. Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima!
3. Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei și umblu în adevărul Tău.
4. Nu șed împreună cu oamenii mincinoși și nu merg împreună cu oamenii vicleni.
5. Urăsc adunarea celor ce fac răul și nu stau împreună cu cei răi.
6. Îmi spăl mâinile în nevinovăție și așa înconjur altarul Tău, Doamne,
7. ca să izbucnesc în mulțumiri și să istorisesc toate minunile Tale.
8. Doamne, eu iubesc locașul Casei Tale și locul în care locuiește slava Ta.
9. Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoșii, nici viața cu oamenii care varsă sânge,
10. ale căror mâini sunt nelegiuite și a căror dreaptă este plină de mită!
11. Eu umblu în neprihănire; izbăvește-mă și ai milă de mine!
12. Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvânta pe Domnul în adunări.”

Cu sufletul pe masă

Ca și în ceilalți psalmi compuși de el, David deschide și de această dată o fereastră numai de el știută spre universul său interior, lăsându-ne să privim ce se ascunde în străfundurile sale intime. Făcând acest lucru, el, împăratul poporului ales și conducătorul politic al Israelului, devine vulnerabil. Dar lui David nu-i pasă de acest lucru. Pentru el transparența și sinceritatea sunt valori neprețuite. Și ca să le posede, merită orice risc.

Ne întrebam uneori cum a fost posibil ca un om care a avut o cădere morală atât de spectaculoasă să ajungă în final un „om după inima lui Dumnezeu.” (vezi 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22) Un răspuns la această întrebare îl putem afla privind tocmai la transparența și sinceritatea lui naturală, pe care o putem observa atât în viața personală și publică a psalmistului, cât mai ales în relația lui cu Dumnezeu.

David nu ascunde nimic, nici față de contemporanii săi care-i citeau psalmii, dar nici față de posteritatea care urma să-i aprecieze faptele. Cu atât mai puțin, el nu încearcă să ascundă ceva de Dumnezeul în care se încrede.

David nu este un om duplicitar, el nu este un fariseu, un ipocrit. El este un „om dintr-o bucată”, care spune ce gândește și simte, fără să-i fie teamă că în felul acesta reputația lui va avea de suferit.

Dacă ne gândim la conducătorii din antichitate și din toate timpurile, care au fost întotdeauna atenți la imaginea pe care au afișat-o înaintea contemporanilor și posterității, atitudinea plină de franchețe a lui David iese din normalul și uzanța lumii. Când îți iei propriul suflet, cu frământările și neliniștea lui, și îl așezi în versuri pentru a fi citit de cei din jur, fără să ascunzi nimic, ce altă dovadă de transparență mai poate exista?

David a fost un om transparent, dar nu invizibil. Unii oameni se declară transparenți, dar când îi privești, nu vezi nimic la ei. Nu este și cazul psalmistului. Când îi privim sufletul, vedem acolo lucruri pe care fiecare dintre noi ar trebui să le avem, dacă dorim să primim același calificativ ceresc: „om după inima Mea”.

„Fă-mi dreptate, Doamne!”

Nu știm ce l-a determinat pe David să înceapă Psalmul 26 cu această invocare a dreptății lui Dumnezeu. Era vorba de o problemă personală sau de o problemă care privea națiunea întreagă? Cu toții avem această predispoziție de a apela la dreptatea lui Dumnezeu atunci când considerăm că suntem nedreptățiți într-un fel sau altul.

Fiind om ca și noi, David apelează și el la dreptatea divină, invocând câteva motive care, dacă nu sunt înțelese corect, ne pot induce în eroare. Privind la motivele invocate de psalmist, putem avea senzația că el se laudă cu neprihănirea sa, că se încrede în nevinovăția sa și că el folosește aceste „monede” pentru a cumpăra bunăvoința lui Dumnezeu și intervenția Lui în favoarea sa.

Însă David Îl cunoaște prea bine pe Dumnezeu pentru a încerca un lucru sortit eșecului din capul locului. El știe că Dumnezeu nu poate fi nici cumpărat cu merite omenești, nici influențat prin declarații ipocrite. Cel despre care scrie în Psalmul 139: „Știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul” (vers.2) nu poate fi indus în eroare de declarațiile omului, oricât de pretențioase ar fi acestea.

În cazul lui David nu e vorba de o autojustificare fariseică sau de o declarare a unei nevinovații absolute. În mulți alți psalmi, David își recunoaște păcatele și se căiește adânc de ele. În Psalmul 26 este vorba mai degrabă de conștiința perfecțiunii pe care o cere prezența unui Dumnezeu sfânt.

David invocă dreptatea lui Dumnezeu. Poate că a căutat această dreptate la oameni și nu a găsit-o. Sau poate că nici nu a încercat vreodată să-și caute dreptatea la oameni, alergând întotdeauna la izvorul ei: Creatorul tuturor lucrurilor. Însă a-ți căuta dreptatea înaintea Celui care o întruchipează în mod absolut în acest Univers este un act de mare curaj. De ce? Pentru că dacă te prezinți înaintea „dreptului Judecător” (vezi 1 Petru 2,23), invocând dreptatea Lui, în timp ce inima nu îți este suficient de transparentă, s-ar putea să ai surprize neplăcute, iar dreptatea pe care o invoci să se întoarcă împotriva ta.

Însă David își asumă riscul. Asemenea ucenicilor care-I mărturiseau Domnului Iisus: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6,68), în Psalmul 26 David pare să-I spună lui Dumnezeu: „Doamne, fă-mi dreptate! Nu am unde altundeva să o găsesc. La Tine este ultima și singura mea speranță. Oamenii m-au dezamăgit, însă Tu nu m-ai dezamăgit niciodată.”

Pledoarie la „Curtea Supremă”

Dialogul cu Dumnezeu nu poate începe oricum. Un om care nu are inima curată nu poate spera la acest dialog, căci este scris că doar „cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu,” (vezi Matei 5,8) Înainte de orice ritual, omul trebuie să-și cerceteze viața și calitatea relației pe care o are pe verticală cu Dumnezeu, dar și pe orizontală cu semenii lui.

David este sigur că se poate înfățișa înaintea tronului Universului deoarece știe că alegerile sale zilnice au fost drepte și limpezi, iar conștiința sa este curată. Psalmul 26 este construit pe invocarea dreptății lui Dumnezeu pe baza unor motive pe care David le prezintă în cadrul acestui imn.

Sunt nu mai puțin de cincisprezece motive pe care le prezintă psalmistul, fiecare în parte, și toate deopotrivă, reprezentând un act de mare curaj și, totodată, dovadă a curăției sale sufletești. De ce ar fi trebuit să-i facă Dumnezeu dreptate lui David? Iată motivele invocate de psalmist:

1) „Umblu în nevinovăție.” (vers.1)

2) „Mă încred în Domnul fără șovăire.” (vers.1up.)

3) „Bunătatea Ta este înaintea ochilor mei.” (vers.3pp.)

4) „Umblu în adevărul Tău.” (vers.3up.)

5) „Nu șed împreună cu oamenii mincinoși.” (vers.4pp.)

6) „Nu merg împreună cu oamenii vicleni.” (vers.4up.)

7) „Urăsc adunarea celor ce fac răul.” (vers.5pp.)

8) „Nu stau împreună cu cei răi.” (vers.5up.)

9) „Îmi spăl mâinile în nevinovăție.” (vers.6pp.)

10) „Izbucnesc în mulțumiri.” (vers.7pp.)

11) „Istorisesc toate minunile Tale.” (vers.7up.)

12) „Eu iubesc locașul Casei Tale.” (vers.8)

13) „Eu umblu în neprihănire.” (vers.11)

14) „Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă.” (vers.12pp.)

15) „Voi binecuvânta pe Domnul în adunări.” (vers.12up.)

Analizând motivele pe care le prezintă David în pledoaria sa înaintea scaunului de judecată a lui Dumnezeu, mă întreb: Cine are curajul să spună, asemenea lui, că umblă în nevinovăție, în adevărul lui Dumnezeu și în neprihănire? Cine poate afirma cu fruntea senină că are mâinile curate, supunându-se cercetării ochiului Celui ce pătrunde totul? Nu este cumva o încumetare din partea lui David atunci când invocă aceste motive în pledoaria sa? Câți dintre noi avem curajul să-I cerem lui Dumnezeu, asemenea psalmistului: „Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima” (vers.2)?

Secretul siguranței lui David

Știți de unde își trage seva acest curaj aproape nebunesc al psalmistului? Nu din el, căci el știe că este un om păcătos, cu slăbiciuni și căderi. Dacă există un punct de sprijin pe care se bazează întreaga lui pledoarie, atunci acesta se afla în Dumnezeu: „Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei.” (vers.3)

David știe că Dumnezeu este drept, însă el mai știe un lucru despre caracterul lui Dumnezeu: El este și bun. Și pe această bunătate se sprijină el atunci când se prezintă înaintea Suveranului Universului, cerând să i se facă dreptate.

Psalmul 26 ne creează imaginea unui călător care se deplasează din punctul X spre punctul Y. De trei ori folosește psalmistul verbul „a umbla”: „umblu în nevinovăție,” (vers.1) „umblu în adevărul Tău” (vers.3) și „umblu în neprihănire.” (vers.11). Iar finalul psalmului cuprinde aceeași idee a vieții văzute prin perspectiva unui drum spre Dumnezeu și spre veșnicie: „Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă.” (vers.12)

Nu, David nu este un om desăvârșit. Dacă mâinile îi sunt curate, acest lucru se datorează faptului că și le-a spălat în nevinovăție, în nevinovăția Mielului lui Dumnezeu la care privea prin credință atunci când venea la altarul Domnului. (vers.6)

Un om desăvârșit nu are de ce să implore mila lui Dumnezeu. Totuși, David cere această milă, semn că își cunoaște nevrednicia și păcătoșenia: „Eu umblu în neprihănire; izbăvește-mă și ai milă de mine!” (vers.11)

Dacă este ceva care-l ridică pe David deasupra condiției umane decăzute, atunci acel lucru este modul în care își gestionează dragostea și ura. El urăște adunarea celor ce fac răul (vers.5 – nu pe cei răi, ca persoane, ci atitudinea lor!) și iubește locașul Casei lui Dumnezeu (vers. 8 – nu zidurile, ci prezența lui Dumnezeu manifestată acolo!). Acest simțământ al prezenței divine îl face pe David să izbucnească în mulțumiri (vers.7), asemenea unui izvor care țâșnește în afară, neputând reține pentru el apele cele bogate.

Psalmul 26 este singurul loc din Scriptură în care se vorbește despre o izbucnire a mulțumirii. Noi putem izbucni în râs, în plâns, în mânie, supărare sau bucurie, dar foarte rar ni se întâmplă să izbucnim în mulțumire față de binefăcătorul nostru. Toți avem multe de cerut lui Dumnezeu, dar cât de puțini dintre noi izbucnim în mulțumiri atunci când ni se răspunde la rugăciune!

Evangheliile relatează despre vindecarea a zece leproși într-o singură ocazie. Dar câți dintre ei au „izbucnit” în mulțumiri după ce au fost vindecați? Doar unul singur… Și acesta era samaritean … (Luca 17,11‑19)

Pentru ca cineva să izbucnească în mulțumiri la adresa lui Dumnezeu, el trebuie să fie tot timpul plin de spiritul recunoștinței și mulțumirii, asemenea unui lac de acumulare supraplin, gata oricând să străpungă barajul. Dacă în viața reală străpungerea unui baraj reprezintă o mare nenorocire, atunci când vorbim de „ruperi” ale barajului care nu mai poate reține „apele” inimii, adică spiritul nostru de recunoștință și mulțumire, atunci totul este în regulă. Atunci suntem asemenea lui David, cu șanse mari de a primi din partea cerului același calificativ de dorit: „om după inima Mea.” (1 Samuel 13,14; Fapte 13,22)

Învățăminte de ieri pentru lumea de azi

Psalmul 26 nu este doar un simplu poem antic, demn de recitat în ocazii festive. El are o încărcătură morală pentru toate generațiile de oameni care se pregătesc să locuiască în prezența unui Dumnezeu sfânt, prezentându-ne tabloul unui caracter asupra căruia Dumnezeu își va pune pecetea aprobării Sale la finalul istoriei.

Un „om după inima lui Dumnezeu” umblă în nevinovăție. Aceasta este atmosfera pe care o respiră cu plăcere, chiar dacă „aerul” din jurul său este poluat cu ispitele inerente vieții. (vers.1) Un „om după inima lui Dumnezeu” se încrede în Domnul său fără șovăire (vers.1), chiar dacă momentan nu înțelege căile Providenței divine.

În momentele în care descurajarea îi dă târcoale, gata să-l doboare, un astfel de om privește țintă la bunătatea lui Dumnezeu, și nu la meritele sale personale, nici la meritele semenilor lui. (vers.3) Un „om după inima lui Dumnezeu” știe să-și gestioneze corect dragostea și ura. El urăște ceea ce urăște Dumnezeu și iubește ceea ce iubește El. Un astfel de om umbla în adevăr, nu în minciună. Dar pentru că adevărul nu este o noțiune abstractă, ci o Persoană, un astfel de om umblă pe calea vieții întotdeauna în Christos și neprihănirea Lui. (vers.3)

Un „om după inima lui Dumnezeu” are întotdeauna „mâinile curate” (vers.6), nu doar când vine la „altar”, nu doar în mediul bisericesc, în adunarea celor credincioși. Unii au mâini necurate chiar și acolo. Un om care vrea să fie pe placul lui Dumnezeu se va strădui să aibă „mâini curate” oriunde îl duce viața: în familie, la locul de muncă, la școală și în vacanțe.

Furtișagurile în relațiile de familie, în cele de serviciu sau cu autoritățile statului, și, cu atât mai puțin, în relația cu Dumnezeu, nu au ce căuta în viața unui om care vrea să trăiască o veșnicie în prezența unui Dumnezeu sfânt.

Viața nu este un accident în care fiecare facem doar ceea ce ne-a rezervat forța destinului. Ea este rezultatul propriilor noastre alegeri de zi cu zi, de fiecare clipă. Vom alege aceleași valori morale pe care le-a ales David de-a lungul vieții? Dacă o vom face, vom putea scrie propriul nostru psalm cu numărul 26!

Lori Balogh