Psalmul 26 – Un strigat dupa dreptate
1. „Fă-mi dreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăţie şi mă încred în Domnul fără şovăire.
2. Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!
3. Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei şi umblu în adevărul Tău.
4. Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi şi nu merg împreună cu oamenii vicleni.
5. Urăsc adunarea celor ce fac răul şi nu stau împreună cu cei răi.
6. Îmi spăl mâinile în nevinovăţie şi aşa înconjur altarul Tău, Doamne,
7. ca să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale.
8. Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale şi locul în care locuieşte slava Ta.
9. Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii care varsă sânge,
10. ale căror mâini sunt nelegiuite şi a căror dreaptă este plină de mită!
11. Eu umblu în neprihănire; izbăveşte-mă şi ai milă de mine!
12. Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvânta pe Domnul în adunări.”
Cu sufletul pe masa
Ca si in ceilalti psalmi compusi de el, David deschide si de aceasta data o fereastra numai de el stiuta spre universul sau interior, lasandu-ne sa privim ce se ascunde in strafundurile sale intime. Facand acest lucru, el, imparatul poporului ales si conducatorul politic al Israelului, devine vulnerabil. Dar lui David nu-i pasa de acest lucru. Pentru el transparenta si sinceritatea sunt valori nepretuite. Si ca sa le posede, merita orice risc.
Ne intrebam uneori cum a fost posibil ca un om care a avut o cadere morala atat de spectaculoasa sa ajunga in final un „om dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ). Un raspuns la aceasta intrebare il putem afla privind tocmai la transparenta si sinceritatea lui naturala, pe care o putem observa atat in viata personala si publica a psalmistului, cat mai ales in relatia lui cu Dumnezeu.
David nu ascunde nimic nici fatza de contemporanii sai care-i citeau psalmii, dar nici fatza de posteritatea care urma sa-i aprecieze faptele. Cu atat mai putin, el nu incearca sa ascunda ceva de Dumnezeul in care se increde.
David nu este un om duplicitar, el nu este un fariseu, un ipocrit. El este un „om dintr-o bucata”, care spune ce gandeste si simte, fara sa-i fie teama ca in felul acesta reputatia lui va avea de suferit.
Daca ne gandim la conducatorii din antichitate si din toate timpurile, care au fost intotdeuna atenti la imaginea pe care au afisat-o inaintea contemporanilor si posteritatii, atitudinea plina de franchete a lui David iese din normalul si uzanta lumii. Cand iti iei propriul suflet, cu framantarile si nelinistea lui, si il asezi in versuri pentru a fi citit de cei din jur, fara sa ascunzi nimic, ce alta dovada de transparenta mai poate exista ?
David a fost un om transparent, dar nu invizibil. Unii oameni se declara transparenti, dar cand ii privesti, nu vezi nimic la ei. Nu este si cazul psalmistului. Cand ii privim sufletul, vedem acolo lucruri pe care fiecare dintre noi ar trebui sa le avem, daca dorim sa primim acelasi calificativ ceresc: „om dupa inima Mea”.
„Fa-mi dreptate, Doamne !”
Nu stim ce l-a determinat pe David sa inceapa Psalmul 26 cu aceasta invocare a dreptatii lui Dumnezeu. Era vorba de o problema personala, sau de o problema care privea natiunea intreaga ? Cu totii avem aceasta predispozitie de a apela la dreptatea lui Dumnezeu atunci cand consideram ca suntem nedreptatiti intr-un fel sau altul.
Fiind om ca si noi, David apeleaza si el la dreptatea divina, invocand cateva motive care, daca nu sunt intelese corect, ne pot induce in eroare. Privind la motivele invocate de psalmist, putem avea senzatia ca el se lauda cu neprihanirea sa, ca se increde in nevinovatia sa si ca el foloseste aceste „monede” pentru a cumpara bunavointa lui Dumnezeu si interventia Lui in favoarea sa.
Insa David Il cunoaste prea bine pe Dumnezeu pentru a incerca un lucru sortit esecului din capul locului. El stie ca Dumnezeu nu poate fi nici cumparat cu merite omenesti, nici influentat prin declaratii ipocrite. Cel despre care scrie in Psalmul 139: „Stii cand stau jos si cand ma scol, si de departe imi patrunzi gandul” ( vers. 2 ) nu poate fi indus in eroare de declaratiile omului, oricat de pretentioase ar fi acestea.
In cazul lui David nu e vorba de o autojustificare fariseica sau de o declarare a unei nevinovatii absolute. In multi alti psalmi, David isi recunoaste pacatele si se caieste adanc de ele. In Psalmul 26 este vorba mai degraba de constiinta perfectiunii pe care o cere prezenta unui Dumnezeu sfant.
David invoca dreptatea lui Dumnezeu. Poate ca a cautat aceasta dreptate la oameni si nu a gasit-o. Sau poate ca nici nu a incercat vreodata sa-si caute dreptatea la oameni, alergand intotdeauna la izvorul ei: Creatorul tuturor lucrurilor. Insa a-ti cauta dreptatea inaintea Celui care o intruchipeaza in mod absolut in acest Univers este un act de mare curaj. De ce ? Pentru ca daca te prezinti inaintea „dreptului Judecator” ( 1 Petru 2,23 ), invocand dreptatea Lui, in timp ce inima nu-ti este suficient de transparenta, s-ar putea sa ai surprize neplacute, iar dreptatea pe care o invoci sa se intoarca impotriva ta.
Insa David isi asuma riscul. Asemenea ucenicilor care-I marturiseau Domnului Iisus: „Doamne, la cine sa ne ducem ? Tu ai cuvintele vietii vesnice” ( Ioan 6,68 ), in Psalmul 26 David pare sa-I spuna lui Dumnezeu: „Doamne, fa-mi dreptate ! Nu am unde altundeva sa o gasesc. La Tine este ultima si singura mea speranta. Oamenii m-au dezamagit, insa Tu nu m-ai dezamagit niciodata.”
Pledoarie la „Curtea Suprema”
Dialogul cu Dumnezeu nu poate incepe oricum. Un om care nu are inima curata nu poate spera la acest dialog, caci este scris ca doar „cei cu inima curata Il vor vedea pe Dumnezeu” ( Matei 5,8 ). Inainte de orice ritual, omul trebuie sa-si cerceteze viata si calitatea relatiei pe care o are pe verticala cu Dumnezeu, dar si pe orizontala cu semenii lui.
David este sigur ca se poate infatisa inaintea tronului Universului deoarece stie ca alegerile sale zilnice au fost drepte si limpezi, iar constiinta ii este curata. Psalmul 26 este construit pe invocarea dreptatii lui Dumnezeu pe baza unor motive pe care David le prezinta in cadrul acestui imn.
Sunt nu mai putin de cincisprezece motive pe care le prezinta psalmistul, fiecare in parte si toate deopotriva reprezentand un act de mare curaj si, totodata, dovada a curatiei sale sufletesti. De ce ar fi trebuit sa-i faca Dumnezeu dreptate lui David ? Iata motivele invocate de psalmist:
1) „Umblu in nevinovatie” ( vers. 1 )
2) „Ma incred in Domnul fara sovaire” ( vers. 1 up. )
3) „Bunatatea Ta este inaintea ochilor mei” ( vers. 3 pp. )
4) „Umblu in adevarul Tau” ( vers. 3 up. )
5) „Nu sed impreuna cu oamenii mincinosi” ( vers. 4 pp. )
6) „Nu merg impreuna cu oamenii vicleni” ( vers. 4 up. )
7) „Urasc adunarea celor ce fac raul” ( vers. 5 pp. )
8) „Nu stau impreuna cu cei rai” ( vers. 5 up. )
9) „Imi spal mainile in nevinovatie” ( vers. 6 pp. )
10) „Izbucnesc in multumiri” ( vers. 7 pp. )
11) „Istorisesc toate minunile Tale” ( vers. 7 up. )
12) „Eu iubesc locasul Casei Tale” ( vers. 8 )
13) „Eu umblu in neprihanire” ( vers. 11 )
14) „Piciorul meu sta pe calea cea dreapta” ( vers. 12 pp. )
15) „Voi binecuvanta pe Domnul in adunari” ( vers. 12 up. )
Analizand motivele pe care le prezinta David in pledoaria sa inaintea scaunului de judecata a lui Dumnezeu, ma intreb: Cine are curajul sa spuna, asemenea lui, ca umbla in nevinovatie, in adevarul lui Dumnezeu si in neprihanire ? Cine poate afirma cu fruntea senina ca are mainile curate, supunandu-se cercetarii ochiului Celui ce patrunde totul ? Nu este cumva o incumetare din partea lui David atunci cand invoca aceste motive in pledoaria sa ? Cati dintre noi avem curajul sa-I cerem lui Dumnezeu, asemenea psalmistului: „Cerceteaza-ma, Doamne, incearca-ma, trece-mi prin cuptorul de foc rarunchii si inima” ( vers. 2 ) ?
Secretul sigurantei lui David
Stiti de unde isi trage seva acest curaj aproape nebunesc al psalmistului ? Nu din el, caci el stie ca este un om pacatos, cu slabiciuni si caderi. Daca exista un punct de sprijin pe care se bazeaza intreaga lui pledoarie, atunci acesta se afla in Dumnezeu: „Caci bunatatea Ta este inaintea ochilor mei” ( vers. 3 ).
David stie ca Dumnezeu este drept, insa el mai stie un lucru despre caracterul lui Dumnezeu: El este si bun. Si pe aceasta bunatate se sprijina el atunci cand se prezinta inaintea Suveranului Universului, cerand sa i se faca dreptate.
Psalmul 26 ne creeaza imaginea unui calator care se deplaseaza din punctul X spre punctul Y. De trei ori foloseste psalmistul verbul „a umbla”: „umblu in nevinovatie” ( vers. 1 ), „umblu in adevarul Tau” ( vers. 3 ) si „umblu in neprihanire” ( vers. 11 ). Iar finalul psalmului cuprinde aceeasi idee a vietii vazute prin perspectiva unui drum spre Dumnezeu si spre vesnicie: „Piciorul meu sta pe calea cea dreapta” ( vers.12 ).
Nu, David nu este un om desavarsit. Daca mainile ii sunt curate, acest lucru se datoreaza faptului ca si le-a spalat in nevinovatie, in nevinovatia Mielului lui Dumnezeu la care privea prin credinta atunci cand venea la altarul Domnului ( vers. 6 ).
Un om desavarsit nu are de ce sa implore mila lui Dumnezeu. Totusi, David cere aceasta mila, semn ca isi cunoaste nevrednicia si pacatosenia: „Eu umblu in neprihanire; izbaveste-ma si ai mila de mine !” ( vers. 11 ).
Daca este ceva care-l ridica pe David deasupra conditiei umane decazute, atunci acel lucru este modul in care isi gestioneaza dragostea si ura. El uraste adunarea celor ce fac raul ( vers. 5 – nu pe cei rai, ca persoane, ci atitudinea lor ! ) si iubeste locasul Casei lui Dumnezeu ( vers. 8 – nu zidurile, ci prezenta lui Dumnezeu manifestata acolo ! ). Acest simtamant al prezentei divine il face pe David sa izbucneasca in multumiri ( vers. 7 ), asemenea unui izvor care tasneste in afara, neputand retine pentru el apele cele bogate.
Psalmul 26 este singurul loc din Scriptura in care se vorbeste despre o izbucnire a multumirii. Noi putem izbucni in ras, in plans, in manie, suparare sau bucurie, dar foarte rar ni se intampla sa izbucnim in multumire fatza de binefacatorul nostru. Toti avem multe de cerut lui Dumnezeu, dar cat de putini dintre noi izbucnim in multumiri atunci cand ni se raspunde la rugaciune !
Evangheliile ne relateaza despre vindecarea a zece leprosi intr-o singura ocazie. Dar cati dintre ei au „izbucnit” in multumiri dupa ce au fost vindecati ? Doar unul singur… Si acesta era samaritean … ( Luca 17, 11-19 ).
Pentru ca cineva sa izbucneasca in multumiri la adresa lui Dumnezeu, el trebuie sa fie tot timpul plin de spiritul recunostintei si multumirii, asemenea unui lac de acumulare supraplin, gata oricand sa strapunga barajul. Daca in viata reala strapungerea unui baraj reprezinta o mare nenorocire, atunci cand vorbim de „ruperi” ale barajului care nu mai poate retine „apele” inimii, adica spiritul nostru de recunostinta si multumire, atunci totul este in regula. Atunci suntem asemenea lui David, cu sanse mari de a primi din partea cerului acelasi calificativ de dorit: „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ).
Invataminte de ieri pentru lumea de azi
Psalmul 26 nu este doar un simplu poem antic, demn de recitat in ocazii festive. El are o incarcatura morala pentru toate generatiile de oameni care se pregatesc sa locuiasca in prezenta unui Dumnezeu sfant, prezentandu-ne tabolul unui caracter asupra caruia Dumnezeu isi va pune pecetea aprobarii Sale la finalul istoriei.
Un „om dupa inima lui Dumnezeu” umbla in nevinovatie. Aceasta este atmosfera pe care o respira cu placere, chiar daca „aerul” din jurul sau este poluat cu ispitele inerente vietii ( vers. 1 ). Un „om dupa inima lui Dumnezeu” se increde in Domnul sau fara sovaire ( vers. 1 ), chiar daca momentan nu intelege caile Providentei divine.
In momentele in care descurajarea ii da tarcoale, gata sa-l doboare, un astfel de om priveste tinta la bunatatea lui Dumnezeu, si nu la meritele sale personale, nici la meritele semenilor lui ( vers. 3 ). Un „om dupa inima lui Dumnezeu” stie sa-si gestioneze corect dragostea si ura. El uraste ceea ce uraste Dumnezeu si iubeste ceea ce iubeste El. Un astfel de om umbla in adevar, nu in minciuna. Dar pentru ca adevarul nu este o notiune abstracta, ci o Persoana, un astfel de om umbla pe calea vietii intotdeauna in Christos si neprihanirea Lui ( vers. 3 ).
Un „om dupa inima lui Dumnezeu” are intotdeauna „mainile curate” ( vers. 6 ), nu doar cand vine la „altar”, nu doar in mediul bisericesc, in adunarea celor credinciosi. Unii au maini necurate chiar si acolo. Un om care vrea sa fie pe placul lui Dumnezeu se va stradui sa aiba „maini curate” oriunde il duce viata: in familie, la locul de munca, la scoala si in vacante.
Furtisagurile in relatiile de familie, in cele de serviciu sau cu autoritatile statului, si, cu atat mai putin, in relatia cu Dumnezeu, nu au ce cauta in viata unui om care vrea sa traiasca o vesnicie in prezenta unui Dumnezeu sfant.
Viata nu este un accident in care fiecare facem doar ceea ce ne-a rezervat forta destinului. Ea este rezultatul propriilor noastre alegeri de zi cu zi, de fiecare clipa. Vom alege aceleasi valori morale pe care le-a ales David de-a lungul vietii ? Daca o vom face, vom putea scrie propriul nostru psalm cu numarul 26 !
Lori Balogh
