Curiozități despre igiena umană

Curiozități despre igiena umană

* Odinioară, curățenia și igiena corporală a Occidentului nu doar că lăsa de dorit, dar lipsea cu desăvârșire. Jegul, mizeria, mirosul acru-pestilențial, emanat de generații întregi de oameni care nu se spălau niciodată pe dinți sau pe trup, a lăsat urme adânci în subconștientul colectiv.

* Termenul modern „igienă” provine încă din Antichitate, de la Hygeia – zeița curățeniei, care era însăși fiica lui Asclepyos (sau Esculap la romani), zeul medicinei la vechii greci.

* Popoarele și civilizațiile antice prețuiau baia și curățenia mult mau mult decât oamenii care aveau să trăiască în Evul Mediu occidental. Popoarele semite, în speță triburile evreiești și celelalte populații din Orientul Apropiat, aveau legi foarte stricte care obligau o drastică curățenie corporală. La fel și vechii egipteni prețuiau curățenia.

* În China antică, obligativitatea unui trup curat era o cerință definitorie pentru a trăi în societatea din acele vremuri. Chiar și vechile populații europene care trăiau în sânul naturii precum celții, tracii, germanicii, balticii și slavii, se spălau des.

* Vechii hinduși erau de asemenea foarte curați, cu atât mai mult cu cât ei au stabilit cele mai vechi seturi de reguli și coduri de igienă, pe care le găsim în unele texte clasice ale hinduismului precum Manusmriti și Vishnu Purana.

* Spălatul copiilor este de factură foarte recentă. În Evul Mediu, copiii erau spălați foarte rar, și de obicei erau băgați în apa în care se spălaseră deja părinții și frații mai mari.

* În hinduism, îmbăiatul este una dintre cele cinci reguli zilnice, iar neîndeplinirea sa era considerată un păcat greu.

* Baia regulată, a fost una dintre trăsăturile definitorii ale civilizației Romei antice. Băi publice deosebit de complexe și elaborate au fost construite în toate orașele de pe întinderea Imperiului Roman. Tot romanii au fost primii care au construit toalete publice care erau curățate zilnic de un sistem de apeducte prin care curgea mereu apa.

* Popoarele migratoare care au răvășit Europa la finele Antichității cunoșteau importanța îmbăiatului precum și legătura dintre igiena corporală și răspândirea bolilor contagioase. Aceasta pare să fie de altfel una dintre cauzele pentru care în perioada Antichității, marile epidemii au avut o anvergură sensibil mai mică decât în perioada medievală. Oamenii erau pur și simplu mai curați.

* În Evului Mediu, lenea, ignoranța, superstițiile crase, teama și prostia au făcut adevărate dezastre în ceea ce privește păstrarea curățeniei. Putem considera că tot ce câștigase omenirea în Antichitate în privința igienei, nu doar că a bătut pasul pe loc, dar a făcut pași mari înapoi.

* Speranța medie de viață a oamenilor în Evul Mediu nu depășea 20‑25 de ani. Cauzele acestei realități nu țineau doar de nivelul extrem de ridicat al mortalității infantile și al războaielor numeroase, dar și al mizeriei și jegului în care trăiau și își desfășurau activitățile.

* Orașele și cetățile medievale occidentale erau cele mai murdare locuri din vremea Evului Mediu.

* Marea majoritate a sătenilor din Evul Mediu își făceau nevoile fiziologice în amontele râurilor și izvoarelor din care beau apoi apă, și evident nu se spălau pe mâini după ce urinau sau defecau. În aceste condiții, holera era la ea acasă. Situația aceasta a durat mult timp, mai precis până în momentul în care doctorul John Snow a descoperit că holera se transmitea prin contaminarea cu reziduuri fecale a pânzei freatice și implicit a cursurilor de apă.

* Greu putea exista vreun loc mai infect decât o cetate medievală. În apa din jurul cetății erau aruncate hoituri de animale și rămășițele victimelor execuțiilor publice, iar în interiorul cetății, atât oamenii cât și animalele de povară, își făceau nevoile în public. Periodic, venea cineva cu o lopată și o roabă ca să strângă dejecțiile.

* Bogații și nobilii Evului Mediu se bucurau de privilegiul de a avea „toaletă” în casă. Dacă putem numi toaletă un vas, cel mai probabil o putină acoperită, dar care avea o gaură, pe care aristocratul se așeză ca pe tron pentru a urina și defeca. Conținutul acestor adevărate strămoașe ale oalei de noapte, era aruncat apoi pe fereastră. Dacă ploua imediat, poate că dejecțiile erau spălate, dacă nu, se uscau la soare…

* Descoperirea săpunului a fost pentru omenire mai importantă decât inventarea computerului sau a smartphonului.

* Adevărul cunoscut de puțini oameni este că prinții și tinerii îndrăgostiți care cântau și declamau ode la ferestrele fetelor iubite stăteau de cele mai multe ori în mijlocul grămezilor de fecale aruncate de „divele” de atunci. Asta în cazul în care prințesele nu aruncau grăbite pe geam conținutul oalelor de noapte direct în capul viitorilor soți potențiali! Așa era obiceiul. Și situația a durat sute de ani până la inventarea toaletei cu apă și a canalizării.

* Țăranii nu aveau nici atât. Își făceau nevoile oriunde apucau, de preferință lângă ape, dar nu pentru a se spăla. Spălatul mâinilor după evacuarea nevoilor fiziologice a apărut de abia în secolul al 19‑lea. Până atunci, oamenii se bazau (fără să știe, evident) doar pe vigoarea sistemului imunitar.

* Nici bogății, și nici săracii nu aveau hârtie igienică. Sărăcimea și țăranii se ștergea cu frunze sau mușchi de copac. Cei bogați își cumpărau în acest scop, blănuri fine de miel, pe care le spălau și le refoloseau la nesfârșit.

* În Evul Mediu, spălatul rufelor nu putea fi numit chiar spălat. Aceasta deoarece în lipsa săpunurilor și detergenților, femeile spălau hainele într-un amestec de apă cu cenușă și urină umană, după care le limpezeau. Evident că hainele respective miroseau mai urât ca înainte să fie „spălate”, dar așa era obiceiul timpului.

* Obiceiul spălării hainelor cu urină provenea încă din timpurile Imperiului Roman, și supraviețuise până în vremuri medievale datorită calității urinei de a îndepărta petele de grăsime, rugină și sânge.

* Dacă poluarea apelor din prezent are cauze care țin mai degrabă de accidente industriale, în trecut apele erau poluate de gunoaiele, cadavrele și resturile aruncate în ele. Conform unei superstiții des întâlnită pe atunci în Europa Occidentală, resturile și gunoaiele trebuiau aruncate în ape pentru a goni ghinionul.

* Centrul „mizeriei generalizate” era reprezentat de regatele și ducatele de pe teritoriile de azi ale Angliei, Olandei, Franței, Belgiei, Austriei, Italiei, Spaniei, Portugaliei și Belgiei. Puțin mai curați erau germanii, iar popoarele scandinave erau cele mai curate din Europa Occidentală.

* Spălatul corpului și parfumarea acestuia au fost puternic condamnate de Biserica Catolică și grupurile de moraliști care vedeau în acest act nimic altceva decât invitația la desfrâu sexual.

* Foarte târziu și timid, primele noțiuni de igienă corporală își făceau apariția în Europa. Săpunul începea să fie manufacturat abia în secolele al 18‑lea și al 19‑lea, fiind făcut dintr-un amestec de sodă, cenușă, grăsime de oaie, uleiuri și plante aromate.

* Primul cap încoronat care a lansat o adevărată revoluție în privința spălatului pe trup a fost regina Elisabeta I a Angliei, despre care se știe că se îmbăia o dată pe lună. Era un progres uriaș, căci până la ea, regii și reginele nu se spălau deloc pe tot timpul vieții. Uneori, după cum ne spun cronicile, monarhii intrau în contact cu apa doar când îi surprindea vreo ploaie torențială. În acele vremuri se credea că apa îmbolnăvește, iar spălatul trupului face ca pielea să se deschidă și astfel intrau bolile în trup.

* Nimeni nu se prea spăla pe dinți, deci în jurul vârstei de 25 de ani, majoritatea oamenilor erau deja știrbi, sau sufereau de grave infecții dentare. În Evul Mediu timpuriu, exista totuși obiceiul ca cei bogați să-și clătească gura cu apă, iar tinerii căsătoriți, înainte de noaptea nunții, obișnuiau să mestece frunze de mentă, salvie sau cuișoare, pentru a mai diminua din mirosul pestilențial al gurii.

* În târguri se vindea adesea un amestec de vin, oțet și mentă pentru atenuarea durerilor de dinți. În perioada victoriană, apărea un fel de strămoș al pastei de dinți, compus dintr-un amestec de vin, oțet, plante aromate, pudră de aluminiu și praf de pușcă.

* Dentiști nu au existat până în secolul al 18‑lea. Orice durere de dinți era rezolvată pe loc de bărbieri, care înlăturau problema cu un clește de cuie. Evident că durerile erau atroce, dar acest detaliu nu impresiona pe nimeni pe atunci.

* Sistemele moderne de canalizare, băi și toalete aveau să apară de abia în secolele 19‑20. Tot atunci, odată cu Revoluția industrială, Europa a fost cuprinsă de un reviriment fără precedent al igienei corporale. Acest lucru a fost impulsionat și de cercetările și descoperirile medicinei, care au demonstrat clar că există o mare legătură între igiena corporală și starea optimă de sănătate.

* Progresul tehnologic, înăsprirea regulilor de igienă, importanța educației corecte și fluxul de informații care au urmat după cel de-Al Doilea Război Mondial au dus omenirea pe făgașul dorit în ceea ce privește cultivarea și importanța igienei corporale.

Culegere de Lori Balogh