Dovezi istorice ale pazirii Sabatului zilei a saptea de-a lungul secolelor

Dovezi istorice ale pazirii Sabatului zilei a saptea de-a lungul secolelor

Introducere

     Sabatul zilei a saptea, asa cum a fost lasat de Dumnezeu inca de la incheierea actului Creatiei, si prezent in Porunca a patra a Decalogului, nu este o doctrina noua, descoperita de bisericile sabatariene ( credinciosii Bisericii lui Dumnezeu, adventistii de ziua a saptea, baptistii de ziua a saptea, penticostalii de ziua a saptea, crestinii dupa Evanghelie de ziua a saptea, etc. ).

Numeroase documente istorice dovedesc faptul ca, de-a lungul celor doua milenii de istorie crestina, incepand cu primul secol, au existat crestini care au pazit adevarata zi de inchinare poruncita de Creator, uneori cu riscul de a suferi persecutii crunte. Ceea ce au facut bisericile sabatariene din secolele al XIX-lea si al XX-lea a fost simplul fapt de a se inscrie pe linia continuarii ascultarii de vointa lui Dumnezeu, asa cum este ea descoperita in textul Poruncii a patra:

     „Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvatat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o” ( Exodul 20, 8-11 ).

Insa, in luna martie a anului 321 d.Chr., imparatul roman Constantin cel Mare a decretat pazirea unei alte zile decat Sabatul zilei a saptea: duminica, ziua intai a saptamanii. Decretul lui Constantin suna astfel:

     „In venerabila zi a soarelui, magistratii si oamenii locuind in orase sa se odihneasca, si toate atelierele sa fie inchise. La tara, totusi, persoanele angajate in munci agricole sa-si continue treburile liberi” ( SDA Source Book, p. 999 ).

Ratiunile unui astfel de decret imperial erau simple: imparatul dorea o religie unita intr-un imperiu unit. Pentru stabilitatea imperiului, crestinii si paganii trebuiau sa se inchine in aceeasi zi. Iar Constantin cel Mare, marele imparat convertit la crestinism si botezat pe patul de moarte, a decretat: aceasta zi nu va fi Sabatul zilei a saptea ( sambata ), asa cum prevedea porunca Creatorului, ci ziua intai a saptamanii ( duminica ), pe care o sarbatorea deja o intreaga lume pagana, dar si o parte a crestinilor care incercau in felul acesta sa se delimiteze de iudaism ( crestinii din Roma si Alexandria ).

Insa, in pofida decretului imperial si a compromisurilor pe care lumea crestina incepuse sa le faca in privinta ascultarii stricte de Legea lui Dumnezeu, de-a lungul secolelor Dumnezeu a avut oameni credinciosi care au respectat Porunca a patra a Decalogului, uneori cu riscul pierderii vietii.

In cele ce urmeaza, vor fi prezentate cateva dovezi istorice ale pazirii Sabatului biblic de-a lungul secolelor, incepand cu secolul I d.Chr. Poate ca aceste evidente istorice ne vor ajuta sa reconsideram pozitia noastra fatza de porunca aflata chiar in inima Legii morale, revizuindu-ne viata in conformitate cu vointa lui Dumnezeu, asa cum este clar exprimata in Legea Sa.

Exemplul apostolilor este concludent in aceasta privinta. Fiind confruntati cu amenintari din partea liderilor religiosi ai vremii, apostolii au ramas fermi de partea ascultarii depline de voia lui Dumnezeu:

„Judecati voi singuri, daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu” ( Fapte 4, 19 )

     „Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni !” ( Fapte 5, 29 )

Domnul sa ne ajute la aceasta !

 

     Secolul I

     – Josephus: „Nu exista o cetate a grecilor, nici vreuna a barbarilor, nici vreo natiune in care sa nu fi aparut obiceiul nostru de a se odihni in ziua a saptea” ( M’Clatchie, Notes and Queries on China and Japan, edited by Dennys, vol. 4, Nos. 7,8, p. 100 )

    –  Iordania: „Atunci samanta spirituala a lui Avraam a fugit la Pella, de cealalta parte a Iordanului, unde a gasit un loc de refugiu sigur si au putut sa slujeasca pe Domnul lor si sa tina Sabatul Sau” ( Eusebius’s Ecclesiastical History, b. 3, ch. 5 ).

 

     Secolul al II-lea

     – „Primii crestini aveau un mare respect fatza de Sabat, si petreceau ziua in inchinare si predici. Si nu e nicio indoiala ca au luat aceasta practica de la apostolii insisi, asa cum apare in mai multe scrieri referitoare la acest subiect” ( Dialogues on the Lord’s Day, p. 189: 1701, by Dr. T. H. Moree, a Church of England divine ).

– „…Sabatul a fost o lege puternica, care i-a unit cu viata intregului popor, si, pazind Sabatul, ei au urmat nu numai exemplul, ci si porunca lui Iisus” ( Geschlichte des Sonntags, p. 13.14 ).

– „Crestinii dintre neamuri au pazit si ei Sabatul” ( Gieseler’s Church History, vol. 1, ch. 2, par.30, p. 93 ).

– „Primii crestini au tinut Sabatul iudeilor; de aceea, crestinii, mult timp impreuna cu acestia, au tinut adunarile in Sabat, in care se citeau anumite parti din Lege; si aceasta a continuat pana in timpul Sinodului din Laodicea” ( The Whole Works of Jeremy Taylor, vol. IX, p. 416, R. Heber’s Edition, vol. XII, p. 416 ).

– „Este sigur faptul ca vechiul Sabat a ramas si a fost pazit impreuna cu sarbatorirea zilei Domnului ( duminica ) de catre crestinii din Biserica de Rasarit aproximativ trei sute de ani dupa moartea Mantuitorului nostru” ( A Learned Treatise of the Sabat, p. 77 ).

 

     Secolul al III-lea

– „Daca nu faceti din Sabat un adevarat Sabat, nu veti vedea pe Tatal” ( The Oxyrhynchus Papyri, pt. 1, p. 3, Logion 2, verso 4-11, London: Offices of the Egipt Exploration Fund, 1898 ).

– „Sabatul zilei a saptea a fost repetat de Christos, de ucenici si primii crestini, pana ce Sinodul de la Laodicea a abolit pazirea lui” ( Dissertation on the Lord’s Day, p. 33.34.44 ).

     – Palestina – India: „Inca de la 225 d.Chr. au existat episcopate sau conferinte ale Bisericii din Rasarit ( care pazeau Sabatul ), intinzandu-se de la Palestina pana in India” ( Mingana, Early Spread of Christianity, vol. 10, p. 460 ).

     – India – Controversa budista din anul 220 d.Chr. din India: Dinastia Kishan din India de Nord a convocat un vestit consiliu al preotilor budisti la Vaisalia pentru a stabili o regula generala pentru calugarii budisti cu privire la pazirea Sabatului lor saptamanal. Unii dintre ei au fost asa de impresionati de scrierile Vechiului Testament, incat au inceput sa sfinteasca Sabatul. ( Lloyd, The Creed of Half Japan, p. 23 ).

 

     Secolul al IV-lea

     –  Italia: „Era practica generala a bisericilor din Rasarit si a unor biserici din Apus… Caci in bisericile din Milan… se pare ca sambata era tinuta cu mare cinste… Nu ca bisericile din Rasarit, sau celelalte care pazeau aceasta zi, erau inclinate spre iudaism, ci ca ele se adunau in ziua de Sabat pentru a se inchina lui Iisus Christos, Domnul Sabatului” ( History of the Sabbath, Part 2, par. 5, p. 73.74, London: 1636, Dr. Heylyn ).

     – Sinodul de la Laodicea, 325 d. Chr:

     „Canonul 16 – Sambata vor fi citite Evangheliile si alte parti din Scriptura cu voce tare.”

     „Canonul 29 – Crestinii nu vor iudaiza, fiind lenesi sambata, ci vor lucra in aceasta zi, dar vor cinsti in mod deosebit ziua Domnului, si, fiind crestini, daca este posibil, nu vor lucra in aceasta zi” ( Sinodul de la Laodicea 365 d.Chr., Hefele’s Concils, vol. 2, b. 6 )

– „Vechii crestini erau foarte atenti in pazirea sambatei, sau a saptea zi… este clar ca toate bisericile orientale si cea mai mare parte a lumii a pazit Sabatul ca sarbatoare… si Atanasie ne spune ca ei tineau adunari religioase in Sabat, nu pentru ca erau molipsiti de iudaism, ci pentru a se inchina lui Iisus Christos, Domnul Sabatului. Epifanis spune acelasi lucru” ( Antiquities of the Christian Church, vol. II, Book XX, chap. 3, Sec. 1, 66.1137, 1138 ).

     – Abisinia: „In ultima jumatate a acelui secol, sfantul Ambrozie din Milan a afirmat oficial ca episcopul abisinian Museus a calatorit aproape peste tot in tara lui Seres ( China ). Mai mult de 17 secole biserica din Abisinia a continuat sa sfinteasca sambata ca zi sfanta a poruncii a patra” ( Ambrozie, De Moribus, Brachmanorium Opera Omnia, 1132, found in Migne, Potrologia Latina, vol. 17, p. 1131. 1132 ).

     – Spania – Sinodul de la Elvira, Spania, din 305 d.Chr. Canonul 26 al Sinodului de la Elvira ne arata ca Biserica din Spania din timpul acela pazea sambata, ziua a saptea. „Cu privire la postul din fiecare Sabat, se hotaraste sa se indrepte greseala de a posti in fiecare Sabat.” Aceasta hotarare a consiliului este in opozitie directa cu hotararea Bisericii din Roma ca Sabatul sa fie dedicat postului, pentru a discredita aceasta zi in fatza poporului si a o face nepopulara.

     – Persia, 335-337 d.Chr: In timpul celor 40 de ani de persecutie a crestinilor sub domnia lui Shapur II, era adus urmatorul argument impotriva crestinilor: „Ne dispretuiesc zeul nostru soare, au servicii divine sambata, pangaresc pamantul sfant, ingropanadu-si mortii in el” ( Truth Triumphant, p. 170 ).

     Secolul al V-lea

     – Egipt: „Aproape toate bisericile din lume sarbatoresc Sfintele Taine in Sabatul fiecarei saptamani. Totusi, crestinii din Alexandria si Roma, pe temeiul unei vechi traditii, au incetat sa mai faca aceasta. Egiptenii din vecinatatea Alexandriei isi tin adunarile religioase in Sabat” ( Socrates Scholatisticus – istoric bisericesc din secolul al V-lea – Ecclesiastical History, 5.22 ( NPNF ) / 22:32 )

     –  Africa: „Augustin a deplans faptul ca in doua biserici vecine din Africa, una pazeste Sabatul, cealalta posteste in Sabat” ( Dr. Peter Heylyn, The History of the Sabbath, p. 416 ).

     – Spania: „Ambrose a sfintit ziua a saptea ca Sabat. Ambrose avea o mare influenta in Spania, care respecta si ea Sabatul sambetei” ( Truth Triumphant, p. 68 ).

     – Orient: „Este un fapt dovedit ca era inainte obiceiul in Orient sa se pazeasca Sabatul in acelasi fel ca ziua Domnului, si sa se tina adunari sfinte, in timp ce poporul din Apus, luptandu-se pentru ziua Domnului, a neglijat sarbatorirea Sabatului”  ( Apollinaris Sidonii Epistole, lib. 1,2; Migne, 57 ).

     – Italia: Ambrose, vestitul episcop de Milan, a spus ca atunci cand era la Milan pazea sambata, dar cand era la Roma, pazea duminica. Aceasta a dat nastere proverbului: „Cand esti la Roma, fa ce face Roma !” ( Heylyn, The History of the Sabbath, 1612 ).

     – Constantinopol: „Poporul din Constantinopol, si de aproape peste tot, se strange in Sabat ca si in prima zi a saptamanii, obicei care nu a fost respectat niciodata la Roma sau Alexandria” ( Socrates, Ecclesiastical History, Book 7,2, ch. 19 ).

     – Italia: Porunca papei Silvestru ( 314-335 ), devenita lege pe vremea papei Inocentiu ( 402-417 ), ca in toate bisericile crestine sa se posteasca sambata: „Inocentiu a poruncit ca sambata, sau in Sabat, sa se posteasca intotdeauna” ( Dr. Peter Heylyn, History of the Sabbath, Part 2, ch. 2, p. 44 ).

     Secolul al VI-lea

     – Scotia: Andrew Lang, scriind despre istoria bisericii celtice, spune: „Ei lucrau duminica, dar tineau sambata intr-un mod sabatic” ( Andrew Lang, A History of Scotland, vol. 1, p. 96 ).

     – Irlanda: „Se pare ca era ceva obisnuit in bisericile celtice timpurii din Irlanda, ca si in Scotia, sa se pazeasca sambata, Sabatul iudaic, ca zi de odihna. Ei respectau Porunca a patra literal in ziua a saptea a saptamanii” ( Moffat, Istoria religioasa a Scotiei, p. 140 )

     – Scotia: „In aceasta ultima instanta, se pare ca au urmat un obicei caruia ii gasim urmele in Biserica Monastica de la inceput din Irlanda, prin care considerau sambata ar fi Sabatul, in care se odihneau de toata munca lor” ( W. T. Skene, Adamnan Life of St. Columba, 1874, p. 96 ).

     – Scotia, Irlanda: „Se pare ca vedem aici o aluzie la obiceiul, pazit in Biserica timpurie Monastica de la inceput din Irlanda, de a pastra ziua de odihna sambata sau Sabatul” ( History of The Catholic Church in Scotland, vol. 1, p. 86, written by Catholic historian Bellesheim ).

 

     Secolul al VII-lea

     – Scotia si Irlanda: „Se pare ca era obisnuit in bisericile celtice de la inceput in Irlanda si Scotia sa se pazeasca sambata, Sabatul, ca zi de odihna. Ei respectau Porunca a patra literal, in ziua a saptea a saptamanii” ( J. C. Moffat, The Church in Scotland, p. 140 ).

     – Scotia si Irlanda: „Celtii foloseau o Biblie latina care  nu era asemanatoare cu Vulgata, si tineau sambata ca zi de odihna, cu servicii speciale duminica” ( Flick, The Rise of the Medieval Church, p. 237 ).

     – Roma: Papa Grigore I ( 590-604 ) a scris impotriva cetatenilor romani care „interzic orice lucrare in ziua de Sabat” ( Nicene and Post- Nicene Fathers, Second Series, vol. XIII, p. 13, epist I ).

     – Roma: „Grigore, episcop prin harul lui Dumnezeu, catre fiii sai prea iubiti, cetatenii Romani: „Am luat cunostinta de faptul ca anumiti oameni cu un spirit pervers au raspandit printre voi lucruri josnice si opuse sfintei credinte, asa incat interzic sa se lucreze ceva in ziua de Sabat. Cum sa-i numesc altfel decat predicatori ai lui anti-Christ ?” ( Epistles, b. 13: 1 ).

 

     Secolul al VIII-lea

     – Belgia: Sinodul de la Liftinae, Belgia, din 745, la care a participat si papa Bonifaciu: „A treia alocutiune a acestui sinod avertizeaza impotriva pazirii Sabatului, referindu-se la decretul Sinodului de la Laodicea” ( Dr. Hefele, Conciliengesch, 3, 512, sec. 362 ).

     – India, Persia, China: „Raspandita si durabila a fost pazirea Sabatului zilei a saptea printre credinciosii Bisericii din Rasarit si crestinii sfantului Toma din India, care n-au fost legati niciodata de Roma. De asemenea, ea s-a mentinut in randul acestor grupari care s-au despartit de Roma dupa Sinodul de la Calcedonia, si anume, Abisinienii, Iacobitii, Maronitii si Armenii” ( Schaff-Herzog, The New Encyclopedia of Religious Knowledge, Art. „Nestorians”)

     – China: In 781 d.Chr., a fost gravata in marmura o inscriptie constand din 763 de cuvinte. In 1625, acest monument a fost dezgropat langa orasul Changan. Urmatorul fragment din text ne arata ca Sabatul era pazit: „In ziua a saptea aducem sacrificii, dupa ce ne-am curatit inimile, si am primit iertarea de pacatele noastre. Aceasta religie, atat de desavarsita si de excelenta, este greu de numit, dar lumineaza intunericul cu principiile sale stralucitoare” ( Chritianity in China, M. l’Abbe Huc, vol. I, ch. 2, p. 48.49 ).

 

     Secolul al IX-lea

     – Bulgaria: „Bulgaria, la inceputul evanghelizarii ei, a fost invatata ca nu trebuie sa faca nicio lucrare in Sabat” ( Responsa Nicolai Papae I and Consulta Bulgarum Responsum 10, found in Mansi, Sacrorum Concilorum Nova et Amplissima Collectio, vol. 15, p. 406 ).

     – Bulgaria: Papa Nicolae I, raspunzand unei scrisori trimise de Bogaris, printul Bulgariei:

Raspuns la intrebarea nr. 10: „Sa se intrerupa lucrul duminica, dar nu in Sabat” ( Hefele, 4 346-352, sec. 478 ).

Capul Bisericii Ortodoxe, ofensat de amestecul papei, l-a declarat pe papa excomunicat” ( Truth Triomphant, p. 232 )

 

     Secolul al X-lea

     – Kurdistan: „Nestorienii nu mananca porc si pazesc Sabatul. Ei nu cred nici in spovedanie, nici in purgatoriu” ( Schaff-Herzog, The New Encyclopedia of Religious Knowledge, art. „Nestorians” )

     – Scotia: Comentand atitudinea reginei Margareta, istoricul Skene afirma: „Observatia urmatoare pe care ea a facut-o a fost ca ei nu respectau ziua Domnului, ci parea ca au urmat un obicei ale carui urme le regasim in Biserica timpurie a Irlandei, prin care considerau sambata ca fiind Sabatul in care se odihneau de toata munca lor”    ( Skene, Celtic Scotland, vol. 2, p. 349 ).

 

     Secolul al XI-lea

     – Scotia si Irlanda: Scriind despre incercarea reginei Scotiei ( catolica )  de a-i nimici pe pe fratii lui Columba in 1060, istoricul Barnett afirma: „In aceasta privinta, scotienii au pastrat obiceiul traditional al vechii biserici irlandeze care pazea sambata in loc de duminica, ca zi de odihna” ( T. Ratcliffe Barnett, Margaret of Scotland: Queen and Saints, p. 97 ).

     – Sinodul de la Clermont ( 1095 ): „In timpul primei cruciade, papa Urban al II-lea a decretat la Sinodul de la Clermont ca Sabatul sa fie inlaturat in cinstea fecioarei Maria” ( History of the Sabbath, p. 672 ).

 

      Secolul al XII-lea

     – Lombardia: „Urme ale pazitorilor Sabatului se gasesc in timpul lui Grigore I, Grigore VII si in secolul la XII-lea in Lombardia” ( Strong’s Cyclopedia, 1, 660 ).

     – Piemont: „Printre documente, avem o explicatie a Celor Zece Porunci de catre aceiasi oameni, datat de Boyer – anul 1120. Este sustinuta pazirea Sabatului prin incetarea lucrarilor lumesti” ( Blair, History of the Waldenses, vol. 1, p. 220 ).

     – Wales: „Exista multe dovezi ca Sabatul a dominat in Wales peste tot pana in anul 1115, cand a fost inscaunat primul episop roman la catedrala Sfantului Davis. Vechile biserici Welse, care pazeau Sabatul, nici atunci nu si-au plecat genunchiul in fatza Romei, ci au fugit in ascunzatorile lor” ( Lewis, Seventh Day Baptists in Europe and America, vol. 1, p. 29 ).

     – Ungaria, Franta, Anglia, Italia, Germania: Referitor la „Pasagini” – pazitori ai Sabatului: „Raspandirea ereziei in momentul acesta este aproape incredibila. Din Bulgaria pana la Ebre, din nordul Frantei pana la Tibru, ii intanim peste tot. Tari intregi, ca Ungaria si sudul Frantei, sunt infestate; ei se afla din abundenta in multe alte tari: in Germania, in Italia, in Olanda, si chiar in Anglia ei depun eforturile lor” ( Dr. Hahn, Gesch, der Ketzer, 1,13,14 ).

 

     Secolul al XIII-lea

     – Italia: „Ei ( valdenzii ) spun ca papa Silvestru a fost anti-Christul care este amintit in epistolele apostolului Pavel ca fiind fiul pierzarii. ( Ei spun de asemenea ) ca Sabatul trebuie pazit” ( Ecclesiastical History of the Ancient Churches of Piedmont, p. 169 ).

     Secolul al XIV-lea

     – Italia: „Ca trebuie sa ne inchinam unui singur Dumnezeu, care este in stare sa ne ajute, si nu sfintilor morti; ca trebuie sa sfintim ziua Sabatului” ( Luther’s Fore-runners, p. 38 ).

     – Anglia, Olanda, Boemia: „Am scris despre Sabatarienii din Boemia, Transilvania, Anglia si Olanda intre 1250 si 1600 d.Chr.” ( Wilkinson, p. 309 ).

     – Boemia: „In 1310, cu doua sute de ani inaintea tezelor lui Luther, Fratii  Boemieni constituiau un sfert din populatia Boemiei, si erau in contact cu Valdenzii care se aflau din belsug in Austria, Lombardia, Boemia, Germania de nord, Turingia, Brandemburg si Moravia. Erasmus a aratat cat de strict tineau Valdenzii Boemieni Sabatul zilei a saptea” ( Armitage, A History of the Baptists, p. 318; Cox, The Literature of the Sabbath Question, vol. 2, p. 201.202 ).

     – Norvegia: „De asemenea, preotii i-au facut pe oameni sa pazeasca sambetele ca duminici” ( Theological Periodicals for the Evangelical Lutheran Church in Norway, vol. 1, p. 184, Oslo ).

 

     Secolul al XV-lea

     – Boemia: „Erasmus dovedeste ca pana in 1500, chiar acesti boemieni nu numai ca pazeau ziua a saptea cu scrupulozitate, ci erau si numiti Sabatarieni” ( Cox, The Literature of the Sabbath Question, vol. 2, p. 201.202; Truth Triumphant, p. 264 ).

     – Norvegia – Consiliul Bisericesc de la Bergen din 22 august 1435: „Prima problema privea o sfintire a sambetei. A ajuns in atentia arhiepiscopului ca oamenii din diferite locuri ale imparatiei au indraznit sa pazeasca sambata. Este strict interzis in randuiala Bisericii – se afirma – ca oricine sa pazeasca sau sa adopte sarbatori in afara de cele pe care le adopta papa, arhiepiscopul si episcopul” ( The History of the Norwegian Church under Catholicism, R. Keyser, vol. II, p. 488, Oslo, 1858 ).

     – Norvegia – Consiliul Provincial Catolic de la Bergen din 1435: „Suntem informati ca unii oameni din diferite districte ale regatului au adoptat si au pazit sambata. Este interzis, in canonul sfintei Biserici, sa se pazeasca zile cu exceptia celor pe care sfantul papa, arhiepiscopul sau episcopul le poruncesc. Pazirea sambetei nu trebuie in nicio imprejurare sa fie permisa mai mult decat porunceste canonul bisericesc. De aceea, sfatuim pe toti prietenii lui Dumnezeu din toata Norvegia, care vor sa fie ascultatori de sfanta Biserica, sa lase la o parte acest rau al pazirii sambetei; si celorlalti le interzicem sub amenintarea asprelor pedepse bisericesti sa pazeasca sambata” ( Dip. Norveg., 7, 397 ).

     – Norvegia – Conferinta Bisericeasca de la Oslo din 1436: „Este interzis sub aceeasi pedeapsa sa se pazeasca sambata, incetand lucrul” ( History of the Norwegian Church, p.401 ).

     – Franta: „Ludovic al XII-lea, imparatul Frantei ( 1498-1515 ), fiind informat de vrajmasii valdenzilor locuind intr-o parte a provinciei Province, ca mai multe crime odioase le erau puse in cont, a trimis pe seful investigatiilor si un anumit doctor in teologie de la Sorbona sa cerceteze aceasta problema. La randul lor, ei au raportat ca vizitasera toate parohiile, dar n-au putut descoperi nicio urma a acelor crime de care erau acuzati. Dimpotriva, ei pazeau ziua Sabatului, respecatau randuiala botezului ca in Biserica primara, isi instruiau copiii in principiile credintei crestine si a poruncilor lui Dumnezeu. Imparatul, auzind raportul trimisilor sai, a spus cu juramant ca aceia erau oameni mai buni decat el sau poporul lui” ( History of the Christian Church, vol. II, p. 71.72, third edition, London, 1818 ).

 

     Secolul al XVI-lea

     – Rusia, 1503: „Cei acuzati ( pazitori ai Sabatului ) au fost adusi la judecata; ei au recunoscut deschis noua credinta si au aparat-o. Cei mai proeminenti dintre ei: secretarul de stat, Kuritzin, Ivan Maximov, Kassian, arhimandritul manastirii Novgorod, au fost condamnati la moarte si arsi in public, in custi, la Moscova, in 27 decembrie 1503” ( H. Sternberfi, Geschichte der Juden, Leipzig, 1873, p. 117-122 ).

     – Suedia: „Acest zel pentru pazirea sambetei a durat mult timp; chiar lucrurile mici care ar fi putut intari practica pazirii sambetei au fost pedepsite” ( Bishop Anjou, Svenska Kirkans Historia efter Motet: Upsala ).

     – Lichtenstein: „Sabatarienii invata ca Sabatul, adica sambata, inca trebuie pazit. Ei spun ca duminica este inventia papei” ( Refutation of Sabbath by Wolfgang Capito, published 1599 ).

     – Boemia: „Gasesc, intr-un pasaj al lui Erasmus, ca la inceputul Reformatiunii, cand a scris el, erau Sabatarieni in Boemia, care nu numai ca tineau ziua a saptea, dar se spunea despre ei ca erau… scrupulosi in ce priveste odihnirea in el” ( Literature of the Sabbath Question, Dr. Cox, vol. II, p. 201.202 ).

     – Germania – Dr. Eck, combatandu-i pe reformatori: „Totusi Biserica a transferat pazirea de la sambata la duminica in virtutea propriei puteri, fara Scriptura” ( Dr. Eck’s Enchiridion, 1533, p. 78.79 ).

     – Lichtenstein: In preajma anului 1520, multi dintre acesti pazitori ai Sabatului au gasit adapost pe teritoriul domnitorului Leonhardt al Lichtensteinului, „deoarece parintii Lichtensteinului au tinut la pazirea adevaratului Sabat” ( History of the Sabbath, J. N. Andrews, p. 649 ).

     – Norvegia, 1544: „Unii dintre voi, in ciuda avertismentelor, pazesc sambata. Ar trebui sa fiti aspru pedepsiti. Oricine va fi prins pazind sambata, va plati o amenda de zece marci” ( History of King Christian the Third, Niels Krang and S. Stephanius ).

     – Finlanda, 6 decembrie 1554: Regele Gustav Vasa I, in scrisoarea catre finlandezi: „Cu catva timp in urma, am auzit ca unii oameni din Finlanda au cazut intr-o mare greseala si au pazit ziua a saptea, numita sambata” ( State Library at Helsingfors, Rechsregister, Nom J, 1554, Teil B.B. Leaf 1120, p. 175-180 ). \

 

     Secolul al XVII-lea

     – Anglia, 1668: „Aici, in Anglia, sunt aproape noua sau zece biserici care pazesc Sabatul, pe langa multi ucenici raspanditi care l-au pastrat in mod eminent” ( Stennet’s letters, 1668 and 1670, Cox, Sab, I, 268 ).

     – Suedia si Finlanda: „Putem gasi aceste pareri aproape pe toata intinderea Suediei din aceste zile, din Finlanda si Suedia de nord. In districtul Upsala fermierii tineau sambata in locul duminicii. Cam pe la anul 1625, aceasta tendinta religioasa a devenit atat de pronuntata incat nu numai ca multimi de oameni de rand au inceput sa pazeasca sambata ca o zi de odihna, dar chiar si multi preoti au facut acelasi lucru” ( History of the Swedish Church, vol. I, p. 256 ).

     – America, 1664: „Stephen Mumphord, primul pazitor al Sabatului in America, a venit de la Londra in 1664” ( History of the Seventh-day Baptist, Gen. Conf. by Jas. Bailey, p. 237.238 ).

     – America, 1671: Baptistii de Ziua a Saptea „s-au rupt de Biserica Baptista pentru a tine Sabatul” ( Bailey’ History, p. 9,10 ).

     – Anglia – Carol I, in discutie cu membrii Parlamentului: „Caci nu se va gasi in Scriptura unde nu trebuie sa mai fie pazita sambata, sau schimbata in duminica; de aceea, autoritatea Bisericii trebuie sa fie aceea care a schimbat-o pe una si a instituit-o pe cealalta” ( Dr. Cox, Sabbath Laws, p. 333 ).

     – Anglia – John Milton: „Fara indoiala, va fi mult mai sigur sa pazim ziua a saptea dupa porunca expresa a lui Dumnezeu, decat s-o adoptam pe prima ( zi ) pe autoritatea unei simple conjuncturi omenesti” ( Sabbath Lit. 2, 46-54 ).

 

     Secolul al XVIII-lea

     – Boemia si Moravia: Istoria Sabatarienilor de la 1635 pana la 1867 este descrisa de Adolf Dux astfel: „Starea Sabatarienilor era ingrozitoare. Cartile si scrierile lor au fost date Consistoriului de la Karlsburg pentru a deveni prada flacarilor” ( Aus Ungarn, p. 289-291, Leipzig, 1880 ).

     – Moravia: In 1738, contele Zinzendorf scria despre pazirea Sabatului de catre el insusi astfel: „Am folosit Sabatul pentru odihna deja de multi ani, si duminica noastra pentru proclamarea Evangheliei” ( Budingsche Sammlung, Sec. 8, p. 224, Leipzig, 1742 ).

     – America, 1741 – Contele Zinzehdorf in America si Fratii Moravieni: „Ca o mentiune speciala, merita sa fie observat faptul ca el a hotarat impreuna cu biserica de la Betleem sa pazeasca ziua a saptea ca zi de odihna” ( Budingsche Sammlung, Sec. 8, p. 5, 1421.1422 ).

 

     Secolul al XIX-lea

     – China: „In acest timp, Hung a interzis folosirea opiumului, si chiar a tutunului si a tuturor bauturilor alcoolice, iar Sabatul a fost pazit cu religiozitate” ( The Ti-Ping Revolution, by Lin-Le, an officer among them, vol. I, p. 36-48.84 ).

     – China: „Ziua a saptea este pazita in mod religios si strict. Sabatul Taipung este tinut in sambata noastra” ( Idem, p. 319 ).

     – China: „Cand au fost intrebati de ce pazesc Sabatul zilei a saptea, Taipingii au raspuns pentru ca, in primul rand, stramosii lor l-au pazit ca zi de inchinare” ( A Critical History of the Sabbath and the Sunday ).

     – India si Persia: „In plus, ei mentin pazirea in mod solemn a inchinarii crestine in tot imperiul nostru in ziua a saptea” ( Christian Researches in Asia, p. 143 ).

     – Danemarca: In 1875, pastorul M. A. Sommer a inceput sa pazeasca ziua a saptea, scriind in ziarul sau „Indovet Kristendom”, nr. 5, din 1875 un articol despre adevaratul Sabat. Intr-o scrisoare catre pastorul John G. Matteson, el spune: „Printre baptistii de aici, din Danemarca, este o mare framantare cu privire la porunca Sabatului… totusi, sunt probabil singurul predicator din Danemarca care sta atat de aproape de adventisti, si care de multi ani a proclamat a doua venire a lui Christos” ( Addvent Tidente, May, 1875 ).

     – Suedia – Baptistii: „Ne vom stradui acum sa aratam ca sfintirea Sabatului isi are temeiul si originea intr-o lege pe care Dumnezeu Insusi a stabilit-o la Creatiune pentru intreaga lume si, in consecinta, este obligatorie pentru toti oamenii din toate timpurile” ( Evangelisten, Stockholm, May 30 to August 15, 1863, p. 169, organ of thr Swedish Baptist Church ).

     – America, 1845: „Astfel, vedem Daniel 7,25 implinit, cornul cel mic schimband „vremile si legea”. De aceea, mi se pare ca toti aceia care pazesc ziua intai ca Sabat sunt pazitorii duminicii papei, si calcatori ai Sabatului lui Dumnezeu” ( Pastorul T. M. Preble, febr. 13, 1845 ).

 

     Concluzii

Dovezile istorice prezentate in acest articol reflecta intr-o mica masura realitatea. Totusi, asa de sarace cum sunt ( din cauze obiective, explicabile ), ele dau marturie despre un adevar de necontestat: De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a avut pe pamant, in diferite natiuni si culturi, copii credinciosi care au tinut aprinsa torta adevarului, chiar cu riscul pierderii averilor, a libertatii si a vietii.

Acesti crestini ( putini sau multi, Dumnezeu stie ! ) nu au facut compromisuri in legatura cu ascultarea stricta de poruncile lui Dumnezeu, refuzand sa se inchine intr-o alta zi decat cea poruncita de Creator. Ei au trait viata de credinta contra curentului lumii, alegand mai degraba calea cea ingusta a privatiunilor si a lipsurilor, decat calea cea larga propusa de Biserica oficiala, indepartata de principiile Scripturii.

Daca ati avut rabdarea sa parcurgeti toate dovezile istorice pana in acest punct, inseamna ca sunteti un cautator sincer al adevaraului cu privire la adevarata zi de odihna si inchinare lasata de Dumnezeu inca din zorii Creatiei Sale. Bunul Dumnezeu sa va dea intelepciunea si taria spirituala de a face alegerea cea buna, binecuvantata de intregul cer !

Lori Balogh