Dovezi istorice ale păzirii Sabatului zilei a șaptea de-a lungul secolelor

Dovezi istorice ale păzirii Sabatului zilei a șaptea de-a lungul secolelor 

Introducere

Sabatul zilei a șaptea, așa cum a fost lăsat de Dumnezeu încă de la încheierea actului Creației, și prezent în Porunca a patra a Decalogului, nu este o doctrina nouă, descoperită de bisericile sabatariene (credincioșii Bisericii lui Dumnezeu, adventiștii de ziua a șaptea, baptiștii de ziua a șaptea, penticostalii de ziua a șaptea, creștinii după Evanghelie de ziua a șaptea, etc.).

Numeroase documente istorice dovedesc faptul că, de-a lungul celor două milenii de istorie creștină, începând cu primul secol, au existat creștini care au păzit adevărata zi de închinare poruncită de Creator, uneori cu riscul de a suferi persecuții crunte. Ceea ce au făcut bisericile sabatariene din secolele al XIX-lea și al XX-lea a fost simplul fapt de a se înscrie pe linia continuării ascultării de voința lui Dumnezeu, așa cum este ea descoperită în textul Poruncii a patra:

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău; să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20,8‑11).

Însă, în luna martie a anului 321 d.Ch., împăratul roman Constantin cel Mare a decretat păzirea unei alte zile decât Sabatul zilei a șaptea: duminică, ziua întâi a săptămânii. Decretul lui Constantin suna astfel:

„În venerabila zi a soarelui, magistrații și oamenii locuind în orașe să se odihnească, și toate atelierele să fie închise. La țară, totuși, persoanele angajate în munci agricole să-și continue treburile liberi” (SDA Source Book, p. 999).

Rațiunile unui astfel de decret imperial erau simple: împăratul dorea o religie unită într-un imperiu unit. Pentru stabilitatea imperiului, creștinii și păgânii trebuiau să se închine în aceeași zi. Iar Constantin cel Mare, marele împărat convertit la creștinism și botezat pe patul de moarte, a decretat: această zi nu va fi Sabatul zilei a șaptea (sâmbăta), așa cum prevedea porunca Creatorului, ci ziua întâi a săptămânii (duminica), pe care o sărbătorea deja o întreagă lume păgână, dar și o parte a creștinilor care încercau în felul acesta să se delimiteze de iudaism (creștinii din Roma și Alexandria).

Însă, în pofida decretului imperial și a compromisurilor pe care lumea creștină începuse să le facă în privința ascultării stricte de Legea lui Dumnezeu, de-a lungul secolelor Dumnezeu a avut oameni credincioși care au respectat Porunca a patra a Decalogului, uneori cu riscul pierderii vieții.

În cele ce urmează, vor fi prezentate câteva dovezi istorice ale păzirii Sabatului biblic de-a lungul secolelor, începând cu secolul I d.Ch. Poate că aceste evidențe istorice ne vor ajuta să reconsiderăm poziția noastră față de porunca aflată chiar în inima Legii morale, revizuindu-ne viața în conformitate cu voința lui Dumnezeu, așa cum este clar exprimată în Legea Sa.

Exemplul apostolilor este concludent în această privință. Fiind confruntați cu amenințări din partea liderilor religioși ai vremii, apostolii au rămas fermi de partea ascultării depline de voia lui Dumnezeu:

„Judecați voi singuri, dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu” (Fapte 4,19).

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Fapte 5,29).

Domnul să ne ajute la aceasta!

Secolul I

– Josephus: „Nu există o cetate a grecilor, nici vreuna a barbarilor, nici vreo națiune în care să nu fi apărut obiceiul nostru de a se odihni în ziua a șaptea” (M’Clatchie, „Notes and Queries on China and Japan”, edited by Dennys, vol. 4, Nos. 7,8, p. 100).

– Iordania: „Atunci sămânța spirituală a lui Avraam a fugit la Pella, de cealaltă parte a Iordanului, unde a găsit un loc de refugiu sigur și au putut să slujească pe Domnul lor și să țină Sabatul Său” („Eusebius’s Ecclesiastical History”, b. 3, ch. 5).

Secolul al II-lea

– „Primii creștini aveau un mare respect față de Sabat și petreceau ziua în închinare și predici. Și nu e nicio îndoială că au luat această practică de la apostolii înșiși, așa cum apare în mai multe scrieri referitoare la acest subiect” („Dialogues on the Lord’s Day”, p. 189: 1701, by Dr. T. H. Moree, a Church of England divine).

– „… Sabatul a fost o lege puternică, care i-a unit cu viața întregului popor, și, păzind Sabatul, ei au urmat nu numai exemplul, ci și porunca lui Iisus” („Geschlichte des Sonntags”, p. 13.14).

– „Creștinii dintre neamuri au păzit și ei Sabatul” („Gieseler’s Church History”, vol. 1, ch. 2, par.30, p. 93).

– „Primii creștini au ținut Sabatul iudeilor; de aceea, creștinii, mult timp împreună cu aceștia, au ținut adunările în Sabat, în care se citeau anumite părți din Lege; și aceasta a continuat până în timpul Sinodului din Laodicea” („The Whole Works of Jeremy Taylor”, vol. IX, p. 416, R. Heber’s Edition, vol. XII, p. 416).

– „Este sigur faptul că vechiul Sabat a rămas și a fost păzit împreună cu sărbătorirea zilei Domnului ( duminica ) de către creștinii din Biserica de Răsărit aproximativ trei sute de ani după moartea Mântuitorului nostru” („A Learned Treatise of the Sabat”, p. 77).

Secolul al III-lea

– „Dacă nu faceți din Sabat un adevărat Sabat, nu veți vedea pe Tatăl” („The Oxyrhynchus Papyri”, pt. 1, p. 3, Logion 2, verso 4‑11, London: Offices of the Egipt Exploration Fund, 1898).

– „Sabatul zilei a șaptea a fost repetat de Christos, de ucenici și primii creștini, până ce Sinodul de la Laodicea a abolit păzirea lui” („Dissertation on the Lord’s Day”, p. 33.34.44).

– Palestina – India: „Încă de la 225 d.Chr. au existat episcopate sau conferințe ale Bisericii din Răsărit (care păzeau Sabatul), întinzându-se de la Palestina până în India” (Mingana, „Early Spread of Christianity”, vol. 10, p. 460).

– India – Controversa budistă din anul 220 d.Ch. din India: Dinastia Kishan din India de Nord a convocat un vestit consiliu al preoților budiști la Vaisalia pentru a stabili o regulă generală pentru călugării budiști cu privire la păzirea Sabatului lor săptămânal. Unii dintre ei au fost așa de impresionați de scrierile Vechiului Testament, încât au început să sfințească Sabatul. (Lloyd, „The Creed of Half Japan”, p. 23).

Secolul al IV-lea

– Italia: „Era practica generală a bisericilor din Răsărit și a unor biserici din Apus… Căci în bisericile din Milan… se pare că sâmbăta era ținută cu mare cinste… Nu că bisericile din Răsărit, sau celelalte care păzeau această zi, erau înclinate spre iudaism, ci că ele se adunau în ziua de Sabat pentru a se închina lui Iisus Christos, Domnul Sabatului” („History of the Sabbath”, Part 2, par. 5, p. 73.74, London: 1636, Dr. Heylyn).

– Sinodul de la Laodicea, 325 d.Ch.:

„Canonul 16 – Sâmbăta vor fi citite Evangheliile și alte părți din Scriptură cu voce tare.”

„Canonul 29 – Creștinii nu vor iudaiza, fiind leneși sâmbătă, ci vor lucra în această zi, dar vor cinsti în mod deosebit ziua Domnului, și, fiind creștini, dacă este posibil, nu vor lucra în această zi” („Sinodul de la Laodicea 365 d.Ch.”, Hefele’s Concils, vol. 2, b. 6)

– „Vechii creștini erau foarte atenți în păzirea sâmbetei, sau a șaptea zi… este clar că toate bisericile orientale și cea mai mare parte a lumii a păzit Sabatul ca sărbătoare… și Atanasie ne spune că ei țineau adunări religioase în Sabat, nu pentru că erau molipsiți de iudaism, ci pentru a se închina lui Iisus Christos, Domnul Sabatului. Epifanis spune același lucru” („Antiquities of the Christian Church”, vol. II, Book XX, chap. 3, Sec. 1, 66.1137, 1138).

– Abisinia: „În ultima jumătate a acelui secol, sfântul Ambrozie din Milan a afirmat oficial că episcopul abisinian Museus a călătorit aproape peste tot în țara lui Șereș (China). Mai mult de 17 secole biserica din Abisinia a continuat să sfințească sâmbăta ca zi sfântă a Poruncii a patra” (Ambrozie, „De Moribus”, Brachmanorium Opera Omnia, 1132, found în Migne, Potrologia Latina, vol. 17, p. 1131. 1132).

– Spania – Sinodul de la Elvira, Spania, din 305 d.Ch. Canonul 26 al Sinodului de la Elvira ne arată că Biserica din Spania din timpul acela păzea sâmbăta, ziua a șaptea. „Cu privire la postul din fiecare Sabat, se hotărăște să se îndrepte greșeala de a posti în fiecare Sabat.” Această hotărâre a consiliului este în opoziție directă cu hotărârea Bisericii din Roma ca Sabatul să fie dedicat postului, pentru a discredita această zi în fața poporului și a o face nepopulară.

– Persia, 335‑337 d.Ch.: În timpul celor 40 de ani de persecuție a creștinilor sub domnia lui Shapur II, era adus următorul argument împotriva creștinilor: „Ne disprețuiesc zeul nostru soare, au servicii divine sâmbăta, pângăresc pământul sfânt, îngropându-și morții în el” („Truth Triumphant”, p. 170).

Secolul al V-lea

– Egipt: „Aproape toate bisericile din lume sărbătoresc Sfintele Taine în Sabatul fiecărei săptămâni. Totuși, creștinii din Alexandria și Roma, pe temeiul unei vechi tradiții, au încetat să mai facă aceasta. Egiptenii din vecinătatea Alexandriei își țin adunările religioase în Sabat” (Socrates Scholatisticus – istoric bisericesc din secolul al V-lea – „Ecclesiastical History”, 5.22 (NPNF) / 22:32)

– Africa: „Augustin a deplâns faptul că în două biserici vecine din Africa, una păzește Sabatul, cealaltă postește în Sabat” (Dr. Peter Heylyn, „The History of the Sabbath”, p. 416).

– Spania: „Ambrose a sfințit ziua a șaptea ca Sabat. Ambrose avea o mare influență în Spania, care respectă și ea Sabatul sâmbetei” („Truth Triumphant”, p. 68).

– Orient: „Este un fapt dovedit că era înainte obiceiul în Orient să se păzească Sabatul în același fel ca ziua Domnului, și să se țină adunări sfinte, în timp ce poporul din Apus, luptându-se pentru ziua Domnului, a neglijat sărbătorirea Sabatului” („Apollinaris Sidonii Epistole”, lib. 1,2; Migne, 57).

– Italia: Ambrose, vestitul episcop de Milan, a spus că atunci când era la Milan păzea sâmbăta, dar când era la Roma, păzea duminica. Aceasta a dat naștere proverbului: „Când ești la Roma, fă ce face Roma!” (Heylyn, „The History of the Sabbath”, 1612).

– Constantinopol: „Poporul din Constantinopol, și de aproape peste tot, se strânge în Sabat ca și în prima zi a săptămânii, obicei care nu a fost respectat niciodată la Roma sau Alexandria” (Socrates, „Ecclesiastical History”, Book 7,2, ch. 19).

– Italia: Porunca papei Silvestru (314‑335), devenită lege pe vremea papei Inocențiu (402‑417), ca în toate bisericile creștine să se postească sâmbăta: „Inocențiu a poruncit ca sâmbăta, sau în Sabat, să se postească întotdeauna” (Dr. Peter Heylyn, „History of the Sabbath”, Partț 2, ch. 2, p. 44).

Secolul al VI-lea

– Scoția: Andrew Lang, scriind despre istoria bisericii celtice, spune: „Ei lucrau duminica, dar țineau sâmbăta într-un mod sabatic” (Andrew Lang, „A History of Scotland”, vol. 1, p. 96).

– Irlanda: „Se pare că era ceva obișnuit în bisericile celtice timpurii din Irlanda, ca și în Scoția, să se păzească sâmbăta, Sabatul iudaic, ca zi de odihnă. Ei respectau Porunca a patra literal în ziua a șaptea a săptămânii” (Moffat, „Istoria religioasă a Scoției”, p. 140).

– Scoția: „În această ultimă instanță, se pare că au urmat un obicei căruia îi găsim urmele în Biserica Monastică de la început din Irlanda, prin care considerau că sâmbăta ar fi Sabatul, în care se odihneau de toată munca lor” (W. T. Skene, „Adamnan Life of St. Columba”, 1874, p. 96).

– Scoția, Irlanda: „Se pare că vedem aici o aluzie la obiceiul, păzit în Biserica timpurie Monastică de la început din Irlanda, de a păstra ziua de odihnă sâmbăta sau Sabatul” („History of The Catholic Church în Scotland”, vol. 1, p. 86, written by Catholic historian Bellesheim).

Secolul al VII-lea

– Scoția și Irlanda: „Se pare că era obișnuit în bisericile celtice de la început în Irlanda și Scoția să se păzească sâmbăta, Sabatul, ca zi de odihnă. Ei respectau Porunca a patra literal, în ziua a șaptea a săptămânii” (J. C. Moffat, „The Church în Scotland”, p. 140).

– Scoția și Irlanda: „Celții foloseau o Biblie latină care nu era asemănătoare cu Vulgata, și țineau sâmbăta ca zi de odihnă, cu servicii speciale duminica” (Flick, „The Rise of the Medieval Church”, p. 237).

– Roma: Papa Grigore I (590‑604) a scris împotriva cetățenilor romani care „interzic orice lucrare în ziua de Sabat” („Nicene and Post-Nicene Fathers”, Second Series, vol. XIII, p. 13, epist I).

 

– Roma: „Grigore, episcop prin harul lui Dumnezeu, către fiii săi prea iubiți, cetățeni Romani: „Am luat cunoștință de faptul că anumiți oameni cu un spirit pervers au răspândit printre voi lucruri josnice și opuse sfintei credințe, așa încât interzic să se lucreze ceva în ziua de Sabat. Cum să-i numesc altfel decât predicatori ai lui anti-Christ?” („Epistles”, b. 13: 1).

Secolul al VIII-lea

– Belgia: Sinodul de la Liftinae, Belgia, din 745, la care a participat și papa Bonifaciu: „A treia alocuțiune a acestui sinod avertizează împotriva păzirii Sabatului, referindu-se la decretul Sinodului de la Laodicea” (Dr. Hefele, „Conciliengesch”, 3, 512, sec. 362).

– India, Persia, China: „Răspândită și durabilă a fost păzirea Sabatului zilei a șaptea printre credincioșii Bisericii din Răsărit și creștinii sfântului Toma din India, care n-au fost legați niciodată de Roma. De asemenea, ea s-a menținut în rândul acestor grupări care s-au despărțit de Roma după Sinodul de la Calcedonia, și anume, Abisinienii, Iacobitii, Maroniții și Armenii” (Schaff-Herzog, „The New Encyclopedia of Religious Knowledge”, Art. „Nestorians”).

– China: În 781 d.Ch., a fost gravată în marmură o inscripție constând din 763 de cuvinte. În 1625, acest monument a fost dezgropat lângă orașul Changan. Următorul fragment din text ne arată că Sabatul era păzit: „În ziua a șaptea aducem sacrificii, după ce ne-am curățit inimile, și am primit iertarea de păcatele noastre. Această religie, atât de desăvârșită și de excelentă, este greu de numit, dar luminează întunericul cu principiile sale strălucitoare” („Chritianity în China”, M. l’Abbe Huc, vol. I, ch. 2, p. 48.49).

Secolul al IX-lea

– Bulgaria: „Bulgaria, la începutul evanghelizării ei, a fost învățată că nu trebuie să facă nicio lucrare în Sabat” („Responsa Nicolai Papae I and Consulta Bulgarum Responsum 10”, found în Mansi, Sacrorum Concilorum Nova et Amplissima Collectio, vol.15, p.406).

– Bulgaria: Papa Nicolae I, răspunzând unei scrisori trimise de Bogaris, prințul Bulgariei:

Răspuns la întrebarea nr.10: „Să se întrerupă lucrul duminica, dar nu în Sabat” (Hefele, 4 346‑352, sec. 478).  Capul Bisericii Ortodoxe, ofensat de amestecul papei, l-a declarat pe papa excomunicat („Truth Triomphant”, p.232).

Secolul al X-lea

– Kurdistan: „Nestorienii nu mănâncă porc și păzesc Sabatul. Ei nu cred nici în spovedanie, nici în purgatoriu” (Schaff-Herzog, „The New Encyclopedia of Religious Knowledge”, art. „Nestorians”)

– Scoția: Comentând atitudinea reginei Margareta, istoricul Skene afirma: „Observația următoare pe care ea a făcut-o a fost că ei nu respectau ziua Domnului, ci părea că au urmat un obicei ale cărui urme le regăsim în Biserica timpurie a Irlandei, prin care considerau sâmbăta ca fiind Sabatul în care se odihneau de toată munca lor” (Skene, Celtic Scotland, vol. 2, p.349).

Secolul al XI-lea

– Scoția și Irlanda: Scriind despre încercarea reginei Scoției ( catolică ) de a-i nimici pe frații lui Columba în 1060, istoricul Barnett afirma: „În această privință, scoțienii au păstrat obiceiul tradițional al vechii biserici irlandeze care păzea sâmbăta în loc de duminică, ca zi de odihnă” (T. Ratcliffe Barnett, Margaret of Scotland: Queen and Saints, p.97).

– Sinodul de la Clermont (1095): „În timpul primei cruciade, papa Urban al II-lea a decretat la Sinodul de la Clermont ca Sabatul să fie înlăturat în cinstea fecioarei Maria” ( History of the Sabbath, p. 672).

Secolul al XII-lea

– Lombardia: „Urme ale păzitorilor Sabatului se găsesc în timpul lui Grigore I, Grigore VII și în secolul la XII-lea în Lombardia” (Strong’s Cyclopedia, 1, 660).

– Piemont: „Printre documente, avem o explicație a Celor Zece Porunci de către aceiași oameni, datat de Boyer – anul 1120. Este susținută păzirea Sabatului prin încetarea lucrărilor lumești” (Blair, History of the Waldenses, vol.1, p.220).

– Wales: „Există multe dovezi că Sabatul a dominat în Wales peste tot până în anul 1115, când a fost înscăunat primul episcop roman la catedrala Sfântului Davis. Vechile biserici Welse, care păzeau Sabatul, nici atunci nu și-au plecat genunchiul în fața Romei, ci au fugit în ascunzătorile lor” (Lewis, Seventh Day Baptists în Europe and America, vol.1, p.29).

– Ungaria, Franța, Anglia, Italia, Germania: Referitor la „Pasagini” – păzitori ai Sabatului: „Răspândirea ereziei în momentul acesta este aproape incredibilă. Din Bulgaria până la Ebre, din nordul Franței până la Tibru, îi întâlnim peste tot. Țări întregi, ca Ungaria și sudul Franței, sunt infestate; ei se află din abundență în multe alte țări: în Germania, în Italia, în Olanda, și chiar în Anglia ei depun eforturile lor” (Dr. Hahn, Gesch, der Ketzer, 1,13,14).

Secolul al XIII-lea

– Italia: „Ei (valdenzii) spun că papa Silvestru a fost anti-Christul care este amintit în epistolele apostolului Pavel ca fiind fiul pierzării. (Ei spun de asemenea) că Sabatul trebuie păzit” („Ecclesiastical History of the Ancient Churches of Piedmont”, p.169).

Secolul al XIV-lea

– Italia: „Că trebuie să ne închinăm unui singur Dumnezeu, care este în stare să ne ajute, și nu sfinților morți; că trebuie să sfințim ziua Sabatului” (Luther’s Fore-runners, p.38).

– Anglia, Olanda, Boemia: „Am scris despre Sabatarienii din Boemia, Transilvania, Anglia și Olanda între 1250 și 1600 d.Ch.” (Wilkinson, p.309).

– Boemia: „În 1310, cu două sute de ani înaintea tezelor lui Luther, Frații Boemieni constituiau un sfert din populația Boemiei, și erau în contact cu Valdenzii care se aflau din belșug în Austria, Lombardia, Boemia, Germania de nord, Turingia, Brandemburg și Moravia. Erasmus a arătat cât de strict țineau Valdenzii Boemieni Sabatul zilei a șaptea” (Armitage, „A History of the Baptists”, p. 318; Cox, „The Literature of the Sabbath Question”, vol.2, p.201.202).

– Norvegia: „De asemenea, preoții i-au făcut pe oameni să păzească sâmbetele ca duminici” (Theological Periodicals for the Evangelical Lutheran Church în Norway, vol.1, p.184, Oslo).

Secolul al XV-lea

– Boemia: „Erasmus dovedește că până în 1500, chiar acești boemieni nu numai că păzeau ziua a șaptea cu scrupulozitate, ci erau și numiți Sabatarieni” (Cox, „The Literature of the Sabbath Question”, vol.2, p.201.202; „Truth Triumphant”, p.264).

– Norvegia – Consiliul Bisericesc de la Bergen din 22 august 1435: „Prima problemă privea o sfințire a sâmbetei. A ajuns în atenția arhiepiscopului că oamenii din diferite locuri ale împărăției au îndrăznit să păzească sâmbăta. Este strict interzis în rânduiala Bisericii – se afirmă – ca oricine să păzească sau să adopte sărbători în afară de cele pe care le adoptă papa, arhiepiscopul și episcopul” („The History of the Norwegian Church under Catholicism”, R. Keyser, vol.II, p.488, Oslo, 1858).

– Norvegia – Consiliul Provincial Catolic de la Bergen din 1435: „Suntem informați că unii oameni din diferite districte ale regatului au adoptat și au păzit sâmbăta. Este interzis, în canonul sfintei Biserici, să se păzească zile cu excepția celor pe care sfântul papă, arhiepiscopul sau episcopul le poruncesc. Păzirea sâmbetei nu trebuie în nicio împrejurare să fie permisă mai mult decât poruncește canonul bisericesc. De aceea, sfătuim pe toți prietenii lui Dumnezeu din toată Norvegia, care vor să fie ascultători de sfânta Biserică, să lase la o parte acest rău al păzirii sâmbetei; și celorlalți le interzicem sub amenințarea asprelor pedepse bisericești să păzească sâmbăta” (Dip. Norveg, 7, 397).

– Norvegia – Conferința Bisericească de la Oslo din 1436: „Este interzis sub aceeași pedeapsă să se păzească sâmbăta, încetând lucrul” („History of the Norwegian Church”, p.401).

– Franța: „Ludovic al XII-lea, împăratul Franței (1498‑1515), fiind informat de vrăjmașii valdenzilor locuind într-o parte a provinciei Province, că mai multe crime odioase le erau puse în cont, a trimis pe șeful investigațiilor și un anumit doctor în teologie de la Sorbona să cerceteze această problemă. La rândul lor, ei au raportat că vizitaseră toate parohiile, dar n-au putut descoperi nicio urmă a acelor crime de care erau acuzați. Dimpotrivă, ei păzeau ziua Sabatului, respectau rânduiala botezului ca în Biserica primară, își instruiau copiii în principiile credinței creștine și a poruncilor lui Dumnezeu. Împăratul, auzind raportul trimișilor săi, a spus cu jurământ ca aceia erau oameni mai buni decât el sau poporul lui” („History of the Christian Church”, vol.II, p.71.72, third edition, London, 1818).

Secolul al XVI-lea

– Rusia, 1503: „Cei acuzați (păzitori ai Sabatului) au fost aduși la judecată; ei au recunoscut deschis noua credință și au apărat-o. Cei mai proeminenți dintre ei: secretarul de stat, Kuritzin, Ivan Maximov, Kassian, arhimandritul mânăstirii Novgorod, au fost condamnați la moarte și arși în public, în cuști, la Moscova, în 27 decembrie 1503” (H. Sternberfi, „Geschichte der Juden”, Leipzig, 1873, p.117‑122).

– Suedia: „Acest zel pentru păzirea sâmbetei a durat mult timp; chiar lucrurile mici care ar fi putut întări practica păzirii sâmbetei au fost pedepsite” (Bishop Anjou, Svenska Kirkans Historia efter Motet: Upsala ).

– Lichtenstein: „Sabatarienii învață că Sabatul, adică sâmbăta, încă trebuie păzit. Ei spun că duminica este invenția papei” („Refutation of Sabbath” by Wolfgang Capito, published 1599).

– Boemia: „Găsesc, într-un pasaj al lui Erasmus, că la începutul Reformațiunii, când a scris el, erau Sabatarieni în Boemia, care nu numai că țineau ziua a șaptea, dar se spunea despre ei că erau… scrupuloși în ce privește odihnirea în el” (Literature of the Sabbath Question, Dr. Cox, vol.II, p. 201.202).

– Germania – Dr. Eck, combătându-i pe reformatori: „Totuși Biserica a transferat păzirea de la sâmbătă la duminică în virtutea propriei puteri, fără Scriptură” (Dr. Eck’s Enchiridion, 1533, p. 78.79).

– Lichtenstein: În preajma anului 1520, mulți dintre acești păzitori ai Sabatului au găsit adăpost pe teritoriul domnitorului Leonhardt al Lichtensteinului, „deoarece părinții Lichtensteinului au ținut la păzirea adevăratului Sabat” (History of the Sabbath, J. N. Andrews, p.649).

– Norvegia, 1544: „Unii dintre voi, în ciuda avertismentelor, păzesc sâmbăta. Ar trebui să fiți aspru pedepsiți. Oricine va fi prins păzind sâmbăta, vă plăti o amendă de zece mărci” („History of King Christian the Third”, Niels Krang and S. Stephanius).

– Finlanda, 6 decembrie 1554: Regele Gustav Vasa I, în scrisoarea către finlandezi: „Cu câtva timp în urmă, am auzit că unii oameni din Finlanda au căzut într-o mare greșeală și au păzit ziua a șaptea, numită sâmbătă” (State Library at Helsingfors, Rechsregister, Nom J, 1554, Teil B.B. Leaf 1120, p.175‑180).

Secolul al XVII-lea

– Anglia, 1668: „Aici, în Anglia, sunt aproape nouă sau zece biserici care păzesc Sabatul, pe lângă mulți ucenici răspândiți care l-au păstrat în mod eminent” (Stennet’s letters, 1668 and 1670, Cox, Sab, I, 268).

– Suedia și Finlanda: „Putem găsi aceste păreri aproape pe toată întinderea Suediei din aceste zile, din Finlanda și Suedia de nord. În districtul Upsala fermierii țineau sâmbăta în locul duminicii. Cam pe la anul 1625, această tendință religioasă a devenit atât de pronunțată încât nu numai că mulțimi de oameni de rând au început să păzească sâmbăta ca o zi de odihnă, dar chiar și mulți preoți au făcut același lucru” („History of the Swedish Church”, vol.I, p.256).

– America, 1664: „Stephen Mumphord, primul păzitor al Sabatului în America, a venit de la Londra în 1664” („History of the Seventh-day Baptist”, Gen. Conf. by Jas. Bailey, p.237.238).

– America, 1671: Baptiștii de Ziua a Șaptea „s-au rupt de Biserica Baptistă pentru a ține Sabatul” („Bailey’ History”, p.9,10).

– Anglia – Carol I, în discuție cu membrii Parlamentului: „Căci nu se va găsi în Scriptură unde nu trebuie să mai fie păzită sâmbăta, sau schimbată în duminică; de aceea, autoritatea Bisericii trebuie să fie aceea care a schimbat-o pe una și a instituit-o pe cealaltă” (Dr. Cox, „Sabbath Laws”, p.333).

– Anglia – John Milton: „Fără îndoială, va fi mult mai sigur să păzim ziua a șaptea după porunca expresă a lui Dumnezeu, decât s-o adoptăm pe prima ( zi ) pe autoritatea unei simple conjuncturi omenești” (Sabbath Lit. 2, 46‑54).

Secolul al XVIII-lea

– Boemia și Moravia: Istoria Sabatarienilor de la 1635 până la 1867 este descrisă de Adolf Dux astfel: „Starea Sabatarienilor era îngrozitoare. Cărțile și scrierile lor au fost date Consistoriului de la Karlsburg pentru a deveni prada flăcărilor” (Aus Ungarn, p.289‑291, Leipzig, 1880).

– Moravia: În 1738, contele Zinzendorf scria despre păzirea Sabatului de către el însuși astfel: „Am folosit Sabatul pentru odihnă deja de mulți ani, și duminica noastră pentru proclamarea Evangheliei” („Budingsche Sammlung”, Sec.8, p.224, Leipzig, 1742).

– America, 1741 – Contele Zinzehdorf în America și Frații Moravieni: „Ca o mențiune specială, merită să fie observat faptul că el a hotărât împreună cu biserica de la Betleem să păzească ziua a șaptea ca zi de odihnă” („Budingsche Sammlung”, Sec.8, p.5, 1421.1422).

Secolul al XIX-lea

– China: „În acest timp, Hung a interzis folosirea opiumului, și chiar a tutunului și a tuturor băuturilor alcoolice, iar Sabatul a fost păzit cu religiozitate” („The Ti-Ping Revolution”, by Lin-Le, an officer among them, vol.I, p.36‑48.84).

– China: „Ziua a șaptea este păzită în mod religios și strict. Sabatul Taipung este ținut în sâmbăta noastră” (Idem, p.319).

– China: „Când au fost întrebați de ce păzesc Sabatul zilei a șaptea, Taipingii au răspuns pentru că, în primul rând, strămoșii lor l-au păzit ca zi de închinare” („A Critical History of the Sabbath and the Sunday”).

– India și Persia: „În plus, ei mențin păzirea în mod solemn a închinării creștine în tot imperiul nostru în ziua a șaptea” (Christian Researches în Asia, p.143).

– Danemarca: În 1875, pastorul M. A. Sommer a început să păzească ziua a șaptea, scriind în ziarul său „Indovet Kristendom”, nr. 5, din 1875 un articol despre adevăratul Sabat. Într-o scrisoare către pastorul John G. Matteson, el spune: „Printre baptiștii de aici, din Danemarca, este o mare frământare cu privire la porunca Sabatului… totuși, sunt probabil singurul predicator din Danemarca care stă atât de aproape de adventiști, și care de mulți ani a proclamat a doua venire a lui Christos” (Addvent Tidente, May,1875).

– Suedia – Baptiștii: „Ne vom strădui acum să arătăm că sfințirea Sabatului își are temeiul și originea într-o lege pe care Dumnezeu Însuși a stabilit-o la Creațiune pentru întreaga lume și, în consecință, este obligatorie pentru toți oamenii din toate timpurile” („Evangelisten”, Stockholm, May 30 to August 15, 1863, p. 169, organ of thr Swedish Baptist Church).

– America, 1845: „Astfel, vedem Daniel 7,25 împlinit, cornul cel mic schimbând „vremile și legea”. De aceea, mi se pare că toți aceia care păzesc ziua întâi ca Sabat sunt păzitorii duminicii papei, și călcători ai Sabatului lui Dumnezeu” (Pastorul T. M. Preble, febr.13, 1845).

Concluzii

Dovezile istorice prezentate în acest articol reflectă într-o mică măsură realitatea. Totuși, așa de sărace cum sunt (din cauze obiective, explicabile), ele dau mărturie despre un adevăr de necontestat: De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a avut pe pământ, în diferite națiuni și culturi, copii credincioși care au ținut aprinsă torța adevărului, chiar cu riscul pierderii averilor, a libertății și a vieții.

Acești creștini (puțini sau mulți, Dumnezeu știe!) nu au făcut compromisuri în legătură cu ascultarea strictă de poruncile lui Dumnezeu, refuzând să se închine într-o altă zi decât cea poruncită de Creator. Ei au trăit viața de credință contra curentului lumii, alegând mai degrabă calea cea îngustă a privațiunilor și a lipsurilor, decât calea cea largă propusă de Biserica oficială, îndepărtată de principiile Scripturii.

Dacă ați avut răbdarea să parcurgeți toate dovezile istorice până în acest punct, înseamnă că sunteți un căutător sincer al adevărului cu privire la adevărata zi de odihnă și închinare lăsată de Dumnezeu încă din zorii Creației Sale. Bunul Dumnezeu să vă dea înțelepciunea și tăria spirituală de a face alegerea cea bună, binecuvântată de întregul cer!

Lori Balogh