Ilustratii despre binefacere si generozitate

Ilustratii despre binefacere si generozitate

Dinte pentru dinte

     Un medic stomatolog din America avea mari necazuri pricinuite de niste copii golani din vecinatatea cabinetului sau. Ii spargeau geamurile, ii stricau gardul, ii zgariau masina…Intr-o zi, la cabinetul sau vine o femeie simpla  cu un baiat ce suferea mult din cauza unui dinte stricat. Femeia nu avea insa bani, caci era foarte saraca.

  –“Femeie, eu sunt doctor, si cand cineva sufera, eu sunt dator sa-l ajut, fie ca are bani, fie ca nu are.”

L-a tratat pe baiat, fara bani, si cei doi au plecat. Din ziua aceea doctorul nu a mai avut nicio problema cu golanii, dimpotriva. Vedea ca cineva ii facea curatenie in curte, ii spala masina ,iar golanii au disparut.

Intr-o zi il recunoaste pe cel caruia ii tratase dintele gratis si il intreaba de ce face toate acestea pentru el. Baiatul ii raspunde ca el auzise candva o porunca biblica : “Dinte pentru dinte”. Si-a adus aminte de aceasta porunca atunci cand medicul i-a tratat dintele bolnav si s-a gandit sa faca si el ceva pentru doctorul care l-a ajutat. Asa a inteles el porunca “dinte pentru dinte.”

     Un lucru mic, dar cu efecte mari

Ceea ce pare mic pentru tine, ar fi enorm pentru altcineva. Intreba-l doar pe Bohn Fawkes. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, el a pilotat un B-17. Intr-o misiune a tinut piept artileriei antiaeriene naziste. Chiar daca rezervoarele sale au fost lovite, avionul nu a explodat si Fawkes a putut sa aterizeze avionul.

In dimineata de dupa raid, Fawkes i-a cerut capitanului obuzul german. Dorea sa pastreze un suvenir al acestei intamplari fericite. Capitanul i-a explicat ca nu numai unul, ci unsprezece obuze au fost gasite in rezervoare, dintre care niciunul nu a explodat.

Tehnicienii au deschis proiectilele, gasindu-le fara incarcatura exploziva. Erau curate si inofensive si, cu o exceptie, erau goale. Exceptia continea o bucata de hartie infasurata cu grija. Pe ea fusese mazgalit un mesaj in limba ceha. Tradus, se citea astfel: „Asta este tot ce putem face pentru voi acum.”

Un muncitor curajos de la linia de asamblare a dezarmorsat bombele si a mazgalit biletul. El nu putea sa opresca razboiul, dar putea sa salveze un avion. Nu putea sa faca totul, dar putea sa faca ceva. Si a facut.

     O binefacere nascuta dintr-o tragedie

Richard Nares a trecut el insusi prin suferinta si a realizat cate personae din aceasta lume au cu adevarat nevoie de ajutor. In timp ce baiatul sau de trei ani era tratat de leucemie, Nares a cunoscut multe familii cu probleme: mame singure care erau nevoite sa renunte la slujba pentru a-si putea duce copiii la tratament, copii care mergeau singuri la sedintele de chimioterapie sau copii mici lasati singuri acasa.

In momentul in care copilul sau, Emilio, a murit, Richard s-a intors la spitalul din San Diego, unde fusese tratat baietelul sau, si a intrebat cum ar putea sa ajute. I s-a spus ca era nevoie de transport pentru anumite familii. De atunci, a inceput sa aduca oameni la spital cu masina personala.

Dupa ceva timp, Nares nu mai facea fatza singur, asa ca a format o echipa impreuna cu asistentele medicale si cu asistentii sociali ai spitalului si au creat un program oficial de transport. In anul 2003 a creat fundatia “Emilio Nares”, a angajat un sofer si a intocmit un program pentru ca, in masura posibilitatilor, niciun copil care sufera de cancer sa nu lipseasca de la tratament din cauza lipsei de transport.

     Pentru suflete sau pentru bani ?

In fiecare an, C. H. Spurgeon obisnuia sa predice pentru orfanii sai o singura data. Cu acea  ocazie deosebita, multi veneau sa-l asculte pe renumitul predicator si sa-si aduca darul pentru orfelinat.

Dupa o astfel de intalnire, se spune ca, in timp ce iesea din cladirea in care predicase, un individ din clasa “super-spiritualilor”, cei care cauta nod in papura, l-a acostat cu acuza: “Dar, domnul Spurgeon, eu credeam ca dumneata predici pentru suflete, nu pentru bani !”

Spurgeon relica grav: “Dar, domnule, bineinteles ca predic pentru suflete si nu pentru bani ! Insa orfanii mei nu mananca suflete. Si chiar daca ar face-o, ar fi nevoie de cel putin patru ca al dumitale pentru a satura un singur copil.”

Al doilea papuc

     In timp ce alerga pe peron pentru a prinde trenul aflat deja in miscare, Ghandi a scapat un papuc, dar a reusit sa urce. Atunci, repede, s-a descaltat si de al doilea papuc si l-a aruncat pe peron. Nelamurit, un om care asistase la gestul sau, l-a intrebat de ce a facut asta. Raspunsul a venit imediat:

– Cine va gasi primul papuc, macar sa se bucure de intreaga pereche.

O predica ce umbla

     Intr-o dupa-amiaza a anului 1953, in gara orasului Chicago s-au adunat oficialitatile si reporterii pentru a-l intampina pe castigatorul premiului Nobel pentru pace al anului 1952. La cateva minute dupa sosirea trenului, un barbat urias, cu parul valvoi, a coborat din tren. Bliturile aparatelor de fotografiat au fulgerat, iar oficialitatile orasului s-au apropiat cu mainile intinse. Diferiti oameni au inceput sa-i spuna cat sunt de onorati de vizita lui. Omul le-a multumit politicos, iar apoi, privind peste capetele multimii, a cerut sa fie scuzat un moment.

A pasit printre oameni pana a ajuns la o femeie de culoare, care se lupta cu doua valize mari. I-a luat bagajele si cu un zambet a insotit femeia pana la autobuz. A ajutat-o sa urce si i-a urat drum bun. Apoi s-a intors la multimea care-l astepta si a spus: “Va rog sa ma scuzati ca v-am facut sa ma asteptati!”

Acel om era Albert Schweitzer, faimosul doctor misionar, care si-a petrecut viata ajutand saracii din Africa. Ca raspuns la fapta lui Schweitzer, unul dintre membrii comitetului de primire i-a spus plin de admiratie reporterului de langa el: “Este prima data cand vad o predica umbland!”

Generozitatea unui doctor

     Doctorul Robert Cade a fost angajat ca cercetator stiintific la Universitatea din Florida. In anul 1965 el a primit ca tema de cercetare sa descopere de ce jucatorii de fotbal pierd asa de mult in greutate in timpul jocului si al antrenamentelor.

Rezultatul cercetarilor lui a fost ca pierderea in greutate e cauzata de faptul ca elimina multa apa. I s-a cerut atunci sa prepare o bautura care sa inlocuiasca fluidele pierdute in timpul efortului. A numit combinatia de fluide si minerale pe care a realizat-o “Gatorade”, dupa numele echipei de fotbal din Florida.

     In anul 1989, venitul realizat din comercializarea acestei bauturi a fost de aproape 400 de milioane de dolari. Procentul din aceste venituri care-i revenea doctorului Cade era considerabil. Cu toate acestea, el a continuat sa locuiasca in aceesi casa si a folosit in mare parte banii castigati pentru altii.

     I-a ajutat pe saracii din Vietnam, a platit datoriile pentru multi dintre pacientii sai nevoiasi, a finantat multe proiecte de cercetare si a platit taxele de scolarizare pentru 16 elevi care au dorit sa studieze medicina. Cand era intrebat despre generozitatea lui deosebita, el raspundea: “Dumnezeu m-a binecuvantat in multe aspecte ale vietii mele; mi-a dat sanatate, familie si un camin unde locuiesc, iar pe deasupra mi-a dat si un salariu foarte mare.

Statuia fara maini

     Iata ce spune o istorisire uimitoare despre un sat german, daramat la sfarsitul Celui De-al Doilea raboi Mondial. In loc sa le ceara fortelor de ocupatie americane cantonate acolo ajutor pentru furnizarea de alimente sau bani, oamenii au cerut sprijin pentru restaurarea unei statui. De multi ani, acea frumoasa opera de arta, proprietatea lor cea mai pretioasa, statea in centru localitatii. Dar dupa ultima batalie, statuia ajunsese un morman de bucati sparte.

Restaurarea s-a dovedit a fi o lucrare meticuloasa si grea. In cele din urma, statuia a fost refacuta, cu exceptia a doua parti. Soldatii fusesera incapabili sa le gaseasca sau sa le inlocuiasca. Totusi, oficialii au acoperit statuia incompleta cu o bucata de matase si au stabilit data pentru dezvelire.

Cand primarul a tras de sfoara si panza a cazut de pe statuie, oamenii s-au blocat. Figura lui Christos fusese asa de frumos restaurata, dar El nu avea maini. La picioarele statuii, soldatii au pus o placuta: “Nu am maini. Vrei sa Mi le imprumutati pe ale voastre?”

Culegere de Lori Balogh