Ilustrații despre binefacere și generozitate

Ilustrații despre binefacere și generozitate

Dinte pentru dinte

Un medic stomatolog din America avea mari necazuri pricinuite de niște copii golani din vecinătatea cabinetului său. Îi spărgeau geamurile, îi stricau gardul, îi zgâriau mașina… Într-o zi, la cabinetul său vine o femeie simplă cu un băiat ce suferea mult din cauza unui dinte stricat. Femeia nu avea însă bani, căci era foarte săracă.

„Femeie, eu sunt doctor, și când cineva suferă, eu sunt dator să-l ajut, fie că are bani, fie că nu are” – îi spune doctorul femeii.

L-a tratat pe băiat fără bani, și cei doi au plecat. Din ziua aceea doctorul nu a mai avut nicio problemă cu golanii, dimpotrivă. Vedea că cineva îi făcea curățenie în curte, îi spăla mașina, iar golanii au dispărut.

Într-o zi îl recunoaște pe cel căruia îi tratase dintele gratis și îl întreabă de ce face toate acestea pentru el. Băiatul îi răspunde că el auzise cândva o poruncă biblică: „Dinte pentru dinte”. Și-a adus aminte de această poruncă atunci când medicul i-a tratat dintele bolnav și s-a gândit să facă și el ceva pentru doctorul care l-a ajutat. Așa a înțeles el porunca „dinte pentru dinte.”

Un lucru mic, dar cu efecte mari

Ceea ce pare mic pentru tine, ar fi enorm pentru altcineva. Întreabă-l doar pe Bohn Fawkes. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, el a pilotat un B‑17. Într-o misiune a ținut piept artileriei antiaeriene naziste. Chiar dacă rezervoarele sale au fost lovite, avionul nu a explodat și Fawkes a putut să aterizeze avionul.

În dimineața de după raid, Fawkes i-a cerut căpitanului obuzul german. Dorea să păstreze un suvenir al acestei întâmplări fericite. Căpitanul i-a explicat că nu numai unul, ci unsprezece obuze au fost găsite în rezervoare, dintre care niciunul nu a explodat.

Tehnicienii au deschis proiectilele, găsindu-le fără încărcătură explozivă. Erau curate și inofensive și, cu o excepție, erau goale. Excepția conținea o bucată de hârtie înfășurată cu grijă. Pe ea fusese mâzgălit un mesaj în limba cehă. Tradus, se citea astfel: „Asta este tot ce putem face pentru voi acum.”

Un muncitor curajos de la linia de asamblare a dezamorsat bombele și a mâzgălit biletul. El nu putea să oprească războiul, dar putea să salveze un avion. Nu putea să facă totul, dar putea să facă ceva. Și a făcut.

O binefacere născută dintr-o tragedie

Richard Nares a trecut el însuși prin suferință și a realizat câte persoane din această lume au cu adevărat nevoie de ajutor. În timp ce băiatul său de trei ani era tratat de leucemie, Nares a cunoscut multe familii cu probleme: mame singure care erau nevoite să renunțe la slujbă pentru a-și putea duce copiii la tratament, copii care mergeau singuri la ședințele de chimioterapie sau copii mici lăsați singuri acasă.

În momentul în care copilul său, Emilio, a murit, Richard s-a întors la spitalul din San Diego, unde fusese tratat băiețelul său, și a întrebat cum ar putea să ajute. I s-a spus că era nevoie de transport pentru anumite familii. De atunci, a început să aducă oameni la spital cu mașina personală.

După ceva timp, Nares nu mai făcea față singur, așa că a format o echipă împreună cu asistentele medicale și cu asistenții sociali ai spitalului și au creat un program oficial de transport. În anul 2003 a creat fundația „Emilio Nares”, a angajat un șofer și a întocmit un program pentru ca, în măsura posibilităților, niciun copil care suferă de cancer să nu lipsească de la tratament din cauza lipsei de transport.

Pentru suflete sau pentru bani?

În fiecare an, C. H. Spurgeon obișnuia să predice pentru orfanii săi o singură dată. Cu acea ocazie deosebită, mulți veneau să-l asculte pe renumitul predicator și să-și aducă darul pentru orfelinat.

După o astfel de întâlnire, se spune că, în timp ce ieșea din clădirea în care predicase, un individ din clasa „super-spiritualilor”, cei care caută nod în papură, l-a acostat cu acuza:

„Dar, domnul Spurgeon, eu credeam că dumneata predici pentru suflete, nu pentru bani!”

Spurgeon relică grav:

„Dar, domnule, bineînțeles că predic pentru suflete și nu pentru bani! Însă orfanii mei nu mănâncă suflete. Și chiar dacă ar face-o, ar fi nevoie de cel puțin patru ca al dumitale pentru a sătura un singur copil.”

Al doilea papuc

În timp ce alerga pe peron pentru a prinde trenul aflat deja în mișcare, Ghandi a scăpat un papuc, dar a reușit să urce. Atunci, repede, s-a descălțat și de al doilea papuc și l-a aruncat pe peron. Nelămurit, un om care asistase la gestul său, l-a întrebat de ce a făcut asta. Răspunsul a venit imediat:

„Cine va găsi primul papuc, măcar să se bucure de întreaga pereche.”

O predică ce umblă

Într-o după-amiază a anului 1953, în gara orașului Chicago s-au adunat oficialitățile și reporterii pentru a-l întâmpina pe câștigătorul premiului Nobel pentru pace al anului 1952. La câteva minute după sosirea trenului, un bărbat uriaș, cu părul vâlvoi, a coborât din tren. Blițurile aparatelor de fotografiat au fulgerat, iar oficialitățile orașului s-au apropiat cu mâinile întinse. Diferiți oameni au început să-i spună cât sunt de onorați de vizita lui. Omul le-a mulțumit politicos, iar apoi, privind peste capetele mulțimii, a cerut să fie scuzat un moment.

A pășit printre oameni până a ajuns la o femeie de culoare, care se lupta cu două valize mari. I-a luat bagajele și cu un zâmbet a însoțit femeia până la autobuz. A ajutat-o să urce și i-a urat drum bun. Apoi s-a întors la mulțimea care-l aștepta și a spus:

„Vă rog să mă scuzați că v-am făcut să mă așteptați!”

Acel om era Albert Schweitzer, faimosul doctor misionar, care și-a petrecut viața ajutând săracii din Africa. Ca răspuns la fapta lui Schweitzer, unul dintre membrii comitetului de primire i-a spus plin de admirație reporterului de lângă el:

„Este prima dată când văd o predică umblând!”

Generozitatea unui doctor

Doctorul Robert Cade a fost angajat ca cercetător științific la Universitatea din Florida. În anul 1965 el a primit ca tema de cercetare să descopere de ce jucătorii de fotbal pierd așa de mult în greutate în timpul jocului și al antrenamentelor.

Rezultatul cercetărilor lui a fost că pierderea în greutate e cauzată de faptul că elimină multă apă. I s-a cerut atunci să prepare o băutură care să înlocuiască fluidele pierdute în timpul efortului. A numit combinația de fluide și minerale pe care a realizat-o „Gatorade”, după numele echipei de fotbal din Florida.

În anul 1989, venitul realizat din comercializarea acestei băuturi a fost de aproape 400 de milioane de dolari. Procentul din aceste venituri care-i revenea doctorului Cade era considerabil. Cu toate acestea, el a continuat să locuiască în aceeași casă și a folosit în mare parte banii câștigați pentru alții.

I-a ajutat pe săracii din Vietnam, a plătit datoriile pentru mulți dintre pacienții săi nevoiași, a finanțat multe proiecte de cercetare și a plătit taxele de școlarizare pentru 16 elevi care au dorit să studieze medicina. Când era întrebat despre generozitatea lui deosebită, el răspundea:

„Dumnezeu m-a binecuvântat în multe aspecte ale vieții mele; mi-a dat sănătate, familie și un cămin unde locuiesc, iar pe deasupra mi-a dat și un salariu foarte mare.”

Statuia fără mâini

Iată ce spune o istorisire uimitoare despre un sat german, dărâmat la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În loc să le ceară forțelor de ocupație americane cantonate acolo ajutor pentru furnizarea de alimente sau bani, oamenii au cerut sprijin pentru restaurarea unei statui. De mulți ani, acea frumoasă operă de artă, proprietatea lor cea mai prețioasă, stătea în centrul localității. Dar după ultima bătălie, statuia ajunsese un morman de bucăți sparte.

Restaurarea s-a dovedit a fi o lucrare meticuloasă și grea. În cele din urmă, statuia a fost refăcută, cu excepția a doua părți. Soldații fuseseră incapabili să le găsească sau să le înlocuiască. Totuși, oficialii au acoperit statuia incompletă cu o bucată de mătase și au stabilit data pentru dezvelire.

Când primarul a tras de sfoară și pânză a căzut de pe statuie, oamenii s-au blocat. Figura lui Christos fusese așa de frumos restaurată, dar El nu avea mâini. La picioarele statuii, soldații au pus o plăcuță: „Nu am mâini. Vreți să Mi le împrumutați pe ale voastre?”

Culegere de Lori Balogh