Psalmul 68 – O viziune asupra istoriei sacre

Psalmul 68 – O viziune asupra istoriei sacre

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David. O cântare

 

1. „Dumnezeu Se scoală, vrăjmaşii Lui se risipesc şi potrivnicii Lui fug dinaintea Feţei Lui.
2. Cum se risipeşte fumul, aşa-i risipeşti Tu; cum se topeşte ceara la foc, aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.
3.    Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu şi nu mai pot de veselie.
4. Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui!
5. El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt.
6. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi; numai cei răzvrătiţi locuiesc în locuri uscate.
7. Dumnezeule, când ai ieşit Tu în fruntea poporului şi când mergeai în pustie,
8. s-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
9. Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai întărit moştenirea Ta, sleită de puteri.
10. Poporul tău şi-a aşezat locuinţa în ţara pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătiseşi pentru cei nenorociţi.
11. Un cuvânt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune sunt o mare oştire:
12. împăraţii oştirilor fug, fug, şi cea care rămâne acasă, împarte prada.
13. Pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint şi penele lui sunt de un galben auriu.
14. Când a împrăştiat Cel Atotputernic pe împăraţi în ţară, parcă ningea în Ţalmon.
15. Munţii lui Dumnezeu, Munţii Basanului, munţi cu multe piscuri, Munţii Basanului,
16. pentru ce, munţi cu multe piscuri, purtaţi pizmă pe muntele pe care l-a ales Dumnezeu ca locaş împărătesc? Cu toate acestea, Domnul va locui în el în veci.
17. Carele Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în locaşul Său cel sfânt.
18. Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu.
19. Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!
20. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor şi Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de moarte.
21. Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrăjmaşilor Lui, creştetul capului celor ce trăiesc în păcat.
22. Domnul zice: „Îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din fundul mării,
23. ca să-ţi cufunzi piciorul în sânge şi limba câinilor tăi să-şi capete partea din vrăjmaşii tăi.”
24. Ei văd intrarea Ta, Dumnezeule, intrarea Dumnezeului meu, Împăratului meu, în locaşul cel sfânt.
25. În frunte merg cântăreţii, apoi cei ce cântă din instrumente, în mijlocul fetelor care sună din timpane.
26. Binecuvântaţi pe Dumnezeu în adunări, binecuvântaţi pe Domnul, cei ce vă coborâţi din Israel!
27. Iată tânărul Beniamin, care stăpâneşte peste ei, căpeteniile lui Iuda şi ceata lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
28. Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.
29. Împăraţii Îţi vor aduce daruri la Ierusalim.
30. Înspăimântă fiara din trestii, ceata taurilor, cu viţeii popoarelor; calcă în picioare pe cei ce îşi pun plăcerea în argint! Risipeşte popoarele cărora le place să se bată!
31. Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu.
32. Cântaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pământului, şi lăudaţi pe Domnul!
33. Cântaţi Celui ce călăreşte pe cerurile cerurilor veşnice! Iată că se aude glasul Lui, glasul Lui cel puternic!
34. Daţi slavă lui Dumnezeu, a cărui măreţie este peste Israel şi a cărui putere este în ceruri.
35. Ce înfricoşat eşti, Dumnezeule, din locaşul Tău cel sfânt! Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!”

     Privire de ansamblu

Psalmul 68 este unul din cei mai obscuri si mai dificili dintre psalmii lui David. Si aceasta pentru ca, desi el reprezinta o evocare a istoriei sacre, o celebrare a modului triumfator in care Dumnezeu a condus poporul Israel din vremea Exodului pana in timpul domniei lui David, el nu ne ofera prea multe repere care sa ne ajute la identificarea evenimentelor concrete la care se refera.

Psalmul 68 este un fel de Te Deum al poporului Israel, evocand prin descrieri impresionante momente importante din istoria sa: calatoria prin pustiu, cucerirea Canaanului, biruinta impotriva imparatilor vrajmasi si intemeierea Ierusalimului ca centru religios al natiunii.

Aceasta obscuritate a psalmului a condus in mod inevitabil la o mare varietate  de interpretari. In 1851, Eduard Reuss a publicat o carte continand idei din circa patru sute de comentarii ale Psalmului 68, care fuseseara scrise pana la acea data. De atunci insa, se estimeaza ca au mai fost scrise inca alte aproximativ patru sute de comentarii.

Psalmul 68 nu contine indicatori de timp, si de aici apare dificultatea de a identifica exact evenimentele evocate de autor. Acesta calatoreste pe axa timpului, facand un sumar al istoriei lui Israel, in care Dumnezeu a lasat urme indubitabile ale prezentei si interventiei Sale.

Psalmistul nu-si propune sa scrie un psalm istoric, ci mai degraba  sa ne incurajeze sa ne incredem in Dumnezeu, a carui indurare s-a manifestat in intreaga istorie a poporului Sau. Privit din aceasta perspectiva, Psalmul 68 este o parafrazare poetica a frumoaselor fagaduinte pe care profetul Isaia le va insera in cartea sa cateva secole mai tarziu:

     „Acum, asa vorbeste Domnul care te-a facut, Iacove, si Cel care te-a intocmit, Israele ! Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine si raurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, Mantuitorul tau ! Eu dau Egiptul ca pret pentru rascumpararea ta, Etiopia si Saba in locul tau. De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta” ( Isaia 43, 1-4 ).

Si toate acestea nu datorita unor merite ale poporului Israel, ci datorita faptului ca Dumnezeu este bun si poti conta oricand pe promisiunile Lui.

 

     „Dumnezeu Se scoala”

Psalmul 68 incepe cu o afirmatie asemanatoare cu cea intalnita in formulele rostite cu ocazia pornirii chivotului pe vremea Exodului: „Dumnezeu Se scoala, vrajmasii Lui se risipesc si protivnicii Lui fug dinaintea Fetzei Lui. Cum se risipeste fumul, asa-i risipesti Tu; cum se topeste ceara la foc, asa pier cei rai dinaintea lui Dumnezeu. Dar cei neprihaniti se bucura, salta de bucurie inaintea lui Dumnezeu si nu mai pot de veselie” ( vers. 1-3 ).

     „Cand pornea chivotul, Moise zicea: „Scoala-Te, Doamne, ca sa se imprastie vrajmasii Tai si sa fuga dinaintea Fetzei Tale cei ce Te urasc !” ( Numeri 10, 35 ).

O formula asemanatoare a fost folosita si de Solomon cu ocazia asezarii chivotului in Templu: „Acum, Doamne Dumnezeule, scoala-Te, vino in locul Tau de odihna, Tu si chivotul maretiei Tale. Preotii Tai, Doamne Dumnezeule, sa fie imbracati cu mantuirea si prea iubitii Tai sa se bucure de fericire !” ( 2 Cronici 6,41 ).

Pentru noi, oamenii, notiunea de vrajmas implica primejdii reale. Vrajmasii nu se opresc doar la nivelul resentimentelor pe care le au fatza de semenii lor, ci ei merg pana la capat, facand tot raul posibil celor care sunt obiectul urii lor. Pentru Dumnezeu insa, vrajmasii Sai sunt ca un fum care se risipeste si ca ceara care se topeste in prezenta unui foc mistuitor.

Contrastul dintre cei rai si cei neprihaniti este scos in evidenta inca din primele versuri ale psalmului: in timp ce raii pier, disparand pentru totdeauna de pe scena vietii, cei neprihaniti salta de bucurie inaintea lui Dumnezeu. Care este lectia de viata pentru noi ? Nelegiuirea si cei care o cultiva nu au niciun viitor. Doar neprihanirea si cei care se imbraca in haina ei vor avea un viitor sigur si fericit.

 

     „Tatal orfanilor”

In continuarea psalmului, autorul lasa deoparte conflictele cu vrajmasii poporului sau si se ocupa de un segment vulnerabil si defavorizat al societatii: orfanii, vaduvele si prinsii de razboi. Exista un contrast izbitor intre maretia lui Dumnezeu, asa cum este zugravita in versetul 4, si gingasia si delicatetea cu care acelasi Dumnezeu se apleaca asupra celor mai umili dintre oameni.

„Cel ce inainteaza prin campii” si al carui Nume este Domnul este, dupa traducerea KJV a Bibliei „Cel ce calareste in ceruri” ( vers. 4 ), adica Dumnezeul Cel Atotputernic, Suveranul intregului Univers, „Alfa si Omega” intregii Creatii ( Apocalipsa 1,11 ). Acelasi Dumnezeu maret si infinit, „care locuieste in locasul Sau cel sfant”, este prezentat de psalmist ca fiind „Tatal orfanilor, Aparatorul vaduvelor”, Cel care „da o familie celor parasiti” si ii izbaveste pe prinsii de razboi, facandu-i fericiti ( vers. 5.6 ).

Cateva secole mai tarziu, profetul Isiaia va sublinia in cartea sa aceeasi maretie a unui Dumnezeu care, desi locuieste in sfintenia cerului, se pleaca pana la cei mai umili si nefericiti dintre copiii Sai: „Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite” ( Isaia 57,15 ).

Versetul 6 se refera la doua categorii speciale de oameni: “Dumnezeu da o familie celor parasiti, El izbaveste pe prinsii de razboi si-i face fericiti; numai cei razvratiti locuiesc in locuri uscate”. Tabloul zugravit este cel al unui barbat necasatorit, care este prea sarac pentru a plati zestrea pentru mireasa sa si care nu poate intretine o familie. In bunatatea Sa, Dumnezeu ii intemeiaza si lui o familie si ii zideste o casa.

Cat despre “prinsii de razboi”, aflati si ei in atentia cerului, ei ii reprezinta pe toti cei care sunt robiti de pacatele lor, toti dependentii de droguri, toti cei cu adictii si care se simt inlantuiti de viciile si patimile lor. Dumnezeu ii poate elibera si le poate reda demnitatea. El chiar doreste sa faca acest lucru, insa cu o conditie: sa doreasca si ei sa fie eliberati.

Este demn de remarcat timpul verbului folosit de psalmist: Dumnezeu este Tatal orfanilor si Aparatorul vaduvelor. El este acum, nu doar in viitor. De-a lungul istoriei dramatice a lumii noastre, Dumnezeu a fost si va fi intotdeauna de partea celui ce sufera, a celui zdrobit, apasat si defavorizat. Si aceasta chiar daca acesti oameni I-au intors spatele cu indiferenta.

Mult incercatul Iov a inteles acest mare adevar, replicandu-le prietenilor sai care-l acuzau pe nedrept: “Cel ce sufera are drept la mila prietenului, chiar daca paraseste frica de Cel Atotputernic” ( Iov 6,14 ).

Acest adevar este greu de inteles si nu-l putem incadra in sistemul nostru de gandire cu privire la Dumnezeu decat daca-l intelegem prin prisma dragostei divine care se rasfrange si asupra celor buni, dar deopotriva si asupra celor rai. Oare nu este Dumnezeu Tatal tuturor ? Nu sunt toti: si cei buni, si cei rai copiii Sai ?

Traim pe acest pamant ca intr-o imensa jungla in care actioneaza legea pumnului, legea supravietuirii celui mai puternic. “Piere cel neprihanit”, scrie profetul Isaia, “si nimanui nu-i pasa” ( Isaia 57,1 ). Totusi, in ciuda aparentelor, lui Dumnezeu Ii pasa ! Si trebuie sa ne pese si noua, daca dorim cu adevarat sa fim recunoscuti ca fii ai Sai !

 

     Mersul triumfator spre libertate

Versetul 7 introduce tema centrala a Psalmului 68, facand aluzie la marsul poporului Israel prin pustie pana in Canaan sub conducerea directa a lui Dumnezeu. Este o retrospectiva istorica ce se desfasoara de-a lungul mai multor versete, pana la versetul 18.

Desi nu este numit in mod explicit, stalpul de nor si de foc, prin care Dumnezeu a calauzit poporul in timpul celor patruzeci de ani de peregrinare prin pustiu, este prezent in evocarea psalmistului: “Dumnezeule, cand ai iesit Tu in fruntea poporului si cand mergeai in pustie…” ( vers. 7 ).

Insa, desi prezenta lui Dumnezeu s-a manifestat permanent in timpul Exodului, in acel “No Man’s Land” ( “Tara nimanui” ), la Sinai El S-a manifestat intr-un mod cu totul glorios: “S-a cutremurat pamantul, s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel” ( vers. 8 ).

Relatarea istorica facuta de Moise in cartea Exodului corespunde perfect evocarii psalmistului: “A treia zi au fost tunete, fulgere si un nor gros pe munte; trambita rasuna cu putere si tot poporul din tabara a fost apucat se spaima. Moise a scos poporul din tabara spre intampinarea lui Dumnezeu si s-au asezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru ca Domnul Se pogorase pe el in mijlocul focului. Fumul acesta se inalta ca fumul unui cuptor si tot muntele se cutremura cu putere” ( Exodul 19, 16-18 ).

Un alt miracol evocat de psalmist ( desi noi putem doar presupune acest lucru in lipsa unor precizari explicite ) este cel al caderii manei in toata perioada celor patruzeci de ani de calatorie spre Tara Promisa: “Ai dat o ploaie binefacatoare, Dumnezeule, si ai intarit mostenirea Ta, sleita de puteri” ( vers. 9 ).

Faptul ca “ploaia” despre care vorbeste psalmistul se refera la mana cazuta din cer este intarit de Asaf intr-un alt psalm: “El a poruncit norilor de sus si a deschis portile cerurilor: a plouat peste ei mana de mancare si le-a dat grau din cer. Au mancat cu totii painea celor mari si le-a trimis mancare sa se sature” ( Psalmul 78, 23-25 ).

Evocarea evenimentelor legate de cucerirea Canaanului continua. Poporul, format pana nu demult din robi, “si-a asezat locuinta in tara pe care, prin bunatatea ta, Dumnezeule, o pregatisei pentru cei nenorociti” ( vers. 10 ). Imparatii Canaanului sunt vazuti fugind inspaimantati ( vers. 12.14 ), in timp ce poporul Domnului se odihneste “in mijlocul staulelor”.

Versetul 13 este un pasaj dificil de interpretat. “Staulele” din traducerea Cornilescu sunt “oale” in traducerea KJV a Bibliei. Conform unor comentatori, ele reprezinta pietrele de vatra pe care le aveau toate vechile locuinte, dar si cele ale nomazilor din zilele noastre.

Tinand cont de aceste indicii, pasajul poate fi interpretat ca fiind o intrebare: “Veti ramane sezand langa pietrele voastre de vatra ?” Intrebarea are menirea sa-i faca de ocara pe cei indiferenti, pe cei care refuza sa se implice cand in joc sunt probleme grave. Este ceva asemanator cu blestemul rostit asupra locuitorilor din Meroza care au refuzat sa se implice in luptele Domnului: “Blestemati pe Meroza, a zis Ingerul Domnului. Blestemati, blestemati pe locuitorii lui, caci n-au venit in ajutorul Domnului, in ajutorul Domnului, printre oamenii viteji.” ( Judecatori 5,23 ).

Imprasierea imparatilor Canaanului la sosirea poporului Israel este asemanata de psalmist cu o ninsoare cazuta pe muntele Talmon ( probabil m-tele Jebel Hauran, aflat la est de Marea Galileii, sau m-tele Asalmanos al lui Ptolemeu, ale carui varfuri ating aproape 2 000 m, fiind acoperite de zapada in fiecare iarna ). Asa cum zapada dispare sub caldura soarelui, la fel si vrajmasii Domnului si ai poporului Sau dispar, se topesc in prezenta Soarelui Neprihanirii.

Psalmistul continua cu descrierea metaforica a stabilirii Ierusalimului ca centru religios al natiunii. Muntii Basanului, aflati la est de lacul Chineret, sunt personificati. Ei par a fi invidiosi pe muntii pe care este cladit Ierusalimul din cauza hotararii lui Dumnezeu de a-Si stabili acolo locuinta: “Muntii lui Dumnezeu, Muntii Basanului, munti cu multe piscuri, Muntii Basanului, pentru ce, munti cu multe piscuri, purtati pizma pe muntele pe care l-a ales Dumnezeu ca locas imparatesc? Cu toate acestea, Domnul va locui in el in veci” ( vers. 15.16 ). 

Totusi, invidia oamenilor nu poate impiedica planurile lui Dumnezeu. Hotararile Sale vor fi aduse la indeplinire oricata opozitie ar exista din partea vrajmasilor Sai si ai poporului Sau, si oricata gelozie s-ar manifesta in tabara adversa.

„Carale Domnului”, la care face referire David in continuare, si al caror numar ar putea fi redat prin „miriade”, sunt probabil o aluzie la ostirea fara numar a ingerilor ceresti plini de slava, care L-au insotit pe Dumnezeu pe Sinai cu ocazia darii Legii.

Versetul 17 exprima un adevar deosebit de incurajator: Cel ce Il are pe Dumnezeu de partea sa, are de partea sa majoritatea. Elisei era constient de acest mare adevar cand ii vorbea slujitorului sau inspaimantat la vedera ostilor trimise sa-i prinda: „Nu te teme”, l-a asigurat profetul, „caci mai multi sunt cu noi decat cu ei. Elisei s-a rugat si a zis: „Doamne, deschide-i ochii sa vada”. Si Domnul a deschis ochii slujitorului care a vazut muntele plin de cai si de cara de foc imprejurul lui Elisei” ( 2 Imparati 6,15-17 ).

Intre evocarile istorice prezente in Psalmul 68 intalnim si o profetie. Versetul 18, redand imaginea unui rege care se intoarce biruitor din razboi, insotit de numeroase trofee umane vii, a fost interpretat de apostolul Pavel ca referindu-se la inaltarea lui Christos: „Te-ai suit pe inaltime, ai luat prinsi de razboi, ai luat in dar oameni; cei razvratiti vor locui si ei langa Domnul Dumnezeu” ( vers. 18;  Efeseni 4,8 ).

Metaforele Psalmului 68 au fost preluate de apostolul Pavel si ne trimit la evenimentele legate de invierea si inaltarea Mantuitorului, atunci cand s-au deschis multe morminte si multi sfinti din vechime au inviat, ca un prim rod al jertfei lui Iisus ( vezi Matei 27, 51-53 ). Oare cei 24 de batrani imbracati in alb si care sunt vazuti de Ioan sezand pe scaune de domnie aflate in jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu sa fie oameni invitati si inaltati la cer impreuna cu Iisus ( vezi Apocalipsa 4,4 ) ? Sa fie ei acei „prinsi de razboi” eliberati si pusi sa locuiasca langa Dumnezeu ? Cei mantuiti vor afla cu siguranta raspunsul la aceasta intrebare.

 

     „Ce infricosat esti, Dumnezeule !”

Finalul Psalmului 68 se concentreaza pe contemplarea caracterului lui Dumnezeu. In urma acestei contemplari, coplesit de sfintenia Lui, psalmistul nu poate decat sa binecuvnateze Numele cel sfant al Dumnezeului sau: „Binecuvantat sa fie Domnul care zilnic ne poarta povara, Dumnezeu mantuirea noastra. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbavirilor si Domnul Dumnezeu ne poate scapa de la moarte” ( vers. 19.20 ).

Increderea lui David in interventia salvatoare a lui Dumnezeu este neclintita: „Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrajmasilor Lui, crestetul capului celor ce traiesc in pacat”  ( vers. 21 ). El ii va gasi pe nelegiuiti chiar daca s-ar ascunde in Basan sau in adancul marii  ( vers. 22 ) si ii va pedepsi ( vers. 23 ).

Intrarea lui Dumnezeu in Locasul Sau cel sfant, de care psalmistul aminteste incepand cu versetul 24, pare sa se refere la procesiunea aducerii chivotului la Ierusalim, eveniment plin de stralucire si bucurie la care participa cantareti cu o multime de instrumente muzicale ( vers. 24-26 ).

„Fiara dintre trestii” este o metafora care face aluzie la Egipt – o superputere a acelor vremuri ( vers. 30 ). Amintirea Egiptului si a Etiopiei este facuta pentru a arata ca natiuni puternice si bogate Il vor cauta pe Dumnezeu si I se vor inchina: „Cei mari vin din Egipt; Etiopia alearga cu mainile intinse spre Dumnezeu” ( vers. 31 ).

Psalmul 68 se incheie cu o invitatie adresata tuturor natiunilor lumii de a-L proslavi pe Dumnezeu, pe Cel care „calareste pe cerurile cerurilor vesnice”( vers. 33 ) si care l-a condus pe Israel in marsul sau dinspre Egiptul robiei spre Canaanul libertatii si demnitatii: „Cantati lui Dumnezeu, imparatiile pamantului, si laudati pe Domnul !… Dati slava lui Dumnezeu, a carui maretie este peste Israel si a carui putere este in ceruri. Ce infricosat esti, Dumnezeule, din locasul Tau cel sfant ! Dumnezeul lui Israel da poporului Sau tarie si mare putere. Binecuvantat sa fie Domnul !” ( vers. 32-35 ).

Lectiile de istorie profana au rolul lor in procesul de educatie a omului. Insa lectiile de istorie sacra, asa cum le gasim pe paginile Scripturii, sunt indispensabile in pregatirea noastra pentru cer. In derularea evenimentelor, ochiul credintei vede implicarea unui Dumnezeu plin de indurare, un „Dumnezeu al izbavirilor” care conduce totul spre un final glorios si fericit.

In marea lupta dintre bine si rau nu exista pozitie de neutralitate. Cu totii suntem luptatori, fie de o parte, fie de cealalta parte a baricadei. Si daca tot nu putem fi neutri, de ce sa nu trecem de partea adevarului, a binelui, a dreptatii si a frumosului ? De ce sa nu trecem de partea Dumnezeului izbavirilor ?

Lori Balogh