O singură Biserică a lui Christos
Latinii aveau un dicton, folosit adesea și în zilele noastre: „Toate drumurile duc la Roma” („Mille viae ducunt homines per saecula Romam”). Dacă în unele domenii ale vieții acest dicton este aplicabil fără a se greși, în domeniul religios el îi poate conduce pe oameni pe un drum înfundat.
Multe voci din zilele noastre susțin că, deoarece Dumnezeu este unul singur, toate religiile ne conduc, într-un fel sau altul, la El. Este ceva asemănător, spun aceștia, cu cucerirea unei culmi muntoase. Deși există un singur vârf, există mai multe cărări și posibilități de a ajunge acolo.
Sunt conștient că cele ce voi afirma în continuare ar putea fi interpretat ca fiind exclusivism religios. Departe de mine așa ceva! Consider exclusivismul religios ca fiind o mare „gaură neagră” a spiritului uman. Iar când acesta se manifestă chiar în sânul creștinismului, care prin definiție este (sau cel puțin ar trebui să fie!) o religie a iubirii, lucrurile sunt cu atât mai grave.
Pe baza multor pasaje biblice, dar mai ales pe baza învățăturilor Mântuitorului, sunt convins că Dumnezeu are copii credincioși în toate religiile și în toate denominațiile creștine. E vorba de oameni profund spirituali, oameni care-L caută, Îl iubesc pe Dumnezeu și trăiesc după toată lumina pe care o au în momentul de față.
În timpul activității Sale publice, Domnul Iisus a apreciat credința multor oameni care nu făceau parte din poporul evreu – poporul ales care, din nefericire, devenise exclusivist în privința mântuirii.
Samariteanul din pildă este apreciat de Mântuitorul pentru că, în contrast cu cei doi evrei neaoși (preotul și levitul), a dat dovadă de o adevărată iubire față de aproapele său (vezi Luca 10,25‑37). Sutașul roman, care L-a rugat pe Iisus să-i vindece robul, este și el apreciat pentru credința lui. Și nu oricum: „Când a auzit Iisus aceste vorbe, S-a minunat de sutaș, S-a întors spre norodul care mergea după El și a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință atât de mare” (Luca 7,9).
Iar femeii siro-feniciene, care a insistat cu tenacitate pe lângă Iisus ca să-i fie vindecată fiica, Mântuitorul îi spune cuvinte pe care mulți evrei din vremea aceea ar fi dorit să le audă din gura lui Mesia și nu le-au auzit: „Atunci Iisus i-a zis: „O, femeie, mare este credința ta; facă-ți-se cum voiești” (Matei 15,28).
Nu, Dumnezeu nu este exclusivist atunci când e vorba de chemarea la mântuire a oamenilor. Căci în Iisus Christos, spune apostolul Pavel, „nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Christos” (Galateni 3,28).
Cu siguranță că evreilor din vremea Lui, dar și ucenicilor atinși și ei de spiritul exclusivist și de complexul de superioritate dat de apartenența la poporul ales, nu le-a convenit deloc afirmația făcută de Iisus în Ierusalim cu ocazia Praznicului Înnoirii Templului: „Mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu și va fi o turmă și un Păstor” (Ioan 10, 6).
Atunci este adevărat că toate drumurile duc la Roma? Dacă Dumnezeu are copii credincioși pe toate meridianele și paralele globului pământesc, în toate religiile și în toate bisericile creștine, înseamnă că există mai multe căi ale mântuirii? Înseamnă că există mai multe biserici ale lui Christos și că, în final, nu contează cărei biserici aparții?
Conform Scripturii, răspunsul nu poate fi decât un „Nu!” categoric. Eu cred că Dumnezeu are o singură Biserică adevărată, chiar dacă îi iubește pe toți oamenii în mod necondiționat și chiar dacă îi considera ca fiind copiii Săi pe toți cei care împlinesc voia Sa, deși încă nu aparțin acestei Biserici. Iată câteva argumente care mă determină să am acest crez:
1) Există o singură Biserică a lui Christos, deoarece, ori de câte ori vorbește despre ea, Mântuitorul folosește singularul.
După frumoasă mărturisire de credință a lui Petru: „Tu ești Christosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, Mântuitorul îi spune acestuia: „Și Eu îți spun: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16,16.18).
Trecând peste controversa privitoare la cine este „piatra” pe care Domnul Iisus urma să-Și zidească Biserica, este de remarcat faptul că Mântuitorul nu folosește pluralul atunci când vorbește de Biserică. El nu vorbește de „bisericile Mele”, ci de „Biserica Mea.” Înțeleg de aici că Domnul Iisus, deși are copii credincioși în toate religiile și bisericile creștine, El are pe pământ o singură Biserica adevărată, pe care o consideră ca fiind a Lui.
2) Există o singură Biserică a lui Christos, deoarece, deși vorbește de mai multe „oi” ca fiind ale Sale, acestea aflându-se acum în alte „staule”, Mântuitorul afirmă clar că El are un singur „staul” al Său.
„Mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta glasul Meu și va fi o turmă și un Pastor” (Ioan 10,16).
Dacă ar exista mai multe biserici ale lui Christos, de ce atunci El afirmă că trebuie să aducă în „staulul” Său și pe acele „oi” răspândite în alte staule? De ce nu le lasă acolo? De ce Iisus vorbește de necesitatea ca „oile” Sale să facă parte dintr-o singură „turmă” al cărui Păstor este El Însuși? Răspunsul este simplu: Pentru că Domnul Iisus nu are mai multe biserici adevărate, ci doar una singură.
3) Există o singură Biserică a lui Christos, deoarece aceasta este mireasa Mielului. Iar „Apocalipsa” nu vorbește de mai multe mirese, ci de una singură.
„Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!” – este invitația pe care unul dintre îngeri o face bătrânului apostol Ioan în timpul viziunilor sale (vezi Apocalipsa 21,9). Pe ultima pagină a Scripturii, între ultimele versete ale Bibliei se află chemarea făcută lumii întregi, atât de Duhul Sfânt, cât și de mireasa lui Christos – Biserica Sa: „Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Și cine aude să zică: „Vino!” Și celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22,17).
Vorbind despre relația lui Christos cu Biserica Sa, apostolul Pavel o aseamănă cu relația de iubire dintre un bărbat și soția lui (nu soțiile!): „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Christos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană” (Efeseni 5,25‑27).
Dacă planul lui Dumnezeu pentru familia omenească este monogamia, din comparația pe care o face apostolul Pavel este evident că planul lui Dumnezeu cu privire la Biserica Sa este același: să existe o singură Biserica adevărată, nu mai multe.
4) Există o singură Biserică a lui Christos, deoarece Iisus, vorbind despre Sine, a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14,6).
Niciodată Mântuitorul nu ne-a lăsat să înțelegem că ar exista mai multe căi ale mântuirii și mai multe adevăruri. Conform afirmației Sale, există o singură cale spre Împărăția lui Dumnezeu, există o singură „Ușă a oilor” prin care pot intra cei ce doresc mântuirea (vezi Ioan 10,7.9), există un singur „Păstor” bun și o singură „turmă” (vezi Ioan 10,11.16), există un singur adevăr.
Oamenii au inventat diferite căi spre mântuire, au construit diferite „uși” spre Împărăția lui Dumnezeu și au făcut din crezurile lor adevăruri mântuitoare. Dar după cum nu poate exista decât un singur adevăr, nu mai multe, la fel nu poate exista decât o singură Biserică a lui Christos care tezaurizează și propovăduiește acest adevăr.
5) Există o singură Biserică a lui Christos, deoarece există un singur Dumnezeu.
Creatorul Universului iubește pluralitatea și diversitatea. Natura ne oferă suficiente argumente în acest sens: Nu există două frunze identice care cresc în același copac; nu există doi fulgi de zăpadă identici, deși cad miliarde și miliarde pe pământ; nu există două amprente digitale identice, deși suntem la ora actuală peste opt miliarde de locuitori ai planetei.
În unele domenii ale vieții însă, pluralitatea nu-și are locul. „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!” – este prima poruncă a Legii morale (Exodul 20,3). Și dacă nu există decât un singur Dumnezeu, oare nu trebuie să existe și o singură credință adevărată și o singură Biserică ce predică această credință?
Apostolul Pavel ne asigură că în domeniul moral unicitatea este cea care corespunde adevărului, nu pluralitatea: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai pe sus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți” (Efeseni 4,4‑6).
6) Există o singură Biserică a lui Christos, deoarece aceasta este trupul lui Christos, iar trupul Lui este unul singur.
Apostolul Pavel întărește acest adevăr în epistolele sale: „Căci, după cum trupul este unul și are mai multe mădulare, și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Christos. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12,12.13).
Același apostol afirmă în Epistola către efeseni: „Există un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4,4).
7) Există o singură Biserică a lui Christos, deoarece Dumnezeu nu poate avea mai multe biserici adevărate, în timp ce doctrinele lor se contrazic.
Chiar dacă are mai multe fațete, adevărul este doar unul singur, iar doctrina unei biserici trebuie să reflecte acel adevăr unic. Acesta este motivul pentru care ecumenismul, așa cum este el gândit la ora actuală, nu are nicio șansă de reușită.
Cum ar putea fi adevărată doctrina nemuririi sufletului în același timp cu doctrina sufletului muritor? Cum am putea fi de acord că ziua poruncită de Dumnezeu pentru închinare și odihnă este în același timp și ziua a șaptea, dar și ziua întâi a săptămânii? Cum s-ar putea armoniza în acest punct doi credincioși: unul care crede și se închină la icoane cu unul care crede și se închină doar lui Dumnezeu? Și exemplele pot continua…
Deoarece adevărul este unul singur, există o singură doctrină adevărată și, în consecință, există o singură Biserică recunoscută de Christos ca fiind a Lui: „Biserica Mea” (Matei 16,18).
În concluzie, a crede că Dumnezeu are o singură Biserică adevărată nu înseamnă exclusivism. A fi exclusivist înseamnă a crede că doar cei care își au numele înscris în registrele unei anumite biserici vor fi mântuiți. Dumnezeu are copii credincioși pretutindeni pe pământ, căci stă scris: „De la răsăritul soarelui până la asfințit, Numele Meu este mare între neamuri și pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri”, zice Domnul oștirilor” (Maleahi 1,11).
Aceștia pot fi întâlniți în sălbăticia junglei amazoniene, în deșerturile Africii sau ghețurile Groenlandei; ei pot fi întâlniți și în religiile păgâne, dar și în sutele și miile de denominații creștine. Dumnezeu privește la inima lor curată și, conform promisiunii Sale, îi va chema și-i va aduce în unicul și adevăratul Său „staul” – Biserica Sa.
Cum va face lucrul acesta? Prin predicarea Evangheliei la orice făptură, căci „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” (Matei 24,14).
Doresc cu sinceritate ca fiecare dintre noi să căutăm cu inima liberă de orice prejudecată acea singură Biserică a lui Christos, acel „staul” păstorit de Însuși Domnul Iisus Christos, Păstorul cel bun.
„Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se va veșteji, a slavei” (1 Petru 5,4).
Lori Balogh
