Concepția despre Divinitate înainte de Conciliul de la Niceea
(325 d.Ch.)
Tot mai multe voci ale celor care contestă doctrina Trinității afirmă că această doctrină a fost „inventată” la Conciliul de la Niceea, convocat de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 d.Ch., ca răspuns la erezia prezbiterului Arie din Alexandria. Aceleași voci afirmă că doctrina Trinității este de origine catolică și, prin urmare, ea ar trebui abandonată de lumea creștină. Acuzațiile sunt false din cel puțin două motive:
1) Conciliul de la Niceea a fost un conciliu ecumenic, la care au participat 318 episcopi, aceștia reprezentând principalele biserici creștine ale vremii. Episcopul de Roma nu a participat personal la acest conciliu, însă a fost reprezentat de doi delegați.
Din totalul de 318 episcopi, doar 7 episcopi au reprezentat bisericile apusene, aflate sub influența episcopului de Roma. Este greu de crezut că într-un conciliu ecumenic, cu o reprezentare atât de largă, cei 7 episcopi catolici ar fi reușit să influențeze 311 episcopi din Răsărit, determinându-i să elaboreze o doctrină după propriile interese. Conciliul de la Niceea a fost un conciliu ecumenic, iar deciziile luate au fost ale întregii creștinătăți, nu doar ale Bisericii Apusene.
2) Divinitatea lui Iisus Christos nu a fost o invenție a Conciliului de la Niceea. Înainte de anul 325 d.Ch., timp de trei secole, creștinii au crezut în divinitatea lui Iisus Christos, bazându-se pe raportul celor patru Evanghelii, nu pe scrierile apocrife.
În scrierile părinților Bisericii, care sunt cele mai timpurii scrieri în afara celor incluse în Noul Testament, pot fi găsite numeroase afirmații despre divinitatea lui Iisus, făcute cu mult timp înainte ca împăratul Constantin să convoace Conciliul de la Niceea. Iată câteva dintre acestea:
– Ignațiu de Antiohia (50‑110/115 d.Ch.), martirizat la începutul secolului al II-lea, afirmă că „Dumnezeul nostru, Iisus Christos, a fost conceput în pântecele Mariei” (Ignatius, „To the Ephesians”, 18, p.141). Tot el afirmă că pătimirea lui Christos este „pătimirea Dumnezeului meu” (Ignatius, „To the Romans”, p. 150.151).
– Iustin Martirul (100‑160 d.Ch.), martirizat la Roma, referindu-se la evrei, spune că ei „nu știu că Tatăl Universului are un Fiu, care, de asemenea, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, este chiar Dumnezeu”. El le atrage atenția cititorilor că Persoana din rugul aprins, pe care o identifică cu Iisus Christos, a rostit cuvintele: „Eu sunt Cel ce sunt, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul tatălui tău…” („The First Apology of Justin”, p. 43).
– Tațian (120‑180 d.Ch.), scriitor bisericesc din secolul al II-lea, afirmă: „Dumnezeu S-a născut sub forma unui om” („Address of Tațian to the Greek’s”, 21, vol. 2:74).
– Irineu (130‑202 d.Ch.), scriitor bisericesc din secolul al II-lea, afirmă că Dumnezeirea constă în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt („Irenaeus Against Heresies” 3.19.2 vol. 3:449).
– Tertulian de Cartagina (160‑220 d.Ch.), credea și el în divinitatea lui Christos: „Fiindcă numai Dumnezeu este fără păcat, și singurul om fără păcat este Christos, întrucât Christos este și Dumnezeu” („A Treatise on the Soul”, p.41).
Concluzia care se impune este aceea că, indiferent de scopurile pentru care a fost convocat Conciliul de la Niceea și indiferent de concluziile trase cu acea ocazie, divinitatea Domnului Iisus Christos și concepția despre Trinitate existau deja în conștiința creștinilor din primele secole.
Lori Balogh
